Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Sentința nr. 90/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 90/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 90/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 90
Ședința publică din data de 27.01.2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – D. A. D.
GREFIER – G. I.
Pe rol, soluționarea cererii formulată de petenta V. V., având ca obiect exequatur.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă petenta.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul invocă din oficiu excepția perimării, față de data la care a fost suspendat dosarul în temeiul art. 242 C.pr.civ. și reține cauza în pronunțare pe acest aspect.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 19.05.2014, sub nr._, petenta V. V. a solicitat recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii de divorț pronunțate de Judecătoria Biberach an der Riss, Germania, la data de 29.01.2013.
Prin încheierea de ședință din data de 01.10.2014, tribunalul a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 C.pr.civ., constatând că petenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a depune dovada că hotărârea a cărei recunoaștere o solicită este definitivă, să facă dovada că pârâtul a fost citat pe parcursul judecății în Germania și a avut posibilitatea să exercite calea de atac prevăzută de lege, precum și să indice domiciliul pârâtului
În ședința publică din data de 27.01.2016, tribunalul a invocat din oficiu excepția perimării cererii, față de data la care dosarul a fost suspendat și faptul că partea interesată nu a întreprins nici un demers pentru a relua judecata.
Analizând cu precădere excepția de perimare, tribunalul reține următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 01.10.2014, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 242 C.pr.civ., pentru neîndeplinirea de către petentă a obligațiilor stabilite în sarcina sa, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina petentei.
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 416 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art.420 C.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu, instanța urmează a constata perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea formulată de petenta V. V. cu domiciliul ales la C.A. T. E. G. din București, ., ., ., sector 3.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Recursul se va depune la Tribunalul București.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2016.
PREȘEDINTEGREFIER
D. A. DuduGeorgeta I.
Red. Jud. D.D.
Thred. G.I.
3 ex./02.02.2016
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 782/2016. Tribunalul... | Drept de autor şi drepturi conexe. Hotărâre din 04-02-2016,... → |
|---|








