Întoarcere executare. Decizia nr. 520/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 520/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 09-05-2016 în dosarul nr. 520/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.520R
Ședința publică din data de 09.05.2016
Tribunalul constituit din:
Președinte: M. M. P.
Judecător: T. S.
Judecător: C. V.
Grefier: I. T.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta – reclamantă A. NAȚIONALĂ P. R. PROPRIETĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.1516/08.02.2016 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatele - pârâte S. I. și S. L. D., prin mandatar S. I., având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la termenul de astăzi lipsesc părțile.
Tribunalul reține recursul spre soluționare, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă de către recurenta – reclamantă.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului formulat, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanta A. NAȚIONALĂ P. R. PRPRIETĂȚILOR a solicitat instantei de judecată, în contradictoriu cu debitorii-intimati S. I. și S. L. D., ca prin hotărârea pe care o va pronunta în prezenta cauză, să dispună întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 631/2012 aflat pe rolul B. D. C. și D. A. C. prin care s-a înființat poprirea cu privire la suma de_,78 lei.
P. sentința civilă nr.1516/08.02.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, s-a hotărât: respinge cererea având ca obiect întoarcere executare formulată de contestatoarea A. Națională pentru R. Proprietăților în contradictoriu cu intimații S. I. și S. L. D., ca rămasă fără obiect.
În considerentele sentinței civile pronunțate, prima instanță a reținut:
Acțiunea contestatoarei este rămasă fără obiect, ca urmare a achitării debitului de către intimate. Soluția instanței se întemeiază pe următoarele argumente:
Întoarcerea executării reprezintă un incident procedural apărut în cursul executării silite, având drept fundament dispariția temeiurilor măsurilor de urmărire silită. În cazul în care intervine anularea titlului executoriu sau a însăși executării silite, creditorul are obligația de a restitui debitorului tot ceea ce a primit prin executarea silită. Așadar, întoarcerea executării reprezintă instituția juridică prin intermediul căreia se poate obține restabilirea situației anterioare urmăririi silite. Instanța va avea în vedere că întoarcerea executării nu se poate produce decât dacă s-a desființat însuși titlul executoriu ori s-a anulat executarea însăși.
Instanta retine că prin decizia civilă nr. 2442/14.08.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul cu nr._ /300/2012 s-a dispus anularea în parte a actelor de executare efectuate în dosarul de executare cu nr. 631/2012 al B. D. C. și D. A. C. în sensul înlăturării sumei de 4000 lei reprezentând onorariu avocat. Față de măsura dispusă de instanță care a modificat procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare în sensul înlăturării sumei de 4000 lei reprezentând onorariu avocat, instanța constată că se impune întoarcerea executării silite cu privire la suma de 4000 lei.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv OP din data de 19.01.2016 în valoare de 4000 lei, instanța constată că pârâtele au achitat suma cu privire la care se solicită întoarcerea executării. P. aceste considerente, instanța va respinge cererea ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva sentinței civile nr.1516/08.02.2016 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, a declarat recurs reclamanta A. NAȚIONALĂ P. R. PROPRIETĂȚILOR, recurs înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 18.03.2016, recurs prin care a solicitat modificarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată formulate.
În motivarea recursului, recurenta – contestatoare a arătat:
Instanța de fond nu a avut în vedere la momentul soluționării cauzei prevederile art. 4041 alin. (1), 4042 alin. (1) și (3) Cod. Proc.Civ.
Contrar celor reținute de instanța de fond în Sentința civilă nr. 1516/08.02.2016, suma de 4.000 Iei, reprezentând onorariu de avocat redus conform Sentinței civile nr. 9381/2013 pronunțate în dosarul nr._/300/2012, nu a fost restituită în instituției noastre, această sumă neregăsindu-se nici în contul bancar RO93TREZ23A_X deschis la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, nici în evidențele contabile ale instituției.
Instanța nu poate considera cererea de chemare în judecată, formulată, ca fiind rămasă fără obiect, întrucât sunt incidente prevederile art. 4042 alin (1) Cod proc. Civ. în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilim situației anterioare executării, coroborat cu alin (3) Cod proc. Civ Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2), cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.
Având în vedere faptul că prin Sentința civilă nr. 9381/2013, instanța a admis în parte contestația la executare formulată de A.N.R.P, în sensul că a anulat în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 631/2012 al B. D. C. și D. A. C., în sensul că reduce cheltuielile de executare, prin reducerea onorariului avocațial de la 5.000 lei la 1.000 lei., instituția este îndreptățită să solicite întoarcerea executării și recuperarea acestei sume de la intimații-pârâți.
Intimatele S. I. și S. L. D. au depus întâmpinare¸ prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimatele au arătat că prezentul dosar a rămas fara obiect, având in vedere faptul ca au achitat din nou creanța in cuantum de 2.500 lei pentru care a fost solicitata întoarcerea executării silite, dovada înțelegând sa o fac cu O.P. din data de 17.03.2016.
Instanța de fond prin sentința civila nr.l516/08.02.2016, in mod corect a respins acțiunea ca rămasa fara obiect, întrucât a achitat creanța de 2.500 lei, cu OP depus in prezentul dosar, creanța fiind virata in contul nr. R093 TREZ 23A5_X deschis la Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publica a Municipiului București, cont indicat de altfel de către recurenta, in cererea de chemare in judecata.
In mod eronat recurenta susține ca nu au efectuat plata in contul indicat chiar de către aceasta in cererea de chemare in judecata, pentru ca au plătit (dovada se afla chiar in dosar), insa omite faptul ca in mod nejustificat aceasta a indicat in cererea de chemare in judecata un nr. de cont, după care printr-o adresa primita in data de 07.03.2016 i-a adus la cunoștință faptul ca nr. de cont in care trebuie achitata creanța este de fapt altul (si aceasta după ce virasem suma de 2.500 lei in primul nr. de cont).
Au învederat faptul ca ulterior au virat creanța in cuantum de 2.500 lei in noul nr. cont pe care recurenta a inteles sa-l indice abia in data de 07.03.2016 (data de pe plic), printr-o adresa ce are ca si data de emitere data de 27.01.2016.
Având in vedere cele de mai sus, au solicitat respingerea prezentului recurs ca neîntemeiat, întrucât a achitat din nou creanța in cuantum de 2.500 lei (dovada a atașat-o prezentei), iar dosarul a rămas fara obiect.
Analizând sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate și cu art.3041 din C.proc.civ., tribunalul reține:
P. sentința recurată, a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de întoarcere a executării silite efectuate în dosarul de executare nr/631/2012 al S.C.P.E.J. D. C. și D. A. C., în ceea ce privește suma de 4000 lei (sumă cu privire la care s-a dispus anularea executării silite în dosarul de executare respectiv, prin sentința civilă nr.9381/27.05.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2012), prima instanță reținând că pârâții S. I. și S. L. D. au restituit reclamantei A. Națională pentru R. Proprietăților suma menționată.
P. adresa nr._/DJC/27.04.2016 emisă de A. Națională pentru R. Proprietăților, depusă în dosarul de recurs (fila 24), recurenta – reclamantă a confirmat faptul că intimații – pârâți au restituit suma de 4000 lei care a făcut obiectul litigiului, soluția de respingere a acțiunii, ca rămasă fără obiect, fiind așadar legală și temeinică.
Reținând caracterul neîntemeiat al motivelor de recurs invocate, în temeiul art.3041 din C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondată calea de atac declarată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă A. NAȚIONALĂ P. R. PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimatele - pârâte S. I. și S. L. D., prin mandatar S. I., împotriva sentinței civile nr.1516/08.02.2016 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.05.2016.
PreședinteJudecătorJudecător
M. M. P. T. SeverinCristina V.
Grefier
I. T.
Red. MMP / Tehnored. MMP - 2 ex. / 09.06.2016.
Judecătoria Sectorului 2 București
Judecător fond: G. V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2069/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2073/2016. Tribunalul... → |
|---|








