Anulare act. Sentința nr. 1584/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Sentința nr. 1584/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 1584/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1584

Ședința publică de la 18.12.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: A. T. E.

GREFIER: M. V.

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatorul G. A. în contradictoriu cu intimata C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect „anulare act – contestație, Legea nr. 165/2013”.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința din data de 27.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 04.11.2015, apoi la 11.12.2015, și apoi pentru astăzi, data de 18.12.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 07.05.2015, reclamantul G. A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, contestație împotriva deciziei de invalidare nr. 2964/27.01.2015, emisă de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând anularea deciziei de invalidare și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de validare a măsurii acordării de despăgubiri stabilită prin Hotărârea Comisiei Județene I. nr. 892/ 06.11.2002, de validare a propunerii Comisiei Locale Clinceni, privind înscrierea suprafeței de 0.16 ha reconstituită solicitantei G. M. F., după autorul G. M., în Anexa nr. 39 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1172/2001, cu modificările și completările ulterioare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că potrivit Registrului agricol pe anii 1951-1955, Rol G. I V. II, tatăl lui G. I. M., în coloana clădiri si curți este trecut 0 ha si 10 (1.000 m.p.). În Registrul agricol pe anii 1956-1958, Rol V. G. I. II cu V. S. A., în coloana curți și clădiri au trecut 0 ha si 10 arii (1.000 m.p.). În Registrul agricol pe anii 1959-1963 G. I. M., a avut rol comun cu tatăl său (locuind în aceiași curte) G. V. I., teren precizat la coloana 10 de 2,48 ha, din care 0,10 ha, curți și clădiri (coloana 9). În 1960, la . de Producție, acest rol a fost împărțit în două. G. I. M. are Rol agricol propriu, teren precizat la coloana 10, de 1,68 ha, din care 0,06 ha, curți și clădiri (coloana 9). G. V. I. (tatăl) rămâne cu teren precizat la coloana 10, în suprafață de 0,8 ha, din care 0,05 ha curți și clădiri (coloana 9). Însumate suprafețele de teren a celor două Roluri Agricole 1,68 ha + 0,8 ha = 2,48 ha, exact terenul din Rolul Agricol comun.

După apariția Legii 18/1991, urmare a cererilor făcute, se emit două Titluri de Proprietate: Titlul de Proprietate nr._/28.12.1995 pe numele G. M., suprafață totală 1 ha si 5,200 mp (fără teren intravilan) și Titlul de Proprietate nr._/ 28.12.1995 pe numele G. M. ca moștenitor al defunctului V. I., suprafață totală 0 ha 8.000 mp, din care 1162 mp, teren intravilan (în loc de 1.000 m.p., măsurători precise – cadastru).

Numai la Titlul de Proprietate nr. 25.749/28.12.1995 emis pe numele G. M. s-a aplicat coeficientul de scăzământ de 10% conform Legii 18/1991, 1,68 ha conform Registrului agricol minus 10% egal 1 512 ha. Titlul este emis pentru 1 ha și 5.200 mp. Rezultă: 1,68 ha - 1,52 ha = 0,16 ha, suprafața reținută conform Legii 18-1991, coeficient 10%.

Însumate terenurile din cele două Titluri dau exact terenul indicat în Registrul Agricol comun din 1960. 1,52 ha + 0,16 ha + 0,8 ha = 2,48 ha.

Prin emiterea celor doua Titluri de proprietate, C. Locală Clinceni și C. Județeană I. au îndreptat eroarea făcută în 1960 de Primăria Clinceni care greșit a trecut suprafața de 0,06 ha, tren curți construcții la Rolul Agricol ai lui G. M..

Această suprafață de 0,06 ha, teren curți construcții se regăsește în Titlul de Proprietate nr. 25.751/28.12.1995, emis pe numele G. M. ca moștenitor al defunctului V. I., Titlu de proprietate la care nu s-a aplicat coeficientul de scăzământ de 10%, conform Legii 18/1991.

Conform Certificatului de moștenitor nr. 545 din 9 octombrie 1980 în urma defunctului V. A., G. M. moștenește casa și terenul aferent acesteia.

O parte din terenul casei, 5 arii, este cumpărat de părinții lui G. M. cu Actul de vânzare din septembrie 1926.

Până la emiterea Certificatului de moștenitor nr. 545/ 9 octombrie 1980 si a Titlului de Proprietate nr. 25.751/28.12.1995, G. M. nu a avut in proprietate teren intravilan.

A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților prin adresa nr. 6944/SCFF/23.09.2011 solicită Comisie Județene I., referitor la Dosarul de despăgubiri nr. 11.389/3»9/FFCC/2007, constituit în baza cererii formulate de G. F., să transmită o nouă Hotărâre, prin care să diminueze suprafața de 0,16 ha (reținută în baza Legi 18/1991, coeficientul de 10% la 0,1 ha, însoțită de Anexa de despăgubiri.

Diminuarea este cerută pentru că suprafața de 0,06 ha din Rolul agricol al lui G. M. din 1960, reprezintă teren „curți construcții”, cu toate ca acest teren nu este inclus în Titlul de Proprietate nr. 25.749/28.12.1995.

Pentru terenul de 0,16 ha, dosar_/FFCC/2007 a fost întocmit Raport de evaluare, noiembrie 2008.

În drept, au fost invocate dispoziția Legii nr. 18/1991, republicată și modificată și completată de Legea 169/1997, modificată și completată de Legea 247/2005, Legea 165/2013.

Intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale, excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, iar pe fond a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată.

La primul termen de judecată, reclamantul a formulat cerere adițională – modificatoare prin care a solicitat introducerea în cauză, ca pârâtă, și a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (CNCI).

Pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a depus întâmpinare la cererea modificatoare prin care a invocat excepția tardivității cererii modificatoare și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivare, pârâta a susținut că litigiului de față sunt aplicabile prevederile legii nr. 165/2013 care a abrogat prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire.

În cazul de față nu există o sentință civilă prin care instanțele să se fi pronunțat asupra aspectelor constatate de către Secretariatul CNCI ca trebuind a fi verificate, respectiv actele care să dovedească dreptul de proprietate al autorului și preluarea de către stat a suprafeței de teren înscrisă în anexa de despăgubiri.

În ceea ce privește motivele ce au condus la emiterea de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a Deciziei de invalidare nr. 2964/27.01.2015, s-a subliniat că dosarul de despăgubire înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr._/FFCC/12.11.2007 a fost constituit în baza cererii nr. 385/09.02.1998, formulată de către numita G. F. după autor G. M. care, la propunerea Comisiei locale Clinceni a fost înscrisă în anexa 39, poziția 307, cu suprafața de 0,16 ha, validată prin H.C.J. I. nr. 892/06.11.2002.

Secretariatul Comisiei verifică dacă cererea este depusă în termenele prevăzute de Legea fondului funciar, iar prin solicitarea privind depunerea cererilor de reconstituire formulate pentru suprafața solicitată și înscrisă în anexa de despăgubire tocmai acest fapt s-a urmărit.

În temeiul art. 21 din Legea nr.165/2013, în vederea completării dosarului de despăgubire nr._/FFCC, prin adresa nr.2604/SCFF/10.06.2014 Secretariatul CNCI a solicitat atât Comisiei locale Clinceni cât și domnului G. A. (moștenitor al solicitantei decedate), completarea dosarului de despăgubire cu următoarele: acte pentru identificarea vechiului amplasament și situația juridică a acestuia, referatul comisiei locale din care să reiasă toate cererile formulate după autorul G. M., suprafețele reconstituite si anexele în care au fost înscrise; copie integrală de pe fila de Registrul Agricol a titularului de rol pentru anii 1952-1963, acte de proprietate ale autorului chiar mai vechi de 1945 pentru întreaga suprafață reconstituită, acte doveditoare privind preluarea de către stat, respectiv, cererea CAP, evidențe CAP/GAC/GAS/TOZ/IAS, exproprieri, alte acte, actele care au stat la baza deschiderii unei partide de rol agricol distinct pentru G. M.; declarația potrivit prevederilor art. 10 din Legea 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În speța de față, dosarul de despăgubiri al reclamantului nu a fost completat cu actele solicitate, la momentul emiterii Deciziei de invalidare nr.2964/27.01.2015, având în vedere că nu s-a putut stabili suprafața de teren reconstituită după autorul G. M., având în vedere că în Adeverința nr. 425/2013 C. locală nu a clarificat modalitatea de soluționare a cererilor depuse după autor (pentru cererea nr. 416/01.03.1991, depusă în temeiul Legii nr.18/1991, nu se menționează modalitatea de soluționare).

Având în vedere cele mai sus arătate, Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor a propus invalidarea H.C.J. I. nr. 892/06.11.2002,în ceea ce privește anexa nr.39, poziția 307, prevăzută de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1172/2001 cu modificările și completările ulterioare, propunere aprobată de către CNCI și consemnată în Decizia de invalidare nr.2964/27.01.2015.

Cu privire la solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor în cuantumul stabilit prin Raportul de evaluare întocmit la solicitarea instituției în dosarul nr._/FFCC, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată, având în vedere că potrivit prevederilor art.17 alin.(1) lit. a și b, coroborate cu cele ale art.21 - 26 din legea amintită, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, în tot sau în parte, de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri), rezultatul validării sau invalidării concretizându-se în emiterea unei decizii de validare/validare parțială/invalidare.

Cum vechea comisiei nu a aprobat emiterea titlului de despăgubire în dosarul reclamantului, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor este obligată, prin prisma noilor modificări legislative să parcurgă procedura reglementată de Legea nr. 165/2013, care prevede expres compensarea prin puncte, validarea/invalidarea de către CNCI și evaluarea potrivit grilei notariale.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea 165/2013, modificările și completare, art. 205 - 208 C.proc.civ.

La termenul de judecată de la 27.11.2015 tribunalul a respins excepțiile tardivității cererii adiționale și necompetenței materiale și a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru motivele expuse în încheierea de ședință.

În cauză, tribunalul a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a fost depus, în copie certificată, dosarul administrativ în care s-a emis decizia contestată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul reține următoarele:

La data de 27.01.2015 pârâta CNCI a adoptat decizia de invalidare nr. 2964, în cadrul dosarului de despăgubiri nr._/FFCC/12.11.2007, prin care a invalidat Hotărârea Comisiei Județene I. nr. 892/06.11.2002, de validare a propunerii Comisiei Locale Clinceni, privind înscrierea suprafeței de 0.16 ha reconstituită solicitantei G. M. F., după autorul G. M., în Anexa nr. 39 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1172/2001.

Motivele expuse de emitentul actului s-au concretizat în faptul că nu s-a putut stabili suprafața reconstituită după autor, întrucât C. Locală nu a clarificat modalitatea de soluționare a cererilor depuse după autor.

Actul menționat a fost contestat în termenul impus de art. 35 din legea nr. 165/2013 de către reclamant.

Tribunalul reține că sunt aplicabile litigiului de față prevederile legii nr. 165/2013 care a abrogat prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Conform procedurii impuse de actul normativ în vigoare, Secretariatul C.N.C.I verifică dacă cererea este depusă în termenele prevăzute de Legea fondului funciar, existența actelor de proprietate, existența actelor din care solicitantul să dovedească calitatea de persoană îndreptățită, existența anexei de despăgubiri prevăzută de hotărârea de guvern în vigoare la data validării întinderii dreptului de proprietate, precum și hotărârea comisiei județene, existența referatului comisiei locale pe a cărei rază teritorială se află vechiul amplasament solicitat. De asemenea, se verifică și declarația prevăzută de art.10 alin. 2 din Legea nr.18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, care devine foarte importantă pentru stabilirea întinderii dreptului de proprietate reconstituit în natură și a stabilirii diferenței de teren care se mai pot acorda despăgubiri. Secretariatul CNCI trebuie să verifice și actele privind preluarea terenului solicitat de către stat sau de către alte persoane juridice, situația juridică a terenului solicitat la momentul preluării de către stat și la momentul restituirii în natură, schița amplasamentului cu terenul deținut de auto sau altă informație referitoare la vechiul amplasament.

Astfel, referitor la solicitările contestatorului de a se avea în vedere raportul de evaluare întocmit de fosta Comise Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), tribunalul reține că, fiind abrogate prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire, evaluarea se face de către CNCI în condițiile impuse de art. 21 din legea nr. 165/2013, contestatorul nefiind în niciuna din situațiile de excepție reglementate de art. 41 alin. 1 din legea nr. 165/2013. Prin urmare, la momentul de față nu se mai poate avea în vedere raportul de evaluare întocmit de fosta Comise Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. De altfel, aspectul evaluării este subsecvent constatării îndeplinirii tuturor cerințelor impuse de lege, date în competențe Secretariatului CNCI spre verificare, chestiune care, în speța dată, nu s-a verificat.

Examinând înscrisurile administrate în cauză, tribunalul reține că dosarul de despăgubiri s-a constituit în baza cererii nr. 416/1.03.1991 (f. 51), formulată în temeiul legii nr. 18/1991 de numita G. F., după autor G. M., pentru suprafața de 1,68 ha teren.

G. F. a decedat, contestatorul G. A. fiind moștenitorul său conform certificatul de moștenitor depus la dosar (f. 18 – 20).

Din copia registrului agricol din anul 1959 depus la dosar rezultă că suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție de defunctul G. M. a fost de 1,68 ha. Tribunalul nu poate reține susținerile contestatorului în sensul că se impune a fi reconstituită, după autorul G. M., suprafața de 2,48 ha întrucât nu s-a făcut dovada că autorul părții contestatoare ar fi adus în cooperativa agricolă de producție această suprafață de teren.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 18/1991, suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori. Reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991 se face pe baza suprafețelor de teren deținute în momentul cooperativizării (anii 1958-1962), conform art. 11 din Legea nr. 18/1991, iar pentru acel moment nu s-a făcut dovada că autorul contestatorului deținea în proprietate o suprafață de teren mai mare de 1,68 ha.

Pe numele autorului contestatorului, G. M., s-au emis Titlul de Proprietate nr._/28.12.1995 și Titlul de Proprietate nr._/ 28.12.1995.

Titlul de Proprietate nr._/28.12.1995 a fost emis pentru o suprafață totală 1 ha si 5,200 mp (teren arabil extravilan) iar Titlul de Proprietate nr._/ 28.12.1995 a fost emis pentru o suprafață totală 8.000 mp, din care 1162 mp, teren intravilan categoria curți construcții.

Însumând suprafețele reconstituite în natură, prin titlurile de proprietate enunțate anterior, pe numele autorului contestatorului, defunctul G. M., tribunalul observă că se depășește suprafața de 1,687 ha cu care autorului contestatorului era trecut în registrul agricol în anul 1959.

De asemenea, tribunalul constată că, potrivit declarației dată de G. M. F., moștenitoare a lui G. M. și autoare a contestatorului, dată la data de 9.02.1998 (f. 94) se recunoaște reconstituirea în natură a unei suprafețe totale de 2,57 ha teren agricol (arabil sau alte categorii de folosință) suprafață ce depășește chiar și pretențiile contestatorului din acțiunea introductivă.

Reținând aceste considerente, tribunalul apreciază că acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecință.

Față de dispoziția instanței asupra excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei A.N.R.P. de la termenul de judecată de la 27.11.2015, cererea formulată în contradictoriu cu aceasta va fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. N. PENTRU RESTIRUIREA PROPRIETATILOR.

Respinge cererea formulată de reclamantul G. A., cu domiciliul in București, ., ., ., sectorul 6, în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, .. 202, sectorul 1, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Respinge cererea formulată de reclamantul G. A. în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, .. 202, sectorul 1, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. T. E. M. V.

Red./Dact. ATE: 26.02.2016

Thred. PI/ 5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 1584/2015. Tribunalul BUCUREŞTI