Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 448/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 448/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 22062/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 448/2015
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE -M. N.
Judecător -A. M.
Grefier -E. C.
Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelanta-creditoare C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în .. 401A, SECTOR 6, împotriva încheierii de ședință din 15.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect încuviințare executare silită, în contradictoriu cu intimatul-debitor N. V. A., cu domiciliul în Municipiul B., ., județ B..
.La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit ambele părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Tribunalul constată apelul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ petentul B. A. A., a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/26.09.2011, . nr._/19.09.2011, . nr._/19.09.2011, . nr._/19.09.2011 întocmite de C.N.A.D.N.R. SA - CESTRIN, împotriva debitorului N. V. A., la cererea creditoarei CNADNR SA.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că debitorul a refuzat să execute de bunăvoie obligațiile stabilite în sarcina sa prin titlurile executorii menționate, motiv pentru care s-a solicitat executarea silită.
În drept au fost invocate dispozițiile art.665 alin.1 C.proc.civ.
Îndovedire, au fost anexate la dosar, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: cererea creditoarei, cererea B., titlurile executorii, precum și încheierea executorului judecătoresc prin care s-a admis înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare silită.
Prin încheierea de ședință din 15.10.2014 Judecătoria B. a respins cererea.
A reținut prima instanță că, potrivit dispozițiilor art. 632 C.proc.civ, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, care poate fi reprezentat de o hotărâre judecătorească executorie, o hotărâre judecătorească definitivă, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, că, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din OG 2/2001,procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea contravențională constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate, că, în cauză, procesele verbale de contravenție au fost comunicate petentului prin afișare, astfel cum rezultă din procesele verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare a proceselor verbale atașate la dosar și că, în atare situație, în raport de dispozițiile deciziei în interesul legii a ICCJ nr. 10/2013, conform căreia în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, procesele verbale de contravenție a căror executare silită se solicită a fi încuviințată în cauza de față nu au fost comunicate în mod legal de vreme ce nu s-a procedat, mai întâi, la comunicarea lor cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire și abia după aceea la comunicarea prin afișare la domiciliul contravenientului în măsura în care nu se reușea comunicarea în cea dintâi manieră.
Pornind de la faptul că, potrivit art. 517 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României și având în vedere că, în cauza de față procesele verbale de contravenție nu au fost comunicate în mod legal, fapt ce face ca acestea să nu constituie titluri executorii în raport de dispozițiile art. 37 din OG 2/2001, în temeiul dispozițiilor 665 alin. 5 pct. 2 C.pr.civ., Judecătoria a respins cererea de încuviințare a executării silite.
Împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria B. a formulat apel creditoarea C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România -S.A. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București .
În motivarea apelului a arătat că prin incheierea atacata, instanța de executare a respins in mod netemeinic si nelegal cererea de încuviințare a executării silite motivând ca procedura de comunicare a titlurilor executorii "prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiara comunicării prin posta, cu aviz de primire" in conformitate cu prevederile OG. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Or, potrivit prevederilor art. 27 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "Comunicarea procesului verbal si a instiintarii de plata se face prin posta, cu -aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează . semnat de cel puțin un martor", fiind la latitudinea expeditorului (emitentul documentului) modalitatea de comunicare, aceasta fiind alternativa si nu subsidiara asa cum a reținut instanța. In speța, comunicarea procesului verbal de contravenție a fost consemnata in procesul verbal de afișare semnat de reprezentantul CNADNR si un martor.
A mai susținut apelanta că emiterea și comunicarea PVCC in cauza a fost efectuata in termenul imperativ prevăzut de lege, cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, respectiv procesele verbale au fost emise in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestora s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
Prin urmare, nu se poate susține faptul ca procedura de comunicare a PVCC a fost viciata sau ca debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult decât atat, potrivit dispozițiilor art.31 alin.l din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, împotriva PVCC se poate face plângere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia.
Or debitorul, nici nu a formulat plângere impotriva PVCC si nici nu a achitat de buna-voie obligația stabilita prin PVCC ca si sancțiune aplicata pentru fapta săvârșita.
In acest sens, conf.art.37 din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, PVCC neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate.
A mai solicitat apelanta să se constate faptul ca in cuprinsul PVCC este identificata creanța supusa executării silite si ca aceasta creanța indeplineste toate condițiile cerute de lege de a fi certa, lichida si exigibila.
Prin OG 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii 144/2012), legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost in vigoare la data emiterii PVCC generat si semnat electronic, conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fara a deține rovinieta valabila.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fara plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR SA, in calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale si autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile OUG 84/2003, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este intemeiata pe dreptul CNADNR-SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita săvârșita de utilizator si, in consecința, si recuperarea creanțelor aferente.
Aceste considerente sunt susținute si de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr.57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstitutionalitate a prevederilor art.8 alin.3 din OG 15/2002.
Reiese fara echivoc faptul ca in speța este vorba de o creanța de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanța ce îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.
Aceasta creanța este supusa regulilor de procedura civila, iar in caz de neexecutare de buna-voie din partea debitorului, se executa la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
Astfel, instanța de fond trebuia sa faca aplicabilitatea dispozițiilor art.638 NCPC raportat la art.640 NCPC si la art.37 din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, si sa constate faptul ca PVCC neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate.
De asemenea, instanța de fond, in baza considerentelor sus rubricate, trebuia sa constate faptul ca creanța este certa, lichida si exigibila, intrunind cerințele art.662 alin.1-3 NCPC.
Mai mult decât atat, procedura de incuviintare a executării silite fiind o procedura necontencioasa, judecătorul fondului realizează o cercetare formala si limitata ( „pipăie fondul") la verificarea indeplinirii condițiilor inscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție si pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neinceperea curgerii termenului de a ataca titlu ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectarii dispozițiilor privind comunicarea actului, putând fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art. 665 alin.5 NCPC incuviintarea executării silite poate fi respinsa numai daca hotărârea sau, dupa caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
De asemenea instanța de fond in temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului in vigoare in România, in momentul pronunțării si deliberării asupra incuviintarii executării silite avea obligația sa respectate dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civila care stabiliesc: " Dispozițiile Codului de Procedura Civila privitoare la titlurile executorii se aplica si hotărârilor judecătorești sau altor inscrisuri pronunțate ori, dupa caz, intocmite inainte de . Codului de Procedura Civila, care pot fi puse in executare chiar daca nu au fost investite cu formula executorie."
Potrivit art. 665 alin. 2 NCPC, a arătat în final apelanta, incuviintarea executării silite se face fara citarea părților.
Prin urmare, in aceasta faza, instanța de executare are numai obligația de a verifica daca procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu si modalitatea de comunicare a acestuia.
In acest sens, in procedura necontencioasa a incuviintarii executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa faca distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, intrucat numai partea interesata poate invoca neregularitatile precedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului - verbal de contravenție, in măsura in care dovedește o vătămare in drepturile sale recunoscute de lege, și nu instanța investita cu o cerere de incuviintare silita.
In baza acestor considerente, solicită admiterea apelului asa cum a fost formulat, modificarea in tot a încheierii apelate si încuviințarea executării silite a proceselor - verbale de constatare a contravenției . nr._/26.09.2011, . nr._/19.09.2011, . nr._/19.09.2011, . nr._/19.09.2011.
În drept, a invocat dispoz.art.665 alin.6 NCPC, art.466 si următoarele NCPC.
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând încheierea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, Tribunalul apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele motive:
Art 665 alin 1 Cod proc. civilă, în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, obliga executorul judecătoresc să solicite instanței de executare, încuviințarea executării silite.
A. 5, pct 2 al art 665 Cod procedură civilă prevedea că „Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: (....) 2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu”.
Rezultă din acest din urmă text de lege că instanța de executare, chemată să autorizeze începerea executării silite, trebuia să verifice dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul în baza căruia creditorul cerea să se pornească executarea silită este sau nu recunoscut de lege drept titlu executoriu.
În speță, apelanta a solicitat începerea executării silite împotriva debitorului în baza mai multor procese verbale de contravenție, încheiate pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin 1 din OG 15/2002.
Actul normativ care recunoaște caracterul de titlul executoriu proceselor verbale de contravenție este OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care, la art. 37 prevede că „procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate” în timp ce art 31 din același act normativ dispune că „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
Cerința pe care trebuie să o îndeplinească, așadar, un proces verbal de contravenție pentru a deveni titlu executoriu este aceea de a nu fi fost atacat în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință.
Potrivit art 27 din OG 2/2001 „comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”
Prin Decizia în interesul legii nr. X/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, cu putere obligatorie pentru instanțe, conform art. 330/7 din Codul de procedură civilă, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Aceasta înseamnă că ori de câte ori comunicarea procesului verbal s-a făcut direct prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, fără ca, mai înainte, să se încerce comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, nu ne aflăm în fața unei comunicări valabile și nu a început să curgă, față de contravenient, termenul de 15 zile în interiorul căruia acesta poate ataca procesul verbal cu plângere la instanță. Acest fapt face ca procesul verbal de contravenție să nu îndeplinească cerința prevăzută de lege pentru a deveni titlu executoriu, respectiv să nu fi fost atacat cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare.
Comunicarea, către contravenient, a actului de constatare și sancționare a contravenției cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale se constituie într-o garanție a dreptului fundamental la apărare și reprezintă premiza pentru ca un asemenea act să capete valoare de titlu executoriu.
Forța executorie a procesului verbal de contravenție rezidă tocmai în faptul că, deși având deplină cunoștință despre împrejurarea că a fost găsit vinovat de săvârșirea unei contravenții și a fost sancționat, contravenientul nu înțelege să uzeze de calea de atac pusă la dispoziția sa de prevederile art. 31 alin 1 din OG 2/2001 achiesând, practic, la măsurile luate împotriva sa prin actul sancționator.
Or, în speță, atât timp cât nu ne aflăm în fața unei comunicări recunoscută de lege ca valabilă lipsește tocmai fundamentul caracterului executoriu al proceselor verbale, această achiesare în deplină cunoștință de cauză a contravenientului la măsurile dispuse împotriva sa.
De aceea, în mod corect judecătorul de primă instanță a apreciat că nu poate autoriza începerea executării silite în baza unor procese verbale de contravenție care nu au devenit titluri executorii.
Tribunalul nu-și poate însuși punctul de vedere exprimat de apelantă în sensul că, încuviințarea executării silite fiind o procedură necontencioasă judecătorul realizează o cercetare formala si limitata ( „pipăie fondul") atunci când verifică îndeplinirea condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlu ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectarii dispozițiilor privind comunicarea actului, putând fi verificate pe calea contestației la executare.
A. 5, pct. 2 al art. 665 Cod procedură civilă, anterior redat, obligă judecătorul să verifice caracterul de titlu executoriu al înscrisului în baza căruia se cere să se pornească executarea silită, or verificarea caracterului de titlu executoriu tocmai aceasta înseamnă, verificarea condițiilor prescrise de lege pentru ca un înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, să capete aptitudinea de a putea fi pus în executare silită fără nicio altă formalitate.
Aceasta pentru că, în materia care interesează în cauza de față, cea contravențională, nu orice proces verbal de contravenție este titlu executoriu ci doar cel care nu a fost atacat în termen de 15 zile de la comunicare.
Așa fiind, creditoarea, care cere demararea procedurii executării silite, pentru a obține autorizarea instanței de executare, trebuie să facă dovada că actul pe care își întemeiază cererea de executare silită îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru ca acesta să capete caracter de titlu executoriu, inclusiv cea privind legala comunicare.
Tribunalul nu-și poate însuși nici punctul de vedere exprimat de apelantă cum că procedura de comunicare reglementată de art. 27 din OG 2/2001, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este alternativa si nu subsidiara asa cum a reținut prima instanță, fiind la latitudinea expeditorului (emitentul documentului) modalitatea de comunicare.
Așa cum s-a arătat în cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr X/2013 pronunțată în recurs în interesul legii, a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. În atare condiții, decizia de interpretare a instanței supreme face corp comun cu norma legală pe care o interpretează și se impune tuturor instanțelor cu puterea legii.
Celelalte aspecte invocate de apelantă în calea de atac, referitoare la întocmirea și comunicarea proceselor verbale cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare ( respectiv procesele verbale au fost emise in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestora s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii) ori la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței ce pretinde că le deține împotriva debitorului nu vor fi analizate de Tribunal deoarece nu au legătură cu soluția pronunțată de prima instanță care a respins cererea de încuviințare a executării silite nu pentru că nu s-ar fi respectat dispozițiile art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001 sau creanțele nu ar fi certe, lichide sau exigibile ci pentru că procesele verbale de contravenție nu au devenit titluri executorii deoarece nu au fost comunicate contravenientului cu respectarea dispozițiilor legale.
În raport de toate aceste considerente, Tribunalul concluzionează în sensul caracterului nefondat al apelului de față pe care, în temeiul art. 480 alin 1 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-creditoare C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ..401A, sector 6, împotriva încheierii de ședință din 15.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect încuviințare executare silită, în contradictoriu cu intimatul-debitor N. V. A., cu domiciliul în Municipiul B., ., județ B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2015.
Președinte, M. N. | Judecător, A. M. | |
Grefier, E. C. |
Red.AM
Th.red.CC/4 ex.
13 Februarie 2015
Dosar fond nr._ Judecătoria B.
Judecător fond P. F.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 743/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 708/2015.... → |
|---|
