Contestaţie la executare. Decizia nr. 273/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 273/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 273/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 273 A
Ședința publică din data de 19.01.2016
Tribunalul constituit din:
Președinte: I. I.
Judecător: C. P.
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-contestator S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.4758/17.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București și apelul formulat de apelantul-intimat C. D. E., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 4758/17.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ , s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimatul C. D. E.; s-a dispus îndreptarea actelor de executare efectuate în dosar nr. 38/2014 al B. G. P. cu privire la onorariile executorului judecătoresc și cel avocațial, acestea fiind reduse la 4.500 lei + TVA onorariul executorului judecătoresc, respectiv la 1.500 lei onorariul avocațial; s-a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind suspendarea executării silite; s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea contestatorului la plata de despăgubiri pentru întârzierea executării silite și aplicarea acestuia a unei amenzi judiciare; a fost obligată contestatoarea la plata către intimat a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut, având în vedere faptul că raportul de drept dintre cei doi debitori derivă dintr-o acțiune în răspundere civilă delictuală, că se aplică prevederile art. 1042 cod civil din 1864. Astfel, este legală executarea silită prin care se urmărește un singur debitor obligat în solidar, nefiind necesară urmărirea și a celuilalt debitor solidar.
Instanța a înlăturat apărarea contestatorului potrivit cu care intimații erau obligați să formuleze o cerere de punere în executare a titlului executoriu, deoarece o instituție publică nu poate începe executarea voluntară în lipsa manifestării de voință a creditorului, o astfel de obligație nefiind prevăzută în vreun text de lege.
Analizând actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 38/2014, în ceea ce privește incidența dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, instanța a arătat că, în calitate de organ al statului, contestatoarea nu poate invoca în favoarea sa, pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești, prevederile art. 2 și 3 din OG nr. 22/2002. În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie. Astfel, contestatoarea nu a făcut dovada ca nu are fondurile necesare acoperirii creanței.
În ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de executare silită, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 669 C.proc.civ., contestatorul are obligația de a suporta toate cheltuielile de executare efectuate după data înregistrării cererii de executare silită și până la data realizării obligației, acesta neputând fi exonerat de obligația de plată a cheltuielilor de executare.
Referitor la onorariul executorului judecătoresc, instanța a reținut că, prin încheierea din data de 20.10.2014, au fost stabilite cheltuieli de executare reprezentând 7.942 lei onorariul executorului judecătoresc și 720 lei alte cheltuieli necesare executării silite.
În ceea ce privește motivul de contestație în sensul că în mod greșit au fost stabilite cheltuieli de executare, cu toate că în interiorul termenului de 6 luni plata debitului poate fi făcută de bunăvoie, instanța reține că este neîntemeiat, având în vedere și considerentele expuse mai sus privind aplicabilitatea termenului de 6 luni instituit de dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002, precum și disp. art. 669 Cod procedură civilă.
Analizând onorariul executorului judecătoresc, instanța a apreciat că, deși acesta a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 188/2000, la care să fie adăugată cota de TVA de 24%, totuși, acesta poate fi redus, având în vedere actele de executare efectuate de acesta - emiterea somațiilor de plată și a adreselor de înființare a popririi. De asemenea, instanța a avut în vedere și atitudinea debitorului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, care, în urma corespondenței purtate cu executorul judecătoresc, a executat plata voluntară a debitului, fără contravaloarea onorariului avocațial, în cuantum de 8.500 lei. Având în vedere disp. art. 669 alin. (4) C.proc.civ., instanța a apreciat că un onorariu al executorului judecătoresc în cuantum de 4.500 lei, la care s-a calculat TVA, este suficient.
Serviciul prestat de executorul judecătoresc fiind încadrat din punct de vedere contabil în categoria prestărilor de servicii pentru care se datorează taxa pe valoare adăugată în procent de 24%, în mod legal executorul judecătoresc a calculat TVA la cheltuielile de executare, suma constituind taxă pe valoare adăugată urmând a fi virată de executor la bugetul statului. Ca urmare a achitării acestei obligații fiscale, suma ce va rămâne efectiv executorului judecătoresc cu titlu de onorariu este doar maximul prevăzut de art. 39 alin. 1 din Legea nr.188/2000.
Având în vedere dispozițiile art. 669 C.proc.civ, potrivit cărora cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, acesta va trebui să plătească creditorului toate cheltuielile de executare, inclusiv TVA inclus în tariful final al executorului judecătoresc. Instanța a apreciat că nu ar fi fost necesară o prevedere distinctă în Legea 188/2000 cu privire la necesitatea calculării TVA și adăugării acestuia la onorariul calculat potrivit plafoanelor menționate în actul normativ, deoarece nu toate persoanele care desfășoară o profesie liberală datorează TVA, existând un regim special de scutire de plata taxei în anumite condiții stabilite de Codul fiscal, iar pe de altă parte deoarece Legea 188/2000 face referire la onorariul la care are dreptul executorul judecătoresc, fiind evident că acesta este îndreptățit la suma integrală calculată potrivit plafoanelor legale, și nu la o sumă mai mică.
Cu privire la onorariul avocațial stabilit prin încheierea din data de 20.10.2014, instanța a reținut că, potrivit art. 451 alin. 2 C.proc.civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mari, fată de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Instanța poate face acest lucru și din oficiu. Față de reducerea onorariului executorului judecătoresc, instanța apreciază necesar și analizarea onorariului avocațial.
Instanța a apreciat că un onorariu al avocatului în cadrul executării silite în cuantum de 8.500 lei, etapă a procesului civil în care executorul judecătoresc este cel care are cele mai multe atribuții, activitatea avocatului fiind foarte redusă și constând în formulare și introducerea cererii de punere în executare a creanței la executorul judecătoresc, asistența juridică acordată cu acest prilej, fără reprezentarea în prezenta contestație la executare, este exorbitant.
Prin urmare, față de contribuția efectivă a avocatului creditorului privind înregistrarea cererii de executare silită la executorul judecătoresc și urmărirea dosarului de executare silită, având în vedere și faptul că onorariul executorului judecătoresc a fost redus la suma de 4.500 lei, la care se adaugă TVA, iar pentru susținerea prezentei contestații s-a perceput un onorariu distinct în cuantum de 1.000 lei, instanța apreciază că un onorariu în cuantum de 1.500 lei în cadrul executării silite este rezonabil.
Astfel, având în vedere jurisprudența CEDO, instanța a considerat că este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut. Prin reducerea onorariului de avocat nu se încalcă forța obligatorie a contractului de asistență juridică, acesta producându-și în continuare efectele între părțile contractante.
În ceea ce privește critica referitoare la actualizarea creanței, instanța a avut în vedere disp. art. 628 alin. (3) Cod procedură civilă, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu. În cazul în care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri. Așadar, executorul judecătoresc a procedat în mod corect la actualizarea creanței, prin încheierea din data de 20.10.2014, în funcție de ratei inflației pentru perioada mai 2013 – septembrie 2014.
În considerarea acestora, instanța a admis în parte contestația la executare formulată de debitorul-contestator și a îndreptat actele de executare efectuare în dosarul execuțional nr. 38/2014 al B. G. P. cu privire la onorariile executorului judecătoresc și cel avocațial, acestea fiind reduse la 4.500 lei + TVA onorariul executorului judecătoresc, respectiv la 1.500 lei onorariul avocațial.
În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării silite, instanța a reținut că, față de art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, cum contestația la executare a fost soluționată, capătul cerere privind suspendarea executării silite apare ca rămas fără obiect, motiv pentru care a fost respins ca atare.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea contestatorului la plata de despăgubiri pentru întârzierea executării silite și aplicarea acestuia unei amenzi judiciare, instanța l-a respins ca nefondat în considerarea următoarelor.
Având în vedere că în prezenta cauză nu s-a dispus suspendarea executării silite, iar intimatul creditor nu a făcut dovada pagubelor suferite de acesta prin formularea contestației la executare, nerezultând din dosarul de executare silită că a fost întârziată executarea silită prin formularea contestației la executare, instanța a apreciat neîntemeiată solicitarea creditorului intimat de a fi obligat debitorul contestator la plata unei despăgubiri.
Cât privește cererea de aplicare a unei amenzi judiciare contestatorului, instanța a constatat că intimatul nu a făcut dovada relei-credințe a acestuia în formularea prezentei contestații la executare.
Mai mult, după cum s-a arătat mai sus, instanța nu a respins contestația la executare, ci a admis-o în parte și a îndreptat actele de executare din dosarul nr. 38/2014 al B. G. P. cu privire la onorariile executorului judecătoresc și cel al apărătorului intimatului.
Contestatorul aflându-se parțial în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța l-a obligat să plătească intimatului 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva sentinței civile menționate mai sus ambele părți au formulat apel în termen legal ce a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 24.09.2015.
Prin motivele de apel formulate de apelantul intimat creditor s-a susținut că, în mod greșit, prima instanță s-a pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut prin contestația la executare prin cenzurarea onorariului de avocat.
Din acest punct de vedere apelantul intimat C. D. E. a arătat că, prin încheierea de încuviințare a executării silite, instanța de executare nu a încuviințat executarea silită pentru suma ce reprezintă onorariul de avocat, motiv pentru care executorul judecătoresc nici nu a emis vreun act de executare cu privire la această sumă.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, apelantul intimata susținut că acesta a fost legal calculat, astfel că nu se impunea reducerea lui.
Prin motivele de apel formulate de apelantul contestator se susține că instanța de fond nu a ținut seama că obligația de plată este divizibilă, astfel că și Ministerul Sănătății trebuia să achite jumătate din suma datorată, că, în mod greșit, a fost înlăturată apărarea contestatorului că ar fi trebuit, prealabil depunerii cererii de executare silită la un executor judecătoresc, să formuleze o cerere de executare silită la un executor judecătoresc să se formuleze o cerere de executare voluntară adresată direct debitorului contestator, că executarea s-a realizat înlăuntrul termenului de 6 luni instituit de art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002 ce au fost înlăturate în mod greșit de instanța de fond și că intimatul este cel care trebuie să suporte cheltuielile de executare deoarece nu a înțeles să formuleze o simplă cerere de punere în executare prin plata voluntară.
În aceste condiții apelantul contestator a solicitat reducerea onorariului executorului judecătoresc și a celui avocațial din faza de executare silită, precum și a celui de 1000 lei la care a fost obligat prin sentința apelată, pentru identitate de rațiune.
Au fost depuse întâmpinări la apelurile formulate.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, tribunalul apreciază că apelul formulat de apelantul intimat este întemeiat.
Astfel, așa cum rezultă din încheierea de încuviințare a executării silite din data de 22.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 în dosarul nr._/302/2014, a fost admisă în parte cererea de executare silită formulată de creditorul C. D. E. împotriva debitorului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost încuviințată executarea silită pentru suma de 56.162,7 euro reprezentând c/val. cheltuieli de sănătate, alături de suma de 15.000 lei reprezentând c/val. daune morale, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea în ceea ce privește suma de 8.500 lei reprezentând c/val. onorariu avocat.
Ulterior pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, prin încheierea din data de 20.10.2014, executorul judecătoresc a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare și anume:suma de 7.942 lei onorariul executorului judecătoresc + 1906,08 lei TVA și suma de 720 lei cheltuieli de executare + 172,80 lei TVA.
De asemenea, prin contestația la executare formulată, contestatorul S. Român nu a formulat critici cu privire la onorariul de avocat în sumă de 8500 lei, care, nefiind încuviințat de instanța de executare, nici nu a fost menționat în actele de executare efectuate.
În aceste condiții tribunalul constată că soluția primei instanțe de reducere a onorariului avocațial in faza de executare silită nu se circumscrie motivelor de nelegalitate a executării silite, motiv pentru care, în temeiul art. 480 NCPC, va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va respinge contestația la executare prin raportare la onorariul avocațial reținut că ar fi fost solicitat de parte în această fază procesuală a executării.
Raportat la onorariul executorului judecătoresc, tribunalul apreciază că acesta a fost legal calculat prin încheierea din data de 20.10.2014, avându-se în vedere disp. art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cele ale Ordinului Ministerului Justiției nr. 2550/2006 prin raportare la cuantumul creanței ce se execută silită.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că se impune respingerea contestației la executare prin raportare la criticile ce vizează reducerea onorariului executorului judecătoresc.
Vor fi menținute celelalte dispoziții.
În ceea ce privește apelul formulat de contestator, tribunalul îl apreciază ca fiind vădit nefondat.
Astfel, în ceea ce privește critica referitoare la necesitatea formulării, de către creditor, a unei cereri de executare voluntară prealabil depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, tribunalul constată că principiul care guvernează executarea este acela al îndeplinirii obligației stabilite prin titlul executoriu de bunăvoie de către debitor - art. 622 alin. 1 NCPC.
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare prin depunerea cererii de executare silită - alin. 2 al art. 622 NCPC.
Rezultă, din textele legale mai sus precizate, că debitorul are obligația executării de bunăvoie a obligației stabilite prin titlul executoriu; mai mult decât atât, tribunalul subliniază faptul că, potrivit art. 626 NCPC, statul este obligat să asigure, prin agenții săi, executarea în mod prompt și efectiv a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii; cu atât mai mult, în speță, unde S. Român are calitatea de debitor, acesta nu se poate apăra prin invocarea lipsei unei cereri de executare voluntară, prin raportare la obligația sa legală instituită de art. 626 NCPC.
Pe cale de consecință, întrucât debitorul nu și-a îndeplinit de bunăvoie obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, acesta este obligat să suporte și cheltuielile de executare, conform disp. art. 670 alin. 2 NCPC.
Tribunalul constată că debitorul-contestator nu și-a îndeplinit obligația înlăuntrul termenului prevăzut de somația ce i-a fost comunicată la data de 27.10.2014, astfel că acesta este obligat să suporte toate cheltuielile de executare, fără a se impune reducerea acestora.
Din acest punct de vedere tribunalul reține că prev. art. 670 alin. 2 NCPC instituie o excepție de la regula suportării, de către debitor, a cheltuielilor de executare în integralitate și anume atunci când obligația a fost executată în termenul prevăzut în somație; or, în prezenta cauză, debitorul-contestator, somat la data de 27.10.2014, și-a executat obligația de plată abia la data de 10.03.2015 și la data de 17.04.2015.
În aceste condiții apar ca vădit nefondate susținerile apelantului-contestator referitoare la necesitatea reducerii onorariului executorului judecătoresc.
În ceea ce privește critica legată de faptul că obligația stabilită în sarcina contestatorului este una divizibilă, tribunalul o apreciază ca vădit nefondată.
Astfel, având în vedere faptul că obligația de plată stabilită prin titlul executoriu atât împotriva contestatorului din prezenta cauză, cât și a Ministerului Sănătății, derivă dintr-o acțiune în răspundere civilă delictuală, creditorul poate cere executarea întregii obligații de la oricare dintre debitorii solidari, conform art. 1042 C.civil din 1864.
Efectul principal al acestui tip de solidaritate constă în faptul că fiecare codebitor poate fi urmărit de creditor pentru totalitatea datoriei care alcătuiește obiectul obligației.
Ulterior, codebitorul plătitor are acțiune în regres împotriva celuilalt codebitor pentru tot ce a plătit peste partea sa.
În consecință, nu poate fi primită critica legată de divizibilitatea creanței.
În ceea ce privește critica referitoare la reducerea onorariului avocațial de 1000 lei la care apelantul-contestator a fost obligat prin sentința apelată, tribunalul o apreciază ca vădit nefondată în condițiile în care acesta are un caracter rezonabil prin raportare la complexitatea cauzei și la activitatea desfășurată de avocat.
Pe cale de consecință, față de cele mai sus expuse, tribunalul va respinge apelul declarat de contestator, va admite apelul declarat de intimatul-creditor și va schimba în parte sentința apelată în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată.
Va menține restul dispozițiilor.
În ceea ce privește cererea apelantului-intimat de acordare a cheltuielilor de judecată, tribunalul o va respinge ca nedovedită întrucât la dosar nu există dovada că s-ar fi efectuat astfel de cheltuieli în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-contestator S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 4758/17.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Admite apelul declarat de intimatul C. D. E., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat A. C. L. în București, ., ..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge ca nedovedită cererea apelantului-intimat de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2016
Președinte Judecător Grefier
I. I. C. P. M. P.
Red. Jud. C.P./19.02.2016
Thred. C.P./A.M./4 ex.
Judecătoria Sectorului 5 București
Jud. Fd: D. D. S.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 606/2016.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 269/2016. Tribunalul... → |
|---|
