Succesiune. Decizia nr. 239/2014. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 239/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 2123/277/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 239/2014

Ședința publică de la 15 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. E. D.

Judecător G. S.

Judecător A.-M. D.

Grefier R. - A. S.

Pe rol soluționarea recursului civil declarat de reclamanta S. STELUȚA domiciliată în oraș Nehoiu, Jud B., împotriva sentinței civile nr 92/24.01.2014, pronunțată de Judecătoria Pătârlagel, în dosar nr_, având ca obiect succesiune partaj succesoral, în contradictoriu cu pârâtele S. F. și M. M. ambele domiciliate în oraș Nehoiu, Jud B. .

Dezbaterile au avut loc în ședință publică din data de 09.04.2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările depuse și a depune concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 15.04.2014.

TRIBUNALUL

Asupra prezentului recurs civil se constată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele sub nr._ / 02.11.2012, reclamanta S. Steluța a solicitat în contradictoriu cu pârâtele S. F. și M. M., partajarea averii succesorală rămasă de pe urma def. T. F., decedată la 27.09.2011, cu ultimul domiciliu în orașul Nehoiu, județul B..

S-a solicitat stabilirea masei bunurilor de împărțit, a calității de moștenitor, a cotelor ce li se cuvin acestora și lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea, atribuirea și predarea efectivă a bunurilor ce li se cuvin.

În motivarea în fapt a acțiunii, s-a arătat că de pe urma def. T. F. au rămas ca moștenitori cu vocație succesorală, părțile din proces în calitate de fiice, S. Steluța și S. F. din căsătoria lui T. F. cu S. I., iar M. M. din căsătoria lui T. F. cu T. I..

S-a arătat că masa succesorală este compusă din următoarele bunuri:

-suprafața de 6,93 ha pădure înscrisă în T.P._/24.03.2009 (coproprietarul D. A. a renunțat la dreptul său în favoarea lui T. F. conform Contract de Partaj Voluntar nr.1533/6.12.2004);

-cota de ½ din suprafața de 0,49 ha teren, situat în orașul Nehoiu, județul B., stabilit conform senr.civ.1214/1994 a Judecătoriei Pătârlagele (diferența de ½ reprezintă cota fiicelor lui S. I.: S. Steluța și S. F., conform certificatului de moștenitor nr.258/31.10.2005);

-partea din imobilul casă de locuit și teren aferent situate în orașul Nehoiu, județul B., ce a revenit lui T. F. prin contractul de partaj voluntar nr.649/07.05.1997 și compusă din: la etaj - hol, sufragerie, bucătărie – cu scară exterioară de acces, dormitor; la parter – beci ( 4,0 x 3,10) cu hol comun, acces comun în casă, 380 m.p. teren aferent casei și 140 m.p. teren agricol între vecinii: DN 10, S.N.C.F.R., V. E. (restul casei de locuit și terenului aferent sunt proprietatea numitelor S. Steluța și S. F., conform Actului de partaj voluntar menționat mai sus, proveniența bunurilor fiind de la S. I.);

.-casa de locuit situată în comuna B., . și 1000 m.p. teren aferent acestui imobil, conform Certificatului de moștenitor nr.1196 din 26.08.1991 (cota de 5/8 rămasă lui T. F. de la def. T. I.).

Referitor la modalitatea de împărțire, reclamanta a solicitat să fie atribuită în lotul său partea din imobilul casă de locuit și teren aferent situate în orașul Nehoiu, județul B., ce a revenit lui T. F. prin Contractul de partaj voluntar nr.649 din 07.05.1997, întrucât deține deja ½ din cota de ½ rămasă de la S. I. și a efectuat construcții atașate imobilului, urmând să plătească sulta ce se va stabili. În cazul în care nu i se vor atribui aceste bunuri, va fi necesară stabilirea unei căi de acces de la DN 10 la construcțiile deja deținute.

A mai arătat că în general părțile se înțeleg cu privire la folosirea bunurilor succesorale, astfel încât este posibilă încheierea unei tranzacții.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1143 Cod civil.

S-a efectuat notă de timbraj, stabilindu-se valoarea bunurilor ce compun masa succesorală la suma de 13.500 lei corespunzător căreia îi revine o taxă de timbru de 405 lei.

S-a formulat cerere de ajutor public judiciar de către reclamantă, sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 30.01.2013, s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamantă și s-a încuviințat scutirea acesteia de la plata taxei judiciare de timbru în valoare totală de 405 lei, aferentă acțiunii de partaj succesoral.

Pârâtele S. F. și M. M., prin întâmpinarea formulată, au arătat că sunt de acord cu acțiunea de partaj, inclusiv în sensul disponibilității încheierii unei tranzacții.

La termenul de judecată din data de 01.03.2013 părțile și-au recunoscut reciproc calitățile de moștenitori și au recunoscut componența masei succesorale.

Prin încheierea interlocutorie din data de 08.03.2013, instanța în temeiul art.673 ind.5 Cod procedură civilă a admis în principiu și în parte acțiunea.

A constatat că de pe urma def. T. F., decedată la data de 27.02.2011 a rămas masa succesorală compusă din:

- suprafața de 6,93 ha pădure înscrisă în T.P._/24.03.2009;

- cota de ½ din suprafața de 0,49 ha teren, situat în orașul Nehoiu, județul B., stabilit conform senr.civ.1214/1994 a Judecătoriei Pătârlagele (diferența de ½ reprezintă cota fiicelor lui S. I.: S. Steluța și S. F., conform certificatului de moștenitor nr.258/31.10.2005);

-partea din imobilul casă de locuit și teren aferent situate în orașul Nehoiu, județul B., ce a revenit lui T. F. prin contractul de partaj voluntar nr.649/07.05.1997 și compusă din: la etaj - hol, sufragerie, bucătărie – cu scară exterioară de acces, dormitor; la parter – beci ( 4,0 x 3,10) cu hol comun, acces comun în casă, 380 m.p. teren aferent casei și 140 m.p. teren agricol între vecinii: DN 10, S.N.C.F.R., V. E. (restul casei de locuit și terenului aferent sunt proprietatea numitelor S. Steluța și S. F., conform Actului de partaj voluntar menționat mai sus);

-cota de 5/8 indiviză din casa de locuit situată în comuna B., ., județul B. și cota de ¼ din suprafața de 1000 m.p. teren aferent acestui imobil, conform Certificatului de moștenitor nr.1196 din 26.08.1991 (restul de 3/8 din casa de locuit și ¾ din terenul aferent, aparține fiicei defunctului T. I. – M. M.).

A constatat ca moștenitori ai defunctei T. F., pe reclamanta S. Steluța și pe pârâtele S. F. și M. M., în calitate de fiice, cu cote de câte 1/3 fiecare, din masa succesorală.

A numit doi experți, unul de specialitate topografie – cadastru, cu onorariu

provizoriu de 800 lei, din care 200 lei reprezintă cheltuieli pentru efectuarea expertizei, pentru identificarea și lotizarea terenurilor agricole, iar celălalt de specialitate construcții, cu onorariu provizoriu de 1200 lei, din care 400 lei reprezintă cheltuieli pentru efectuarea expertizei, pentru evaluarea și lotizarea construcțiilor și terenurilor aferente ce fac parte din masa succesorală, atât din Nehoiu cât și din localitatea B., și pentru centralizarea expertizelor și formarea loturilor finale.

Reclamanta S. Steluța a formulat cerere de ajutor public judiciar prin care a solicitat scutirea de la plata onorariilor de experți în cuantum total de 2000 lei, așa cum au fost stabilite prin încheierea interlocutorie de admitere în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 17.04.2013 s-a admis cererea formulată de către reclamanta S. Steluța în sensul acordării ajutorului public judiciar, constând în plata onorariilor provizorii de expertiză de 800 lei pentru expertul topografie – cadastru și 1200 lei pentru expertul de specialitate construcții, în total 2000 lei, sume ce au fost plătite prin compartimentul economic al Tribunalului B. din fondul distinct al Ministerului Justiției conform dispozițiilor art.22 din OUG nr.51/2008.

Ulterior, prin încheierea din data de 13.12.2013 s-a majorat onorariul provizoriu stabilit pentru expertul specialitate construcții (R. M.) cu 800 lei, de la 1200 lei, la 2000 lei, onorariu definitiv.

Majorarea a fost dispusă tot pe calea ajutorului public judiciar, în condițiile prev. de art.24 alin.2 din O.U.G. nr.51/2008 privind stabilirea onorariului definitiv.

În cauză au fost efectuate expertize de specialitate topografie – cadastru de către expert N. G. (ulterior o altă lucrare de către expert O. M.) și construcții – lucrare efectuată de către expert R. M..

La termenul de judecată din data de 24.01.2014 s-au prezentat părțile care au învederat instanței că au ajuns la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor succesorale, înțelegere concretizată printr-o tranzacție.

Au depus tranzacția încheiată și au solicitat instanței să ia act de înțelegerea lor pe calea unei hotărâri de expedient.

Potrivit dispozițiilor art.6734 alin.2 din Vechiul Cod de procedură civilă aplicabil acțiunii de față, „ dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, instanța va hotărî potrivit învoielii lor”.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.271 din Vechiul Cod de procedură civilă „părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor.”

Față de această situație, văzând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textele de lege menționate mai sus și că tranzacția reprezintă manifestarea de voință a părților, liberă și neviciată și vizează drepturi de care acestea pot să dispună în mod liber, instanța a admis acțiunea în parte conform încheierii interlocutorii de admitere în principiu, iar în privința ieșirii din indiviziune, s-a lua act de tranzacția părților și a consfințit învoiala acestora conform art.6734 alin.2 Cod procedură civilă combinat cu art.271 – 273 Cod procedură civilă.

Referitor la ajutorul public judiciar acordat în cauză reclamantei S. Steluța și constând în scutirea de taxa judiciară de timbru în valoare de 405 lei, onorariu expert topograf – 800 lei și onorariu expert construcții – 2000 lei (1200 onorariu provizoriu + 800 lei majorare), deci în total în cuantum de 3205 lei, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.50 ind.2 din O.U.G.51/2008 în sensul obligării beneficiarului ajutorului public la restituirea acestuia.

Potrivit textului de lege menționat, în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță, a căror valoare, respectiv cuantum depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public”.

În speță sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus, deoarece prin ieșirea din indiviziune, proprietatea indiviză s-a transformat în proprietăți exclusive ale copărtașilor, astfel că reclamanta a dobândit în patrimoniul său bunuri succesorale efective în materialitatea lor.

Verificând componența lotului ce revine în urma partajului reclamantei, ca beneficiară a ajutorului public judiciar, instanța a reținut că, numai partea din casa de locuit și din terenul aferent ce au fost incluse în lotul reclamantei, au o valoare - potrivit evaluării făcute de către expert R. M. în raportul întocmit în cauză - de cca.17.000 lei, la care se adaugă valoarea suprafețelor de teren de 1854 m.p. categorie fâneață din pct. „Lângă casă”, 770 m.p. categorie livadă în intravilanul orașului Nehoiu, precum și suprafața de 23.100 m.p. categoria pădure în pct. „Vinețișu”.

Prin orice metodă de evaluare folosită, rezultă că valorile însumate a acestor bunuri depășește suma de 32.050 lei, adică au o valoare de peste 10 ori mai mare decât cuantumul ajutorului public acordat reclamantei.

În aceste condiții, instanța de fond, în baza art.50 ind.2 din O.U.G. nr.51/2008 a obligat reclamanta S. Steluța la restituirea ajutorului public judiciar, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.

Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta S. Steluța, criticând soluția pentru nelegalitate, solicitând admiterea recurslui, modificarea sentinței în sensul de a fi exonerată de la restituirea ajutorului public judiciar.

În motivarea recursului s-a învederat că sentința recurată este nelegală în ceea ce privește obligarea la restituirea sumei de 3200 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat în cauză.

Consideră că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozitiilor art 502 din OUG nr 51/2008.Conform acestui text legal „în situația în care, prin hotărârea judecătorească, definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public”.

Recurenta apreciază că, în ceea ce o privește, nu este îndeplinită această condiție și anume, bunurile care i-au revenit prin partaj nu depășesc de 10 ori cuantumul ajutorului public.

Astfel, în urma partajului, a primit suprafața de 2 ha pădure în valoare de_ lei și teren fâneață și livadă în valoare de 180 lei.

În mod greșit a reținut instanța de fond că ar fi dobândit parte din casa de locuit și terenul aferent care, numai acesta valorează_ lei. În realitate, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței, nu a primit nimic din imobilul casă de locuit și teren aferent ci doar suprafețe de teren, a căror valoare însumată nu depășește_ lei.

Intimatele S. F. și M. M. deși legal citate, nu au formulat întâmpinare.

Tribunalul examinând recursul declarat constată următoarele:

Cheltuielile de judecată efectuate în procesul de partaj satisface interese concordante ale părților, neputându-se reține că una din părți a căzut în pretenții față de cealaltă( art 274 cod pr. civilă), astfel încât cheltuielile trebuie suportate în funcție de cota fiecărei părți, indiferent cine le-a suportat.

În speță, Tribunalul constată că recurenta reclamantă S. Steluța a solicitat și s-a admis prin încheierile din cameră de consiliu din 30.01.2013, 17.04.2013 și 13.12.2013 ajutorul public judiciar privind scutirea de plată a taxei judiciare de timbru și onorariu expert, în valoare totală de 3200 lei.

Conform art 502 din OUG nr 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă,- în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.

Iar potrivit art 18 din același act normativ, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri privind încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celelalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea care a căzut în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.

Prin urmare, având în vedere textele de lege menționate cât și faptul că în procesul de partaj cheltuielile trebuie suportate în funcție de fiecare parte, întrucât hotărârea de partaj profită tuturor părților, Tribunalul apreciază că obligația la restituirea ajutorului public judiciar acordat în cauză, incumbă tuturor părților în raport de cota de partaj, respectiv de câte 1/3 din suma de 3200 lei, adică câte 1069 lei.

În consecință, Tribunalul va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va obliga toate părțile să restituie către stat câte 1069 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat în cauză, urmând ca sumele să fie recuperate potrivit art 21 din OUG nr 51/2008, prezenta hotărâre reprezentând titlul executoriu ce va fi comunicat din oficiu organelor competente.

Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite ca fondat recursul declarat de reclamanta S. STELUȚA domiciliată în oraș Nehoiu, Jud B., împotriva sentinței civile nr 92/24.01.2014, pronunțată de Judecătoria Pătârlagel, în dosar nr_, având ca obiect succesiune partaj succesoral, în contradictoriu cu pârâtele S. F. și M. M. ambele domiciliate în oraș Nehoiu, Jud B. .

Modifică în parte sentința în sensul că, în baza art 502 din OUG nr 51/2008.obligă recurenta reclamantă S. Steluța să restituie ajutorul public judiciar în cuantum de 1069 lei, iar în baza art 18 din OUG nr 51/2008 obligă intimatele pârâte S. F. si M. M. la câte 1069 lei fiecare către stat, urmând ca sumele să fie recuperate potrivit art 21 din OUG nr 51/2008, prezenta dispoziție constituind titlul executoriu.

Menține restul dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2014.

Președinte,

A. E. D.

Judecător,

G. S.

Judecător,

A.-M. D.

Grefier,

R. - A. S.

Red. A.E.D

Tehnored / O.R./ 2 ex /09.05.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214

Dosar fond –_

Judecătoria Pătîrlagele

Jud. fond Ș. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 239/2014. Tribunalul BUZĂU