Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2241/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2241/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 2241/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2241/2015
Ședința publică de la 18 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător E. P.
Grefier E. D.
Pe rol, judecata apelului declarat de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, ..401A, sector 6, împotriva încheierii din ședința Camerei de Consiliu din data de 14.11.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ – având ca obiect încuviințare executare silită, în contradictoriu cu debitoarea D. G., domiciliată în comuna Mărăcineni, .. 8, județul B. și petentul B. A. A., cu sediul în Municipiul B., Piața Daciei, ., etaj 2, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că dosarul se află la primul termen de judecată, cererea de apel a fost comunicată intimaților, nu s-a formulat întâmpinare, după care:
Procedura de citare legal îndeplinită.
Tribunalul constată că apelanta a solicitat, în temeiul art.223 Cod pr.civilă, judecata în lipsă și reține cauza în pronunțare.
După deliberări,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului apel civil, constată:
Prin încheierea din data de 14.11.2014, pronunțată de Judecătoria B., a fost respinsă cererea de încuviințare a executării silite, formulată de petentul B. A. A..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Petentul a solicitat încuviințarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr.7476/2014, a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011, nr._/12.12.2011, nr._/12.12.2011, pentru recuperarea creanței în valoare de 84 euro (echivalentul în lei la data plății), împotriva debitoarei D. G., la cererea creditorului C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri – București.
În motivarea cererii, executorul judecătoresc a arătat că executarea silită a început la cererea creditorului C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, având în vedere că debitorul din cauză nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite în titlul executoriu menționat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 665 alin. 1 N.C.proc.civ.
În susținerea cererii, potrivit disp. art. 665 alin. 1 N.C.proc.civ., la dosar au fost anexate, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: cererea formulată de creditoare, titlul executoriu, încheierea prin care s-a admis înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare silită, dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, instanța a reținut că, potrivit art. 622 alin. 2 N.C.proc.civ., în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dispozițiile art. 665 alin. 5 N.C.proc.civ. expunând situațiile de excepție în care cererea privind încuviințarea executării silite poate fi respinsă.
Astfel cum se arată în art. 665 alin.5 C.proc.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: 1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; 2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; 3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege; 4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; 5. debitorul se bucură de imunitate de executare; 6. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; 7. există alte impedimente prevăzute de lege.
În cauza analizată, instanța a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 651 raportat la art. 650 din N.C.proc.civ., cererea de executare silită este de competența executorului judecătoresc sesizat, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 663 și 664 din N.C.proc.civ. cu privire la cererea de executare silită și înregistrarea acesteia.
Astfel, prin încheierea executorului judecătoresc, în conformitate cu dispozițiile art. 664 alin. 1 N.C.proc.civ., s-a admis cererea creditorului și s-a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, întrucât s-a apreciat că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitorului.
În ceea ce privește caracterul de titlu executoriu al procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011, nr._/12.12.2011, nr._/12.12.2011, instanța a reținut că, în acord cu prevederile art. 37 din OG nr.2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Conform art. 31 alin.1 din același act normativ, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, potrivit art. 27 alin.1, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată realizându-se prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Acest articol trebuie interpretat astfel cum s-a reținut în decizia în interesul legii nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului fiind utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire. În dovedirea caracterului executoriu al procesului-verbal de constatare a contravenției cu privire la care se cere încuviințarea executării silite, creditorul a depus procesul-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției prin afișare. Prin prisma dispozițiilor art. 27 alin.1 din OG nr.2/2001, astfel cum a fost interpretat prin decizia în interesul legii, comunicarea ar fi trebuit realizată prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau creditorul ar fi trebuit să facă dovada că, prealabil afișării, a încercat comunicarea cu scrisoare recomandată. În lipsa unor asemenea dovezi, instanța a constatat că procesul-verbal nu a fost legal comunicat, situație în care nu a început să curgă termenul pentru formularea plângerii contravenționale. Cum doar procesul verbal neatacat în termenul legal constituie titlul executoriu, judecătoria conchide că procesul-verbal de constatare a contravenției nu este la acest moment titlu executoriu.
Prin raportare la considerentele anterior dezvoltate, în temeiul art.665 alin.5 pct.2 C.proc.civ., prima instanță a respins cererea de încuviințare executare silită.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel CNADNR S.A, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a arătat, în esență, că:
- potrivit prevederilor art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plata se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces verbal, semnat de cel puțin un martor;
- având în vedere că, în speță, momentul aplicării sancțiunii contravenționale, prin emiterea procesului verbal de contravenție, îl reprezintă anul 2011, aplicarea dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013, pronunțata de ÎCCJ, prevedea că modalitatea de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului, aceasta fiind alternativă și nu subsidiară;
- procesul verbal a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii; nu se poate reține, susține apelanta, faptul că procedura de comunicare a procesului verbal a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale. Potrivit art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, ori, debitorul nu a formulat plângere și nici nu a achitat obligația stabilită prin procesul verbal de contravenție.
- pe de altă parte, potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă, prin care s-a soluționat plângerea, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
- în procesul verbal de constatare a contravenției este identificată creanța supusă executării silite și această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă;
- distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege în vigoare la data emiterii procesului verbal de contravenție prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita, cu titlu de despăgubire, o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă;
- în consecință, instanța de fond trebuia să facă aplicabilitatea prevederilor art. 638 Cod pr.civilă, raportat la art. 640 din același cod și la art. 37 din OG nr. 2/2001 și să constate faptul că procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate; de asemenea, trebuia sa constate faptul ca aceasta creanța este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art. 662 al. 1-3 NCPC;
- procedura de încuviințare a executării silite are caracter necontencios, judecătorul fondului realizând o cercetare formală și limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul, ori prescrierea dreptului de a cere executarea silită, putând fi verificate numai pe calea contestației la executare;
- potrivit art. 665 al. 5 NCPC, încuviințarea executării silite poate fi respinsă numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie potrivit legii titlu executoriu; potrivit prevederilor art. 665 al. 2 NCPC, încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul că procedura încuviințării silite este o procedură necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect; în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul verbal de contravenție a fost adus la cunoștință contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia; în acest sens, în procedura necontencioasă, nu se impune ca instanța de executare să facă distincțiile la care face trimitere Decizia nr. 10/2013 a ÎCCJ, deoarece numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, și nu instanța de executare, investită cu o cerere de încuviințare silită.
Examinând apelul prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, tribunalul constată ca este nefondat, având în vedere următoarele argumente în fapt și în drept:
Potrivit art.27 din OG 2/2001, comunicarea procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul ori la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal, semnat de cel puțin un martor.
Prin decizia în interesul legii nr.10/10.06.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I, raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, că modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
În consecință, pentru a începe să curgă termenul de 15 zile de la data comunicării, în interiorul căruia persoana sancționată este îndreptățită să formuleze plângere împotriva procesului verbal de contravenție, este necesar ca actul de sancționare să fie comunicat prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, apelanta creditoare nu a făcut dovada că a comunicat procesul verbal de contravenție și înștiințarea de plată, în modalitatea principală, prevăzută de art.27 alin.1 teza I din OG 2/2001, recurgând direct la comunicarea procesului verbal de contravenție, printr-un reprezentant al său și încheierea unei dovezi corespunzătoare semnate de un martor, comunicare care s-a realizat însă prin afișare și nu în mod direct, prin înmânarea procesului verbal contravenientului.
Potrivit art. 37 din OG 2/2001, procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Din interpretarea judicioasă a acestor dispoziții, coroborat cu prevederile art. 27 alin. 1 din OG 2/2001, rezultă concluzia că procesul verbal neatacat poate constitui titlu executoriu numai în situația în care comunicarea s-a făcut în mod legal, întrucât de la o asemenea comunicare începe să curgă termenul de 15 zile pentru formularea plângerii, așa cum dispune art. 31 din OG 2/2001.
Apelanta creditoare este în culpă în ceea ce privește respectarea procedurii legale de comunicare a procesului verbal de contravenție, culpă care nu îi poate profita în cererea de încuviințare a executării silite, pentru faptul că procesul verbal necomunicat debitorului în modalitatea reglementată expres de lege, nu poate constitui titlu executoriu.
Potrivit art. 665 alin. 5 Cod pr.civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite, între altele, dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
Conform art. 638 alin. 1 pct. 3 Cod pr.civilă, sunt titluri executorii și pot fi puse în executare silită, titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.
Este adevărat că art. 37 din OG 2/2001 recunoaște putere executorie procesului verbal de contravenție neatacat în termenul de 15 zile, de la data comunicării, dar atâta vreme cât comunicarea unui asemenea act nu s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, nu a început să curgă termenul în care debitorul intimat avea posibilitatea să formuleze plângere. Pentru a reține caracterul de titlu executoriu, trebuie ca procesul verbal de contravenție să nu fi fost atacat în termen, din cauze care îl privesc exclusiv pe contravenient, ori, în speță, neexercitarea căii de atac s-a datorat faptului că apelanta nu a respectat procedura de comunicare și nu a făcut dovada că debitorul a avut cunoștință de procesul verbal de contravenție.
Procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă judiciară, dar acest fapt nu trebuie să conducă la concluzia că instanța nu poate să facă niciun fel de examen de regularitate a actelor pe baza cărora se solicită pornirea executării silite.
Dimpotrivă, îndrituirea instanței cu privire la acest examen de regularitate, rezultă în mod expres din prevederile art. 665 alin. 5 Cod pr.civilă, potrivit cărora cererea de încuviințare poate fi respinsă, între altele, dacă hotărâre sau înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu, dacă înscrisul nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege, ori dacă creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
Așa fiind, raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 480 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în Municipiul București, ..401A, sector 6, împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 14.11.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ – având ca obiect încuviințare executare silită, în contradictoriu cu debitoarea D. G., domiciliată în comuna Mărăcineni, .. 8, județul B. și petentul B. A. A., cu sediul în Municipiul B., Piața Daciei, ., etaj 2, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 martie 2015.
Președinte, D. R. | Judecător, E. P. | |
Grefier, E. D. |
Red. D. R.
Tehnored. C.S./5 ex/02.04.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Judecătoria B.
Jud. fond. C. A. M.
Dosar fond:_
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2245/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2244/2015.... → |
|---|








