Contestaţie la executare. Decizia nr. 126/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 126/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 24242/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 126/2015
Ședința publică de la 18 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. P.
Judecător A. M.
Judecător M. Ș.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea recursului declarat de către contestatoarea U. V. domiciliată în B., cart. D. II, .. 8, județul B. împotriva sentinței civile nr. 16 537 din 13.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații U. M., M. Finanțelor Publice – ANAF A. Națională a Vămilor – DRAOV G., cu sediul în mun. G., ., jud. G., A. Națională a Vămilor București, cu sediul în mun. București, .. 13, sector 1, R. M. C., domiciliat în mun. B., ., ., jud. B., T. G., domiciliat în com. Băleni, .. Dâmbovița, E. L., domiciliat în mun. D., ., jud. V., B. L., domiciliată în Republica M., loc. M., jud. O. și C. T., domiciliată în Republica M., Loc. O., . S, . obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, având în vedere că recurenta U. V. a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 97 lei și de a mai depune la dosar încă 7 exemplare a cererii de recurs pentru a fi comunicate intimaților spre a lua cunoștință, constată că recurenta nu a complinit aceste obligații.
Constată că intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. a depus la dosar, la data de 07.05.2015 cerere prin care solicită a i se comunica un exemplar al cererii de recurs și prin care solicită judecata în lipsă, conform art. 242 alin.2 din vechiul Cod de procedură civilă.
Tribunalul, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția netimbrării prezentului recurs și rămâne în pronunțare pe excepție.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub număr unic de dosar_ la data de 24.08.2012, reclamanții U. M. și U. V. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Finanțelor Publice – ANAF A. Națională a Vămilor – DRAOV G., A. Națională a Vămilor București, contestație la executare împotriva procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile, întocmit la data de 07.03.2012, în cadrul dosarului de executare nr. 1447/2012 al instituției menționate, precum și a cuantumului creanței în sumă de_ lei, reprezentând taxe vamale, TVA și accize, invocând prescripția executării silite a creanțelor constând în sumă de 73.970 lei.
Au mai solicitat introducerea în cauză a numiților R. M. C., T. G., E. L., B. L. și C. T. și începerea executării silite asuprabunurilor imobile și mobile aparținând acestora, până la concurența sumelor stabilite în dispozitivul sentinței penale nr. 2411/2004, definitivă și irevocabilă prin decizia penală nr. 286/2006.
De asemenea, contestatoarea U. V. a solicitat și partajarea bunurilor comune și stabilirea unei contribuții personale de 97 % la dobândirea bunurilor și 3% pentru U. M., sens în care a solicitat atribuirea efectivă a bunurilor ce i se cuvin, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, a arătat că prin sentința penală nr. 2411/2004, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 286/2006, U. M., precum și celelalte persoane pe care a solicitat să fie introduse în cauză, au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 178 din Legea nr. 141/1997 și obligați în solidar la plata sumelor de 422,724.121 lei, către Direcția Generală a Vămilor, astfel: R. M. C., U. M., C. T. și T. G., la suma de 92.209.078 lei, reprezentând despăgubire civilă, R. M. C., U. M., B. L. și E. L., la plata sumei de_ lei, R. M. C., U. M. și B. L., la plata sumei de_ lei.
Arată că de al momentul rămânerii definitive a sentinței penale nr. 2411/2006, respectiv, data pronunțării deciziei penale nr. 286/05.04.2006 a Curții de Apel Ploiești, nu s-a întocmit nici un fel de formă de executare silită împotriva sa.
Solicită admiterea excepției invocate, iar în temeiul art. art. 128 al. 1 CPF, să se constate prescripția dreptului de a cere executarea silită a creanțelor constând în sumă de 73.970 lei.
De asemenea, arată că înțelege să conteste cuantumul creanței în sumă de 73.970 lei, întrucât nu cunosc cum a fost calculată și de unde provine această sumă, în condițiile în care prin hotărârea judecătorească sunt consemnate alte sume reprezentând despăgubiri civile către Direcția Generală a Vămilor, ci nu taxe vamale, TVA și accize.
Invocă prevederile art. 1447 al. 2 CC, arată că solicită introducerea în cauză a celorlalți inculpați cu care U. M. a fost obligat în solidar la plata sumelor consemnate în dispozitivul sentinței penale și solicită ca instanța să oblige creditorul să se îndrepte și împotriva acestora.
Contestatoarea U. V. solicită și partajarea bunurilor comune, să se constate că masa bunurilor este compusă dintr-un imobil casă de locuit și teren aferent în suprafață de 471 mp, situate în mun. B., ., jud. B. (conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1318/19.04.2010) și suprafața de 2.000 mp teren arabil situat în ., conform contractului de vânzare cumpărare 3798/07.09.2007. De asemenea, solicită stabilirea contribuției la 97% în favoarea sa și 3% pentru U. M. și ieșirea din indiviziune asupra acestora.
Arată că a fost singura care a contribuit din surse proprii (venituri din societate și donații făcute de părinții și frații săi) la achitarea prețului acestor imobile, U. M. neavând venituri decât în mod sporadic.
Cererea nu a fost motivată în drept și a fost timbrată cu taxă de timbru de 194 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Odată cu cererea, contestatorii au depus, în copie, proces verbal de sechestru pentru bunuri imobile din 07.08.2012 (fila 7), anexa la procesul verbal (fila 8), plic comunicare (fila 9), contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1318/19.04.2010 în fața BNP V. Ș. (fila 10), contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3798/07.09.2007, în fața BNP V. Ș. (fila 11), sentința penală nr. 2411/14.12.2004, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 8579/2003 (fila 13 – 18), certificat de căsătorie (fila 19), decizia penală nr. 284/05.04.2006, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._/2005 (fila 20 – 28).
Legal citată, DRAOV G. a depus întâmpinare în cauză, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Autorității Naționale a Vămilor și respingerea contestației la executare formulată.
Invocă prevederile art. 1, al. 1 din HG nr. 110/2009, potrivit cărora A. Națională a Vămilor se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, cu buget și patrimoniu proprii, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Potrivit art. 4 al. 1 pct. 21 din HG nr. 110/2009, ANV reprezintă în fața instanțelor, direct sau prin organele teritoriale ale MFP, interesele statului în cazurile de încălcarea normelor vamale.
Pe fondul cauzei, arată că prin sentința penală nr. 2411/2004, definitivă prin decizia nr. 284/2006, reclamantul U. M., împreună cu alți inculpați, au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997 și obligat să plătească DRAOV G., astfel: R. M. C., U. M., C. T. și T. G., la suma de 92.209.078 lei, reprezentând despăgubire civilă, R. M. C., U. M., B. L. și E. L., la plata sumei de_ lei, R. M. C., U. M. și B. L., la plata sumei de_ lei.
Ca urmare a hotărârii definitive și irevocabile a instanței, se arată că a procedat la emiterea somațiilor și a celorlalte măsuri de executare silită, inclusiv au fost aplicate sechestre asupra bunurilor imobile ale debitorilor.
Solicită respingerea excepției prescripției executării silite, deoarece somația nr._/12.12.2007, împreună cu titlurile executorii, au fost comunicate reclamantului la data de 17.12.2007. Prin adresa nr._/02.06.2009, se arată că a fost înființată poprirea asupra veniturilor salariale datorate de . către reclamantul U. M., iar reclamantului i-a fost adusă la cunoștință înființarea popririi prin adresa nr._/02.06.2009.
De asemenea, prin adresa nr._/28.05.2010, a fost înființată poprirea asupra conturilor reclamantului la BCR SA.
Se invocă prevederile art. 131 al. 1 din OG nr. 92/2003, potrivit cărora, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie într-un termen de 5 ani, de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, dar și prevederile art. 133, lit. c unde se arată că termenul de prescripție se întrerupe pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită.
Referitor la capătul de cerere privind introducerea în cauză a celorlalți inculpați, solicită respingerea acestuia, din actele depuse, putându-se observa că s-a început executarea silită și împotriva acestora. De asemenea, E. L. și T. G. au domiciliile pe raza de competență a altor direcții regionale, dosarele de executare fiind transmise către DRAOV C. și DRAOV București.
Referitor la suma de_ lei, prevăzută în procesul verbal de sechestru, arată că prin sentința penală inculpații au fost obligați și la plata penalităților aferente până la data stingerii debitului, iar autoritatea vamală a procedat la punerea în aplicarea hotărârii, prin calcularea periodică a penalităților și comunicarea acestora către debitori.
În ceea ce privește cererea de partajare a bunurilor comune și stabilirea contribuției de 97% pentru reclamanta U. V. și 3% pentru reclamantul U. M., apreciază că împărțirea ar trebui efectuată în cote egale de ½. Deși reclamanta a susținut că este singura care a avut venituri majore, aceasta nu a menționat activitatea infracțională a soțului, activitate desfășurată în timpul căsătoriei și în scopul obținerii de venituri ilicite.
De asemenea, arată că acțiunea reclamanților nu a indicat și nu a probat efectuarea de către organul de executare a unui act de executare silită cu încălcarea prevederilor CPF.
Solicită respingerea contestației și a capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Odată cu întâmpinarea, s-a depus copia dosarului de executare(fila 49 – 150).
La data de 10.09.2012, instanța a dispus introducerea în cauză a numiților R. M. C., T. G., E. L., C. T. și B. L., precum și a Autorității Naționale a Vămilor, în calitate de intimați, aceștia fiind legal citați.
La solicitarea instanței, intimata DRAOV a depus la dosar defalcarea sumelor (fila 188 – 190), precum și actele doveditoare (fila 191 – 196).
Pârâtul T. G. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, dar și respingerea contestației ca fiind nefondată.
Arată că la data de 22.10.2007, a achitat suma de 3555 lei, partea sa din suma pentru care a fost sentința nr. 2411/2004, către DRAOV București, prin chitanța nr. 48/22.07.2007.
Referitor la legea aplicabilă, având principiul neretroactivității normelor de drept civil, apreciază că incidente în cauză sunt dispozițiile vechiului cod civil, prin raportare la prevederile art. 6 NCC și art. 103 din Legea nr. 71/2011.
Invocă excepția lipsei calității sale procesual pasive în raportul juridic dedus judecății, deoarece prevederile art. 1447 al. 2 NCC nu retroactivează.
De asemenea, în condițiile în care raportul juridic dedus judecății este guvernat de normele vechiului cod civil, apreciază că U. M. nu poate invoca beneficiul de diviziune, întrucât, creditorul unei obligații se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fără ca debitorul să poată opune beneficul de diviziune.
Mai invocă și excepția lipsei de interes a lui U. M. față de cererea acestuia de introducerea sa în cauză și începerea executării silite și împotriva sa.
Se arată că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a promovat acțiunea, motivat de faptul că beneficiul de diviziune nu poate fi reținut.
În condițiile în care, deja a achitat partea sa, obligarea să achite și parte din datoria contestatorului ar fi împotriva principiilor echității și a dreptului.
Pe fond, solicită respingerea contestației la executare formulată.
Întâmpinarea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 114 CPA, 6 și 1456 NCC și art. 1041 și următoarele CC 1864.
Cauza a suferit mai multe amânări, datorită faptului că în ceea cele privește pe C. T. și B. L., procedura de citare s-a realizat conform dispozițiilor Tratatului încheiat între România și Republica M..
Prin încheierea de ședință din data de 06.01.2014, instanța a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, unind cu fondul excepția lipsei calității procesual pasive și excepția lipsei de interes invocată de pârâtul T. G..
În motivarea excepției, instanța a reținut că pronunțarea unei hotărâri judecătorești, dă dreptul celui care a avut câștig de cauză, să solicite punerea acesteia în executare silită, dacă executarea nu are loc de bună voie, în acest sens fiind dispozițiile art. 371 ind. 1 C., care instituie ca principiu executarea de bună voie, iar numai în de opunere, executarea pe cale silită.
Hotărârile penale menționate conțin în cuprinsul lor obligații civile, respectiv, obligația de a achita sumele acolo stabilite, iar principiul sus enunțat, valabil pentru orice fel de executare, își găsește aplicațiunea.
Fiind vorba despre executarea unor obligații fiscale, termenul de prescripție se stabilește potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, atât în ceea ce privește stabilirea întinderii termenului, începerea momentului de la care acesta începe să curgă, dar și cauzele de întrerupere sau suspendare a termenului.
Potrivit dispozițiilor art. 131 CPF, în forma existentă la data sesizării instanței, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
În cauză, hotărârea instanței de fond - sentința penală nr. 2411/2004, a devenit definitivă prin decizia penală nr. 284/05.04.2006, fapt care face ca termenul de prescripție la care am făcut referire să înceapă să curgă începând cu data de 01.01.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 145 al. 1 CPF, executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.
Ca și efect, în ceea ce privește termenul de prescripție, art. 133 al. 1 lit. c CPF, arată că termenul de prescripție prevăzut la art. 131 se întrerupe: c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită. Or, efectul întreruperii prescripției constă în ștergerea prescripției începută înainte de a se ivi cauza de întrerupere.
În cauză, prin procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile din data de 07.08.2010 s-a procedat la sechestrarea bunurilor din anexa parte integrantă din procesul verbal.
D. urmare, cel puțin la data de 07.08.2012, s-a efectuat un act de executare silită, iar acest act a fost efectuat în mod evident în interiorul termenului legal de prescripție.
Or, îndeplinirea acestui act are efect ștergerea prescripției începută înainte de a se ivi cauza de întrerupere și începerea unui alt termen de aceeași durată.
Cum sesizarea instanței a avut loc la data de 24.08.2012, la scurt timp după momentul începerii unui nou termen de prescripție, ca urmare celor arătate, instanța apreciază excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită ca fiind nefondată și a respins-o ca atare.
La solicitarea reclamantei U. V., a fost audiat un martor (declarația la fila 319) și s-a încuviințat proba cu interogatoriul pârâtului (în cererea privind partajarea) U. M.. Deși legal citat cu mențiunea „personal la interogatoriu”, acesta nu s-a prezentat.
Prin sentința civilă nr._/13.10.2014 Judecătoria B. a respins excepția lipsei calității procesual pasive și excepția lipsei de interes, invocată de pârâtul T. G., prin întâmpinare ca fiind nefondată.
A respins, ca fiind nefondată, cererea înregistrată sub nr._, având ca obiect „contestația le executare”, formulată de reclamanții U. M. și U. V. în contradictoriu cu pârâții M. Finanțelor Publice – ANAF A. Națională a Vămilor – DRAOV G., A. Națională a Vămilor București, R. M. C., T. G., E. L., B. L. și C. T..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 al. 1 C., excepțiile lipsei calității procesual pasive și excepția lipsei de interes, invocată de pârâtul T. G., a reținu următoarele:
1. Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului T. G., instanța a respins-o, pentru următoarele motive:
Prin sentința penală nr. 2411/2004, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 286/2006, U. M., precum și celelalte persoane pe care a solicitat să fie introduse în cauză, inclusiv pâr4âtul T. G., au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 178 din Legea nr. 141/1997 și obligați în solidar la plata sumelor de 422,724.121 lei, către Direcția Generală a Vămilor, astfel: R. M. C., U. M., C. T. și T. G., la suma de 92.209.078 lei, reprezentând despăgubire civilă, R. M. C., U. M., B. L. și E. L., la plata sumei de_ lei, R. M. C., U. M. și B. L., la plata sumei de_ lei.
Instanța a stabilit că legea civilă aplicabilă în cauză este dată de dispozițiile vechiului cod civil, denumit în continuare CC 1864, reținând astfel argumentația prezentată de către pârâtul T. G., prin întâmpinarea depusă în cauză.
Astfel, art. 6 CC 2009, arată că legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Actele și faptele încheiate, ori după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
De asemenea, art. 103 din legea nr. 71/2011 arată că obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii, ori, după caz, săvârșirii lor.
Cum fapta /faptele generatoare de prejudiciu au avut loc, în mod evident ÎNAINTE de . prevederilor noului Cod Civil, sentința de condamnare fiind din anul 2004, instanța a analizat susținerile părților prin raportare la dispozițiile CC 1864.
Contrar susținerilor pârâtului, instanța a apreciat că în cauză, calitatea procesual pasivă nu este dată de împrejurarea dacă temeiul invocat de către reclamantul U. M. este unul corect sau nu.
În primul rând, calitatea procesuală constă în justificarea de către reclamant a dreptului și obligației unei persoane de a participa ca parte în proces, prin împrejurări de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată, înseamnă că, de fapt, calitate procesuală are oricine, și numai de el depinde dacă și-o asumă într-un proces concret, prin afirmarea faptului că i s-a încălcat un drept de către pârât. Calitatea procesuală, în această ordine de idei, nu are o existență de sine stătătoare obiectivă, în afară și independent de atitudinea subiectivă a unei persoane, astfel că ea nici n-ar mai trebui considerată o condiție cerută pentru a fi parte în proces, oricine putându-și-o asuma printr-o manifestare de voință proprie.
De altfel, dreptul de a reclama în justiție izvorăște din dreptul constituțional de petiționare, și acesta aparține oricărei persoane, astfel că deși se încearcă o delimitare a calității procesuale de capacitatea procesuală, în ultima analiză, în această optică, ele par a se identifica, de vreme ce orice persoană are calitate procesuala, cu condiția de a avea capacitate de folosință.
În al doilea rând, împrejurările de fapt și de drept pe care reclamantul le afirmă în cererea de chemare în judecată, și care ar constitui conținutul calității procesuale, sunt numai ipotetice, căci instanța de judecată urmează să stabilească, pe baza probelor ce va administra în proces, dacă sunt reale sau nu. În consecință, continuând raționamentul, calitatea procesuală reprezintă ceva ipotetic, care poate să existe sau nu, împrejurare care nicidecum nu se poate stabili la începutul procesului.
Faptul că prevederile art. 1447 al. 2 teza a doua, invocat de către reclamant, nu sunt aplicabile în cauză, au ținut în opinia instanței de temeinicia cererii acestuia, iar nu de calitatea procesual pasivă a pârâtului indicat, reclamantul fiind liber să indice, orice persoană care, aparent, este parte într-un anumit raport juridic.
În acest sens, în practica judiciară s-a arătat – „calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic. Constatarea neîndeplinirii condițiilor reglementate prin dispozițiile art. 1001 din Codul civil impune analiza pe fond a acțiunii deduse judecății, și nu respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă”. (a se vedea C. Apel București, Decizia nr. 1013 din 28 iunie 2002 - Secția a Vl-a comercială, nepublicată)
Cum din punct de vedere al raportului juridic inițial, atât reclamantul, cât și pârâtul indicat au fost părți al acestuia, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de pârâtul T. G., ca fiind nefondată.
2. Instanța a respins și excepția lipsei de interes, invocată de același pârât T. G., pentru următoarele motive:
Chiar dacă pârâtul a achitat partea sa care îi revenea din despăgubirile rezultate din sentința penală, nimic nu împiedică reclamantul să aprecieze, în calitate de persoană împotriva căreia s-a început executarea silită, că executarea ar trebui să îi vizeze și pe ceilalți coinculpați, obligați în solidar cu acesta.
Solidarității prevăzută de art. 1041 CC 1864, potrivit căreia creditorul obligației se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fără ca debitorul să poată opune beneficiul de diviziune, îi este opusă regula prevăzută de art. 1053 CC 1864, potrivit căreia codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate, nu se poate repeti de la ceilalți decât numai de la fiecare partea sa.
D. urmare, și în acest caz este vorba despre administrarea probatoriului și analizarea cauzei pe fond, ca și în cazul excepției anterioare, soluția de admitere sau respingere vizând temeinicia contestației formulate, iar nu interesul contestatorului de a promova cererea.
Pentru aceste motive, instanța a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâtul T. G., prin întâmpinare ca fiind nefondată.
3. Pe fondul cauzei, instanța a reținut, în primul rând că prin sentința penală nr. 2411/2004, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 286/2006, U. M., precum și celelalte persoane pe care a solicitat să fie introduse în cauză, au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 178 din Legea nr. 141/1997 și obligați în solidar la plata sumelor de 422,724.121 lei, către Direcția Generală a Vămilor, astfel: R. M. C., U. M., C. T. și T. G., la suma de 92.209.078 lei, reprezentând despăgubire civilă, R. M. C., U. M., B. L. și E. L., la plata sumei de_ lei, R. M. C., U. M. și B. L., la plata sumei de_ lei.
Ca urmare a hotărârii definitive și irevocabile a instanței, DRAOV G. a procedat la emiterea somațiilor și a celorlalte măsuri de executare silită, inclusiv au fost aplicate sechestre asupra bunurilor imobile ale debitorilor.
Prin somația nr._/12.12.2007, împreună cu titlurile executorii, au fost comunicate reclamantului la data de 17.12.2007. Prin adresa nr._/02.06.2009, se arată că a fost înființată poprirea asupra veniturilor salariale datorate de . către reclamantul U. M., iar reclamantului i-a fost adusă la cunoștință înființarea popririi prin adresa nr._/02.06.2009.
De asemenea, prin adresa nr._/28.05.2010, a fost înființată poprirea asupra conturilor reclamantului la BCR SA.
Instanța a respins susținerea contestatorilor privind contestarea cuantumului creanței în sumă de 73.970 lei.
s-a reținut că suma de bază a fost stabilită prin sentința penală nr. 2411/2004, definitivă prin decizia penală nr. 284/05.04.2006 inculpații au fost obligați și la plata penalităților aferente până la data stingerii debitului, drept urmare, autoritatea vamală a procedat la punerea în aplicarea hotărârii, prin calcularea periodică a penalităților și comunicarea acestora către debitori.
Din punct de vedre al sumei de bază, instanța a constatat că aceasta a fost stabilită în mod definitiv, hotărârea pronunțată intrând sub autoritatea lucrului judecat. D. urmare, o nouă analiză a modului în care aceasta a fost stabilită este imposibilă, hotărârea judecătorească fiind obligatorie pentru părți.
Pe de altă parte, în cauză fiind vorba despre recuperarea unor debite fiscale, acestea atrag dobânzile și penalitățile prevăzute de Codul Fiscal. Cum în cauză inculpații au fost obligați și la plata penalităților aferente până la data stingerii debitului, în mod firesc, executarea silită va trebui să vizeze și accesoriile sumei principale.
D. urmare, această susținere a fost respinsă de către instanță ca fiind nefondată.
A mai reținut instanța că petenții contestatori au solicitat și introducerea în cauză a celorlalți inculpați din sentința penală, pentru ca intimata creditoare să se îndrepte și împotriva acestora. Așa după cum s-a reținut mai sus, analizând excepțiile invocate de pârâtul T. G., incidente în cauză, în ceea ce privește executarea obligațiilor civile stabilite prin sentința penală, sunt prevederile CC 1864.
Or, art. 1041 CC 1864, arată că creditorul obligației se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fără ca debitorul să poată opune beneficiul de diviziune. Din acest punct de vedere, intimata creditoare DRAOV G. se putea îndrepta împotriva oricăreia dintre debitorii săi, excepția beneficiului de diviziune neputând fi opusă de către aceștia. Oricum, analizând actele dosarului de executare, instanța constată că însăși creditoarea a înțeles, în ceea ce îi privește pe debitorii domiciliați în afara razei sale de competență, a altor direcții regionale, dosarele de executare fiind transmise către DRAOV C. și DRAOV București.
De altfel, în cazul pârâtului T. G., acesta a făcut dovada că a achitat partea sa din datoria stabilită în solidar cu ceilalți inculpați.
Nimic nu împiedică însă creditoarea intimată să execute datoria asupra bunurilor oricăruia dintre ceilalți debitori, inclusiv în ceea ce îi privește pe cei doi contestatori, deoarece, urmărirea unuia dintre codebitori, nu împiedică și urmărirea celorlalți codebitori solidari, în acest sens fiind și dispozițiile art. 1043 CC 1864.
Singura posibilitate pe care o vor putea avea contestatorii, vizează posibilitatea acestora de regres împotriva celorlalți codebitori, potrivit dispozițiilor art. 1053 al. 1 CC 1865, potrivit cărora, codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate, nu se poate repeti de la ceilalți decât numai de la fiecare partea sa. D. urmare, solidaritatea va dispare. Desigur, pentru promovarea unei asemenea acțiuni, cel care o face va trebui să justifice un interes născut și actual, urmând să facă dovada că executarea împotriva sa s-a realizat pentru TOATĂ suma, plătind în plus și pentru ceilalți debitori.
Instanța e fond a reținut că, și sub acest aspect, cererea formulată este nefondată.
Referitor la capătul de cerere privind partajarea bunurilor comune în timpul căsătoriei, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 71/2011indiferent de data încheierii căsătoriei, în ceea ce privește relațiile lor personale și patrimoniale, soții sunt supuși dispozițiilor Codului civil (este vorba de CC 2009, așa cum va fi denumit în continuare), de la data intrării sale în vigoare.
În cauză părțile sunt căsătorite de la data de 02.05.1998, așa după cum rezultă din certificatul de căsătorie existent la dosar, deci, înainte de . CC 2009 (01.10.201). Cu toate acestea, prin voința legiuitorului, efectele CC 2009 se extind (retroactivează) în ceea ce privește relațiile lor personale și patrimoniale. Cum prezenta cauză vizează relațiile patrimoniale dintre cei doi soți, analiza temeiniciei cererii se va realiza în funcție de prevederile CC 2009.
Din punct de vedere al bunurilor dobândite, instanța a constatat că părțile sunt sub regimul comunității legale, prevăzut de art. 339 și următoarele CC 2009.
Art. 358 CC 2009 reglementează dreptul soților de a împărți, în timpul căsătoriei, bunurile comune.
În acest scop, se arată că instanța determină mai întâi cota parte ce revine fiecărui soț, pe ba a contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.
Fără relevanță asupra motivelor părților contestatoare în ceea ce privește cererea de partajare a bunurilor comune, instanța a constatat că acestea, deși, ÎN MOD MĂCAR FORMAL aveau interese contrarii în cauză, au fost reprezentate de același avocat.
Or, potrivit dispozițiilor art. 46 al. 1 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, avocatul nu poate asista sau reprezenta părți cu interese contrare în aceeași cauză.
D. urmare, presupusa neînțelegere, care ar fi dat dreptul părților să se prezinte în fața instanței, iar nu în fața notarului, NU a existat niciodată, părțile solicitând, practic, ca instanța să valideze o înțelegere deja preexistentă.
În cauză, contestatorii au propus prin avocatul comun, iar instanța a încuviințat proba cu acte, interogatoriul contestatorului U. M. și un martor.
În ceea ce privește interogatoriul, la termenul din data de 13.10.2014, contestatorul a lipsit.
La același termen a fost audiat și martorul propus, fiind depuse și acte.
Instanța a înlăturat declarația martorului audiat în cauză și nici nu a făcut aplicațiunea prevederilor art. 225 C., pentru următoarele motive:
Referitor la martorul audiat, acesta a declarat peste evidența rezultată din actele depuse la dosar. Astfel, potrivit declarației acestuia, pe întreg parcursul căsătoriei U. M. „nu a lucrat decât vreo 30 de zile la Metalurgica”.
Or, potrivit actelor de executare existente în dosar, acesta a lucrat la ., adică chiar societatea al cărei administrator era U. V., soția acestuia.
Admițând că societatea a avut venituri, așa după cum s-a arătat prin actele depuse în cauză, instanța de fond a reținut ca fiind ilogic să se aprecieze că angajații acesteia au fost lipsiți de retribuție.
De altfel, în balanțele de verificare sunt evidențiate „salarii datorate”, de unde rezultă că numitul aducea venituri.
Mai mult decât atât, bunurile a căror partajare se cere au fost dobândite prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1318/19.04.2010 în fața BNP V. Ș. și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3798/07.09.2007, în fața BNP V. Ș..
În sentința penală nr. 2411/2004, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 286/2006 s-a arătat că în urma activității infracționale a numitului U. M., acesta a obținut venituri, iar această situație de fapt reținută nu poate fi înlăturată.
Instanța a reținut nici afirmația referitoare la faptul că numita U. V. a fost ajutată de către părinții și frații săi din Republica M..
În condițiile în care aceasta ar fi primit sume de bani dintr-un alt stat, proba evidentă ar fi trebuit să fie făcută cu acte, respectiv acte bancare și/sau buletine de schimb valutar, fiind de notorietate că deși moneda națională este „leul” atât în România, cât și în Republica M., fiecare în parte reprezintă pentru cealaltă monedă valută străină, care poate fi utilizată pe teritoriul celeilalte țări, numai în condițiile schimbului valutar.
D. urmare, declarația martorului a fost înlăturată din cauză, fiind apreciată de către instanță ca fiind nesinceră.
Instanța nu a dat eficiență nici prevederilor art. 225 C., referitoare la lipsa la interogatoriu a numitului, citat în mod legal. Așa după cum a arătat, prezența în fața instanței s-a realizat de conivență, iar nu ca urmare a existenței unui real diferend dintre cele două părți.
Instanța a păstrat aprecierile efectuate referitor la modul în care cele două părți au fost reprezentate în cauză.
Instanța nu a înlăturat și actele (balanțele de verificare) depuse în cauză, dar a dat eficiență prevederilor art. 349 al. 2 CC2009, potrivit cărora, în cazul prevăzut la al. 1, calitatea de asociat este recunoscută soțului care a aportat bunul comun, dar părțile sociale sau acțiunile sunt bunuri comune.
În cauză, aportul la capitalul social a fost unul bănesc, asupra căruia nu s-a făcut dovada că era personal, prezumția fiind una de comunitate. D. urmare, chiar dacă U. V. are calitatea de unic asociat în societate, părțile sociale din aceasta sunt bunuri comune, potrivit dispozițiilor legale deja menționate.
Sub aspectul probelor administrate, instanța constată că nu au fost produse probe contrare care să înlăture prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor.
Pe de altă parte, analizând motivele care au determinat solicitarea de partajare a bunurilor în timpul căsătoriei, instanța a constatat că aceasta a fost formulată DUPĂ ce creditoarea a instituit sechestrul asupra bunurilor, în scopul recuperării prejudiciului stabilit prin sentința penală. Prin raportare la modalitatea în care cel obligat a înțeles să își apere șansele în judecată, instanța a apreciat că scopul promovării acțiunii este scoaterea de sub incidența sechestrului și, implicit, a executării silite începută, a TUTUROR bunurilor, în acest mod fiind afectate drepturile creditorului DRAOV G.. Or, un asemenea scop nu poate fi protejat de către instanța de judecată.
Pentru aceste motive, instanța a respins în totalitate contestația formulată.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta U. V., criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit motivelor de recurs.
În expunerea motivelor de recurs, reclamanta a arătat faptul că în cursul anului 2012 s-au prezentat, la domiciliul său, doi inspectori din cadrul DRAOV G. care i-au adus la cunoștință măsurile dispuse de instanță în dosarul nr. 2411/2004, spunându-i să semneze o notă de constatare, lucru pe care nu l-a făcut.
Ulterior acestei vizite, a aflat că i s-a pus sechestru pe două proprietăți.
Se arată de către recurentă că soțul său a fost judecat și acuzat pe nedrept, că i s-a adus la cunoștință, de către ANAF, că acesta figurează în evidențele fiscale cu sume de taxă auto pentru trei autoturisme, respectiv un Peaugeot 323, un Nissan Vanette Cargo și un Ford Mustang.
Menționează că soțului său i s-a ridicat pașaportul de către organele de poliție, pe acesta fiind înregistrate două autovehicule, respectiv Hyunday și Peugeot precum și faptul că vama, pentru cele două autovehicule, nu s-a făcut deoarece repatrierea, în baza căruia s-au introdus în țară, a expirat, Direcția Vamală respingând înmatricularea acestora.
Ulterior, numitul R. M. împreună cu E. L. și T. G. s-au ocupat de cele două mașini, soțul său nemaivând nicio legătură cu aceștia.
Se precizează că repatrierea autovehiculelor era pe numele unui văr de al său, pe nume R. V., soțul său fiind persoana care l-a ajutat în vânzarea acesteia.
Solicită ca instanța să dispună ridicarea sechestrului pus de către DRAOV G. asupra proprietăților sale.
Recurenta a fost citată cu mențiunea timbrării cererii cu taxă de timbru de 97, pentru termenul de judecată din 18.05.2015, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, astfel încât, la același termen de judecată, instanța din oficiu a invocat excepția netimbrării cererii.
Potrivit dispozițiilor art.137 alin. 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de legea respectivă și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.
De asemenea, art.3 alin. 1 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 146/1997, subliniază că sunt plătitori ai taxelor judiciare de timbru toate persoanele fizice și persoanele juridice. În ceea ce privește timbrul judiciar, din interpretarea art. 1 alin. 1 și alin. 2 din O.G. 32/1995, acțiunilor și cererilor adresate instanțelor judecătorești li se va aplica timbru judiciar mobil, în valoarea prevăzută de lege.
Din economia textelor de lege mai sus menționate reiese că regula este timbrarea cererilor și acțiunilor, scutirea de la plata acestor taxe constituie excepția.
Pornind de la aceste reguli de drept, instanța a analizat excepția ridicată, verificând dacă în cazul de față acțiunea a fost timbrată corespunzător.
Astfel, instanța a remarcat faptul că acțiunea cu soluționarea căreia este sesizată, a fost exercitată pe calea unei contestații la executare .
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru stabilește, la art. 2, 3 modul de calcul al acțiunilor evaluabile în bani, iar potrivit art. 11 alin. 1 din același act normativ, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
Deși, conform rezoluției dispuse la primirea dosarului, recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita această taxa de timbru de 97 lei, sub sancțiunea anulării cererii, citația fiind primita la data de 24.04.2015 - fila 17, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței și a nu a achitat taxa de timbru datorată.
În ceea ce privește sancțiunea care intervine în această situație, instanța a ținut cont de prevederile art.20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, conform cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii.
Pentru toate motivele de fapt și de drept anterior dezvoltate, Tribunalul, urmează a admite excepția invocată și a anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția neachitării taxei judiciare de timbru.
Anulează recursul declarat de către contestatoarea U. V. domiciliată în B., cart. D. II, .. 8, județul B. împotriva sentinței civile nr. 16 537 din 13.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații M. Finanțelor Publice – ANAF A. Națională a Vămilor – DRAOV G., cu sediul în mun. G., ., jud. G., A. Națională a Vămilor București, cu sediul în mun. București, .. 13, sector 1, R. M. C., domiciliat în mun. B., ., ., jud. B., T. G., domiciliat în com. Băleni, .. Dâmbovița, E. L., domiciliat în mun. D., ., jud. V., B. L., domiciliată în Republica M., loc. M., jud. O. și C. T., domiciliată în Republica M., Loc. O., . S, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 mai 2015.
Președinte, E. P. | Judecător, A. M. | Judecător, M. Ș. |
Grefier, V. P. |
Red.E.P/Th.red.E.P/2 ex./10.06.2015
d.f. nr._ – Judecătoria B.
j.f. N. N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 133/2015. Tribunalul BUZĂU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 137/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
