Contestaţie la executare. Decizia nr. 1143/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1143/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 11-03-2016 în dosarul nr. 1143/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV- A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1143 A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11.03.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE M. I. L.
JUDECĂTOR D. I. T.
GREFIER D. G. C.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta contestatoare B. C. SRL, împotriva sentinței civile nr. 3624/17.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. SA și B. T. F. și M. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul contestator reprezentat de dl. B. B., asociat unic al societății, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul procedează la legitimarea reprezentantului apelantei contestatoare, datele de identificare ale acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
De asemenea, acordă cuvântul apelantei contestatoare asupra excepției perimării apelului, invocată din oficiu de către instanță.
Apelanta contestatoare reprezentată, arată că lasă la aprecierea instanței și învederează faptul că a avut foarte multe lucrări fiind plecat din București mai mult timp.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra excepției perimării apelului:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._ /23.10.2013, contestatoarea S.C. B. C. S.R.L în contradictoriu cu intimații S.C. B. S.A. si B. T. F. și M. C., formulează contestație împotriva încheierii nr. 702/19.09.2013 emisă de B. T. F. și M. C., în dosarul de executare nr. 730/2013, solicitând anularea încheierii, în sensul înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de executare în cuantum de 2628 lei stabilite de B. T. F. ȘI M. C. în sarcina S.C. B. C. SRL; suspendarea plații cheltuielilor menționate, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare privind formele de executare silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 730/2013 al B. T. F. și M. C.; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3624/17.03.2014, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B. T. F. si M. C., a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu acest intimat ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins în rest contestația la executare privind pe contestatoarea . și pe intimata B. SA, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea B. C. SRL, criticând soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 19.08.2014.
Prin încheierea de ședință din data de 17.07.2015, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă s-a dispus suspendarea judecării apelului având în vedere lipsa părților, precum și pentru faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 04.02.2016, în perioada 17.07._16, părțile neîndeplinind nici un act de procedură, în sensul solicitării repunerii cauzei pe rol.
Potrivit art. 416 Cod procedură civilă ” Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu ”.
Întrucât perimarea este o sancțiune procedurală aplicată pentru lipsa de stăruință a părților în judecată, care operează de drept la împlinirea termenului de 6 luni de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, sancțiune care nu poate fi înlăturată prin niciun alt act de procedură îndeplinit după împlinirea termenului perimării, văzând și dispozițiile art. 420 și urm. Cod procedură civilă, tribunalul va constata perimat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării.
Constată perimat apelul formulat de apelanta contestatoare B. C. SRL, cu sediul în București, .. 1, ., ., împotriva sentinței civile nr. 3624/17.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. SA, cu sediul în București, .. 6 A, sector 2 și B. T. F. și M. C., cu sediul în București, ., ., ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul București, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.03.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
M. I. L. D.I. T. D.G. C.
Red. MIL
Dactil. CDG
Ex. 5
JS 3 - M. A.
| ← Anulare act. Sentința nr. 190/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Evacuare. Decizia nr. 1061/2016. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|








