Contestaţie la executare. Decizia nr. 827/2016. Tribunalul BUCUREŞTI

Decizia nr. 827/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 827/2016

Dosar nr._

ROMANIA

TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A V - A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.827 A

Sedinta Publica din data de 25.02.2016

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: F. L.

JUDECĂTOR: C. M. F.

GREFIER: A. V. I.

Pe rol solutionarea apelului civil formulat de apelanta contestatoare parati S. C. E., impotriva sentintei civile nr._/17.08.2015, pronuntata de Judecatoria sector 1 Bucuresti, in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALA DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, avand ca obiect, contestatie executare.

La apelul nominal facut in sedinta publica, nu au raspuns partile.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta,, dupa care tribunalul constata cauza in stare de judecata si fata de faptul ca apelanta a solicitat judecata in lipsa, o retine spre solutionare.

TRIBUNALUL,

Deliberând cu prioritate asupra excepției netimbrării cererii în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei sector 1 Bucuresti, contestatorul a formulat în contradictoriu cu intimata contestație la executare, prin care a solicitat: anularea actelor de executare în dosarul de executare 7570/2014 pe rolul B. T. B. O..

În motivarea contestației, contestatorul a invocat motive de nelegalitate.

Potrivit rezoluției acestei instanțe din data de 22.05.2015 și 12.06.2015 s-a stabilit o taxă judiciară de timbru de 50,75 lei.

Potrivit citației emise și comunicate contestatorului la data de 27.05.2015 (f. 44) și data de 17.06.2015 (f. 47) i s-a adus la cunoștință obligația de a achita cuantumul taxei de timbru pentru termenul de judecată. Înscrisul de la fila 14.08.2015 a fost comunicat ulterior îndeplinirii procedurii de citare și nu poartă semnătura contestatoarei. Instanța reține că la data efectuării procedurii de citare cu contestatoare pentru termenul de judecată din data de 17.08.2015, contestatoarea a fost citată la adresa de domiciliu indicată în cererea introductivă de instanță, cererea formulată la data de 14.08.2015 vizând comunicările actelor de procedură ulterioare acestei cereri.

Contestatorul nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar.

La termenul de judecată din data de 17.08.2015 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării contestației la executare.

Potrivit art. 10 alin. 1 lit. b și alin. 2 și art. 33 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2013 neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru stabilită la data introducerii cererii și adusă la cunoștința reclamantului se sancționează cu anularea acțiunii.

Această obligație a fost adusă la cunoștința contestatorului prin citația emisă pentru termenul de judecată din 17.08.2015, comunicată potrivit dovezii de înmânare de la fila 47 dosar, cu respectarea termenului de înmânare a citației, prevăzut de art. 159 C.proc.civ., așa cum rezultă din înscrisul de la filele 47 dosar.

Contestatorul nu a achitat numai suma de 50,75 lei.

În consecință, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2013, prin sentinta civila nr._/17.08.2015, Judecatoria sector 1 Bucuresti a admis excepția invocată din oficiu și a anulat contestația la executare, ca netimbrata.

Impotriva acestei sentinte, a formulat apel contestatoarea solicitand admiterea apelului, anularea sentintei apelate si trimiterea cauzei la rejudecare, instantei de fond.

In motivarea apelului, apelanta sustine ca nu i-a fost comunicata obligatia de timbrare a contestatiei la executare formulata, nu a primit citatie in acest sens, fiind astfel in imposibilitate a depune la dosar taxa de timbru.

Analizand sentinta apelata tribunalul constata ca contrar sustinerilor apelantei, aceasta a fot citata pentru judecata in fond a pricinii la adresa de domiciliu indicata in cererea de chemare in judecata, astfel cum rezulta din citatia aflata la fila 43 dosar fond, in cuprinsul acesteia fiind inserata mentiunea privind obligatia de plata a taxei de timbru in suma de 50,75 lei, sub sanctiunea anularii, stabilita in sarcina contestatoarei, aceeasi mentiune fiind cuprinsa si in citatia emisa in data de 12.06.2015(fila 46) .

F. de cele retinute, in baza art.480(1) c.p.civ., tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta contestatoare parati S. C. E., cu domiciliul in sector 1, București, .. 23, ., ., București și respectiv sector 1, București, .. 33, ., . civile nr._/17.08.2015, pronuntata de Judecatoria sector 1 Bucuresti, in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALA DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul in sector 6, București, .. 401A.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2016.

P., JUDECATOR, JUDECATOR,

F. L.. C. M. F.. S. P..

GREFIER,

A. V. I..

Red.F.L.02.03.2016/2 ex.

Jud.S 1-Jud. L.G..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 827/2016. Tribunalul BUCUREŞTI