Ordin de protecţie. Decizia nr. 709/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 709/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 709/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.709 A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.02.2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: L. I.-C.
JUDECĂTOR: A. M. V.
GREFIER: V. A.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamanta D. R. L. împotriva sentinței civile numărul 845 din data de 26.01.2016 pronunțată de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti în dosarul nr._ in contradictoriu cu intimatul pârât D. M. cererea de chemare în judecată având ca obiect ordin de protecției.
Ministerul Public-P. de pe lângă Tribuanlul București a fost reprezentat de procuror C. Reincke.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta reclamanta D. R. L. prin avocat Busescu F. C. care depune împuternicire avocațială și intimatul pârât D. M. prin avocat M. M. C. care depune la dosar împuternicire avocațială.
Procedura de citare legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Intimatul pârât prin apărător depune întâmpinare și înscrisuri, comunicând un exemplar apelantei reclamante prin apărător.
Tribunalul pune în discuție corecta calificare a căii de atac exercitată împotriva sentinței civile numărul 845 din data de 26.01.2016 pronunțată de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti în dosarul nr._ .
Apelanta reclamantă prin apărător având cuvântul pe corecta calificare a căii de atac, învederează faptul că în prezenta cauză calea de atac este apelul.
Intimatul pârât prin apărător având cuvântul pe corecta calificare a căii de atac, învederează faptul că în prezenta cauză calea de atac este apelul.
Reprezentantul parchetului apreciază calea de atac exercitată în prezenta cauză ca fiind apelul.
Tribunalul după deliberare califică calea de atac exercitată în prezenta cauză ca fiind apel și nu recurs astfel cum eronat a declarat reclamanta, dosarul fiind înregistrat corect ca și apel.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat Tribunalul acordă cuvântul pe probe.
Apelanta reclamantă prin apărător învederează că nu solicită probe noi în apel.
Intimatul pârât prin apărător soli cită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv înscrisurile de la dosar și cele atașate la întâmpinare.
Apelanta reclamantă prin apărător solicită respingerea probei cu înscrisurile anexate întâmpinării.
Reprezentantul Parchetului învederează că nu se opune probelor solicitate.
Tribunalul ia act că nu se solicită probe noi în apel de către apelanta reclamantă, încuviințează pentru intimatul pârât proba cu înscrisurile anexate întâmpinării depuse la termenul de azi.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul apelului.
Apelanta reclamantă prin apărător solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, pentru următoarele considerente: critică sentința de fond sub două aspecte: pe de o parte sunt consemnate erori materiale în ceea ce privește situația de fapt, referindu-se în acest sens la pagina 1 din sentința civilă apelată, în sensul că apelanta nu a părăsit niciodată domiciliul, dimpotrivă fostul soț este cel care a părăsit domiciliul și ca să obțină această liniște, în aparență, a înțeles să încheie o tranzacție cum că i-ar fi achitat apelantei reclamante întreaga cotă de contribuție stabilită prin divorțul încheiat. Pe de altă parte sunt motive contradictorii pe care instanța fondului a înțeles să le consemneze în sentința civilă apelată. Astfel deși instanța consemnează că reclamanta din probele administrate rezultă temeinicia probelor cu privire la violența fizică și verbală. În ceea ce privește violența de natură psihologică instanța reține că nu sunt întrunite elementele pentru a reține o astfel de violență. De asemenea instanța de fond apreciază că violența fostului soț al apelantei reclamante, reiese din înregistrarea pusă la dispoziție de intimatul pârât . De asemenea fără nici un fel de echivoc recunoaște violența pe care i-a aplicat-o apelantei reclamante în interogatoriul administrat la instanța de fond și cu toate acestea instanța de fond a apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile art.4 din Legea 271/2003. Astfel consideră că apelul este fondat, solicitând admiterea și să se dispună prin decizia ce se va pronunța în condițiile art.480 alin.2 Cod procedură civilă casarea sentinței civile apelate și dispunerea eliberării ordinului de protecție. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât prin apărător solicită respingerea apelului, motivat de faptul că criticile aduse hotărârii sunt nefondate, instanța de fond motivând exemplar în urma analizei probatoriului administrat în cauză. Fără cheltuieli de judecată
Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat.
Tribunalul reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată la data de 27.11.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanta D. R. L. a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva paratului D. M. prin care, pe o perioada de 6 luni, sa fie dispuse următoarele masuri: obligarea paratului la păstrarea unei distante de 600 m fata de reclamanta si fata de copiii acesteia ; obligarea paratului la păstrarea unei distante de 600 m de domiciliul reclamantei, școala, grădinița copiilor, domiciliul părinților; interdicția pentru parat de a se deplasa in anumite localități sau zone determinate pe care reclamanta le frecventează ori le vizitează in mod periodic: orașul B.; interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat, in esența, ca, după finalizarea actelor de divort, partaj si custodie, paratul – fostul sot – a ramas sa locuiasca singur in apartamentul reclamantei, datorita violentei verbale si fizice de care a dat dovada si dupa divort.
In 31.05.2015, reclamanta a parasit domiciliul dupa ce a facut doua plangeri la politie pentru amenintare, violenta verbala si fizica. Din luna mai si pana in prezent, cand vine sa viziteze copiii, reclamanta afirma ca paratul o ameninta verbal si ii adreseaza injurii si in prezenta minorelor, care sunt speriate de atitudinea lui, astfel ca reclamanta se teme pentru viata ei.
Reclamanta sustine ca a fost lovita in repetate randuri, paratul a strans-o de gat, a aruncat cu diverse obiecte in ea, a amenintat-o cu moartea, facand referire la cazurile prezentate in media, spunand ca el oricum nu mai are mult de trait avand in vedere ca este bolnav, descriind cu lux de amanunte cum o va face.
De asemenea, pe fiica cea mare o ameninta si chiar incearca sa o bata, dar intotdeauna intre cureaua din mana lui si copil era reclamanta, si, pentru ca nu il lasa sa o loveasca pe copila, incepea sa o loveasca pe reclamanta, scandalul si amenintarile continuand inca o ora cel putin.
Reclamanta afirma ca, la ultima vizita din 22.11.2015, a fost amenintata in prezenta celor doua fiice, paratul tipand si speriindu-le, iar, la rugamintea de a inceta, a inceput sa tipe si mai tare, devenind si mai violent.
Reclamanta mentioneaza ca paratul sufera de o boala incurabila, refuzand tratamentul, in prezent avand momente de instabilitate psihica, reclamanta temandu-se pentru viata ei, fiind supusa ani la rand amenintarilor si maltratarilor de ordin psihologic.
In drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr. 217/2003.
Cererea nu a fost insotita de niciun inscris.
Paratul nu a depus intampinare.
In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri, proba cu inregistrare audio, proba testimoniala si proba cu interogatoriul paratului.
Prin sentința civilă nr.845 din data de 26.01.2016 Judecătoria Sectorului 2 București a respins ca neintemeiata cererea și a fost obligată reclamanta la plata catre Stat a onorariilor de avocat in cuantum de 65 lei fiecare catre aparatorii din oficiu desemnati prin delegatiile nr. 3249 si 3250 emise la data de 08.12.2015 de Baroul Bucuresti.
Pentru a hotărî astfel prima instanță analizând lucrările din dosar, a reținut următoarele:
Potrivit art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, republicata, (1) Persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmatoarele masuri - obligatii sau interdictii: a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei; c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima; d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate; e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza ori le viziteaza periodic; f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute; h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora. (3) Pe langa oricare dintre masurile dispuse potrivit alin. (1), instanta poate dispune si obligarea agresorului de a urma consiliere psihologica, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor masuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 217/2003, (1) (...), violenta in familie reprezinta orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor de autoaparare ori de aparare, manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 217/2003, „Violenta in familie se manifesta sub urmatoarele forme: a) violenta verbala - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare; b) violenta psihologica - impunerea vointei sau a controlului personal, provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica in orice mod si prin orice mijloace, violenta demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenintari verbale, afisare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vietii personale, acte de gelozie, constrangerile de orice fel, precum si alte actiuni cu efect similar; c) violenta fizica - vatamarea corporala ori a sanatatii prin lovire, imbrancire, trantire, tragere de par, intepare, taiere, ardere, strangulare, muscare, in orice forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otravire, intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar; d) violenta sexuala - agresiune sexuala, impunere de acte degradante, hartuire, intimidare, manipulare, brutalitate in vederea intretinerii unor relatii sexuale fortate, viol conjugal; e) violenta economica - interzicerea activitatii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenta primara, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, actiunea de sustragere intentionata a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi si dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor si resurselor comune, refuzul de a sustine familia, impunerea de munci grele si nocive in detrimentul sanatatii, inclusiv unui membru de familie minor, precum si alte actiuni cu efect similar; f) violenta sociala - impunerea izolarii persoanei de familie, de comunitate si de prieteni, interzicerea frecventarii institutiei de invatamant, impunerea izolarii prin detentie, inclusiv in locuinta familiala, privare intentionata de acces la informatie, precum si alte actiuni cu efect similar; g) violenta spirituala - subestimarea sau diminuarea importantei satisfacerii necesitatilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiratiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderarii la credinte si practici spirituale si religioase inacceptabile, precum si alte actiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
Din coroborarea art. 23 cu art. 3, rezulta ca, prin „stare de pericol”, in intelesul actului normativ susmentionat, se intelege consecinta actului de violenta, privit ca actiune sau inactiune, care provoaca sau poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice.
Din natura provizorie a masurilor enumerate de legiuitor, precum si din expresia „in scopul inlaturarii starii de pericol”, se desprinde urgenta care justifica emiterea ordinului de protectie. In lipsa unei dispozitii exprese cu privire la maniera de apreciere a probelor in cadrul acestei proceduri mixte – civile si penale - pornind de la caracterul de masura restrictiva a exercitarii de catre o persoana a unuia dintre drepturile fundamentale, in cazul de fata dreptul la viata de familie al paratului si in baza regulii „cine poate mai mult, poate si mai putin”, instanta urmeaza sa se raporteze la criteriile avute in vedere la analiza temeiniciei cererilor de luare a unei masuri preventive.
Un argument in favoarea acestei concluzii il constituie, in opinia instantei, dispozitiile art. II din Legea nr. 25/2012 privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, conform carora „Prezenta lege se completeaza cu prevederile corespunzatoare din Codul penal, Codul civil, Codul de procedura penala si Codul de procedura civila”.
Astfel, cu referire la masuri care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau interferenta in libera exercitare a unor drepturi, Codul de procedura penala utilizeaza notiunea de „suspiciune rezonabila”.
Cu aplicare la specificul cauzei de fata, exista suspiciune rezonabila atunci cand din datele existente in cauza rezulta presupunerea rezonabila ca persoana fata de care urmeaza sa se emita ordinul de restrictie a savarsit actele de agresiune. Pornind de la definitia din dictionar, substantivul „suspiciune” semnifica o lipsa de incredere fata de corectitudinea unei persoane, iar atributul „rezonabila” determina ca presupunerea sa fie in limite normale, obisnuite, care nu au nimic iesit din comun, fara exagerari si cu cumpatare.
Asadar, din analiza probatoriului administrat in cauza, instanta trebuie sa determine daca exista o astfel de suspiciune rezonabila in sensul savarsirii de catre parat a unor acte de violenta fata de reclamanta si fata de minore.
Asupra calitatii de membru de familie
Potrivit art. 5 lit. b) din actul normativ mentionat, prin membru de familie se intelege sotul/sotia si/sau fostul sot/fosta sotie. Prin urmare, in speta de fata este indeplinita conditia ca paratul sa fie membru de familie in sensul Legii nr. 217/2003.
Asupra actelor de violenta
In sustinerea cererii de emitere a ordinului de protectie, raportat la caracteristicile faptelor expuse, reclamanta invoca, violenta verbala, psihologica si fizica exercitata de parat (lit. a - c).
In ceea ce priveste reclamanta
Instanta a reținut ca, din probele administrate in cauza, a rezultat temeinicia sustinerilor reclamantei doar referitor la actele de violenta fizica si verbala, nu si psihologica.
Referitor la actele de violenta fizica, instanta a constatat ca acestea sunt recunoscute de parat prin raspunsurile la interogatoriu, fiind probate si de declaratia martorului B. L., precum si de aspectele retinute in ordonanta Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 2 emisa in data de 19.11.2015 in dosarul penal nr. 6851/P/2015.
Referitor la actele de violenta verbala, instanta a retinut in acest sens inregistrarea discutiei din data de 28.11.2015, precum si declaratia martorului B. L..
Referitor la actele de violenta psihologica, instanta a considerat ca reclamanta nu a probat ca exista circumstante care sa conduca la o suspiciune rezonabila ca paratul ar fi exercitat o astfel de violenta asupra reclamantei, astfel cum este definita in art. 4 lit. b) din Legea nr. 217/2003. Din aceasta definitie legala, rezulta ca manifestarile descrise de legiuitor trebuiau sa se desfasoare pe o perioada de timp suficient de lunga ca sa determine crearea unei stari de suferinta psihologica persoanei vatamate, respectiv sa prezinte caracter repetitiv si de intensitate care sa conduca la formarea in planul psihic al persoanei vatamate a credintei sincere ca aceste violente sunt reale. In cazul de fata, nu exista nicio proba ca reclamanta ar fi suferit asemenea acte de violenta din partea paratului, declaratia martorului si inregistrarea privind incidente singulare.
In ceea ce priveste minorele, instanta a retinut ca reclamanta nu a probat existenta vreunui act de violenta, simplul refuz al M., de altfel nedovedit nici acesta, nu demonstreaza agresivitatea tatalui.
Singura proba in privinta limbajului tatalui in relatia cu fetitele este inregistrarea discutiei din 28.11.2015, adresarea M. cu un cuvant caruia ii da o nota regretabila este insa singulara in cadrul probatoriului.
Faptul ca fetitele sunt speriate de unele manifestari ale tatalui nu inseamna ca acesta a exercitat acte de violenta asupra lor, justificandu-se astfel restrangerea drepturilor acestuia de parinte.
Numai in baza afirmatiilor reclamantei conform carora minorele sunt afectate psihic de comportamentul tatalui, instanta nu poate sa limiteze dreptul tatalui de a avea legaturi cu fetitele.
De asemenea, instanta mentioneaza ca, in analiza cererii de emitere a unui ordin de protectie impotriva unuia dintre parinti fata de copil, trebuie avuta in vedere si interpretarea jurisprudentiala a Curtii Europene a Drepturilor Omului in ceea ce priveste interventia autoritatilor in viata de familie a unei persoane, prin viata de familie intelegandu-se si raportul dintre tata si fiu, cum este cazul analizat.
Astfel, s-a retinut de catre Curte ca dreptul parintilor si copilului de a se bucura unii de compania celorlalti reprezinta un element fundamental al „vietii de familie” in intelesul (hotararile W., B. si R. c. Regatului Unit; Olsson c. Suediei (n. 1); Eriksson c. Suediei; M. si Roger Andersson c. Suediei; McMichael c. Regatul Unit; Johansen c. Norvegiei; Bronda c. Italie; Monory v. Romania si Ungaria; I. C. v. Romania; Gnahoré v. Franta).
Articolul 8 C.E.D.O. impune ca autoritatile nationale sa stabileasca un echilibru echitabil intre interesul copilului si acela al parintilor si, in acest proces de echilibrare, o importanta particulare trebuie sa se acorde interesului copilului, care, in functie de natura si seriozitate, poate sa treaca peste interesele parintilor; in special, un parinte nu poate fi indreptatit ca, in baza art. 8, sa actioneze in relatia cu copilul astfel incat sa dauneze sanatatii si dezvoltarii acestuia (Gnahoré v. Franta, K.M. v. Regatul Unit; Ignaccolo-Zenide v. Romania; Nuutinen v. Finlanda).
De asemenea, Curtea a statuat ca o masura asa de radicala ca interzicerea totala a oricarui contact poate fi justificata numai in cazuri exceptionale ( a se vedea, printre altele, B. c. Regatul Unit; Scozzari si Giunta v. Italia; Gnahoré v. Franta).
Avand in vedere aceasta interpretare a Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si lipsa unor probe care sa demonstreze ca exista indicii temeinice in sensul celor afirmate de reclamanta, instanta a concluzionat ca nu au existat acte de violenta fata de minore din partea tatalui.
Asupra existentei starii de pericol ca urmare a exercitarii unor acte de violenta
Astfel cum a mentionat instanta anterior, o alta conditie necesara pentru emiterea unui ordin de restrictie este existenta starii de pericol.
Instanta a remarcat faptul ca toate probele administrate se refera la incidente intamplate in mai 2015 si in noiembrie 2015, in perioada cuprinsa intre cele doua momente, partile avand convorbiri si intalniri repetate.
De asemenea, din convorbirile avute de parti nu rezulta ca reclamanta ar avea o stare de temere fata de parat, limbajul si tonul folosite de aceasta in relatia cu paratul demonstrand ca si reclamanta exercita acte de violenta verbal asupra paratului.
In acelasi timp, incidentul din 28 noiembrie 2015 este singurul care s-a petrecut in ultimele 6 luni, deci in perioada imediat anterioara analizarii cererii de emitere a ordinului de protectie, respectiv a doua zi dupa inregistrarea acestei actiuni.
Instanta a retinut si faptul ca, in prezent, paratul a parasit domiciliul comun inca din mai 2015, neexistand probe care sa demonstreze ca acesta s-ar fi intors in scopul agresarii reclamantei sau ca ar fi mers la locul de munca al acesteia in acest scop.
In consecinta, instanta a apreciat ca reclamanta nu a demonstrat existenta starii de pericol si deci, a urgentei in emiterea unui ordin de protectie.
In baza considerentelor expuse anterior, instanta a respins ca neintemeiata cererea.
In temeiul art. 453 C.proc.civ. coroborat cu art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m) si art. 6 (aplicabil prin analogie in acest caz) din Protocolul nr._/21-DCAJ/2015 incheiat de Ministerul Justitie si Uniunea N. a Barourilor din Romania, instanta a dispus obligarea reclamantei la plata catre Stat a onorariilor de avocat in cuantum de 65 lei fiecare catre aparatorii din oficiu desemnati prin delegatiile nr. 3249 si 3250 emise la data de 08.12.2015 de Baroul Bucuresti.
Potrivit art. 2 din Protocol, (1) Valorile onorariilor care se cuvin avocatilor pentru asigurarea serviciilor de asistenta judiciara si/sau reprezentare in fata instantelor judecatoresti sau a altor autoritati cu atributii jurisdictionale sunt urmatoarele: 1. procese si cereri al caror obiect este neevaluabil in bani, precum si procese si cereri in materia raporturilor de familie, pentru ocrotirea persoanei si a minorilor: m) pentru orice alte procese si cereri al caror obiect este neevaluabil in bani, precum si pentru orice alte procese si cereri in materia raporturi lor de familie, pentru ocrotirea persoanei si a minorilor, 260 lei.
Potrivit art. 6 din Protocol, In cazul in care delegatia aparatorului desemnat din oficiu inceteaza, potrivit art. 91 alin. (4) din Codul de procedura penala, la prezentarea aparatorului ales, procurorul prin ordonanta sau, dupa caz, instanta prin Incheiere, va dispune plata onorariului cuvenit aparatorului desemnat din oficiu pentru prestatiile efectuate pana la data incetarii insarcinarii, tinandu-se cont de timpul necesar studierii dosarului, complexitatea cauzei, durata si numarul actelor de urmarire penala la care aparatorul a luat parte sau numarul de termene la care a fost prezent in fata instantei. Onorariul astfel stabilit nu poate fi mai mic de 25% din valoarea onorariului ce ar fi fost cuvenit daca prestatia avocatiala din oficiu ar fi fost finalizata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D. R. laura criticând soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 03.02.2016 sub dosar nr._ .
În motivarea apelului se arată faptul că în urma analizării lucrărilor din dosar, potrivit sentinței apelate, instanța fondului precizează cadrul legal, general, avut în vedere de către legiuitor cu privire la măsurile de protecție împotriva violenței domestice, pe de o parte.
Referitor la particularitățile cauzelor ce au determinat-o pe reclamanta D. R. - L. să apeleze la această măsură de protecție, instanța fondului a avut suficiente motive să dispună în sensul emiterii ordinului de protecție.
Mai mult, în urma probelor administrate de către reclamantă, instanței fondului i~a fost creată convingerea fermă cu privire la situația reală de fapt, aceasta reținând temeinicia susținerilor reclamantei „doar referitor la actele de violență fizică și verbală, nu și ta psihologică.
Tot instanța fondului retine că actele de violență fizică sunt recunoscute chiar de către pârât prin răspunsurile la interogatoriu.
De asemenea, mai reține instanța fondului că recunoașterile pârâtului, referitoare la violența fizică, se coroborează si cu alte două probe administrate în cauză respectiv, (i) declarația martorului B. L. (n.n. fratele reclamantei, care poate fi suspectat de subiectivism) și (ii) Ordonanța nr. 6851/P/2Q15 din data de 19.11.2015. emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.
Totodată, în urma probelor administrate, Instanța fondului reține și admite existența actelor de violență verbală (declarația martorului B. Laurenți și înregistrările audio ale discuției din data de 28.11.2015).
Nu putem înțelege mărginimea instanței fondului în a aprecia gravitatea violenței verbale asupra reclamantei, pe de o parte și pe de altă parte asupra celor două fetițe minore (n.n. Drăghlci M.-loana-A., în vârstă de 9 ani și D. A.-Merlia-Iulla, în vârstă de aproape 4 ani), consemnând doar nota regretabilă.
Mai mult, tot instanța fondului admite că cele două minore sunt speriate de comportamentul violent al tatălui lor, pârâtul D. M. - G. - C. dar, cu toate acestea, aceiași instanță apreciază că nu există acte de violența psihică.
Este foarte adevărat că, în toate cauzele (de orice natură ar fi acestea) cu minori, trebuie să primeze interesul superior al acestora cu privire la creșterea, educarea și dezvoltarea armonioasă, în vederea integrării lor în societate dar, comportamentul pârâtului este evident, periculos și de natură să mențină o stare de fapt încordată, putând avea urmări grave asupra vieții reclamantei și asupra vieții celor două minore, situație în care instanța fondului avea posibilitatea și implicit sarcina, de a Interveni prompt în vederea obligării pârâtului să păstreze distanța față de reclamantă și cele două minore, ca fiind o măsură eficace în ocrotirea vieții și intereselor acestora.
Toate aceste aspecte se subscriu noțiunii de violență verbală așa cum este definita de art. 4, lit. a) din Legea nr. 217/2003 Rep. - „adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte sau expresii degradante sau umilitoare, dar și noțiunii de violență fizică, așa cum este definită de art. 4, lit. c) din Legea nr. 217/2003 Rep. - „vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar".
Potrivit explicațiilor date de către legiuitor, violența psihologică (potrivit art. 4 lit. b) din Legea nr. 217/2003) presupune existența doar a provocării unei stări de tensiune și de suferință psihică, în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor, prin amenințări verbale, neglijare (n.n. față cele două minore, deși în fața instanței manifestă un interes subit față de acestea), controlul vieții personale (acesta putând fi realizat s/ prin natura atribuțiilor de serviciu, de altfel din acest motiv reclamanta a înțeles să-și aleagă pentru comunicarea actelor de procedură domiciliul părinților), acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este relevantă în această materie și potrivit prev. art. 8 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale, pentru ca la următorul alineat să instituie o derogare, în sensul ingerinței unei autorități publice în exercițiul dreptului.
În acord cu dispozițiile art. 8 alin. 2 din Convenție și ale art. 26 alin. 1 din Constituția -României, potrivit cărora autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată, sunt reglementate sancțiunile care pot fi dispuse față de agresor, prin dispozițiile art. 23 din Legea 217/2003, republicată, respectiv. .... obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime terminate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de «ședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interdicția pentru asesor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frcvdentează ori le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima etc.
În considerarea celor de mai sus, solicită admiterea apelului declarat, pentru ca rejudecând pe fondul cauzei să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată si motivată, în sensul emiterii unui ordin de protecție împotriva pârâtului Drăghicî M. – G. - C..
În drept, ne motivăm acțiunea pe dlsp. art. 30 alin, (1) din Legea nr. 217/2003, republicată ; :ele ale art. 194 șl urm. C.proc.clv.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului.
Analizând apelul declarat în raport de motivele invocate de apelantă și de probele administrate în cauză, tribunalul apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului motivat de faptul că acesta a agresat-o ,astfel că la data de 31.05.2015, reclamanta a părăsit domiciliul după ce a făcut doua plângeri la poliție pentru amenințare, violență.
Dispozițiile art.23 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie prevăd că: persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca,în scopul înlăturării stării de pericol să emită un ordin de protecție ,prin care să se dispună cu caracter provizoriu una din măsurile prevăzute în acest articol, obligații sau interdicții.
Apelanta a solicitat emiterea ordinului de protecție prin raportarea strictă la un eveniment din mai 2015 și noiembrie 2015 când a fost agresată de intimat, fiind formulată și plângere penală ( pentru incidentul din noiembrie 2015) care s-a soluționat prin renunțarea al urmărirea penală ,potrivit ordonanței din 9.11.2015 dată de P. de pe lângă Judecătoria Sector 2 București ,în dosar nr.6851/P/2015(filele 30,31).
Or, măsura solicitată de apelantă prin acțiunea formulată presupune urgență, cererea fiind judecată de urgență potrivit dispozițiilor art.26 din Legea nr.217/2003 .
Potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.217/2013 privind prevenirea și combaterea violenței în familie:” În sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată,cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare,manifestată fizic sau verbal,săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii,care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice,sexuale ,emoționale ori psihologice ,inclusiv amenințări cu asemenea acte,constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.
Potrivit art.4 din același act normativ, violența în familie se manifestă sub următoarele forme:violența verbală, violența psihologică, violența fizică, violența sexuală, violența economică, violența socială, violența spirituală.
Din probele administrate în cauză, rezultă că între părți există o stare conflictuală accentuată, care a determinat și divorțul acestora.
Tribunalul apreciază că în mod corect a reținut prima instanță că nu s-a dovedit exercitarea vreunui act de violență din partea intimatului-pârât asupra minorelor. Faptul că minorele au asistat la discuțiile contradictorii ale părților, nu echivalează cu exercitarea actelor de violență asupra acestora, cât timp, până la plecarea intimatului din domiciliul comun (mai 2015) certurile între părți erau frecvente, fapt ce a determinat și divorțul acestora.
Cât timp între părți au existat neînțelegeri ,acestea sau despărțit, iar actele de violență ( fizică sau verbală) nu au mai existat după despărțirea acestora, incidentul din 28 noiembrie 2015 fiind singular, în mod corect a reținut prima instanță că reclamanta nu a dovedit existența stării de pericol care să justifice urgența în emiterea unui ordin de protecție.
Apelanta-reclamantă cunoștea comportamentul intimatului-pârât, și faptul că acest comportament nu a mai putut fi tolerat a determinat despărțirea părților. Ținând seama că părțile sunt despărțite în fapt din mai 2015, în mod corect reținut prima instanță că întâlnirile sporadice le părților după această dată nu au avut loc pentru exercitarea unor acte de violență de către intimat asupra apelantei.
Pentru toate aceste considerente,tribunalul apreciază că sentința civilă apelată a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii, motiv pentru care, în baza art.480 C.proc.civ. se va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamanta D. R. L., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocat Busescu F. C., în București, Al.Socului nr.2,blB12, ., sector 2 împotriva sentinței civile numărul 845 din data de 26.01.2016 pronunțată de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti în dosarul nr._ in contradictoriu cu intimatul pârât D. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., ., . nefundat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi,15.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
L.I.-C. A.M.V. V.A.
Red. L.I.-C./ 26.02.2016
Thred. V.A./ 4 ex.
J.S.2-jud.R.M.D.
| ← Uzucapiune. Hotărâre din 11-02-2016, Tribunalul BUCUREŞTI | Modificare măsuri privind copilul. Decizia nr. 3421/2015.... → |
|---|
