Evacuare. Hotărâre din 19-01-2016, Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 237/2016
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.01.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. F. P.
JUDECĂTOR: C. D.
JUDECĂTOR: A. M. V.
GREFIER: M.-C. VIȚĂ
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentele-pârâte D. F., D. D. împotriva sentinței civile nr. 5510/2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. G., C. S., având ca obiect evacuare - acțiune în răspundere delictuală, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul pune în discuție, din oficiu și cu prioritate, calificarea căii de atac.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra calificării căii de atac, constată că sunt incidente prevederile art. 282. C.pr.civ. și 282 ind. 2 în raport de criticile din calea de atac care vizează inclusiv petitul evacuare, astfel că urmează a califica calea de atac ca fiind apel, motiv pentru care.
DISPUNE
Califică drept APEL calea de atac declarată de apelantele-pârâte D. F., D. D. împotriva sentinței civile nr. 5510/2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. G., C. S., având ca obiect evacuare - acțiune în răspundere delictuală, pretenții.
Față de calificarea căii de atac ca fiind apelul, completul de judecată se restrânge la primi doi membri ai completului, respectiv d-na judecător M. F. P. - președinte și d-na judecător C. D..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
M. F. P. C. D. A. M. V. M. C. Viță
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 237 A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.01.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. F. P.
JUDECĂTOR: C. D.
GREFIER: M.-C. VIȚĂ
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantele-pârâte D. F., D. D. împotriva sentinței civile nr. 5510/2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. G., C. S., având ca obiect evacuare - acțiune în răspundere delictuală, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă astfel că reține dosarul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 27.12.2012 sub nr._, reclamanții C. G. și C. S. au chemat în judecată pe pârâții D. F. și D. D., solicitând instanței să dispună evacuarea pârâților din apartamentul nr. 42 situat în București, .. 3, .. 1, . și obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a spațiului, în cuantum de 300 Euro pentru flecare lună de întârziere în eliberarea apartamentului proprietatea reclamanților.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că prin testamentul autentificat sub nr. 2846/14.11.2006, defuncta Misciuc L. i-a numit legatari universali, lăsându-le universitatea bunurilor sale mobile și imobile, inclusiv apartamentul său situat în București, .. 3, .. l, . și toate bunurile mobile ce se găseau în acesta la data decesului sau.
Misciuc L. a decedat în ianuarie 2007, imediat după înmormântarea acesteia reclamanții întorcându-se în Băile Herculane, localitatea acestora de domiciliu. Ulterior, au fost anunțați de către vecini, că apartamentul a fost ocupat de mai multe persoane de etnie rromă, care la solicitarea organelor de poliție, au prezentat un contract de vânzare-cumpărare, încheiat între defuncta Misciuc L. și I. R., în anul 2003.
I. R., așa-zisa cumpărătoare a acestui apartament, la câteva zile după ce reclamanții au formulat plângere penală, și a fost chemată de către organele de cercetare penală pentru a da declarații cu privire la contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului, prin intermediul unei agenții imobiliare, a vândut acest apartament pârâților D. F. și D. D.. Prin plângerea penală reclamanții au contestat veridicitatea semnăturii "“defunctei Misciuc L. la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare”.
În urmă mai multor plângeri formulate de mai multe persoane, pe rolul instanțelor s-au aflat mai multe dosare, inculpate fiind atât așa-zisa cumpărătoare a apartamentului lăsat reclamanților prin testament de către Misciuc L. (alături de mai mulți inculpați), cât și avocata Carnaziu-M. N. care a atestat în fals contractul de vânzare-cumpărare „încheiat”de către Misciuc L. cu I. R..
Pe rolul Curții de Apel București s-a aflat dosarul nr._, în care s-a pronunțat Sentința Penală nr.393/12.10.2011, prin care Secția I Penala a hotărât: „....În conformitate cu art. 14 alin.3 raportat la art.348 Cod procedura penală va dispune restabilirea situației anterioare, precum și anularea următoarelor înscrisuri: ....contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Misciuc L. și I. R., precum și încheierea de atestare a acestuia nr.139 din 3.XI. 2003, încheierea de rectificare nr.2 din 14.XII. 2006; contractul de vânzare-cumpărare încheiat între I. R. și D. F. și D. D. autentificat sub nr. 215 din 27.11.2007,..”
Sentința rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de inculpată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform acestei sentințe, în drept, reclamanții sunt proprietarii apartamentului. Reclamanții au notificat pârâții pentru a elibera acest apartament în termen de 5 zile de la primirea notificării, însă aceștia refuză să-1 elibereze.
Reclamanții au arătat că au doi copii, studenți la Facultatea de Medicină Veterinară în București, refuzul pârâților aducându-le grave prejudicii morale și materiale, fiind astfel nevoiți a plăti toate cheltuielile de cazare ale copiilor în București.
De asemenea, pârâții nu au domiciliul la această adresă, ei fiind proprietarii unui alt apartament, tot în București.
Reclamanții au solicitat ca în hotărârea ce se va pronunța să se aprecieze că în prezenta cauză acțiunea în evacuare este o acțiune admisibilă, pentru toate considerentele expuse.
Astfel, proprietarul poate apela la acțiunea în evacuare pentru considerentul că ocuparea unui spațiu fără nici un titlu reprezintă o obligație corelativă a dreptului de folosință, ca drept propriu de a nu i se aduce nici o atingere. Acțiunea în evacuare are, în acest caz, drept cauză ocuparea fără titlu a spațiului de către pârâți și voința reclamanților de a face ca aceasta ocupare să înceteze, tinzându-se la a se stabili o stare corespunzătoare dreptului pretins încălcat.
În consecință, reclamanții au solicitat să se aprecieze că mijlocul procesual pus la dispoziția titularului dreptului de proprietate pentru protecția atributului uzus, este acțiunea în evacuare, această acțiune asigurând protecția dreptului de folosință atunci când acesta izvorăște dintr-un raport obligațional, dar în egală măsură și atunci când este vorba despre un drept de folosință ca atribut al dreptului de proprietate.
Faptul că reglementari specifice în materia închirierii locuințelor, au consacrat că acțiunea în evacuare nu este un argument suficient pentru aprecierea admisibilității acțiunii în evacuare, doar în contradictoriu cu locatarul.
De asemenea reclamanții au solicitat să nu se califice prezenta cerere ca o acțiune în revendicare deoarece:
„Pornind de la dispozițiile art. 480 cod civil (vechi cod civil), dreptul de proprietate este definit ca fiind acel drept real ce conferă titularului atributele posesiei, folosinței și dispoziției asupra unui bun, atribute pe care numai acesta le poate exercita în plenitudinea lor și în interesul său propriu cu respectarea normelor juridice în vigoare.
Apărarea întregului drept de proprietate se realizează pe calea acțiunii în revendicare prin care proprietarul obține recunoașterea dreptului sau și înapoierea bunului dar și abținerea celui ce a încălcat acest drept în viitor, de la orice faptă ce a ar aduce atingere exercițiului normal și deplin al dreptului de proprietate.
Însă ori de câte ori sunt încălcate numai unele din atributele dreptului de proprietate, titularul dreptului are posibilitatea de a alege și de a recurge la mijloace juridice indirecte de apărare a dreptului de proprietate care tind spre aceeași finalitate, așa numitele acțiunii personale care se întemeiază pe drepturi de creanță născute însă în strânsă legătură cu dreptul de proprietate. Fie că izvorăsc din contract, delicte civile, fapte juridice licite, aceste drepturi de creanța apar în patrimoniul proprietarului care urmare a încălcării dreptului de proprietate astfel proprietarul poate să recurgă la acțiunile personale prin care să solicite realizarea dreptului de creanță și pe cale indirectă însăși restabilirea dreptului de proprietate.
Așa fiind atributul folosinței din conținutul dreptului de proprietate asupra locuinței poate fi valorificat de titularul dreptului de proprietate pe calea acțiunii în evacuare a persoanei care ocupă fără titlu bunul său.
Cauza acțiunii în evacuare o constituie ocuparea locuinței fără titlu de către pârâți și voinței reclamantului de a face aceasta ocupare să înceteze, stabilindu-se o stare corespunzătoare dreptului pretins respectiv predarea locuinței în materialitatea ei, iar cauza cererii de chemare în judecată o reprezintă creanța reclamantului creditor împotriva pârâților debitori fiind vorba de o obligație de a face respectiv eliberarea locuinței.
Reclamantul în speța nu valorifică dreptul de proprietate exclusiv și absolut că în cazul unei acțiuni în revendicare nu solicită să i se recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului ci doar un drept de creanța având caracter relativ în cadrul acțiunii în evacuare urmărind să constrângă pe pârâți să execute o obligație de a face adică de a evacua și preda locuința în materialitatea ei.”... Judecătoria Râmnicu Sărat, sentința civilă din 5 iulie 2010. In același sens fiind și opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție –în acest sens Decizia nr. 169 din 18 ianuarie 2011 pronunțată în recurs de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect acțiune în evacuare).
În drept, au fost invocate dispozițiile art.555 Cod Civil (art.480 din vechi Cod Civil), art. 1357 și art. 1359 Nou Cod Civil (art.998- 999 vechi Cod Civil) pe dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă.
La data de 29.04.2013 pârâții au depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională prin arată că înțeleg să invoce excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare, având în vedere faptul că practica judiciară este constantă în sensul în care, în situația în care nu există raporturi locative sub forma unui contract între părțile implicate în procesul de evacuare, acțiunea care trebuie formulată este o acțiune în revendicare, iar nu acțiune în evacuare.
Atâta timp cât reclamanții din prezența cauză nu fac dovada existenței unor raporturi locative între ei și pârâți, apare ca inadmisibilă solicitarea de evacuare a pârâților, acțiunea ce trebuia introdusă fiind o acțiune în revendicare.
Ca urmare a admiterii excepției, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În ceea ce privește caracterul de cerere reconvențională, pârâții-reclamanți au arătat că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 215/27.02.2007 au devenit proprietarii imobilului în care locuiesc și în prezent, în condițiile unui cumpărător de bună credință, având în vedere faptul că, respectivul contract este încheiat în fața notarului public, cu respectarea tuturor formalităților cerute de lege la momentul încheierii unui astfel de contract de vânzare-cumpărare, respectiv extrasul de carte funciară și certificatul fiscal din care rezultă fără dubiu că vânzătorul este proprietarul imobilului pe care pârâții l-am cumpărat.
Având în vedere cele menționate și având credința că sunt titularii dreptului de proprietate asupra apartamentului unde locuiesc și actualmente, pârâții-reclamanți au efectuat lucrări care au sporit valoarea de circulație a acestuia, efectuând lucrări de renovare, zugrăvit, tencuit, schimbare instalație de apă și instalație electrică, montat gresie și faianță, aceste lucrări necesitând costuri importante, care au sporit valoarea de circulație a imobilului de la momentul dobândirii de către aceștia a dreptului de proprietate și până în prezent.
Pentru aceste motive, pârâții-reclamanți au solicitat un drept de retenție asupra imobilului, până la momentul achitării de către reclamanți a sumei ce reprezintă contravaloarea investițiilor făcute de către aceștia în imobil și care au sporit valoarea de circulație a acestuia, întrucât în caz contrar ar însemna să se producă în patrimoniul reclamanților o îmbogățire fără justă cauză coroborat cu o diminuare a patrimoniului pârâților. Pârâții-reclamanți au arătat că înțeleg să evalueze provizoriu lucrările de îmbunătățire efectuate la suma de 20.000 lei, urmând să solicite ulterior o expertiză de specialitate a construcției în urma căreia să se stabilească contravaloarea acestor lucrări de îmbunătățire care au dus la sporirea valorii de circulație a imobilului.
La momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în care pârâții-reclamanți locuiesc și în prezent, au fost respectate toate prevederile legale ce guvernează transferul dreptului de proprietate asupra unui imobil, actul fiind încheiat în formă autentică sub nr.215/27.02.2007 după ce în prealabil notarul public, a obținut extrasul de Carte Funciară cu nr._/23.02.2007 eliberat de OCPI sector 6, fiind depus și certificatul de atestare fiscală nr.046-7-_/26.02.2007 eliberat de DITL Sector 6.
Pârâții-reclamanți au arătat că au învederat acest aspect instanței pentru a înțelege că s-au comportat că adevărați proprietari în ceea ce privește imobilul cumpărat, făcând lucrări de investiție în imobil care au sporit valoarea acestuia, cu credința că vor locui în acest imobil până la sfârșitul vieții, acesta reprezentând domiciliul lor și în prezent.
Pentru toate motivele expuse pârâții-reclamanți au solicitat respingerea acțiunii formulată ca nefondată, iar în ceea ce privește caracterul de cerere reconvențională, să admiteți cererea, să stabiliți un drept de retenție asupra imobilului până la plata contravalorii lucrărilor ce au sporit valoarea de circulație a imobilului, ce urmează a fi stabilită prin expertiză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. l 15 - 118 Cod procedură civilă, art. 119 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 29.04.2013, reclamanții-pârâți au depus la dosar cerere precizatoare cu privire la capătul II din cererea introductivă prin care au solicitat obligarea pârâților-reclamanți la plata sumei de 300 de euro lunar pentru lipsa de folosință a spațiului, solicitând astfel suma de 1350 lei lunar reprezentând lipsa de folosință a apartamentului de la data introducerii cererii, până la data la care pârâții-reclamanți fie de bunăvoie, fie silit vor pierde folosința apartamentului (eliberare efectivă, inclusiv de bunurile mobile ce aparține acestora), suma pretinsă fiind egală cu cuantumul unei chirii lunare al unui apartament situat în aceeași zonă a Bucureștiului.
Totodată, reclamanții-pârâți au depus la dosar la același termen certificat de calitate de moștenitor nr. 22/20.03.2007, proces-verbal de impunere clădire, încheierea nr._/30.01.2008 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară sector 6 București, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 139/3.11.2003 de BNP Carnaziu M. N., decizia nr. 1459/8.05.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, sentința penală nr.393/12.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală, încheierea pronunțată la data de 31.10.2011 de Curtea de Apel București - Secția I Penală.
La termenul de judecată din data de 10.06.2013, reclamanții-pârâți au depus la dosar răspuns la întâmpinare-cerere reconvențională prin care au solicitat respingerea excepției inadmisibilități acțiunii în evacuare, invocată prin întâmpinare, cât și cererea reconvențională a pârâților, urmând a se admite cererea principală astfel cum a fost formulată.
Reclamanții-pârâți au arătat că pârâții-reclamanți au cunoscut imediat după încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică faptul că au cumpărat de la un neproprietar, I. R., împotriva căreia se pusese deja în mișcare urmărirea penală și care actualmente execută o pedeapsă privativă de libertate, conform sentinței penale nr.36/25.01.2012 a acestei instanțe - Judecătoria Sectorului 6, pronunțată în dosarul nr._/303/2009, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 399/27.02.2013 a Curții de Apel București Secția a II-a Penală.
Pârâții-reclamanți au fost părți vătămate în acest dosar, iar pentru opozabilitate, au fost părți și în dosarul penal nr._, aflat pe rolul Curții de Apel București.
În ambele dosare, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții-reclamanți și I. R. a fost anulat.
Astfel, dreptul de proprietate al reclamanților-pârâți este de necontestat, pârâții-reclamanți cunoscând încă din 2007 că există posibilitatea să piardă dreptul de proprietate asupra acestui apartament, întrucât au contractat cu un neproprietar.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare, reclamanții-pârâți au solicitat respingerea acesteia întrucât Proprietarul poate apela la acțiunea în evacuare pentru considerentul că ocuparea unui spațiu fără nici un titlu reprezintă o obligație corelativă a dreptului de folosință, ca drept propriu de a nu i se aduce nici o atingere. Acțiunea în evacuare are, în acest caz, drept cauză ocuparea fără titlu a spațiului de către pârâți și voința reclamanților de a face ca aceasta ocupare să înceteze, tinzându-se la a se stabili o stare corespunzătoare dreptului pretins încălcat.
În consecință, reclamanții-pârâți solicită a se aprecia că mijlocul procesual pus la dispoziția titularului dreptului de proprietate pentru protecția atributului uzus, este acțiunea în evacuare, această acțiune asigurând protecția dreptului de folosință atunci când acesta izvorăște dintr-un raport obligațional, dar în egală măsură și atunci când este vorba despre un drept de folosință ca atribut al dreptului de proprietate. Faptul că reglementari specifice în materia închirierii locuințelor, au consacrat acțiunea în evacuare nu este un argument suficient pentru aprecierea admisibilității acțiunii în evacuare, doar în contradictoriu cu locatarul.
De asemenea, reclamanta-pârâtă a solicitat să nu fie calificată această cerere ca o acțiune în revendicare reiterând cele expuse in cererea de chemare in judecată.
Și în cauza pendinte, dreptul reclamanți-pârâți de proprietate este incontestabil, însă nu au și folosința apartamentului a cărui evacuare o solicită.
În ceea ce privește cererea reconvențională, reclamanții-pârâți au solicitat respingerea acesteia aceste renovări fiind făcute în timpul desfășurării proceselor penale, la finele cărora pârâților-reclamanților le-a fost anulat actul de vânzare-cumpărare.
Mai mult, pârâții-reclamanți au o altă locuință, domiciliul acestora fiind la adresa din citativ, acest apartament fiind închiriat.
În cazul în care pârâții-reclamanți vor susține un drept de retenție până în momentul achitării de către reclamanții-pârâți a sumei pretinse ce reprezintă valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului, solicitând încuviințarea probei solicitate, cea cu expertiza tehnică în construcții, ținând cont, în stabilirea obiectivelor, că aceste îmbunătățiri, dacă au fost aduse apartamentului, au fost lucrări efectuate în 2007, care au profitat pârâților.
Prin sentința civilă nr. 5510/24.06.2014, Judecătoria Sectorului 6 București a respins excepție inadmisibilității acțiunii în evacuare invocată de pârâții-reclamanți ca neîntemeiată; a admis în parte cererea principală precizată formulată de reclamanții-pârâți C. G. și C. S., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți D. F. și D. D.; a dispus evacuarea pârâților-reclamanți din imobilul apartament nr.42 situat în București, .. 3, .; a obligat pârâții-reclamanți să achite reclamanților-pârâți suma de 11.275 lei cu titlu de contravaloare lipsă de folosință apartament nr.42 de la data de 27.12.2012 până la data de 20.02.2014; a obligat pârâții-reclamanți să achite reclamanților-pârâți suma de 200 euro/lună, echivalent în lei la cursul de schimb aferent lunii pentru care se face plata cu titlu de contravaloare lipsă de folosință apartament nr.42, începând cu luna martie 2014 până la data eliberării apartamentului; a admis în parte cererea reconvențională precizată; a obligat reclamanții-pârâți să achite pârâților-reclamanți suma de 9.168,15 lei cu titlu de contravaloare îmbunătățiri aduse apartamentului nr.42; a respins capătul din cererea reconvențională privind instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului nr.42, ca neîntemeiat; a obligat pârâții-reclamanți să achite reclamanților-pârâți suma de 1635 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamanților-pârâți să achite pârâților-reclamanți suma de 1462 lei cu titlu de cu titlu de cheltuieli de judecată și a compensat cheltuieli de judecată si după compensare a obligat pârâții-reclamanți să achite reclamanților-pârâți suma de 173 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare invocată de pârâții-reclamanți, că aceasta este neîntemeiată și a respins-o motivat de faptul că acțiunea are ca obiect evacuare care reprezintă ocuparea fără titlu a imobilului-apartament de către pârâți si voința reclamanților de a face ca această ocupare să înceteze. Este vorba de o obligație ,,de a face” adică de a preda reclamanților imobilul în materialitatea sa, distinctă de obligația „de a da” respectiv de a constitui sau a transmite un drept real.
Prin urmare, aprecierea că doar pe cale acțiunii în revendicare, (cu consecința achitării unei taxe de timbru împovărătoare raportat la valoarea imobilului, reclamanții ar putea să se bucure de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului, ocupat fără titlu de către pârâți) este excesivă si de natura să constituie o privare de proprietate de facto în sensul art.1 din Protocolul adițional nr. 1 CEDO, întrucât reclamanții nu solicită obligarea paraților să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar sa îl elibereze.
Pe fondul cauzei retine că, potrivit testamentului autentificat sub nr. 2846/14.11.2006, la Biroul Notarial ,,Confides,, defuncta Misciuc L. i-a numit legatari universali, pe reclamanții-pârâți C. G. și C. S., lăsându-le universitatea bunurilor sale mobile și imobile, care se vor afla în patrimoniul său la data decesului.
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr.22/20.03.2007 –f.10- eliberat de Biroul Notarial ,,Confides,, s-a stabilit că reclamanții-pârâți C. G. și C. S., au calitatea moștenitori ai defunctei Misciuc L..
În patrimoniul defunctei Misciuc L., la data decesului, se găsea si imobilul apartament situat în București, .. 3, .. l, ., pretins cumpărat de către numita I. R., care ulterior l-a vândut pârâților-reclamanți D. F. și D. D..
Prin sentința penală nr.393/12.10.2011, pronunțată de către Curtea de Apel București in dosarul nr._, s-a dispus restabilirea situației anterioare și anularea înscrisurilor - contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Misciuc L. și I. R., precum și încheierea de atestare a acestuia nr.139 din 3.XI. 2003, încheierea de rectificare nr.2 din 14.XII. 2006, - contractul de vânzare-cumpărare încheiat între I. R. și D. F. și D. D., autentificat sub nr. 215 din 27.11.2007,..”
Sentința rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.1459/08.05.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.-f.74 si urm. dosar
Ca urmare a acestor hotărâri parații-reclamanții au pierdut dreptul de proprietate asupra apartamentul situat în București, ..3, .. l, ., iar prin restabilirea situației anterioare, imobilul a reintrat în masa succesorală rămasă la decesul lui Misciuc L. si implicit a intrat în patrimoniul reclamanților, aceștia culegând moștenirea defunctei, din care face parte, în mod inevitabil si apartamentul ce a făcut obiectul vânzării - de altfel reclamanții-pârâți C. S. și C. G. au fost parți vătămate în cauza penală, in considerarea calității lor de moștenitori.
Întrucât pârâții-reclamanți nu mai justifică un titlu legal pentru ocuparea apartamentului, văzând și dispozițiile art.480 din Codul civil, potrivit cărora, dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv și perpetuu care conferă titularului, exercițiul liber și nestingherit al tuturor prerogativelor sale - posesia, folosința și dispoziția - afară de cazul în care dreptul este dezmembrat prin voința acestuia din urmă, instanța de fond a apreciat că primul capăt de cerere este întemeiat, fiind admis, sens în care a dispus evacuarea pârâților-reclamanți din imobilul apartament nr.42 situat în București, .. 3, ..
In ceea ce privește capătul II de cerere, instanța a admis în parte cererea principală precizată întrucât instanța de fond a reținut că pârâții reclamanți sunt posesori de rea-credința, aspect statuat în mod definitiv prin hotărârile penale anterior invocate prin care s-a anulat titlul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel că devine obligatoriu să restituie reclamanților fructele civile-chiria - fie că le-au perceput, fie ca nu le-au perceput, din momentul în care au cunoscut viciul titlului în baza căruia au posedat, respectiv de la data de 08.05.2012, moment în care hotărârea judecătorească prin care s-a anulat titlul lor a rămas definitivă, prin epuizarea tuturor căilor de atac.
Conform art.550 C.civ., ,,1) Fructele și productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel.,, (3) Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândește zi cu zi”, iar potrivit art.548 C.civ., (1) Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanța acestuia. Fructele sunt: naturale, industriale și civile. (4) Fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor și dividendele”.
Se observă, însă că reclamanții au solicitat contravaloarea pentru lipsa de folosință apartamentul nr.42 de la data de 27.12.2012 – data introducerii cererii până la eliberarea efectivă a apartamentului, invocând prevederile art. 1357-1359 C.civ., iar instanța trebuie să dea eficiență principiului disponibilității.
Potrivit art. 1.357 C.civ., (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpa, iar potrivit art. 1.359 C.civ., autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat și când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios și, prin felul în care se manifestă, creează aparența unui drept subiectiv”.
Reclamanții fiind lipsiți de folosința bunului lor, pot solicita acoperirea prejudiciului cauzat, de la cei care au săvârșit fapta ilicită –pârâții care sunt ținuți să restituie contravaloarea așa-numita lipsă de folosință.
Reclamanții au dreptul atât la acoperirea prejudiciului existent, însa regulile răspunderii civile delictuale permit, a se putea acorda despăgubiri și pentru prejudiciul viitor, cu condiția că, deși nu s-a produs, să fie cert că se va produce în viitor, putând fi și acesta evaluat.
Se apreciază că reclamanții au probat întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.1357-1358 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâților, respectiv: existenta prejudiciului încercat de reclamanți ca urmare a faptei ilicite a pârâților constând in acțiunea de a ocupa un bun al altuia, respectiv inacțiunea - refuzul eliberării apartamentului, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, existenta vinovăției pârâților care refuză să lase apartamentul în posesia reclamanților.
Din depoziția martorului audiat in cauză și răspunsul pârâtului D. F. la întrebările 2 și 3 ale interogatoriului, instanța reține ca pârâții au închiriat apartamentul în litigiu, obținând venituri din chirie, fiind fără relevanță ce cuantum al chiriei au perceput aceștia.
Potrivit raportului de expertiza contabilă efectuat în cauză, depus la filele 194-228, expertul contabil a estimat lipsa de folosință a imobilului apartament de la data de 27.12.2012, data introducerii cererii la zi, 20.02.2014, la suma de 11.275 lei .
Din concluziile raportului se observă că, raportat la preturile practicate pe piața imobiliară pentru apartamente similare, chiria, în anul 2014 este de circa 200 euro pe lună-această valoare urmând a fi reținută de către instanța pentru a evalua judiciar prejudiciul viitor încercat de reclamanți.
Prin urmare, pentru considerentele ce preced si observând că deși parații-reclamanți cunoscând că titlul lor de proprietate a fost anulat, prin refuzul de a lăsa in deplina posesie apartamentul reclamanților, au creat un prejudiciu acestora, constând in lipsa de folosința a apartamentului, instanța a admis în parte cererea și a obligat pârâții-reclamanți să achite reclamanților-pârâți suma de 11.275 lei cu titlu de contravaloare lipsă de folosință apartament nr.42 de la data de 27.12.2012 până la data de 20.02.2014.
De asemenea, va obliga pârâții-reclamanți să achite reclamanților-pârâți suma de 200 euro/lună, echivalent în lei la cursul de schimb aferent lunii pentru care se face plata cu titlu de contravaloare lipsă de folosință apartament nr.42, începând cu luna martie 2014 până la data eliberării apartamentului - în aprecierea cuantumului sumei solicitate, instanța a avut în vedere nivelul chiriilor pentru imobile similare in anul 2014, astfel cum reiese din concluziile raportului întocmit în cauză, apreciind această sumă rezonabilă și suficientă pentru a repara integral prejudiciului suferit de reclamanți.
Asupra cererii reconvenționale reține că, chiar dacă au obligația să restituie fructele civile, pârâții-reclamanți au dreptul la cheltuielile făcute cu lucrul pe care îl restituie, întrucât îmbunătățirile devin proprietatea reclamanților, in măsura in care au adus un spor de valoare lucrului, potrivit art.483 C.civ.
Pârâții-reclamanți au realizat lucrări de renovare la imobil, ce au fost identificate si evaluate de expert în raportul întocmit in cauza si depus la filele 194-228, ce constau în montarea unei uși metalice la . pereți, schimbat instalație sanitară la baie și bucătărie, recondiționare uși din interiorul apartamentului, montat faianță glafuri ferestre-evaluate la suma de 2683,75 lei.
De asemenea au fost identificate si lucrări de montare tâmplărie PVC cu geam termopan, ce a costat 1410 euro, potrivit contractului nr.27/16.07.2010, însa instanța observă ca potrivit raportului, expertul a făcut o eroare de calcul, in fapt, echivalentul în lei al sumei de 1410 euro calculat la cursul euro de la data încheierii contractului fiind de 6.010,5 lei, sumă pe care instanța o va reține la calculul valorii totale a îmbunătățirilor.
Din chitanțele depuse la filele 234-236 dosar, reiese că s-au facut lucrări la instalațiile sanitare in suma de 180+227,40+17 lei, reprezentând costul manoperei si materialelor ce nu au fost reținute de expert, urmând a fi acordate de instanță în raport de înscrisurile doveditoare depuse.
Potrivit cererii reconvenționale, parații pretind că în apartament ,,s-a montat gresie și faianța, însă din probele administrate în cauza nu reiese efectuarea unor astfel de lucrări ample, expertul identificând doar ca s-a montat faianță la glafurile de la ferestre.
Martorul audiat la propunerea pârâților a învederat că pârâții au efectuat lucrări in apartament (montat ușă metalică, tâmplărie PVC, înlocuire baterii baie și bucătărie, etc.) și a evidențiat că exista faianță din construcție-iar planșele foto depuse la dosar confirma această depoziție, neobservându-se efectuarea unor astfel de lucrări in apartament, deci nu vor fi acordate.
Se apreciază că toate aceste lucrări efectuate de către pârâți în apartament, în perioada 2007-2010, identificate potrivit raportului de expertiză si/sau dovedite cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială au fost necesare și utile, (fie au dus la conservarea lucrului-ca de exemplu intervențiile la instalațiile sanitare, fie au crescut gradul de confort al locuinței, ca de exemplu montarea tâmplăriei PVC cu geam termopan, ori a ușii metalice), profitând proprietarilor imobilului–reclamanți, iar contravaloarea lor trebuie restituită paraților, întrucât au adus un spor de valoare imobilului, profită proprietarului și trebuie restituită, chiar si posesorului de rea-credință, cum sunt pârâții-reclamanți.
Contravaloarea amenajărilor efectuate de pârâți în vederea sporirii valorii imobilului trebuie restituite de reclamanți indiferent de buna sau reaua credință a pârâților fiind fără relevanta ca aceste îmbunătățiri au fost făcute pe durata judecării cauzei penale, cu atât mai mult cu cat pana la epuizarea tuturor căilor de atac, pârâții au avut speranța legitimă că titlul lor nu va fi desființat.
Față de motivele de fapt și de drept menționate mai sus, instanța constată ca cererea reconvențională precizată este întemeiata in limitele arătate, astfel încât a admis-o în parte si a obligat pe reclamanții-pârâți să achite pârâților-reclamanți suma de 9.168,15 lei cu titlu de contravaloare îmbunătățiri aduse apartamentului nr.42.
A respins capătul din cererea reconvențională privind instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului nr.42, ca neîntemeiat.
Astfel, dreptul de retenție, care conferă deținătorului unui bun al altuia posibilitatea de a refuza restituirea lui, pana când creditorul lucrului își executa obligația ce o are către el, plătindu-i sumele cheltuite cu lucrul, nu este subînțeles. El se constata de instanța, la cererea părții interesate, fiind recunoscut ca o garanție prin plata a creanței si durează pana la efectuarea plății.
Văzând ca fiecare dintre părți are calitatea de creditor al celeilalte cu privire la sumele încuviințate de instanța și care nu au putut fi compensare in lipsa cererii exprese a părților, se apreciază că instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului nr.42, in favoarea pârâților nu se justifică, urmând ca acest capăt din cererea reconvențională să fie respins ca neîntemeiat.
In cauză, reclamanții au făcut cheltuieli de judecata in sumă totală de 1635 lei (din care 1035 lei taxa timbru si timbu judiciar și 600 lei onorariu expert - f.98, 123,186), iar pârâții au făcut cheltuieli de judecata in sumă totală de 2111 lei (din care 1311 taxa timbru si timbru judiciar si 800 lei onorariu expert - f.110, 169).
In temeiul art.274 C.proc.civ., instanța a obligat pârâții-reclamanți să achite reclamanților-pârâți suma de 1635 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (respectiv 1035 lei –taxă timbru si timbru judiciar proporțional cu valoarea pretențiilor încuviințate și 600 lei-onorariu expert) .
In temeiul art.274 C.proc.civ., a obligat reclamanții-pârâți să achite pârâților-reclamanți suma de 1467 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, (respectiv 667 lei –taxă timbru si timbru judiciar proporțional cu valoarea pretențiilor încuviințate și 800 lei - onorariu expert).
In temeiul art.276 C.proc.civ., a compensat cheltuielile de judecată si după compensare a obligat pârâții-reclamanți să achite reclamanților-pârâți suma de 173 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții-reclamanți reclamanți D. F. și D. D., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 01.08.2014, solicitând admiterea recursului și în principal de a casa sentința atacată trimiterea cauza instanței de fond spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, iar pe fondul cauzei și respingerea acțiunii formulată și admiterea cererii reconvenționale formulată de către pârâții-reclamanți.
Recurenții au criticat sentința atacată și în principal înțelege să invoce excepția insuficienței timbrajului pe capătul de cerere vizând contravaloarea lipsei folosinței . de către reclamanții-pârâți cu precizarea că inițial aceștia au timbrat provizoriu, fără ca ulterior după ce și-au precizat acest capăt de cerere la valoarea ce a rezultat ulterior din raportul de expertiză tehnică contabilă efectuat în cauză, să timbreze și pentru calculată la această sumă, astfel încât în opinia recurenților reclamanții pârâți au timbrat insuficient, motiv pentru care se impune anularea acestui capăt de cerere ca insuficient timbrat.
Deși au învederat acest aspect la instanța de fond, instanța nu le-a pus în vedere reclamanților-pârâți să completeze taxa de timbru cu suma ce reprezenta diferența calculată la valoarea rezultată în urma efectuării raportului de expertiză, motiv pentru care aceștia nu au timbrat suficient, cu toate acestea instanța de fond nu a făcut vorbire nici în cuprinsul sentinței despre acest aspect, statul fiind prejudiciat întrucât reclamanții pârâți nu au fost dați în debit pentru diferența de sumă.
În ceea ce privește prima solicitare adresată în recurs respectiv casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond spre rejudecare, apreciază că se impune o atare soluție întrucât instanța de fond nu a avut în vedere obiecțiunile formulate de către recurenți la raportul de expertiză, respingând și cererea de efectuare a unei contraexpertize care să aibă ca obiect stabilirea contravalorii chiriei pentru imobilul în litigiu, cu precizarea că expertul desemnat de instanță a stabilit o chirie generică pentru imobile situate în zone ce nu sunt similare cu zona unde se află imobilul în litigiu și pentru apartamente care au un grad sporit de confort spre deosebire de imobilul în discuție care se află într-o stare precară.
Pentru aceste motive, au efectuat obiecțiuni ce au fost respinse de instanță care de asemenea a respins și contraexpertiza solicitată, motiv pentru care în principal solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și întrucât este inadmisibilă proba cu expertiză în recurs, trimiterea cauzei instanței de fond spre rejudecare cu mențiunea de a se efectua expertiza solicitată de recurenți.
Se justifică o astfel de expertiză și pentru faptul că instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea învederată în obiecțiuni referitor la neluarea în calcul a tuturor îmbunătățirilor aduse de către noi imobilului, ce au sporit valoarea de circulație a acestuia, nefiind luate în calcul investițiile făcute la bucătărie și la baia imobilului.
În subsidiar în ipoteza în care instanța va aprecia că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, iar pe fond, respingerea cererii formulate de către reclamanții pârâți de obligare a recurenților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru . nefondată, întrucât din probatoriul administrat nu rezultă că suma la care s-a referit expertul în raportul de expertiză cu titlu de chirie lunară, este suma vehiculată pentru zona respectivă, din probele administrate reieșind faptul că un astfel de apartament, în starea în care . află, se închiria cu o sumă de cel mult 300-400 lei lunar.
În ceea ce privește evacuarea recurenților din imobilul mai sus menționat s-a învederat faptul că nu au avut niciun raport contractual în sensul existenței unui contract de închiriere încheiat cu reclamanții pârâți, recurenții fiind proprietari ai acestui mobil conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la notariat prin care au dobândit proprietatea acestuia, motiv pentru care solicitarea de evacuare apare ca inadmisibilă.
Acțiunea ce trebuia formulată era o acțiune în revendicare iar nu una în evacuare atâta vreme cât recurenții aveau un titlu de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare prin care au devenit proprietarii imobilului și care se regăsește la dosarul cauzei.
Prin încheierea de ședință din data de 18.11.2014, tribunalul a dispus suspendarea recursului declarat de recurentele-pârâte D. F. și D. D. conform art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., având în vedere că la acest termen de judecată, deși legal citate, niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin încheierea de ședință din data de 19.01.2016, tribunalul a calificat drept apel calea de atac declarată, constatând că sunt incidente prevederile art. 282. C.proc.civ. și 282 ind. 2 C.proc.civ. în raport de criticile din calea de atac care vizează inclusiv petitul evacuare.
Analizând sentința civilă apelată prin prisma motivelor de apel invocate Tribunalul reține următoarele:
Cu privire la motivul de apel vizând timbrajul constată că taxa de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a fost în mod corect calculată de prima instanță, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997 și prin raportare la sumele solicitate. Cuantumul taxei de timbru datorate pentru acest capăt de cerere era de 787,5 lei. De asemenea la filele 98 și 123 dosar fond au fost depuse, în original, chitanțele ce atestă plata taxei de timbru.
Referitor la motivul de apel vizând refuzul instanței de a încuviința obiecțiunile formulate de apelanții pârâți și dea dispune efectuarea unei contraexpertize Tribunalul constată că și aceste critici sunt nefondate urmând a fi înlăturate. Astfel, analizând coroborat raportul de expertiză efectuat în cauză, răspunsurile la interogatoriu,înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorului, reține că prima instanță a avut în vedere toate lucrările de îmbunătățiri efectuate de apelanți ținând cont de facturile depuse de aceștia și făcând observații pertinente cu privire la valorile eronate din raportul de expertiză referitor la geamuri.
Situația de fapt a fost, în mod judicios, stabilită de prima instanța, aceasta luând în calcul atât îmbunătățirile aduse bucătăriei cât și cele aduse băii conform declarației martorului coroborată cu facturile depuse la dosar și cu concluziile raportului de expertiză. Referitor la starea apartamentului Tribunalul constată că apelanții au susțineri contradictorii, pe de o parte arătând că apartamentul are un grad scăzut de confort ce nu justifică o chirie de 200 euro, iar, pe de altă parte, invocând efectuarea unor ample lucrări de îmbunătățire ce au sporit valoarea de circulație a imobilului. De asemenea, apreciază că nu se impunea efectuarea unei contraexpertize modul de calcul al contravalorii de folosință fiind expus în mod detaliat în cuprinsul raportului de expertiză. Expertul a precizat faptul că a avut în vedere chiriile practicate în zonă pentru apartamente similare, împrejurare ce este susținută de înscrisurile anexate raportului de expertiză. Apelanții s-au mărginit la face simple susțineri cu privire la cuantumul chiriilor practicate pentru apartamente similare, menționând niște sume derizorii, fără a aduce nicio dovadă în susținerea acestor apărări.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la inadmisibilitatea cererii intimaților reclamanți având ca obiect evacuare Tribunalul constată că nici aceste apărări nu pot fi primite, fiind nefondate. Intimații reclamanți în calitate de proprietari aveau la îndemână atât o acțiune în revendicare cât și o acțiune în evacuare putând alege ce cale urmează, inexistența unui raport contractual între părți nefiind de natură a-i condiționa să formuleze o acțiune în revendicare. Atât acest aspect cât și chestiunea nulității titlului de proprietate invocat de apelanții pârâți au fost în mod judicios tranșate de prima instanță, motivele avute în vedere fiind expuse pe larg în cuprinsul hotărârii, considerente pe care Tribunalul și le însușește.
Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, urmează a respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantele-pârâte D. F. și D. D., ambele cu domiciliul ales în București, .. 2, .. 1, ., împotriva sentinței civile nr. 5510/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. G. și C. S., ambele cu domiciliul în Băile-Herculane, ., ., ., județul C. S..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
M. F. P. C. D. M.C.Viță
Red. CD – 17.06.2016
Thred. PI/ 6 ex
J. S. 6 – jud. A. G.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 683/2016.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 189/2016. Tribunalul... → |
|---|
