Ordin de protecţie. Decizia nr. 4651/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 4651/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 4651/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A-V-A CIVILA

DECIZIA CIVILĂ NR. 4651/A

Ședința publică din data de 10.12.2015

Tribunal constituit din:

P.– C. D. C.

JUDECĂTOR – S. V.

GREFIER – G. A.

Din partea Ministerului Public-P. de pe lângă Tribunalul București a participat procuror M. M..

Pe rolul Tribunalului se află soluționarea apelului civil formulat de apelanta – reclamantă S. N. R., împotriva Sentinței civile nr.6670/25.09.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, în contradictoriu cu intimatul – pârât H. I. C., având ca obiect „ordin de protecție”.

Dezbaterile asupra cererii au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 10.12.2015 când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20.08.2015, pe rolul Judecătoriei Sector 5 București – Secția a II-a Civilă, reclamanta S. N. R., în contradictoriu cu pârâtul H. I. C., a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care să se instituie următoarele măsuri: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de minorul H. Nikolas A. M..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este foarte violent.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea cererii au fost depuse înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 10.09.2015, pârâtul H. I. C. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat instanței să respingă cererea reclamantei ca nefondată, neîntemeiată și vădit tendențioasă, și să constate că nu a existat nici un fel de act de violență față de fiul său H. Nikolas A. M.. Totodată, a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că nu a exercitat nici un fel de acte de violență asupra minorului, că nu este un străin pentru minor, că a petrecut timpul împreună cu fiul său zilnic, timp de 3 ani, până la intervenirea divorțului, iar ulterior divorțului, din cauza împotrivirilor reclamantei, nu a mai putut avea acces în domiciliul stabilit și nici nu i s-a permis să plece cu fiul său în afara domiciliului. Totodată a arătat că fiul său îl cunoaște, își dorește să interacționeze cu el și să se afle în prezența sa. A susținut că niciodată nu s-a manifestat violent față de fiul său

În dovedirea întâmpinării, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiați trei martori, a probei cu interogatoriul reclamantei, precum și proba cu ancheta psihosocială.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 C..

La termenul de judecată din data de 10.09.2015, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri, și proba testimonială în cadrul căreia să fie audiați câte doi martori, în temeiul art. 255 alin. 1 raportat la art. 258 C.pr.civ., considerându-le a fi admisibile, pertinente și concludente soluționării cauzei. În baza acelorași dispoziții legale, a respins proba cu interogatoriul reclamantei, precum și proba cu ancheta psihosocială, în dovedirea stării psihice a minorului, solicitate de pârât.

Totodată, la termenul de judecată din data de 10.09.2015, reclamanta a depus la dosar precizări, prin care a arătat că minorul are o temere permanentă când pârâtul se află în preajma sa, deoarece acesta este foarte violent fizic și verbal. Totodată, a arătat că în prezența pârâtului, minorul devine un copil tăcut, necomunicativ și nu relaționează.

La data de 21.09.2015, pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, reprezentând completări la întâmpinarea depusă la data de 10.09.2015, având în vedere precizările depuse de reclamantă, prin care a solicitat, având în vedere motivele invocate în cuprinsul precizărilor, respingerea cererii reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca nefondată, neîntemeiată și vădit tendențioasă, și constatarea faptului că nu a existat nici un fel de act de violență fizică sau verbală față de minor. Totodată, a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În motivare, a arătat pârâtul că nimic din ceea ce arată reclamanta în cuprinsul precizărilor depuse nu este real, întrucât niciodată nu a fost violent fizic sau verbal cu sau în prezența fiului său, cu alte persoane sau alte ocazii. De asemenea, a arătat că este în interesul superior al minorului să-și petreacă timpul și cu tatăl său.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 6670/25.09.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de reclamanta S. N. R., în calitate de reprezentant legal al minorului H. Nikolas-A.-M., în contradictoriu cu pârâtul H. I. C., ca neîntemeiată; a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat), iar cheltuielile judiciare avansate de Stat cu titlu de onorariu cuvenit avocatului din oficiu, au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că minorul H. Nikolas-A.-M., ns. la data de 29.06.2010, a rezultat din relația de căsătorie a părților, căsătorie ce a fost desfăcută în fața notarului public la data de 01.07.2013.

Prin Convenția încheiată în procedura divorțului autentificată sub nr. 1633/01.07.2013 de BNP D. C. M., părțile au stabilit ca autoritatea părintească cu privire la minor să fie exercitată de ambii părinți, au convenit ca locuința minorului să fie la mamă, au stabilit dreptul tatălui de a avea legături personale cu minorul prin vizitarea la domiciliul acestuia zilnic între orele 8-21, iar tatăl s-a obligat să contribuie la cheltuielile de creștere, educare și învățătură ale minorului cu suma de 300 lei până la majoratul copilului.

Prin sentința civilă nr. 1462/19.02.2015 pronunțată în dosarul nr._/302/2014 (împotriva căreia reclamanta din prezenta cauză a formulat apel), Judecătoria sectorului 5 București a dispus modificarea programului de legături personale stabilit prin Convenția încheiată în procedura divorțului autentificată sub nr.1633/01.07.2013 de BNP D. C. M. și a stabilit ca tatăl să aibă legături personale cu minorul astfel: în afara locuinței acestuia, în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de sâmbătă ora 10.00 până duminică ora 19.00, 7 zile în vacanța de vară în perioada concediului de odihnă al reclamantului; 7 zile în vacanța de iarnă, în anii pari incluzând prima zi de C., iar în anii impari începând din a doua zi de C., a doua zi de Paști în fiecare an, de la ora 10.⁰⁰ la ora 19.00, cu obligația pentru reclamant de a lua și de a aduce copilul la locuința mamei.

Prin cererea cu care a învestit instanța de judecată, minorul, prin mama sa în calitate de reprezentant legal, a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, arătând că acesta este foarte violent, iar prin precizările depuse la dosar la data de 10.09.2015 s-a susținut că minorul are o temere permanentă în preajma pârâtului deoarece acesta are un comportament fizic și verbal.

În drept, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.217/2003 republicată, instanța poate să emită un ordin de protecție prin care să se dispună, pe o durată maximă de 6 luni, o . obligații și interdicții, în funcție de situația de fapt și de relațiile dintre părți.

Potrivit art. 23 alin. (1) Legea 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe obligații sau interdicții cum ar fi: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate.

Legea nr. 217/2003 prevede posibilitatea luării măsurilor respective pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, iar potrivit art. 5 lit. a), în sensul Legii nr. 217/2003, prin membru de familie se înțeleg și „ascendenții și descendenții”.

Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevede că există violență în familie atunci când un membru de familie exercită împotriva altui membru al aceleiași familii, orice acțiune sau inacțiune intenționată, manifestată fizic sau verbal, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv dacă amenință cu asemenea acte, constrânge, sau privează în mod arbitrar de libertate.

Instanța a avut în vedere că emiterea ordinului de protecție are ca scop protejarea victimei unei agresiuni concrete împotriva agresorului. Or, în speță, nu se invocă nicio acțiune concretă a pârâtului care să poată fi calificată ca fiind violență psihică, verbală sau fizică, susținându-se că minorul are o stare de temere în prezența tatălui.

Din probele administrate în cauză instanța a constatat că nu poate fi reținută existența unui pericol iminent care să amenințe viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea minorului.

Astfel, depoziția martorei propuse de reclamantă, care a declarat că minorul este crispat atunci când se întâlnește în parc cu tatăl său și că are o stare de temere declanșată de faptul că acesta a asistat la un conflict între părinții săi în urmă cu trei ani și jumătate, atunci când locuiau împreună, nu se coroborează cu celelalte probe administrate. Pe de altă parte, instanța a apreciat că este greu de crezut că un incident izolat a putut crea minorului o stare de temere care să se manifeste după trei ani de la separarea părților, în condițiile în care înainte ca pârâtul să o cunoască pe actuala soție (octombrie 2013), minorul mergea în vizită la tatăl său fără a exista probleme, rămânând și peste noapte la el. Mai mult, din depoziția martorei propusă de pârât, sora acestuia, a rezultat un comportament normal al minorului în prezența tatălui, minorul bucurându-se de întâlnirea cu tatăl său, declarația acestei martore coroborându-se cu planșele foto depuse de către pârât la dosar.

Instanța mai a reținut că din declarația acestei martore reiese obstrucționarea de către mama copilului a programului de legături personale dintre tată și minor stabilit prin hotărâre judecătorească.

A mai avut în vedere că în dosarul nr._/302/2014 care a avut ca obiect modificarea programului de legături personale, mama minorului din prezenta cerere a susținut că dorește ca minorul să-l vadă pe tată doar în prezența ei, în timpul zilei, întrucât minorul nu îl cunoaște pe tată și are o temere față de el, fără a invoca comportamentul violent al pârâtului.

Chiar dacă ar fi reale susținerile mamei minorului în sensul că minorul nu mai dorește să se întâlnească cu tatăl său, soluția care s-ar impune ar fi găsirea unei modalități pentru depășirea acestei situații, eventual prin includerea tatălui și a copilului într-un program de consiliere psihologică, nicidecum blocarea, chiar temporară a relației dintre tată și copil, consecință pe care ar avea-o instituirea unui ordin de protecție. Dacă s-ar adopta soluția propusă de mama minorului, respectiv îndepărtarea tatălui pentru o perioadă de timp, rezultatul ar fi alienarea minorului de acesta, care poate leza definitiv psihicul fragil al minorului și distruge ireparabil relația cu tatăl său.

S-a apreciat că existența unei situații conflictuale între părinți nu trebuie să afecteze relația fiecăruia cu copilul. Nu copilul trebuie să poarte povara disputelor dintre părți, nu asupra lui trebuie să se transpună tensiunile dintre părinți, copilul trebuie protejat de astfel de atitudini, părinții având obligația morală față de copil de a se abține de la manifestări, inclusiv imputații, reproșuri aduse celuilalt părinte, care ar putea afecta echilibrul copilului. Respectarea interesului superior al copilului trebuie să fie preocuparea de bază a ambilor părinți, iar trecutul comun al părinților nu trebuie să estompeze prioritățile minorului și drepturile sale, căci mai întâi de toate minorului îi aparține dreptul de a avea legături personale cu fiecare părinte, iar negarea acestui drept poate produce traume profunde copilului în plan emoțional și psihic.

În concluzie, instanța a constatat că nu există indicii temeinice pentru a se reține existența din partea pârâtului a unor acte de violență fizică sau psihică, în sensul art.3 și art. 4 din Legea nr.217/2003, exercitate asupra minorului, violențe care să fi dus la grave perturbări ale desfășurării normale a existenței acestuia, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea de emitere a unui ordin de protecție.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., reținându-se culpa procesuală a reclamantei, a obligat-o pe aceasta la plata către pârât a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta S. N. R., apreciind, în esență, că este nelegală și netemeinică.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelata iar pe fond, emiterea ordinului de protecție așa cum a solicitat reclamanta în cererea introductiva de instanța.

Consideră că sentința instanței de fond a fost data cu aplicarea greșita a legii și nu a fost respectat interesul superior al minorului.

Astfel prin cererea înregistrata la rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 20.08.2015 cu numărul_, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul H. I. C. emiterea unui ordin de protecție prin care sa se instituie obligarea pârâtului la păstrarea unei distante minime de 100 m față de minorul H. Nikolas A. M..

La dosar la data de 10.09.2015 pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței sa respingă cererea reclamantei ca nefondata și vădit tendențioasa și sa se constate ca nu a existat nici un fel de act de violenta față de minor.

Din analiza materialului probator instanța de judecata a reținut ca prin sentința civila nr. 1462/19.02.2015 pronunțata în dosarul nr._/302/2014 Judecătoria Sector 5 București a dispus modificarea programului de legături personale stabilit prin Convenția încheiata în procedura divorțului autentificat sub nr. 1633/01.07.2013 de BNP D. C. M. și a stabilit ca tatăl sa aibă legături personale cu minorul astfel:in afara locuinței acestuia prima și a treia săptămâna din fiecare luna de sâmbăta ora 10,⁰⁰ până duminica ora 19,⁰⁰, 7 zile în vacanta de vara în perioada concediului de odihna al reclamantului, 7 zile în vacanta de iarna în anii pari incluzând prima zi de C. iar în anii impari începând din a doua zi de C. a doua zi de Paști în fiecare an de la ora 10,⁰⁰ la ora 19,⁰⁰, cu obligația reclamantului de a lua și de a aduce copilul la locuința mamei.

Se arata de asemenea, ca prin cererea cu care a investit instanța de judecata minorul prin mama sa în calitate de reprezentant legal a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, motivând ca acesta este foarte violent, iar prin precizările depuse la dosar s-a susținut ca minorul are o temere permanenta în preajma pârâtului deoarece acesta are un comportament violent fizic și verbal.

Apelanta susține că instanța de judecata nu a coroborat corect probele administrate în cauza și nu a înțeles pericolul în care se afla minorul, mai mult decât atât modificarea comportamentului sau conținu în momentul în care pârâtul se afla în preajma sa.

De asemenea instanța de judecata nu a înțeles ca în momentul care mama a fost lovita pe . și minorul.

Având în vedere faptul ca minorul a fost lovit de pârât el este perceput de acesta ca o persoana violenta, este tot timpul în pericol deoarece organismul sau reacționează în momentul în care îl observa pe pârât în preajma sa.

Nici pe departe instanța de judecata nu a avut în vedere interesul superior al minorului.

In ziua în care pârâtul se află în preajma minorului acesta nu mai comunică, refuză sa se hrănească, sa meargă la grădinița, este interiorizat și afirma tot timpul ca-l va lovi dacă se apropie de el. Acestea sunt aspecte foarte importante pe care instanța de fond pur și simplu le-a înlăturat.

Consideră că declarația martorului reclamantei a fost pur și simplu înlăturata de instanța de judecata.

De asemenea instanța de judecata a subliniat și faptul ca are în vedere ca în dosarul nr._/302/2014 care a avut ca obiect modificarea programului de legături personale, mama minorului ar fi susținut în cerere ca minorul dorește sa-si vadă tatăl dar nu-l cunoaște.

Apelanta susține că din atitudinea mamei rezultă ca aceasta dorește ca minorul sa aibă legături personale cu tatăl său, dar copilul refuza orice colaborare orice întâlnire din cauza fricii sădite de pârât și mai mult acesta considera ca se afla în pericol, aspect pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere.

Apelanta susține că nu se afla în stare conflictuala cu pârâtul, aceasta dorește ca tatăl sa aibă legături personale cu minorul, dar pârâtul trebuie sa înțeleagă ca minorul nu dorește sa-l aibă în preajma, poate în timp când va realiza dimensiunea lucrurilor și va creste va depăși aceasta situație.

În opinia sa, instanța de fond a stabilit eronat că există o stare conflictuală între părți, deoarece aceasta nu exista, ci reclamanta dorește ca starea de sănătate a minorului sa fie cât mai buna sa nu mai existe tulburări când minorul îl vede pe tata.

Critică în totalitate sentința civila atacata cu apel deoarece exista indicii temeinice pentru a se retine acte de violență din partea pârâtului care duc la perturbarea desfășurării normale a existentei copilului, adică acesta refuza sa se hrănească, sa meargă la grădiniță nu comunica cu cei din jur.

Apelanta-reclamantă solicită instanței de apel să dea eficiență probelor administrate în cauza de către aceasta, considerând că prima instanță le-a înlăturat pur și simplu și nu a avut în vedere interesul superior al minorului.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul H. I. C., în baza art. 205 C.pr.civilă, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și neîntemeiat și menținerea în integralitate ca temeinice și legale dispozițiile sentinței civile nr. 6670 pronunțată la data de 25.09.2015 de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, precum și obligarea apelantei reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.

In fapt, arată că prin Sentința Civilă nr. 6670 pronunțată la data de 25.09.2015 de judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ instanța de fond a respins cererea formulată de reclamanta S. N. R. în calitate de reprezentantă a fiului lor H. Nikolas A. M., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța sentința mai sus arătată instanța a avut în vedere că emiterea ordinului de protecție are ca scop protejarea victimei unei agresiuni concrete de agresorul acesteia. Or, așa cum corect a concluzionat instanța de fond, în prezenta cauză, nu se invocă nicio acțiune concretă a intimatului care să poată fi calificată ca fiind violență psihică, verbală sau fizică, reclamanta susținând doar că „minorul are o stare de temere în prezența tatălui”.

Astfel, din probele administrate în cauză instanța de fond a constatat în mod corect că nu poate fi reținută existența unui pericol iminent care să amenințe viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea fiului lor H. Nikolas A. M..

În susținerea motivelor care au stat la respingerea cererii de acordare a unui ordin de protecție, instanța a observat în mod corect faptul că depoziția martorei propusă de reclamantă, care a declarat că minorul este crispat atunci când se întâlnește în parc cu tatăl său și că are o stare de temere declanșată de faptul că acesta a asistat la un conflict între părinții săi în urmă cu trei ani și jumătate, atunci când locuiau împreună, nu se coroborează cu celelalte probe administrate.

Chiar mai mult, instanța a observat faptul că este greu de crezut că un incident izolat a putut crea minorului o stare de temere care să se manifeste după trei ani de la separarea părților, în condițiile în care înainte ca pârâtul să o cunoască pe actuala soție (octombrie 2013), minorul mergea în vizită la tatăl său fără a exista probleme, rămânând și peste noapte la el.

Precizează faptul că aceste aspecte au fost relatate de martora propusă de intimatul, sora sa, din care a rezultat existența unui comportament normal al minorului în prezența tatălui, minorul bucurându-se de întâlnirea cu tatăl său, declarația sorei sale coroborându-se cu planșele fotografice depuse la dosar.

De asemenea, instanța a mai reținut în mod corect din declarația sorei intimatului faptul că apelanta reclamantă obstrucționează în mod repetat programul de legături personale dintre tată și minor stabilit prin hotărâre judecătorească.

Un alt aspect corect reținut de instanța de fond este acela că dacă ar fi reale susținerile apelantei reclamante în sensul că minorul nu mai dorește să se întâlnească cu tatăl său, soluția care s-ar impune ar fi găsirea unei modalități pentru depășirea acestei situații, chiar prin includerea intimatului și a fiului lor într-un program de consiliere psihologică și nicidecum blocarea, chiar și temporară a relației dintre tată și copil, blocare ce s-ar institui ca o consecință a instituirii ordinului de protecție.

Consideră că dacă s-ar adopta soluția propusă de apelanta reclamantă, respectiv îndepărtarea intimatului din viața fiului său pentru o perioadă de timp (ceea ce-și dorește apelanta în detrimentul intereselor fiului lor) va putea leza definitiv psihicul fragil al fiului lor și va distruge ireparabil relația cu intimatul.

Un alt aspect pe care instanța de fond l-a sesizat în mod corect și care a stat la motivarea temeinică și legală a sentinței pronunțate este acela că „existenta unei situații conflictuale între părinții nu trebuie să afecteze relația fiecăruia cu copilul. Nu copilul trebuie să poarte povara disputelor dintre părți, nu asupra lui trebuie să se transpună tensiunile dintre părinți, copilul trebuie protejat de astfel de atitudini, părinții având obligația morală față de copil de a se abține de la manifestări, inclusiv imputații, reproșuri aduse celuilalt părinte, care ar putea afecta echilibrul copilului. Respectarea interesului superior al copilului trebuie să fie preocuparea de bază a ambilor părinții, iar trecutul comun al părinților nu trebuie să estompeze prioritățile minorului și drepturile sale, căci mai întâi de toate minorului îi aparține dreptul de a avea legături personale cu fiecare părinte, iar negarea acestui drept poate produce traume profunde copilului în plan emoțional și psihic”.

Astfel, solicită respingerea apelului declarat de apelanta reclamantă ca neîntemeiat și să se constate că nu există indicii temeinice pentru a se reține existența din partea intimatului a unor acte de violență fizică sau psihică, în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 217/2003, exercitate asupra fiului lor, violențe care să fi dus la grave perturbări ale desfășurării normale a existenței acestuia.

Punctual, privind susținerile apelantei reclamantă prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei, intimatul arată că:

- pericolul în care se află minorul - așa cum se poate observa din actele depuse la dosarul cauzei și mai ales din declarațiile martorilor audiați la fond, intimatul nu este violent față de fiul său;

- referitor la modificarea comportamentului fiului în momentul în care intimatul este în preajma lui, consideră că din fotografiile depuse la fond, reiese în mod clar faptul că fiul se poartă dezinvolt, este fericit și își dorește să fie în prezenta tatălui, ceea ce contrazice declarațiile martorei reclamantei care sunt declarații pro causa și părtinitoare;

- privind afirmația că minorul a fost lovit pe stradă, intimattul susține că nu a exercitat niciodată acte de violență asupra fiului său, iar din declarația dată în fața instanței de către mama reclamantei nu rezultă că intimatul ar fi fost violent cu fiul său iar copilul nu-l percepe ca pe o persoană violentă dovadă fiind fotografiile depuse la dosarul cauzei, declarațiile depuse la dosar și declarația sorei sale;

- interesul superior al copilului a fost avut în vedere de către prima instanță;

- referitor la interiorizarea fiului său și refuzul de a comunica de a merge la grădiniță, consideră că aceste aspecte nu au fost avute în vedere de către instanță deoarece motivul schimbării de comportament a fiului său poate fi datorat și altor cauze, respectiv faptul că s-a despărțit de tatăl său, soluția depășirii acestui impas este aceea a includerii intimatului și a fiului său într-un program de consiliere și nu aceea de excludere din viata fiului său;

- referitor la refuzul fiului său de a avea legături personale cu intimatul – consideră că aceste aspecte nu sunt rezultatul atitudinii tatălui ci sunt simple afirmații ale apelantei reclamantă, care nu se coroborează cu probele administrate în prezentul dosar;

- referitor la frica sădită de pârât – intimatul consideră că nu a sădit nici un fel de sentimente în sufletul fiului lor și de fiecare dată când se întâlnește cu copilul, constată că acesta este dezinvolt și nu se inhibă în prezența intimatului, ba chiar mai mult, fiul său a mai stat la el înainte de a-și reface viața iar apelanta reclamantă nu a invocat aceste aspecte pentru a refuza să-și petreacă timpul cu fiul să;

- afirmația că minorul nu dorește să îl aibă în preajmă nu este susținută de nicio probă aflată la dosarul cauzei, din planșele fotografice depuse la dosar, rezultând chiar contrariul celor afirmate;

- actele de violență invocate de apelanta reclamantă în susținerea apelului nu sunt dovedite cu probele aflate la dosar, apreciind că prima instanță a analizat și apreciat în concret fiecare probă administrată, pronunțând o sentință temeinică și legală.

Susține că nimic din ceea ce susține apelanta reclamantă, nu este real, că niciodată nu a fost violent fizic sau verbal cu sau în prezența fiului său, cu alte persoane sau alte ocazii, cererea formulată de reclamantă, nefiind decât o încercare de răzbunare personală pentru faptul că acesta și-a refăcut viața și că mai are un copil din cea de-a doua căsătorie iar fiul său se înțelege bine cu actuala sa soție și nu este deranjat de prezența fratelui său care se află la vârsta la care începe să facă primii pași în viață.

Solicită respingerea apelului, întrucât: nu a exercitat nici un fel de acte de violență în prezența sau asupra fiului său sau a altor persoane; nu este un străin pentru fiul său; a petrecut timp împreună cu fiul său zilnic timp de 3 ani până la intervenirea divorțului iar ulterior divorțului, a petrecut timp cu fiul său atât cât a reușit să treacă de împotrivirile apelantei; a locuit cu fiul său timp de 3 ani până la divorț iar ulterior din cauza împotrivirilor apelantei, nu a mai putut să aibă acces în domiciliul stabilit și nici nu i s-a permis să plece cu fiul său în afara domiciliului; fiul său îl cunoaște, își dorește să interacționeze cu el și să se afle în prezența tatălui, hotărârea pronunțată fiind în interesul superior al fiului său.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței Civile nr. 6670 pronunțată la data de 25.09.2015 de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, respectiv, obligarea apelantei reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând cererile și apărările părților adresate primei instanțe, probele administrate în această fază procesuală, sentința primei instanțe, apelul reclamantei și apărările intimatului din faza de apel, tribunalul constată că reclamanta, prin cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 20 august 2015, l-a chemat in judecata pe paratul H. I. C., solicitand instantei emiterea unui ordin de protectie prin care sa fie dispusă masura de protecție constând în obligarea paratului la pastrarea unei distante de 100m față de minorul H. Nikolas A. M., cu motivarea că „pârâtul este foarte violent” față de minorul rezultat din căsătoria părților și căruia, după divorț, i s-a stabilit locuința la mamă.

La termenul de judecată din data de 10.09.2015, reclamanta a depus la dosar o precizare, prin care a arătat că minorul are o temere permanentă când pârâtul se află în preajma sa, deoarece acesta are un comportament violent fizic și verbal., are un ton agresiv, iar în prezența tatălui-pârât, minorul devine un copil tăcut, necomunicativ și nu relaționează.

La dosar au fost depuse planșe fotografice care-l înfățișează pe minor în situații de relaxare alături de tatăl său, ori alături de fratele său, rezultat din actuala căsătorie a tatălui, martorele H. D. și H. M. V., susținând că între tată și copil a existat o relație armonioasă, că tatăl nu a fost și nu este o persoană cu un comportament violent, însă reclamanta nu-i mai permite să aibă relații cu copilul, după ce a aflat că acesta s-a recăsătorit și că are încă un copil din actuala căsătorie.

Martora S. I. M., audiată la cererea reclamantei-apelantă, a susținut că atunci când trebuie să se întâlnească cu tatăl său în parc, minorul H. Nikolas A. M. este crispat și are o stare de temere, pentru că atunci când părinții săi locuiau împreună, a asistat la un incident violent între părinți, respectiv, cu cca. 3 ani și jumătate în urmă.

Aceeași martoră a afirmat că pârâtul are un comportamenmt verbal violent față de ea, atunci când vine în parc să se întâlnească cu copilul și că ar fi existat un comportament violent și față de fiica sa, pretinzând că ar fi lovit-o în fața minorului cu prilejul unei vizite, aspect pe care nu l-a invocat nici reclamanta și care nu denotă decât maniera subiectivă în care aceasta prezintă comportamentul tatălui față de copilul său.

A mai arătat că reclamanta, cunoscând firea violentă a tatălui pârât, nu-l încurajează pe copil să aibă legături cu tatăl său.

Din Raportul de anchetă socială efectuat de către Serviciul de Autoritate Tutelară Sectorul 4 la domiciliul tatălui-parat H. I. C., nu se rețin aspecte care să conducă la concluzia că acesta ar fi cunoscut ca o persoană cu un comportament violent și care să constituie o stare de pericol pentru minorul H. Nikolas A. M..

Aceleași concluzii se desprind și din Raportul de anchetă socială efectuat de către Serviciul de Autoritate Tutelară Sectorul 5 la domiciliul mamei reclamantă S. N. R., aceasta pretinzând doar că: „minorul nu mai dorește să mențină legăturile firești cu tatăl său datorită comportamentului neadecvat al acestuia”, fără să aducă în discuție, aspecte concrete ale pretinselor violențe.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, nu se pot reține acte de violență din partea tatălui-pârât și nici alte manifestări ale acestuia, care să constituie o stare de pericol pentru minorul H. Nikolas A. M..

Tribunalul apreciază că prima instanță a analizat și valorificat în mod temeinic probele administrate în cauză, iar pretinsele acte de violență și amenințările la care ar fi fost supusă reclamanta din partea fostului soț cu cca. 3 ani și jumătate în urmă, pe lângă faptul că nu au fost invocate de către reclamantă, nici nu dovedesc o stare de pericol actuală, care să justifice emiterea ordinului de protecție în sensul solicitat.

Conform art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, „(1)Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri, obligații sau interdicții: a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora."

De asemenea, dispozițiile art. 3 din același act normativ arată că “în sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu, sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.”

În continuare, art. 4 din Legea nr. 217/2003, republicată, prezintă formele sub care se poate manifesta violența în familie, respectiv:

a) violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;

b) violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar;

c) violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar.

Prin Sentința civilă nr. 6670/ 25.09.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, prima instanță a respins în mod legal și temeinic cererea de emitere a ordinului de protecție ca neîntemeiată, reclamanta nefăcând dovada că sunt îndeplinite condițiile legale pentru emiterea unui asemenea „ordin de protecție” împotriva pârâtului.

Conform art. 249 C. pr. civilă, reclamanta avea sarcina probei, nu a administrat probe concludente din care sa se poata reține existența unei stări de pericol pentru aceasta și pentru membrii familiei sale, astfel că în mod legal și temeinic, prima instanță a respins cererea de emitere a ordinului de protecție ca neîntemeiată.

Văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 C. pr. civilă, se va respinge apelul reclamantei ca nefondat.

Onorariul avocatului din oficiu din apel, de 260 lei, stabilit conform Protocolului din anul 2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR, rămâne în sarcina Ministerului Justiției.

Conform art. 453 C. pr. civilă, apelanta va fi obligată la 400 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă S. N. R. (CNP_), cu domiciliul în București, .. 15, .. 1, . - în calitate de reprezentant legal al minorului H. Nikolas-A.-M., împotriva sentinței civile nr. 6670/25.09.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât H. I. C. (CNP_), cu domiciliul în București, ., nr. 3C, ., . și cu domiciliul ales la Cabinet avocat R. M., cu sediul în București, sectorul 3, .. 9, .. 1, ..

Onorariul avocatului din oficiu, de 260 lei rămâne în sarcina Ministerului Justiției.

Obligă pe apelantă la 400 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea Grefei instanței.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

C. D. C. S. V. G. A.

red. S.V.

dact. GZ/

19 februarie 2016 / 4 ex.

Jud. fond: V. E. S.

Judecătoria Sector 5- Secția a II-a Civilă

← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine....		Pensie întreţinere. Decizia nr. 2985/2015. Tribunalul BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță