Contestaţie la executare. Decizia nr. 189/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 189/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 15-01-2016 în dosarul nr. 189/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 189 A
Ședința publică din data de 15.01.2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – C. V. A.
GREFIER – M. V. B.
Pe rol, soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, împotriva sentinței civile nr._/19.08.2015, pronunțată în dosarul nr._, de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimatul-contestator C. M. Diagnosis SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul reține cauza în pronunțare, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civila nr._/19.08.2015, pronunțată în dosarul nr._, de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a admis contestația la executare, formulată de contestatorul contestatoarea C. M. DIAGNOSIS S.A. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI; s-a dispus anularea actelor de executare silită efectuate împotriva contestatorului în dosarul de executare nr. 6732/B/2014 constituit la B.E.J.A. B. C. și M. A.-M.; s-a dispus întoarcerea executării și obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 482,07 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data de 31.03.2015 și până la data plății efective; a fost respinsa, ca neîntemeiată, cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 38,57 lei, aferentă contestației la executare, contestatoarea având posibilitatea de a solicita restituirea conform art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. 80/2013, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Pentru a dispus astfel, prima instanță a reținut ca prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 07.04.2015, sub nr._, contestatoarea C. M. DIAGNOSIS S.A. a chemat în judecată pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, formulând contestație la executarea silită în dosarul de executare nr. 6732/b/2014 constituit la B.E.J.A. B. C. și M. A.-M., prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare, întoarcerea executării silite pentru sumele ce au fost deja achitate prin poprire, respectiv suma de 482,07 lei. De asemenea, contestatoarea a solicitat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, în esență, contestatoarea a arătat că data la care a luat cunoștință despre executare este 27.03.2015 și a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal pentru lipsa semnăturii agentului constatator. De asemenea, contestatoare a precizat că obligația de a achita tariful de despăgubire nu mai este prevăzută de lege, fiind aplicabilă legea mai favorabilă.
În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe art. 711 și urm., art. 722 și urm. din Codul de procedură civilă, O.G. 2/2001, Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, art. 15 din Constituția României.
În dovedirea susținerilor sale, contestatoarea a depus înscrisuri din dosarul de executare.
La data de 29.04.2015, intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, învederând că procesul-verbal de contravenție a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, conform art. 13 din O.G. 2/2001. Intimata a precizat că momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului-verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continuă se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv a intimatei, prin agenții constatatori.
La solicitarea instanței, B.E.J.A. B. C. și M. A.-M. a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în Dosarul de executare nr. 6732/B/2014.
Instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea ambelor părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 19.12.2011, contestatoarea C. M. DIAGNOSIS S.A. a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fiind obligată și la achitarea tarifului de despăgubire în cuantum de 28 Euro, la cursul de schimb comunicat de B.N.R. valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării (fila 39).
Procesul-verbal de contravenție a fost afișat la domiciliul contravenientului, conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare încheiat în data de 09.01.2012 de reprezentantul intimatei, acesta fiind semnat de martora G. I., ale cărei date de identificare menționate în întregime (fila 40).
La data de 09.10.2014, creditoarea-intimată C.N.A.D.N.R. S.A., reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a formulat împotriva contestatorului cerere de executare a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 19.12.2011, pentru realizarea creanței în cuantum de 28 euro, reprezentând tarif de despăgubire (fila 38).
Prin Încheierea din 09.10.2014 emisă de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați B. C. și M. A.-M. a fost deschis dosarul de executare silită nr. 2874/B/2014 (fila 41), executarea silită fiind încuviințată prin Încheierea din camera de consiliu din data de 18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._/299/2014 (fila 44).
Prin Încheierea din 30.03.2015, executorul judecătoresc a stabilit suma de 357,80 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, onorariul său fiind în cuantum de 15,30 lei, iar diferența reprezentând cheltuieli necesare desfășurării executării silite în conformitate cu dispozițiile art. 669 alin. 3 Cod procedură civilă (fila 45).
Prin somația emisă la data de 03.03.2015, executorul judecătoresc a adus la cunoștința contestatoarei obligația de a achita suma de 28 euro reprezentând debit și suma de 357,80 lei reprezentând cheltuieli de executare (fila 46), iar prin Încheierea din data de 02.04.2015 s-a dispus încetarea executării silite, ca urmare a achitării în întregime a sumei datorate, inclusiv cheltuielile de executare (fila 50).
Aceasta fiind situația de fapt, instanța reține că, potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
I. Referitor la comunicarea și legalitatea procesului-verbal de contravenție pus în executare silită, instanța constată că executarea silită contestată a fost pornită cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 632 Cod procedură civilă raportat la art. 37 și art. 27 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din 23 iulie 2013.
Astfel, conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În conformitate cu art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, iar operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor. Prin Decizia nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Având în vedere că executarea silită contestată a fost începută după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemei de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001 este obligatorie, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.
Intimata-creditoare nu a efectuat comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, a procesului-verbal de contravenție pus în executare silită, astfel încât procedura de afișare a acestuia este nelegală, contravenind caracterului subsidiar al acestei modalități de comunicare. Având în vedere că procesul-verbal de contravenție nu a fost înmânat sau comunicat în mod legal persoanei sancționate contravențional, acesta nu reprezintă titlu executoriu conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, întrucât nu a expirat termenul prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, în care se putea formula plângerea contravențională. Totodată, având în vedere că procesul-verbal nu a fost comunicat în mod legal către persoana sancționată contravențional în termenul prevăzut de art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, au devenit incidente prevederile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, intervenind prescripția executării sancțiunii contravenționale.
Având în vedere acest aspect, instanța a constatat că este admisibilă invocarea de către contestatoare a motivului de nelegalitate privind încheierea procesului-verbal de contravenție cu încălcarea art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsind semnătura olografă a agentului constatator.
Contrar susținerilor intimatei, invocarea unor motive de drept privind fondul dreptului cuprins în titlul executoriu nu este inadmisibilă conform art. 712 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât persoana sancționată nu a putut invoca aceste motive în calea specială a plângerii contravenționale, reglementată de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție nefiind comunicat în mod legal de către agentul constatator. Întrucât termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție nu a început să curgă anterior efectuării executării silite, având în vedere că actul constatator nu a fost comunicat, nici în prezent, de către agentul constatator, motivele de nelegalitate a actului constatator nu puteau fi invocate pe calea specială a plângerii contravenționale, urmând a fi analizate în cadrul contestației la executare.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție în baza căruia s-a început executarea silită, instanța reține că acesta nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 6/2015 privind examinarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 14/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 199 din 25 martie 2015, lipsind semnătura olografă a agentului constatator.
Astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 6/2015, modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, neputându-se aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial.
Având în vedere că legalitatea procesului-verbal de contravenție care nu a fost semnat olograf de către agentul constatator urmează a fi analizată după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemei de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 este obligatorie, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.
Decizia nr. 6/2015 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 14/2014 este aplicabilă în prezenta cauză, având în vedere că, la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție, prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 erau susceptibile de două interpretări cu privire la valabilitatea acestora în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator. Având în vedere că verificarea legalității procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.08.2011 urmează a fi realizată după publicarea în Monitorul Oficial, Partea I nr. 199 din 25 martie 2015, a Deciziei nr. 6/2015 privind judecarea recursului în interesul legii, în speță, singura interpretare valabilă a dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 este cea stabilită de instanța supremă, aceasta fiind obligatorie, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că, în cauză, procesul-verbal de constatare a contravenției a fost transmis persoanei sancționate contravențional pe suport hârtie, necuprinzând semnătura olografă a agentului constatator, motiv pentru care devine incidentă sancțiunea nulității prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Pentru aceste considerente, instanța a stabilit că executarea silită contestată se realizează în baza unui înscris care nu reprezintă titlu executoriu, întrucât procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat în mod legal către persoana sancționată contravențional, în termenul prevăzut de art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, fiind încălcate flagrant prevederile art. 632 Cod procedură civilă raportat la art. 37 și art. 27 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7/2013, precum și că executarea silită se realizează în temeiul unui proces-verbal de contravenție care a fost încheiat cu încălcarea condițiilor de formă, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 6/2015 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr._ .
II. Referitor la aplicarea legii contravenționale mai favorabile ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, anterior începerii executării silite, instanța constată că solicitarea intimatei-creditoare de executare a tarifului de despăgubire contravine prevederilor art. 625 alin. 1 și art. 662 Cod procedură civilă raportat la art. 12 din O.G. nr. 2/2001 și art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Astfel, executarea silită a fost începută pentru realizarea creanței constând în tariful de despăgubire stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 19.12.2011, în temeiul prevederilor art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Însă, ulterior emiterii procesului-verbal de contravenție, dispozițiile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 au fost abrogate expres prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 509 din 24 iulie 2012.
În conformitate cu art. II din Legea nr. 144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii se anulează.
Prin Decizia nr. 385/2013, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași și a constatat că dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În considerentele acestei hotărâri, instanța de contencios constituțional a reținut că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
Conform art. 12 din O.G. nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. Prin Decizia nr. 228/2007, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
În speță, având în vedere considerentele Deciziei nr. 385/2013 pronunțată de Curtea Constituțională, instanța a constatat că abrogarea dispozițiilor art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 reprezintă o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional.
În conformitate cu art. 15 alin. 2 din Constituția României, dispozițiile legii contravenționale mai favorabile se aplică și pentru trecut, astfel încât abrogarea prevederilor legale în baza cărora s-a stabilit obligația contestatoarei de plată a tarifului de despăgubire împiedică executarea creanței stabilite cu acest titlu prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 19.12.2011.
Interpretarea dată de intimată prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012 este greșită și contravine prevederilor art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1 din Constituția României.
Instanța reține că legiuitorul a prevăzut anularea tarifelor de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, ceea ce nu exclude aplicarea legii contravenționale mai favorabile cu privire la executarea tarifelor de despăgubire aplicate prin procese-verbale împotriva cărora nu s-a formulat plângere contravențională, neexistând nicio dispoziție legală în sensul apărărilor formulate de intimată.
Concluzia la care a ajuns creditoarea decurge din aplicarea greșită a metodei de interpretare per a contrario cu privire la dispozițiile legale analizate, deși nu se regăsește situația premisă (tertium non datur) pentru aplicarea acestei metode de interpretare, fiind posibilă și prevăzută de art. 15 alin. 2 din Constituția României o treia situație juridică, respectiv aceea a neexecutării tarifelor de despăgubire stabilite prin procese-verbale de contravenție împotriva cărora nu s-a formulat plângere contravențională anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012.
Totodată, aplicarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 în sensul solicitat de intimată contravine principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. 1 din Constituția României și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, neexistând nicio justificare obiectivă pentru crearea unui tratament diferit între persoanele care au formulat plângeri contravenționale neîntemeiate împotriva proceselor-verbale de contravenție emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și cele care nu le-au contestat, întrucât nu aveau motiv, eliminarea tarifului de despăgubire fiind ulterioară împlinirii termenului prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța concluzionează în sensul că prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 nu interzic aplicarea legii contravenționale mai favorabile cu privire la tarifele de despăgubire stabilite prin procese-verbale de contravenție care nu au fost contestate anterior intrării în vigoare a legii.
În conformitate cu considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională la respingerea excepției de neconstituționalitate invocată de însăși intimata-creditoare cu privire la art. II din Legea nr. 144/2012, instanța stabilește că este în afara dubiului faptul că eliminarea obligației de plată a tarifului de despăgubire reprezintă o lege contravențională mai favorabilă, această creanță neavând caracterul unor despăgubiri civile și fiind datorată însuși organului constatator.
Faptul că o contravenție are caracter continuu nu prezintă nicio relevanță cu privire la aplicarea legii contravenționale mai favorabile pentru executarea sancțiunilor contravenționale, acest caracter fiind avut în vedere la stabilirea legii aplicabile pentru constatarea și sancționarea contravenției, iar nu pentru executarea sancțiunii.
De asemenea, punerea în executare a unei sancțiuni contravenționale aplicate în baza unui text de lege care nu se mai află în vigoare nu poate fi justificată de faptul că nu a intervenit dezincriminarea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002. Aplicarea legii contravenționale mai favorabile cu privire la executarea sancțiunii este obligatorie, conform art. 15 alin. 2 din Constituția României și art. 12 din O.G. nr. 2/2001, în interpretarea stabilită ca fiind constituțională prin Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale, și este necesară, pentru a nu se crea o discriminare nejustificată între persoanele în sarcina cărora s-a stabilit obligația de plată a tarifului prevăzut de art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, prin procese-verbale de contravenție comunicate cu mai mult de 15 zile anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, și celelalte persoane, care au avut posibilitatea de a contesta și de a obține anularea obligațiilor de plată a unor asemenea sume, ca urmare a abrogării dispozițiilor legale în baza cărora au fost stabilite.
Pentru aceste considerente, reținând caracterul nelegal al înscrisului în baza căruia s-a început executarea silită, precum și faptul că executarea silită a fost începută pentru realizarea unei sancțiuni contravenționale care nu mai este datorată de către debitoare, în temeiul art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a anulat procedura de executare silită efectuată în dosarul de executare nr. 6732/B/2014 constituit la B.E.J.A. B. C. și M. A.-M..
Având în vedere că se va desființa executarea silită, că aceasta a fost finalizată prin realizarea integrală a creanței principale și a cheltuielilor de executare, precum și că întoarcerea executării silite a fost solicitată de către contestatoare, fiind îndeplinite condițiile art. 722 alin. 2 și art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a dispus întoarcerea executării silite prin obligarea intimatei-creditoare la plata către contestatoare a sumei de 482,07 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data de 31.03.2015 și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentinte civile, la data de 06.10.2015(data postei), a declarat apel Intimata CNADNR, cerere ce a fost înregistrata pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă la data de 26.10.2015.
În motivarea acestuia se arată urmatoarele:
In ceea ce priveste aspectele legate de comunicarea procesului verbal de contravenție reținute de instanta de fond, acestea sunt nefondate, deoarece in baza probatoriului administrat in cauza, sa constata faptul ca comunicarea procesului - verbal de contravenție in cauza au fost efectuata in termenul imperativ prevazut lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001. Astfel, conform dovezii de comunicare a procesului - verbal in cauza, acesta a fost comunicat in conformitate dispozițiilor OG nr. 2/2001, fara a se depasi termenul de 1 luna de la data aplicarii sancțiunii, operațiune confirmata de semnătura martorului prezent. De asemenea, se arata ca procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la același sediu ca cel precizat de către contestator in contestația la executare.
Deciziile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea având valoare egală cu cea a legii cu caracter interpretativ. A apreciat astfel că aplicarea Deciziei nr. 10/2013 a ICCJ in speța de fata, deci pentru o situație anterioara momentului pronunțării, ar fi echivalenta cu a da caracter retroactiv unei dispoziții legale.
Or, norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurală căreia nu i se aplică principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale.
Prin urmare, procedura de comunicarea a titlului executoriu in cauza s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare la momentul respectiv, prin afisare.
In ceea ce priveste aspectele legate de generarea si semnarea electronica a proceselor verbale, acestea pot fi analizate doar pe calea plangerii contraventionale, nu pe calea contestatiei la executare.
Totodata, avand in vedere principiul neretroactivitatii legii, deoarece procesul verbal comunicat in timp si neatacat in termen legal prin plangere contraventionala a devenit titlu executoriu si in acest context nu sunt aplicabile disp. Legii nr. 144/2012, intrucat conform art. II din aceasta norma, se anuleaza doar tarifele aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a acesteia, adica pana la 27.07.2012, ceea ce nu este cazul in speta. Astfel norma prevazuta de Legea nr. 144/2012 avand natura contraventionala a produs efecte numai categoriei de contraventii care au fost contestate in instanta. Distinct de sanctiunea amenzii contraventionale, legea mai prevedea in sarcina contravenientului retinerea si obligatia de a achita cu titlu de despagubire o anumita suma de bani, astfel ca obligatia de plata a acestui tarif de despagubire este o consecinta a raspunderii civile delictuale care a avut ca consecinta producerea unui prejudiciu iar fapta de a circula fara a detine rovinieta este considerata in continuare contraventie.
Examinând actele și lucrările cauzei prin prisma apelului formulat, tribunalul reține următoarele:
Potrivit disp. art. 711 alin.1 Cod proc. Civ. (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii. (3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Conform art. 632 alin. 1 C.p.c. executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu iar conform art. 632 alin. 2 C.p.c. constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive precum și orice hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Tribunalul retine ca primul motiv de apel formulat de apelanta este neintemeiat, deoarece, pe de o parte, pentru a se putea formula plangerea contraventionala trebuie ca procesul verbal sa fie comunicat legal iar, pe de alta parte, contestatoarea nu a contestat legalitatea procesului verbal de contraventie, ci nulitatea actelor de executare ca urmare a punerii in executare a unui titlu care nu are caracter executoriu.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 712, alin.2 NCPC, ,, În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.
În opinia instanței, acest text de lege se interpretează în sensul că, pentru a opera sancțiunea inadmisibilității, contestatoarea trebuie să fi avut posibilitatea de a utiliza efectiv calea procesuală prevăzută de lege pentru desființarea titlului executoriu, respectiv plângerea contravențională.
Or, contestatoarea nu a avut posibilitatea de a formula efectiv plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, întrucât acesta nu i-a fost comunicat de către intimată în conformitate cu dispozițiile legale, ci i-a fost comunicat prin afișare, fără ca în prealabil intimata să fi încercat comunicarea procesului-verbal de contravenție prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.
Pe de alta parte, tribunalul retine ca necomunicarea legala a acestuia, conduce la lipsirea acestuia de caracterul executoriu, aspect care poate fi invocat pe calea contestatiei la executare, asa cum se poate invoca in procedura contestatiei si prescriptia dreptului de a aplica sanctiunea contraventionala, acestea fiind ulterioare intocmirii actului administrativ si nu tin de legalitatea acestuia, ci de punerea in executare a procesului verbal de contraventie ca titlu executoriu.
În conformitate cu art. 37 din OG nr. 2/2001: „procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia … constituie titlul executoriu, fără vreo altă formalitate.’’
Așadar, din textele de mai sus, rezultă că nu poate fi învestit cu formulă executorie decât un titlu executoriu, iar pentru a constitui titlu executoriu și pentru a putea fi învestit cu formula executorie este necesar ac procesul-verbal de constatare a contravenției să fie comunicat potrivit cerințelor legale, fiind astfel util a se analiza legalitatea comunicării efectuate.
Calitatea de titlu executoriu apare astfel ca o condiție formală a înscrisului care se solicită a fi învestit cu formulă executori, care se impune a fi verificată în cadrul procedurii învestirii cu formulă executorie și nu reprezintă o verificare de fond a creanței, astfel cum susține apelanta.
In ceea ce priveste calitatea de titlu executoriu a procesului verbal fara vreo alta formalitate, tribunalul retine ca potrivit art. 632 Cod procedură civilă, executarea silită se va efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Potrivit art. 27 din O.G. nr. 2/2001, „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.
În conformitate cu art. 37 din OG nr. 2/2001: „procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia … constituie titlul executoriu, fără vreo altă formalitate.’’
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 10/10.06.2013, soluționând recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că: „Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”
Așadar, din textele de mai sus, rezultă că nu poate fi învestit cu formulă executorie decât un titlu executoriu, iar pentru a constitui titlu executoriu și pentru a putea fi învestit cu formula executorie este necesar ca procesul-verbal de constatare a contravenției să fie semnat și comunicat potrivit cerințelor legale, fiind astfel util a se analiza legalitatea semnării și comunicării efectuate.
În primul rând, Tribunalul constată că la dosar nu există dovezi sau mențiuni care să ateste că mai întâi procesul verbal a fost comunicat debitorului-contravenient prin poștă, cu aviz de primire și nici intimata nu a pretins o astfel de comunicare. Instanța reține că intimata nu a făcut dovada că a comunicat contestatoarei procesul-verbal mai întâi prin poștă, cu confirmare de primire, efectuând procedura de comunicare direct prin afișare, conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului-verbal prin afișare, ceea ce nu echivalează cu o legală comunicare a procesului-verbal de contravenție.
Prin urmare, nelegala comunicare echivalează cu necomunicarea procesului-verbal de contravenție. În acest caz, chiar daca comunicarea s-a facut in termenul de o luna, dar nu s-a facut cu respectarea dispozitiilor legale, acest fapt echivaleaza cu o necomunicare, astfel ca sunt incidente prevederile art. 14 din OG nr.2/2001, care prevăd faptul că ,, Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”, astfel încât, la data formulării cererii de executare silită, era incidentă prescripția executării silite.
Potrivit art. 705 NCPC, ,, Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie”.
Prin urmare, la data formulării cererii de executare silită, titlul executoriu reprezentat de Procesul-verbal de constatare a contravenției își pierduse puterea executorie, consecința fiind aceea că în temeiul acestui titlu nu mai puteau fi efectuate acte de executare silită, iar orice act de executare silită efectuat în acest interval de timp fiind afectat de sancțiunea nulității.
În conformitate cu dispozițiile art. 703 NCPC, ,,Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art. 174 și următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător”.
Prin urmare, având în vedere că executarea silită a fost începută în temeiul unui titlu care își pierduse puterea executorie, toate actele de executare efectuate în baza acestuia în dosarul de executare, au fost efectuate cu nerespectarea dispozițiilor legale.
În al doilea rând, tribunalul constată că procesul-verbal de contravenție depus la dosar nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, astfel cum impun cerințele legale mai sus menționate, ci au fost semnate electronic.
Tribunalul reține că titlul executoriu invocat este un proces verbal de contravenție având natura unui act autentic, în sensul în care este definit înscrisul autentic prin dispozițiile art. 1171 vechiul cod.civ. (Art. 1171. - Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public, care are drept de a funcționa in locul unde actul s-a făcut. ) și în sensul în care este definit și de actuala reglementare, art. 269 alin. 2 cod.proc.civ. (înscris emis de către o autoritate publică și căruia legea îi conferă acest caracter) ; în acest sens prin dispozițiile art. 15 și urm din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor se stabilesc condițiile de formă ce urmează a fi respectate la întocmirea procesului verbal de contravenție; printre aceste condiții de formă este prevăzută și condiția semnării procesului verbal de contravenție de către agentul constatator.
Se constata că prin dispozițiile art. 5 din Lege nr. 455/2001privind semnătura electronică „Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă… este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.”
Rezultă din dispozițiile sus menționat că semnătura electronică nu poate fi aplicată, în condițiile Legii nr. 455/2001 pe un înscris autentic întrucât actul semnat astfel ar avea doar valoarea unui înscris sub semnătură privată
Reținând că procesul verbal de contravenție este un înscris autentic și că actul depus de creditor nu întrunește cerințele de formă impuse de OG nr. 2/2001 (condiția semnării procesului verbal de contravenție de către agentul constatator), tribunalul constata incidența dispozițiilor art. 665 alin. 5 lit. 3 cod.proc.civ.
Prin Decizia nr. 6/16.02.2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, statuând că:
„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.
Această decizie nu reprezintă o lege nouă, pentru ca principiul neretroactivității legii să poată fi invocat cu succes, ci numai o dezlegare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție unor aspecte de drept interpretate diferit de instanțele de judecată în scopul aplicării unitare a legii. Prin urmare, interpretarea statuată de Înalta Curte este interpretarea care trebuia dată dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001 încă de la . acestui act normativ.
Cu privire la motivul de apel privind neretroactivitatea Legii nr. 144/2012, tribunalul retine ca nici acesta nu este intemeiat.
Astfel, in ceea ce priveste retinerea instantei de fond referitoare la prevederile Legii nr. 144/2012, prin care se abroga art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002, tribunalul apreciaza ca sunt aplicabile prevederile art. 15 din Constitutia României -retroactivitatea legii contraventionale mai favorabile, intrucat obiectul executarii silite il constituie creanta constând in tariful de despagubire, creanta care nu este sanctiune contraventionala.
Prin Legea nr. 144/2012 a fost abrogat art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, text care prevedea obligația de plată a tarifului de despăgubire.
În art. II din Legea nr. 144/2012, s-a prevăzut că tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.
Având în vedere că prin art. II din Legea nr. 144/23.07.2012 s-a desființat instituția tarifului de despăgubire pentru contravențiile comise împotriva regimului juridic al O.G. nr. 15/2002, iar conform art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, executarea silită s-a declanșat în mod nelegal pentru îndestularea unei creanței al cărui caracter cert a încetat să mai existe odată cu . aceste norme contravenționale mai favorabile.
Prevederea de la art. II din Legea nr. 144/2012 este o normă contravențională, astfel încât aplicarea ei în timp trebuie să se supună principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. 2 din legea fundamentală.
Prin considerentele Deciziei nr. 385/2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea O.G. nr.15/2002, Curtea Constituțională a stabilit că prevederea contestată are „caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire — suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta — textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală”.
Conform art. 12 alin. 2 teza I din O.G. nr. 2/2001, dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta.
În legătură cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, Curtea Constituțională, în decizia nr. 228/2007, a arătat că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută”.
Deși făcute în legătură cu art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, aceste considerații sunt valabile, mutatis mutandis, și pentru alin. 2 din același articol.
Față de cele arătate mai sus, instanța consideră că tariful de despăgubire nu mai putea fi solicitat după momentul abrogării art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, rămânând valabil făcute doar plățile, voluntare sau silite, efectuate până la acea dată, motivul de contestație fiind întemeiat.
Mai mult decat atat, prin Decizia nr. 112 din 6 martie 2014, Curtea Constitutionala a reținut că cele două categorii de persoane, respectiv contravenienții, care au contestat tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 - tarife care se anulează conform textului de lege criticat - și cei care nu au formulat astfel de contestații sau ale căror contestații au fost respinse ca tardive, se află în situații juridice diferite, aspect ce justifică tratamentul juridic diferit aplicat de legiuitor.
Prin urmare, tribunalul retine ca motivul de apel este neintemeiat.
Prin urmare, fata de aceste considerente, avand in vedere ca executarea silita a fost declansata in baza unui titlu care nu avea caracter executoriu iar tariful de despagubire a fost abrogat, tribunalul apreciaza ca apelul este neintemeiat, motiv pentru care în temeiul prev. art. 480, va respinge apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, împotriva sentinței civile nr._/19.08.2015, pronunțată în dosarul nr._, de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimatul-contestator C. M. Diagnosis SA, cu sediul în București, .-77, ., birou 1, sector 1, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. P. C. V. A.
GREFIER
M. V. B.
Red./Dact/ Jud.IP
4ex./18.02.2016
Judecătoria Sectorului 1 București
Jud. Fond: Anrdeea Bușulescu
| ← Evacuare. Hotărâre din 19-01-2016, Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Hotărâre din 14-01-2016, Tribunalul... → |
|---|
