Fond funciar. Decizia nr. 1211/2013. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 1211/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 6434/211/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1211/R/2013

Ședința publică de la 10 Decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D.-I. T.

Judecător E. L.

Judecător M. O.-S.

Grefier C.-G. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent T. V. V. și pe intimat T. A., intimat T. I., intimat A. D., intimat D. M., intimat T. I., intimat S. S., intimat I. E., intimat P. R., intimat T. S. C., intimat T. L. G., intimat T. S. M., intimat C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR A COMUNEI CAIANU, intimat C. J. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR CLUJ, reprezentant legal P. V. - Primar al Comunei C., având ca obiect recursul declarat de pârâtul T. V. V. împotriva Sentinței civile nr. 4168 din data de 01.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., dosar având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av. recurent T. V. V., se prezintă av. P. M. A., intimatele S. S. și A. D., lipsind ceilalți intimați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Tribunalul constată că recursul este formulat și motivat în termen, comunicat, scutit de la plata taxei de timbru.

La data de 2.12.2012 s-a depus prin registratura instanței întâmpinare din partea intimatei S. S. și A. D..

Se comunică un exemplar al întâmpinării cu recurentul reprezentanta recurentului T. V. V..

Intimatele S. S. și A. D. învederează că apărătorul lor este din Lugoj și a fost angajat doar pentru redactarea întâmpinării.

Se prezintă în fața instanței pentru intimata T. A. fiul acesteia, care formulează oral o cerere de amânare din partea intimatei, care nu se poate prezenta la acest termen. Precizează totodată că nu are procuro de reprezentare din partea intimatei.

Tribunalul respinge cererea de amânare formulată oral ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate procesuală de reprezentare în cauză a intimatei T. A..

Intimatele S. S. și A. D., întrebate fiind, arată că nu doresc amânarea cauzei ci doresc soluționarea recursului la cest termen.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta recurentului, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.

Intimatele S. S. și A. D., având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii pronunțare de instanța de fond ca legală și temeinică.

Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civile nr. 4168 din data de 01.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții T. A., T. I., A. D., D. M., T. I., S. S., I. E., P. R., T. S. C., T. L. G. Și T. S. M., în contradictoriu cu pârâții C. J. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor Cluj, C. Locală Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor C. și T. V. V., ca neîntemeiată.

S-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/1139/20.10.1999 eliberat de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj în favoarea pârâtului T. V. V..

A fost obligată pârâta C. Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C. să întocmească o nouă documentație în vederea eliberării unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 1 ha și 8714 mp cuprinsă în titlul de proprietate mai sus menționat în favoarea reclamanților și a pârâtului T. V. V., ca moștenitori ai defunctului T. V..

A fost obligată pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj să elibereze în favoarea reclamanților și a pârâtului T. V. V., ca moștenitori ai defunctului T. V., un nou titlu de proprietate cu privire la suprafața de teren de 1 ha și 8714 mp, conform documentației ce va fi înaintată de către pârâta C. Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C..

A fost obligată pârâtul T. V. V. la plata către reclamanți a sumei de 1350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:

Titlul de proprietate nr._/1139/20.10.1999 a fost emis de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj în favoarea pârâtului T. V. V., în calitate de moștenitor al defunctului T. V., pentru o suprafața de teren de 1 ha și 8714 mp (din care 1,52 ha extravilan și 3514 mp intravilan) (fila 5).

Din actele dosarului de fond funciar aferent titlului de proprietate mai sus menționat reiese că acesta a fost emis ca urmare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de către pârât în baza Legii nr.18/1991, cerere înregistrată la Primăria Comunei C. sub nr.823/14.01.1991.

Din coroborarea actelor de stare civilă existente la filele 7, 8, 11 - 41 din dosar rezultă că defunctul T. V. (decedat la data de 23.06.1962, conform certificatului de deces . nr._ - fila 6) este antecesorul comun al reclamanților și al pârâtului T. V. V., aceștia având calitatea de fii sau, după caz, nepoți de fii ai defunctului.

Potrivit disp. art.8 alin.2 din Legea nr.18/1991 “De prevederile legii beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de productie sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si, in conditiile legii civile, mostenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamant in cooperativa si alte persoane anume stabilite”.

Cât privește cerința formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, instanța reține din cuprinsul procesului-verbal din data de 03.03.2011, încheiat la punctul de lucru al avocatului R. C. Septimiu - înscris necontestat de către pârât în cadrul prezentului litigiu sub aspectul conținutului sau al semnăturii sale - faptul că în cadrul procedurii de conciliere derulate între părți la data respectivă, în calitate de moștenitori ai defuncților T. V. și T. M., pârâtul a recunoscut că a înaintat cererile la legea fondului funciar în numele tuturor moștenitorilor defunctului T. V., declarând că este de acord cu eventuala anulare a titlului de proprietate în litigiu în situația în care această operațiune va fi necesară. În plus, astfel cum rezultă din cuprinsul certificatului de atestare fiscală nr.1080/11.04.2011 emis de către Primăria Comunei C. (fila 9), atât pârâtul, cât și reclamanții figurează în calitate de titulari ai dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 3517 mp intravilan și 1,52 ha extravilan, iar potrivit chitanțelor pentru creanțele bugetelor locale depuse de către reclamanți, aceștia au achitat și impozitele aferente acestor terenuri.

Așadar, pe baza acestor elemente probatorii instanța a apreciat că în speță se impune concluzia în sensul că între reclamanți și pârât a existat o înțelegere cu privire la solicitarea în temeiul Legii nr.18/1991 a terenurilor ce au aparținut antecesorului lor, T. V., reclamanții mandatându-l pe reclamant să formuleze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate și în numele lor.

Rezultă, așadar, că titlul de proprietate în litigiu a fost emis cu încălcarea disp. art.8 alin.2 din Legea nr.18/1991, întrucât nu a fost emis în favoarea tuturor moștenitorilor defunctului T. V..

În aceste condiții, în temeiul art.III alin.1 lit.a din Legea nr.169/1997, instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/1139/20.10.1999 eliberat de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj în favoarea pârâtului T. V. V. și, pe cale de consecință, va obliga pârâta C. Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C. să întocmească o nouă documentație în vederea eliberării unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 1 ha și 8714 mp cuprinsă în titlul de proprietate mai sus menționat în favoarea reclamanților și a pârâtului T. V. V., ca moștenitori ai defunctului T. V.; totodată, a obligat pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj să elibereze în favoarea reclamanților și a pârâtului T. V. V., ca moștenitori ai defunctului T. V., un nou titlu de proprietate cu privire la suprafața de teren de 1 ha și 8714 mp, conform documentației ce va fi înaintată de către pârâta C. Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C..

Ținând cont de disp. art.274 C. proc. civ., precum și de chitanța . nr.374/05.03.2012 eliberată de către C.. Av. I. T. F., privind achitarea de către reclamanți a onorariului avocațial, instanța a dispus obligarea pârâtului T. V. V. la plata către reclamanți a sumei de 1350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs pârâtul T. V. V. solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivare s-a arătat că potrivit alin 3 al art. 8 din Legea nr. 18/1991 stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere. Ulterior, prin Normele de aplicare a legii fondului funciar aprobate prin HG nr. 890/2005, la art. 11 s-a accentuat asupra faptului că cererea se face personal sau prin mandatar, iar în condițiile în care mai mulți moștenitori formulează o singură cerere aceasta se semnează de fiecare dintre moștenitori).

În urma validării cererilor depuse de către persoanele îndreptățite acestea sînt înscrise în titlul de proprietate.

În doctrina și practica judiciară s-a stabilit că fiecare moștenitor este considerat că a acceptat moștenirea prin actul personal pe care îl face – și anume formularea, semnarea și înregistrarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate adresată comisiei – actul de acceptare succesoral este un act individual, iar exercitarea lui prin mandatar nu poate fi prezumată.

Din actele dosarului de fond funciar reiese faptul că singurul care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile înscrise în CAP de către T. V., este pîrîtul T. V. V., cererea acestuia fiind înregistrată la Primăria C. sub nr. 823/14 martie 1991, așa cum a reținut și instanța de fond.

Cererea nr. 823/14.03.1991 (fila 84 ) este formulată exclusiv în numele lui T. V., este semnată doar de acesta și mai mult în cerere nu sînt înscriși reclamanții și nici nu se face o referire la faptul că pîrîtul solicită terenurile pentru el și reclamanți.

Anexat cererii, în dosarul de fond funciar este depus certificatul de deces al defunctului T. V. (fila 85) – antecesorul pîrîtului și reclamanților și doar Certificatul de naștere al pîrîtului T. V. V. (filele 86 și 87), nici unul dintre reclamanți nu a depus acte în dovedirea calității de moștenitor după defunctul T. V..

În lipsa cererii de reconsituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, formulată în termen, reclamanții au decăzut din dreptul de a accepta succsesiunea după T. V. precum și de a solicita reconstiturea dreptului de proprietate și mai mult, pe cale judecătorească.

În consecință, în lipsa calității de moștenitori, reclamanții nu aveau nici calitate procesuală activă de a solicita constatarea nulității titlului de proprietate.

Nici din cererea nr. 823/14.03.1991(fila 84) și nici din actele care au fost anexate cererii ( fiele 85 – 87) nu reiese faptul că pîrîtul a fost mandatat să solicite terenul și în numele reclamanților.

Raportat la această stare de fapt, nici C. Locală de fond funciar C. care a întocmit documentația și nici C. Județeană Cluj care a validat cererea și a emis titlul de proprietate nu aveau nici un element care să le determine să considere că pîrîtul a acționat în calitate de mandatar al reclamanților, astfel că în mod corect, bazîndu-se pe actele din dosar au emis un titlu de proprietate în exclusivitate pe seama solicitantului.

În cauză eliberarea titlului de proprietate pe seama pîrîtului T. V. s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, adică anul 1999.

Consideră că în mod eronat instanța a dat valoare probatorie în cauză certificatului fiscal, deoarece înscrierea reclamanților în evidențele fiscale, în primul rînd, s-a făcut în lipsa oricărui act legal atîta timp cît titularul titlul de proprietate era pîrîtul, iar pe de altă parte acest fapt are caracter declarativ, înscrierea în evidențele fiscale nu este mod de dobîndire a dreptului de proprietate.

În ce privește chitanțele privind plata impozitului pe teren depuse de către reclamanți solicita a observa în primul rind că reprezintă impozitul pe anul 2013 ( emise la 22.01.2013), iar pe de altă parte încasarea în anul 2013 a impozitului pe aceste terenuri de la reclamanți este nelegală în condițiile în care în registrul agricol și în evidențele fiscale sînt înscriși cu toate terenurile încă din anul 2011 numiții C. M. și soția C. M. care au cumpărat la 14 mai 2011 imobilele.

Mai mult, în anul și 2012 impozitul pe teren și construcții a fost achitat tot de către C. M. proprietarul actual, iar în anul 2011 impozitul a fost achitat de către T. V. V..

Pîrîtul a locuit alături de părinții săi cu care s-a și gospodărit împreună în casa părintească și a rămas în . și după decesul acestora, toți ceilalți frați și surori avînd gospodăriile lor personale.

Faptul că pîrîtul a fost singurul care a solicitat terenul în numele său propriu este dovedit și de faptul că deși titlul de proprietate a fost emis în anul 1999 niciunul dintre reclamanți nu a considerat că era îndreptățit la reconstituire pînă în anul 2011 cînd pîrîtul de comun acord cu o parte dintre reclamanți a decis să vîndă proprietatea.

Avînd în vedere că toate actele depuse la dosarul de fond funciar aparțin în exclusivitate pîrîtului T. V., din nici un act aflat la dispoziția comisiilor de fond funciar nu reiese faptul că reclamanții l-au mandatat pe pîrît să solicite terenurile și în numele lor, în cauză nu este incident nici unul din motivele de nulitate prevăzute de art. III, alin. 1, lit a din Legea nr. 169/1997 în temeiul căruia instanța a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 26.183/20.10.1999, motiv pentru care solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În drept: art. 304 pct 9, art. 304¹

Prin întâmpinarea formulată de intimatele Sibru S. și A. D. au solicitat instanței respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

În motivare arată că defunctul T. V. decedat la data 23.06.1992, conform certificatului de deces . nr._, este antecesorul comun al reclamantilor si al piritului T. V. V.,acestia avind calitate de fii sau dupa caz ,nepoul de fii ai defunctului.

Potrivit certificatului de atestare fiscală nr. 1080/11.04.2011 emis de către Primaria Caianu, reclamantii si piritul sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra terenuriior si au achitat impozitele aferente acestor terenuri.

Cit priveste cerinta formularii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate,instanta a retinut din cuprinsul procesului verbal din data de 03.03.2011 încheiat la punctul de lucru al avocatului R. C. Septimiu, inscris necontestat de catre pirit in cadrul prezentului litigiu sub aspectul continutului sau ai semnaturii sale faptul ca in cadrul procesului de conciliere derulate între parti la data respectiva, în calitate de mostenitori ai defunctuiui T. V. si T. M. piritul a recunoscut ca a inaintat cererile la legea fondului fonciar in numele tuturor mostenitorilor defunctului T. V., declarind ca este de acord cu eventuala anulare a titlului de proprietate in litigiu in situatia in care aceasta operatiune va fi necesara.

Pe baza acestor elemente probatorii instanta a apreciat ca intre reclamanti si pirit a existat o intelegere cu privire la solicitarea in sensul Legii nr. 8/1991 a terenuriior ce au apartinut antecesorului lor, T. V., reclamantii mandatandu-l pe pirit sa formuleze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate si in numele lor.

Titlul de proprietate a fost emis cu incalcarea disp. alin.2 al art.8 din L. 18/1991, întrucât nu a fost emis in favoarea tuturor mostenitorilor defunctului T. V..

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.

Pentru început, se impune a se constata că în mod corect a soluționat instanța excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de paratul recurent T. V. V. la fond, dat fiind faptul că titlul de proprietate contestat a fost emis în favoarea acestuia, și, față de obiectul litigiului, justifică pe deplin legitimare procesuală pasivă.

Principalul motiv de recurs se referă la greșita reținere de către prima instanță a împrejurării că recurentul, formuland cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 823/14.01.1991, a acționat atat în nume propriu, cat și ca mandatar al intimaților .

Tribunalul reține că potrivit art.8 din Legea nr.18/1991, beneficiază de reconstituirea dreptului de proprietate numai persoanele care au făcut cerere individual sau în comun cu ceilalți moștenitori, ori aceștia au împuternicit pe unul dintre ei să facă cerere pe seama lor. Desigur, este necesar a se dovedi existența mandatului, în condițiile dreptului comun, aspect apreciat ca fiind pe deplin dovedit în speță, așa cum corect a statuat și prima instanță.

Actele de stare civilă depuse la dosar dovedesc, contrar susținerilor recurentului, că intimații sunt descendenții defunctului T. V., decedat la data de 23.06.1962, fie în calitate de fii, fie în calitate de nepoți de fii.

Potrivit procesului-verbal din data de 30.03.2011 încheiat la punctul de lucru al Cabinetului avocațial R. C. Septimiu cu privire la convocarea moștenitorilor după T. V. și M., recurentul T. V. V. a declarat că a înaintat cererile la legea fondului funciar în numele tuturor moștenitorilor numitului T. V. împreună cu aceștia, că recunoaște drepturile acestora cu privire la toate terenurile menționate în titlul de proprietate contestat în prezenta cauză, respectiv cu nr._/1139/20.10.1999, emis din eroare doar pe numele său. Totodată în cuprinsul acestui act s-a menționat că recurentul este de acord cu eventuala anulare a titlului de proprietate în situația în care această operațiune va fi necesară.

Existența acestui înscris, asumat prin semnare de către recurent, și care nu a fost contestat nici sub aspectul conținutului, nici al semnăturii, face de neprimit simpla susținere din recurs, neînsoțită de vreun argument, în sensul că el nu ar fi acționat ca mandatar al intimaților.

Practic, recurentul urmareste sa înlature efectele manifestarii sale de voință exprese, exprimate prin procesul-verbal din data de 30.03.2011, ceea ce in opinia instantei de recurs, reprezinta o incalcare a principiului de drept potrivit căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna credință.

Este cunoscut faptul că mandantul, deși absent, (în speță intimații) fiind reprezentat de mandatar, toate efectele legale active sau pasive ale actului încheiat de mandatar, se răsfrang asupra mandantului. actul încheiat de mandatar .

D. urmare, constatandu-se că recurentul a acționat și ca mandatar al intimaților, formuland cererea de reconstituire a dreptului de proprietate după antecesorul comun T. V., este fără relevanță că respectiva cerere a fost semnată doar de parat ori că nu i-a menționat, în cuprinsul cererii și pe intimați.

În aceste condiții, este corectă și concluzia primei instanțe în ce privește încălcarea, cu ocazia emiterii titlului de proprietate nr._/1139/20.10.1999, a prevederilor art.8 al.2 din Legea nr.18/1991 și incidența în cauză a dispozițiilor art.III al.1 lit.a) din legea nr.169/1997.

Așa fiind, raportat la considerentele arătate, nefiind dat nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ., tribunalul în temeiul art. 312 alin 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat și va menține în întregime dispozițiile sentinței atacate, cu mențiunea că s-a dat eficiență și disp. art. 304 1 C.pr.civ., hotărarea atacată nefiind supusă căii de atac a apelului.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul T. V. V. împotriva Sentinței civile nr. 4168 din data de 01.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10.12.2013.

Președinte,

D.-I. T.

Judecător,

E. L.

Judecător,

M. O.-S.

Grefier,

C.-G. H.

C C.H. 16 Decembrie 2013

Red.M.O.S./Tehn.L.C.-27.01.2014

Jud.fond: D. G. R.-Jud. Cluj-N.

17.12.2013/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1211/2013. Tribunalul CLUJ