Sechestru asigurător. Decizia nr. 513/2013. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 513/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 16225/211/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 513/A/2013

Ședința publică de la 22 Octombrie 2013

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE O.-C. T.

Judecător A.-F. D.

Grefier L. M.

Pe rol fiind judecarea apelului promovat de apelant B. I., apelant B. L. S. împotriva încheierii civile nr. 7988 din 16.07.2013, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat M. M. D., având ca obiect sechestru asigurător.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta apelanților, av. V. B. și reprezentantul intimatului, av. A. B., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Tribunalul constată că apelul a fost promovat în termen, a fost motivat și comunicat.

Reprezentanta apelanților depune la dosar un set de înscrisuri în probațiune, un exemplar comunicându-se reprezentantul intimatului. Precizează oral acțiunea, arătând că nu este îndeplinită condiția exigibilității, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la data de 25.10.2011 și a intervenit prescripția cu privire la caracterul exigibil al creanței. Solicită ca intimatul să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru aferente fondului cauzei și să facă dovada intenției de înstrăinare a imobilului.

Reprezentantul intimatului arată că se opune înscrisurilor depuse la acest termen de judecată de reprezentanta apelanților, apreciind că acestea sunt tardive și cererii formulate.

Tribunalul, după deliberare, respinge cererea formulată de reprezentanta apelanților, raportat la maniera în care a fost formulată cererea de chemare în judecată.

Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune.

Tribunalul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului.

Reprezentanta apelanților solicită admiterea apelului și admiterea excepției prescripției, cu cheltuieli de judecată. Arată că, potrivit art. 952 alin.1 C.pr.civ., creanța nu este exigibilă, antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 25.10.2011, însă contractul nu a mai fost perfectat. Creanța a devenit scadentă la data de 28.02.2008 și nu a intervenit niciunul din motivele de întrerupere a cursului prescripției.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Reține că, prin încheierea civilă nr. 7988/16.07.2013, Judecătoria Cluj-N. a admis cererea formulată de formulată de creditorul M. M. D. în contradictoriu cu debitorii B. I. și B. L. S. și a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului debitorilor înscris în CF nr._ Cluj N., situat in Cluj N., .. 140, până la concurența sumei de 158.000 de euro.

A stabilit cauțiune în cuantum de 10.000 lei și pune în vedere creditorului să achite cauțiunea în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri, sub sancțiunea desființării sechestrului asigurător, conform art. 955. NPCC:

A obligat debitorii la plata către creditor a sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 952 alin 1 C.proc.civ. ˝Creditorul care nu are un titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță˝.Verificând acest condiții raportat la înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile instituirii sechestrului asigurător. Astfel, între părți există raporturi juridice întemeiate pe antecontractului de vânzare cumparare încheiat la data de 25.10.2007, creanța pretinsa de către creditor rezultând din dispozitiile contractuale cf. cărora „în situația în care vânzare nu se va putea realiza din culpa promitentului – vanzator până la data de 28.02.2008, acesta va fi obligat să restituie promitentului cumpărător dublul sumei primite de la acesta sau vor fi obligați pe cale judecatorească la încheierea contractului de vânzare cumparare”, termenul contractual fiind prelungit succesiv prin actul adițional nr. 1/09.11.2007 și procesul – verbal din data de 25.10.2011. Totodată, creditorul a făcut dovada intentării unei acțiuni pentru recuperarea creanței, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Cluj.

În ceea ce privește instituirea sechestrului asigurător în condițiile art.952 alin 3 c.pr.civ. instanța a constatat că nu s-a probat în mod cert pericolul micșorării averii debitorului prin vânzarea bunului asupra căruia se solicita înființarea sechestrului asigurator, în sensul depunerii unei publicații de vânzare cu privire la acest imobil.

Pe cale de consecință, constatând întrunite condițiile de admisibilitate ale sechestrului asigurător, în temeiul art. 952 alin 1 NCPC a admis cererea și a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra imobilului debitorilor înscris în CF nr._ Cluj N., situat in Cluj N., .. 140, până la concurența sumei de 158.000 de euro.

Având în vedere cuantumul ridicat al sumei a cărei restituire se solicită, în temeiul art. 952 alin. 1 teza finală NCPC coroborat cu art. 1056 alin 2 NCPC instanța a stabilit în sarcina creditorului o cauțiune de 10.00 de lei, punându-i în vedere să achite suma astfel stabilită, în termen de 10 de zile de la comunicarea încheierii, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului înființat, potrivit art. 954 NCPC.

Împotriva acestei încheieri au declarat apel debitorii B. I. și B. L. S., solicitând anularea hotărârii, cu consecința respingerii cererii formulate de către creditor, cu cheltuieli de judecată.În motivarea cererii învederează instanței că au depus toate diligențele necesare intrării în legalitate, atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, astfel încât beneficiarii apartamentelor construite de către aceștia în imobilul situat în Cluj-N., ., . să-și întabuleze dreptul de proprietate în CF.

Totodată, creditorul a fost informat de stadiul în care se află documentația depusă în vederea apartamentării imobilului, fiind încheiate astfel mai multe acte privind aceste aspecte, respectiv actul adițional din 09.11.2007, procesul-verbal din 25.10.2011 și încheierea de certificare nr. 2 din 31.05.2013.

În plus, creditorul a participat direct în cadrul procesului pe care l-a intentat Primarului Mun. Cluj-N., în dos. nr._, acesta având calitatea de intervenient forțat, fiind totodată și recurent în carul acelui dosar.

Apelantul mai precizează că apartamentul în discuție a fost predat finisat intimatului la data încheierii antecontractului din 25.10.2007, posesia fiind una continuă, apartamentul fiind în tot acest timp închiriat unor terțe persoane, acesta beneficiind lunar de cuantumul chiriei.

Referitor la condițiile de înființare a sechestrului arată că creditorul nu a făcut dovada că a intentat acțiune în instanță, așa cum prevede art. 952 alin.2 NCPC, simpla cerere de chemare în judecată depusă de către acesta nu face dovada intentării acțiunii, dovada făcându-se cu certificat de grefă emis de către instanța de judecată.

O altă condiție este depunerea cauțiunii fixată de către instanță, obligație neîndeplinită de către creditor, care nu a făcut nici dovada că există pericolul ca debitorii să se sustragă sau să-și ascundă sau risipească averea, deși a invocat dispozițiile art. 952 alin.3 NCPC.

În drept se invocă prevederile art. 952, 953 alin.3 NCPC și art. 470 și urm., 480 NCPC.

Prin răspunsul la întâmpinare ( f.25), apelanții invocă faptul că creanța nu mai are un caracter exigibil, deoarece a intervenit prescripția extinctivă în condițiile în care creanța a devenit scadentă la data de 28.02.2008, conform clauzelor din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25.10.2007.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată pe fond și apel.

În motivarea poziției procesuale arată că apelanții recunosc expres calitatea lor de debitori, însă toate demersurile efectuate de către aceștia privind remedierea situația imobilului litigios nu au nicio relevanță juridică în acest dosar, având în vedere obiectul acestuia.

Referitor la motivele privind cererea de sechestru, arată că a promovat o acțiune pe fond, aspect care se poate verifica extrem de facil de către instanță în sistem informatic și chiar de către partea care invocă acest aspect, cu atât mai mult cu cât debitorul a primit o adresă de la instanță în sensul formulării poziției procesuale, și că a achitat cauțiunea stabilită de către instanță, aspect dovedit prin recipisa de consemnare.

În ceea ce privește inexistența pericolului ca debitorul să-și înstrăineze averea, arată că sunt lipsite de relevanță, deoarece instanța a dispus înființarea sechestrului în temeiul art. 952 alin.1 NCPC.

În drept se invocă disp. art. 951-958 C.pr.civ..

Analizând apelul, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Tribunalul în baza art.480 NCPC, îl va respinge pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, una dintre condițiile privind înființarea sechestrului asigurător este ca creditorul care nu are titlu executoriu să aibă o creanță constatată în scris și exigibilă.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelanții au invocat neîndeplinirea condiției exigibilității creanței, în contextul în care antecontractul de vânzare-cumpărare de care se prevalează a stabilit în sarcina debitorului obligația de a încheia actul în formă autentică, nu mai târziu de data de 28.02.2008, procesul-verbal încheiat în 25.10.2011 fiind ulterior împlinirii termenul de prescripție de 3 ani.

Din perspectiva creanței promitenților cumpărători de a obține validarea antecontractului prin încheierea unui act notarial, Tribunalul apreciază însă că potrivit art. 16 alin.1 din Decretul 167/1958 nu a intervenit prescripția, atâta timp cât, chiar prin motivele de apel promovate, debitorii au recunoscut că creditorul este în posesia bunului de la momentul încheierii actului, situație care echivalează cu o recunoaștere a creanței în discuție, fiind îndeplinită astfel condiția exigibilității.

În ceea ce privește criticile privind efortul depus de apelanți referitoare la demersurile efectuate în vederea întabulării blocului de locuințe și a participării forțate a creditorului în procesul intentat de aceștia, sunt lipsite de relevanță, din perspectiva instituirii măsurii asiguratorii, fiind chestiuni de fond care vor fi analizate în procesul inițiat de creditor.

Referitor la nedovedirea promovării de către creditor a unei acțiuni în justiție, Tribunalul constată că acest dosar este înregistrat, aspect care se desprinde din accesarea sistemului informatizat ECRIS.

Cât privește cauțiunea, acesta a fost achitată în termenul de 15 zile de la comunicarea încheierii de înființare, comunicare care s-a realizat la 01.08.2013, consemnarea realizându-se în data de 06.08.2013, conform copiei recipisei de consemnare, . nr._, eliberată de CEC Bank.

În plus, Tribunalul, din oficiu, a făcut demersuri la grefa Judecătoriei, care a confirmat telefonic depunerea în original a acestei chitanțe, conform mențiunilor realizate în registrul de valori.

Față de cele ce preced, tribunalul va respinge apelul formulat, raportat la motivele invocate, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a încheierii.

Cheltuieli de judecată nu au mai fost solicitate la cuvântul pe fond de către reprezentantul intimatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția prescripției invocate de apelanți.

Respinge ca nefondat apelul declarat de debitorii B. I. și B. L. S. împotriva încheierii civile nr. 7988 din 16.07.2013, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22.10.2013.

Președinte,

O.-C. T.

Judecător,

A.-F. D.

Grefier,

L. M.

L.M. 23 Octombrie 2013

Red./Dact.OT/LM/5 ex./08.11.2013

Judecător fond:P. A.- Judecătoria Cluj-N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sechestru asigurător. Decizia nr. 513/2013. Tribunalul CLUJ