Succesiune. Decizia nr. 379/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 379/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 379/2015
ROMANIA
DOSAR NR._
TRIBUNALUL B. SECTIA A IV-A CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR.379 A
Ședința publică din data de 03.02.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: C. E. C.
JUDECĂTOR: M. L. R.
GREFIER :C. S. B.
Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții pârâți S. ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr11922/02.07.2013, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți T. C., T. M. cererea de chemare în judecată având ca obiect „succesiune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații reclamanți T. M. personal și asistată de avocat Tucureanu V., care depune împuternicirea avocațială la fila 30 dosar, T. C., reprezentat de același avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și depunerea prin serviciul registratură în data de 02.02.2015, a dovezii achitării taxei de timbru și timbrul judiciar.
Tribunalul procedează la anularea taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea apelului, respingerea excepțiilor invocate prin motivele de apel, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 07.02.2012 sub nr._ reclamanții T. C. și T. M. au chemat în judecată pe pârâții S. Român prin Ministerul de Finanțe și M. București prin Primar General solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că au dobândit prin uzucapiune de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 186 mp situat în București, ., sector 2, și prin accesiune imobiliara construcția compusă din șase camere, două băi, bucătărie și două holuri, la adresa menționată, iar pe cale de consecință să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de titlu de proprietate.
A estimat provizoriu imobilul la valoarea de 10.000 lei.
În motivarea cererii în fapt, reclamanții au arătat că în anul 1980 a cumpărat de la S. N. prin act sub semnătură privată un teren în suprafață de 186 mp și construcția compusă din două camere și hol din paiantă, o magazie din lemn și wc în curte situat în București, ., sector 2, terenul fiind deținut de S. N. în baza actului de vânzare-cumpărare nr._/17/01.10.1951 și transcris la Tribunalul I. Secția notariat sub nr. 3958/1951, act prin care acesta a cumpărat un teren și o construcție, iar în anul 1985 pe terenul cumpărat reclamanții au ridicat o construcție din cărămidă compusă din 3 camere, hol, bucătărie și baie alipite de vechea construcție, fără însă a avea autorizație de construcție, înregistrându-se însă la Direcția Impozite și Taxe Locale devenind plătitor de impozite și taxe atât pentru teren în suprafața de 186 mp cât și pentru construcția situată la adresa menționată.
Reclamanții au precizat că de la cumpărarea terenului, din anul 1980 și până în prezent, au exercitat o posesie utila, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, făcând îmbunătățiri.
Ca urmare a demersurilor făcute pentru aflarea adresei vânzătorului au aflat că acesta a decedat în anul 1989, rămânând ca moștenitor în urma sa soția supraviețuitoare, așa cum rezulta din certificatul de moștenitor nr. 991/13.11.1989 emis de Notariatul de Stat sector 4 București, iar aceasta a decedat în anul 2009, din relațiile solicitate au aflat că nu a fost dezbătută succesiunea.
În drept au fost invocate disp. art. 477, art.492, art.645-646, art. 1846-1847, art. 1860 și art. 1890 C.civ..
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Municipiului București, a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 2 București, pe capătul de cerere privind constatarea vacantei succesorale de pe urma defunctei S. Z. și a solicitat declinarea în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București; excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerea acțiunii ca fiind împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva; excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la constatarea vacantei succesorale de pe urma defunctului S. N., a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, având în vedere faptul că Legea nr. 36/1995 instituie o procedură specială pentru constatarea și declararea vacantei succesorale, in subsidiar, în măsura în care se vor respinge aceste excepții ca neîntemeiate, pe fondul cauzei, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1895 C.civ..
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială; art. 680, art. 1890, art. 488,489, 490, și 492 din C.civ., Legea nr. 50/1991, Legea nr. 18/1991.
La termenul din data de 18.05.2012 reclamanții au depus precizare în sensul că au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât și a Direcției G. a Finanțelor Publice a Municipiului București și a formulat și răspuns la întâmpinare prin care au solicitat să se respingă excepțiile invocate ca neîntemeiate.
Prin sentința civilă nr._/02.07.2013, Judecătoria Sectorului 2 București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București, invocată de pârâtul M. București prin Primar General; a admis acțiunea formulată de reclamanții T. C. și T. M., în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, M. București prin Primar General, a constatat deschisă succesiunea defunctei S. Z., născută la data de 02.06.1924 în localitatea Bărza, județul D., fiica lui M. și a Filoftiei, decedată la data de 17.09.2009, cu ultimul domiciliu în București, ., sector 4; a constatat vacanța succesorală de pe urma defunctei S. Z.; a constatat că de pe urma defunctei S. Z. a rămas ca moștenitor S. Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București; a constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 189 mp situat în București, ., sector 2, având următoarele vecinătăți: la NORD pe o latură de 7 m cu imobil din ., la SUD pe o latură de 7,38 m cu . pe o latură de 12,3 + 11,11 m cu imobil din . pe o latură de 2,53 m cu imobil din . iar la VEST pe o latură de 12,2 + 11,09 +2,72 m cu imobil din . și prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcțiilor: Corp C1 cu suprafață totală de 162 mp reprezentând construcție parter și etaj din cărămidă și planșee din beton armat, formată din cameră de zi, dormitor, bucătărie și baie la parter și cameră de zi, sufragerie, bucătărie și baie la etaj, Corp C2 cu suprafața de 43 mp reprezentând construcție parter din paiantă și șarpantă din lemn, formată din două camere și o încăpere la stradă utilizată ca magazie și garaj și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit extrasului din Registrul de deces nr._/16.10.2012 de Primăria Sectorului 4 București în baza actului de deces nr. 3436/18.09.2009 (fila 121), S. Z. s-a născut la data de 2.06.1924 în Bîrza, județul D., fiind fiica lui M. și al Filoftiei și a decedat la data de 17.09.2009, având ultimul domiciliu în București, ., sector 4.
Reclamanții T. C. și T. M. justifică un interes legitim în constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctei S. Z. - care este soția supraviețuitoare și unicul moștenitor al defunctului S. N. care apare în calitate de cumpărător al terenului în suprafață de 186 m.p. situat în București, ., sector 2, în baza actului de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1980 – teren cu privire la care reclamanții au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin prescripția achizitivă (uzucapiunea) de 30 de ani. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 991/13.11.1989 (fila 12) unicul moștenitor al defunctului S. N. este S. Z., soția supraviețuitoare a acestuia, căreia i-a revenit întreaga masă succesorală.
Având în vedere adresa nr. C114/10.01.2012 eliberată de Camera Notarilor Publici București, instanța de fond a reținut că nu s-a înregistrat dezbaterea succesiunii defunctei S. Z., astfel încât instanța a constatat deschisă succesiunea acesteia.
Din verificările efectuate pe parcursul cercetării judecătorești de către Primăria Sectorului 2 și Consiliul Local Sector 2 – Direcția de Evidență a Persoanelor Sector 2 – Serviciul Stare Civilă, nu au putut fi identificate rude ale defunctei S. Z. sau alte date suplimentare pentru a mijloci acest demers.
Instanța de fond a reținut că, potrivit art. 680 C.civ., „în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”. Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului – în total sau în parte - în cazurile în care fie nu există moștenitori, fie – chiar dacă aceștia există – vocația lor concretă nu se întinde asupra întregii mase succesorale.
Față de acest aspect, ținând cont și de dispozițiile art. 5 alin. 8 din HG nr. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin primar general, invocată prin întâmpinare.
S. culege succesiunea vacantă în calitate de moștenitor legal și dobândește moștenirea vacantă nu cu titlu particular, ca în situația bunurilor abandonate sau părăsite, ci cu caracter universal, bunurile fiind privite ca elemente ale unui patrimoniu, cuprinzând nu numai activul, dar și pasivul, ceea ce este specific transmisiunii succesorale.
În determinarea vocației succesorale, față de dispozițiile art. 654 și 655 C.civ. și având în vedere întregul material probator administrat la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că vocație succesorală, atât generală, cât și concretă la moștenirea defunctei S. Z. are S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, având în vedere inexistența vreunei alte persoane în grad de rudenie prevăzut de lege cu defuncta de natură a-i conferi legitimare succesorală.
Constatând că termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală a expirat fără ca un eventual moștenitor al defunctei să fi făcut acte de acceptare a succesiunii acesteia, în absența fizică și juridică a moștenitorilor legali sau testamentari, instanța a admis cererea, astfel cum a fost precizată, a constatat vacanța succesorală de pe urma defunctei S. Z., născută la data de 2.06.1924 în Bîrza, fiica M. și a Filoftiei, decedată la data de 17.09.2009, cu ultimul domiciliu în București, . și a constatat că de pe urma defunctei a rămas ca moștenitor S. Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Prin înscrisul intitulat Chitanță de vânzare-cumpărare, reclamanții au intrat în posesia de fapt a imobilului - teren (186 mp) din care reiese că reclamanții au cumpărat o suprafață de teren de 186 mp situată în .. 39, sector 2, București de la numitul S. N.. Totodată, instanța a avut în vedere și înscrisul intitulat de asemenea Act de vânzare-cumpărare din 1.10.1951 prin care numitul S. N. a cumpărat terenul în cauză de la numiții Dardala V. și Dardala R..
Pe acest teren reclamanții au edificat o construcție pentru care aceștia au plătit taxele și impozitele aferente. Susținerile reclamanților sunt confirmate de declarațiile martorilor audiați. Ambele declarații arată că reclamanții au stăpânit ca proprietari, public, neîntrerupt și netulburați încă din anul 1980, iar din 2009 au început consolidarea construcției existente pe același teren.
În ce privește identificarea terenului și a construcției, instanța a reținut că au fost efectuate două expertize – expertiza în specialitatea topografie și expertiza în specialitatea construcții – pe care instanța le-a reținut ca probe legal administrate și lămuritoare sub toate aspectele. Din analiza raportului de expertiză specialitatea topo, întocmit de expert B. C.-G., instanța a reținut că terenul in litigiu situat în București, .. 39, sector 2, are o suprafață de 186 mp și se identifică având următoarele dimensiuni si vecinătăti: la nord, imobil ., la sud, ., imobil . și imobil ., la vest, imobil .. Din concluziile expertizei tehnice construcții, întocmit de expert P. D.-N., instanta reține că, pe terenul in litigiu se află un imobil casă de locuit, valoarea terenului și a construcției fiind de 409.933 lei.
În adresa nr._/28.09.2012 Direcția Venituri Buget Local Sector 2 menționează că în ceea ce privește terenul situat în ., sector 2 și a clădirii aferente, reclamantul T. C. figurează înscris în evidențele fiscale ca titular de rol alături de S. N. (cu unic moștenitor S. Z. – a cărei succesiune va fi declarată vacantă), astfel că instanța reține că terenul în cauză reprezintă domeniul privat al municipalității, de unde provine și calitatea procesuală pasivă a Municipiului București.
În drept, instanța de fond a reținut că prevederile art. 1837: Prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligație, sub condițiile determinate prin aceasta lege; art. 1846: Orice prescripție este fondata pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de ei înșiși sau de altul in numele lor; art. 1847: Ca sa se poate prescrie, se cere o posesiune continua, neîntrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar; art. 1848 Posesiunea este discontinua când posesorul o exercita in mod neregulat, adică cu intermitente anormale; art. 1849: Posesiunea este întreruptă prin modurile si după regulile prescrise in articolele 1863 – 1973; art. 1850: Comunitatea si neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de proba din partea celui ce invoca prescripția, in acest sens ca, posesorul actului care probează ca a posedat . mai înainte, este presupus ca a posedat in tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta sa împiedice proba contrarie; art. 1851: Posesiunea este tulburata când este fundata sau conservata prin acte de violenta in contra sau din partea adversarului; art. 1852: Posesiunea este clandestina când posesorul o exercita in ascuns de adversarul sau incat acesta nu este in stare de a putea sa o cunoască; art. 1854: Posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a început a poseda pentru altul; art. 1855: Cand posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune ca a conservat aceeasi calitate, daca nu este proba contrarie; art. 1859: In toate cazurile când posesiunea aceluiași lucru trece pe rând in mai multe mâini, fiecare posesor începe, in persoana sa, o noua posesiune, fără a distinge daca strămutarea posesiunii s-a făcut in mod singular sau universal, lucrativ sau oneros și ale art. 1860: Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului sau.
Raportând la cele de mai sus posesia exercitată de reclamanți din anul 1980, reținând declarațiile martorilor audiați astfel cum au fost arătate mai sus, instanța a concluzionat că sunt îndeplinite caracteristicile unei posesii utile timp de 30 de ani, conducând la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului.
Apreciind îndeplinite condițiile uzucapiunii în posesia exercitată de reclamanți împotriva pârâților, proprietarii actuali, în temeiul art. 1890 C.civ. instanța a admis acțiunea și a constatat că reclamanții, soți, au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 186 mp situat pe ., sectorul 2, astfel cum este identificat prin raportul de expertiză topo întocmit de dl. expert B. C.-G., având următoarele vecinătăți: la nord, imobil ., la sud, ., imobil . și imobil ., la vest, imobil . și prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcțiilor – descrise în raportul de expertiză tehnică construcții, întocmit de expert P. D.-N..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și M. București prin Primarul General, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 17.10.2014, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului său, recurentul-pârât Municipiului București reprezentat legal prin Primarul General a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile atacate, iar pe fond, în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primarul General și pe cale de consecință, respingerea acțiunii introdusă de reclamanți în contradictoriu cu Municipiului București prin Primarul General, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasiva; în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, apelantul-pârât a arătat că în mod greșit a apreciat instanța de fond că în cauză ar avea calitate procesuală pasivă, atâta timp cât nu există la dosar nicio dovadă ca M. București prin Primarul General ar fi proprietarul terenului solicitat.
Atâta timp cât nu au fost făcute formalitățile de intrare în proprietatea statului a bunurilor în speță, nu se poate reține că M. București prin Primarul General ar fi proprietarul terenului reclamanților, atâta timp cât nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
Mai mult decât atât calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și persoana obligată prin raportul juridic născut între părți, fondat pe un act sau fapt juridic.
În speță, această identitate nu există, statul nefiind parte în niciun act translativ de proprietate.
Prevederi Decretului nr.111/14.07.1951 (care dispunea la art. 1 lit. c că intră în prevederile sale și bunurile ce provin din succesiuni vacante), H.G. nr.662/1991 (abrogată prin O.G. nr. 128/1998) și O.G. nr. 128/_ (abrogată prin O.G. nr. 14/2007), dispun faptul că proprietatea bunurilor ce provin din succesiuni vacante o are S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nu unitatea administrativ teritorială a locului unde se află bunul respectiv.
Chiar dacă este vorba despre un bun fără stăpân, potrivit art.646 C.civ. „Bunurile fără stăpân sunt ale Statului”; conform art. 25 din Decretul nr.31/1954 „S. este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații.
El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop”.
Potrivit art.4 din Legea nr.213/17.11.1998, „Domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată”. Din aceste dispoziții legale reiese în mod clar că nu există identitate între proprietatea privată a Statului și cea a unității administrativ teritoriale, motiv pentru care consideră că reclamanții în mod eronat a introdus acțiunea si în contradictoriu cu M. București, nu numai în contradictoriu cu S. Român, prin reprezentanții săi legali.
Un argument în plus referitor la lipsa calității procesuale pasive a apelantului este acela că, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, în art. 1 alin. 1 se dispune că „Bunurile de orice fel intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică în condițiile prezentei ordonanțe de către Ministerul Finanțelor Publice prin organele de valorificare abilitate”.
Așadar, consideră faptul ca pârâtul Primăria Municipiului București nu si-ar justifica calitatea procesuala pasiva decât in măsura in care imobilul ar fi făcut parte din domeniul său privat, aspect care nu rezultă din înscrisurile depuse la dosar, iar simpla împrejurare ca imobilul se află pe raza teritoriala a Municipiului București nu este de natură să ii confere acestui pârât calitate procesuala pasivă.
De la . Codului civil - in 1864 - practica instanțelor de judecată și doctrina au fost constante în a aprecia că nu pot fi uzucapate în general bunuri inalienabile, deoarece „imprescriptibilitatea este un corelativ necesar al inalienabilității”.
În actualul sistem legislativ românesc sunt considerate inalienabile bunurile proprietate publică (art. 135 pct. 5 Constituție).
Legea nr. 213/1998 - privind proprietatea publică și regimul acesteia, consfințesc cele trei caractere juridice specifice dreptului de proprietate publică, respectiv inalienabilitatea, imprescriptibilitatea și insesizabilitatea (art. 11 alin. 1 Legea nr. 213/1998).
Rezultă în mod clar că proprietatea publică nu poate fi sub nici o formă uzucapată.
Conform Constituției României din 1991 - proprietatea este publică sau privată (art. 135 pct. 2) legea fundamentală a țării este primul act normativ care face diferențierea între domeniul public și privat al statului. Numai imobilele din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor dreptului comun, adică pot fi în ultimă instanță chiar uzucapate.
În ceea ce privește accesiunea, invocă lipsa calității procesuale pasive a apelantului motivat de faptul că nu este proprietarul terenului și nici al materialelor de construcție folosite pentru edificarea acesteia.
Potrivit art.492 C.civ., orice construcție plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și sunt ale lui până ce se dovedește contrariul.
Nu s-a arătat care este calitatea procesuală pasivă atâta timp cât apelantul este terț față de reclamant și nu are cu acesta raporturi juridice în ceea ce privește terenul, construcția sau materialele folosite.
Faptul că s-a ridicat o construcție și nu s-au solicitat aprobările necesare nu justifică calitatea noastră procesuală în prezenta cauză, iar în dreptul nostru civil român nu există instituția opozabilității
F. de lipsa autorizației de construire a reclamantei, a precizat următoarele: în mod succesiv Legea nr. 267/1946, Decretul nr. 221/1950, Decretul nr. 144/1958, respectiv Legea nr. 50/1991 au interzis edificarea de construcții fara obținerea prealabila a unei autorizații in acest sens, așadar actele normative amintite au inserat principiul potrivit căruia executarea lucrărilor de construcție este permisa numai pe baza de autorizație; aceasta reprezintă un act al autorității publice locale pe raza căruia se asigura respectarea normelor privitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si funcționarea construcțiilor, in același timp necesitatea obținerii respectivei autorizații poate fi privita ca un filtru al dobândirii legitime a dreptului de proprietate asupra construcțiilor.
A considera ca M. București beneficiază de legitimitate procesuala pasiva in cauza, in contextul in care nu poate fi reținuta nicio legătura juridica intre acesta si terenul asupra căruia s-a edificat construcția, ar însemna practic sa se admită ca legea oferă doua cai paralele de introducere a construcțiilor in circuitul civil: una impusa de legislația aplicabila regimului juridic al realizării de construcții (actualmente Legea nr. 50/1991 modificata si completata) cu exigentele binecunoscute atât din punct de vedere tehnic - edilitar cat si pecuniar in care este implicata autoritatea publica (autorizația reprezintă un act al autorității publice locale) si cealaltă introducerea unei acțiuni in constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune in fata instanței in contradictoriu cu unitatea administrativa - teritoriala sau cu structura funcționala cu activitatea permanenta prevăzuta de art 77 din Legea nr. 215/2001) in care singura verificare sa fie cea legata de calitatea reclamantului de titular al dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului pe care este situata construcția. Este evident ca o asemenea soluție nu poate fi primita, întrucât s-ar ajunge la soluții inechitabile, in plus creându-se riscul introducerii in circuitul civil a unor construcții deficite realizate (din punct de vedere al amplasamentului, proiectării sau executării).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282-298 C.proc.civ. iar în temeiul art. 242 pct. 2 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În apelul său, apelantul-pârât S. R. prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, motivat de faptul că potrivit art. 5 alin. 8 din H.G. nr.731/04.07.2007 privind aprobarea Normei metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului si condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului: „în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații și sunt citate de notarii publici în cadrul procedurii succesorale”.
Prin urmare, fata de dispozițiile invocate anterior, rezulta faptul ca reprezentarea Statului R. este asigurata de către D.G.R.F.P.B. numai in procedura succesorala urmata de către notarul public, procedura ce se finalizează prin emiterea unui certificat de vacanta succesorala.
Însă, prezenta acțiune, așa cum se poate observa ce are ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unui teren.
Este de principiu ca . ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al prescripției achizitive, are calitate procesuala pasiva numai proprietarul, de vreme ce uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății reprezintă sancțiunea îndreptata împotriva adevăratului proprietar care, prin pasivitate, s-a desesizat de bun, permițând ca acesta sa intre in posesia altei persoane.
Or, in speța de fata, reclamanta nu a făcut dovada ca ultimul proprietar al imobilului in litigiu este S. R. prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, nejustificând astfel calitatea procesuala pasiva a acesteia, cu atât mai mult r>* cat uzucapiunea curge fata de ultimul proprietar.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 26 alin.(1), coroborate cu dispozițiile art.36 alin.(1) din Legea nr.18/1991: Art. 26. - (1) „Terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz, si în administrarea primăriilor (...) „; Art. 36. - (1) „Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților si care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26”.
Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice: ..S. este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligații.
El participa in astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afara de cazurile in care legea stabilește anume alte organe in acest scop”.
De asemenea potrivit dispozițiilor art.37 alin.1 din același act normativ menționat anterior: „S. nu răspunde pentru obligațiile organelor si celorlalte instituții de stat, ale întreprinderilor si organizațiilor economice de stat, precum si ale oricăror alte organizații socialiste de stat, daca ele sunt persoane juridice. De asemenea, niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului”.
Cu privire la dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcției edificate pe teren, considera, de asemenea, ca nu are calitate procesuala pasiva, având in vedere dispozițiile Legii nr. 50/1991.
O astfel de cerere trebuie îndreptata împotriva unității administrativ teritoriale pe raza căreia se afla construcția, care, prin reprezentanții săi, aplica sancțiuni contravenționale pentru efectuarea de lucrări de construcții fără autorizație de construire, iar o data cu aplicarea amenzii contravenționale dispun si masuri de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori nerespectarea prevederilor acesteia, conform art. 28 alin.1 din Legea nr. 50/1991.
De asemenea, potrivit art. 28 alin 2 din același act normativ, decizia menținerii sau desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire se va lua de către autoritatea administrației publice competente.
Prin urmare, singura persoana in măsura sa afecteze, printr-o dispoziție de desființare, dreptul de proprietate asupra unei construcții realizate fără autorizație de construire de către proprietarul terenului, prezumat a fi si proprietarul construcției, conform art. 492 Cod civil, este unitatea administrativ teritoriala abilitata de lege, prin organele sale, sa urmărească respectarea disciplinei in construcții in cadrul razei sale teritoriale.
De asemenea, a reiterat excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la constatarea vacantei succesorale, solicitând, în drept, a se avea în vedere ca, potrivit art. 680 din Codul civil: „in lipsa de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec in proprietatea statului”.
Pe de alta parte, Legea nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala, prevede in art. 85 o procedura speciala privind constatarea vacantei succesorale, la inițiativa reprezentantului statului, după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorala, procedura ce se finalizează cu eliberarea certificatului de vacanta succesorala de către notarul public.
Procedura succesorala, indiferent ca aceasta privește o succesiune vacanta sau o succesiune cu privire la care exista succesibili care îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a moșteni, este prin natura ei, o procedura necontencioasa.
Prin excepție, atunci când exista unul din cazurile prevăzute la art. 78 lit. b) din Legea nr. 36/1995, respectiv atunci când moștenitorii își contesta unul altora calitatea sau nu se înțeleg cu privire la compunerea masei succesorale ori cu privire la întinderea drepturilor care li se cuvin, procedura succesorala dobândește caracter contencios, între părți existând un litigiu pentru a cărui soluționare competenta revine instanțelor judecătorești, spre care notarul trebuie sa îndrume părțile, conform art. 78 alin. 3 din Legea nr. 36/1995.
Având in vedere cele menționate, precum si dispozițiile art. 680 C.civ., apreciază ca procedura succesorala ce are ca obiect constatarea vacantei succesorale este necontencioasa, dreptul statului asupra unei succesiuni vacante putând coexista cu drepturile persoanelor care invoca un legat cu titlu universal sau cu titlu particular asupra unei astfel de moșteniri, fara a veni astfel in conflict cu acestea, fapt ce exclude posibilitatea existentei unui litigiu cu privire la întinderea drepturilor succesorale intre stat, in calitate de titular al dreptului de a culege moștenirea vacanta, si legatarii cu titlu universal sau particular.
Totodată, a reiterat excepția lipsei calității procesuale active pe capătul de cerere privind constatarea vacantei succesorale de pe urma defunctei Spița Z..
Potrivit art. 680 C.civ., in lipsa de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec in proprietatea statului. In virtutea acestei dispoziții legale, averea succesorala a unei persoane decedate trece in proprietatea statului, in cazul in care, fie nu exista moștenitori legali sau testamentari, fie, deși, astfel de moștenitori exista, vocația lor succesorala nu se întinde asupra întregii mase succesorale. Prin urmare, statul culege moștenirea lăsata de defunct in temeiul unui drept de moștenire, izvorât din textul art. 680 C. civ.
Vacanta succesorala se constata, de regula, pe cale consfințită de art. 85 din Legea Notarilor Publici si a Activității notariale nr. 36/1995, care prevede ca „in lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constata ca succesiunea este vacanta, eliberând certificate de vacanta succesorala, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii”. Aceasta dispoziție se intemeiaza chiar pe regula instituita de art. 680 C. civ., consacrând dreptul statului de a solicita constatarea vacantei succesorale pe cale notariala, in virtutea dreptului sau de moștenire la succesiunea vacanta.
Potrivit textului mai sus citat, art. 85 din Legea nr. 36/1995 nu exclude constatarea existentei succesiunii vacante de către instanța judecătoreasca, fie pe cale principala, fie pe cale incidentala. Însă, o astfel de solicitare, atunci când este formulata pe calea cererii de chemare in judecata, trebuie sa îndeplinească toate condițiile de exercițiu a acțiunii civile, inclusiv calitatea procesuala activa.
Calitatea procesuala activa presupune existenta unei identități intre persoana reclamantului si cel care este titularul dreptului afirmat in acțiune, iar justificarea acestei calități incumba reclamantului, prin efectul dispozițiilor art. 112 pct. 3 si 4 C.proc.civ.
Astfel cum am menționat mai sus, titularul dreptului de moștenire afirmat in cererea de chemare in judecata este statul, reclamanții neavând calitatea de subiect de drept îndrituit sa solicite constatarea vacantei succesorale. Reclamanții nu au vocație la moștenirea lăsata de defuncta Spița Z., astfel încât nu justifica legitimarea procesuala activa pentru a solicita dezbaterea succesiunii de pe urma acesteia.
Pentru motivele arătate mai sus, s-a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților pe capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale si sa respingeți acest capăt de cerere, ca atare; iar în subsidiar, in situația in care se va trece peste excepțiile invocate, pe fond, apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a considerat ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile art. 1890 Cod civil.
Astfel, nu se poate retine in aceasta situație dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului, întrucât consideră ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 Cod civil.
Uzucapiunea reprezintă modul de dobândire a proprietății sau a altui drept real prin posedarea neîntreruptă a bunului in tot timpul fixat de lege.
Art. 1890 cod civil stabilește ca pentru a se dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune trebuie îndeplinite doua condiții: sa existe posesie de peste 30 de ani si aceasta sa fie utila, adică neviciata. O posesie este utila atunci când este pașnica, publica, neîntrerupta, sub nume de proprietar si neechivoca.
Intimații-reclamanți T. C. si T. M. au formulat întâmpinare la apelul declarat de apelantul-pârât M. București prin Primar General, solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. București prin Primar General invocata de apelanta, iar pe fond respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legala si temeinica.
In ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a M. București prin Primar General atât pe capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune cat si prin accesiune imobiliara, s-a solicitat respingerea având în vedere că prin cererea formulata au solicitat sa se constate vacanta succesorala a defunctei S. Z. decedata la data de 17.09.2009, ce a avut calitatea de moștenitor a numitului S. N. si sa se constate că au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 189 mp situat in București ., sector 2 si prin accesiune imobiliara construcțiile situate pe acesta.
Analizând hotărârea apelata se poate observa ca instanța a constatat deschisa succesiunea defunctei S. Z., a constatat vacanta succesorala de pe urma defunctei S. Z. decedata la data de 17.09.2009 si a constatat ca de pe urma defunctei S. Z. a rămas ca moștenitor S. R..
Cum transmisiunea succesorala se produce, in dreptul roman, ope legis, la data deschiderii succesiunii, care coincide cu data decesului decuius-ului, acest principiu fiind valabil in mod evident si pentru stat, la expirarea dreptului de opțiune succesorala, dreptul statului este cunoscut si acționează retroactiv.
A se admite o teza contrara ar insemna ca, pentru perioada cuprinsa intre data decesului decuius-ului si cea a expirării termenului de opțiune, sa se ajungă la concluzia inadmisibila ca nimeni nu este titularul dreptului asupra bunurilor incluse in masa succesorala.
Certificatul de vacanta succesorala nu are efect constitutiv, ci declarativ, el neconferind statului dreptul de proprietate asupra moștenirii, ci doar constatând acest drept.
Deci demersul juridic al acțiunii prin care au solicitat constatarea vacantei succesorale a defunctei Spița Z. a fost formulat pentru justificarea legitimării procesuale pasive in proces a paratei in ceea ce privește ultimele două capete de cerere.
Din probele administrate rezulta fără tăgada ca timp de peste 30 de ani intimații au exercitat o posesie utila, continua, neîntrerupta, publica si sub nume de proprietar achitând toate taxele si impozitele aferente imobilului.
Așa cum au arătat in acțiunea formulata, in anul 1980 intimații au cumpărat de la Spița N. prin act sub semnătură privată terenul în suprafață de 186 mp si o construcție compusa din doua camere si un hol din paianta, o magazie din lemn si WC in curte, situate în București, ., sectorul 2.
În timp au extins si modernizat construcția înscriindu-se la Direcția Impozite si Taxe Locale si plătind impozit atât pe teren cat si pe construcție.
Terenul era deținut de Spița N. în baza actului de vânzare-cumpărare nr._/17./01.10.1951 și transcris la Tribunalul I. - Secția Notariat sub nr.3958/1951.
In anul 2011 au aflat ca actul in baza căruia au dobândit terenul nu era autentic astfel ca au început demersurile pentru a-l găsi pe vânzător, însa au aflat ca in anul 1989 numitul Spița N. a decedat rămânând ca moștenitor in urma sa soția supraviețuitoare Spița Z. care a decedata in data de 17.09.2009, iar procedura succesorala in urma acesteia nu a fost dezbătută astfel ca bunurile ramase după decesul numitei Spița Z. au rămas fără stăpân (răspunsuri existente la dosarul cauzei).
Analizând dispozițiile art. 477 C.civ. care prevăd ca toate averile vacante si fără stăpâni, precum si cele ale persoanelor care mor fără moștenitori sunt ale statului si art. 646 C.civ. care arata ca bunurile fără stăpânire sunt ale statului, se observă ca statul este cel care culege bunurile fără stăpân fiind considerat proprietarul bunurilor abandonate, astfel ca acesta are calitate procesuala pasiva in cauza.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul a constatat nefondate ambele apeluri pentru următoarele considerente:
În privința motivului de apel invocat de apelantul S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București referitor la greșita respingere a excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea vacanței succesorale, tribunalul va constata că este neîntemeiat.
În speță, reclamanții T. C. și T. M. au investit instanța cu o acțiune având ca obiect constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctei S. Z. și constatarea calității de moștenitor a pârâtului S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București .
Inadmisibilitatea este definită ca acea sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează o acțiune sau o cale de atac la care nu are acces (care nu este prevăzută de lege), sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
In speța dedusă judecății, obiectul litigiului este constatarea că o anumită succesiune este vacantă astfel încât în mod evident nu se poate pune problema inadmisibilității acțiunii formulate.
Așadar, tribunalul apreciază că acțiunea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece nici un text de lege nu interzice formularea unei asemenea acțiuni (acțiune în constatarea vacanței unei succesiuni), iar respingerea acțiunii pentru acest motiv ar însemna, în mod evident, o încălcare a dreptului la acces în justiție al reclamanților.
Și cel de-al doilea motiv de apel invocat de apelantul S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiat.
Tribunalul reține că potrivit art. 680 C.civ., în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului, care dobândește moștenirea ope legis, de la data deschiderii acesteia.
S. nu are un drept de opțiune succesorală, iar bunurile din moștenirile vacante sunt dobândite de stat în baza unui drept de moștenire legală și a dreptului de suveranitate.
Potrivit art. 85 din Legea nr. 36/1995, notarul public constată vacanța succesorală la cererea reprezentantului statului și eliberează certificatul de vacanță succesorală după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că nu a fost deschisă procedura succesorală de pe urma defunctei S. Z., astfel încât, în lipsa certificatului de vacanță succesorală constatarea existenței unei succesiuni vacante se poate face și de către instanța judecătorească atâta timp cât reclamanții au formulat o acțiune în constatarea existenței succesiunii vacante.
Toate susținerile apelantului sunt nefondate, întrucât, indiferent dacă vacanța moștenirii a fost constatată prin certificatul eliberat de notar sau printr-o hotărâre judecătorească, statul dobândește moștenirea ope legis, de la deschiderea ei potrivit regulilor generale, dobândirea operând retroactiv, de la data morții celui ce lasă moștenirea.
Chiar dacă nu s-a emis certificat de vacanță succesorală, tribunalul apreciază că pârâtul S. Român are calitate procesuală pasivă întrucât acesta dobândește moștenirea de drept, de la data decesului, în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, fiind de neconceput ca între momentul deschiderii succesiunii și data eliberării certificatului sau data pronunțării unei hotărâri judecătorești, moștenirea să fie fără niciun titular.
In realitate, reclamantul poate solicita citarea în cauză a statului, care are calitate procesuală pasivă, chiar dacă în cauză nu s-a eliberat certificat de vacanță succesorală, întrucât această vacanță poate fi constatată chiar prin hotărârea ce se pronunță în respectiva cauză.
Tribunalul urmează să înlăture susținerile apelantului S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în sensul că nu are calitate procesuală pasivă pe capetele de cerere având ca obiect uzucapiune și accesiune întrucât verificând cererea de chemare în judecată se constată că,reclamanții au formulat numai capătul de cerere având ca obiect vacanța succesiunii defunctei Spița Z. în contradictoriu cu S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, capetele de cerere având ca obiect uzucapiune și accesiune fiind formulate numai în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, prima instanță pronunțând sentința civilă nr._/2013 în limitele în care a fost investită.
Cu privire la motivul de apel invocat de apelantul M. București prin Primarul General privind lipsa calității procesuale pasive a sa atât cu privire la capătul de cerere având ca obiect uzucapiune,cât și la capătul de cerere având ca obiect accesiune,tribunalul va constata că este neîntemeiat.
Așa cum s-a reținut mai sus, reclamanții au investit instanța cu o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune cu privire la terenul în suprafață de 186 mp situat în București, ., sectorul 2 și constatarea dobândirii prin accesiune a dreptului de proprietate cu privire la construcția edificată pe terenul respectiv.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.
Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății prin care se constituie dreptul de proprietate în persoana posesorului unui lucru ca urmare a unui fapt juridic complex constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul și condițiile prevăzute de lege.
Uzucapiunea este o adevărată sancțiune la adresa proprietarului imobilului care prin atitudinea sa lasă ca alte persoane să exercite posesia asupra imobilului.
Fiind o sancțiune la adresa proprietarului, în litigiile având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, are calitate procesuală pasivă proprietarul imobilului.
Potrivit art.477 C.civ. ”Toate averile vacante și fără stăpâni,precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori sunt ale domeniului public”, iar potrivit art.646 C.civ. ”Bunurile fără stăpân sunt ale statului”.
Potrivit art.26 alin. 1 din Legea nr.18/1991Terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau municipiului după caz, și în administrarea primăriilor
Așa cum s-a reținut mai sus,prima instanță a constatat vacanța succesorală rămasă de pe urma defunctei S. Z., în masa succesorală rămasă de pe urma acesteia intrând și terenul în suprafață de 189 mp situat în București, ., sectorul 2 dobândit de autorul acesteia S. N. prin contractul de vânzare cumpărare nr._/1951.
Prin urmare tribunalul va constata că, potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus, terenul în suprafață de 189 mp situat în București, ., sectorul 2 a intrat în proprietatea Municipiului București.
Astfel fiind, M. București deține în patrimoniu imobilul menționat mai sus,motiv pentru care are calitate procesuală pasivă în cauză.
Fiind proprietarul imobilului din litigiu în baza legii, apelantul are calitate procesuală pasivă și pe capătul de cerere având ca obiect accesiunea, acesta fiind singurul îndreptățit să conteste dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcției de către reclamanți.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel invocat de ambii apelanți referitor la faptul că în cauză nu este îndeplinit termenul de 30 de ani prevăzut de art. 1890 C.civ.,tribunalul va constata că este neîntemeiat.
Așa cum a reținut și prima instanță, reclamanții a început să folosească terenul din litigiu din anul 1980, posesia exercitată asupra terenului fiind continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar.
Tribunalul nu a reținut susținerea apelanților în sensul că anterior anului 1991, neexistând distincția între domeniul public și privat al statului nu putea curge termenul de prescripție achizitivă în ceea ce privește un teren proprietate de stat.
Caracterul util al posesiilor exercitate și anterior acestui moment, precum și aptitudinea acestora de a produce efectul dobândirii proprietății asupra terenurilor rezultă pe de o parte din faptul că nu a avut loc o trecere a tuturor terenurilor din sfera circuitului civil în aceea a domeniului statului socialist, iar, pe de altă parte, atâta timp cât posesorii acestor terenuri au început și continuat să le stăpânească și în acea perioadă, se poate vorbi, cel mult, de o severă restrângere a atributului de dispoziție juridică din conținutul dreptului de proprietate, care nu poate fi asimilată unei declarări ope legis a inalienabilității sau imprescriptibilității terenurilor în general.
Nu se poate reține că în perioada menționată nu exista decât domeniul public, în condițiile în care chiar Codul civil cuprinde prevederi exprese referitoare la domeniul privat al statului(art.1845 C.civ).
Pe de altă parte, din actele dosarului nu rezultă că terenul în litigiu ar îndeplini sau ar fi îndeplinit vreodată condițiile pentru a fi considerat în baza vreunei legi ca făcând parte din domeniul public al statului(conform art.1844 C.civ sau dispozițiilor Legii nr.18/1991).
Dimpotrivă,terenul în litigiu nu a fost utilizat vreodată în interes public ci, - așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar,coroborate cu declarațiile martorilor - a fost permanent stăpânit sub nume de proprietar de autoarea reclamanților
Față de aceste împrejurări tribunalul constată că în cauză erau îndeplinite condițiile prevăzute de art.1890 coroborat cu art.1837 raportat la art.1846 și următoarele C.civ pentru dobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul prezentei cauze prin uzucapiune.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.296 C.proc.civ. va respinge ambele apeluri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții-pârâți S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, cu sediul în București, cu sediul procesual ales în București, ., sectorul 2 și M. București prin Primar General cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sectorul 6, împotriva sentinței civile nr._/02.07.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. C. și T. M., ambii cu domiciliul în București, ., sectorul 2.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECATOR GREFIER
C.E.C. M.L.R. C.S.B.
Red. CEC
Thred. PI/ 6 ex
J. S. 2 – jud. I. G. P.
| ← Pretenţii. Încheierea nr. 09/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 8/2016. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
