Contestaţie la executare. Decizia nr. 2163/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2163/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 30-05-2016 în dosarul nr. 2163/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:2016:003._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A III- A CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr . 2163 A
Ședința publică din: 30.05.2016
Tribunalul constituit din:
Președinte: C. V.
Judecător: A. V.
Grefier: A. M.
Pe rol soluționarea apelului de față formulat de apelanta-contestatoare A. pentru A. A. S., împotriva sentinței civile nr._/13.10.2015 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimata B. ROMÂNIA H. G., în cauză având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Tribunalul, față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 223 NCPC, reține apelul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 29.05.2015 sub nr._, contestatoarea A. pentru A. A. S. - A.A.A.S a formulat, în contradictoriu cu intimatul debitor . G., contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI D. ȘI D., în dosarul de executare silită nr. 364/2015, constând în somația emisă în data de 18.05.2015, Încheierea din data de 14.05.2015 prin care a fost încuviințată executarea silită; Încheierea din 18.05.2015 privind stabilirea sumei datorate și Încheierea din 18.05.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare, solicitând instanței: suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, conform art. 719 C.pr.civ; anularea actelor de executare efectuate și întoarcerea executării silite.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art.667, art. 712 C.pr.civ; Legea 92/2011, OG 22/2002, OUG 51/1998.
Intimata B. ROMÂNIA H. G. a formulat Întâmpinare (f.105-116) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, a cererii de suspendare executării silite și a cererii de întoarcere a executării silite.
Prin sentința civilă nr._/13 Octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea A. P. A. A. S.-A. în contradictoriu cu intimata B. ROMÂNIA H. G. . S-au anulat în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare nr.364/2015 înregistrat la Birou executor Judecătoresc D. și D., respectiv: Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 18.05.2015 prin care au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 3986,75 lei, pe care o menține până la concurența sumei de 3786,75 lei; somația din 18.05.2015 pentru suma de 23.369,85 pe care o menține până la concurența sumei de 23.169,85 lei și adresa de înființare a popririi din data de 27.05.2015 prin care s-a dispus înființarea popririi pentru suma de 23.369,85 lei pe care o menține până la concurența sumei de 23.169,85 lei. A fost menținuta Încheierea de încuviințare a executării silite. S-a respins ca rămasă fără obiect cererea contestatoarei de suspendare a executării silite. S-a respins ca neîntemeiată cererea contestatoarei de întoarcere a executării silite. S-a respins ca nefondată cererea intimatului de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, la data de 14.05.2015 a fost înregistrată la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D. și D., sub nr. de dosar execuțional 364/2015, cererea creditoarei intimate B. ROMÂNIA G. împotriva debitoarei A. pentru A. A. S., prin care a solicitat executarea silită a debitoarei pentru recuperarea următoarelor creanțe: suma de 1557,6 lei în baza sentinței civile nr.9493/13.11.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._ ; suma de 1122,05 lei conform deciziei civile nr. 800 R/6.03.2015 pronunțată în Tribunalul București în dosarul nr._ ; 1325 lei conform deciziei civile nr.2984/25.11.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/299/2011* astfel cum a fost modificată prin decizia nr.349/3.02.2014 și îndreptată prin Încheierea pronunțată de aceeași instanță la data de 20._; 13.399,35 lei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 2500 Euro, la care se adaugă suma de 763,19 lei valoarea taxei judiciare de timbru și suma de 411,04 Euro, la valoarea în lei de la data plății, acordate prin sentința civilă nr._/5.06.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2011; suma de 1000 lei în baza sentinței civile nr. 9381/22.05.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 în dosarul nr._/299/2011 și 500 lei conform deciziei nr.926R/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/299/2011.
Executarea silită împotriva contestatoarei a fost încuviințată prin încheierea din 14.05.2015 emisă de executorul judecătoresc. Prin încheierea din 18.05.2014 a fost stabilit și cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 3.986,75 lei.
Prin somația din data de 18.05.2015, executorul judecătoresc i-a pus în vedere contestatoarei-debitoare să achite voluntar suma de 23.369,85 lei din care suma de 19.383,1 lei reprezintă creanță și suma de 3.986,75 lei reprezintă cheltuieli de executare.
La data de 27.05.2015, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate debitoarei de terții popriți Trezoreria municipiului București și Banca de Export Import a României-EXIMBANK SA, până la concurența sumei de 23.369,85 lei, despre măsura popririi fiind înștiințată și contestatoarea debitoare, la data de 4.06.2015.
Analizând motivele de nulitate a actelor de actelor de executare, invocate de către contestatoare, instanța reține următoarele:
Cu privire la incidența dispozițiilor O.G. nr.22/2002, instanța constată următoarele:
Deși Curtea Constituțională a reținut constituționalitatea dispozițiilor acestei ordonanțe de urgență prin mai multe decizii pronunțate urmare a sesizărilor cu excepții de neconstituționalitate a Ordonanței în ansamblu sau a unor articole din acest act normativ, o atare constatare este una în abstract (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii exercitat de Curtea Constituțională), iar aceasta nu împiedică instanțele de drept comun să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu datele fiecărei spețe, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In lumina acestor considerente, instanța a analizat nemijlocit compatibilitatea dispozițiilor din Ordonanța Guvernului nr.22/2002 cu dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Conform art. 6 CEDO aplicabil in condițiile art.20 din Constituție, dreptul la un proces echitabil presupune, inclusiv, garantarea pentru partea care a câștigat procesul a posibilității de a pune in executare hotărârea pronunțata. Autoritățile sunt obligate sa ia masurile necesare in scopul executării unei hotărâri judecătorești definitive, inclusiv prin sancționarea debitorului.
In cauza S. contra Romaniei (2005) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat urmatoarele: ,,23. Curtea aminteste ca executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte integranta din "proces", in sensul art.6 alin. l din Conventie. Dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea publica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul unei parti (Cauza Immobiliare Saffi Impotriva Italiei). 24. In cauza de fata, desi reclamanta a obtinut o hotarare judecatoreasca definitiva prin care autoritatile administrative au fost obligate la o actiune specifica, aceasta nu este nici acum executata din cauza refuzului debitorului de a respecta aceasta hotarare. Or, administratia constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrari a justitiei, astfel ca, daca administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea acesteia, garantiile art.6 de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor judecatoresti isi pierd orice ratiune de a fi (Hornsby impotriva Greciei, Hotararea din 19.03.1997). 25. Curtea nu subscrie la teza Guvernului conform careia reclamanta ar fi trebuit sa recurga la executarea silita a Sentintei din 3 martie 1999. Ea aminteste ca nu este oportun sa-i ceri unei persoane, care in urma unei procedurii judiciare a obtinut o creanta impotriva statului, sa recurga la procedura de executare silita pentru a obtine satisfactie (Cauza Mataxax impotriva Greciei).”
In cauza R. Trading contra Romaniei (2007) Curtea a aratat urmatoarele:” Curtea aminteste ca dreptul la un tribunal garantat de art.6 al.1 din Conventie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana inoperanta in detrimentul unei parti. Executarea unei sentinte, a oricarei instante, trebuie considerata ca facand parte integranta din "proces" in sensul art.6. Curtea a recunoscut deja ca protejarea efectiva a justitiabilului si restabilirea legalității implica obligația pentru administrație de a se adapta la o sentinta sau o hotărâre".
Pe de altă parte, prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 octombrie 2001, pronunțată în cauza Saggio c. Italiei, Curtea a stabilit că "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 al Protocolului adițional la Convenție. Totuși, un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie deci prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile" (par. 31).
Totodată, în cauza Bourdov c. Rusiei (Hotărârea din 7 mai 2002), Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului (par. 35).
În concret, instanța reține că statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească prin care au fost condamnați în calitate de debitori.
Instanta europeana recunoaste ca statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar sa raspunda exigentelor art. 6 atâta vreme cât limitarile impuse nu ating chiar substanta dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanta este permisa daca are un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat.
Instanța, admițând că Guvernul beneficiază de o marjă de apreciere care i-ar fi permis o anumită perioadă de timp să amâne executarea obligațiilor ce-i incumbă în considerarea unor situații speciale, constată însă că această marjă de apreciere nu poate fi aplicată într-un mod arbitrariu și imprevizibil.Ori, de la data obținerii titlului executoriu și până la judecarea prezentei cauze s-a intervenit legislativ prin mai multe acte normative, schimbându-se debitorul obligației de plată, prevăzându-se termene prin care a fost prelungită perioada de executare voluntară a obligației de plată.
Totodată, instanța reține că dispozițiile derogatorii ale OUG 22/2002‚ favorizează statul în raporturi de drept privat, deși statul ar trebui să se afle pe poziții de egalitate cu orice persoană fizică sau juridică care, în calitate de debitor al unei obligații, nu ar putea invoca niciodată lipsa fondurilor, putând fi urmărit asupra tuturor bunurilor sale până la satisfacerea creanței.
În concluzie, instanța a reținut că prin adoptarea OG 22/2002 care prevede un regim diferențiat de executare a obligațiilor în raport cu alți debitori și care stabilește în mod unilateral termene și condiții de plată ale creanțelor, fără acordul creditorilor, în prezenta cauză se încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, cât și al principiului egalității armelor în proces.
Motivat de aceste considerente, instanța reține că prelungirea perioadei de executare a unor hotărâri judecătorești din anii 2012-2013 până în anul 2015, încalcă termenul rezonabil în care creditorul poate să-și realizeze efectiv dreptul, în aceste condiții, creditorul având dreptul la o executare efectivă, uno ictu, prin toate formele de executare.
În subsidiar, chiar daca, pentru considerentele aratate, nu s-ar inlatura de la aplicare legea interna, instanta apreciaza ca sustinerile contestatoarei referitoare la nerespectarea termenului de 6 luni, prevazut de O.G. nr. 22/2002, nu pot fi primite, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002: „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.”
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002: „daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
Or, în cauză, deși sentințele puse în executare sunt executorii din anii 2012-2013, se constată că între aceste momente și data formulării de către creditor a cererii de executare silită, respectiv mai 2015 nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, astfel încât simpla lipsă de lichidități învederata si nedovedita nu o poate scuti pe debitoare de executarea silită.
Prin urmare, instanța de fond a reținut reține ca neîntemeiat motivul invocat de către contestatoare al nerespectării dispozițiilor OG 22/2002 și îl va înlătura ca atare.
De asemenea, contrar susținerilor contestatoarei, la somația de executare au fost anexate, așa cum rezultă din chiar cuprinsul acesteia și din dovada de comunicare de la fila 102 verso, atât titlurile executorii cât și Încheierea de încuviințare a executării silite și de stabilire a cheltuielilor de executare reținând totodată că, întrucât executarea silită s-a efectuat prin poprire, conform art. 783 alin 1 C.pr.civ nici nu era necesară transmiterea unei somații, prin urmare, va înlătura ca neîntemeiat și acest motiv al contestației la executare.
În ceea ce privește motivele invocate cu privire la cheltuielile de executare instanța reține, următoarele:
Cu privire la susținerea contestatoarei referitoare la includerea nelegală a T.V.A.-ului în onorariul de executare, instanța reține, contrar susținerilor contestatoarei, că executorii judecătorești au obligația calculării și reținerii T.V.A.-ului, impozit indirect ce este suportat potrivit art. 125 și următoarele Cod fiscal de destinatarul final, respectiv de creditorul care beneficiază de serviciile executorului judecătoresc. Debitorul este obligat să ramburseze și aceste cheltuieli de executare creditorului, nefiind incluse în onorariul executorului judecătoresc, întrucât executorul judecătoresc este cel care colectează impozitul indirect, pe când titularul obligației fiscale este creditorul. De asemenea, legea nu prevede includerea în onorariul executorului judecătoresc a TVA-ului iar o astfel de interpretare este contrară principiului potrivit căruia, unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.
Instanța constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în conformitate cu dispozițiile art.4 lit. a din anexa la Ordinul nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, în conformitate cu care pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite; suma de 1938,31 lei stabilită cu titlu de onorariu aferent activității de executare silită fiind de 10% din valoarea creanței, la acest onorariu calculând și percepând T.V.A., întregul onorariu calculat urmând a fi suportat de debitoare.
Cu privire la suma de 200 lei stabilită de executor ca onorariul aferent consultanței acordate creditorului în vederea constituirii actelor de executare instanța reține că această sumă nu poate fi percepută distinct de onorariul aferent activității de executare silită întrucât efectuarea activității de executare silită implică consultanța acordată creditorului în vederea constituirii actelor de executare. Pe de altă parte, în condițiile în care creditorul a beneficiat de asistență juridică specializată în această etapă a executării silite, oferirea unei consultanțe suplimentare nu se justifică iar dacă aceasta a fost oferită de executor ar trebui explicitat în ce a constat în concret pentru ca instanța să poată aprecia cu privire la activitatea avocatului și implicit a onorariului acestuia.
Practic, prevalându-se de dispozițiile pct. 14 anexa 1 din Ordinul nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, executorul judecătoresc a inclus automat această sumă în categoria cheltuielilor de executare, fără a justifica în nici un fel prestarea unei activități de consultanță, instanța apreciind că percepere acestei sume, în aceste condiții, nu are suport legal.
Cu privire la suma de 4,9 lei reprezentând cheltuieli poștale, instanța reține că, potrivit art.670 alin 3 C.pr.civ:(3)Sunt cheltuieli de executare:1. Taxele de timbru necesare declanșării executării silite; 2.onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;3.onorariul avocatului in faza de executare silita; 4. Onorariul expertului…; 5.cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. Cheltuielile de transport; 7. Alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite’’.
Prin urmare, în această categorie se includ și cheltuielile poștale cu expedierea actelor de executare. În acest context, întrucât, așa cum rezultă din procesul verbal de înmânare de la fila 102 dosar, actele de executare au fost expediate prin poștă contestatoarei, rezultă că perceperea acestei sume ca și cheltuială poștale este justificată.
Cu privire la onorariul avocațial stabilit ca și cheltuială de executare, instanța reține că în dosarul de executare există, la fila 93 extras de cont care atestă efectuarea de către creditoarea intimată a plății onorariului de avocat. În ce privește cuantumul onorariului se constată că acesta reprezintă mai puțin de 10% din creanța ce se execută, nefiind disproporționat față de creanța executată partea având dreptul de a-și angaja un avocat și în faza executării silite, care să îi acorde asistență juridică și care să urmărească în numele clientului pe care în reprezintă, modalitatea în care sunt respectate interesele sale în cadrul procedurii de recuperare a creanței, contrar susținerilor contestatoarei, activitățile desfășurate de avocat nelimitându-se la formularea unei simple cereri de executare silită în numele clientului său, iar executorul judecătoresc neavând competența nici posibilitatea legală de a cenzura cuantumul cheltuielilor de executare pe care partea dovedește că le-a efectuat.
Motivat de acest considerent, instanța a înlăturat acest motiv al contestației la executare ca neîntemeiat.
În concluzie, reținând ca fiind întemeiate susținerile contestatoarei doar în ce privește perceperea de către executorul judecătoresc, cu titlu de cheltuială de executare, a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul aferent consultanței acordate creditorului în vederea constituirii actelor de executare, instanța va anula actele de executare doar în această măsură, respectiv: Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 18.05.2015 prin care au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 3986,75 lei, pe care o va menține până la concurența sumei de 3786,75 lei; somația din 18.05.2015 pentru suma de 23.369,85 pe care o va menține până la concurența sumei de 23.169,85 lei și adresa de înființare a popririi din data de 27.05.2015 prin care s-a dispus înființarea popririi pentru suma de 23.369,85 lei pe care o va menține până la concurența sumei de 23.169,85 lei.
Întrucât în încheierea de încuviințare a executării silite nu sunt menționate cheltuielile de executare silită, instanța va menține în tot această încheiere.
Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite, instanța a reținut următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 723 C.pr.civ potrivit cu care restabilirea situației anterioare executării silite ca urmare a întoarcerii executării se dispune în situația în care instanța a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită însă o condiție subînțeleasă este aceea ca executarea silită să se fi efectuat în sensul în care să fi fost recuperate de către executor sume care să poată face astfel obiectul restituirii către debitorul contestator în procedura de întoarcere a executării silite, context în care având în vedere faptul că din dosarul de executare nu rezultă că ar fi fost încasate sume de bani ca efect al executării silite, instanța a respins ca neîntemeiată cererea contestatoarei de întoarcere a executării silite.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 719 C.pr.civ, această măsură se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va constata că a rămas fără obiect.
Cu privire la cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata de cheltuieli de judecată instanța a respins ca neîntemeiată această cerere având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli, factura fiscală și extrasul de cont anexate la Întâmpinare pentru a justifica plata sumei de 1330,35 lei cu titlu de onorariu avocațial (f.187-188) fiind cele care justifică perceperea și plata acestui onorariu pentru activitățile desfășurate în cursul executării silite, respectiv sunt aceleași înscrisuri ca cele depuse în dosarul de executare și prin urmare, această sumă, fiind inclusă în cheltuielile de executare nu poate fi acordată și cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât ar echivala cu o dublă impunere.
Motivat de aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată această cerere.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel contestatoarea A. pentru A. A. S. - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S) cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia a III-a Civila la data de 18.01.2016.
În motivarea apelului s-a arătat că, în ceea ce privește primul motiv de apel, A. apreciază ca, hotărârea instanței de fond este nelegala, deoarece actele de executare efectuate in acest dosar încalcă dispozițiile imperative ale Ordonatei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările si completările ulterioare, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special si derogatoriu de la normele generale, nu a fost admisa.
Asa cum a arătat instanței de fond, conform dispozițiilor art. 3A1 din O.U.G. nr. 23/2004 se prevede ca, "Veniturile realizate din activitatea de valorificare a creanțelor preluate vor asigura executarea obligațiilor de plată a sumelor prevăzute prin titluri executorii având ca obiect creanțe deținute împotriva A.A.A.S. - altele decât cele privind drepturi salariale, stabilite prin titluri executorii, inclusiv sumele datorate păgubiților FNI, în limita sumelor aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli", prevederi care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special si derogatoriu de la normele generale.
Conform art. 1 din O.G. nr. 22/2002 se prevede ca, "Creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectiva."
Conform art. 2 O.G. nr. 22/2002 se prevede ca, "Daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si indeplini obligația de plata" .
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.
In mod nelegal a reținut instanța de fond ca, somația comunicata către A. este un act de executare efectuat in condițiile art.2 din O. G. nr. 22/2002, respectiv o somație de plata si ca autoritatea nu a suferit nici o vătămare.
Asa cum se poate constata, din actele dosarului, actele de executare comunicate către A. prin Adresa nr. R/_/20.05.2015 a B., in primul rând nu îndeplinesc condițiile unei somații de plata conform art.2 din O. G. nr. 22/2002 in vederea executării voluntar a obligației de plata de către AÂAS si in al doilea rând încalcă termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 O.G. nr. 22/2002.
A învederat instanței de apel ca, aceasta somație este act de executare efectuat de B. in temeiul art. 667 si art.731 C.proc. civ, de începere a executării silite.
In consecința, somația, încalcă prevederile art.2 din O.G. nr.22/2002, deoarece este act de executare silita, si nu somație de plata voluntara comunicata către A. conform art. 2 din O.G. nr.22/2002 si nu respecta termenul legal de 6 luni.
Conform O.G. 22/2002 a fost acordata posibilitatea instituțiilor publice de a executa obligațiile de plata a sumelor de bani in temeiul unor titluri executorii, voluntar . 6 luni, de la data care au primit somația de plata comunicata de creditori iar procedura executării silite reglementata de dreptul comun are un caracter subsidiar, putându-se apela la aceasta, numai in ipoteza neexecutării obligației in termen de 6 luni ce curge de la primirea somației de plata.
In susținerea acestui motiv de nelegalitate, a învederat instanței ca, instituțiile publice nu pot efectua decât acele cheltuieli care au fost prevăzute in bugetul propriu de venituri si cheltuieli, buget aprobat prin hotărâre a Guvernului si care face parte din bugetul de stat.
A învederat instanței ca, in ceea ce privește veniturile realizate din activitatea de administrarea si privatizare, aceasta urmează regimul stabilit prin OUG nr. 113/2006, conform art. 3 alin.3, iar veniturile realizate din activitatea de valorificare a creanțelor preluate vor asigura executarea obligațiilor de plata a sumelor prevăzute prin titluri executorii având ca obiect creanțe deținute împotriva A., in limitele sumelor aprobate prin bugetul de venituri si cheltuieli, conform alin.3 ind.1.
Potrivit art.9 din OUG nr.51/1998 astfel cum a fost modificata prin art.13 din OUG nr.23/2004, finanțarea A. este asigurata din...a) sume rezultate din valorificarea activelor statului menționate ta art.2 alin.1.
Așadar, obiectul executării silite ii pot forma doar veniturile prevăzute in bugetul de venituri si cheltuieli aferente activității de privatizare si de valorificare a activelor statului, buget ce se aproba prin hotărâre a Guvernului, iar nu alte sume de bani pe care le deține statul.
Așadar, termenul de 6 luni acordat de legiuitor, ca termen de gratie pentru executarea voluntara a titlurilor executorii, este perioada in care instituțiile publice pot face rectificările bugetare, in vederea introducerii la titlurile de cheltuieli a sumelor necesare onorarii titlurilor executorii.
De asemenea, potrivit art. 4 din O.G. nr. 22/2002 "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii."
După cum se poate observa, prin O.G. nr.22/2002 se instituie anumite limite ale executării silite, in sensul ca se pot efectua numai operațiuni privind plați dispuse de ordonatorii de credite, cu respectarea destinațiilor aprobate potrivit legii.
Pe cale de consecința, A.A.A.5. in calitate de ordonator principal de credite este singura instituție care poate dispune efectuarea de plați către debitori, Biroul Executorului Judecătoresc nu poate, in aceasta faza procesuala, sa infaptuiasca nici un act de executare silita.
A învederat instanței ca, art. 3 al O.G. nr. 22/2002 modificata prin legea nr. 110/2007, prevede ca, in cazul In care instituțiile publice nu isi îndeplinesc obligația de plata in termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie.
S-a solicitat instanței sa constate ca, legiuitorul prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat patrimoniul A., autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silita de drept comun, stabilind totodată calea do urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva A..
Asa fiind, din examinarea textelor legale evocate, se poate retine ca prin acestea patrimoniul debitorilor instituții publice nu a fost exceptat de la executarea silita, fiind instituita, doar o procedura speciala de aducere la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin titluri executorii in sarcina acestora.
Astfel, prin prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 110/2007, a fost acordata posibilitatea debitorilor din categoria instituțiilor publice de a executa obligațiile de plata a sumelor de bani, ce le revin, in temeiul unor titluri executorii, voluntar, . 6 luni, de la data la care au primit somația de plata comunicata de creditori.
In temeiul acestui text legal, procedura executării silite reglementata de dreptul comun, are un caracter subsidiar, putându-se apela la aceasta, numai in ipoteza neexecutării de bunăvoie a obligației, in termenul de 6 luni, ce curge de la primirea somației de plata.
Întocmirea actelor de executare s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale menționate anterior, creditoarea trecând direct la executarea silita.
În ceea ce privește natura juridica a termenului de 6 luni, reglementat de art. 2 din O.G. nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 110/2007, acesta este un veritabil termen de gratie acordat de lege, debitorului instituție publica, prin care executarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina acestor debitori este amânata pana la împlinirea termenului.
Așadar, in cauza dedusa judecații, in raport de considerațiile de ordin teoretic expuse, se constata ca aceasta creditoare nu a respectat procedura obligatorie instituita de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 110/2007, procedând direct la executarea silita, de drept comun, reglementata de Codul de Procedura Civila, respectiv la obligarea la plata cheltuielilor de executare silita a instituției publice.
Astfel cum a reținut si Curtea Constituționala . speța, O.G. nr. 22/2002 "instituie anumite limite ale executării, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate de la buget in acel scop."
Conform dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, modificata prin Legea nr. 110/2007, "daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata."
Așadar, deși legea speciala, instituie anumite limite ale executării, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget in acest scop, aceasta nu împiedica executarea silita a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, de vreme ce potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002, este instituita obligația pentru ordonatorii de credite de a lua toate masurile ce se impun pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
In acest context, dispozițiile legale speciale constituie o norma de protecție de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu sa se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. De altfel, o asemenea măsura de protecție a debitorului nu este singulara in legislația execuționala.
Așadar, aceste dispoziții speciale, instituie anumite limite ale executării, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget in acest scop, si acestea sunt norme de protecție de interes general, fiind de neconceput ca, pe calea executării silite sa se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele financiare desfășurării activității.
F. de aceste dispoziții legale se poate constata ca, in materia executării silite a obligațiilor stabilite in sarcina A. prin titluri executorii, se stabilește sursa din care urmează a fi plătite sumele de bani la care A. a fost obligata, respectiv, numai bugetul de venituri si cheltuieli aferente activității de privatizare si de valorificare a activelor statului, buget ce se aproba prin Hotărârea Guvernului, si nu alte sume de bani datorate A. de către alți terți.
In consecința, solicitam admiterea acestui motiv de apel ca fondat, deoarece se poate constata ca, au fost incalcate dispozițiile imperative ale O.G. nr. 22/2002, cu modificările si completările ulterioare, si anularea actelor de executare deoarece sunt nelegale.
In ceea ce privește al doilea motiv de apel, A. apreciază ca hotărârea instanței de fond este nelegala, deoarece in mod nelegal nu au fost anulate in tot încheierea privind cheltuielile de executare din data de 18.05.2015, somația din data de 18.05.2015 si adresa de înființare a popririi din data de 27,05.2015 fiind incalcate dispozițiile din Legea nr. 188/2000, Ordinului Ministerului Justiției nr.2550 din 14 noiembrie 2006 si Ordinul MJLC nr. 772/C/5 03.2009. 1 alin. 2).
Asa cum a arătat instanței de fond, in ceea ce privește aceste acte de executare, acestea trebuie sa fie întocmite cu respectarea dispozițiilor Ordinului Ministerului Justiției nr.2550 din 14 noiembrie 2006 (anexa 1), potrivit căruia in cazul unei popriri "pentru sume mai mici de 50.000 lei onorariul poate fi pana la 10%...",
Asa cum s-a invederat si in practica judecătoreasca, dispoziția legala privitoare la onorariu trebuie interpretata restrictiv in sensul ca plafonul nu trebuie depășit sub nici o forma, deci nici prin adăugarea TVA-ului.
In caz contrar s-ar ajunge la consecințe inacceptabile, in sensul ca finalmente debitorul ar suporta un onorariu mai mare decât plafonul legal fara a avea posibilitatea deducerii sumei plătite cu titlu de TVA.
Referitor la acest aspect ca atunci când a intenționat ca la onorariu maximal sa se adauge si contravaloarea taxei pe valoare adăugata, legiuitorul a stipulat-o expres in cuprinsul actului normative (a se vedea in acest sens Ordinul MJLC nr. 772/C/5 martie 2009 art. 1 alin. 2).
In cauza executorul judecătoresc a depășit plafonul legal prin solicitarea unui onorariu de executare mult mai mare.
Așadar, a învederat instanței ca, cheltuielile de executare sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme in raport de costurile reale ale executării silite.
Se poate constatat ca, in cauza dedusa judecații, deși executorul judecătoresc avea doar obligația de a trimite o notificare conținând somația de plata, a considerat ca somația de plata face parte din dosarul de executare existent, a solicitat ca suma cuvenita creditorului sa fie plătită către el si nu a calculat, onorariul de executor la prețul unei notificări.
Debitorul are dreptul sa plătească de bunăvoie, in termenul de 6 luni, dar executorul calculează si pretinde onorarii fara a indeplini acte de executare, astfel cum sunt acestea reglementate de Codul de procedura civila.
Actul de procedura pe care l-a avut in vedere legiuitorul in Legea nr. 110/2007 este cel prevăzut la art. 7 din Legea nr. 188/2000 care prevede ca "executorul judecătoresc are următoarele atribuții" la lit. b specificând "notificarea actelor judiciare si extrajudiciare".
In aceste condiții nu poate fi vorba de aplicarea art. 7 lit. a) "punerea in executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii".
Cheltuielile de executare ar fi trebuit calculate pentru categoria "notificare si alte acte de procedura" adică un onorariu situat intre onorariul minimal 20 de lei si onorariu maximal - 400 lei, asa cum sunt stabilite onorariile executoriilor judecătorești prin Anexa 1 de la Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006.
F. de aceste prevederi legale, se poate constata ca, s-au stabilit in sarcina A. sume de plata foarte cu titlu de cheltuieli de executare, fara a lua in considerare faptul ca, in interiorul termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile speciale, plata debitului poate fi făcuta de bunăvoie.
De asemenea, intelege sa solicite anularea acestor acte de executare, ca fiind nelegale, deoarece incalca si dispozițiile Legii nr. 188 din 1 octombrie 2000, astfel cum a fost modificata si completata, potrivit căreia la art.39alin.1 lit. a), care reglementează onorariile minimale si maximale ce pot fi percepute de executorii judecătorești, potrivit căruia pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
In cauza se poate constatat ca cheltuielile de executare au fost calculate nelegal de executor, deoarece acestea nu sunt mai mici de 10% din titlul executoriu aferenta creditorului din dosarul de executare, motiv pentru care se impune anularea actelor de executare contestate.
De asemenea, asa cum s-a învederat si in practica judecătoreasca, dispoziția legala privitoare la onorariu trebuie interpretata restrictiv in sensul ca plafonul nu trebuie depășit sub nici o forma, deci nici prin adăugarea TVA-ului.
In caz contrar s-ar ajunge la consecințe inacceptabile, in sensul ca finalmente debitorul ar suporta un onorariu mai mare decât plafonul legal fara a avea posibilitatea deducerii sumei plătite cu titlu de TVA.
Referitor la acest aspect ca atunci când a intenționat ca la onorariu maximal sa se adauge si contravaloarea taxei pe valoare adăugata, legiuitorul a stipulat-o expres in cuprinsul actului normativ (a se vedea in acest sens Ordinul MJLC nr. 772/C/5 martie 2009 art. 1 alin. 2).
A precizat ca in lege nu se specifica ca onorariul nu poate fi pana la 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite ,, cu TVA sau fara TVA " si deci potrivit principiului ,, ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus " nu se poate solicita un onorariu mai mare de acesta, pe considerentul ca diferența ar reprezenta TVA, deoarece debitorul in fapt plătește o suma mult mai mare, ceea ce convine legii.
In același sens, a învederat instanței ca, A. urmează dispozițiile derogatorii ale OUG nr. 22/2002 modificata si completata prin Legea 110/25.04.2007 si nu dispozițiile dreptului comun, in ceea ce privește executarea obligațiilor de plata ale instituției noastre, obligații stabilite prin titluri executorii.
Așadar, se poate constata ca, cheltuielile de executare sunt nejustificate si solicitate nelegal in acest dosar de executare, afectează in mod nejustificat bugetul A. si bugetul S. R..
In consecința, a solicitat admiterea acestui motiv de apel, ca fondat si sa dispună anularea in tot a acestor acte de executare, deoarece sunt nelegale fiind încălcate dispozițiile din Legea nr. 188/2000, Ordinului Ministerului Justiției nr.2550 din 14 noiembrie 2006 si Ordinul MJLC nr. 772/C/5 03.2009. 1 alin. 2).
In concluzie, a solicitat admiterea apelului, cu schimbarea in tot a sentinței civile apelate in sensul, admiterii contestației la executare formulata de A. si anularea in tot a actelor de executare deoarece sunt nelegale.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 - 482 si urm. C. proc. civ., O.G. nr. 22/2002, modificata prin Legea 110/2007 si toate celelalte dispoziții legale menționate in text.
B. România H. G. („B. România" sau „Societatea"), a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună: a) respingerea apelului formulat de A. pentru A. A. S. („A."); b) obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de apel invocate, tribunalul retine urmatoarele:
Cu privire la motivul de apel privind greșita aplicare a dispozițiilor OG 22/2002:
Apelanta-contestatoare A. are calitatea de „instituție publică”, potrivit art. 9 din OG 51/1998 cu modificările ulterioare raportat la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice potrivit cărora în categoria instituțiilor publice sunt incluse Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a acestora.
Dată fiind calitatea de instituție publică, recurenta-contestatoare a invocat incidența în cauză a dispozițiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, așa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de 6 luni care operează legal în beneficiul recurentei.
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”
Cronologia procedurii prevăzute în textele legale menționate este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Astfel, sub un prim aspect, se constată că beneficiul termenului în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri.
O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), și art. 20 al. 2 („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Astfel, debitoarea, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. Or, debitoarea nu a depus dovezi cu privire la lipsa de fonduri care să permită acesteia să beneficieze de termenul legal prev de OG nr. 22/2002.
Curtea Europeană a statuat în Cauza Ș. împotriva României că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Situație ce se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, aceeași Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
Prin urmare, tribunalul constată soluția primei instanțe respectă procedura incipientă de executare silită a instituțiilor publice așa cum este aceasta reglementată de OG 22/2002 modificată prin Legea 110/2007.
In ceea ce priveste cel de-al doilea motiv de apel, tribunalul retine ca onorariul executorului a fost stabilit în proporție de 10% din debitul actualizat, la care s-a adăugat TVA, taxă ce reprezintă un impozit indirect suportat de consumatorul final. În situația de față, pentru onorariul executorului judecătoresc calculat în limitele impuse de lege, se percepe această taxă superior limitării impuse de lege pentru onorariul efectiv.
Acest lucru se datorează faptului că TVA reprezintă o taxă cu natură juridică specială (raportat la reglementarea din Tilul VI al Codului Fiscal) și este un impozit indirect de consum, astfel încât rolul prestatorului de servicii – executorul judecătoresc este exclusiv acela de a colecta și vărsa la buget TVA. În situația executării silite beneficiarul prestării de servicii este creditorul, însă acesta la rândul său este îndreptățit la recuperarea integrală a cheltuielilor de executare avansate, astfel încât în cele din urmă debitorul este cel care suportă și această taxă. Plafonul de legal stabilit pentru onorariul executorului judecătoresc, exclude TVA deoarece perceperea și suportarea TVA sunt reglementate distinct, însă prin dispozițiile Codului Fiscal care nu lasă loc niciunui dubiu de care să profite debitorul.
In consecinta, apelul declarat de apelanta-contestatoare este nefondat, urmand a fi respins.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de formulat de apelanta-contestatoare A. pentru A. A. S. cu sediul în București, sector 1, . nr. 50, împotriva sentinței civile nr._/13.10.2015 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimata B. ROMÂNIA H. G. cu sediul ales la SCA T., Z. și Asociații în București ,sector 1, . America House nr. 4-8, .. 8, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2016.
P., JUDECĂTOR, GREFIER,
C. V. A. V. A. M.
RED.C.V.
DACT.M.G./4EX
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
JUDECĂTOR FOND-R. O. R.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 2069/2016. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
