Contestaţie la executare. Hotărâre din 30-09-2015, Tribunalul BUZĂU

Tribunalul BUZĂU - Sentințe și decizii civile / 2015

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 1554/114/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

DECZIA CIVILĂ Nr. 2939

Ședința publică de la 30 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R.

Judecător I. M.

Grefier E. D.

Pe rol, judecata contestației în anulare formulată de contestatoarea D. M., cu domiciliul procesual ales în municipiul București, Splaiul Unirii, nr.41, ..1, ., împotriva deciziei civile nr. 2584 din data de 30.04.2015, pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. P., cu domiciliul procesual ales în . Voievozilor, ..19,județ Dâmbovița.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, intimatul B. P. fiind reprezentat de avocat A. R., potrivit împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că dosarul se află la primul termen de judecată; la data de 28.09.2015, contestatoarea D. M. a depus la dosar note scrise și cerere pentru lipsă de apărare, după care:

Procedura de citare legal îndeplinită.

Având cuvântul, avocat A. R. arată că nu se opune cererii formulată de contestatoare, privind acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare.

Tribunalul reține faptul că s-au depus la dosar de către contestatoarea D. M., cerere pentru lipsă de apărare și, în eventualitatea în care instanța va respinge cererea, note de concluzii scrise.

Se constată faptul că prezenta contestație în anulare a fost înregistrată la data de 03.06.2015, iar primul termen de judecată fixat la 30.09.2015, astfel încât contestatoarea D. M. a avut suficient timp să-și angajeze avocat, motiv pentru care se va respinge cererea privind acordarea unui nou termen pentru lipsă de apărare. Se va avea în vedere, la deliberare, întreg materialul probator administrat în cauză și notele scrise, depuse la dosar de către contestatoare.

Avocat A. R. nu are cereri.

Nemaifiind cereri, excepții, probe, instanța constată cauza în stare de judecată.

Având cuvântul, avocat A. R. solicită respingerea contestației în anulare, pentru următoarele considerente:

În raport de criticile formulate, care nu vizează îndreptarea vreunei erori materiale, constată că se urmărește rejudecarea cauzei pe fond, aspect interzis de lege. Textul de lege care reglementează contestația în anulare este strict cu privire la condițiile de admisibilitate a unei astfel de cerere.

Dacă contestatoarea D. M. ar fi fost nemulțumită de modalitatea de soluționare a contestației la executare pe fond, putea să declare apel și să valorifice criticile formulate cu ocazia contestației în anulare. Nu s-a formulat apel, prin urmare, contestatoarea a fost mulțumită de soluția pronunțată.

De altfel, instanța de apel a examinat hotărârea pronunțată pe fond sub toate aspectele, hotărârea este legală și temeinică, nu se pune problema existenței vreunei erori materiale.

Concluzii de respingere a contestației în anulare, ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art.394 Cod pr.civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

După deliberări,

TRIBUNALUL:

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, contestatoarea D. M. a solicitat, pe calea contestației în anulare, în contradictoriu cu intimatul B. P., anularea deciziei civile nr. 2584/30.04.2015, pronuntata la data de 30.04.2015 de Tribunalul Buzau, fiind incident motivul de contestație in anulare prevăzut de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod pr. civ. respectiv, dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale.

Arata contestatoarea ca contestația in anulare este admisibila chiar daca hotărârea este data in apel, întrucât dispozițiile art. 503 alin. 3 Cod pr. civ. arata ca "dispozițiile alin.(2) pct. 1, 2 si 4 se aplica in mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs"; in speța, hotărârea ce face obiectul contestației in anulare nu poate fi atacata cu recurs.

In motivarea in fapt a contestatiei in anulare, arata urmatoarele:

1. Prin decizia civila a cărei anulare o solicita, instanța de judecata a dispus admiterea apelului formulat de apelantul Blânda P. impotriva sentinței civile nr. 1698/30.04.2014, pronunțata de Judecătoria Targoviste in dosar nr._, a schimbat in tot sentința apelata si, pe fond, a respins contestația la executare formulata de contestatoare.

2. Pentru a hotări astfel, instanța a reținut ca Blânda P., pentru recuperarea creditului rezultat dintr-o sentința penala, a formulat cerere de executare silita la B. D. A., inregistrata sub nr. 315/11.04.2013, iar prin încheierea din data de 24.04.2013, Judecătoria Targoviste a incuviintat executarea silita. La data 25.04.2013, s-a dispus înființarea popririi, fiind înaintate adrese mai multor instituții de credit. Având in vedere ca nu s-au putut indisponibiliza sume care sa acopere creanța creditorului apelant, executorul a declanșat procedura urmăririi imobiliare, fiind emisa in acest sens, somația de executare imobiliara la data de 28.05.2013, ce formează obiectul prezentei contestații la executare.

3. In continuare, s-au analizat motivele de apel formulate de apelantul Blânda P., care au fost găsite a fi fondate in totalitate.

4. Prin intampinarea si cererile depuse la dosar, contestatoarea a formulat apărări, constând in invocarea următoarelor nulități, care conduceau la anularea formelor de executare:

a) nulitatea înscrisa in art. 666 alin 2 Cod pr. civila, lipsa comunicării titlului executoriu;

b) nulitatea actelor de executare, intrucat titlul de proprietate ce a stat la baza vânzării silite a imobilului nu era opozabil terților, nefiind inscris in cartea funciara si, la momentul emiterii actelor de executare, făcea obiectul unui litigiu;

c) nulitatea absoluta, deoarece lipsește cererea privind încuviințarea urmăririi imobiliare - art. 818-820 Cod pr. Civila.

5. Instanța de judecata, asa dupa cum lesne se poate observa din conținutul paginilor 21, 22, 23 si 24, unde putem gasi motivarea deciziei civile, a analizat nulitatea inscrisa in art. 666 alin. 2 Cod pr. civila, apreciind ca nu este aplicabila in speța.

6. In ceea ce privește titlul executoriu in baza căruia s-a pornit executarea, instanța de judecata a reținut ca hotărârii de expedient (sentința civila nr. 799/24.02.2011), fata de data pronunțării, ii erau incidente normele vechiului Cod civil, iar nu ale noului cod civil, care a intrat in vigoare in octombrie 2011.

Sub acest aspect, instanța de judecata a comis o eroare, intrucat in speța nu se analiza legalitatea tranzacției materializate prin hotărârea de expedient pronunțata mai inainte de . Noului Cod civil.

In speța, fiind vorba de o vânzare silita, se analiza situația opozabilității titlului de proprietate in baza căruia a avut loc vânzarea fata de terți. Pentru a se verifica acest aspect, trebuiau analizate primordial dispozițiile Legii Cadastrului de Publicitate Imobiliara, respectiv Legea nr. 7/1996 actualizata, care era in vigoare la data incheierii tranzacției.

După . Legii nr. 7/1996, nu putea avea loc nicio vânzare imobiliara pana nu se făceau verificări cu privire la opozabilitatea titlului care statea la baza instrainarii.

Art. 38 din Legea Cadastrului arată că transmiterea unui drept real imobiliar isi produce efecte de la data inscrierii in CF.

Așa dupa cum bine a reținut instanța fondului, în speța, vânzarea silita imobiliară a avut loc in baza unui titlu care nu a produs efecta fata de terți.

Mai mult, cererea de executare silita a fost introdusa dupa . N.C.Civ si NCPC, drept urmare analiza opozabilității trebuia făcuta tinand cont atat de Legea cadastrului si publicității imobiliare, cat si de prevederile N.C.Civ.

7. Relativ la analiza nulității absolute privind lipsa cererii formulata de creditor pentru încuviințarea urmăririi silita imobiliare, instanța de judecata, din eroare materiala, in sensul ca nu a observat si aceasta nulitate absoluta, a omis sa analizeze si nulitate prevăzuta de art. 818-820 Cod pr. civila.

Nulitatea absoluta (art. 818-820) privind lipsa cererii de incuviintare a executării silite a fost invocata de contestatoare in toate cererile depuse, respectiv din data de 27.02. 2015, atat prin serviciul registratura, cat si comunicate prin posta pentru data de 13.03.2015, dar reiterate si transmise si prin fax pentru termenul din data de 30.04.2015, dar nu a fost analizata de instanța de judecata, dintr-o eroare.

Așadar, este cert că, în speța, sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod pr. civilă chiar si punct 4, nepronuntarea aupra unui motiv de nulitate invocat.

Mai mult, din practicaua deciziei a cărei anulare se solicita rezulta cert ca avocatul contestatoarei a arătat pe larg ca: ,,a fost încuviințata executarea prin poprire si, nefiind disponibil in cont, executorul judecatoreasc a emis o somație pentru executare imobiliara si, fiind o alta forma de executare, trebuia sa se supună dispozițiilor art. 820 Cod pr. civila". Cu alte cuvinte, executorul judecătoresc trebuia sa formuleze o cerere expresa in acest sens, asa cum cer dispozițiile art. 820 Cod pr.civila si cum rezulta si din incheierea de incuviintare a executării silite, pronunțata la data de 24.04.2013.

Acest aspect, care de altfel constituie o nulitate absoluta, prevăzuta de art. 812-820 Cod pr. civila, a fost susținut, dar neobservand, instanța nu s-a pronunțat si cu privire la aceasta excepție.

Omisiunea instanței in a analiza excepția nulității, întrucât lipsește încuviințarea urmăririi imobiliare, constituie cert o eroare materială și nu o greșeală de judecată. Instanța de judecată nu a analizat in niciun fel aspectul privind lipsa cererii pentru încuviințarea executării silite imobiliare, aspect asupra căruia instanta fondului, prin hotărârea apelata, a atras atenția (pag. 17 din hotărârea care a făcut obiectul apelului).

In acest sens, instanța fondului retine "pe langa faptul ca creditorul nu a formulat o cerere explicita de urmărire a imobilelor in discuție, nici nu exista dovada privind solicitarea încuviințării silite imobiliare asupra acestor imobile, in condițiile prevăzute de art. 819 Cod pr. civ., iar la dosar nu se afla incheierea de incuviintare a executării silite (art. 820 Cod.pr.civ.) "

Cu privire la acest aspect, susținut si de contestatoare prin toate cererile depuse, instanta a tăcut, deci a omis sa se pronunțe.

Trebuie făcuta o precizare foarte importanta, in sensul ca aspectul ce privește lipsa cererii de incuviințare a executării silite este menționat chiar de judecătorul care a incuviintat executarea silita generic, prin incheierea pronunțata la data de 24.04.2013.

Judecătorul care a pronunțat incheierea din 24.04.2013, dar la pag. 3 din aceasta incheiere a precizat expres ca "in situația in care se dorește si o executare imobiliara, creditorul este obligat sa formulize o cerere distincta ".

Același judecător instrumentează dosarul având ca obiect contestație la executare, dar precizează in hotărârea pronunțata in soluționarea contestației ca nu este incompatibila, intrucat incheierea prin care a incuviintat executarea nu privea si executarea silita imobiliara, deoarece creditorul nu a cerut si executarea silita imobiliara.

Arata ca cererea de incuviintare a executării formulate de creditor are următorul conținut "solicit încuviințarea executării silite pentru realizarea creanței in valoare de 200.000 euro (echivalentul in lei)" Deci, este o cerere generică, nu o cerere expresă, așa cum cer dispozițiile art. 819-820 Cod pr.civ.

Modalitatea în care a fost formulată aceasta cererea de încuviințare a executării a determinat instanța de judecată să precizeze în cuprinsul încheierii de incuviintare a executării pronunțata la 24.04.2013 că, în situația în care se dorește și o executare imobiliară, creditorul este obligat să formuleze o cerere distinctă. Această precizare a instanței se găsește la pag. 3 a încheierii de încuviințare a executării din 24 aprilie, ultimul alineat.

Mai mult, in dispozitivul incheierii de incuviintare a executării silite, se arata ca executarea silita se va face in toate modalitățile prevăzute de lege, dar si cu respectarea dispozițiilor ce reglementează procedura executării silite imobiliare.

Având in vedere cele arătate si precizate in motivarea acestei incheierii, la pag. 3, in sensul ca daca se dorește si o executare imobiliara, trebuie sa se formuleze o cerere distincta, este cert ca, precizarea din dispozitiv se refera la faptul ca nu s-a formulat cerere de executare si pentru executarea silita imobiliara.

Mai mult, daca se incuviinta, prin incheierea din 24.04.2013, si forma de executare silita imobiliara, același judecător nu putea sa judece si contestația la executare, fiind un caz de incompatibilitate.

Nefiind incuviintata si executarea silita imobiliara, intrucat nu a existat o cerere in acest sens, judecătorul care a incuviintat executarea era in drept sa judece si contestația la executare.

Urmărirea silita imobiliara este reglementata in Secțiunea a 2 a din CAPITOLUL II intitulata „ÎNCUVIINȚAREA URMĂRIRII IMOBILIARE". Aceasta secțiune prevede in mod expres obligația creditorului de a supune controlului instanței de executare cererea de urmărire silita imobiliara ( art. 818-820 generica C.), nefiind suficient din punct de vedere legal sa existe doar o cerere generica de executare silita, conform art. 663 C., care sa nu individualizeze in concret urmărirea imobiliara ca modalitate de executare.

In speța supusa dezbaterii, asa cum se precizează in incheierea de încuviințare a executării din 24.04.2013, pag. 3, creditorul a formulat o cerere generica, fara sa individualizeze in concret urmărirea imobiliara ca modalitate de executare.

Dovada certa a celor susținute o constituie incheierea de încuviințare a executării din data de 24.04.2013, pe care o depune dar care se afla, lizibila, in dosarul de executare.

Coroborând cele reținute in considerentele incheierii de la pag. 3 si precizările din dispozitiv in sensul ca, executarea silita se face cu respectarea dispozițiilor ce reglementează executarea silita, conduce indubitabil la existenta, in speța, a nulității absolute pentru nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 819-820 Cod pr. civ.

In concluzie, solicită admiterea contestației in anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod pr. civ., intrucat dezlegarea data apelului este rezultatul unei erori materiale, omisiunea instanței de a analiza si nulitatea absoluta prevăzuta de art. 818-820 Cod pr. civ.

Precizeaza că, neobservarea instanței a unui aspect nu echivalează cu o greșeala de judecata.

Invoca chiar si incidența dispozițiilor art. 503 alin. 2 pct. 4 Cod pr.civ. si anume nepronuntarea asupra unui motiv de nulitate invocate.

In drept, invocă disp art. 503 alin. 2 pct. 2 si 4 Cod pr. civ., cu precizarea ca instanța este cea care precizează temeiul de drept, in funcție de cele expuse.

Intimatul Blânda P. depune la dosar, in termen legal, intampinare la contestația în anulare formulată de contestatoarea D. M., solicitand respingerea acesteia, avand in vedere urmatoarele:

In privința criticilor pe care contestatoarea le formulează, ele nu vizează nicidecum îndreptarea vreunei erori materiale și vizează pur și simplu rejudecarea apelului pe fondul său, aspect care este interzis de lege.

Dacă contestatoarea ar fi fost nemulțumită de modalitatea de soluționare a contestației la executare pe fond, ar fi trebuit să formuleze ea însăși apel împotriva acestei hotărâri, iar criticile formulate cu ocazia contestației în anulare, să se constituie motive de apel, care să facă obiectul analizei instanței de apel. Câtă vreme nu a formulat apel și s-a declarat mulțumită cu motivele pentru care a fost admisă contestația la executare în fond, urmează ca prezenta contestație în anulare să fie respinsă ca lipsită de interes.

Dar chiar așa stând lucrurile, este evident că instanța de apel a examinat hotărârea instanței de fond sub toate aspectele și a apreciat că modul de sesizare a executorului judecătoresc de către intimat a fost în deplină concordanță cu legea.

Atâta vreme cât, din cererea de executare silită, rezultă că acesta a solicitat ca executarea să se facă în toate formele prevăzute de lege este mai mult decât evident, că a investit executorul judecătoresc cu executarea silită asupra debitoarei sale cu privire la bunurile imobile. Prezenta contestație în anulare trebuie înțeleasă ca un abuz de drept procesual, menit doar să devină o modalitate de sustragere a debitoarei de la restituirea sumei de 200.000 euro, pe care aceasta i-o datorează, conform sentinței penale nr. 1352 din data de 09.10.2012, pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._ .

Contestatoarea a depus la dosar raspuns la intampinare, prin care solicita respingerea lipsei de interes a acesteia in promovarea contestatiei in anulare, motivat de urmatoarele:

l. Interesul este una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, este folosul practic pe care o parte il urmărește prin declanșarea procedurii judiciare, iar acesta trebuie sa fie legitim, născut, direct si actual.

In speța, contestatoarea nu s-a situat pe poziția pârtii care a câștigat procesul, de vreme ce instanta de apel a admis in tot apelul declarat de apelantul Blânda P., a schimbat sentința civila si, pe fond, a respins contestația la executare formulate de aceasta.

Numai in situația in care ar fi declarat apel impotriva hotărâri instanței de fond care a admis in totalitate contestația formulata de aceasta, ar fi fost in situația promovării unei cai de atac lipsita de interes.

Așadar, intimatul a invocat excepția lipsei de interes ., având in vedere ca, prin admiterea apelului, cererea formulata de contestatoare a fost respinsa.

2. Se mai susține prin întâmpinare ca instanța de apel a analizat hotărârea instanței de fond sub toate aspectele.

Referitor la acest aspect, arata ca a investit instanța de judecata cu soluționarea unei cai extraordinare de atac, respectiv cu o contestației in anulare, solicitând anularea deciziei civile, fiind incident motivul de contestație in anulare prevăzut de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod pr. civ. respectiv, dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale, precum si art. 4, nepronuntarea asupra unui motiv invocat.

D. urmare, prin contestația in anulare nu s-a criticat faptul ca nu s-a analizat hotărârea instanței fondului, ci faptul ca, instanta de apel a omis sa analizeze una din excepțiile invocate de contestatoare prin întâmpinarea si cererile ulterioare, formulate pe parcursul derulării apelului.

3. Prin cererea de executare silita nu s-a solicitat ca executarea silita sa se faca sub toate formele. Dovada in acest sens este cererea formulata, care se regăsește in dosarul de executare. Dar mai mult, faptul ca nu s-a solicitat si executarea imobiliara rezulta cert atat din încheierea prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării, pe care a atasat-o la contestația in anulare, cat si din hotărârea instanței de fond pag. 17 "pe langa faptul ca creditorul nu a formulat o cerere explicita de urmărire a imobilelor in discuție, nici nu exista dovada privind solicitarea încuviințării silite imobiliare asupra acestor imobile, in condițiile prevăzute de art. 819 Cod pr. civ., iar la dosar nu se afla încheierea de încuviințare a executării silite (art. 820 Cod.pr. civ). "

Dovada grăitoare a celor susținute este faptul ca judecătorul care a pronunțat încheierea de incuviintare a executării este același care a judecat si contestația la executare si, in considerentele hatararii a arătat ca, nu este motiv de incompatibilitate in ceea ce privește si judecarea contestației la executare, pentru faptul ca a admis cererea de incuviintare a executării întrucât, prin cererea pe care a admis-o, nu s-a solicitat si incuviintarea executării silite imobiliare. Deci, daca judecătorul care a încuviințat executarea silita susține ca nu s-a formulat o cerere pentru executare silita imobiliara, este cert ca orice susținere contrara apare ca nefondata.

Cererea de executare silita formulata de intimat are următorul enunț: "solicit încuviințarea executării silite pentru realizarea creanței in valoare de 200.000 euro"

Or, modalitatea in care a fost formulata aceasta cerere, nu respecta condițiile cerute de lege pentru executarea silita imobiliara art. 818- 820 Cod pr. civila.

Acest aspect este reținut si in considerentele Încheierii din 24 .04,2013, prin care s-a admis incuviintarea executării unde se arata ca, (pag. 3 )" Daca se va întreprinde si o executare silita imobiliara executorul judecătoresc are obligația de a depune la instanta de executare in circumscripția căruia se afla imobilul (art. 819 Cod pr. civ.), pe langa cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu prevăzuta de art. 665 si o cerere distincta de încuviințare a urmăririi, asa cum prevede art. 819"

Mai departe, instanta retine la pag. 4 "Tocmai de aceea, desi ca urmare a prezentei încheieri, executarea silita se va putea face in toate modalitățile prevăzute de lege, se va atrage atentia asupra faptului ca trebuie respectate dispozitiile ce reglementeaza procedura executarii silite, inclusiv dispozitiile continute de sectiunea nominalizata mai sus.".

In dispozitivul incheierii se admite executarea, dar cu respectarea dispozițiilor ce reglementează procedura executării silite, adică se atrage atenția la ceea ce s-a reținut mai sus privitor la executarea imobiliara.

4. Intimatul, referitor la motivul contestației in anulare invocat si susținut prin cererea formulata, arata . ca "nu ne aflam in prezenta unei erori materiale", fara a argumenta susținerea făcuta.

In speța, este clar o eroare materiala, intrucat asa dupa cum a mai arătat, instanța de apel nu a analizat si cazul de nulitate absoluta privind lipsa cererii formulata de creditor, pentru incuviintarea urmăririi silita imobiliare.

Instanța de judecata, din eroare materiala, in sensul ca nu a observat si aceasta nulitate absoluta, a omis sa analizeze si nulitate prevăzuta de art. 818-820 Cod pr. civila.

A arătat ca in speța sunt incidente atat dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod pr. civ., cat si punct 4, nepronuntarea asupra unui motiv invocat.

Trebuie sesizat ca intimatul, prin intampinare, nu a formulat apărări sub aspectul temeiului de drept sau a problemelor de drept invocate de contestatoare prin contestația in anulare, ceea ce echivalează cu o achiesare asupra motivului invocat.

5. Despre afirmațiile făcute de intimat la punctele 2 si 3 din intampinare, privind tranzacția, exced cadrului procesual.

Privitor la tranzacția in baza căreia s-a pornit executarea silita, prin contestația in anulare a susținut următoarele:

In ceea ce privește titlul executoriu in baza căruia s-a pornit executarea, instanța de judecata a reținut ca, hotărârea de expedient (sentința civila nr. 799/24.02.2011), fata de data pronunțării, a constatat ca erau incidente normele vechiului Cod civil, iar nu ale noului cod civil, care a intrat in vigoare in octombrie 2011.

Sub acest aspect, instanța de judecata a comis o eroare, intrucat in speța, nu se analiza legalitatea tranzacției materializate prin hotărârea de expedient pronunțata mai inainte de . Noului Cod civil.

După . Legii nr. 7/1996, nu putea avea loc nicio vânzare imobiliara pana nu se făceau verificări cu privire la opozabilitatea titlului care statea la baza înstrăinării.

Art. 38 din Legea Cadastrului arată că transmiterea unui drept real imobiliar isi produce efecte de la data inscrierii in CF.

Așa dupa cum bine a reținut instanța fondului, în speța, vânzarea silita imobiliară a avut loc in baza unui titlu care nu a produse efecte fata de terți.

Mai mult, cererea de executare silita a fost introdusa dupa . NCCiv si NCPC, drept urmare analiza opozabilității trebuia făcuta tinand cont atat de Legea cadastrului si publicității imobiliare, cat si de prevederile NCCiv.

Acestea sunt susținerile contestatoarei privitor la tranzacția ce a stat la baza inceperii executării silite, aspect pe care intimatul nu le-a combătut, arătând doar ca subsemnata a invocat "propria culpa".

In contextul de fata nu poate fi vorba ca a formulat apărări invocând propria culpa.

In concluzie, solicita înlăturarea apărărilor formulate de intimat si, pe fond, admiterea contestației in anulare.

Completul de judecata investit cu solutionarea prezentei contestatii in anulare a dispus atasarea dosarului nr._ al Tribunalului Buzau.

Examinând prezenta contestație în anulare, formulată împotriva deciziei civile nr. 2584/30.04.2015, pronunțată în apel în cadrul dosarului nr._, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub numărul_, contestatoarea D. M. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul B. P., împotriva somației imobiliare emisă de către Biroul Executorului Judecătoresc A. D., precum și împotriva executării silite imobiliare, solicitând suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare; anularea somației de executare imobiliară și anularea executării imobiliare.

În legătură cu solicitarea de suspendare a executării până la soluționarea contestației la executare, contestatoarea a precizat că se află în executarea pedepsei privative de libertate la Penitenciarul Târgșor, județul Prahova, urmând ca, în cursul lunii iunie, să solicite eliberarea condiționată, iar dacă cererea va fi admisă, urmează să fie eliberată.

Nu are o altă locuință decât cea care face obiectul executării silite imobiliare în dosarul de executare 315/2013 Biroul Executorului Judecătoresc A. D., iar continuarea executării silite mai înainte de soluționarea contestației i-ar aduce un grav prejudiciu, în sensul că nu are unde să locuiască; mai mult decât atât, nu are nici posibilități materiale de a închiria o locuință, deoarece din data de 29.02.2012, de când a fost arestată, nu mai are niciun venit.

Mai mult decât atât, imobilul care face obiectul executării silite este bun comun, dobândit de aceasta împreună cu fostul său soț, D. G., în timpul căsătoriei.

Este adevărat că, la data desfacerii căsătoriei, ea și fostul soț au semnat o tranzacție în urma căreia a devenit proprietara imobilului din comuna Răzvad, . Dâmbovița, .. 228C, însă pe rolul Judecătoriei Târgoviște se află dosarul nr._, având ca obiect anularea tranzacției în urma căreia a devenit proprietara imobilului, litigiu care este înscris în cartea funciară.

În legătură cu solicitarea de anulare a executării silite imobiliare, contestatoarea a invocat că:

A) Potrivit art. 666 din Noul Cod de procedură civilă: ,,(1)Dacă cererea de executare a fost încuviințată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea dată în condițiile art. 665, împreună cu o copie certificată de executor, pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și dacă legea nu prevede altfel, o somație.(2)Comunicarea titlului executoriu și a somației cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării.”

Contestatoarea a relatat că plicul depus de executorul judecătoresc la adresa sa de domiciliu ( și anume: Târgoviște, ., județul Dâmbovița), precum și plicul trimis la Penitenciarul Târgșor conțineau: somația imobiliară, procesul verbal de majorare a cheltuielilor de executare precum și încheierea de încuviințare a executării, lipsind titlul executoriu prevăzut sub sancțiunea nulității executării de temeiul juridic mai sus indicat.

De altfel, pe pagina 2 a somației, ultimul alineat, executorul judecătoresc precizează ce documente a anexat somației, printre acestea nefiind și titlul executoriu.

Mai mult, executorul pretinde că ar fi depus și copie de pe sentința civilă nr. 799/2011 pronunțată de Judecătoria Târgoviște precum și un contract de vânzare-cumpărare (fără a preciza la ce se referă acest contract), documente care nu s-au regăsit atașate somației, cum în mod eronat specifică executorul.

Mai mult decât atât, art. 668 din Noul Cod de procedură civilă enumeră cazurile în care nu este necesară comunicarea titlului executoriu și a somației, cazuri care nu se regăsesc în prezenta speță.

De altfel, chiar temeiul juridic invocat în somație (și anume art. 820 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă) face referire la obligativitatea atașării somației și titlului executoriu la încheierea de încuviințare a executării, documente ce trebuie comunicate debitorului.

Față de cele mai sus arătate și față de textele de lege mai sus invocate s-a solicitat anularea somației imobiliare precum și a executării silite imobiliare pentru nerespectarea prevederilor art. 666 din Noul Cod de procedură civilă.

B) Un alt motiv invocat în susținerea nulității executării silite imobiliare este și incidența art. 817 din Noul Cod de procedură civilă.

În considerarea principiului conform căruia numai bunurile mobile și imobile ale debitorului pot forma obiect al executării silite, existența proprietății comune asupra bunurilor imobile poate constitui un impediment temporar în realizarea executării silite.

Ca urmare, dacă un bun aparține mai multor persoane, creditorul se poate îndrepta doar împotriva debitorului său, iar nu și împotriva celorlalți proprietari care nu au nici o datorie față de el.

Bunurile aflate în coproprietate, în cazul în care doar unul dintre coproprietari este debitor personal al creditorului urmăritor, nu pot forma obiectul urmăririi silite mai înainte de efectuarea partajului, deoarece executarea însăși nu poate avea ca obiect decât bunurile care aparțin în mod exclusiv debitorului; după împărțeală, în măsura în care au căzut în lotul debitorului, pot fi supuse urmăririi silite.

Prin urmare, până la soluționarea definitivă a litigiului existent pe rolul Judecătoriei Târgoviște ce are ca obiect anularea tranzacției prin care ea (contestatoarea) a devenit proprietara exclusivă a imobilului urmărit, executarea nu poate continua, tranzacția putând fi oricând anulată iar bunul să revină bun comun al soților și astfel să constituie un impediment la executare până la partajarea acestuia.

Față de cele mai sus arătate solicită: suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare; anularea somației de executare imobiliară, anularea executării imobiliare.

Ulterior, contestatoarea a formulat cerere precizatoare la acțiunea introductivă. În cuprinsul acesteia s-a relatat că potrivit art. 711, art. 719 Cod de procedură civilă, contestația la executare se poate face de către cei care se consideră vătămați prin executarea începută și împotriva oricărui act de executare care se va întocmi cu nerespectarea legii, soluția fiind de îndreptare, încetarea executării, anularea executării.

A nu se confunda nulitatea actului juridic cu nulitatea care intervine în cazul actelor de executare silită - sunt două noțiuni distincte.

Actul juridic este manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv de a naște, modifica ori stinge un raport juridic concret, iar regimul juridic al nulității unui act juridic are cu totul alte reguli.

În ceea ce privește nulitatea/anularea unui act întocmit de executorul judecătoresc, acesta intervine în cazul în care actul respectiv nu respectă condițiile impuse de Codul de procedură civilă; de asemenea executarea silită este nulă dacă nu sunt respectate condițiile impuse de codul de procedură civilă, reguli care în caz de nerespectare se sancționează cu nulitatea și această sancțiune este dată de codul de procedură civilă.

Regimul juridic al nulității, așa cum se exprimă judecătorul învestit cu dosarul, se regăsește în art. 666 din Noul Cod de procedură civilă care prevede foarte clar la alineatul 2: ,,comunicarea titlului executoriu și a somației cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor este prevăzută sub sancțiunea nulității executării.”

Cazurile în care nu este necesară comunicarea somației și a titlului executoriu sunt prevăzute expres la art. 668 din Noul Cod de procedură civilă în speță neexistând o astfel de situație, motiv pentru care comunicarea titlului executoriu este obligatorie.

De asemenea, a mai invocat și prevederile art. 817 din Noul Cod de procedură civilă care se referă la urmărirea bunurilor aflate în coproprietate, caz în care, conform alin. 2 al acestui articol, intervine suspendarea de drept a executării.

A arătat în cadrul contestației că pe rolul Judecătoriei Târgoviște se află un dosar nr._, în prezent soluționat, care are ca obiect anularea tranzacției în urma căreia ea (contestatoarea) a devenit proprietara imobilului care face obiectul executării.

Deoarece soluția dosarului mai sus arătat nu este definitivă, a considerat că executarea nu ar putea fi continuată până la soluționarea definitivă a dosarului. Este adevărat că acest motiv este unul care ar atrage suspendarea de drept, așa cum a arătat mai sus, dar cum primul motiv invocat atrage nulitatea executării și cum instanța nu poate pronunța două soluții într-o singură contestație, consideră că se impune anularea întregii executări.

La data de 10.02.2014, contestatoarea a depus la instanța de fond o cerere prin care a dezvoltat motivele contestației la executare inițiale arătate la punctul B.

În acest sens, s-a precizat că la acel punct B a invocat că s-a pornit executarea silită cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 817 din Noul Cod de procedură civilă și, prin urmare, executarea silită este supusă nulității.

Pentru o mai bună înțelegere, s-au invocat mai întâi dispozițiile art. 624 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă unde se arată că, executarea silită se efectuează prin urmărirea bunurilor mobile sau imobile ale debitorului.

Art. 813 din Noul Cod de procedură civilă precizează că, se pot urmări numai bunurile imobile înscrise în cartea funciară, iar art. 817 din Noul Cod de procedură civilă înserează că nu se pot urmări silit imobilele aflate în proprietate comună, ci se va cere mai întâi partajul acestora iar până la soluționarea partajului urmărirea imobilului este de drept suspendată.

Raportând dispozițiile acestor texte de lege la speța supusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că, executarea pornită contra imobilului în litigiu este supusă nulității pentru următoarele:

1.Imobilul teren supus executării a fost dobândit în timpul căsătoriei, așa cum atestă contractul de vânzare-cumpărare nr. 2558 din 11.07.2008 act în baza căruia s-a pornit executarea și care este invocat chiar de executorul judecătoresc și care se află în dosarul de executare. Imobilul construcție aflat pe acest teren, și care nu este înscris în cartea funciară (imobilul construcție), a fost construit tot în timpul căsătoriei. În urma divorțului ce a avut loc la 24.02.2011, ei (foștii soți) nu au partajat și bunurile dobândite în perioada a 40 de ani de căsătorie, ci au încheiat o tranzacție care a fost consfințită printr-o hotărâre de expedient, doar cu privire la imobilul în litigiu, fără însă a fi înscrisă în cartea funciară, deci, nu a produs efecte față de terți, neîndeplinind condițiile unui titlu de proprietate așa cum prevăd dispozițiile legale. Toate aceste aspecte învederate rezultă cu certitudine din extrasul de carte funciară pe care îl atașează.

2.Cartea funciară menționează ca proprietari atât pe ea cât și pe fostul soț întrucât tranzacția nu a fost înscrisă astfel că efectele tranzacției s-au produs numai între părțile contractante. În luna octombrie 2012 după schimbarea situației sale juridice, fostul soț a solicitat partajul tuturor bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, inclusiv a imobilului ce a făcut obiectul partajului. La data la care s-a pornit executarea silită imobilul era în litigiu, ce a și fost înscris în cartea funciară la 19.04.2013, așa cum atestă extrasul de carte funciară, și cu toate acestea, somația privind executarea a fost emisă la 30.06.2013.Dovadă în acest sens le constituie mențiunile din cartea funciară.

În concluzie, la data începerii executării silite, imobilul era în litigiu făcând obiectul partajului, litigiul fiind înscris în cartea funciară mai înainte de emiterea somației, și în conformitate cu dispozițiile art. 817 din Noul Cod de procedură civilă urmărirea imobilului era de drept suspendată. Mai mult, imobilul construcție nu era înscris în cartea funciară iar potrivit art. 813 din Noul Cod de procedură civilă urmărirea se face numai asupra imobilelor înscrise în cartea funciară.

În prezent, situația juridică a imobilului este aceeași în sensul că, litigiul care a fost înscris în cartea funciară nu s-a finalizat. Cauza care are ca obiect acest litigiu se află pe rolul Tribunalului Bihor, aceasta fiind strămutată de la Tribunalul Dâmbovița care, la 24.01.2014, a scos cauza de pe rol și a trimis-o pentru continuarea judecății la Tribunalul Bihor ca urmare a admiterii cererii de strămutare.

Prin încheierea din 9.04.2014, instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării silite.

Contestatoarea a uzat la instanța de fond de proba cu înscrisuri și a depus concluzii scrise.

În urma probelor administrate, Judecătoria Târgoviște a pronunțat sentința civilă nr.1698 din 30.04.2014, prin care s-a admis contestația la executare astfel cum a fost precizată, ce se referă la urmărirea silită imobiliară în dosarul de executare numărul 315/2013, instrumentat de B. D. A.; s-a dispus anularea somației de executare imobiliară emisă la 28.05.2013 în dosarul de executare menționat anterior, a executării silite imobiliare în privința tuturor imobilelor descrise în somația arătată mai sus, restabilirea situației anterioare emiterii somației imobiliare, precum și notarea în cartea funciară a prezentei soluții.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimatul B. P., criticând-o pentru nelegalitate, cât și netemeinicie, pentru interpretarea greșită dată de către instanța de fond a actelor de executare întocmite și aflate în dosarul de executare nr.315/2013, în mod greșit apreciindu-se că, în cauză, a fost solicitată de către apelant, numai executarea silită imobiliară, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și pe cale de consecință menținerea formelor de executare ca fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale.

În drept, apelantul a invocat dispozițiile art.466 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Apelantul a depus la dosar extras de pe portalul Ecris al Tribunalului Bihor în dosarul nr._ și concluzii scrise.

În termen legal, intimata D. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca tardiv formulat, întrucât a fost declarat cu încălcarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 650 Cod procedură civilă; în situația respingerii excepției invocate, s-a solicitat respingerea apelului ca nefundat, cu păstrarea hotărârii ce face obiectul prezentului apel.

Intimata a depus la dosar concluzii scrise.

Apelantul Blânda P. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a invocat faptul că apelul este formulat în termen și în acest sens s-a depus copie de pe confirmarea de primire.

Prin decizia civila nr. 2584/30.04.2015, tribunalul a admis, ca fondat, apelul formulat de apelantul – pârât B. P., împotriva sentinței civile nr. 1698/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, urmare a strămutării cauzei dispusă prin sentința civilă nr. 81 CC/18.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. M.; a schimbat, in tot, sentința apelată și, pe fond, a respins contestația la executare; a luat act ca apelantul - intimat nu solicită cheltuielile de judecată.

Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele aspecte:

- În conformitate cu art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției tardivității formulării prezentei căi de atac invocată de intimată, pe care o apreciază ca fiind nefondată, date fiind înscrisurile de la dosar care atestă că apelul a fost exercitat în termenul legal de 10 zile impus de art. 650 Cod procedură civilă; din dovezile de comunicare a prezentei hotărâri apelate, se observă că sentința a fost comunicată apelantului la data de 21.07.2014 (fila 214 dosar fond), iar cererea de apel a fost expediată la instanța conform plicului atașat (fila 7 dosar_ al Tribunalului Dâmbovița) la 30.07.2014, ceea ce demonstrează că prezenta cale de atac a fost formulată în termenul legal, context în care excepția tardivității invocată de intimată, va fi respinsă.

- Pe fondul cauzei, Tribunalul reține ca situație de fapt că prin sentința penală nr.1352 din 09.10.2012, pronunțată de ÎCCJ, rămasă definitivă prin decizia penală nr.24/11.02.2013, contestatoarea - intimată a fost obligată în latură civilă și la restituirea contravalorii sumei de 200.000 euro către apelantul creditor, fiind menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr.26/P/2012 din 01.03.2012, pentru mai multe sume printre care și cea menționatăȘ in vederea recuperării acestei sume ce fusese remisă intimatei, creditorul a formulat cerere de executare silită la B. D. A. înregistrată sub nr.315/11.04.2013, iar prin încheierea din data de 24.04.2013, Judecătoria Târgoviște a încuviințat executarea silită; la data de 25.04.2013, s-a dispus înființarea popririi, fiind înaintate adrese mai multor instituții de credit, fapt ce reiese din dosarul de executare silită nr.315/2013 și dispozițiile de poprire emise de executorul judecătoresc; având în vedere că nu s-au putut indisponibiliza sume care să acopere creanța creditorului apelant, executorul a declanșat procedura urmăririi imobiliare, fiind emisă în acest sens, somația de executare imobiliară la data de 28.05.2013, ce formează obiectul prezentei contestații la executare, contestație pe care instanța de fond a apreciat-o ca fondată, dispunând anularea actelor de executare imobiliară și repunerea părților în situația anterioară.

- Raportat la primul motiv de apel formulat, respectiv greșita apreciere de către instanța de fond a necomunicării către intimata – contestatoare a titlului executoriu, Tribunalul constată că acesta este fondat; față de sancțiunea nulității înscrisă în art.666 al.2 Cod pr.civilă, invocată de către contestatoare în cererea introductivă și reluată în întâmpinare și concluziile scrise depuse în prezentul dosar, Tribunalul reține că din dosarul de executare silită, rezultă în mod indubitabil faptul că o dată emiterea somației de plată imobiliare nu s-a mai comunicat titlul executoriu, aspect recunoscut chiar de apelant, însă acest lucru nu se mai impunea, atâta timp cât încheierea de încuviințare de executare silită din 24.04.2013 a Judecătoriei Tîrgoviște, a fost dispusă a fi exercitată, sub toate formele; această situație de fapt a fost constatată de altfel și de către instanța de fond care însă, prin raportare la dispozițiile art.820 al.1 și art. 174 Cod pr.civilă, a dat o interpretare eronată normei speciale; in concret, aceste norme sancționează cu nulitatea, necomunicarea titlului executoriu alături de somația imobiliară, însă, în speță, s-a omis a se analiza că atâta timp cât încuviințarea s-a dispus sub toate formele, iar la momentul demarării executării în primă fază prin poprire s-a procedat la comunicarea titlului către contestatoarea-intimată(aspect recunoscut și de aceasta), absența unei noi comunicări la începerea urmăririi silite imobiliare, nu poate fi interpretată ca o procedură lovită de nulitate; in această ordine de idei, raportat la categoria de nulități invocate și de prima instanță, este evident că ne aflăm în ipoteza unei nulități condiționate exprese, caz în care existența vătămării este prezumată legal, caracterul prezumției fiind însă relativ, atâta timp cât partea interesată poate face dovada contrară; in speță însă, cu toate că judecătorul fondului a menționat criteriile pentru reținerea acesteia nu a constatat că, acestea nu sunt întrunite, respectiv faptul că în cauză, intimatul-apelant a justificat că nu există nicio vătămare a contestatoarei prin necomunicarea titlului de executare odată cu somația imobiliară din 28.05.2013, atâta timp cât i s-a transmis anterior la 29.04.2013 și avea deja cunoștință de el, fiind în executarea pedepsei penale; rezultă din actele dosarului de executare atașat, că i-a fost comunicat contestatoarei - debitoare copia titlului executoriu atât la domiciliu, cât și la penitenciar, data comunicării de 29.04.2013, rezultând din dovezile de comunicare filele 62 și 98 dosar; de altfel, prima instanță s-a rezumat la a enumera teoretic categoriile de nulități, fără a face o raportare juridică a acestora la situația de fapt și implicit o analiză concretă asupra îndeplinirii/neîndeplinirii criteriilor acestora; in cazul neîndeplinirii obligației de comunicare a titlului executoriu, conform art.666 Cod procedură civilă, intervine, nulitatea expresă reglementată în art.175 alin.2 Cod procedură civilă, vătămarea fiind prezumată, însă partea interesată poate face dovada contrară (a se vedea Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, G.B. și ații, Editura Hamangiu); ori, în cauză, dovada contrară, a faptului că prin necomunicarea copiei titlului executoriu alături de somația imobiliară nu i-a fost cauzată contestatoarei o vătămare, rezulta din chiar actele dosarului de executare, respectiv faptul că avea cunoștință de titlul executoriu fiindu-i comunicat anterior, la data de 29.04.2013, în cadrul aceluiași dosar de executare; concluzionând, Tribunalul constată că în mod eronat și excesiv s-a dat interpretare dispozițiilor art.666 al.2 Cod pr.civilă, neputându-se reține nulitatea pentru necomunicarea titlului executoriu alături de somație, atâta timp cât acesta se comunicase cu circa o lună în urmă, odată cu demararea executării silite încuviințată sub toate formele, implicit cea imobiliară.

- Față de cel de-al doilea motiv de apel, prin care s-a criticat reținerea imobilului ce face obiectul somației de către prima instanță ca fiind un bun aflat în coproprietate, Tribunalul constată că și acesta este fundamentat; in acest sens, raportat la situația de fapt desprinsă din materialul probator administrat, Tribunalul reține că încheierea de Carte funciară nr._/24.04.2013, vizează imobilul cu nr. cadastral 3484 care cuprinde terenul de 756 mp, dobândit în cote de 1/1 de către intimata – contestatoare și soțul său D. G. prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2558/2008, suprafață situată în . Voievozilor, ., nr.228 C, jud.Dâmbovița; pe această suprafață, soții în timpul căsătoriei au edificat un imobil casă de locuit, iar prin sentința civilă nr.799/24.02.2011 a Judecătoriei Târgoviște, s-a declarat desfăcută căsătoria acestora și s-a consfințit tranzacția în urma căreia intimata primește în deplină proprietate și posesie imobilul casă de locuit construit împreună și terenul dobândit prin cumpărare, învoială ce nu a fost înscrisă în cartea funciară, producând astfel efecte între părți; ulterior, prin cererea ce a format obiectul dosarului nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgoviște, fostul soț al contestatoarei – intimate a solicitat anularea tranzacției intervenite între părți și partajarea bunurilor comune, iar prin sentința civilă nr.2688/04.06.2013 (la dosar filele 136/140) s-a dispus respingerea ambelor capete de cerere, soluție menținută de Tribunalul Bihor, fapt ce reiese din extrasul de pe portalul Ecris în dosarul nr._ - fila 39, soluționat prin respingerea recursului, ca nefundat; in acest sens, față de susținerea apelantului privind greșita înlăturare a tranzacției foștilor soți, Tribunalul constată că acestea sunt justificate, întrucât prima instanță a dat o interpretare eronată a dispozițiilor legale aplicabile hotărârii de expedient; astfel, față de data pronunțării sentinței civile nr.799/24.02.2011, se constată că erau incidente normele vechiului Cod civil, iar nu ale Noului Cod civil, intrat în vigoare în octombrie 2011 și care, în materie de dobândire a drepturilor reale imobiliare, prevede că „drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului care a justificat înscrierea”; insă, sentința civilă nr.799/24.02.2011 a rămas definitivă anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, făcând dovada dreptului de proprietate al contestatoarei - debitoare asupra imobilului urmărit care, nu se afla, la data executării silite în coproprietate; din acest punct de vedere, nulitatea reținută de instanța de fond pe motiv că în cartea funciară figurează doar contractul de vânzare-cumpărare ce menționează proprietatea comună a familiei D. este eronată, atâta timp cât tranzacția și-a produs efectele sub imperiul unei reglementări legale ce nu impunea intabularea dreptului; mai mult, față de sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr.26/P/2012 din 01.03.2012, Tribunalul constată că este inutilă analiza dispozițiilor art. 817 Cod pr.civilă privind urmărirea bunului în litigiu, atâta timp cât acesta a fost menținut prin titlul executoriu, ordonanța având valoarea de ipotecă asupra imobilului care s-a reținut a fi proprietatea exclusivă a intimatei și din declarațiile de avere ale acesteia; totodată, motivele referitoare la existența unei eventuale coproprietăți, nu se justifică a fi invocate de debitorul coproprietar, ci numai de către celălalt coproprietar ce nu ar avea calitatea de debitor; tribunalul, mai reține și că nu se poate ignora confirmarea proprietății debitoarei contestatoare asupraimobilului supus executării silite, ca urmare a respingerii irevocabile a acțiunii având ca obiect anularea tranzacției, formulată de fostul soț al acesteia, de către Tribunalul Bihor, conform mențiunilor din extrasul de pe portalul Ecris din dosarul nr._, ceea ce confirmă legalitatea urmăririi; in acest context, Tribunalul constată că toate considerentele primei instanțe privind și cel de-al doilea motiv de nulitate susținut de contestatoarea intimată, sunt eronate.

Sub ansamblul celor evocate, reținând nelegalitatea soluției pronunțată de instanța de fond, Tribunalul în temeiul art. 480 al. 1 Cod procedură civilă, a dispus admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond, respingerea contestației la executare formulate, ca fiind nefondată.

În conformitate cu art. 453 Cod procedură civilă, Tribunalul a luat act de faptul că apelantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Decizia nr. 2584/30.04.2015 este definitivă, potrivit art. 634 alin.1 pct.4 NCPC.

Analizand prezenta contestatie in anulare, tribunalul retine ca, potrivit art. 503 alin. 2 pct. 1, 2, 4 corelat cu alin. 3 NCPC, hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când hotărârea dată în apel a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză.

Apoi, tribunalul observă că, potrivit art. 503 alin.2 pct. 2 corelat cu alin.3 NCPC, hotărârea instanței de apel care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu recurs, este supusă contestației în anulare atunci când dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale.

In primul rând, trebuie subliniat ca motivele pentru care se poate formula contestația în anulare – cale extraordinară de atac, de retractare - sunt expres și limitativ prevăzute de art. 503 c.proc.civ.

Apare evident, prin urmare, că singura soluție legală este respingerea contestației în anulare, în măsura în care se invocă de către contestatoare, în cuprinsul contestației în anulare introduse, aspecte vizând netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii civile contestate, care nu pot fi circumscrise în niciun caz sferei descrise de legiuitor, a ipotezelor în care este admisibilă contestația în anulare.

Acest mod de a proceda nu poate fi contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Într-adevăr, această instanță de contencios european a drepturilor omului a statuat constant în sensul că dreptul de acces la un tribunal reglementat de art. 6 par. 1 din Convenție nu are un caracter absolut, că, fiind vorba despre un drept pe care Convenția îl recunoaște fără a-l defini, există loc, dincolo de limitele ce-i circumscriu conținutul, pentru restrângeri admise implicit și că acest drept impune, prin însăși natura lui, a fi reglementat de către stat, reglementare care poate fi variabilă în timp și spațiu, în funcție de nevoile și resursele comunității și ale indivizilor, admițându-se posibilitatea statelor contractante de a dispune de o anumită marjă de apreciere, care să le permită să instituie anumite limitări acestui drept.

Curtea de la Strasbourg a decis, totodată, că limitările respective, cuprinse în marja de apreciere a statelor, privesc inclusiv condițiile în care poate fi atacată o hotărâre a unor instanțe de fond (hotărârile Brualla Gomez de la Torre c. Spania, Guerin c. Franța), precum și că, în analizarea respectării dreptului la un recurs efectiv reglementat de art. 13 din Convenție, dacă legislația națională reglementează mai multe căi de atac și, prin luarea în considerare a ansamblului acestora, cerințele Convenției sunt îndeplinite, persoana interesată este considerată a beneficia de un recurs efectiv.

Contestatoarea califica drept erori materiale faptul ca:

- prin intampinarea si cererile depuse la dosar, a formulat apărări, constând in invocarea următoarelor nulități, care conduceau la anularea formelor de executare: nulitatea înscrisa in art. 666 alin 2 Cod pr. civila, lipsa comunicării titlului executoriu; nulitatea actelor de executare, intrucat titlul de proprietate ce a stat la baza vânzării silite a imobilului nu era opozabil terților, nefiind inscris in cartea funciara si, la momentul emiterii actelor de executare, făcea obiectul unui litigiu; nulitatea absoluta, deoarece lipsește cererea privind încuviințarea urmăririi imobiliare - art. 818-820 Cod pr. Civila.

- instanța de judecata a analizat nulitatea inscrisa in art. 666 alin. 2 Cod pr. civila, apreciind ca nu este aplicabila in speța.

- in ceea ce privește titlul executoriu in baza căruia s-a pornit executarea, instanța de judecata a reținut ca hotărârii de expedient (sentința civila nr. 799/24.02.2011), fata de data pronunțării, ii erau incidente normele vechiului Cod civil, iar nu ale noului cod civil, care a intrat in vigoare in octombrie 2011.

- sub acest aspect, instanța de judecata a comis o eroare, intrucat in speța nu se analiza legalitatea tranzacției materializate prin hotărârea de expedient pronunțata mai inainte de . Noului Cod civil; in speța, fiind vorba de o vânzare silita, se analiza situația opozabilității titlului de proprietate in baza căruia a avut loc vânzarea fata de terți; pentru a se verifica acest aspect, trebuiau analizate primordial dispozițiile Legii Cadastrului de Publicitate Imobiliara, respectiv Legea nr. 7/1996 actualizata, care era in vigoare la data incheierii tranzacției; după . Legii nr. 7/1996, nu putea avea loc nicio vânzare imobiliara pana nu se făceau verificări cu privire la opozabilitatea titlului care statea la baza instrainarii; în speța, vânzarea silita imobiliară a avut loc in baza unui titlu care nu a produs efecta fata de terți; mai mult, cererea de executare silita a fost introdusa dupa . N.C.Civ si NCPC, drept urmare analiza opozabilității trebuia făcuta tinand cont atat de Legea cadastrului si publicității imobiliare, cat si de prevederile N.C.Civ.

- relativ la analiza nulității absolute privind lipsa cererii formulata de creditor pentru încuviințarea urmăririi silita imobiliare, instanța de judecata, din eroare materiala, in sensul ca nu a observat si aceasta nulitate absoluta, a omis sa analizeze si nulitate prevăzuta de art. 818-820 Cod pr. civila.

- nulitatea absoluta (art. 818-820) privind lipsa cererii de incuviintare a executării silite a fost invocata de contestatoare in toate cererile depuse, respectiv din data de 27.02. 2015, atat prin serviciul registratura, cat si comunicate prin posta pentru data de 13.03.2015, dar reiterate si transmise si prin fax pentru termenul din data de 30.04.2015, dar nu a fost analizata de instanța de judecata, dintr-o eroare.

- așadar, este cert că, în speța, sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod pr. civilă chiar si punct 4, nepronuntarea aupra unui motiv de nulitate invocat.

- mai mult, din practicaua deciziei a cărei anulare se solicita rezulta cert ca avocatul contestatoarei a arătat pe larg ca: ,,a fost încuviințata executarea prin poprire si, nefiind disponibil in cont, executorul judecatoreasc a emis o somație pentru executare imobiliara si, fiind o alta forma de executare, trebuia sa se supună dispozițiilor art. 820 Cod pr. civila". Cu alte cuvinte, executorul judecătoresc trebuia sa formuleze o cerere expresa in acest sens, asa cum cer dispozițiile art. 820 Cod pr.civila si cum rezulta si din incheierea de incuviintare a executării silite, pronunțata la data de 24.04.2013; acest aspect, care de altfel constituie o nulitate absoluta, prevăzuta de art. 812-820 Cod pr. civila, a fost susținut, dar neobservand, instanța nu s-a pronunțat si cu privire la aceasta excepție.

- omisiunea instanței in a analiza excepția nulității, întrucât lipsește încuviințarea urmăririi imobiliare, constituie cert o eroare materială și nu o greșeală de judecată; instanța de judecată nu a analizat in niciun fel aspectul privind lipsa cererii pentru încuviințarea executării silite imobiliare, aspect asupra căruia instanta fondului, prin hotărârea apelata, a atras atenția (pag. 17 din hotărârea care a făcut obiectul apelului); cu privire la acest aspect, susținut si de contestatoare prin toate cererile depuse, instanta a tăcut, deci a omis sa se pronunțe.

- coroborând cele reținute in considerentele incheierii de la pag. 3 si precizările din dispozitiv in sensul ca, executarea silita se face cu respectarea dispozițiilor ce reglementează executarea silita, conduce indubitabil la existenta, in speța, a nulității absolute pentru nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 819-820 Cod pr. civ.

În aceste condiții, Tribunalul apreciază, în urma analizei motivelor contestației în anulare pendinte, că rezultă fără dubiu că acestea nu se circumscriu sferei reglementate de art. 503 al. 2 pct. 2 C.proc.civ., texte de lege pe care se întemeiază contestația în anulare pendinte în cauză.

Astfel, simpla cercetare a criticilor aduse pe calea contestației în anulare de către contestatoare duce la concluzia că acesta încearcă să repună în discuție aspecte de legalitate tranșate irevocabil prin decizia civilă nr. 2584/30.04.2015, pronunțată în apel în cadrul dosarului nr._, ceea ce nu poate fi primit.

Or, este esențial de subliniat că, fiind pronunțată de o instanță de apel, printr-o hotărâre definitiva, soluția amintită mai sus dată prin decizia contestată a intrat în puterea lucrului judecat.

A veni și a susține caracterul nefondat al acestei soluții nu înseamnă altceva decât a pune în discuție chestiuni tranșate prin hotărâre definitiva.

S-ar înfrânge, astfel, chiar și principiul stabilității raporturilor juridice, care, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. 3, potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul CEDO, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența Curții de la Strasbourg (a se vedea decizia Curții Constituționale nr. 416/7.04.2011, publicată în M.Of. nr. 419/5.06.2011).

Se cuvine relevat, în acest context, că greșeala materială, la care se referă motivul prevăzut de art. 503 al. 2 pct. 2 C.proc.civ. are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării apelului.

În alte cuvinte, nu este admisibil ca, pe calea contestației în anulare speciale - cale extraordinară de atac, de retractare, îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, intrată în puterea lucrului judecat -, să se urmărească a se remedia pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, ar însemna să se deschidă părților posibilitatea unei noi cai de atac la solutia instantei de apel, care este definitiva, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-ar fi stabilit eronat situația de fapt, ceea ce, în mod indubitabil, nu poate fi admis.

În sensul textului art. 503 al. 2 pct. 2 cod pr. civilă, citat mai sus, « greșeală materială » înseamnă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate și în această categorie intră greșeli de fapt de ordin formal comise de instanța de recurs.

Prima ipoteză din art. 503 vizează greșeli materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării apelului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Prin urmare, greșelile instanței de apel, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Textul se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în apel, cum ar fi respingerea apelului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar se găsesc dovezi din care se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, pentru verificarea acestor situații nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor.

Greșeala materială poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată. Când însă instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii .

Or, în speță, așa cum rezultă cu prisosință din considerentele hotărârii pronunțate în apel, redate pe larg mai sus, instanța constată că soluția dată în apel, cu consecința admiterii apelului, ca fondat, schimbarii, in tot, a sentinței apelate și, pe fond, a respingerii contestației la executare, nu este rezultatul vreunei erori materiale, ci are la bază analizarea atât a situației de fapt raportat la probele dosarului, cât și a dispozițiilor din legile speciale din materia contestatiei la executare.

Așa fiind, nu se poate reține incidența prevederilor art. 503 alin.2 pct. 2 corelat cu alin.3 NCPC în cadrul contestației în anulare pendinte, în care au fost formulate de către contestatoare aprecieri asupra soluționării fondului cauzei.

Această soluție se impune, pe de o parte, pentru că decizia menționată se bucură de autoritate de lucru judecat, iar pe de alta, pentru că nu este permisă în cadrul contestației în anulare reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, această cale extraordinară de atac nefiind deschisă părților în vederea îndreptării unor (eventuale) greșeli de judecată.

Apreciaza contestatoarea ca poate fi retinuta si incidenta dispozițiilor art. 503 alin. 2 pct. 4 Cod pr., nepronuntarea aupra unui motiv de nulitate invocat.

In legatura cu aceste aspecte, tribunalul retine faptul ca textul de lege prevede expres faptul ca hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie in anulare atunci cand....instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unuia din recursurile declarate in cauza.

Aceeasi este reglementarea si in cazul in care se omite pronuntarea asupra unuia dintre apelurile exercitate in cauza, conform al. 3 al art. 503 NCPC.

Pentru a fi incident acest motiv, trebuie ca din dispozitivul deciziei date de instanta de apel sau recurs sa lipseasca mentiunea referitoare la solutia data respectivei cai de atac: admitere, respingere, anulare, perimare, etc.

Art. 504 al. 2 cod de procedura civila se refera la conditiile de admisibilitate ale contestatiei in anulare speciala, inclusiv cea mentionata in pct. 4, invocat de contestatoare. Astfel, se arata: contestatia poate fi primita in cazul in care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanta l-a respins pentru ca avea nevoie de verificari de fapt incompatibile cu recursul sau daca recursul, fara vina partii, a fost respins fara a fi cercetat in fond.

Intrucat textul se refera exclusiv la recurs si la specificul acestuia, atunci cand se contesta o hotarare data de o instanta de apel nesupusa recursului, in conditiile art. 503 al. 3 cod de procedura civila, exceptia nu opereaza, chiar daca apelul a fost respins fara a fi fost cercetat in fond.

De asemeni, contestatia in anulare pentru acest motiv este deschisa doar recurentului, adica acelei parti care invocase nelegalitatea propriei citari . anterioara, aspecte care nu sunt incidente spetei deduse judecatii.

În consecință, față de considerentele reținute mai sus, tribunalul va respinge, ca neîntemeiată, prezenta contestație în anulare, sub aspectul tuturor criticilor formulate.

Va lua act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea D. M., cu domiciliul procesual ales în municipiul București, Splaiul Unirii, nr.41, ..1, ., împotriva deciziei civile nr.2584 din data de 30.04.2015 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. P., cu domiciliul procesual ales în . Voievozilor, ..19,județ Dâmbovița, ca neîntemeiată.

Ia act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2015.

Președinte,

D. R.

Judecător,

I. M.

Grefier,

E. D.

Red./Tehnored.D.R./ 4 ex

05.10.2015

← Superficie. Decizia nr. 2932/2015. Tribunalul BUZĂU		Obligaţie de a face. Hotărâre din 07-09-2015, Tribunalul BUZĂU →

Contestaţie la executare. Hotărâre din 30-09-2015, Tribunalul BUZĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 30-09-2015, Tribunalul BUZĂU