Drept de autor şi drepturi conexe. Sentința nr. 673/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 673/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 702/114/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 673/2013
Ședința publică de la 29 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. Ș.
Grefier C. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect obligația de a face - proprietate intelectuală, formulată de reclamantul P. M., domiciliat în București, . . ., în contradictoriu cu pârâta C. M., domiciliată în B., ..7, jud.B..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.05.2013, fiind puse concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru respectarea dreptului la apărare al reclamantului, dat fiind că întâmpinarea nu a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de lege iar prin aceasta au fost invocate două excepții, a amânat pronunțarea la 29.05.2013.
După deliberare:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, la data de 30.01.2013, reclamantul P. M. a chemat în judecată pe pârâta C. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea încălcării drepturilor morale ale acestuia în calitate de autor; obligării paratei la restituirea bunurilor personale ce constituie creații plastice, reținute in mod ilegal de către aceasta; obligarea paratei la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs; obligării paratei la plata tuturor cheltuielilor de judecata pe care le va face cu acest litigiu.
In motivarea în fapt, arată reclamantul că a avut o relație de concubinaj cu parata, relație încheiată în vara anului 2009 iar operele de creație plastică reprezentând sculpturi și picturi au rămas în locuința acesteia, precum și în reședința de vacanță a acesteia aflată pe raza Com. Costesti, ..
Arată că încă de la momentul despărțirii a solicitat pârâtei în repetate rânduri să-i restituie bunurile respective însă aceasta a refuzat sistematic, invocând unele creanțe pe care le-ar avea împotriva sa, dar nedovedite prin nimic.
Mai arată reclamantul că a făcut demersuri pentru recuperarea operelor de arta, formulând și o cerere de asigurare dovezi în cadrul unui alt litigiu ce se poartă intre părți, cerere care a fost admisa prin încheierea din data de 29.06.2011 pronunțată în dosarul nr._/200/2011 rămasă definitivă și irevocabilă, astfel că s-a deplasat împreună cu executorul judecătoresc la domiciliul pârâtei pentru a proceda la inventarierea bunurilor însă aceasta nu a permis efectuarea inventarului, așa cum reiese din procesul-verbal anexat la prezenta.
Având în vedere că este creatorul respectivelor opere, are un drept de proprietate intelectuală incontestabil asupra lor, știut fiind că drepturile de proprietate intelectuală sunt drepturi de proprietate privată recunoscute și in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca fiind bunuri in sensul art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Potrivit art.24 din Legea 8/1996, dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice se naște din momentul creării fiecărei opere, oricare ar fi forma concreta de exprimare, drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 si 21 din L 8/1996 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusa la cunoștința publica in mod legal, așa cum stipulează art.25 alin.(l) din aceeași lege.
Urmează a se observa că dreptul de autor al său există de la momentul creării fiecărei opere iar până în prezent nu a fot contestat de nicio persoană fizică, juridică, de drept public sau de drept privat. In același sens este și jurisprudența Curții Constituționale care arata în Dec. nr. 571/29.04.2010, (publicata in M.Of. nr.430/28.06.2010) că disp. art.44 alin.(l) din Constituție, reglementând garantarea dreptului de proprietate se referă implicit și la garantarea dreptului de proprietate intelectuală, care include drepturile de autor și drepturile conexe.
Pe cale de consecință, așa cum s-a stabilit în practica judiciară, autorul operelor nu trebuie să solicite constatarea existentei dreptului său de autor în cadrul unei proceduri contencioase, întrucât acesta este recunoscut în baza art.1 din L 8/1996 și mai mult decât atât o astfel de cerere este inadmisibilă in lumina argumentației de mai sus.
Proprietatea literară și artistică, arată reclamantul, acoperă noțiunea de drept de autor adică protecția creatorilor de opere ale intelectului (artiști plastici, scriitori) iar titularul drepturilor de autor asupra unei opere protejate beneficiază în mod tradițional de două mari categorii de prerogative: drepturile patrimoniale și drepturile morale.
Drepturile patrimoniale permit autorului să obțină un beneficiu financiar legitim din reproducerea și din difuzarea acestor opere atunci când el le-a autorizat. . de autor este liber sa autorizeze reproducerea operei sale (dreptul de reproducere) și comunicarea ei către public (drept de reprezentare), el poate, exercitându-si drepturile patrimoniale, să instituie măsuri tehnice destinate să restrângă realizarea, față de operele sale, a unor acte neautorizate sau nepermise de lege. În lumina celor expuse reiese fără putință de tăgadă că a fost prejudiciat din punct de vedere material prin faptul că de atâta timp creațiile sale sunt reținute abuziv de pârâtă.
Precizează că așa cum urmează să demonstreze atât cu martori cât și cu înscrisuri, a organizat și în trecut expoziții prin care a adus la cunoștința publicului operele sale, însă având în vedere că la momentul de față nu se află în posesia acestora și nu poate dispune de ele după cum dorește, îi este imposibil să organizeze alte expoziții sau sa participe la expozițiile organizate de alți artiști.
Drepturile morale, se arată în acțiune, protejează și mai mult calitatea de autor și permit ca autorul să se opună unei utilizări care ar denatura opera sau să revendice ca numele său să fie menționat.
De asemenea drepturile de autor reprezintă „bunuri" (noțiune europeana autonoma) în sensul art.l Protocolul 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
CEDO a stabilit in jurisprudența sa constantă că articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție este aplicabil proprietății intelectuale (a se vedea Anheuser-Busch Inc. Vs. Portugalia). Menționează că în cauza B. vs. Republica M., Curtea notează că drepturile reclamantului asupra fotografiei făcute de el au fost confirmate de instanțele judecătorești naționale. Prin urmare, spre deosebire de hotărârea Anheuser-Busch Inc. vs. Portugalia citată mai sus, în această cauză nu a existat o dispută în privința faptului dacă reclamantul putea pretinde protejarea drepturilor sale de autor. In opinia Curții, reclamantul avea un drept recunoscut de lege, și nu doar o simplă speranță legitimă de a obține un drept de proprietate.
In același timp solicită a se avea în vedere că valoarea unei opere de artă transcende valorii efective a pieselor componente, respectiv material și manopera și diferă de la un moment la altul.
Diferitele drepturi de proprietate intelectuala sunt, inițial, drepturi acordate de fiecare stat in funcție de propriile sale reguli. Instituirea unor mecanisme de protecție internaționala s-a dovedit totuși repede necesară, așa încât au fost încheiate numeroase convenții internaționale.
La nivel comunitar, acțiunea instanțelor comunitare răspunde unei logici duble, pe de o parte, instanțele comunitare realizează o armonizare a regulilor naționale cu ajutorul directivelor care trebuie să apropie legislațiile țărilor membre iar pe de altă parte, ele instituie sisteme de protecție specific comunitare plecând de la regulamente (regulamentul nr. 40/94 din 20 decembrie 1993 care instituie marca comunitară ...).
Primul instrument internațional privind proprietatea literară și artistică este Convenția de la Berna din 9 septembrie 1886, în virtutea căreia „țările cărora li se aplică prezenta convenție se constituie într-o Uniune în scopul protecției drepturilor autorilor asupra operelor lor literare si artistice" (articolul 1). Revăzută de mai multe ori (în special prin Actul de la Paris din 24 iulie 1971), această convenție reglementează în profunzime dreptul de autor.
Comunitatea Europeană a considerat că aderarea statelor membre la aceste dispoziții ale convențiilor era de ajuns pentru a asigura în mod global armonizarea diferitelor legislații naționale în materie de proprietate literară și artistică. Conform unei rezoluții din 14 mai 1992 privitoare la întărirea protecției dreptului de autor și a drepturilor conexe, Consiliul Uniunii europene a „luat notă de faptul că statele membre ale Comunității se angajează, respectând propriile lor dispoziții constituționale, să devină, (...), în dosarul în care nu sunt deja, semnatare ale actului de la Paris al convenției de la Berna și ale convenției de la R. și să asigure respectarea lor efectivă în ordinea lor juridică internă".
Față de toate cele expuse, a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
In drept au fost invocate prevederile art.1; 3; 7 lit.g); art.10 lit.a),b); art.11; 12; 24 din Lg. 8/1996; art.44 alin.(l) Constituție.
La data de 13.02.2013 reclamantul a depus precizări la cererea introductivă, respectiv lista detaliată a lucrărilor de artă la care a făcut referire în acțiune, ce se află la domiciliul din B., ..7 și la reședința din Corn. Costesti, ..
Pentru termenul de judecată din 24.04.2013 reclamantul a depus la dosar note de ședință, precizând temeiul legal concret pentru fiecare capăt de cerere, respectiv:
In ceea ce privește primul capăt de cerere, solicită a se observa că dreptul său de autor este născut în baza art. 24 din L 8/1996 și recunoscut în baza art.1 din L 8/1996, existând încă de la
momentul creării fiecărei opere de artă. Prin faptul că pârâta refuză să-i înapoieze operele de arta arătate, se produce o încălcare a drepturilor absolute si exclusive de autor.
A precizat că urmează a se constata că în speță nu este aplicabilă niciuna dintre dispozițiile Cap. VI al legii menționate care se referă la limitele exercitării dreptului de autor. Așa cum a arătat, toate operele se află în cele două imobile aparținând pârâtei, inclusiv în cabinetul medical ce funcționează în interiorul unuia dintre imobile. După despărțire, aceasta a refuzat să i le returneze și în același timp i-a interzis accesul în imobile pentru a le recupera. Între părți nu a intervenit nici un contract prin care să cesioneze sau să închirieze către aceasta drepturile patrimoniale de autor sau operele în materialitatea lor, astfel temeiul de drept pentru capătul 1 din cererea de chemare în judecata îl reprezintă: Art. 1 din L 8/1996:
1)Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, precum si asupra altor opere de creație intelectuala este recunoscut și garantat în condițiile prezentei legi.
Acest drept este legat de persoana autorului și comportă atribute de ordin moral și patrimonial.
(2)Opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată.
Potrivit art. 10 - Autorul unei opere are următoarele drepturi morale: dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința publică; dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei; dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunoștința publica.
Referitor la al doilea capăt de cerere solicită a se observa că pârâta, in mod nelegal și fără nici un temei, îi retine de o perioada lunga de timp operele al căror autor este, pârâta nefiind proprietara acestora si nici măcar posesor de buna-credință întrucât nu exista nici un titlu care sa o îndreptățească la aceasta. Pe cale de consecința parata deține operele cu titlu de detenție precara, aceasta nefiind intervertita in posesie utila. Aceste aspecte fac aplicabile disp. art. 21: (1) Autorul unei opere originale de arta grafica sau plastica ori al unei opere fotografice beneficiază de un drept de suita, reprezentând dreptul de a încasa o cota din prețul net de vânzare obținut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor, precum si dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se afla opera sa și art. 22: Proprietarul sau posesorul unei opere este dator sa permită accesul autorului operei si sa o pună la dispoziție acestuia, daca acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului său de autor și cu condiția ca prin aceasta să nu se aducă atingere unui interes legitim al proprietarului sau al posesorului.
In condițiile în care operele îi sunt reținute este clar ca nu își poate exercita dreptul de autor asupra acestora.
Cu privire la al treilea capăt din cererea de chemare in judecata, invocă disp. art. 138/7 din Lg. 8/1996 care stipulează la aliniatul 1:
(1) încălcarea drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, potrivit legii. Dispozițiile procedurale sunt cele prevăzute în prezenta lege, care se completează cu cele de drept comun.
Art. 139 alin.(l): Titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecata sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora si pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.
Art. 139 alin.(2): La stabilirea despăgubirilor instanța de judecata ia în considerare: a) fie criterii cum ar fi consecințele economice negative, in special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului ; b)fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menționate la lit. a).
Față de toate aceste împrejurări, solicită a se constata că singura cale de recuperare a operelor de artă în discuție este cea pe care a ales-o, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, ca fiind legală și întemeiată.
Pârâta C. M. a formulat întâmpinare, solicitând să se ia act de următoarele considerente:
Cu excepția primelor patru alineate din expunerea de motive ale cererii respective și în care se fac referiri concrete la o anume situație de fapt existentă între ei părțile în litigiu și în același timp și cu privire la natura bunurilor pretinse spre a fi restituite și care au fost încadrate în categoria Opere de artă, toate celelalte expuneri făcute în această acțiune . la explicații privind natura dreptului de autor, definiții și teorii în ceea ce privește dreptul de autor și consecințele eventualelor nerespectări ale acestui drept, referiri la practica și legislația internațională în ceea ce privește protecția dreptului de autor.
Din punctul de vedere al încadrării în drept sunt enunțate mai multe texte din Legea 8/1996 fără să se facă precizarea esențială dacă acestea sunt invocate în felul în care au fost redactate la momentul apariției legii ori la datele succesive la care această lege a suferit modificări esențiale și în mai multe etape» fiind de asemeni invocat și un articol generic din Constituția României.
Înțelege să se înscrie în totalitate în această fază procesuală inițială pe linia efectivă și exclusivă a dispozițiilor luate de către completul de judecată la termenul din 27 februarie 2013, în sensul „Tribunalul pune în discuție faptul că prin Rezoluția întocmită pentru primul termen de judecată s-a dispus ca reclamantul să motiveze în drept fiecare capăt de cerere și să depună la dosar o notă de timbraj, precum și dovada achitării taxei legale de timbru...;”
Conform dispozitivului încheierii de ședință amintite, se mențin cele două măsuri dispuse prin Rezoluția întocmită pentru primul termen de judecată, respectiv ca reclamantul să motiveze în drept fiecare capăt de cerere și să depună la dosar o Notă de timbraj.
Față de cele mai înainte arătate, solicită a se constata că, la acest termen de judecată nefiind încă stabilit în mod corespunzător cadrul procesual al acestui dosar, își rezervă dreptul ca, după ce vor fi depuse de către reclamant precizările corespunzătoare să depună întâmpinarea, justificările și cu răspunsurile care se cuvin pentru fiecare dintre argumentele susținute de către reclamant pentru situațiile de fapt și încadrările în drept.
Pentru termenul de judecată din 22 mai 2013 pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului - pe toate capetele de cerere, astfel cum acesta și-a precizat-o, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
In primul rând, situația de fapt prezentata de parat este neadevărată, respectiv relația a fost în trecut una de medic-pacient și fiind de profesie medic psihiatru, în prezent, are propriul cabinet medical de psihiatrie, iar în perioada 1998-2001, a lucrat ca medic psihiatru in cadrul Laboratorului de sănătate mentala B.. In aceasta calitate, paratul s-a prezentat cu o trimitere din partea medicului de la unitatea militară la care acesta era angajat iar în urma diagnosticului pârâtul a fost internat la Spitalul M. Focșani, fiind confirmat, diagnosticul stabilit inițial.
După expertizarea făcută de Spitalul M. Focșani, datorită trecerii unității în subordinea Ministerului de Interne, pârâtul, a fost reexaminat și de către Direcția Medicală a Ministerului de Interne, care a reconfirmat diagnosticul pus inițial și în urma acestor investigații medicale, paratul, a fost declarat inapt pentru serviciul militar, fiind trecut în rezervă și apoi pensionat.
Cum pârâtul i-a fost pacient, se consideră încă sub obligația etica de a păstra confidențialitatea privind starea de sănătate a acestuia, doar instanța fiind cea care poate dispune obligarea la prezentarea actelor medicale privind diagnosticul și boala de care suferă acesta.
In drept, după cum și-a motivat și întemeiat acțiunea principala si precizările depuse, in raport si de petitul acțiunii reclamantului, se impun următoarele clarificări ale situației pretins prejudiciabile:
In primul rând, calitatea de autor al operelor pretins a fi in posesia sa, in sensul Legii nr.8/1996 de care pârâtul s-a prevalat in primul rând datorita taxei atractive si mult mai mici de timbru, decât daca ar fi promovat o acțiune pe drept comun. Calitatea paratului de autor al lucrărilor pe care le revendică, trebuia sa rezulte din ceea ce a depus la dosar, probele pe care înțelege sa le administreze putând privi numai situația de fapt.
Doctrina, practica judiciara in materia drepturilor de autor, a susținut pârâta, sunt unitare sub acest aspect, in sensul in care, se apreciază ca majoritatea operelor artistice, de exemplu cărțile, picturile ,desenele, există doar din momentul in care au fost incorporate .. Din acest considerent, dreptul de autor, protejează numai forma sub care se prezintă creația, nu si ideile.
Prin urmare, dreptul de autor, ii apară pe titularul drepturilor asupra operelor sale, împotriva acelora care preiau si folosesc forma in care opera originala a fost exprimata de autor.
Or, reclamantul s-a prevalat in precizările sale, si de prevederile art. 10 lit b) din legea 8/1996 si anume: "dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei". Susține pârâta că în ipoteza in care ar fi fost artist plastic cu studii de specialitate sau doar artist amator cum este de fapt pârâtul, și în această ipotetică calitate a sa, ar fi utilizat fără drept operele, pretinzând ca sunt ale sale, s-ar fi situat pe tărâmul legislației dreptului de autor, însă, nu numai că are calificarea de medic specialist psihiatru, dar desfășoară și în prezent aceasta profesie, neavând altă activitate publicistică în vreun fel care sa o pună în situația de a reproduce fără drept și fără acordul reclamantului, operele respective, în sensul prev.art.13 literele a-i) si următoarele din Legea 8/1996.
Drepturile morale ale autorului, se arată în întâmpinare, își au originea și derivă din drepturile patrimoniale ale acestuia, și prin urmare, pârâtul nu poate avea drepturi morale, în afara celor patrimoniale. În situația în care solicită ca prim capăt de cerere - constatarea încălcării drepturilor sale morale - acest lucru fără ca vreun drept patrimonial al sau sa se fi născut respectiv prin utilizarea operei (de care se face vorbire in art. 13 alin 1 lit a-i), in sensul art. 4 din Lege, adică, prin expunerea sa, în expoziții, prin aducerea sa la cunoștința publicului.
Pârâta invocă astfel lipsa calității procesuale pasive, pe considerentele mai sus arătate, deoarece nu se pot solicita drepturi morale și pe capătul trei de cerere daune morale in valoare de 30.000 lei.
Arată că se invocă un prejudiciu, dar se omite faptul ca prejudiciul trebuie sa aibă un caracter patrimonial - iar caracterul patrimonial, deriva din utilizarea operei. Or nu face nici dovada creării sau a momentului creării operelor solicitate, darămite dovada vreunei utilizări, pentru a ne situa pe tărâmul dreptului de autor.
Este un litigiu artificial creat de reclamant pe legea dreptului de autor, ca să eludeze timbrajul cerut de lege pe calea unei acțiuni în constatare pe dreptul comun, unde i s-ar fi impus să timbreze la valoare.
Poate mai puțin vizibila, dar deloc mai puțin aplicabila in speța, este in opinia sa, incidența in cauză si a lipsei calității procesuale active a reclamantului, în condițiile în care articolul 1 alin.1 din lege trebuie coroborat cu prezumția legală instituită de art.4 din Lg.8/1996 și anume: se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică. Prin urmare, legea instituie o condiționare și o determinare în timp a momentului în care s-a creat opera, cu incidența directă asupra calității de autor sau nu, a persoanei respective.
Expunerea într-o expoziție are rol de dată certă, are forță juridică probantă a momentului creării operei, a existenței operei în materialitatea sa și respectiv forță probantă a calității de autor a persoanei respective. În acest sens sunt și dispoz.alin.2 al art.4 din lege și anume” când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât acesta nu își dezvăluie identitatea.
Susține pârâta că la dosar nu există nicio probă în sensul art.4 din Lg.8/1996, astfel cum a fost modificată, pentru lucrările revendicate.
În conformitate cu disp. 137 alin. 1 cod proc. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii
Astfel prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat două excepții, respectiv excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantului și excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.
Titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces -legitimatio ad causam - este calitatea procesuală, care se analizează în cerința existenței identității între persoana reclamantă și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus judecății, precum și în cerința identității între persoana pârâtului și persoana celui obligat în raportul juridic de drept substanțial.
O condiție importantă pentru ca o persoană fizică sau juridică să devină parte în proces o constituie calitatea procesuală, calitate care se analizează în cerința existenței unei identități între persoana reclamantului și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus judecății, precum și în cerința unei identități între persoana pârâtului și persoana celui obligat în raportul juridic de drept substanțial. Îndreptățirea de a fi parte în procesul civil aparține numai titularului dreptului și obligației care formează conținutul raportului juridic dedus judecății.
Raportat la cele ce preced, examinând excepția lipsei calității procesuale active tribunalul constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecății, cerere întemeiată pe disp, Legii 8/1996, reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate încălcării drepturilor sale morale în calitate de autor; să dispună obligarea paratei la restituirea bunurilor personale ce constituie creații plastice, reținute in mod ilegal de către aceasta; obligarea la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs precum și la plata tuturor cheltuielilor de judecata pe care le va face cu acest litigiu.
In acest sens a arătat că a avut o relație de concubinaj cu parata, relație încheiată în vara anului 2009 iar operele de creație plastică reprezentând sculpturi și picturi, conform notei de la filele 22-23 dosar, au rămas în locuința precum și în reședința de vacanță a acesteia aflată pe raza Com. Costesti, ..
Pârâta a invocat faptul că articolul 1 alin.1 din Lg.8/1996 trebuie coroborat cu prezumția legală instituită de art.4 și anume: se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică, astfel că legea instituie o condiționare și o determinare în timp a momentului în care s-a creat opera, cu incidența directă asupra calității de autor sau nu, a persoanei respective. Expunerea într-o expoziție, a susținut pârâta, are rol de dată certă, are forță juridică probantă a momentului creării operei, a existenței operei în materialitatea sa și respectiv forță probantă a calității de autor a persoanei respective, sens în care sunt și dispoz.alin.2 al art.4 din lege și anume” când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât acesta nu își dezvăluie identitatea. În speță consideră că nu există dovezi care raportat la prevederile legale precedente să ateste calitatea de autor a reclamantului.
Contrar susținerilor pârâtei, tribunalul constată că din înscrisurile atașate la filele 6-14 dosar rezultă fără putere de tăgadă calitatea de artist plastic amator al acestuia în domeniile pictură și sculptură, calitate în care a desfășurat o bogată activitate artistică, participând la expozițiile de grup organizate în municipiul și județul B. ( a se vedea adeverința aflată la fila 6 dosar).
La fila 12 dosar există un fragment dint-o notă biografică a reclamantului din care rezultă de asemenea că a avut expoziții personale la B. și Cercul M. București și a participat și la expoziții de grup.
Dovada participării reclamantului la expoziții cu lucrările de artă personală rezultă și din extrasul din ziarul Șansa Buzoiană – fila 7 dosar și planșele atașate la filele 8,13-14 dosar.
În aceste condiții tribunalul constată că reclamantul raportat la obiectul cererii deduse judecății a făcut dovada calității sale procesuale active astfel că excepția invocată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei tribunalul constată că este întemeiată urmând a fi admisă ca atare pentru următoarele considerente:
Legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, este o lege specială menită în primul rând să apere interesele unei categorii speciale de persoane fizice sau juridice și anume pe autorii de opere artistice sau alte persoane cărora calitatea de subiect al dreptului de autor le-a fost transmis în condițiile legii.
Dreptul de autor, ii apară în primul pe titularii drepturilor asupra operelor, împotriva acelora care preiau și folosesc forma în care opera originală a fost exprimată de autor.
Din precizările făcute de părți, tribunalul reține că bunurile personale ale reclamantului ce constituie creații plastice, opere în sensul legii mai sus menționate au rămas în posesia pârâtei, în condițiile în care cei doi au avut mai întâi o relație medic-pacient după care au întreținut o relație de concubinaj care s-a încheiat în vara anului 2009, ocazie cu care operele personale conform susținerilor reclamantului au rămas în domiciliul și respectiv casa de vacanță a pârâtei.
Cum pârâta nu este artist plastic cu studii de specialitate sau un artist amator, calitate în care ar utiliza fără drept operele, pretinzând că sunt ale sale, situație care l-ar fi îndreptățit pe reclamant să uzeze de disp. legii speciale invocate de acesta ci are calificarea de medic specialist psihiatru, desfășoară și în prezent aceasta profesie, neavând altă activitate publicistică în vreun fel care sa o pună în situația de a reproduce fără drept și fără acordul reclamantului, operele respective, în sensul prev.art.13 literele a-i) si următoarele din Legea 8/1996, tribunalul constată că aceasta nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, ci poate avea această calitate într-o cauză întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
În aceste condiții ca urmare a admiterii excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, instanța va respinge ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, acțiunea formulată de reclamantul P. M., în contradictoriu cu pârâta C. M. .
În baza art. 274 cod proc. viv. va admite în parte cererea formulată de pârâtă privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și va obliga reclamantul la plata sumei de 500 lei cu acest titlu, instanța apreciind că suma de 2000 lei achitată de pârâtă cu titlu de onorariu avocat conform chitanței nr. 177/20.05.2013, fila 67 dosar sunt mult prea mari raportat la serviciile prestate de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantului invocată de către pârâta C. M..
Admite excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei invocată de către pârâta C. M..
Respinge ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, acțiunea formulată de reclamantul P. M., domiciliat în București, Sector 2, ., .. C, ., în contradictoriu cu pârâta C. M., domiciliată în mun. B., .. 7, jud. B..
Admite în parte cererea formulată de pârâtă privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și obligă reclamantul la plata sumei de 500 lei cu acest titlu.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013.
Președinte, M. Ș. Fiind în C.O., prezenta s-a semnat de noi, PREȘEDINTE SECȚIE, | ||
Grefier, C. C. |
Red. MȘ
Th. Red. CC/MȘ/4 ex.
02.08.2013
| ← Superficie. Decizia nr. 1677/2013. Tribunalul BUZĂU | Drept de autor şi drepturi conexe. Sentința nr. 1242/2013.... → |
|---|
