Pretenţii. Decizia nr. 47/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 47/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 47/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 47/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier D. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul G. M. domiciliat în comuna Vernești, . împotriva sentinței civile nr._ din 29.09.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu reclamantul S. G. domiciliat în B., cartier D. II, ., județul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Tibișoiu D. D. pentru pârâtul recurent G. M. și reclamantul intimat S. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 10.02.2015, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată în prezenta cauză de pârâtul recurent G. M. și a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 178 lei, după care:
Intimatul S. G. depune concluzii scrise la care a atașat extras de pe site-urile de internet referitoare la activitatea profesională a recurentului G. M. și învederează instanței faptul că acesta din urmă a dat dovadă de rea credință având în vedere că a formulat cerere ajutor public judiciar în condițiile în care dispunea de posibilități materiale.
Avocat Tibișoiu D., având cuvântul pentru pârâtul recurent G. M., susține că instanța nu a fost dusă în eroare prin admiterea cererii de ajutor public judiciar întrucât a precizat că profesia clientului său este aceia de lăutar precum și faptul că veniturile încasate de acesta nu sunt impozabile.
Solicită ca instanța să amâne pronunțarea în cauză pentru ca recurentul să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 178 lei.
Atât reprezentantul pârâtului recurent cât și reclamantul intimat, arată că nu mai au alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, considerând cauza în stare de judecată.
Tribunalul, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri, nu se ridică excepții și nu se solicită administrarea de noi probe, constată cauza în stare de judecată deschide dezbaterile, acordând cuvântul părților.
Avocat Avocat Tibișoiu D., având cuvântul pentru pârâtul recurent G. M., arată faptul că a criticat sentința pronunțată de instanța de fond a dispus decăderea pârâtului din dreptul de a formula cerere de chemare în garanție.
Consideră că hotărârea este dată cu aplicarea eronată a dispozițiilor prevăzute de art. 61 Cod procedură civilă, întrucât în cauză s-a formulat o cerere de chemare în garanție, cererea ce a calificată de instanța de fond în condițiile în care nu erau incidente dispozițiile art. 103 Cod procedură civilă ci ale art. 63 alin. 2 Cod procedură civilă, iar ulterior art. 133 Cod procedură civilă în situația în care nu erau îndeplinite condițiile prevăzute la art. 112 Cod procedură civilă.
Solicită ca instanța să analizeze situația din prezente cauză în spiritul „omului” și nu doar în spiritul legii, având în vedere situația de la acel moment și starea emoțională prin care trecea recurentul, raportată la starea de sănătate a membrilor familiei sale.
Consideră că despăgubirile solicitate de intimatul S. G. sunt foarte mari raportate la situația de fapt.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei primei instanțe pentru a se pronunța pe cererea de chemare în garanție.
Intimatul S. G., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria B. ca fiind temeinică și legală.
Tribunalul constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept și în baza dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, se constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ din 11.12.2012, reclamantul S. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. M. obligarea acestuia la plata sumelor de 5.000 lei, din care 2.000 lei daune materiale și 3.000 lei, daune morale, pentru prejudiciul produs prin vătămarea corporală pe care i-a provocat-o la data de 13.12.2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este agent de poliție în cadrul IPJ B. – Serviciul Poliției Rutiere, iar la data de 13.12.2009, împreună cu ag. de poliție V. C. se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, respectiv, executau activități de supraveghere și control al traficului rutier, pe .. B..
Precizează că în jurul orelor 12:00, a efectuat semnal de oprire a autoturismului înmatriculat sub nr._, condus de către pârât, deoarece acesta conducea fără centură și vorbea la telefonul mobil, ulterior încheind proces verbal de contravenție.
Luând la cunoștință despre abaterile pentru care a fost sancționat, pârâtul a refuzat să semneze procesul verbal, motiv pentru care, arată că i-a solicitat să rămână pe loc și să aștepte, pentru a identifica un martor care să ateste refuzul contravenientului de a semna procesul verbal, potrivit dispozițiilor art. 19 al. 1 din OG nr. 2/2001.
În acest timp, arată că se afla în imediata apropiere a autoturismului, fiind poziționat chiar lângă oglinda laterală stânga, iar pârâtul a pus brusc în mișcare autoturismul, efectuând o manevră de virare spre stânga, lovindu-l cu mașina în zona piciorului stâng și trecând cu mașina peste gamba piciorului său, aspect observat de colegul său.
Precizează că pârâtul nu putea pleca cu mașina spre direcția înainte, deoarece în fața sa erau parcate alte mașini, acesta efectuând manevra bruscă de virare spre stânga, deși în dreptul oglinzii lateral stâna se afla reclamantul, astfel încât acesta a prevăzut și acceptat că în momentul în care va pleca cu mașina va da peste el, lucru care s-a întâmplat.
După ce a parcurs o anumită distanță, pârâtul a manevrat apoi autoturismul, poziționându-l lângă bordură, paralel cu aceasta.
Apreciază că din modul de săvârșire al faptei, pârâtul a dat dovadă de nepăsare și indiferență față de integritatea sa corporală, mai ales având în vedere calitatea sa de conducător auto, acesta având obligația, potrivit dispozițiilor art. 35 al. 1 din OUG nr. 195/2002 să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.
După accidentare, arată că a fost jignit de către soția pârâtului.
În urma leziunilor suferite la piciorul stâng, arată că nu mai putea merge și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean B. unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Ulterior, arată că s-a prezentat la Serviciul Județean de Medicină legală B., unde a fost examinat și i s-a eliberat certificatul medico-legal nr. 1792/17.12.2009 din care rezultă că a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 12 – 14 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, arată că după leziunile produse la picior de către pârât, a stat 11 zile de concediu medical, deoarece șchiopăta și nu mai putea călca cu talpa piciorului stâng și a fost în imposibilitate să își exercite atribuțiunile de serviciu.
Mai arată că pârâtul nu s-a interesat niciodată de starea sa de sănătate, dimpotrivă, acesta a contestat în instanță procesul verbal de contravenție, plângerea fiind respinsă de Judecătoria B..
Referitor la daunele materiale, arată că suma de 2.000 lei, reprezintă suma de care a fost lipsit pe perioada concediului medical când nu a mai putut lucra, precum și banii pe care i-a cheltuit cu tratamentul medical.
În ceea ce privește daunele morale, arată că solicită suma de 3.000 lei, pentru suferința fizică care i-a fost pricinuită de către pârât prin săvârșirea faptei ilicite și importanța socială a valorii lezate.
Arată că i-a fost vătămat unul din membrele inferioare, fapt care l-a pus în imposibilitate să se deplaseze în condiții optime, mergând prin târârea piciorului și având dureri mari.
Invocă prevederile art. 22 Constituție și apreciază că personalitatea persoanei vătămate este un alt criteriu care completează criteriul importanței valorii lezate, la momentul săvârșirii faptei, reclamantul arătând că avea calitatea de agent de poliție, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, iar prin fapta sa, pârâtul i-a adus prejudicii morale, inclusiv prin prisma funcției pe care o exercita.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998 – 999 CC 1864 .
Pe parcursul judecății la fond, pârâtul G. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat introducerea în cauză a asiguratorului, invocând în acest sens prevederile art. 27 al. 1 și art. 9 din Legea nr. 136/1995, iar pe fondul cauzei, a arătat că solicitările reclamantului nu sunt întemeiate, nefiind criterii care să conducă la concluzia că reclamantul a suferit vreun prejudiciu moral, iar sub acest aspect nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Nu au fost solicitate probe în apărare și nici nu a fost depusă cererea de chemare în garanție a asiguratorului.
Prin răspunsul la întâmpinare depus de către reclamant, acesta a apreciat că întâmpinarea nu cuprinde condițiile de formă privind conținutul întâmpinării, conform dispozițiilor codului de procedură civilă, iar în ceea ce privește introducerea în cauză a asiguratorului, arată că nu se opune unei astfel de cereri.
Reclamantul a uzat la instanța de fond de proba cu înscrisuri.
În urma probelor administrate, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr._ din 29 09 2014, prin care pârâtul G. M. a fost decăzut din dreptul de a formula cerere de chemare în garanție a asiguratorului, s-a admis acțiunea și pârâtul a fost obligat la plata sumei de 256,5 lei, reprezentând daune materiale și 3.000 lei, reprezentând daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: ”Având în vedere că reclamantul și-a întemeiat cererea, pe dispozițiile CC 1864, respectiv, răspunsul la întâmpinare, pe dispozițiile NCC - Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, instanța va analiza aplicabilitatea în timp a Legii civile.
Potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite. Noul cod civil a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, iar fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, din prezentul dosar a fost săvârșită la data de 13.12.2009, deci, anterior intrării în vigoare a noii legi. Față de aceste prevederi, instanța va analiza cererea, prin raportare la prevederile vechiului cod civil, care va fi menționat în continuare ca fiind Codul civil 1864.
Ca și chestiune prealabilă, analizată înaintea evaluării fondului, instanța reține că pârâtul G. M. a indicat, prin întâmpinarea depusă în cauză, faptul că înțelege să solicite introducerea în cauză a asiguratorului, fără a indica însă cine anume este asiguratorul, care este sediul acestuia, motivele în fapt și în drept ale cererii formulate.
Deși instanța i-a acordat un nou termen, în scopul acoperirii lipsurilor evidente ale cererii, iar pârâtul, prin apărător, a solicita un termen în acest sens, acest lucru nu s-a realizat însă.
Potrivit dispozițiilor art. 61, al. 1, teza a II-a, C., cererea de chemare în garanție făcută de pârât, se va depune odată cu întâmpinarea, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Potrivit dispozițiilor art. 118 al. 1 C., întâmpinarea este obligatorie, în afara cazurilor când legea prevede în mod expres altfel.
D. urmare, pârâtul trebuia să formuleze cererea, odată cu întâmpinarea. Instanța apreciază că formularea „înțeleg să chem în garanție asiguratorul”, fără a indica însă cine anume este asiguratorul, care este sediul acestuia, motivele în fapt și în drept ale cererii formulate.
Văzând dispozițiile art. 103 C., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, reținând și faptul că la termenul din data de 29.09.2014, pârâtul nu a dovedit nedepunerea cererii, fiind împiedicat de o împrejurare mai presus de voința sa, instanța va decade pârâtul G. M. din dreptul de a formula cerere de chemare în garanție a asiguratorului.
Pe fondul cauzei, instanța califică cererea în pretenții a părții vătămate ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 999 C.C. 1864, fiind evident că ne aflăm în sfera răspunderii delictuale.
Ca și situație de fapt, instanța reține că la data de 13.12.2009, în jurul orei 12:00, reclamantul S. G., în calitatea sa de agent de poliție rutieră, a executat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe .. B., a efectuat semnal de oprire a autoturismului cu nr. de înmatriculare_, condus de către pârâtul G. M..
Agentul de poliție a întocmit un proces verbal de aplicare a unor sancțiuni contravenționale, întrucât pârâtul nu purta centura de siguranță și vorbea la telefonul mobil, fără să folosească dispozitiv de tip „hands free”. Luând la cunoștință despre abaterile pentru care a fost sancționat, pârâtul a refuzat să semneze procesul verbal, reclamantul solicitându-i să aștepte, pentru a identifica un martor care să ateste refuzul contravenientului de a semna procesul verbal.
În aceste momente, în timp ce reclamantul se afla în imediata apropiere a autoturismului, respectiv, lângă oglinda laterală stânga a autoturismului condus de către pârât, acesta a efectuat manevra spre stânga, acolo unde se afla și reclamantul, lovindu-l în zona piciorului stâng, după care, a manevrat autoturismul, poziționându-l lângă bordură, paralel cu aceasta.
În urma leziunilor suferite la piciorul stâng, reclamantul fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean B. unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Conform certificatului medico-legal nr. 1792/17.12.2009 eliberat de Serviciul Județean de Medicină legală B., rezultă că reclamantul a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 12 – 14 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, după leziunile produse la picior de către pârât, a stat 11 zile de concediu medical, astfel după cum rezultă din adeverințele pentru concediu medical, aflate la filele 9 – 10 dosar.
Acțiunea reclamantului privește două capete de cerere: daune materiale, dar și daune morale.
Din situația de fapt reținută, este evident, așa după cum a, arătat, că acțiunea în pretenții a părții vătămate este întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 999 C.C. 1864, aflându-ne în sfera răspunderii delictuale.
Existența faptei delictuale este probată de întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv, cel rezultat din actele dosarului nr. 1305/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B.. De altfel, pârâtul, prin întâmpinarea depusă în cauză, nu a contestat existența faptei ci, doar a indicat faptul că „nu sunt criterii care să conducă la concluzia că reclamantul a suferit vreun prejudiciu moral, iar sub acest aspect nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale”.
Referitor la vinovăția pârâtului, instanța reține că, spre deosebire de răspunderea penală, unde vinovăția trebuie să îmbrace forma intenției sau a culpei, în cazul răspunderii civile delictuale, aceasta operează și pentru cea mai ușoară culpă, regula fiind obligativitatea reparării prejudiciului suferit, în integralitatea sa. D. urmare, indiferent de explicația pârâtului și de intenția acestuia la momentul efectuării manevrei spre stânga, acolo unde se afla și reclamantul, acesta TREBUIA să prevadă posibilitatea producerii unui prejudiciu reclamantului, ca urmarea manevrei efectuate. D. urmare, instanța reține că în cauză, cel puțin din punct de vedere civil, există vinovăție din partea pârâtului.
În ceea ce privește existența prejudiciului (material și moral), acesta va fi analizat la momentul la care instanța va motiva capetele de cerere formulate de către reclamant. Se reține însă că potrivit certificatului medico-legal nr. 1792/17.12.2009 eliberat de Serviciul Județean de Medicină legală B., rezultă că reclamantul a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 12 – 14 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, după leziunile produse la picior de către pârât, a stat 11 zile de concediu medical, astfel după cum rezultă din adeverințele pentru concediu medical, aflate la filele 9 – 10 dosar
Este evident că între punerea în mișcare a autoturismului condus de către pârât, pe direcția în care se afla reclamantul și leziunile suferite de către reclamant există legătură de cauzalitate, în lipsa acțiunii pârâtului, acestea nu ar fi existat.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de daune materiale. Acesta a dovedit cu acte doar existența unui prejudiciu material de 256,5 lei, reprezentând suma de care a fost lipsit pe perioada concediului medical când nu a mai putut lucra, precum și banii pe care i-a cheltuit cu tratamentul medical. D. urmare, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata acestei sume.
De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de daune morale.
În cea ce privește daunele morale, instanța reține că fapta delictuală a ajuns la cunoștința mai multor persoane, fiind săvârșită în loc public și în timp ce reclamantul era în exercitarea atribuțiunilor de serviciu.
Recomandãrile Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniazã, între altele, principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despãgubirea având rolul de a da o compensare victimei.
Din probele administrate în cauzã rezultã cã, pe lângã daunele patrimoniale suferite de partea vãtãmatã, au existat și prejudicii morale decurgând din traumele fizice și psihice suferite, sechele post-traumatice care afecteazã negativ participarea pãrții vãtãmate la viața socialã, profesionalã și de familie, comparativ cu situația lor anterioarã vãtãmãrii produse prin fapta ilicitã a pârâtului.
Instanța reține, ca și elemente în aprecierea întinderii cuantumului prejudiciului și faptul că prin fapta săvârșită, pârâtul a adus indirect, atingere funcției pe care reclamantul o exercita la acel moment.
Raportat la cele de mai sus, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de daune morale, sumă pe care o apreciază ca fiind suficientă și echitabilă față de prejudiciul moral suferit de către reclamant.
D. urmare, instanța constată că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale, privitoare la existența faptei delictuale, a vinovăției pârâtului, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.”.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a apreciat că hotărârea este dată cu aplicarea eronată a dispozițiilor art.61 C.pr.civ. Astfel, în cauză s-a formulat o cerere de chemare în garanție la termenul din 31 03 2014, cerere ce a fost astfel calificată de către instanța de fond la termenul din 26 05 2014, condiții în care nu erau incidente dispozițiile art.103 C.pr.civ., ci dispozițiile art.63 al.2 C.pr.civ, iar ulterior art.133 C.pr.civ., în condițiile în care nu îndeplinea condițiile art.112 Cpr.civ..
Cu privire la obligarea sa la plata daunelor morale și materiale s-a arătat faptul că în cauză nu s-au făcut dovezi care să ducă la concluzia că a nerespectat norme de drept obiectiv, care să ducă la crearea unui prejudiciu, și care îi sunt imputabile.
In drept, recurentul a invocat dispozițiile art.3041 si art.304 pct.9 C.pr.civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei instanței de fond, pentru a se pronunța pe cererea de chemare in garanție.
Intimatul a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr._/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria B..
S-a precizat că acordarea daunelor morale are un caracter echitabil având în vedere următoarele criterii:
-Suferința fizică care i-a fost pricinuită de pârât prin fapta sa, reclamantul șchiopătând și neputând să meargă timp de două săptămâni.
-Importanța socială a valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite, respectiv integritatea corporală a persoanei sale.
Prejudiciul moral va fi cu atât mai mare cu cât valoarea lezată este mai importantă pentru persoana vătămată, iar integritatea corporală este esențială pentru o persoană.
Trebuie avută în vedere și intensitatea durerilor fizice și psihice provocate de pârât, acesta vătămându-l la unul din membrele inferioare, care îi era indispensabil la deplasare, fapt ce l-a pus în imposibilitatea de a se deplasa în condiții optime, mergând prin târârea piciorului și având dureri mari.
Ulterior pârâtul G. M. nu s-a interesat niciodată de starea sa de sănătate, deși îi provocase leziuni corporale.
Dimpotrivă acesta a contestat în instanță procesul-verbal de contravenție încheiat, plângere care i-a fost respinsă de Judecătoria B..
-Personalitatea persoanei vătămate este un alt criteriu care completează criteriul importanței valorii lezate.
Astfel, trebuie ținut cont că în cazul de față avea un anumit statut, fiind agent de poliție în cadrul I.P.J. B. - Serviciul Poliției Rutiere și se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar prin fapta sa pârâtul i-a adus prejudicii morale inclusiv prin prisma funcției pe care o exercita.
Călcându-l cu mașina pe picior, după ce i-a aplicat o sancțiune contravențională, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pârâtul a atentat atât la integritatea sa corporală cât și la autoritatea unei instituții a statului, respectiv a Poliției Române, luând în derâdere un organ al statului.
Nesancționarea unor astfel de fapte antisociale poate acredita ideea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor comportamente antisociale cu un accentuat pericol social.
-Trebuie avută în vedere inclusiv atingerea adusă onoarei și demnității sale.
-Un alt criteriu este și acela al echității și anume ca daunele morale să exprime cerințele de dreptate și echitate.
Deși pârâtul G. M. a formulat cerere de acordare de ajutor public judiciar care i-a fost admisă prin scutirea de la plata taxei de timbru, acesta este de rea-credință dispunând de posibilități materiale.
Potrivit art.17 din OUG. Nr.51/2008:
„(1) Orice persoana interesata va putea sesiza oricând instanța care a încuviințat ajutorul public judiciar, prezentând dovezi cu privire la situația reală a celui căruia i s-a încuviințat cererea; ajutorul public judiciar nu se suspendă în cursul noilor cercetări.
(2) Dacă instanța constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credință, prin ascunderea adevărului, va obliga, prin încheiere, pe cel care a beneficiat nejustificat de ajutor public judiciar la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum și la o amendă în cuantum de pana la 5 ori suma pentru care a obținut nejustificat scutirea,,
Pârâtul G. M. este lăutar pe raza . „PROGRES", cântând la nunți și botezuri împreună cu soția sa G. A..
Astfel ,site-urile de internet (www.youtube.. video-clipuri în care Formația PROGRES condusă de G. M. cântă la nunți și botezuri.
Din veniturile obținute la nunți și botezuri pârâtul G. M. poate achita fără îndoială taxa judiciară de timbru de 178 lei, precum și onorariul avocatului ales pe care l-a angajat.
Conform art.9 din OUG. nr.51/2008 „La stabilirea venitului se iau în calcul (....) profitul din activități comerciale sau dintr-o activitate independentă si altele asemenea,, veniturile încasate de la nunți și botezuri fiind câștiguri din activități independente.
Încercarea pârâtului de a se erija într-o persoană lipsită de posibilități materiale (deși posedă un imobil, un autoturism, câștigă venituri importante cântând la nunți și botezuri, își angajează avocat ales) denotă încă o dată reaua-credință de care acesta a dat dovadă pe tot parcursul acestui proces civil, precum și în momentul în care l-a accidentat.
După cum se poate constata din analiza motivelor de recurs, declararea și motivarea prezentului recurs au fost făcute de formă.
Instanța de fond l-a decăzut în mod corect pe pârât din dreptul de a formula cerere de chemare în garanție a asigurătorului, în condițiile în care acesta nu a indicat nici măcar cine este asigurătorul, care este sediul, motivele în fapt și în drept ale cererii formulate, în condițiile în care art.61 C.pr.civ. prevede că cererea va fi făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată.
Art.62 prevede că instanța va dispune ca cererea să fie comunicată celui chemat în garanție, or pârâtul nu a indicat nici măcar pe cine cheamă în garanție, deși actele au fost întocmite prin avocat.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale și materiale a făcut dovada acestora prin toate mijloacele de probă pe care le-a administrat în fața instanței de fond și care au făcut și obiectul unui dosar penal.
Față de cele expuse, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr._/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria B..
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului și evaluarea dovezilor administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 cod pr.civilă, tribunalul apreciază că recursul este neîntemeiat, nu există niciunul din motivele prev. de art. 304 cod pr.civilă, nici alte motive de ordine publică, astfel că în temeiul art. 312 al.1 cod pr.civilă, urmează să-l respingă pe următoarele considerente:
Raportat la situația de fapt, Tribunalul reține că acțiunea promovată de reclamantul-intimat vizează incidentul produs la data de 13.12.2009, declanșat în urma leziunilor suferite de acesta, produse de către pârâtul-recurent, urmare a manevrei de conducere a autoturismului și încălcarea normelor de circulație, semnalate de către reclamant, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Din amplul material probator administrat de instanța de fond, Tribunalul constată că în raport de situația de fapt, necontestată de altfel nici de către pârât, în mod corect s-au reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art.998-999 Cod civil anterior.
Astfel, se observă că, față de normele răspunderii civile delictuale, prima instanță a reținut existența culpei pârâtului, manifestată prin acțiune, concretizată prin punerea în mișcare a autoturismului, deși reclamantul, în exercitarea atribuțiilor sale de agent de circulație îi solicitase staționarea pentru îndeplinirea formalităților întocmirii procesului-verbal de contravenție și, totodată, prin lipsa de prevedere cu privire la consecințele manevrei sale ce au determinat cele 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor produse la picior, intimatului.
În acest context, față de culpa recurentului și prejudiciul cauzat intimatului, prima instanță, reținând corect legătura de cauzalitate a admis acțiunea, în mod legal.
Din motivele de recurs formulate, Tribunalul constată că o primă critică vizează greșita decădere a recurentului din dreptul de a formula cerere de chemare în garanție.
Sub acest ascet, se constată că susținerile recurentului sunt nejustificate, atâta timp cât solicitarea formulată la instanța de fond nu a fost expusă într-o cerere concretă, cu indicarea persoanei chemate în garanție și a datelor de identificare a acesteia, în conformitate cu art. 61 Cod pr.civilă.
În contextul în care prima instanță a admis solicitarea pârâtului, dovadă fiind acordarea unui termen în acest sens pentru formularea concretă a acesteia și chiar reclamantul a achiesat la cererea e chemare în garanție formulată prin răspunsul a întâmpinare depus, reiese că este culpa pârâtului-recurent că nu a materializat această solicitare printr-o cerere în fața instanței de fond, astfel încât orice critică pe acest aspect echivalează cu invocarea propriei turpitudini, context în care motivele de recurs expuse vor fi respinse, ca nefondate.
În ce privește critica daunelor morale și materiale acordate, Tribunalul constată că și aceasta este nejustificată, atâta timp cât recurentul nu a produs dovezi care să răstoarne existența faptei delictuale sau condiții exoneratoare de răspundere care să absolve pe pârât de acestea.
Astfel, evocarea unei anumite situații de fapt care justifica urgența deplasării sale la acea dată, nu poate înlătura suferința fizică a intimatului, concretizată în 12-14 zile îngrijiri medicale și nici pe cea morală, generată atât de calitatea reclamantului – agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cât și de locul public al desfășurării evenimentului și, nu în ultimul rând, atitudinea ulterioară adoptată de recurent, care nu a manifestat niciun interes față de persoana aflată în suferință și consecințele rezultatelor sale.
În acest context, reținând netemeinicia motivelor de recurs expuse, Tribunalul în baza art. 312 al.1 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul formulat.
În ce privește cererea de ajutor public judiciar formulată de recurent, sub forma scutirii de taxa de timbru de 178 lei stabilită de Tribunal, se constată că prin încheierea din 10.02.2015, instanța de control a dispus admiterea acesteia, date fiind înscrisurile atașate, respectiv faptul că recurentul nu figurează cu venituri impozabile și are trei copii în întreținere.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul a invocat reaua-credință a recurentului în solicitarea scutirii de taxa de timbru, evidențiind în acest sens că acesta a postat imagini pe internet cu video-clipuri prin care formația „Progres”, condusă chiar de acesta, cântă la nunți și botezuri.
Față de veniturile realizate din acest mijloc de existență ce a fost omis a fi adus la cunoștința instanței cu ocazia soluționării cererii, raportat la cuantumul taxei de timbru datorate de care a fost scutit, coroborate cu dispozițiile art.17 din OUG 51/2008, Tribunalul reținând reaua-credință a recurentului, va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 178 lei cu acest titlu, precum și la o amendă de încă 178 lei pentru că a obținut nejustificat scutirea.
Sub ansamblul celor evocate, reținând netemeinicia motivelor de recurs expuse, Tribunalul în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat, întrucât sentința pronunțată de instanța de fond este legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul G. M. domiciliat în comuna Vernești, . împotriva sentinței civile nr._ din 29.09.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. G. domiciliat în B., cartier D. II, ., județul B..
În baza art. 17 alin. 2 din OUG nr. 51/2008, obligă recurentul la restituirea sumei de 178 lei cu titlu de despăgubiri, precum și la o amendă în cuantum de 178 lei.
Irevocabilă în ce privește recursul.
Cu drept de reexaminare în ce privește taxa de timbru și amenda aplicată, în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2015.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, D. H. |
Red. S.G Judecătoria B.
Thred. E.C. Dos fd._
4ex//23.02.2015 Jud. fd. N. N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 51/2015. Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1319/2015.... → |
|---|
