Pretenţii. Decizia nr. 51/2015. Tribunalul BUZĂU

Comentarii

0

Decizia nr. 51/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 51/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 51/2015

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. R.

Judecător I. M.

Judecător G. I. R.

Grefier V. P.

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta . NORD, SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE B. cu sediul în municipiul B., ..3, județul B. împotriva sentinței civile nr._/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. C., cu domiciliul în municipiul B., ..33, ., etj.4, ., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea, pentru astăzi, în ziua de 18.02.2015, când, deliberând, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra prezentului recurs civil, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului B. - Secția I Civilă la data de 09.07.2012 sub nr._, reclamantul S. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . Nord SA Sucursala Distribuție B. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri în cuantum de 500 lei lunar pentru afectarea terenului proprietate privată al reclamantului prin prezența unui cablu electric subteran ce traversează terenul, începând cu data de 1.10.2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil.

În motivarea acțiunii, s-a învederat, în esență, că părinților reclamantului, S. D. și S., le-a fost expropriat în mod abuziv, prin Decretul nr. 27/7.03.1975, o suprafață de teren de 1770,60 mp; că, prin decizia nr. 1338/13.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul a redobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 805 mp, că această suprafață, în urma unor măsurători exacte, s-a dovedit a fi de 920 mp, pronunțându-se în acest sens decizia nr. 4/6.01.2010 de Tribunalul B., precum și că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 621 alin. 3 și ale art. 555 alin. 1 din Noul Cod Civil, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, ale art. 44 din Constituție, ale art. 41 alin. 4 și art. 16 alin. 3 din Legea nr. 13/2007.

În dovedire, s-au depus unele înscrisuri (filele 5-17), respectiv decizia nr. 1338/13.02.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr._/1/2006, decizia nr. 4/6.01.2010, pronunțată de Tribunalul B. – Secția civilă în dosarul nr._, adresa nr._/10.01.2012, certificat de adresă nr. 229/10.12.2007, documentație topografică pentru P.A.C.

Pârâta . Nord SA – SDEE B., la data de 17.09.2012, a depus întâmpinare (filele 21-24), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, s-a arătat că, pe terenul la care face referire reclamantul, situat in B., . Episcopiei, se afla amplasat un Post de transformare a energiei electrice proprietatea societății, PT 35 . si cabluri de electrice de Medie tensiune (LES 20 kv Episcopie ) si cabluri de joasa tensiune. Din aceste capacități energetice sunt alimentate blocurile de locuințe si agenții economici situați in zona, ele servind realizării unui serviciu de utilitate publica. Postul de transformare ocupa o suprafața de 30 mp.

Aceasta capacitate energetica a fost construita in anul 1981, si ca urmare intra sub incidența prevederilor Legii nr. 13/2007 .

Societatea pârâtă, in calitate de distribuitor al unui serviciu de utilitate de publica are anumite drepturi stabilite de legea speciala, Legea nr. 13/2007.

Astfel art. 16 si 19 stabilesc in favoarea intimatei un drept de uz si servitute legala de trecere, precum si acces la utilitățile publice, pe terenurile proprietatea publica sau privata a altor persoane pentru lucrări de retehnologizare, realizare si de asigurarea funcționarii normale a capacităților energetice, precum si a celor de reparație, revizie si de intervenție in caz de avarie.

Acestea drepturi au caracter legal si se exercita pe toata durata existentei capacității energetice, cu titlu gratuit.

Pe de alta parte, conform Legii nr. 13/2007, art. 41 (4) care reglementează situația juridica a terenurilor ocupate de instalații energetice prin care se realizează servicii de utilitate publica: "Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la . prezentei legi, sunt si raman in proprietatea statului ". Sub incidența acestui articol intra terenul care reprezintă fundația stâlpilor proprietatea operatorului de distribuție a energiei.

In conformitate cu prevederile art. 16 alin. 8 din Legea nr. 13/2007, reclamanții ar fi avut dreptul la despăgubiri in cazul in care prin exercitarea de lucrări de retehnologizare, remediere avarii, etc, produce pagube proprietarului de teren, dar pretenția reclamantului de a i se plăti despăgubiri pentru lipsa de folosința este neîntemeiata si in contradicție cu prevederile legale in materie.

In ceea ce privește obligația titularilor de licența de a încheia cu proprietarii terenurilor convenții care sa prevadă condițiile de exercitare a drepturilor de uz si servitute prevăzute de art. 16 (5) si (6), arata ca aceste prevederi sunt aplicabile pentru "exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietăților private afectate de capacități energetice, care se vor realiza dupa . prezentei legi " si nu in cazul celor deja existente inainte de apariția legii.

Art. 16 (9) din legea 13/2007 se refera la despăgubirile pe care titularul licenței de distribuție le va plați proprietarului de teren. La calculul despăgubirilor se are in vedere suprafața de teren afectata de lucrări, culturile si plantațiile afectate de lucrări. Deci rezulta fara echivoc faptul ca despăgubirile se plătesc numai in cazul in care proprietarul a suferit o paguba si proporțional cu intinderea acesteia si nu pur si simplu, deoarece dreptul de servitute si uz prevăzute de art. 16(3) ce au ca obiect utilitatea publica, au caracter legal si se exercita cu titlu gratuit.

In aceasta situație, consideră ca reclamantul este indreptatit la plata vreunei despăgubiri pentru terenul afectat de capacitatea energetica in cazul in care, in urma intervențiilor la capacitatea energetica respectiva, se cauzează prejudicii proprietarului de teren, prejudicii ce trebuies dovedite de acesta si daca intre prejudiciu si fapta titularului de licența exista un raport de cauzalitate. In speța de fata reclamantul nu demonstrează ca ar fi suferit o paguba, deoarece nu au fost efectuate lucrări de exploatare a acestei capacități energetice pentru care sa fie despăgubit.

Referitor la terenurile pe care la data apariției legii erau deja infiintate aceste capacități energetice, prevederile art. 41 (7) au in vedere situații create ca urmare a unei situații socio-politice si economice trecute, cand toate terenurile la care se face referire erau proprietatea statului. Prin aceasta reglementare legiuitorul a urmărit sa se dea o soluționare unitara unor situații diverse de care nici titularul licențelor energetice sau beneficiarii serviciului public nu sunt răspunzători.

Textul de lege pe care instanța l-a avut in vedere in adoptarea soluției apelate, art. 41(7) Legea nr. 13/2007, nu contravine dispozițiilor art. 41 alin (2) si (3) din Constituție (asa cum susține aplelantul) care trebuies raporate la alin. 1 al acestui articol, potrivit căruia conținutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar textele din Legea nr. 13/2007 nu fac decat sa stabilească limitele dreptului de proprietate.

Referitor la susținerea ca prevederile art. 41(4) din Legea nr. 13/2007 ar aduce o incalcare prevederilor Constitutiei referitoare la dreptul de proprietate, Curtea Constituționala a României a statuat in soluționarea excepției de neconstitutionalitate a art. 41(4) din Legea nr. 13/2007, ca acesta nu contravine reglementarilor constitutionale si sunt in conformitate cu dispozițiile art. 44 alin (1 ) teza a doua, potrivit cărora conținutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Pe de alta parte, restrangerea exercitării dreptului de proprietate privata, reglementata de textul criticat indeplineste condițiile prevăzute in art.53 alin (1 ) din Constituție, respectiv este prevăzuta de lege, se impune datorita condițiilor in care se realizează desfășurarea activităților in sectorul energieie electrice, este necesara ., este proporționala cu situația care a determinat-o, nu are caracter discriminatoriu si nu aduce atingere existentei dreptului sau libertății cetățenilor. A mai stabilit Curtea Constituționala, ca dispozițiile art. 41(4) din Legea nr. 13/2007, nu incalca nici principiul egalității in drepturi a cetățenilor, deoarece nu instituie diferente de tratament juridic intre persoanele aflate in aceiași situație, ci dimpotrivă, obligațiile si restricțiile prevăzute sunt aplicabile tuturor, persoane fizice.

Analizind jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului sub aspectul susținut de pirit se observa ca se lasa statului o mare marja de apreciere in funcție de nevoia reala a comunității in adoptarea măsurii de privare de proprietate. In cauza „ James si alții impotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei", Curtea Europeana a statuat ca nu poate fi vorba despre o incalcare a dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, daca privarea de proprietate a fost făcuta . politic, economic sau social, daca răspunde unei „utilități publice„ asa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, apartinand chiar si unei categorii mai restranse de persoane. In vederea realizării scopului ei legitim măsura privativa de proprietate trebuie insa sa păstreze un echilibru just intre exigentele interesului general al comunității si apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Ea trebuie sa aiba loc in condițiile prevăzute de legea interna. Conform prevederilor art. 44 alin. 1 teza a doua si ale art. 136 alin (5) din Constituție, condițiile si limitele, precum si caracterul inviolabil al dreptului de proprietate sunt consacrate prin lege. Ca atare, legiuitorul ordinar este competent sa stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile in valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

Considerentele de fapt si de drept expuse mai sus fac inadmisibila admiterea cererii formulate, deoarece dispozițiile legale pe care aceasta se bazează sunt inaplicabile in speța, motiv pentru care solicită respingerea cererii, ca nelegală.

La termenul de judecată din data de 17.09.2012, Tribunalul, cu respectarea prevederilor art. 159 pct. 2 și ale art. 159¹ alin. 2 C.proc.civ., cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 202/2010, a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția necompetenței sale materiale, iar prin sentința civilă nr. 1211/17.09.2012 a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul S. C., în favoarea Judecătoriei B., unde a fost înregistrată sub nr._ la data de 27.11.2012.

Prin cererea depusă la data de 24.01.2013, reclamantul S. C. a completat cererea de chemare în judecată, solicitând ca plata despăgubirii reprezentând daune pentru lipsa de folosință a terenului în cuantum de 500 lei să se aplice cu trei ani în urmă, de la data formulării cererii, respectiv 9 iulie 2009 și pe viitor.

In data de 16.10.2014, pârâta . Nord, Sucursala de Distribuție B. a depus concluzii scrise prin care a arat ca, pe cale de exceptie, avand in vedere ca pe terenul la care reclamantul face referire, situat in Buzau, ..148, se afla amplasat un cablu LES de 0,4 kv, cu lungimea d e14,40 m, asa cum reiese din raportul de expertiza tehnica judiciara intocmit de expertul Craita Haritina care este proprietatea . poate fi obligata la plata de despagubiri fata de proprietarul terenului.

A precizat ca societatea nu poate sta in proces in calitate de parata, deoarece nu este proprietara cablului electric subteran. Societatea, in calitate de operator de distributie a energiei electrice este proprietara retelelor electrice de utilitate publica ce sunt definite de Legea nr. 123/2012, art. 3 (interesul unor termeni) pct. 65, retea electrica de interes public-reteaua electrica la care sunt racordati cel putin doi utilizatori; ori in situatia data, asa cum reiese fara echivoc si din concluzii, terenul in cauza este traversat de un singur cablu, din care este racordat un singur utilizator, .>

A mentionat ca probele depuse la dosar, respectiv contractul nr._/2000 si anexele acestuia atesta faptul ca punctul de delimitare a instalatiilor proprietatea utilizatorului . cele ale distribuitorului este in aval de bornele contorului si cum contorul se afla situat in postul de transformare iar cablul este in aval, concluzia este ca acest cablu apartine consumatorului si nu distribuitorului.

A solicitat respingerea cererii datorita faptului ca este formulata impotriva unei persoane (juridice) care nu poate avea calitatea de parat in cadrul procesului litigios de fata, nefiind proprietara cablului.

Pe fondul cauzei a aratat ca, in cazul in care nu se va retine sustinerea sa cu privire la exceptia invocata, chiar daca aceasta capacitate energetica ar fi fost proprietatea sa (ceea ce nu este cazul), conform Legii nr.123/2012, art.44 (4) care reglementeaza situatia juridica a terenurilor ocupate de instalatii energetice prin care se realizeaza servicii de utilitate publica:”Terenurile pe care se situeaza retelele electrice de distributie existente la . prezentei legi, sunt si raman in proprietatea statului”. Reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului ulterior amplasarii capacitatii energetice pe acesta, preluandu-l in posesie gravat de servitutea de trecere subterana. Regimul juridic al acestor terenuri este determinat de data amplasarii acestor instalatii, astfel ca desi partea adversa reclama situatia actuala, modul de solutinare depinde de data amplasarii instalatiei. A mentionat ca aceasta capacitate energetica a fost construita in anul 1981 si ca urmare intra sub incidenta prev. Legii nr. 123/2012 si in cazul in care era proprietatea paratei ar fi alimentat mai multi consumatori si deci ar servi realizarii unui utilitati publice. In acest caz ar fi fost aplicabile si prev. art. 12-143 din lege referitoare la exercitarea drepturilor de uz si servitude cu titlu gratuit, pe toata durata existentei capacitatii energetice de utilitate publica. In acest context, dispozitiile art. 44 alin. 4 din Legea nr. 123/2012 se incadreaza in masurile necesare indeplinirii obligatiilor statului referitoare la protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara, prevazute de dispozitiile art. 135 alin. 2 lit. b din Constitutia Romaniei. A aratat ca este de remarcat si faptul ca restrangerea dreptului de proprietate intruneste cerintele impuse de art. 53 din Constitutia Romaniei si anume: este prevazuta de lege, se impune datorita conditiilor de realizare a activitatilor specifice domeniului energetic, este necesara ., este proportionala cu situatia care a determinat-o, nu aduce atingere existentei drepturilor si libertatilor cetatenesti. . capacitati energetice pe terenul respectiv (atat stalpul amplasat, cat si reteaua electrica), reprezinta o limitare a dreptului de proprietate care, conform Codului civil art. 480, respectiv art. 555 din NCC, proprietatea este dreptul de a dispune de un bun exclusiv si absolut, insa in limitele stabilite de lege.

Restrangerea prevazuta de textele legale si cuprinsa in Legea energiei nu este excesiva, ci limitata de durata afectarii terenului, scopul de utilitate publica, iar cele doua drepturi reale, constituite prin lege, dreptul de uz si cel de servitute, nu pot fi acordate decat persoanei nominalizate prin lege ca fiind titulara autorizatiei de infiintare si functionare a capacitatilor energetice si a licentei. Aceste limitari au fost stabilite prin Legea nr.123/2012 si anterior prin Legea 13/2007, Legea nr.318/2003, OUG nr.63/1998, Decretul nr.76/1950, iar Curtea Constitutionala, care sesizata fiind, cu neconstitutionalitatea art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 (art. 37 alin. 4 din vechea Lege a energiei electrice nr. 318/2003) si a art. 16 din vechea si actuala Lege a energiei electrice, a stabilit ca acestea respecta prevederile art. 16, 44 si 136 din Constitutie, inclusiv prevederile art. 1 din Protocolul nr.1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

A precizat si faptul ca, drepturile conferite paratei de catre legea energiei si anume, drepturile de uz si servitute, fac posibila realizarea activitatii de distributie si furnizare a energiei electrice neincalcand principiile constitutionale.

In sustinerile afirmatiilor a invocat mai multe Decizii ale Curtii Constitutionale, si anume Deciziile nr.72, 140, 167, 168, 2013, 280, 284, 354 din 2004, Deciziile nr.203, 232 din 2005, Deciziile 40, 41, 246, 272, 550 din 2006, Deciziile nr.71, 135, 300 din 2007, 878/2008, 89/2009, 805/2009, 1066/2009. Pentru aceste considerente, a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, ca nelegala.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: plan de amplasament si delimitare, f.10, practica judiciara, f.16-19, f.28-60, raport de expertiza intocmit in dosarul nr._, f.81-86, cerere, f.87, adresa, f.91, plan de amplasament, f.92, aviz racordare, f.104, 124, adresa, f.117, contract nr. 26/1997, f.125-127, contract furnizare energie electrica-cu anexe, f.138-151, 158-160, 183-203, proba cu expertiza specialitatea energie, f.71-79 bis, cu privire la care partile au formulat obiectiuni iar expertul a intocmit raspuns la obiectiuni, precum si proba cu martori, fiind audiati martorii I. M. si B. A..

Prin s.c. nr._/17.10.2014, Judecatoria Buzau a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . Nord – Sucursala de Distribuție B.; a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulata de reclamantul S. C., împotriva pârâtei . Nord – Sucursala de Distribuție B.; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3246 lei anual, începând cu data de 09.07.2009 și pe viitor, până când linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv- cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY nu se va mai afla pe proprietatea reclamantului, reprezentând c/val lipsei de folosință a terenului în suprafață de 23,04 mp în subteranul căruia se află amplasat cablul; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3698 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . Nord – Sucursala de Distribuție B., instanta a retinut:

Prin decizia civilă nr. 1338/13.02.2007, pronunțată de ICCJ în dosarul nr._/1/2006, i s-a restituit în natură reclamantului S. C., în baza Legii 10/2001, suprafața de 805 mp, situată în B., ..

Din raportul de expertiză nr. 963/20.05.2013 întocmit de expert în specialitatea energie Crăița Haritina, aflat la filele 71-78 din dosar, instanța a reținut că pe terenul proprietatea reclamantului S. C., în subteran, se află amplasată linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, acest cablu se află la o adâncime de 0,7 m și are o lungime de 14,40 m, iar suprafața de teren afectată de acest cablu este de 23.04 mp.

Instanța a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că acest cablu nu este proprietatea sa ci a ., care este societatea ce este deservită cu energie electrică, prin cablul amplasat pe terenul proprietatea reclamantului, întrucât la data la care s-a amplasat linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, pe terenul care a devenit ulterior proprietatea reclamantului, acest cablu era proprietatea E.. Astfel, în contractul nr. 26/07.02.1997 încheiat între RENEL – Filiala de Rețele Electrice și ., având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum ., din B. . . că furnizorul are dreptul să racordeze la instalațiile de alimentare care asigură energia electrică consumatorului, și alți consumatori decât cei existenți la data prezentului.

De asemenea, în avizul de racordare nr._/21.11.1996, ce a stat la baza încheierii contractului de furnizare a energiei electrice, s-a prevăzut în art. 4.2 că, după terminarea lucrărilor, instalațiile de alimentare și terenul ocupat de ele vor fi predate de consumator la FRE BZ CDEE U., fără plată și fără pretenții financiare sau patrimoniale ulterioare. Totodată, în art. 9 se prevede că FRE B. își rezervă dreptul de a racorda la instalația de alimentare cu energie electrică a consumatorului și alți consumatori decât cei existenți la data prezentei. Rezultă fără tăgadă din aceste prevederi contractuale, că deși instalația electrică a fost efectuată de către consumatorul ., după efectuarea acesteia, acesta devenea proprietatea E., și la această instalație electrică puteau să se racordeze și alți consumatori. Împrejurarea că nu au mai fost racordați și alți consumatori, pentru că nu a fost cazul, nu înseamnă că potrivit înțelegerii dintre părți cablul nu a revenit în proprietatea E.. De altfel, acestea au fost și concluziile expertului în răspunsul la obiecțiuni la raport de expertiză nr. 1690/05.11.2013 aflat la fila 108 din dosar, care arată că, cablul ce tranzitează terenul reclamantului aparține la acest moment pârâtei (a se vedea punctul 4.2 din aviz), fiind predat după realizare lui.

În ceea ce privește completările la raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 660/16.04.2014 aflat la filele 155-157 din dosar, prin care același expert concluzionează că pârâta E. nu este proprietara cablului cu denumirea LES 0,4 kv aflat pe proprietatea reclamantului S. C., precum și contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari la tarife reglementate, nr._/15.11.2000 încheiat între . și . SRL, având ca obiect furnizarea energiei electrice pentru același punct de consum pentru care s-a încheiat contractul nr. 26/07.02.1997, în care în condițiile speciale la acest contract se prevede că „furnizorului îi aparțin instalațiile din amonte bornele de ieșire ale contorului, la tensiunea de 0,4 kv, consumatorului îi aparțin instalațiile din aval de bornele de ieșire a contorului la tensiunea de 0,4 kv, acestea fiind de altfel prevederile contractuale în temeiul cărora expertul și-a schimbat opinia în sensul că cablul ce tranzitează proprietatea reclamantului nu se află în proprietatea pârâtei, au fost înlăturate din cauză, pentru următoarele motive. Martora I. M., lucrător operator calculator la agenția de furnizare a Energiei electrica, cea care a întocmit contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari la tarife reglementate, nr._/15.11.2000 încheiat între . și ., a declarat că, contractul de furnizare a energiei electrice se încheie în baza avizului de racordare, convenția părților de furnizare a energiei electrice este cea de la data încheierii contractului, și emiterii avizului de racordare în 1996, contractul din anul 2000 s-a încheiat doar pentru actualizarea bazei de date, și a fost reactualizat în 2013, contractul nu presupunea o modificare a voinței părților cu privire la instalația electrică, cu privire la instalația electrică fiind relevant avizul de racordare emis inițial, în 1996, de Sucursala de distribuție. Martora B. A., care este administrator la . a arătat că, la data la care s-a încheiat primul contract în 1997, s-a stabilit că la cablul său mai pot fi racordați și alți consumatori, că cablul, care a fost făcut pe cheltuiala sa, o să fie proprietatea RENEL, de atunci nu a mai existat niciun consumator, . fiind singurul consumator, dar dacă ar mai fi existat un alt consumator ar fi avut dreptul și posibilitatea de a se lega la instalația sa, iar contractele din 2000 și 2013 le-a semnat pentru actualizarea bazei de date.

De vreme ce contractul de furnizare a energiei electrice se încheie în baza avizului de racordare, convenția părților de furnizare a energiei electrice este cea de la data încheierii inițiale contractului 1997 și emiterii avizului de racordare în 1996, în condițiile în care contractul din anul 2000 s-a încheiat doar pentru actualizarea bazei de date și a fost reactualizat în 2013, tot pentru actualizarea bazei de date, instanța a apreciat că relevant pentru a stabili cine este proprietarul cablului electric este convenția părților de furnizare a energiei electrice de la data încheierii inițiale contractului 1997 și emiterii avizului de racordare în 1996. Ori, așa cum s-a arătat mai sus, din avizul de racordare din anul 1996 și din contractul încheiat în anul 1997 rezultă în mod clar că pârâta este proprietara cablului.

Față de aceste motive, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . Nord – Sucursala de Distribuție B..

În ceea ce privește fondul cauzei, așa cum s-a arătat mai sus, prin decizia civilă nr. 1338/13.02.2007 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._/1/2006, i s-a restituit în natură reclamantului S. C., în baza Legii 10/2001 suprafața de 805 mp, situată în B., ..

Din raportul de expertiză nr. 963/20.05.2013 întocmit de expert în specialitatea energie Crăița Haritina, aflat la filele 71-78 din dosar, instanța a reținut că pe terenul proprietatea reclamantului S. C., în subteran se află amplasată linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv- cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, acest cablu se află la o adâncime de 0,7 m și are o lungime de 14,40 m, iar suprafața de teren afectată de acest cablu este de 23.04 mp.

Din raportul de expertiză nr. 1288/24.09.2014 întocmit de expert R. M., aflat la filele 216-220 din dosar, instanța a reținut că c/val lipsei de folosință a terenului în suprafață de 23,04 mp în subteranul căruia se află amplasat cablul LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, este de 3246 lei anual.

Reclamantul fiind proprietarul terenului în subteranul căruia este amplasat cablul, are potrivit art. 480 cod civil, în vigoare la data la care a fost amplasat cablul în subteranul terenului, precum și la data la care reclamantul a dobândit în proprietate terenul, dreptul de a se bucura și dispune de bunul său în mod absolut în limitele prevăzute de lege. Astfel, din raportul de expertiză energetică rezultă că acest cablu se află la o adâncime de 0,7 m, ceea ce înseamnă că în zona unde este amplasat cablul reclamantul nu ar putea ridica o construcție întrucât nu ar avea cum să construiască fundația. Rezultă așadar că reclamantul nu se poate folosi în mod normal de bunul său. Astfel, în calitate de proprietar al terenului, instanța a apreciat că acesta are dreptul la contravaloarea lipsei de folosință anuală a acestui teren, ca urmare a existenței în subteranul său a liniei electrice de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY.

Instanța a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, art. 16 din Legea 13/2007, respectiv art. 12 din Legea 123/2012, întrucât acestea reglementează dreptul de servitute de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea/desființarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii, art. 16 alin 6 din Legea 13/2007 prevede că servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană cuprinde dreptul de acces și de executare a lucrărilor la locul de amplasare a capacităților energetice cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii și avarii.

Ori, în speță, nu este vorba despre intervenții pentru retehnologizări, reparații, revizii și avarii, lucrări pentru care pârâtei îi este recunoscut dreptul de servitute de trecere.

Instanța nu a retinut nici apărarea pârâtei în sensul că, potrivit art. 44 alin. 4 din Legea 123/2012, terenurile pe care se situează rețele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt și rămân în proprietatea statului, din moment ce reclamantului i s-a restituit în natură acest teren, prin Decizia civilă nr. 1338/13.02.2007 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._/1/2006, fiind conform acestei decizii proprietarul terenului.

Față de aceste considerente instanța, în baza art. 480 cod civil, a admis cererea astfel cum a fost completată.

Pârâta fiind în culpă procesuală va suporta, potrivit art. 274 cod civil, cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu expert.

Impotriva sentintei a declarat apel parata, care a criticat solutia, din urmatoarele considerente:

1. In mod eronat si neintemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei capacității procesuale pasive invocata de societatea apelanta. Desi inițial prin intimpinare si prin adresa nr. 1926/22.02.2013 a comunicat instanței ca, pe terenul respectiv, se afla amplasat PT 35 . si cabluri de electrice de Medie tensiune (LES 20 kv Episcopie) si cabluri de joasa tensiune si ca aceasta capacitate energetica folosește alimentarii cu energie electrica a consumatorilor casnici si a agenților economici din zona, servind realizării unui serviciu de utilitate publica, ulterior la solicitarea expertului care avea ca obiectiv identificarea cablurilor amplasate pe teren, s-a făcut bornare (identificare in natura) a terenului, in prezenta ambelor parti si s-a constatat ca pe terenul la care reclamantul face referire situat in B., ..148 se afla amplasat un singur cablu LES de 0,4 kV, cu lungimea de 14,40 m care alimentează un singur consumator, .>

Concluzia raportului de expertiza tehnica judiciara întocmit de expert Craita Haritina este ca acesta este proprietatea ., ca urmare, nu poate fi obligata la plata de despăgubiri fata de proprietarul terenului.

Societatea apelanta nu poate sta in proces in calitate de parat deoarece pe parcursul derulării procesului civil, din probele administrate reiese ca nu este proprietarul cablului electric subteran. Societatea, in calitate de operator de distribuție a energiei, este proprietarul rețelelor electrice de utilitate publica, ce sunt definite de Legea nr. 123/2012, art. 3 (intelesul unor termeni) pct. 65 rețea electrică de interes public - rețeaua electrică la care sunt racordați cel puțin 2 utilizatori; ori in situația data, asa cum reiese fara echivoc si din concluziile expertului Haritina Craita, terenul in cauza este traversat de un singur cablu, din care este racordat un sigur utilizator, S.C. B. Construct.

Asa cum a arătat in precizările din adresa nr.15/20.01.2014 emisa de CE MTJT B. - B. Sud, niciodată cablul de 4kV in lungime de 14,40 m nu s-a aflat in gestiunea apelantei si nu exista niciun document de preluare in proprietate a acestuia, deoarece nu au fost solicitări ale altor consumatori din zona pentru a fi alimentați prin intermediul acestui cablu.

Ca urmare, considera ca instanța fondului greșit a interpretat formularea din Avizul tehnic de racordare (ATR) punctul 4.2, care prevede ca instalația de alimentare va fi preluata de distribuitor, in sensul ca aceasta a devenit proprietatea apelantei din momentul racordării consumatorului la instalațiile acesteia, fara sa coroboreze cu punctul 9. care prevede ca preluarea in proprietatea distribuitorului a instalațiilor edificate de consumator se face in cazul in care se impune alimentarea altor consumatori din zona prin intermediul aceleiași capacități energetice. Deci documentul Aviz de racordare mici consumatori nr._/21.11.96, este un imprimat tip ce se personalizează funcție de condițiile concrete, in principal punctul de delimitare a instalațiilor si numărul consumatorilor racordați. Același aviz de racordare atesta la punctul 2. ca „Punctul de delimitare a instalațiilor va fi la bornele de ieșire ale contorului trifazat de energie electrica „ delimitare ce a rămas nemodificata pana in ziua de azi, actualizarea periodica a contractului de furnizare nevizand condițiile tehnice de alimentare.

De asemenea, probele depuse la dosar, in speța contractele de furnizare a energiei electrice din 1997, 2000, 2013 si anexele acestora, incheiate intre Societatea de furnizare a energiei electrice si . ca punctul de delimitare a instalațiilor proprietatea utilizatorului . cele ale distribuitorului este la bornele contorului si cum contorul se afla situat in postul de transformare, iar cablul este in aval, concluzia este ca acest cablu aparține consumatorului si nu distribuitorului. De altfel, la punctul 2. din avizul sus -menționat „Punctul de delimitare a instalațiilor va fi la bornele de ieșire ale contorului trifazat de energie electrica „prevede același punct de delimitare ca si cel din momentul actualizării contractului de furnizare. Cu toate acestea, desi instanța retine ca actualizările contractelor de furnizare nu presupun modificarea condițiilor tehnice, paradoxal concluzionează, sfidand concluziile expertului, ca instalația este a apelantei.

Solicita admiterea excepției lipsei capacității procesuale pasive invocata de societatea apelanta si respingerea cererii formulate de reclamantul S. C. pe motiv ca este îndreptata impotriva unei persoane (juridice) care nu poate avea calitatea de parat in cadrul procesului litigios de fata, nefiind proprietara cablului.

2. Pe fondul cauzei, considera ca instanța fondului a dat o soluție netemeinica si nelegala cauzei dedusa judecații, prin greșita aplicare a textelor legale incidente in cauza, precum si prin greșita apreciere a circumstanțelor de fapt. Astfel:

- considera ca, chiar daca aceasta capacitate energetica ar fi fost proprietatea apelantei, (ceea ce nu este cazul), conform Legii nr. 13/2007 si Legii nr. 123/2012, care reglementează situația juridica a terenurilor ocupate de instalații energetice prin care se realizează servicii de utilitate publica, ar fi beneficiat conform dispozitilor art. 16 alin. (3), (6), (9) si (10) si ale art. 19 alin. (3) si (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 de un drept de uz si servitute gratuite pe toata durata de existenta a capacității energetice.

Reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului ulterior amplasării capacității energetice pe acesta, preluandu-l in posesie grevat de servitutea de trecere subterana. Regimul juridic al acestor terenuri este determinat de data amplasării acestor instalații, astfel ca chiar daca reclamantul "reclama situația actuala," modul de soluționare depinde de data amplasării instalației. Aceasta capacitate energetica a fost construita in anul 1981, si daca ar fi fost proprietatea apelantei (ar fi alimentat mai mulți consumatori si deci ar fi servit unui serviciu de utilități publice), iar terenul grevat de sarcini ar fi intrat sub incidența prevederilor Legii nr.123/2012 (13/2007).

In conformitate cu prevederile Legii nr.123/2012 (13/2007), reclamantul ar fi avut dreptul la despăgubiri in cazul in care prin exercitarea de lucrărilor de retehnologizare, remediere avarii, etc, s-ar produce pagube proprietarului de teren, dar pretenția reclamantului de a i se plati despăgubiri pentru lipsa de folosința este neintemeiata si in contradicție cu prevederile legale in materie.

In acest context, dispozițiile Legii nr. 123/2012 (13/2007), se incadreaza in masurile necesare indeplinirii obligațiilor statului referitoare la "protejarea intereselor naționale in activitatea economica, financiara si valutara", prevăzute de dispozițiile art. 135 alin. 2 lit. b din Constituția României.

Este de remarcat si faptul ca restrângerea dreptului de proprietate întrunește cerințele impuse de art. 53 din Constituția României si anume: este prevăzuta de lege; se impune datorita condițiilor de realizare a activităților specifice domeniului energetic; este necesara .; este proporționala cu situația care a determinat-o; nu aduce atingere existentei drepturilor si libertăților cetățenești. . capacități energetice pe terenul respectiv reprezintă o limitare a dreptului de proprietate care, conform Codului Civil art. 480 respectiv art. 555 din NCC, proprietatea este dreptul de dispune de un bun exclusiv si absolut, insa " in limitele stabilite de lege ". Restrângerea prevăzuta de textele legale si cuprinsa in Legea energiei nu este excesiva, ci limitata de durata afectării terenului scopului de utilitate publica, iar cele doua drepturi reale, constituite prin lege, dreptul de uz si cel de servitute, nu pot fi acordate decât persoanei nominalizate prin lege ca fiind titulara autorizației de înființare si funcționare a capacităților energetice si a licenței.

Aceste limite au fost stabilite prin Legea 123/2012 si anterior prin 13/2007, legea nr. 318/2003, OUG 63/1998, Decretul 76/1950, iar Curtea Constituționala, care sesizata fiind cu neconstitutionalitatea art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 (art. 37 alin. (4) din vechea Lege a energiei electrice nr. 318/2003) si a art. 16 din vechea si actuala Lege a energiei electrice, a stabilit ca acestea respecta prevederile art. 16, 44 si 136 din Constituție, inclusiv prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apararea drepturilor omului si a libertăților fundamentale.

Drepturile conferite de legea energiei societății apelante si anume, drepturile de uz si servitute, fac posibila realizarea activității de distribuție si furnizare a energiei electrice, neincalcand principiile constituționale.

Curtea Constituționala, prin Decizia nr. 878 din 10 iulie 2008, examinând excepția de neconstitutionalitate a art. 16 alin. (3), (6), (9) si (10) si art. 19 alin. (3) si (4) clin Legea energiei electrice nr. 13/2007, retine ca legea instituie o sarcina gratuita care grevează proprietățile afectate de capacități energetice, pe toata durata existentei acestora. Aceasta sarcina consta in obligația deținătorilor cu orice titlu ai acestor terenuri de a permite intervenția titularilor de licența pentru lucrări de retehnologizare, reparații, revizie sau de remedierea avariilor, in baza drepturilor de uz si servitute a acestora din urma, asupra proprietăților respective.

Instanța fondului a plecat de la o premiza greșita, susținând ca servitutea se refera doar la lucrările de retehnologizare, remediere avarii, etc, netinand cont de faptul ca servitutea de trecere subterana, legala si gratuita, se instituie odată cu amplasarea (anterior apariției legii) pe terenul respectiv a capacității energetice. De asemenea, instanța fondului a greșit absolutizand exercițiul prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantului, facand abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora " conținutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", ca si de acelea ale art. 136 alin. (5), care consacra caracterul inviolabil al proprietății private "in condițiile legii organice".

Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul ordinar este, așadar, competent sa stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, in accepțiunea principala conferita de Constituție, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile in valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea Constituționala constata ca, prin reglementarea dedusa controlului de constituționalitate, legiuitorul nu a făcut decât sa dea expresie acestor imperative, in limitele si potrivit competentei sale constituționale.

Chiar daca, prin instituirea drepturilor de uz si servitute, titularul dreptului de proprietate suferă o ingradire in exercitarea atributelor dreptului sau de proprietate, având in vedere ca pe aceasta cale se asigura valorificarea fondului energetic - bun public de interes național -, reglementarea legala in sine nu releva nicio contradicție cu art. 44 alin. (3) din Constituție referitor la expropriere. Astfel, exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice, cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora, desi are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce . si nici . fapt. In același sens cu cele expuse este si jurisprudenta in materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, ca de exemplu: Cauza "Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei", 1982, in care s-a statuat ca, întrucât autoritățile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiționarilor, aceștia puteau sa isi folosească bunurile, sa le vândă, si le lase moștenire, sa le doneze sau sa le ipotecheze. Prin urmare, s-a apreciat ca nu se poate asimila situația cu o expropriere in fapt, deoarece, chiar daca dreptul de proprietate a pierdut in substanța sa, el nu a dispărut.

Intimatul a depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținând Sentința Civilă nr. 1659 din 17.10.2014, pronunțată de Judecătoria B., secția Civilă.

1. In primul rand, arata ca excepția calității procesuale pasive, invocată de S.C. E. MUNTENIA NORD, este total ilegală și nefondată din următoarele considerente: ignoră prevederile Legii nr. 13/2007 privind transportul, distribuția și furnizarea energiei electrice (transportul energiei electrice (art. 35-1) „Se realizează de către persoana juridică titulară de licență"; distribuția energiei electrice art. 41: De către operator titular de licență; furnizare energiei electrice - art. 48 (1) Persoana juridică titular de licență, care comercializează energia electrică clienților pentru care se încheie un contract; rețeaua de transport, art. 30 (2) Este proprietate publică); întâmpinarea formulată de S.C. E. MUNTENIA NORD în instanță (fila 91,92) se precizează pe prima pagină: pe terenul în litigiu există instalații de utilitate publică, proprietatea noastră, ce realizează alimentarea cu energie electrică, consumatori persoane fizice și juridice; aviz de Racordare (nr. 1) la Contractul nr. 26 din 7.02.1997 (fila 124); punctul 4 (2) Instalațiile de alimentare și terenul ocupat vor fi predate de consumator la FRE; punctul 9 FRE B. își rezervă dreptul de racorda la instalația de alimentare cu energia electrică a consumatorului și alți consumatori decât cei existenți la data prezentului aviz, de aici concluzia logică privind apartenența cablului, aspect sublinia și de prima instanță; anexa 2 la Contractul nr. 26 din 7.02.1997 Codiții Specifice fila 188. Punctul 6: loc de montare a echipamentelor de măsurare în incinta punctului de consum; contractul nr. 26 din 7.09.1997 art. 2 (fila 84) Furnizorul are dreptul să racordeze la instalația de alimentare care asigură energia electrică și alți consumatori, decât ei existenți la data prezentului contract, acest aspect fiind redat la punctul 9 din avizul de racordare; contractul din anul 2000 (cu un amestec de anexe cu nr._ luna II, ziua 15 (fila 183) nu are nicio valoare nefiind semnat de consumatorul de drept, fiind o semnătură falsă, după declarația martorului B. A..

2. Pe fondul cauzei, arata urmatoarele aspecte::

I. Legea Energiei Electrice nr. 13/2007. Așa cum s-a motivat de prima instanță prevederile art. 16, nefiind vorba de intervenții pentru retehnologizare, reparații, revizii, avarii prin care pârâtei să-i fie recunoscut dreptul de servitute. Mai mult decât atât, în nici unul din alin. 3, 6, 9, 10 ale art. 16 nu prevede servitute gratuite, excepția fiind dată asupra terenurilor aparținând unităților administrativ teritoriale de stat. Art. 41 (4) Terenurile cu rețele electrice sub sintagma „Sunt și rămân în proprietatea statului" nu prezintă nici o relevanță deoarece la data aplicării Legii (22.02.2007) terenul devenise proprietate privată conform Deciziei nr. 1338 din 13.02.2007. Această prevedere este subliniată și de prima instanță ultimul paragraf pag. 7 și primul paragraf pag. 8.

II. Constituția României. Art. 135 (2 - lit. b) subliniat de pârâta nu prezintă nici o relevanță privind respectarea dreptului de proprietate. Art. 53 (1) și (2) subliniat în aceeași pag. 3 a apelului, se referea tocmai la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, coroborat și cu art. 44 din Constituție, precum și art. 136 la care face referire mai jos. Art. 44 (alin 2, 3, 5, 6) A. 5. Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daune aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității. Art. 136 alin. 5 („Proprietatea privată este inviolabilă în condițiile legii organice"). Art. 44 (alin. 1 și 2) din Constituție la care face referire în pag. 4 se referă tocmai la respectarea dreptului de proprietate, proprietatea privată fiind ocrotită și garantată în mod egal indiferent de titular.

III. Jurisprudența CEDO. Necesitatea existenței unui echilibru între interesul general și particular în conformitate cu principiul echității și dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale, este obligatoriu acordarea de despăgubiri care să acopere prejudiciul suportat prin diminuarea prerogativelor înscrise în Codul Civil (art. 555).

Art. 555 (1) „Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolută și perpetuu în limitele stabilite de lege". Art. 563 (1) Posesorul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fară drept. El are, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. Art. 621 același Cod Civil: Dreptul de trecere pentru utilități: 1. Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare, cabluri electrice subterane. 2. Această obligație subzistă numai pentru situația în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau costisitoare. 3. In toate cazurile proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilități noi, despăgubirea trebuie să fie și prealabilă.

Prin incheierea de sedinta din data de 06.01.2015, Tribunalul Buzau, sectia a II-a civila de contencios administrativ, a transpus pe rolul sectiei I civile apelul formulat in cauza de . Nord Sucursala Distributie Buzau.

La termenul de judecata din data de 11.02.2015, tribunalul Buzau, Sectia I Civila, a pus in dictutia partilor calificarea corecta a caii de atac impotriva hotararii instantei de fond, pe care a calificat-o recurs, conform celor expuse pe larg in incheierea de sedinta de la acea data.

Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, dar si sub toate aspectele, prin prisma dispozitiilor legale incidente, tribunalul constata ca este intemeiat si urmeaza sa fie admis, avand in vedere urmatoarea argumentare in fapt si in drept: obiectul prezentei cauze rezida in actiunea formulata de reclamantul S. C., asa cum a fost completata, care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . Nord SA Sucursala Distribuție B. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri în cuantum de 500 lei lunar pentru afectarea terenului proprietate privată al reclamantului prin prezența unui cablu electric subteran ce traversează terenul, începând cu data formulării cererii, respectiv 9 iulie 2009 și pe viitor.

Prin s.c. nr._/17.10.2014, Judecatoria Buzau a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . Nord – Sucursala de Distribuție B.; a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulata de reclamantul S. C., împotriva pârâtei . Nord – Sucursala de Distribuție B.; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3246 lei anual, începând cu data de 09.07.2009 și pe viitor, până când linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv- cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY nu se va mai afla pe proprietatea reclamantului, reprezentând c/val lipsei de folosință a terenului în suprafață de 23,04 mp în subteranul căruia se află amplasat cablul; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3698 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Impotriva sentintei a declarat apel (recalificat recurs) parata, criticile acesteia urmand a fi analizate in cele ce urmeaza.

1. In primul rand, parata a criticat gresita solutionare, in acceptiunea sa, a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive (in sensul respingerii) de catre instanta de fond, aratand din nou, prin motivele de recurs, ca nu are calitate procesuala pasiva in prezenta cauza.

In legatura cu aceste critici, tribunalul apreciaza ca sunt neintemeiate, avand in vedere faptul ca orice acțiune în justiție trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care se află și aceea ca partea, în cazul de față intimata recurenta să aibă calitate procesuală. Numai o anumită persoană poate fi parat în cadrul raportului juridic litigios. Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.

Prin definiție, calitatea procesuală pasiva presupune existența unei identități între persoana paratului și persoana obligata în raportul juridic dedus judecății.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul fixează cadrul procesual în care se va desfășura judecata cu privire la părți, trebuind să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului. Instanța are posibilitatea să verifice dacă la data sesizării părțile aveau calitate procesuală.

Raportand cele enuntate mai sus la speta dedusa judecatii, tribunalul retine faptul ca, prin decizia civilă nr. 1338/13.02.2007, pronunțată de ICCJ în dosarul nr._/1/2006, i s-a restituit în natură reclamantului S. C., în baza Legii 10/2001, suprafața de 805 mp, situată în B., ..

Din raportul de expertiză nr. 963/20.05.2013 întocmit de expert în specialitatea energie Crăița Haritina, aflat la filele 71-78 din dosar, a reiesit ca, pe terenul proprietatea reclamantului S. C., în subteran, se află amplasată linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, acest cablu se află la o adâncime de 0,7 m și are o lungime de 14,40 m, iar suprafața de teren afectată de acest cablu este de 23.04 mp.

Cablul respectiv este proprietatea paratei recurente, nu a lui ., care este societatea ce este deservită cu energie electrică, prin cablul amplasat pe terenul proprietatea reclamantului, avand in vedere urmatoarele argumente:

- la data la care s-a amplasat linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, pe terenul care a devenit ulterior proprietatea reclamantului, acest cablu era proprietatea E..

- în contractul nr. 26/07.02.1997 încheiat între RENEL – Filiala de Rețele Electrice și ., având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum ., din B. . . că furnizorul are dreptul să racordeze la instalațiile de alimentare care asigură energia electrică consumatorului și alți consumatori decât cei existenți la data prezentului.

- în avizul de racordare nr._/21.11.1996, ce a stat la baza încheierii contractului de furnizare a energiei electrice, s-a prevăzut în art. 4.2 că, după terminarea lucrărilor, instalațiile de alimentare și terenul ocupat de ele vor fi predate de consumator la FRE BZ CDEE U., fără plată și fără pretenții financiare sau patrimoniale ulterioare.

- în art. 9 se prevede că FRE B. își rezervă dreptul de a racorda la instalația de alimentare cu energie electrică a consumatorului și alți consumatori decât cei existenți la data prezentei; rezultă din aceste prevederi contractuale că, deși instalația electrică a fost efectuată de către consumatorul ., după efectuarea acesteia, acesta devenea proprietatea E., și la această instalație electrică puteau să se racordeze și alți consumatori.

- imprejurarea că nu au mai fost racordați și alți consumatori, pentru că nu a fost cazul, nu înseamnă că, potrivit înțelegerii dintre părți, cablul nu a revenit în proprietatea E..

- acestea au fost și concluziile expertului în răspunsul la obiecțiuni la raport de expertiză nr. 1690/05.11.2013 aflat la fila 108 din dosar, care arată că, cablul ce tranzitează terenul reclamantului aparține la acest moment pârâtei (a se vedea punctul 4.2 din aviz), fiind predat după realizare lui.

- in acelasi sens au fost si depozitiile martorilor audiati in cauza, I. M., lucrător operator calculator la agenția de furnizare a Energiei electrica si B. A., administrator la .. Prima martora este cea care a întocmit contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari la tarife reglementate, nr._/15.11.2000 încheiat între . și ., declarand ca contractul de furnizare a energiei electrice se încheie în baza avizului de racordare, convenția părților de furnizare a energiei electrice este cea de la data încheierii contractului, și emiterii avizului de racordare în 1996, contractul din anul 2000 s-a încheiat doar pentru actualizarea bazei de date, și a fost reactualizat în 2013, contractul nu presupunea o modificare a voinței părților cu privire la instalația electrică, cu privire la instalația electrică fiind relevant avizul de racordare emis inițial, în 1996, de Sucursala de distribuție. Cealalta martora a declarat ca, la data la care s-a încheiat primul contract în 1997, s-a stabilit că la cablul său mai pot fi racordați și alți consumatori, că cablul, care a fost făcut pe cheltuiala sa, o să fie proprietatea RENEL, de atunci nu a mai existat niciun consumator, . fiind singurul consumator, dar dacă ar mai fi existat un alt consumator ar fi avut dreptul și posibilitatea de a se lega la instalația sa, iar contractele din 2000 și 2013 le-a semnat pentru actualizarea bazei de date.

- contractul de furnizare a energiei electrice se încheie în baza avizului de racordare, convenția părților de furnizare a energiei electrice este cea de la data încheierii inițiale contractului 1997 și emiterii avizului de racordare în 1996; în condițiile în care contractul din anul 2000 s-a încheiat doar pentru actualizarea bazei de date și a fost reactualizat în 2013, tot pentru actualizarea bazei de date, relevant pentru a stabili cine este proprietarul cablului electric este convenția părților de furnizare a energiei electrice de la data încheierii inițiale contractului 1997 și emiterii avizului de racordare în 1996; din avizul de racordare din anul 1996 și din contractul încheiat în anul 1997 rezultă în mod clar că pârâta este proprietara cablului.

- nu in ultimul rand, in recurs a fost depus de intimat un inscris intitulat Aviz de amplasament favorabil pentru coexistenta cu constructiile, inregistrat sub nr. 6761/30.06.2010, emisa de recurenta din prezenta cauza, in care face referiri exprese la cablul ce face obiectul prezentului litigiu si arata ca este proprietatea sa.

F. de cele expuse pe larg anterior, tribunalul apreciaza ca, in mod corect, instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a paratei recurente, cu atat mai mult cu cat si in recurs, fata de inscrisurile noi depuse de parti, aceasta calitate a fost dovedita si justificata. Tocmai din aceste considerente, solutia instantei de fond urmeaza a fi mentinuta in cea ce priveste modalitatea de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a recurentei parate, in sensul respingerii ei, ca neintemeiata.

2. In ceea ce priveste fondul cauzei, tribunalul retine faptul ca, asa cum rezulta din actele dosarului, reclamantul S. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . Nord SA Sucursala Distribuție B. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri în cuantum de 500 lei lunar pentru afectarea terenului proprietate privată al reclamantului prin prezența unui cablu electric subteran ce traversează terenul, motivand, in esenta, faptul ca părinților reclamantului, S. D. și S., le-a fost expropriat în mod abuziv, prin Decretul nr. 27/7.03.1975, o suprafață de teren de 1770,60 mp; că, prin decizia nr. 1338/13.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul a redobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 805 mp, că această suprafață, în urma unor măsurători exacte, s-a dovedit a fi de 920 mp, pronunțându-se în acest sens decizia nr. 4/6.01.2010 de Tribunalul B., precum și că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 621 alin. 3 și ale art. 555 alin. 1 din noul Cod civil, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, ale art. 44 din Constituție, ale art. 41 alin. 4 și art. 16 alin. 3 din Legea nr. 13/2007.

Din raportul de expertiză nr. 963/20.05.2013 întocmit de expert în specialitatea energie Crăița Haritina, aflat la filele 71-78 din dosarul instantei de fond, a reiesit ca, pe terenul proprietatea reclamantului S. C., în subteran, se află amplasată linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, acest cablu se află la o adâncime de 0,7 m și are o lungime de 14,40 m, iar suprafața de teren afectată de acest cablu este de 23.04 mp.

- In primul rand, instanța de fond a apreciat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, art. 16 din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 12 din Legea nr. 123/2012, întrucât acestea reglementează dreptul de servitute de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea/desființarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii; ca art. 16 alin 6 din Legea 13/2007 prevede că servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană cuprinde dreptul de acces și de executare a lucrărilor la locul de amplasare a capacităților energetice cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii și avarii; ca, în speță, nu este vorba despre intervenții pentru retehnologizări, reparații, revizii și avarii, lucrări pentru care pârâtei îi este recunoscut dreptul de servitute de trecere.

Contrar celor retinute de instanta de fond, tribunalul apreciaza ca, in prezenta cauza, isi gasesc aplicabilitate dispozitiile Legii nr. 13/2007, avand in vedere faptul ca Legea nr. 318/2003 a fost abrogată la 22 februarie 2007 și înlocuită de Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, lege invocata chiar de catre reclamantul intimat in sustinerea cererii sale de chemare in judecata, ca temei de drept.

Legea nr. 13/2007, în art. 16 alin. 2 - prevede, pentru titularii de licențe și de autorizații de funcționare a capacităților energetice, drepturi de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată similare cu cele prevăzute anterior de Legea nr. 318/2003. De asemenea, relevante în cauză sunt și dispozițiile art. 16 alin. 3, 4, 5 și 8, precum și cele ale art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007.

Din analiza coroborată a acestor prevederi legale, respectiv din economia prevederilor actelor normative sus-amintite, care au reglementat, în mod succesiv, domeniul energiei electrice, tribunalul constata că sectorul național al energiei electrice funcționează fie în baza unor capacități energetice existente, fie prin crearea altora noi și retehnologizarea celor vechi.

Din acest punct de vedere, distincția între capacitățile energetice existente la . legii și cele înființate ulterior acestui moment este clară și sub aspectul regimului juridic al terenurilor pe care sunt amplasate (a se vedea, în acest sens, de exemplu, decizia nr. 1760/18.05.2010, pronunțată de Secția comercială a instanței supreme în dosarul nr._ ).

Astfel, s-a reținut că, atât Legea nr. 318/2003 (art. 13, art. 15 și art. 20), cât și Legea nr. 13/2007 (art. 15 și art. 21) prevăd că, capacitatea energetică este instalația de producere a energiei electrice sau energiei termice în cogenerare, rețele electrice și alte echipamente eletroenergetice, că, pentru realizarea de noi capacități energetice, precum și retehnologizarea celor existente este obligatorie obținerea unei autorizații de înființare, care se acordă numai pe/în imobile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ – teritoriale, proprietate privată a solicitantului autorizației de înființare ori deținute cu un alt titlu legal, că producerea, transportul, serviciul de sistem, distribuția și furnizarea energiei electrice se desfășoară pe bază de licențe, că, inclusiv licențele pentru exploatarea comercială a capacităților energetice noi se acordă doar în măsura în care aceste capacități sunt amplasate pe terenurile care îndeplinesc condițiile de la alin. 2 al art. 15 din Legea nr. 13/2007, precum și că, în ipoteza în care terenul pe care se urmărește înființarea și funcționarea unei capacități energetice noi constituie proprietate privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare are ca primă opțiune cumpărarea terenului de la proprietar sau inițierea procedurii legale de expropriere pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condițiile legi și obținerea concesiunii acestuia pe durata existenței capacității energetice.

Tribunalul mai retine că, distinct de această categorie, a capacităților energetice noi, atât Legea nr. 318/2003 (art. 37 alin. 4), cât și Legea nr. 13/2007 (art. 41 alin. 4), reglementează regimul juridic al terenurilor pe care se situează rețele electrice, existente la . acestor legi, stabilind că aceste terenuri „sunt și rămân în proprietatea publică a statului”.

Potrivit art. 4 pct. 4 din Legea 18/1991 - terenurile din domeniul public sunt cele afectate unui utilități publice, deci și cel ocupat de capacitățile energetice face parte din domeniul public de interes național al statului, energia electrică fiind una dintre utilitățile publice.

Conform art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 - terenurile pe care se situează rețele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului.

Față de cele menționate, dispozițiile art. 41 alin.4 din Legea nr.13/2007 se încadrează în măsurile necesare îndeplinirii obligațiilor statului referitoare la protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, prevăzute de art. 135 alin. 2 lit. b din Constituția României.

Or, în speță, pe terenul la care face referire reclamantul, situat in B., . Episcopiei, se afla amplasat un Post de transformare a energiei electrice proprietatea societății recurente, PT 35 . si cabluri de electrice de Medie tensiune (LES 20 kv Episcopie ) si cabluri de joasa tensiune; din aceste capacități energetice sunt alimentate blocurile de locuințe si agenții economici situați in zona, ele servind realizării unui serviciu de utilitate publica; postul de transformare ocupa o suprafața de 30 mp; aceasta capacitate energetica a fost construita in anul 1981.

Această capacitate energetică a fost pusă în funcțiune în anul 1981, cu respectarea condițiilor și prevederilor legale în vigoare la acea dată, anterior redobandirii dreptului de proprietate al reclamantului intimat cu privire la suprafata de teren de 920 mp, prin decizia nr. 4/6.01.2010 a Tribunalului Buzau, impunându-se concluzia în sensul că terenul pe care se situează această capacitate energetică este și rămâne „în proprietatea publică a statului”.

Art. 23, A din Decretul nr. 76/1950 prevede ca "Autorizațiile de construire și exploatare de uzini și rețele electrice, dau dreptul beneficiarilor de a lua toate măsurile necesare realizării lucrărilor în cauza.

In special, obținerea autorizației acorda beneficiarului următoarele drepturi:

- de a cere exproprierea bunurilor imobile proprietate particulară.

- dreptul de a instala și întreține stilpi susținători ai rețelelor electrice, cabluri subterane, conductori aerieni, posturi de transformare sau de conexiune și altele asemenea; beneficiarul autorizației mai este în drept sa așeze și sa întrețină suporți și ancoraje pentru rețele, pe clădiri, cu respectul măsurilor administrative privind siguranța publica; sa utilizeze străzile și drumurile publice, precum și proprietățile particulare în scopul accesului la construcția proiectata, precum și pentru întreținerea și exploatarea instalatiunilor prevăzute în autorizație; sa taie arborii care, aflandu-se în apropierea instalatiunilor autorizate, ar putea provoca întreruperi; sa interzică proprietarilor imobilelor invecinate de a construi, instala sau depozita orice obiecte care ar putea prejudicia buna funcționare a instalatiunilor electrice autorizate; sa interzică construirea de noi clădiri și de orice fel de constructiuni sub liniile de transport principale: 220, 110, 35 și 25 kw.

Mai mult, OUG 63/1998, privind energia electrica si termica la art. 5 prevedea ca "suprafața de teren având dimensiunile fundației stâlpilor, este bun public", iar prin dispozițiile art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2008, a energiei electrice, s-a stabilit ca "terenurile pe care se situează rețele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt si raman in proprietatea publica a statului".

Ca urmare, inca din 1950 si in prezent, in condițiile Legii energiei nr. 123/2012, in mod constant, legiuitorul a statuat aceeași reglementare referitoare la statutul juridic al terenurilor ocupate de instalații electrice de transport si distribuție a energiei electrice de utilitate publica.

- Instanța de fond nu a retinut nici apărarea pârâtei în sensul că, potrivit art. 44 alin. 4 din Legea 123/2012, terenurile pe care se situează rețele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt și rămân în proprietatea statului, din moment ce reclamantului i s-a restituit în natură acest teren, prin Decizia civilă nr. 1338/13.02.2007 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._/1/2006, fiind conform acestei decizii proprietarul terenului.

Pe acest aspect, se apreciaza de tribunal că deosebit de edificatoare sunt cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia (de inadmisibilitate) din data de 31.05.2011, pronunțată în Cauza M. C. și alții împotriva României, cauză în care Curtea de la Strasbourg a fost chemată să se pronunțe cu privire la pretinsa imposibilitate a reclamanților de a beneficia de prerogativele lor de proprietari ca urmare a obligațiilor care le erau impuse, începând cu 20 iunie 1994, de legislația națională în vigoare, obligații care constau în principal în a lăsa capacitatea energetică pe proprietatea lor, fără să poată percepe chirie din partea societății E. S.A., titulara unei autorizații de funcționare a acelei capacități energetice, în a permite accesul necondiționat al societății pe terenul lor în vederea operațiunilor de revizie, de întreținere și de reparație și, în cele din urmă, în a nu ridica construcții pe teren.

Analizând, mai întâi, natura ingerințelor pretinse, tribunalul mentioneaza că, astfel cum a afirmat Curtea în mai multe rânduri, art. 1 din Protocolul nr. 1 conține trei norme distincte: prima, care se exprimă în prima frază a primului alineat și are un caracter general, enunță principiul respectării proprietății; a doua, care este menționată în a doua frază din același alineat, are în vedere lipsirea de proprietate și o supune anumitor condiții; în privința celei de-a treia, consemnată în al doilea alineat, aceasta se referă, printre altele, la dreptul statului de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general (a se vedea, în special, Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei, 23 septembrie 1982, pct. 61, . nr. 52). Cu toate acestea, nu este vorba de reguli lipsite de legătură între ele: a doua și a treia vizează exemple specifice de atingeri aduse dreptului de proprietate; prin urmare, trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima (Lithgow și alții împotriva Regatului Unit, 8 iulie 1986, pct. 106, . nr. 102).

Măsurile de care se plâng reclamantele apelante intra sub incidența reglementării privind „folosirea bunurilor” în sensul celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, față de faptul că terenul acestora nu a făcut obiectul unei proceduri de expropriere după 20 iunie 1994, acestea nefiind lipsite niciodată în mod formal de proprietatea lor, în sensul că reclamantele puteau să utilizeze terenul, să îl vândă, să îl doneze, să îl cedeze sau să îl ipotecheze și ținând seama că dispozițiile art. 5 din OUG nr. 63/1998, preluate apoi de cele ale art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2003 și ale art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007, în sensul că terenurile pe care erau situate rețelele de distribuție existente la data intrării în vigoare a legii aparțineau statului și rămâneau în proprietatea sa, nu au privat reclamanții de proprietatea lor, ci se refereau la punerea în aplicare la nivel național a unei politici de producție și de distribuție a energiei electrice și termice după schimbarea regimului politic în țară.

Analizand respectarea cerințelor de la al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea de la Strasbourg a arătat:

- că nu se contestă că atât OUG nr. 63/1998 privind energia electrică și termică, cât și Legea nr. 318/2003 și Legea nr. 13/2007, care au înlocuit-o ulterior, sunt conforme cu dreptul statelor „de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor”, enunțat la al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, permițând funcționarea optimă a rețelelor electrice de serviciu public în mai multe localități ale țării, urmăresc, fără îndoială, un scop legitim de interes general;

- că, totuși, doar acest element nu este suficient pentru respectarea dreptului garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât al doilea paragraf al acestei dispoziții trebuie, într-adevăr, să fie interpretat în lumina principiului general enunțat la începutul primului: prin urmare, trebuie să existe, de asemenea, un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit; altfel spus, este sarcina Curții să verifice dacă a fost păstrat un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale persoanelor în cauză, Curtea recunoscând statului o largă marjă de apreciere atât pentru a alege modalitățile de punere în aplicare, cât și pentru a hotărî dacă consecințele acestora sunt motivate, în interesul general, de preocuparea de a atinge obiectivul legii în cauză;

- că, în speță, reclamantele consideră că restricțiile care le-au fost impuse în temeiul legislației naționale limitează în mod semnificativ prerogativele lor de proprietari;

- că – similar ca în prezenta cauză, unde capacitatea energetică incriminată de reclamantele apelante s-a constatat că a fost construită si pusa in functiune în anul 1971; ca reclamantele si autorul acestora au știut de existența ei la momentul emiterii titlului de proprietate, in anul 2000 și și-au asumat consecințele prezenței acestei capacități energetice și ale exploatării acestora de către societatea titulară a unei autorizații în acest sens;

- că, în această privință, trebuie amintit că, atunci când este vorba de o măsură de reglementare a folosirii bunurilor, după cum este cazul în speță, lipsa despăgubirii este unul dintre factorii care trebuie luați în considerare pentru a stabili dacă a fost respectat un just echilibru, dar aceasta nu poate, ca atare, să reprezinte o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, caracterul proporțional al unei atingeri aduse dreptului la respectarea bunurilor putând să depindă, de asemenea, de existența unor garanții de procedură care să asigure că punerea în aplicare a sistemului și impactul său asupra proprietarului nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile;

- că, însă, legile naționale adoptate succesiv în domeniul energetic conțin, într-adevăr, asemenea garanții. În ceea ce privește accesul titularilor de licențe la terenul persoanelor particulare pe care au fost înființate capacități energetice în vederea efectuării unor operațiuni de revizie, de întreținere și de reparație, exercitarea dreptului de uz și de servitute a fost condiționată, de la adoptarea OUG nr. 63/1998, de respectarea principiilor echității și minimei afectări a dreptului de proprietate. În plus, aceste legi definesc în mod clar drepturile și obligațiile care le revin titularilor de licențe de funcționare a capacităților energetice și, respectiv, proprietarilor terenurilor pe care se află aceste capacități.

- că proprietarii de terenuri care făceau obiectul unor restricții ce urmăreau un scop de interes național, precum cele din prezenta speță, puteau, nu doar în teorie, ci și în practică, să obțină reparație pentru prejudiciul cauzat de lucrările întreprinse de titularii drepturilor de uz și de servitute, în special prin inițierea unei acțiuni în justiție întemeiate pe dispozițiile de drept comun, cu condiția de a face dovada că au suferit un prejudiciu real, cerință care nu este nici excesivă, nici arbitrară;

- că, în măsura în care capătul de cerere al reclamanților ar putea fi interpretat ca o imputare adusă autorităților de a nu fi procedat, după 1994, la exproprierea terenului lor, Curtea amintește că, într-un domeniu atât de complex și de delicat ca cel al strategiei naționale în domeniul energetic, statul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a-și desfășura politicile sale de interes general; exproprierea terenului ar fi conferit, în mod evident, reclamanților un drept la măsuri compensatorii, însă nimic nu dovedește că aceasta ar fi servit mai bine scopurilor de interes general vizate de politica respectivă; indiferent de situație, nu a fost vorba în speță de o alegere în mod vădit arbitrară sau nerezonabilă, iar Curtea nu poate substitui, cu propria apreciere, pe cea a autorităților naționale cu privire la mijloacele cele mai adecvate pentru a atinge, la nivel intern, rezultatele urmărite de o politică publică, cu atât mai mult cu cât stâlpii amplasați pe terenul reclamanților fac parte dintr-o rețea energetică care alimentează cu electricitate numeroase localități, printre care și pe cea a lor, aceștia beneficiind de servitutea care le afectează terenul.

Instanta de recurs apreciaza ca o astfel de aserțiune a Curții Europene este aplicabilă, evident, și în cauza pendinte, atâta vreme cât este de necontestat că pe terenul reclamantului S. C., în subteran, se află amplasată linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, acest cablu se află la o adâncime de 0,7 m și are o lungime de 14,40 m, iar suprafața de teren afectată de acest cablu este de 23.04 mp; ca această capacitate energetică a fost construită pe amplasamentul actual în anul 1981; ca, postul de transformare a energiei electrice proprietatea societății recurente, alimenteaza blocurile de locuințe si agenții economici situați in zona, ele servind realizării unui serviciu de utilitate publica.

Față de toate aceste considerente, instanța de contencios european a drepturilor omului a conchis că, ținând seama de circumstanțele specifice ale prezentei cauze și după ce a recurs la o apreciere globală a faptelor, autoritățile naționale au păstrat echilibrul just care trebuie să predomine în materie de reglementare a folosirii bunurilor între interesul public și interesul privat, acest capăt de cerere fiind în mod vădit nefondat și trebuind a fi respins în temeiul art. 35 paragrafele 3 și 4 din Convenție.

In plus, tribunalul retine si ca dispozițiile art. 16 din Legea nr. 318/2003, cu aceeași numerotare și în Legea nr. 13/2007, ale art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2003, preluat cu același conținut în art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007, au fost declarate constituționale.

Tribunalul mai reține că, analizând dacă exercițiul acestor drepturi intră în coliziune cu art. 44 și art. 136 din Constituție, Curtea Constituțională a stabilit că, prin lege, se exercită un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitoare la protecția proprietății private. De asemenea, restrângerea dreptului de proprietate întrunește cerințele impuse de art. 53 din Constituția României, respectiv este prevăzută de lege, se impune datorită condițiilor de realizare a activităților specifice domeniului energetic, este necesară într-o societate democratică, este proporțională cu situația care a determinat-o, nu aduce atingere existenței drepturilor și libertăților cetățenești.

Restrangerea prevazuta de textele legale si cuprinsa in Legea energiei nu este excesiva, ci limitata de durata afectarii terenului, scopul de utilitate publica, iar cele doua drepturi reale, constituite prin lege, dreptul de uz si cel de servitute, nu pot fi acordate decat persoanei nominalizate prin lege ca fiind titulara autorizatiei de infiintare si functionare a capacitatilor energetice si a licentei. Aceste limitari au fost stabilite prin Legea nr.123/2012 si anterior prin Legea 13/2007, Legea nr.318/2003, OUG nr.63/1998, Decretul nr.76/1950, iar Curtea Constitutionala, care sesizata fiind, cu neconstitutionalitatea art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 (art. 37 alin. 4 din vechea Lege a energiei electrice nr. 318/2003) si a art. 16 din vechea si actuala Lege a energiei electrice, a stabilit ca acestea respecta prevederile art. 16, 44 si 136 din Constitutie, inclusiv prevederile art. 1 din Protocolul nr.1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Referitor la susținerea ca prevederile art. 41(4) din Legea nr. 13/2007 ar aduce o incalcare prevederilor Constitutiei referitoare la dreptul de proprietate, Curtea Constituționala a României a statuat in soluționarea excepției de neconstitutionalitate a art. 41(4) din Legea nr. 13/2007, ca acesta nu contravine reglementarilor constitutionale si sunt in conformitate cu dispozițiile art. 44 alin (1 ) teza a doua, potrivit cărora conținutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Pe de alta parte, restrangerea exercitării dreptului de proprietate privata, reglementata de textul criticat indeplineste condițiile prevăzute in art.53 alin (1 ) din Constituție, respectiv este prevăzuta de lege, se impune datorita condițiilor in care se realizează desfășurarea activităților in sectorul energieie electrice, este necesara ., este proporționala cu situația care a determinat-o, nu are caracter discriminatoriu si nu aduce atingere existentei dreptului sau libertății cetățenilor. A mai stabilit Curtea Constituționala, ca dispozițiile art. 41(4) din Legea nr. 13/2007 nu incalca nici principiul egalității in drepturi a cetățenilor, deoarece nu instituie diferente de tratament juridic intre persoanele aflate in aceiași situație, ci dimpotrivă, obligațiile si restricțiile prevăzute sunt aplicabile tuturor, persoane fizice.

Este adevarat ca acel cablu traverseaza terenul reclamantului, insa, asa cum am aratat, trebuie avute in vedere prevederile legale enuntate mai sus, din care rezulta ca regimul juridic al acestor terenuri este determinat de data amplasarii acestor instalații, astfel ca chiar daca reclamantul intimat "reclama situația actuala," modul de soluționare depinde de data amplasării instalației. Amplasarea stalpului pe amplasamentul respectiv s-a facut anterior reconstituirii dreptului de proprietate pe numele reclamantului intimat, acesta cunoscand situatia si acceptand amplasamentul respectiv, cu toate consecintele juridice ce decurg din aceasta situatie.

Pentru considerentele expuse pe larg în precedent, constatând că, în speță, prima instanță, prin sentința recurata, a făcut o gresita aplicare a dispozițiilor legale relevante, Tribunalul, în temeiul art. 312 C.proc.civ., va admite recursul declarat de pârâta . NORD, SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE B., în contradictoriu cu reclamantul S. C.; va modifica, în parte, sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată; va menține dispozițiile sentinței în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive.

Va respinge cererea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată, avand in vedere ca recursul formulat de pârâta . NORD, SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE B. a fost admis, astfel incat aceasta nu este parte cazuta in pretentii, in conformitate cu prevederile art. 274 cod de procedura civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta . NORD, SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE B., cu sediul în municipiul B., .. 3, județul B., împotriva sentinței civile nr._/17.10.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. C., cu domiciliul în municipiul B., .. 33, ., etj. 4, ..

Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Menține dispozițiile sentinței în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive.

Respinge cererea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2015.

Președinte, D. R.	Judecător, I. M.	Judecător, G. I. R.
	Grefier, V. P.

Red.R.D./Th.red.R.D./2 ex./27.02.2015

d.f. nr._

– Judecătoria B.

j.f. P. E.

← Fond funciar. Decizia nr. 1315/2015. Tribunalul BUZĂU		Pretenţii. Decizia nr. 47/2015. Tribunalul BUZĂU →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 585/2015. Tribunalul BUZĂU Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 627/2015. Tribunalul BUZĂU Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 966/2015. Tribunalul BUZĂU Fond funciar. Decizia nr. 1315/2015. Tribunalul BUZĂU Pretenţii. Decizia nr. 47/2015. Tribunalul BUZĂU Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1319/2015. Tribunalul BUZĂU Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1292/2015. Tribunalul BUZĂU Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 939/2015. Tribunalul BUZĂU