Fond funciar. Sentința nr. 107/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 107/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 107/2016
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 107
Ședința publică din data de 28.01.2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – Ș. Ț.
GREFIER – I. M. C.
Pe rol se află, soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții L. G., L. L., L. C. F., F. P., F. D., F. S. F., în contradictoriu cu pârâții C. P. Ministru – Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor – CNCI, și A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților – ANRP, având ca obiect Fond Funciar Legea 165/2013
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții prin avocat, lipsind pârâții.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței faptul că la data de 26.01.2016 pârâtul A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților – ANRP a depus la dosar înscrisuri, prin serviciul registratură, prin care solicită comunicarea cererii de chemare în judecată.
Tribunalul pune în discuție necompetența teritorială.
Apărătorul reclamanților apreciază faptul că tribunalul este competent să soluționeze prezenta cauză.
Tribunalul reține dosarul în pronunțare pe aspectul privind competența teritorială de soluționare a acestei cauze.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui Tribunal la data de 23.11.2015, sub nr._, reclamanții L. G., L. L., L. C. F., F. P., F. D., F. S. F., în contradictoriu cu pârâții C. P. Ministru – Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor – CNCI și A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților – ANRP, au formulat contestație, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
-In principal, nulitatea absoluta a Deciziei de invalidare nr. 5465/31.08.2015 si sa obligați Comisia Naționala sa emită titlul de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, in baza art. 41 din Legea 165/2013;
- In subsidiar, anularea Deciziei de invalidare nr. 5465/31.08.2015, precum si propunerea de invalidare formulata de Secretariatul Comisiei Naționale;
-sa fie obligat Secretariatul Comisiei Naționale sa facă propuneri de validare si Comisia Naționala sa dispună validarea masurilor reparatorii stabilite prin Hotărârea nr. 4495/V/12.09.2007 a Comisiei Județene Bihor;
-sa fie obligată Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor sa emită in principal decizia de restituire in natura, iar in subsidiar decizia de compensare conform art. 21 din Legea 165/2013;
În motivare reclamanții au arătat în esență, că potrivit Adeverinței nr.l084/2.06.1992 văduvei lui L. M. i s-a preluat terenul de de 25 ha, prin Decretul nr. 308, figurând din anul 1956 doar cu suprafața de 0,91 ha.
Ulterior, in 1992 mostenitorilor văduvei lui L. M. li se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha, eliberandu-li-se TP. nr. 3187/2002
F. de imposibilitatea restituirii in natura a diferentei de suprafața de 15,91ha ulterior se emite Hotărârea nr. 4495/V/12.09.2007 a Comisiei Judetente Bihor pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate privata asupra terenurilor, dispunandu-se acordarea de despăgubiri pentru aceasta suprafața.
Ulterior, potrivit procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005 Secretariatul comisiei Centrale, a analizat dosarul reclamanților si a verificat legalitatea respingerii cererii de restituire in natura. Ulterior, constatând ca in mod corect a fost respinsa cererea de restituire in natura, a transmis dosarul către evaluator in baza art. 16 al. 5 din Titlul VII din Legea 247/2005 in vederea întocmirii raportului de evaluare.
In data de 23,11.2008, evaluatorul s-a deplasat in teren, intocmindu-se raportul de evaluare
Dosarul este un dosar aprobat de Comisie, efectuându-se inclusiv evaluarea, astfel ca in nicio împrejurare nu se mai putea emite o decizie de invalidare a unui dosar validat deja de Comisia Centrala, singura măsura urmând a fi luata, fiind emiterea titlului de despăgubire. Din acest punct de vedere prezenta decizie este lovita de nulitate absoluta.
In subsidiar, daca se va aprecia ca dosarul trebuia sa treacă prin procedura prevăzuta de art. 21 din Legea 165/2013, fiind supus invalidării, solicită să se dispună anularea deciziei de invalidare fata de împrejurarea ca s-au adresat Comisiei Locale de Fond Funciar, care deținea actele solicitate, căreia i-a depus actele pe care le mai aveau si care le-a confirmat faptul ca a comunicat actele solicitate de A. naționala pentru Restituirea Proprietăților. Astfel ca, fiind convinși ca s-a comunicat tot ce s-a solicitat, aceasta decizia a venit ca un trăsnet, neașteptându-se la o decizie de invalidare.
Ar fi inechitabil ca, in condițiile in care au fost deposedați abuziv sa ajungă si fără teren, si fără despăgubiri.
La cerere au fost atașate acte probatorii.
În ședința publică din data de 28.01.2016, Tribunalul a pus în discuția părților prezente, necompetența sa teritorială de soluționare a cauzei de față, excepție pe care o consideră întemeiată, pentru următoarele argumente:
Reține Tribunalul că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor e un element care nu este în măsură a atrage o competență diferită, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. 5 și 6 din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor/cererilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora. Astfel, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are atribuții de verificare și de validare a lucrărilor efectuate de entitățile arătate la lit. a pct. 4 din Legea nr. 165/2013, și de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale.
Ca atare,Tribunalul București nu poate fi competent din punct de vedere teritorial, a reanaliza o situație de fapt și de drept care a făcut obiectul unei proceduri derulate în raza de competență a unei alte instanțe din țară, chiar dacă emitentul acestei decizii de invalidare își are sediul în București .Aceasta, cu atât mai mult cu cât se va repune în discuție îndreptățirea reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii deja analizate și stabilite de o entitate autorizată să stabilească această îndreptățire și în raport de care se impune a se reanaliza această situație.
Aceasta este singură concluzie legală, juridică, rațională, nefiind acceptabil și admisibil ca în exercitarea controlului judecătoresc asupra procedurii derulată și măsurilor dispuse în privința reclamanților, să se interpreteze ca fiind competente teritorial, două instanțe diferite, de același rang, din țară.
De altfel, așa după cum se arată anterior, ar fi și ilogic ca după ce, mai mult de 15 ani ( 20 ani în cazul legilor fondului funciar)procedurile ce stau la baza și fac obiectul Legii nr.165/2013 s-au desfășurat cum era firesc, în fața autorităților publice ori judecătorești în a căror raza teritorială s-au aflat sau încă se mai află imobilele construcții,terenuri care au făcut obiectul acestora, să fie reanalizate de instanța Tribunalului București, doar pentru simplul argument că în raza acestuia se află sediul unei comisii centrale, ale cărei atribuții principale vizează mai ales parcurgerea etapelor de finalizare a procedurilor derulate pe parcursul a mai mulți ani iar nu de reanalizare pur formală a măsurilor deja concretizate prin decizii ori dispoziții ale entităților notificate și în multe cazuri supuse însuși controlului judecătoresc exercitat de instanțele competente.
Mai mult, având în vedere măsura dispusă prin decizia contestată,se impune chiar citarea în cauză a entității juridice emitente a dispoziției ori a comisiilor de fond funciar de la locul situării terenurilor, care și acestea, la rândul lor atrag competența teritorială de soluționare a cauzelor de această natură, a înseși instanțelor în a căror rază teritorială își au sediul și nu trebuie neglijat nici aspectul de ordin material în legătură cu faptul că beneficiarii unor dispoziții sau decizii cum este cazul reclamanților din speță, sunt siliți încă odată să suporte costuri și cheltuieli suplimentare,în condițiile în care le sunt zădărnicite eforturile de a-și atinge scopul obținerii într-un final a acelor măsuri reparatorii,la care s-a apreciat că sunt îndreptățiți, ajungându-se la o evidentă tergiversare a finalizării procedurilor,oricum îndelungate.
Concluzia în sensul că Tribunalul Bihor este competent teritorial se mai impune și chiar luând în considerare faptul că art.35 din legea nr.165/2013 prin raportare la art.34 din aceeași lege și termenele prevăzute de aceasta, nu este încă aplicabil,așa cum reține Curtea Constituțională în Decizia nr.686/2014, penultimul paragraf din considerentele acesteia
În consecință, tribunalul va declina competența teritorială în favoarea Tribunalului Bihor Secția Civilă, în baza art.131 și urm.c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe reclamanții L. G., L. L., L. C. F., F. P., F. D., F., S. F., în contradictoriu cu pârâții C. P. Ministru – Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor – CNCI, și A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților – ANRP, în favoarea Tribunalului Bihor.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2016.
PREȘEDINTEGREFIER
Ș. Ț. I. M. C.
Red. Jud. Ș.Ț.
Thred. A.M. /10 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 21/2016. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 584/2016. Tribunalul... → |
|---|
