Pretenţii. Decizia nr. 133/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 133/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 6189/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 133/2015
Ședința publică de la 20 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător D. R.
Judecător A. M.
Grefier M. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul G. L., domiciliat în comuna Pârscov, ., județ B., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Ș. L. din municipiul B., .. 2, Hotel Coroana, ., județ B., împotriva sentinței civile nr._ din 10.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ – având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâții Z. „O.”, cu sediul în municipiul B., ., județ B. și N. Z., domiciliată în municipiul B., . 1, ..
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
La cererea apărătorului ales al recurentului, pentru a depune la dosar și concluzii scrise, instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 20.05.2015.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentului recurs civil, constata:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ /19.03.2014, reclamantul G. L. a solicitat, in contradictoriu cu paratele Z. O. B. si N. Z., pronunțarea unei sentințe prin care sa se dispună obligarea paratelor, in solidar, la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale si daune morale cauzate de publicarea pe prima pagina a cotidianului O., a unui articol cu titlul „Chinezii de la United Electric Parscov din Topul firmelor pe mâna DNA „ in care a fost preluata fotografia reclamantului de la festivitatea organizata de Camera de Comerț si Industrie B., cu ocazia premierii firmei al cărui manager este, alăturând fotografia sa de informații referitoare la alte persoane si alta societate; publicarea in presa a hotărârii de condamnare a paraților, pe cheltuiala acestora, pe prima pagina si cheltuieli de judecata.
In motivarea in fapt a cererii, reclamantul a arătat ca parații au făcut o . afirmații neadevărate si netemeinice la adresa sa, folosind in mod nejustificat fotografia lui atribuita altui nume, afirmații care i-au afectat prestigiul profesional si moral, demnitatea si onoarea, fiind discreditat in cercul de prieteni, in comunitatea in care locuiește si isi desfasoara activitatea, in fata partenerilor de afaceri si a opiniei publice; ca nu are nicio legătura cu societatea a cărei denumire apare in articol, iar administratorul societatii incriminate este o alta persoana; ca paratul ziarul O., sub semnătura paratei Z. N., a publicat articole denigratoare, referitoare la ., fara o documentare făcuta in mod profesionist si fara a verifica veridicitatea stirilor publicate; ca, prin afirmațiile din acest articol, reclamantului i s-au adus grave prejudicii materiale si morale, suferințe psihice care i-au schimbat calitatea vieții, a pierdut prieteni, legături de afaceri, fapte care i-au adus grave atingeri onoarei, reputației si imaginii sale; ca, după apariția anunțului denigrator, mulți colaboratori au crezut ca este vorba de firma al cărui manager este reclamantul si partenerii contractuali au avut rezerve crezând ca este un posibil evazionist, iar in familie si la serviciu a fost întrebat cat de grava este situația prezentata in ziar; ca prejudiciul de imagine creat face dovada existentei prejudiciului moral produs prin fapta ilicita a paraților, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a acestora; ca, pentru prejudiciul moral, adică reparația pentru neliniștea, disconfortul, rușinea cauzate de fapta ilicita a paraților, reclamantul solicita obligarea acestora la plata sumei de 200.000 lei daune morale.
In drept, sunt invocate disp. art. 252 si 253 Cod civil.
Inițial, cauza a fost înaintata Tribunalului B., făcând obiectul dosarului nr._, in care s-a pronunțat sentința civila nr. 450/26.02.2014, prin care s-a admis excepția de necompetenta materiala a Tribunalului B., invocata de parata N. Z. si a fost declinata competenta de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții in favoarea Judecătoriei B..
In cauza, au fost administrate probatorii, constând in: înscrisuri depuse de parți, proba testimoniala cu martorul C. E. propus de reclamant, interogatoriul paratei . director general C. B..
La termenul de judecata din data de 03.11.2014, reclamantul a precizat câtimea daunelor morale la suma de 10.000 euro echivalent lei.
Prin s.c. nr._/10.11.2014, Judecătoria B. a admis, in parte, cererea având ca obiect despăgubiri civile, astfel cum a fost precizata, formulata de reclamantul G. L., in contradictoriu cu pârâtul Z. "O." si pârâta N. Z.; a obligat pe parata Z. O. sa publice, pe prima pagina, un articol care sa cuprindă dezmințirea erorii regretabile privind asocierea fotografiei reclamantului G. L. cu articolul "Chinezii de la United Electric Parscov, din Topul Firmelor pe mâna DNA", publicat in data de 06.03.2012; a respins capatul de cerere privind obligarea paratelor Z. O. si N. Z. la plata sumei de 10.000 euro echivalent lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt si de drept: in cotidianul O. – B. din data de 06.03.2012 s-a publicat un articol sub denumirea „Chinezii de la United Electric Parscov din Topul firmelor pe mâna DNA „. Din conținutul articolului, rezulta atât denumirea firmei la care se face referire, cat si numele si prenumele managerului JACK GO; in articol nu apare numele reclamantului G. L. si nici denumirea firmei . Parscov al cărui manager este reclamantul; fotografia ilustrata in ziar, pretinsa a fi a reclamantului, poarta numele managerului firmei United Electric, respectiv JACK GO; așezarea fotografiei in pagina s-a produs dintr-o eroare si nu cu rea credința.
Din documentele depuse la dosar, respectiv contract servicii reprezentare media nr. 1/17.04.2011, instanța a reținut ca parata N. Z. este răspunzătoare de conținutul articolului care se refera la firma United Electric, iar alăturarea la acest articol redactat de N. Z., a unei fotografii care aparține altei persoane, nu a fost făcuta cu rea credința.
Din răspunsurile la interogatoriu date de parata . general C. B., instanța a reținut ca, răspunzător de conținutul unui articol publicat in ziar, este autorul articolului, iar postarea si așezarea in pagina a articolului, aparține altei persoane, iar autorul este obligat sa asigure ilustrația articolului.
Potrivit disp. art. 252 si 253 alin. 4 Cod civil, persoana prejudiciata poate cere despăgubiri sau o reparație patrimoniala pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, daca vătămarea este imputabila autorului faptei prejudiciabile.
Potrivit disp. art. 74 lit h Cod civil, pot fi considerate ca atingeri vieții private utilizarea cu rea credința a numelui, a imaginii, a vocii sau asemănării cu alta persoana.
In speța dedusa judecații, nu exista niciun element care sa conducă la reaua credința, întrucât conținutul articolului se refera clar la o alta firma, având alta denumire si alt obiect de activitate decât firma condusa de reclamant, iar pe fotografia alăturata articolului, fotografie ce aparține reclamantului, este inserat clar „managerul JACK GO”, situație de natura de a face dovada ca nu exista nicio intenție din partea nimănui de a-i crea reclamantului vreun prejudiciu de natura celor invocate.
Din declarația martorului C. E., propus de reclamant, instanța a reținut ca acesta a citit in ziar articolul ce face obiectul prezentei cauze si a rămas surprins, iar sătenii care lucrează la firma condusa de reclamant, după ce au citit acest articol, si-au făcut griji privind serviciul.
Ca urmare, instanța a apreciat ca nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, si nici disp. art. 74 lit h Cod civil, lipsind reaua credința.
Acordarea prejudiciului moral semnifica o reparație morala de principiu, insa nu exista criterii legale de determinare a cuantumului unor astfel de despăgubiri, practica judiciara stabilind ca despăgubirile morale nu trebuie sa constituie un motiv de imbogatire fara justa cauza.
Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte, stricte, din moment ce el diferă de la persoana la persoana, in funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz.
De aceea, nici Curtea Europeana, atunci când acorda despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca in echitate.
Ori, in prezenta cauza, instanța judecând in echitate, a constatat ca obligarea paratei ziarul O. la publicarea pe prima pagina a unui articol care sa cuprindă dezmințirea erorii regretabile privind asocierea fotografiei reclamantului G. L. cu articolul „Chinezii de la United Electric Parscov din Topul firmelor pe mâna DNA„, articol publicat in data de 06.03.2012, este suficienta pentru a oferi o reparatie completa pentru atingerea dreptului la propria imagine si la viata privata.
Pe cale de consecința, instanța a admis, in parte, cererea având ca obiect despăgubiri civile, astfel cum a fost precizata formulata de reclamantul G. L..
A obligat pe parata Z. O. sa publice pe prima pagina un articol care sa cuprindă dezmințirea erorii regretabile privind asocierea fotografiei reclamantului G. L. cu articolul "Chinezii de la United Electric Parscov, din topul firmelor pe mana DNA", publicat in data de 06.03.2012.
A respins capătul de cerere privind obligarea paratelor Z. O. si N. Z. la plata sumei de 10.000 euro echivalent lei daune morale.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, care a criticat soluția pentru nelegalitate si netemeinicie, din următoarele considerente:
Instanța de fond in mod greșit a apreciat ca "obligarea paratei Z. O. la publicarea pe prima pagina a unui articol care sa cuprindă dezmințirea erorii regretabile privind asocierea fotografiei reclamantului G. L. cu articolul "Chinezii de la United Electric Parscov din Topul firmelor pe mana DNA, articol publicat in data de 06.03.2012, este suficienta pentru a oferi o reparație completa pentru atingerea dreptului la propria imagine si la viata privata".
Potrivit disp. art. 252 si art.253 alin.(4) Cod civil, persoana prejudiciata poate cere despăgubiri sau o reparație patrimoniala pentru prejudiciul chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, daca vătămarea este imputabila autorului faptei prejudiciabile.
Este evident ca fapta paratei intimate Z. N., ca si a publicației, deopotrivă, a cauzat prejudiciul moral reclamantului, prin folosirea imaginii sale asociate cu textul - deloc lăudabil - al articolului, chiar daca din conținutul sau rezulta ca este vorba de alta persoana si alta societate. Imaginea folosita pentru ilustrarea articolului - fotografia clara a reclamantului - a fost de natura a leza dreptul acestuia la imagine, ceea ce a generat suferința, prejudiciul moral.
Totuși, instanța a reținut ca fapta paratelor intimate le este imputabila, acesta fiind si temeiul pentru care a dispus obligarea la dezmințire.
Insa, instanța in mod greșit, a apreciat ca doar publicarea unei simple dezmințiri este suficienta pentru repararea fata de reclamant a dreptului la imagine încălcat, desi este evident ca articolul cu conținut denigrator la adresa "chinezilor de la Parscov", alăturat fotografiei reclamantului, a lezat dreptul la imagine a acestuia, cauzând suferințe percepute intens de către acesta, in societate, in cercul de prieteni, in domeniul afacerii sale, cu atat mai mult cu cat regulile de conduita specific chineze difera mult fata de cele europene, fiind mult mai severe si mai aspru sancționate eventualele abateri.
Dreptul la libera exprimare, ocrotit de Constituția României prin art. 30 si garantat de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cunoaște o interpretare extensiva în cazul jurnaliștilor. Aceștia, în exprimarea unor opinii sau pentru a aduce la cunoștința publicului anumite informații de interes public, pot folosi figuri de stil, comparații, hiperbole sau orice alta modalitate pentru a da discursului acea nota de captatio benevolentiae din partea auditorului.
Informația furnizata trebuie sa fie exacta, precisa si riguros verificata. Orice jurnalist care se respecta si, mai ales, o publicație care tine la prestigiul sau profesional, verifica temeinic, prin mai multe surse, fiecare informație publicata, pentru ca rezultatul sa-si îndeplinească rolul de a informa publicul, nu pentru a dezinforma. Ingeniozitatea exprimării, expresivitatea textului si a subtextului sunt mijloacele pe care le exploatează orice jurnalist profesionist.
Prin alăturarea fotografiei reclamantului la textul incriminator, pârâtele au sugerat publicului cu privire la "chinezii de la Parscov", iar reclamantul a fost folosit ca exemplu. Sugestia rămâne un mesaj subtextual, subînțeles, echivoc si nesigur; ea nu are un suport material; prin ea se speculează diferitele accepțiuni ale cuvintelor si mai ales modul în care publicul le percepe, modalitatea direct influențată de gradul de educație a acestuia.
Faptul ca paratele nu au dat dezmințire nici după mai bine de doi ani si jumătate, chiar necerut, ci din proprie inițiativa, a sporit gradul de suspiciune cu privire la articol si la cele conținute, data fiind alăturarea pozei.
Sensibilitatea reclamantului a fost, fără îndoială, afectată de folosirea imaginii sale într-un context de anatemizare a cetățenilor chinezi, rezultând din contextului general defavorabil existenta unor acuzații directe exprimate, de natura sa aducă atingere reputației reclamantului, ceea ce face ca cel lezat sa poată solicita instanței sa condamne atitudinea pârâților.
Din aceasta perspectiva, intervenția instanței este hotărâtoare, cu atat mai mult cu cat aceasta este chemata sa restabilească ordinea morala, in situația in care aceasta a fost încălcata, in special atunci când un jurnalist de profesie a exprimat mult mai direct unele opinii care pot suscita interesante discuții cu referire la respectarea demnității si a dreptului la imagine a oricărei persoane.
In ce privește stabilirea daunelor morale, cuantificarea prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale de determinare, ci este apreciat de instanțe în raport de consecințele negative suferite de cei implicați, de valorile morale lezate și măsura în care le-a fost afectată situația familială sau profesională.
Sancționarea unor astfel de fapte de către instanța reprezintă un nivel de protecție a acestor drepturi personale nepatrimoniale si o garanție ca persoana prejudiciata poate cere si obține repararea in instanța a drepturilor astfel încălcate.
Art.72 din Noul cod civil definește dreptul la demnitate si reunește atat conceptul de demnitate, cat si onoarea si reputația, fara a le defini exact. "Demnitatea este greu de definit, dar, in orice caz, presupune cinste, buna-credința si o reputație neatinsa. Ea este un bun imaterial, de ordin etic si este inerenta ființei umane. Conceptul acoperă in același timp dimensiunea interna si dimensiune externa a cuvântului demnitate" (O. U., C. M., D. civil, Persoanele - in reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2011, pag.70).
Demnitatea este un atribut înnăscut, care este onoarea, la care se adaugă si alte insusiri de ordin etic, dobândite in timpul vieții omului, care formează laolaltă reputația unei persoane. (V. Dongoroz, S. Kanane, I. O., I. F., N. I., C. B., R. Zstanoiu, V. R., Explicații teoretice ale Codului penal roman, Voi.III, Ed. Academiei, București, 1971, p.403).
Demnitatea este valoarea afectata a reclamantului apelant, deoarece acesta s-a văzut asociat cu fapte de natura penala in curs de cercetare, a fost pus in situația de a da explicații, de a se disculpa, iar sensibilitatea in aceste situații diferă de la o persoana la alta, in funcție de gradul de percepție a acestuia, de nivelul de pregătire, de educația primita, de mediul in care s-a format precum si de mulți alti factori. Convenția Europeana a Drepturilor Omului reglementează dreptul la viata privata in art.8, in parag.2, fiind stabilite situațiile in care autoritățile pot interveni in exercitarea acestui drept. Noțiunea de viata privata, asa cum o vad autori consacrați, are un conținut complex, care grupează dreptul la propria imagine (C.E.D.O., Schussel c. Austriei, 21 februarie 2002).
In baza obligațiilor sale pozitive, statul trebuie sa garanteze oricărei persoane, chiar daca aceasta este persoana publica, "o speranța legitima" in ceea ce privește protecția si respectarea vieții sale private împotriva practicilor presei de senzație.
In temeiul acestor principii s-a adresat reclamantul instantei de judecata, pentru a cere respectarea dreptului sau la propria imagine si sancționarea celor care l-au incalcat si au produs acestuia prejudiciul moral ce se cere reparat.
Faptul ca instanța retine ca nu este vorba de rea-credința, ca paratele nu au acționat cu rea-credința, nu este de natura a asigura o încredere deplina si justificata in puterea si obiectivitatea statului de a sancționa derapajele dovedite ale presei.
Lipsa relei-credințe nu exclude culpa; faptul ca paratele intimate nu au acționat cu rea-credința, nu este de natura a le scuti, a le exonera de orice răspundere pentru lipsa lor de diligenta, lipsa unei minime intenții in a verifica știrile transmise in spațiul public.
Publicarea unei știri, a unui articol in cazul apelantului, la care se atașează o fotografie a unei terțe persoane, fara legătura cu ceva din conținutul articolului, fara a verifica temeinic veridicitatea informației astfel transmise, este dovada de neglijenta, de lipsa de profesionalism, de nepăsare.
In fapt, apariția articolului redactat de parata N. Z. i-a adus mari prejudicii, atât de imagine, cat si in afaceri, creând pentru acesta si familia sa, dar si pentru apropiații săi, o situație foarte dificila si cu mari pierderi.
Astfel, in familie, a reușit - cu greu - sa o convingă pe soția sa, soacra si toate rudele care se afla pe teritoriul României, ca nu le ascunde nimic si ca ziarul sigur a greșit numele si nu este vorba despre acesta si societatea pe care o administrează.
Insa, chiar si asa, toata lumea vedea fotografia, atat cea de pe prima pagina, cat si cea de la pag.5, care venea cu "detalii".
In ceea ce privește mediul de afaceri unde are legături de parteneriat, chiar daca numele sau nu apare si nici numele societății al cărei administrator este, este "bătător la ochi" - in termeni mai puțin academici - cum de "s-a întâmplat" ca, atât pe prima pagina cat si in fondul articolului, poza acestuia este prezentata ca si cum apelantul - si nu altcineva - este cel la care se face referire in articol, așa incat, nu mai erau dubii cu privire la cine este acel chinez.
Dupa apariția articolului, un timp, a observat ca chiar si subordonații săi, muncitori in fabrica si salariații de la birouri, erau mai rezervați in discuțiile cu acesta, unii il ocoleau si chiar mulți muncitori vorbeau in lipsa sa, unii se îndoiau de veridicitatea conținutului articolului, in timp ce alții erau sceptici, bănuitori.
A avut de pierdut si in relațiile contractuale, concret, atunci când mergea sa negocieze contracte ori chiar mergea sa semneze unele înțelegeri deja finale, nu se mai putea materializa tranzacția sau încheierea contractelor, din varii motive - pretexte, așa cum a inteles pe parcurs, ceea ce i-a provocat mari pierderi, nu doar apelantului, ca persoana, ci societății reprezentate de acesta.
Așa cum s-a statuat, atingerile onoarei sau reputației pot avea loc in diverse forme, fie ca ele ar fi verbale (cuvânt, cântec, mimica) sau scrise (literatura, portret, caricatura, etc), publice (articol de ziar, revista, carte, radio, televiziune), sau private (scrisoare, memoriu, raport, etc.) (O. U., C. M., op.cit.p.65).
"Atingerile aduse onoarei se numesc calomnii (defăimări), atunci când ele rezulta din alegațiuni sau imputarea unor fapte care pot sa fie adevărate sau false (plagiator al unei opera, alcoholic, toxicoman, etc); ... Existenta unei atingeri a onoarei se apreciază din punctual de vedere al cetățeanului obișnuit, dotat cu o sensibilitate medie. In principiu, o atingere a onoarei este realizata din chiar momentul in care declarațiile sunt de natura a discredita o persoana in anturajul sau. ., contează mai puțin daca alegațiunile sunt fidele sau deformate in raport cu realitatea. Dar . faza, instanța va tine seama de veridicitatea faptelor invocate sau de legitimitatea criticilor, pentru a determina astfel daca atingerea adusa onoarei trebuie calificata ca ilicita. Nu este necesar ca persoana sa fie desemnata prin numele sau (n.n. nume întreg si corect) atunci când ea este ușor de identificat; tot astfel, in cazul in care o persoana se recunoaște .-un roman, nu este obligatoriu sa se stabilească si daca ceilalți cititori o vor recunoaște (O. U., C. M., op. cit. p. 65).-Noul cod civil. Comentarii, doctrina si jurisprudenta, București, Ed. Hamangiu, 2012, Vol.I,p.310.
In speța de fata, este limpede ca textul articolului face referire la alta persoane, insa este la fel de clar ca imaginea alăturata articolului este a reclamantului; este inadmisibil ca o asemenea greșeala sa ramana nesancționata, atâta vreme cat efectele articolului au produs suferințe, prejudiciu moral reclamantului, care prejudiciu nu a fost nici pana la aceasta data reparat, nu au încercat cel puțin, publicarea unei rectificări, pentru a îndrepta situația.
Instanța trebuie sa constate ca fapta de a folosi pe nedrept, fara acordul reclamantului, imaginea sa . care se face vorbire de o alta persoana, care ar fi săvârșit fapte grave, de natura penala, o alta societate decât cea reprezentata de reclamant este ilicita, așa cum este calificata de legiuitor si, dispunând tragerea la răspundere a ambilor parați, in solidar, sa inlature consecințele deosebite produse in viata reclamantului.
In baza obligațiilor sale pozitive, statul trebuie sa garanteze oricărei persoane, chiar daca aceasta este persoana publica, "o speranța legitima" in ceea ce privește protecția si respectarea vieții sale private împotriva practicilor presei de senzație.
Repararea prejudiciului rezulta din insasi esența răspunderii civile care, in realitate, înseamnă obligația de reparare in întregime a prejudiciului cauzat altuia, in sensul de a duce la înlăturarea tuturor consecințelor unui fapt dăunător si la restabilirea situației anterioare a celui păgubit sau lezat.
Chiar daca acest drept al reclamantului este un drept nepatrimonial, incălcarea acestuia a produs o suferința morala, in primul rând, dar si un prejudiciu material, asa cum a arătat in acțiune, iar repararea acestor consecințe trebuie făcuta astfel incat repararea sa fie una integral iar satisfacția îndeplinirii justiției sa fie deplina, in concordanta cu valorile unei societăți bazate pe ocrotirea principiilor de conviețuire sociala si a valorilor sociale.
Pentru toate aceste motive, solicita admiterea acțiunii, asa cum a fost ea modificata, sa se constate fapta reclamanților una ilicita si, aplicând sancțiunile legale, sa se dispună obligarea paratei - publicației "O." la publicarea pe cheltuiala sa a hotărârii, conf.art.253, alin.(3), lit. a) Cod civil si obligarea ambilor parați, in solidar, la plata despăgubirilor in suma precizata, pentru repararea prejudiciului moral suferit, in conformitate cu dispozițiile art. 253 alin.4 Cod civil.
Parata N. Z. nu se poate apară cu faptul ca este "răspunzătoare doar de conținutul articolului, care se refera la firma "United Electric" si nu la persoana reclamantului..." deoarece, daca ar admite o asemenea situație, ar însemna ca o persoana a cărei imagine este folosita . greșit, fara legătura cu realitatea, sa fie lezat, sa fie păgubit, deoarece textul articolului care însoțea imaginea se refera la alta persoana.
I s-a folosit imaginea in mod eronat, in mod injust, iar cine a greșit si i-a produs asemenea paguba trebuie sa plătească, trebuie sa răspundă, așa cum cere legea.
Reaua credința rezulta din faptul ca, timp de doi ani, nici autoarea articolului, nici publicația, nu au dat o dezmințire, deși știau de eroarea grosolana pe care au făcut-o împreuna. Publicația parata a răspuns la invitația adresata acesteia, in vederea stingerii amiabile a litigiului, insa, nu a încercat măcar sa dea o dezmințire, un drept la replica ori sa facă un minim gest, in scopul de a remedia ce se mai putea remedia.
Solicita suma de 10.000 euro - ori contravaloarea in lei - analizând toate urmările produse in urma apariției articolului, a apreciat ca valorile lezate de publicarea pozei apelantului alături de textul articolului sunt foarte importante, este vorba de familia sa, de prieteni, cunoscuți, parteneri contractuali, asociații sai, societatea in general, unde trăiește si isi desfășoară activitatea, toate mediile, unde relațiile sociale au fost afectate in mod grav si injust.
Este adevărat ca, in absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă, exacta, matematica, a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
In cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fară justă cauză a celui care pretinde daune morale.
Insa, prejudiciul moral este cel puțin la fel de important, chiar daca el nu se poate cuantifica atat de ușor si de exact.
Considera ca instanța nu poate lăsa nesancționata o astfel de fapta, care in mod nedrept i-a cauzat reclamantului un prejudiciu moral, dedus dintr-un complex de situații și împrejurări, descrise mai sus.
Pentru toate aceste motive, solicita admiterea apelului, modificarea in parte a sentinței criticate si, pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost modificata, in sensul modificării câtimii sumei ce reprezintă daune morale, precum si obligarea paratelor, in solidar, la plata acestor daune.
In drept, art.457, art.461 C. pr.civ..
Solicita obligarea la plata cheltuielilor de judecata, in cuantum de 500 lei.
Intimații, legal citați cu mențiunea sa depună întâmpinare, nu s-au conformat acestei prevederi legale, fiind decăzuți din dreptul de a mai propune probe si invoca excepții, in afara celor de ordine publica.
La termenul de judecata din data de 04.03.2015, tribunalul a pus in discuția parților calificarea caii de atac împotriva hotărârii instanței de fond, aceasta fiind calificata recurs, pentru motivele expuse pe larg in încheierea de ședința de la acea data.
Examinând recursul prin prisma actelor si lucrărilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, dar si sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul retine următoarele aspecte:
Obiectul prezentei cauze rezida in acțiunea formulata de reclamantul G. L., așa cum a fost precizata la termenul de judecata din data de 03.11.2014, care a solicitat, in contradictoriu cu paratele Z. O. Buzau si N. Z., pronunțarea unei sentințe prin care sa se dispună obligarea paratelor, in solidar, la plata sumei de 10.000 euro echivalent lei cu titlu de despăgubiri materiale si daune morale cauzate de publicarea pe prima pagina a cotidianului O., a unui articol cu titlul „Chinezii de la United Electric Parscov din Topul firmelor pe mâna DNA „in care a fost preluata fotografia reclamantului de la festivitatea organizata de Camera de Comerț si Industrie B., cu ocazia premierii firmei al cărui manager este, alăturând fotografia sa de informații referitoare la alte persoane si alta societate; publicarea in presa a hotărârii de condamnare a paraților, pe cheltuiala acestora, pe prima pagina si cheltuieli de judecata.
In drept, sunt invocate disp. art. 252 si 253 Cod civil.
Prin s.c. nr._/10.11.2014, Judecătoria B. a admis, in parte, cererea având ca obiect despăgubiri civile, astfel cum a fost precizata, formulata de reclamantul G. L., in contradictoriu cu pârâtul Z. "O." si pârâta N. Z.; a obligat pe parata Z. O. sa publice, pe prima pagina, un articol care sa cuprindă dezmințirea erorii regretabile privind asocierea fotografiei reclamantului G. L. cu articolul "Chinezii de la United Electric Parscov, din Topul Firmelor pe mâna DNA", publicat in data de 06.03.2012; a respins capătul de cerere privind obligarea paratelor Z. O. si N. Z. la plata sumei de 10.000 euro echivalent lei daune morale.
Împotriva sentinței a declarat apel (recalificat recurs) reclamantul, care a criticat soluția, in esența, sub aspectul respingerii capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
Pentru a se stabili, în condițiile art. 304 C.proc.civ., limitele învestirii instanței de recurs, tribunalul reține că, prin recursul declarat în prezenta cauză de reclamant împotriva sentinței civile nr._/10.11.2014, pronunțata de Judecătoria B. in dosarul nr._, au fost formulate critici doar cu privire la soluția data de prima instanță (de respingere) a capătului de cerere referitor la obligarea paratilor la plata sumei de 10.000 euro echivalent lei daune morale.
Ca atare, nefiind atacata cu recurs, a devenit irevocabila, în condițiile art. 377 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ., soluția (de admitere) data prin sentința menționată, cu privire la admiterea, in parte, a cererii avand ca obiect despăgubiri civile, astfel cum a fost precizata formulata de reclamantul G. L. si a obligării paratei Z. O. sa publice pe prima pagina un articol care sa cuprindă dezmințirea erorii regretabile privind asocierea fotografiei reclamantului G. L. cu articolul "Chinezii de la United Electric Parscov, din topul firmelor pe mana DNA", publicat in data de 06.03.2012.
Acest lucru se impune, cu atât mai mult cu cat parații nu au declarat recurs fata de hotărârea primei instanțe, achiesând la soluția acesteia, astfel incat hotărârea judecătoreasca se bucura, fata de aceștia, de putere de lucru judecat.
In legătura cu critica de neacordare a daunelor morale, tribunalul pornește de la temeiul de drept invocat in cererea de chemare in judecata, respectiv prevederile art. 252 si 253 cod civil, precum si ale art. 74 lit. h Cod civil.
Astfel, potrivit disp. art. 252 si 253 alin. 4 Cod civil, persoana prejudiciata poate cere despăgubiri sau o reparație patrimoniala pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, daca vătămarea este imputabila autorului faptei prejudiciabile.
Potrivit disp. art. 74 lit. h Cod civil, pot fi considerate ca atingeri vieții private utilizarea cu rea credința a numelui, a imaginii, a vocii sau asemănării cu alta persoana.
Prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum și protocoalele adiționale la aceasta nr. 1, 4, 6, 7, 9, 10.
În acest mod, conform art. 11 și 20 din Constituție, Convenția și protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O. și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire hotărârile judecătorești naționale.
În ceea ce privește dreptul la liberă exprimare consacrat de art. 10 din Convenție, acesta beneficiază în prezent și de o reglementare expresă în noul Cod civil, respectiv în art. 70, potrivit căruia orice persoană are dreptul la liberă exprimare, exercitarea acestui drept putând fi restrânsă numai în cazurile și limitele expres prevăzute de art. 75 din același cod. Conform acestui din urmă text, nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în secțiunea a 3-a (dedicată reglementării dreptului la viață privată și la demnitatea persoanei umane) atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Alineatul 2 al art. 75 C.civ. stabilește că exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor indicate.
De asemenea, în ceea ce privește dreptul la viață privată, art. 71 alin. 2 C.civ. specifică faptul că nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul sau fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 C.civ.
În consecință, revine instanțelor naționale sarcina de a stabili în funcție de circumstanțele cauzei, prin raportare la principiile consacrate în jurisprudența Curții Europene în materia dreptului la liberă exprimare reglementat de art. 10 din Convenție și a dreptului la viață privată prevăzut de art. 8 din Convenție, dacă exercitarea dreptului la liberă exprimare poate fi restrânsă pentru protejarea dreptului la viață privată al altei persoane.
F. de specificul cauzei deduse judecații, in speța, tribunalul urmează a se raporta la prevederile art. 10 din CEDO, in conformitate cu care „orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau comunica informații sau idei fara amestecul autorităților publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
Regăsim aceste garanții și în art. 30 din Constituția României, care prevede că: Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel... prin mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și dreptul la propria imagine. Răspunderea civilă pentru informația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului.... în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege". Pe de altă parte, art. 31 din Constituție garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public, neîngrădit, iar mijloacele de informare în masă sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
De asemenea, art. 8 din CEDO garantează oricărei persoane dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, garanție regăsită și în art. 26 din Constituția României.
Dreptul aparat de articolul 10 din CEDO cuprinde, așadar, atât libertatea de opinie, cât si, ceea ce interesează în cauza de fata, dreptul de a primi sau comunica informații sau idei, sau „libertatea de exprimare”.
Potrivit jurisprudenței Curții în materie, relevata cu titlu de principiu în cauza Handyside contra Regatului Unit, „libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societati democratice, una din condițiile primordiale ale progresului sau si ale împlinirii individuale a membrilor săi” si acoperă „nu numai informațiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci si pe acelea care ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației. Acestea sunt cerințele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, în absenta cărora nu exista societate democratica”.
Pornind de la aceste aspecte generale care caracterizează litigiul dintre părți, instanța va analiza în ce măsură libertatea de exprimare a ziaristului și de informare a publicului garantată de art. 10 din CEDO vine în contradicție cu art. 8 din CEDO care reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie a reclamantului.
Dreptul la libera exprimare nu este unul absolut. In acest sens, se prevede faptul ca exercitarea acestor libertăți ce comporta îndatoriri si responsabilități poate fi supusa unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, ce constituie masuri necesare ., pentru securitate naționala, integritatea teritoriala sau siguranța publică, apărarea ordinii si prevenirii infracțiunilor, protecția sanatatii sau moralei, protecția reputației sau drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea si imparțialitatea puterii judecătorești”.
Așadar, cele doua drepturi prevăzute de convenție nu sunt absolute. Astfel, cele doua se limitează reciproc, in sensul ca dreptul la viata privata încetează unde începe dreptul la libera exprimare, iar dreptul la libera exprimare încetează unde începe dreptul la viata privata, fiecare din cele doua drepturi garantate de convenție trebuie exercitat cu respectarea celuilalt.
Libertatea de exprimare poate fi supusa unor ingerințe, in condițiile alineatului 2 al articolului 10, care trebuie însa sa îndeplinească mai multe cerințe: sa fie prevăzute de lege, sa urmărească un scop legitim (dintre cele enumerate limitativ in alineatul menționat), măsura luata sa fie necesara într-o societate democratica, cu o privire speciala asupra proporționalității ingerinței cu scopul legitim urmărit.
Protecția reputației unei persoane este prevăzuta în art. 10 paragraful 2 din Convenție, ca temei pentru restrângerea libertății de exprimare. Imaginea persoanei tine de sfera vieții private, iar statele semnatare, în baza obligațiilor pozitive, trebuie sa garanteze oricărei persoane, chiar daca aceasta este persoana publica, „o speranța legitima în ceea ce privește protecția si respectarea vieții sale private”, împotriva practicilor presei de senzație (CEDO, cauza von Hannover c. Germaniei, hotărârea din 24 iunie 2004, par. 68). Protejarea reputației si drepturilor altora este menita sa restrângă mai mult decât de obicei libertatea presei, în cazul în care aceasta din urma nu își propune sa contribuie la o dezbatere de interes general, ci sa satisfacă, în scop pur comercial, curiozitatea unui anumit public, cu privire la detalii din viata privata si activitățile cotidiene ale unei celebrități.
Prin raportare la scopul exercitării unor ingerințe ale autorităților statale în exercițiul libertății de exprimare, în special prin presa, jurisdicția europeana de contencios al drepturilor omului a fost adeseori confruntata cu soluționarea „conflictului” ce poate sa apară între exercitarea libertății de exprimare si necesitatea protejării „reputației si drepturilor ce aparțin altor persoane”. Cel mai adesea, aceasta problema s-a pus atunci când s-a susținut ca faptul condamnării unor ziariști sau a unor particulari pentru afirmații cu caracter defăimător făcute la adresa unor oameni politici, funcționari, membri ai corpurilor judiciare, a altor persoane publice sau chiar la adresa unor particulari, reprezintă o încălcare a libertății de exprimare a autorilor unor asemenea afirmații. Statutul special pe care îl au anumite persoane (spre exemplu: militari, deținuți, funcționari publici, ziariști, oameni politici) poate restrânge sau mari protecția acordata dreptului lor.
Prin cauza Lingens c. Austriei, Curtea a stabilit o foarte importanta distincție între afirmarea unor fapte si cea a unor judecați de valoare (distincție ce corespunde, într-o anumita măsura, celei realizate în chiar textul articolului 10 din Convenție: „libertatea de a primi sau comunica informații sau idei”). Potrivit Curții, „existenta faptelor poate fi demonstrata, în timp ce adevărul judecaților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit” (aceasta distincție a fost reluata în majoritatea cauzelor ulterioare din domeniu: CEDO, cauza Cumpana si Mazare c. României, hotărârea Marii Camere din 17 decembrie 2004; CEDO, cauza De Haes si Gijsels c. Belgiei, hotărârea din 24 februarie 1997; CEDO, cauza McVicar c. Marii Britanii, hotărârea din 7 mai 2002; CEDO, cauza Krone Verlag Gesellachaft M.B.H. si Gerhard Walter c. Austriei, decizia de inadmisibilitate din 13 mai 2004).
Începând cu anul 1990, încetând considerentele ideologice care au motivat interzicerea reparării bănești a daunelor morale, s-a revenit la practica reparării bănești a acestora. Legislația actuală îngăduie un sistem mixt de reparare a daunelor morale, atât prin mijloace nepatrimoniale, cât și prin mijloace bănești.
Revenirea la practica admiterii reparării bănești a prejudiciilor nepatrimoniale, ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului în anul 1994 și încorporarea sa în dreptul intern au ocazionat în practică soluții diverse, justificate de multitudinea situațiilor de fapt cu care instanțele judecătorești au fost sesizate. Astfel, aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective și pot forma obiectul controlului instanței de apel. Concluzionând astfel, tribunalul împărtășește criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. Se impune a evidenția faptul că toate instanțele civile care analizează astfel de cauze au stabilit că modalitatea de reparare a prejudiciului este una mixtă, concretizată atât în despăgubiri bănești, cât și sub forma publicării hotărârii judecătorești de sancționare a pârâtului, ca modalitate de reparație nepatrimonială a daunei suferite. Totodată, Curtea a făcut o . aprecieri notabile în ceea ce privește repararea in natura a prejudiciului care, in realitate, înseamnă obligația de reparare in întregime a prejudiciului cauzat altuia si este astfel deoarece, pentru a fi integrala, in sensul de a duce la înlăturarea tuturor consecințelor unui fapt dăunător si la restabilirea situațiilor anterioare a celui păgubit sau lezat, repararea este necesar sa se faca in natura, prin utilizarea mijloacelor celor mai potrivite realizării acestui scop.
In aceasta sfera a mijloacelor adecvate sunt si acțiunile prevăzute de art. 253 cod civil, acțiuni care sunt mijloace de apărare de drept civil ce răspund necesitații reparației in natura a prejudiciului. D. fiind ca drepturile aparate sunt nepatrimoniale, majoritatea încălcărilor producând o suferința morala, cea mai potrivita reparație nu este cea finala, de obligare a persoanei vinovate la despăgubiri, ci de interzicere a savarsirii faptei (înainte de a se produce sau pe parcursul savarsirii ei) sau de obținere a unei satisfacții morale constând in constatarea caracterului ilicit al faptei.
In materia apararii drepturilor personale nepatrimoniale legiuitorul a adus o necesara reglementare expresa a posibilității celui vătămat . sau de a cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimoniala pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, care i-a fost cauzat.
În privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor, instanța supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport cu consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.
Atingerile aduse drepturilor personalității antrenează un prejudiciu material sau nepatrimonial; este de principiu ca prejudiciile nepatrimoniale, întrucât vizează viata, integritatea corporala, onoarea, reputația, demnitatea, viata privata, sunt practic inestimabile pecuniar. Legea permite acordarea de despăgubiri bănești pentru prejudiciile morale, chiar daca cuantificarea lor este mai dificila.
Sistemul actual de protecție a drepturilor personalității nu s-a detașat complet de principiile reparării prejudiciului care stau la baza dreptului comun al răspunderii civile delictuale; nu poate fi inca vorba de o autonomie a regimului juridic aplicabil drepturilor personalității. Astfel, se regăsesc condițiile clasice ale art. 1349 NCC, o atingere ilicita, o vinovăție, un prejudiciu, o legătura de cauzalitate intre ele.
Analiza cazurilor privind libertatea presei va fi puternic marcata de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau la judecați de valoare, precum si de atitudinea subiectiva a ziaristului în momentul comiterii faptei. În raport de acest ultim criteriu, este necesar a se stabili buna credința a jurnalistului, atât în raport de adevărul afirmațiilor sale (daca a cunoscut sau nu ca acestea sunt adevărate sau false, daca a depus diligentele necesare, în circumstanțele date, pentru a verifica autenticitatea afirmațiilor), cât si în funcție de scopul demersului jurnalistic (daca a urmărit sa informeze opinia publica asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-si îndatorirea de a răspândi informații si idei asupra unor subiecte de interes general, chiar daca aceasta implica uneori în mod inerent afectarea reputației persoanei vizate).
Jurnaliștii nu se pot prevala de garanția oferita de articolul 10 decât cu condiția să acționeze „cu buna credința, astfel încât sa furnizeze informații exacte si demne de încredere, respectând deontologia jurnalistica” (CEDO, cauza Radio France c. Franței, hotărârea din 30 martie, par. 37), cu atât mai mult atunci când mijlocul de difuzare are un impact potențial considerabil, ca de exemplu în cazul mijloacelor audiovizuale.
Calificarea unei declarații ca fiind una de natura factuala sau o judecata de valoare revine în primul rând autoritatilor naționale, care au, în acest sens, o marja de apreciere.
Din distincția pe care a realizat-o Curtea între fapte si judecați de valoare, se poate desprinde concluzia potrivit căreia persoanelor care fac afirmații referitoare la fapte obiective, li se poate în mod legitim cere sa dovedească adevărul acestora.
Calificarea unor afirmații ca fiind judecați de valoare ori informații factuale este o sarcina dificila, de vreme ce, în majoritatea cazurilor, intra în discuție elemente ale ambelor tipuri de afirmații: judecatile de valoare sunt însoțite de afirmații factuale ce le determina, după cum afirmații factuale sunt rar lipsite de afirmații de valoare consecutive. Atunci când, din ansamblul afirmațiilor, ceea ce a fost afectat mai mult este imaginea si demnitatea terțului, este vorba despre o judecata de valoare, iar Curtea a considerat ca afirmația litigioasa în ansamblul sau este o judecata de valoare si invers. Atunci când exista fapte necontestate de nimeni, orice interpretare se da acestora constituie o judecata de valoare (CEDO, cauza Dichand si altii c. Austriei, hotărârea din 26 februarie 2002, par. 39).
Pe de alta parte, hotărârile Curții de la Strasbourg indica clar principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie sa fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe în situația în care analizează o acuzație de calomnie, elementul determinant trebuind sa fie buna-credința a autorului afirmațiilor care afectează reputația parții vătămate (daca a cunoscut sau nu ca acestea sunt false, precum si daca a depus diligentele necesare, în circumstanțele date, pentru a verifica autenticitatea afirmațiilor), coroborat cu scopul demersului jurnalistic. Astfel înțeleasă, buna-credința a ziariștilor le va atrage protecția art. 10 al Convenției chiar daca, în speța, nu reușesc sa facă proba verității, daca s-au bazat pe informații credibile.
Fată de cauza concretă depusă judecății, se constată că prima instanță a verificat îndeplinirea cerințelor răspunderii civile delictuale în concordantă cu jurisprudența CEDO, care stabilește întinderea marjei de apreciere a statului în restrângerea libertății de exprimare în funcție de natura si tipul discursului, valoarea protejată prin reprimarea lui, calitatea specifică a autorului, persoana lezată.
Astfel, instanța de fond, in mod corect, a reținut ca:
- in cotidianul O. – B. din data de 06.03.2012 s-a publicat un articol sub denumirea „Chinezii de la United Electric Parscov din Topul firmelor pe mâna DNA”; din conținutul articolului, rezulta atât denumirea firmei la care se face referire, cat si numele si prenumele managerului JACK GO; in articol nu apare numele reclamantului G. L. si nici denumirea firmei . Parscov al cărui manager este reclamantul; fotografia ilustrata in ziar, pretinsa a fi a reclamantului, poarta numele managerului firmei United Electric, respectiv JACK GO;
- așezarea fotografiei in pagina s-a produs dintr-o eroare si nu cu rea credința; răspunzător de conținutul unui articol publicat in ziar este autorul articolului, iar postarea si așezarea in pagina a articolului aparține altei persoane, iar autorul este obligat sa asigure ilustrația articolului; din documentele depuse la dosar, respectiv contract servicii reprezentare media nr. 1/17.04.2011, instanța de fond a reținut ca parata N. Z. este răspunzătoare de conținutul articolului care se refera la firma United Electric, iar alăturarea la acest articol redactat de N. Z., a unei fotografii care aparține altei persoane, nu a fost făcuta cu rea credința;
- conținutul articolului se refera clar la o alta firma, având alta denumire si alt obiect de activitate decât firma condusa de reclamant, iar pe fotografia alăturata articolului, fotografie ce aparține reclamantului, este inserat clar „managerul JACK GO”, situație de natura de a face dovada ca nu exista nicio intenție din partea nimănui de a-i crea reclamantului vreun prejudiciu de natura celor invocate;
- din declarația martorului C. E., propus de reclamant, instanța a reținut ca acesta a citit in ziar articolul ce face obiectul prezentei cauze si a rămas surprins, iar sătenii care lucrează la firma condusa de reclamant, după ce au citit acest articol, si-au făcut griji privind serviciul, insa nu a fost dovedit prejudiciul de imagine suferit de reclamant si nici reaua intenție a paratei N. Z. in publicarea articolului respectiv.
Ca urmare, in mod corect instanța de fond a reținut ca nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, si nici disp. art. 74 lit h Cod civil, lipsind reaua credința, iar obligarea paratei ziarul O. la publicarea pe prima pagina a unui articol care sa cuprindă dezmințirea erorii regretabile privind asocierea fotografiei reclamantului G. L. cu articolul „Chinezii de la United Electric Parscov din Topul firmelor pe mâna DNA„ ,articol publicat in data de 06.03.2012, este suficienta pentru a oferi o reparație completa pentru atingerea dreptului la propria imagine si la viata privata.
De altfel, conform corespondentei purtate cu intimații si poziției acestora, exprimate pe parcursul judecării cauzei in fata instanței de fond si in recurs (adresa nr. 72/07.04.2015, fila 20), aceștia au fost de acord cu publicarea unei dezmințiri in ziar, in termen de 5 zile de la rămânerea definitiva/irevocabila a hotărârii instanței de fond.
F. de cele expuse pe larg anterior, tribunalul constata ca hotărârea instanței de fond este legala si temeinica, motiv pentru care, in conformitate cu prevederile art. 312 cod de procedura civila, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G. L., domiciliat în ., județ B., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Ș. L. din municipiul B., .. 2, Hotel Coroana, ., județ B., împotriva sentinței civile nr._ din 10.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ – având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâții Z. „O.”, cu sediul în municipiul B., ., județ B. și N. Z., domiciliată în municipiul B., . 1, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2015.
Președinte, I. M. | Judecător, D. R. | Judecător, A. M. |
Grefier, M. H. |
Red. D.R.
Tehnored. E.D./D.R.
2 ex./25.05.2015
d.f. nr._ – Judecătoria B.
j.f. – P. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2537/2015. Tribunalul BUZĂU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 126/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
