Pretenţii. Hotărâre din 17-06-2015, Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 2313/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2754/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Grefier R. O.
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de pârâtul - recurent M. B. G. domiciliat în B., . A,., judetul B. împotriva sentinței civile nr_/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. in dosarul civil nr_ în contradictoriu cu intimata . UNIT SRL cu sediul în București . 1, ., . București, având ca obiect, pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat Chitei D. pentru apelantul M. B. G., intimata - . UNIT SRL - reprezentată de consilier juridic N. A. D..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, la dosar intimata a depus la data de 15.06.2015 un deviz de reparații prin serviciul registratură al instanței, după care,
Reprezentanta apelantului a depus la dosar fișa de lichidare emisa de societatea intimată Totodată, precizează instanței că; se poate observa, că fișa de lichidare a intervenit la sfârșitul lunii august, apelantul datorează suma conform unui deviz datat in data de 05.08.2014, iar comanda este emisă cu data din 05.09.2013, astfel că nu se poate confunda comanda cu devizul, cum este posibil să apară comanda la o lună, este o reparație devenită dintr-un alt incident. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul intimatei, având cuvântul, precizează că devizul de reparații este același cu comanda, iar suma care este indicată este conform facturii. Mai arată că este posibil să fie o antecalență, a fost emis în luna a VIII-a si a fost calculat de service în luna a IX-a.
Instanța constată că atât devizul cât și comanda nu au data trecută.
Instanța din oficiu invocă excepția de necompetență materială
Instanța îi pune in vedere reprezentantului intimatei să precizeze obiectul cererii .
Consilier juridic N. A. D. pentru intimată având cuvântul precizează că obiectul cererii este o răspundere civilă delictuală, pentru că este răspunderea pe care o are apelantul în temeiul unei legi, consideră că este o răspundere civilă. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul ales al apelantului avocat C. D., având cuvântul, precizează instanței că, față de temeiul legal este o răspundere civilă. Solicită admiterea apelului si respingerea cererii formulată de intimată ca neîntemeiată pentru că nu există certitudinea că sumele plătite au fost din acest incident, pentru că au fost mai înainte. Față de sumă in mod nelegal a fost obligat să o plătească si față de temeiul legal este o răspundere civilă.
Consilier juridic N. A. D. pentru intimata, având cuvântul, solicită respingerea apelului să se mențină hotărârea pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Precizează instanței că, față de concluziile d-nei avocat, apelantul a admis în mod constant responsabilitatea sa pentru producerea accidentului care a determinat prejudiciul, este scris clar numărul de înmatriculare al autoturismului. Faptul că, apelantul a depus la dosar ca probă o fotografie unde se arată mașina din față, nu i se pare a fi o probă pentru a fi luată în considerare de instanță. Apelantul s-a prezentat la societate, a dat o declarație precum că își asumă responsabilitatea cu privire la producerea accidentului, își asumă responsabilitatea de a repara autoturismul si suportarea cheltuielilor, si vine acum si declară, că nu este responsabil în totalitate de accident. Apelantul nu s-a mai prezentat nici la mediere si nici în instanță. Față de aceste însușiri solicită respingerea apelului ca fiind netemeinic si nelegal si să se mențină hotărârea pronunțată de instanța de fond.
TRIBUNALUL
Asupra prezentului apel civil se constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ , reclamanta . UNIT SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. B. G., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1786,78 lei, reprezentând despăgubiri pentru repararea autoturismului înmatriculat sub nr._, ca urmare a accidentului cauzat de acesta la data de 08.05.2013.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul, în calitate de șofer la acea dată, conducea autoturismul înmatriculat sub nr._, iar în jurul orelor 11:45, se afla la o intersecție în spatele unui autoturism și întrucât nu a păstrat o distanță suficientă pentru evitarea coliziunii (art. 51 din OUG nr. 195/2002) a avariat atât autoturismul din fața sa, cât și autoturismul pe care îl conducea.
La data de 21.05.2013, pârâtul a elaborat și transmis un raport prin care recunoștea săvârșirea faptei și își asuma responsabilitatea despăgubirii reclamantei, iar la data de 21.05.2013, acesta s-a prezentat în fața comisiei de disciplină unde a declarat și a semnat că își asumă întreaga responsabilitate pentru accident și a enumerat multiplele avarii rezultate ca urmarea accidentului.
Reclamanta arată că a reparat autoturismul pe cheltuiala sa proprie, în luna septembrie 2013, achitând societății care a efectuat reparație suma de 1786,78 lei.
În luna octombrie 2013, arată că a trimis pârâtului adresa nr. 727, prin care l-a înștiințat că trebuie să plătească suma, cu titlu de despăgubire pentru reparația autoturismului înmatriculat sub nr._, pe care pârâtul a refuzat însă să o primească.
De asemenea, arată că au încercat să realizeze și medierea, sens în care mediatorul i-a transmis acestuia două adrese, dar pârâtul a refuzat să se prezinte.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 194 și următoarele C., 1394, 1381 și următoarele CC.
După regularizarea cererii, aceasta a fost comunicată pârâtului care a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii în pretenții ca fiind nefondată.
În motivare artă că a primit doar avertisment ca sancțiune disciplinară, iar potrivit art. 254 CM, angajatorul putea proceda la recuperarea prejudiciului la momentul la care s-a luat decizia de către comisia de disciplină, societatea neridicând nicio pretenție materială. Angajatorul putea să întocmească o notă de constatare și evaluarea pagubei prin care aducea la cunoștința salariatului paguba și solicita recuperarea contravalorii acestuia prin acordul părților. Societatea nu a întocmit un asemenea document în perioada 08.05.2013 - 30.08.2013, dată la care contractul de muncă a încetat.
Apreciază că reclamanta se contrazice în afirmații, deoarece în convocare se arată că era vorba despre un eveniment rutier rezultând avarierea ușoară, în cerere arătând că au rezultat multiple avarii.
De asemenea, arată că temeiul în drept al cererii invocat de reclamantă face referire la o relație de cauzalitate, o relație contractuală, iar în cazul de față, obligațiile sunt generate de relațiile de muncă, regulamentul de ordine interioară și fișa postului. Se apreciază că nu a fost respectată fișa postului, deoarece nu a asistat la efectuarea reparațiilor și invocă prevederile art. 6 din CEDO, apreciind că prin cererea formulată se prezintă doar o parte a realității, în scopul obținerii unui folos personal.
La momentul depunerii cererii, arată că între el și reclamantă nu mai există relație contractuală, iar reparația s-a efectua în lipsa sa. Factura depusă ca document justificativ arată obligația plății contravalorii acesteia de către reclamantă, dar devizul privind reparațiile efectuate nu este depus la dosar.
Pe fond, arată că suma solicitată este în afara bunei credințe și invocă prevederile art. 46 C. . – nota NN) factura nefiind acceptată.
Recunoașterea responsabilității privind evenimentul rutier din data de 08.05.2013 a fost prezentat separat instanței, fără a se face referire la faptul că s-a constituit o comisie de disciplină care l-a sancționat pentru evenimentul rutier și nu i s-a imputat la acel moment dauna, deși avea posibilitatea legală.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispoziții legale toate abrogate, respectiv, art. 115 C. și 46 C. .. 6 CEDO.
Urmarea probatoriului administrat instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr._/24.11.2014 prin care a admis acțiunea și a obligat pârâtul la 1786,78 lei reprezentând despăgubiri reparație autoturism cu nr._ .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, pârâtul a avut calitatea de angajat al reclamantei, iar la data de 08.05.2013, a condus autoturismul înmatriculat sub nr._, în jurul orelor 11:45, în timp ce se afla la o intersecție în spatele unui autoturism nu a păstrat o distanță suficientă pentru evitarea coliziunii (art. 51 din OUG nr. 195/2002) și a avariat atât autoturismul din fața sa, cât și autoturismul pe care îl conducea.
Pârâtul și-a însușit atât accidentul, dar și vinovăția în producerea acestuia, astfel după cum rezultă din Raportul din data de 14.05.2013, dar și din procesul verbal încheiat cu ocazia efectuării cercetării disciplinare nr. 566/21.05.2013.
Autoturismul cu nr._ a fost reparat pe cheltuială proprie de către reclamantă, astfel după cum rezultă din factura nr._, aflată la fila 14 și O.P nr. 1306 E, emis de BCR (fila 15). Instanța a analizat pentru început apărările pârâtului, reținând că:
Art. 254 CM arată că „salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”. D. urmare, principiul răspunderii materiale este recunoscut de chiar textul invocat de către pârât.
Al. 2 – 4 ale aceluiași articol arată că salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
În situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.
Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.
Textul nu îngrădește însă dreptul angajatorului de a proceda la recuperarea pagubei pe cale civilă, în temeiul răspunderii civile delictuale, potrivit dispozițiilor art. 1349 și următoarele din Codul civil, unde se arată că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, textul aplicându-se pentru TOATE faptele de natură delictuală, nefiind exclusă situația în care angajatul produce o pagubă în sarcina angajatorului său.
În speță, nu se poate reține că fapta săvârșită este natură contractuală, respectiv, de domeniul dreptului muncii, deoarece este greu de presupus că în atribuțiunile coordonate direct de către angajatorul reclamant ar fi stat aceea de a dispune ca angajatul să producă accidente pe stradă. Conform fișei postului și susținerilor ambelor părți, angajatul pârât trebuia să conducă pe drumurile publice autovehiculul, însă modul în care acesta o făcea, respectiv, diligența de care a dat sau nu dovadă, ține de persoana pârâtului, iar neglijența sau imprudența atrage după sine răspundere delictuală.
Art. 1357 CC arată că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
D. urmare, invocarea art. 254 CM este lipsită de relevanță în cauză, iar instanța o va înlătura ca atare.
Tot lipsită de relevanță este și susținerea referitoare la faptul că autovehiculul s-a reparat în lipsa sa. Pârâtul a recunoscut săvârșirea accidentului, dar și existența avariilor la autovehicul. Reparația autoturismului, conform fișei postului depusă chiar de către pârât, presupune situația în care autoturismul este reparat în atelierul unității angajatoare, deoarece numai așa se explică obligativitatea de a nu părăsi unitatea și a respecta programul de muncă stabilit.
În cauză, autoturismul a fost reparat într-o altă unitate, respectiv, la ., obligația inserată în fișa postului existând numai sub aspectul că pârâtul trebuia să respecte programul de muncă stabilit, dacă era cazul.
Analizând pretențiile reclamantei, instanța a reținut că acțiunea pârâtului se circumscrie răspunderii delictuale, potrivit dispozițiilor art. 1357 CC precizat.
Existența faptei ilicite este recunoscută de ambele părți și rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv, din raportul depus și procesul verbal încheiat cu ocazia efectuării cercetării disciplinare nr. 566/21.05.2013.
Referitor la vinovăția pârâtului, alin. (1) al art. 1357 NCC se rezumă la invocarea „vinovăției” făptuitorului, ca o condiție pentru angajarea răspunderii sale delictuale, deoarece noțiunea a fost definită în partea introductivă a Codului, în art. 16 alin. (2) și (3). Sub aspect terminologic, remarcăm faptul că în noua reglementare se folosește noțiunea de vinovăție, care, într-o formulare generică, include cele două forme, intenția și culpa. În alin. (2) al art. 1357 NCC au fost actualizate dispozițiile art. 999 C.civ., privind răspunderea și pentru cea mai ușoară culpă, cu referire la acea neglijență sau imprudență pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese [teza a II-a a alin. (2) al art. 16 NCC].
În ceea ce privește existența prejudiciului, deși acesta este contestat de către pârât, nu ca existență ci ca și întindere, acesta este probat cu răspunsul la întrebarea 1 din Procesul verbal încheiat cu ocazia cercetării disciplinare prealabile și factura existentă în dosar.
Referitor la legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, aceasta rezultă din împrejurarea că faptul generator al prejudiciului a fost modul neglijent în care pârâtul și-a executat atribuțiunile de serviciu.
D. urmare, condițiile esențiale ale răspunderii delictuale pentru propria faptă sunt îndeplinite, iar pârâtul se face vinovat de păgubirea reclamantei.
Pentru aceste motive, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1786,78 lei, reprezentând despăgubiri reparație autoturism cu nr._ .
Pârâtul M. B. G., a formulat recurs împotriva sentinței civile nr._/24.11.2014, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și, pe fond respingerea acțiunii .
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că nu sunt întrunite elementele răspunderii delictuale, întrucât fapta prejudiciabilă nu are caracter ilicit, că, eventual fapta sa atrage răspunderea contractuală reglementată de Codul Muncii și nu răspunderea delictuală, că devizul aferent facturii nu a fost depus la dosar și nu se cunoaște ce anume s-a reparat și câte din elementele reparate îi sunt imputabile, știind că a fost doar o avariere ușoară a mașinii., că i s-a încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității prin faptul că nu i s-a comunicat documente noi depuse odată cu răspunsul la întâmpinare.
S.C. „Ambulanța B. Medical Unit” a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului si menținerea ca temeinică și legală sentința pronunțată de instanța de fond.
Astfel, intimata arată că, apelantul pârât a admis în mod constant responsabilitatea sa pentru producerea accidentului care a determinat prejudiciul ce face obiectul prezentului dosar, respectiv, în data de 14.05.2013 elaborează (scris olograf și semnat de el) un Raport în care declară „îmi asum responsabilitatea de a repara autoturismul" - înscris depus la dosarul de instanță; în data de 21.05.2013 declară (scris de secretarul comisiei și semnat de el) că își asumă responsabilitatea cu privire la producerea accidentului - înscris depus la dosarul de instanță, în contradictoriu cu aceste declarații, vine acum apelantul pârât și declară că „nu este responsabil în totalitate" de accident, că vinovăția sa nu a fost dovedită și că singura sa culpă este că a „lovit din spate".
Totuși, conform art. 51 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligația de a păstra o distanță suficientă față de acesta, pentru evitarea „coliziunii". Nerespectarea acestei obligații se sancționează, conform art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 4 din OUG 195/2002, norma juridică exactă fiind „nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale". Prin urmare, nu este necesară stabilirea de către un terț a vinovăției, deoarece aceasta rezultă de drept din textul legii - pe care el, ca șofer profesionist considerăm că trebuia să o cunoască.
În aceeași pag. 2 din recurs apelantul pârât declară că „autoturismul ... avea asigurare casco". Această declarație pro causa contravine celor din raportul semnat el în data de 14.05.2013, unde scrie (olograf) „menționez că am fost informat că mașina nu beneficiază de asigurare casco".
În final, apelantul pârât critică instanța de fond că i-a încălcat dreptul la apărare și a încălcat și principiul contradictorialității prin faptul că nu i-a comunicat „ultimele documente depuse", dar nu a depus nici un alt înscris anexat la răspunsul la întâmpinare.
În ceea ce privește art. 6 al CEDO, consideră că apelantul pârât a beneficiat de judecată publică, de instanță imparțială constituită conform legii, de drepturile procedurale stabilite prin legea națională, doar că nu s-a prezentat la termenul care i-a fost comunicat conform legii.
În ședința publică din 20 05.2015, în baza art.152 NCPC a recalificat calea de atac promovată, de recurs în apel, având în vedere dispozițiile art.466 NCPC.
Tribunalul va analiza cu prioritate excepția necompetenței materiale și funcționale invocată din oficiu, având în vedere următoarele:
Potrivit art 254 Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
În speță, la data producerii accidentului, 08.05.2013 când a avut ca urmare avarierea autoturismului proprietatea intimatei care, în calitate de angajatoare l-a încredințat apelantului în considerarea raporturilor de muncă încheiat între părți, apelantul era angajatul societății în baza unui contract de muncă
Apelantul este șofer profesionist angajat și la momentul producerii accidentului se afla în orele de program deplasarea fiind făcută în interesul intimatei
Accidentul s-a produs în cadrul raportului de muncă și este unul în legătură cu munca sa așa cum se specifică la art 254 Codul Muncii
În orice fișă a postului de șofer se menționează, printre alte obligații ce revine șoferului și acelea de a respecta Codul Rutier și regulile de circulație si răspunde de deteriorarea autoturismului ce îl are în gestiune urmare a unor acțiuni necorespunzătoare săvârșite din culpa sau neglijență.
Instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite cerințele răspunderii delictuale prevăzut de art 1357 cod civil și nu răspunderea patrimonială reglementată de Codul Muncii
E drept că, atât răspunderea civilă delictuală cât și cea contractuală( deci și cea patrimonială) ia naștere ca urmare a încălcării unei obligații - săvârșirea unei fapte ilicite - prin care s-a creat o pagubă în patrimoniul unei persoane.
Însă, în literatura juridică de specialitate, se apreciază că răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile care intervine atunci când este încălcată obligația generală, ce revine tuturor, și anume aceea de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite.
În schimb, răspunderea contractuală, inclusiv cea patrimonială. are un caracter special derogator, ea intervine în situația în care este încălcată o obligație concretă, stabilită printr-un contract preexistent.
Deci, în ipoteza producerii unei pagube în patrimoniul angajatorului, salariatul răspunde civil delictual, nu patrimonial și anume atunci când fapta prejudiciabilă nu are legătură cu munca sau cu acel contract ori este urmarea săvârșirii unei infracțiuni( ex o atare răspundere va avea salariatul care, fără nici o legătură cu atribuțiile sale de serviciu, folosește un bun al angajatorului pe care îl degradează sau îl distruge)
Însă, în speță, așa cum s-a arătat, apelantul era la volanul unui autovehicul aflat în proprietatea societății intimate, ce îl încredințase pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu, în cadrul raportului de muncă dintre cele două părți, iar accidentul este în legătură cu munca sa, de șofer.
Ca atare, pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată este un conflict de muncă, iar competentă materială și funcțională a soluționării acestuia revine Tribunalului B., secția civilă - complet specializat de conflicte de muncă și asigurări sociale.
În concluzie, pe considerentul celor arătate, se impune în baza art 480 alin 4 NCPC admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre competență soluționare la Tribunalul B. - Secția civilă și complet specializat de conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția de necompetență materială.
Anulează sentința apelată și trimite cauza spre competență soluționare la Tribunalul B. - Complet Specializat Litigii de Muncă si Asigurări Sociale - formulată de pârâtul - apelant M. B. G. domiciliat în B., . A, ., județul B. împotriva sentinței civile nr_/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. in dosarul civil nr_ în contradictoriu cu intimata . UNIT SRL cu sediul în București . 1, ., . București
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2015.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | |
Grefier, R. O. |
RED.A.E.D
Tehnored O.R.4 ex/30.06.2015
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 160/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2743/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
