Anulare act. Decizia nr. 80/2013. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 80/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 7972/328/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIE Nr. 80/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. G.
Judecător C.-A. C.
Grefier G. P.
S-a luat spre examinare, urmare recalificării căii de atac, apelul promovat de către reclamanta Z. V. în contra Sentinței civile nr. 3489 din 11.09.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimații pârâți F. Ș. și Z. C. D., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei, a răspuns apelanta personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelanta depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Așa fiind, Tribunalul constată prezentul apel legal timbrat după care solicită apelantei prezente să arate dacă are alte cereri sau înscrisuri de depus la dosar.
Apelanta arată că nu are alte înscrisuri sau cereri și se poate judeca apelul la termenul de azi.
Tribunalul consideră cauza lămurita sub aspect probatoriu, astfel că închide fata probatorie acorda cuvântul pentru susținerea apelului.
Apelanta personal susține apelul astfel cum a fost formulat, solicitând desființarea hotărârea de la T. și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Solicită instanței să îi dea moștenirea, să anuleze toate actele false și să se ia în considerare declarația surorii prin care îi recunoaște dreptul la cota de 1/3 din moștenire, din toată averea părintească.
Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr. 3489 din 11.09.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T. s-a respins acțiunea civilă având ca obiect anularea Încheierii notariale din 02.07.1999 emisă în dosarul succesoral nr. 434/1991 al notariatului de Stat T., acțiune formulată de reclamanta Z. V., domiciliată în T., . nr. 99, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtele Z. C. D., domiciliată în T., ., jud. Cluj și F. Ș., domiciliată în T., ., jud. Cluj.
Totodată, instanța a luat act renunțarea reclamantei la judecata restului capetelor de cerere, raportat la poziția procesuală a reclamantei exprimată la termenul din data de 15.05.2012.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut în esență faptul că, în prezenta cauză reclamanta, prin cererea de anulare a Încheierii notariale din data de 02.07.1991 urmărește în esență combaterea mențiunilor din certificatul de moștenitor certificatul de moștenitor nr. 250/02.07.1991 emis de Notariatul de Stat Local T. în dosarul succesoral 434/1991 și recunoașterea calității de succesor acceptant al succesiunii lăsate de defuncta sa mamă.
Instanța de fond a constatat că, certificatul de moștenitor nr. 250/02.07.1991 emis de Notariatul de Stat Local T. în dosarul succesoral 434/1991 a fost supus controlului jurisdicțional în dosar nr.7109/1996 al Judecătoriei T., în care s-a pronunțat Sentința civilă nr.1906/1998, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului, prin Decizia nr.1532/A/1998 a Tribunalului Cluj, respectiv Decizia nr. 910/18.05.1999 a Curții de Apel Cluj, sentințe în care s-a stabilit irevocabil că, reclamanta nu a dovedit efectuarea niciunui act de acceptare a moștenirii, situație în care în mod corect prin certificatul de moștenitor nr.250/02.07.1991 emis de Notariatul de Stat Local T. în dosarul succesoral 434/1991 s-a stabilit masa succesorală după defuncta Z. S., s-a declarat ca unică moștenitoare acceptantă pârâta Z. C. D., reclamanta fiind considerată străină de succesiune prin neacceptare.
În aceste condiții sunt incidente aspectele legate de puterea lucrului judecat, aspecte care impun o consecvență și unitate în judecarea acțiunilor civile care ar putea prilejui reluarea unor discuții ce trebuie considerate închise, prin soluționarea definitivă și irevocabilă a raporturilor juridice respective.
Împotriva sentinței civile nr.3489 din 11.09.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T. a formulat în termen legal apel reclamanta care a considerat soluția instanței de fond a fi nelegală și netemeinică întrucât în mod nejustificat i s-a respins acțiune, confirmându-se astfel excluderea ei nelegală din moștenirea față de mama ei numita Z. S..
Apelanta, solicită admiterea recursului, anularea Încheierii notariale din 02.07.1999 emisă în dosarul succesoral nr. 434/1991 al Notariatului de Stat T., cu consecința constatării calității ei de moștenitoare pentru cota de moștenire de ½ parte, contestând și valabilitatea semnăturilor de pe două testamente din anul 1980 și de pe actul de moștenire după tată din anul 1987, apreciind că i se cuvin daune materiale și morale.
Apelanta a invocat și aspecte de ordin penal, asupra cărora a fost îndrumată să se adreseze organelor de cercetare penală competente.
Pârâtele F. Ș. și Z. C. D. prin întâmpinările depuse au solicitat respingerea apelului declarat de reclamanta Z. V., considerând soluția instanței de fond a fi temeinică și legală, aspectele invocate de reclamantă în acțiunea introductivă fiind deja supuse verificării în fața instanțelor de judecată, care au constat că reclamanta nu a acceptat în termenul legal moștenirea după defuncta ei mamă, devenind astfel străină de succesiune.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, apelul declarat, stabilește următoarea stare de fapt.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria T., intitulată cerere de revizuire, reclamanta Z. V. a chemat în judecată pe pârâtele Z. C. D. și F. Ș., solicitând instanței, ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună anularea testamentelor și a actelor de moștenire după tată, ca fiind false și în consecință lovite de nulitate absolută; să dispună anularea tuturor actelor falsificate de către pârâta F. Ș. prin care reclamanta a fost dezmoștenită de ambii părinți; să dispună acordarea către reclamantă a părții de moștenire, în cotă de ½ parte, ce i se cuvine.
Pârâta Z. C. D., legal citată, a formulat întâmpinare (f.15) prin care a solicitat respingerea acțiunii, învederând că aspectele invocate de către reclamantă au făcut obiect al altor dosare intrate în puterea lucrului judecat.
Pârâta F. Ș., legal citată, a formulat întâmpinare (f.19) prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă, întrucât nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 322 punctele 1-9 Cod procedură civilă.
Pentru termenul din data de 20.03.2012, reclamanta a depus o precizare de acțiune (f.25) prin care a solicitat instanței revizuirea Sentinței civile nr. 1906/1998 pronunțată de Judecătoria T. în dosar nr. 7109/1996, arătând că în dosarul anterior menționat a fost dezmoștenită după ambii părinți, defuncții Z. I., decedat la data de 27.04.1972 și Z. S., decedată la data de 18.01.1998.
Reclamanta a apreciat că în acea hotărâre judecătorească se regăsesc mai multe afirmații nereale, respectiv că, reclamanta nu ar avea calitatea de moștenitor acceptant al defunctei sale mame, întrucât nu ar fi efectuat acte de acceptare a moștenire în termenul prevăzut de art.700 Cod civil; reclamanta nu ar fi făcut acte de acceptare a succesiunii, nici după 1990, când aceasta a revenit în țară.
Reclamanta a mai susținut că, Încheierea notarială din 02.07.1999 emisă în dosarul succesoral nr.434/1991 al Notariatului de Stat T. a fost falsificată de către notarul public, în speță pârâta F. Ș., întrucât nu corespunde adevărului faptul că reclamanta ar fi renunțat la moștenire.
În data de 02.04.2012, reclamanta a înregistrat la dosarul cauzei o nouă precizare de acțiune (f.41-42) prin care a solicitat instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună anularea Încheierii notariale din 02.07.1999 emisă în dosarul succesoral nr. 434/1991 al Notariatului de Stat T., revizuirea celor 3 dosare (2134/1987, 4341/1991, dosarul de fond funciar 1991) și anularea acestora, revizuirea valabilității declarației din 28.12.1991 scrisă și semnată de pârâta Z. C. D., prin care aceasta nu recunoaște calitatea de soră a reclamantei și dreptul la moștenire a acesteia în cotă de ½ parte din toată averea părintească, obligarea pârâtei Z. C. la despăgubiri materiale și morale, tragerea la răspundere penală a pârâtei Z. C. și a complicilor acesteia la îndepărtarea reclamantei de la moștenirea părinților săi.
La termenul din data de 24.04.2012, instanța de fond, raportat la faptul că amalgamul de solicitări și instituții juridice invocate făceau imposibilă stabilirea de către instanță a obiectului dedus judecății, regăsindu-se concomitent în același cadru procesual cereri de revizuire, cereri în pretenții, petite privind anulare act, constatare nulitate absolută act, partaj, succesiune, plângere penală, a pus în vedere reclamantei să formuleze acțiunea în mod riguros juridic, evidențiind capetele de cerere pe care le susține și să precizeze temeiurile juridice pentru fiecare în parte.
Ulterior prin precizarea de acțiune de la fila 48, reclamanta și-a precizat din nou acțiunea, solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună anularea Încheierii notariale din 02.07.1999 emisă în dosarul succesoral nr. 434/1991 al Notariatului de Stat T., să-i fie atribuită moștenirea în cotă de 1/2 parte din tot patrimoniul succesoral, precum și obligarea pârâtei Z. C. să-i plătească despăgubiri materiale, morale, sociale, precum și cheltuielile de judecată efectuate începând cu anul 1996.
Apoi la termenul din data de 15.05.2012, reclamanta și-a precizat oral acțiunea, învederând instanței că înțelege să mențină exclusiv capătul de cerere privind anularea Încheierii notariale din 02.07.1999 emisă în dosarul succesoral nr. 434/1991 al Notariatului de Stat T. și învederând că renunță la judecarea restului capetelor de cerere.
În baza probelor de la dosar, instanța de fond a reținut corect starea de fapt, respectiv că, potrivit certificatul de moștenitor nr.250/02.07.1991 emis de Notariatul de Stat Local T. în dosarul succesoral 434/1991 (f.9 din dosar nr. 7109/1996 al Judecătoriei T.), masa succesorală rămasă după defuncta Z. S., decedată la data de 18.01.1998 se compune din următoarele bunuri imobile: casa de locuit înscrisă în C.F. 9403 T. sub A+1, nr. top 6231/1/1/2/3/S, bun propriu al defunctei cu titlu de construire și moștenire, de sub B.2-3, de pe terenul înscris în C.F. 3195/1Turda, sub A+3, nr. top 6231/1/1/2/3 de 191 m.p., proprietatea Statului Român de sub B.8, cu folosința defunctei asupra cotei de 100/191 parte de sub C.11-12. Prin același certificat de moștenitor s-a constatat că moștenitoarea defunctei este pârâta Z. C. D., în calitate de fiică și legatară universală, cu o cotă de 1/1 parte, fiind străină de succesiune prin neacceptare, conform art. 700 Cod civil, reclamanta Z. V., fiică.
În același dosar succesoral, anterior eliberării certificatul de moștenitor a fost emisă de pârâta F. Ș. - în calitate de notar al Notariatul de Stat Local T.- încheierea notarială din data de 02.07.1991, în cauza succesorală privind pe defuncta Z. S., consemnându-se că la apelul nominal au răspuns pârâta Z. C. D., fiică și legatară universală conform testamentului autentificat sub nr. 754/06.06.1980 de Notariatul de Stat T., acceptantă prin luarea în posesie a bunurilor defunctei imediat după deces, lipsă fiind reclamanta din prezentul dosar, Z. V., fiică, făcându-se mențiunea că s-a solicitat ca aceasta din urmă să fie decăzută din drepturile succesorale, conform art. 700 Cod civil.
Nefiind mulțumită de consemnările efectuate în această Încheiere notarială, reclamanta a formulat prezenta acțiune civilă, invocând faptul că nu a renunțat la moștenirea mamei sale și că nu a fost citată pentru dezbaterea succesiunii pe cale notarială.
Instanța de fond analizând cererea reclamantei a reținut că, în cursul procedurii succesorale, notarul public întocmește o încheiere pentru fiecare termen acordat, în care va menționa părțile și martorii care s-au prezentat, înscrisurile depuse și măsurile luate în vederea soluționării cauzei.
S-a mai reținut că după îndeplinirea procedurii succesorale, se redactează o încheiere finală, care va cuprinde, pe lângă mențiunile comune încheierilor notariale, numele, prenumele, ultimul domiciliu al defunctului și data decesului, numele și întinderea drepturilor tuturor moștenitorilor și legatarilor, bunurile și datoriile succesiunii, precum și alte date necesare, iar pe baza încheierii finale se redactează certificatul de moștenitor sau de legatar, care va cuprinde constatările din acea încheiere referitoare la masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din patrimoniul defunctului.
Totodată s-a menționat că, cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii, iar până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte.
În aceste condiții, instanța de fond a reținut corect că, încheierile emise în dosarul succesoral, luate de sine stătător, nu sunt acte apte pentru a produce efecte juridice, ele fiind prealabile emiterii certificatului de moștenitor, acesta din urmă fiind actul producător de efecte juridice.
În cazul de față în mod corect, instanța de fond a constatat că, certificatul de moștenitor nr.250/02.07.1991 emis de Notariatul de Stat Local T. în dosarul succesoral 434/1991 a fost supus controlului jurisdicțional în dosar nr.7109/1996 al Judecătoriei T., în care s-a pronunțat Sentința civilă nr.1906/1998, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului, prin Decizia nr.1532/A/1998 a Tribunalului Cluj, respectiv Decizia nr. 910/18.05.1999 a Curții de Apel Cluj, hotărâri în care s-a reținut că reclamanta nu a dovedit efectuarea niciunui act de acceptare a moștenirii, situație în care în mod corect prin certificatul de moștenitor nr. 250/02.07.1991 emis de Notariatul de Stat Local T. în dosarul succesoral 434/1991 s-a stabilit masa succesorală după defuncta Z. S., s-a declarat ca unică moștenitoare acceptantă pârâta Z. C. D., reclamanta fiind considerată străină de succesiune prin neacceptare.
Și în dosar nr._ al Judecătoriei T. s-a reținut de către instanță prin Sentința civilă nr.4809/2010, că asupra calificării reclamantei ca succesor străin de moștenire după defuncta sa mamă s-au pronunțat instanțele judecătorești în mod definitiv și irevocabil, prin hotărârile anterior menționate, hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.
Instanța de fond a reținut că și în prezenta cauză reclamanta, prin cererea de anulare a Încheierii notariale din data de 02.07.1991 urmărește în esență combaterea mențiunilor din certificatul de moștenitor anterior menționat și recunoașterea calității de succesor acceptant al succesiunii lăsate de defuncta sa mamă, în condițiile în care, puterea lucrului judecat impune consecvență și unitate în judecarea acțiunilor civile care ar putea prilejui reluarea unor discuții ce trebuie considerate închise, prin soluționarea definitivă și irevocabilă a raporturilor juridice respective.
Prin apelul declarat de reclamantă, acesta solicită admiterea apelului, anularea Încheierii notariale din 02.07.1999 emisă în dosarul succesoral nr. 434/1991 al Notariatului de Stat T., cu consecința constatării calității ei de moștenitoare pentru cota de moștenire de ½ parte, contestând și valabilitatea semnăturilor de pe două testamente din anul 1980 și de pe actul de moștenire după tată din anul 1987, apreciind că i se cuvin daune materiale și morale.
Tribunalul, având în vedere aspectele prezentate și corect reținute și de instanța de fond, apreciază acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, astfel că instanța de fond a procedat corect la respingerea acesteia, luând act de renunțarea reclamantei la unele petite din multiplele sale cereri, astfel că reiterarea în recurs a unor petite la care a renunțat, nu pot fi analizate de instanța de control judiciar.
În aceste condiții, tribunalul consideră legală și temeinică Sentința civilă nr. 3489 din 11.09.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., motiv pentru acre în baza art.282 și următoarele Cd pr.civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Z. V., împotriva sentinței civile menționate maia sus.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Z. V. împotriva Sentinței civile nr. 3489 din 11.09.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul. Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14.02.2013.
Președinte, V. G. | Judecător, C.-A. C. | |
Grefier, G. P. |
← Aplicare amendă civilă. Decizia nr. 27/2013. Tribunalul CLUJ | Pretenţii. Decizia nr. 708/2013. Tribunalul CLUJ → |
---|