Contestaţie la executare. Decizia nr. 439/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 439/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 1265/242/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE Nr. 439/2014
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C.-A. C.
Judecător O. R. G.
Judecător C.-V. B.
Grefier A. R. V.
Pe rol fiind judecarea recursului Civil declarat de către recurenta-pârâtă C. B. SA împotriva Sentinței Civile nr. 124 pronunțată la data de 19.03.2014, în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, privind și pe intimata R. D. L., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei contestatoare, avocat T. V. Gaziuc, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei, la data de 14.05.2014, prin serviciul registratură al instanței, din partea intimatei contestatoare, întâmpinare.
Instanța invocă și pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
Reprezentantul intimatei contestatoare solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 124/19.03.2014, pronunțată în dosarul nr._ al judecătoriei Huedin, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea R. D. L., în contradictoriu cu intimata C. B. SA SUCURSALA CLUJ-N. și, în consecință:
A constatat intervenită perimarea executării silite în dosarul execuțional 1167/2012 al B. M. M..
A dispus desființarea actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional 1167/2012 al B. M. M..
A obligat intimata la plata sumei de 1.000 lei către contestatoare cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin Încheierea civilă nr. 56/23.02.2012 a Judecătoriei Huedin pronunțată în dosarul_ a fost admisă cererea înaintată de executor bancar P. A. I., dispunându-se încuviințarea executării silite mobiliară, imobiliară și prin poprire a titlului executoriu Contract de credit nr. RQ_74/21.11.2007, pornită la cererea creditoarei C. B. – SUCURSALA CLUJ-N. împotriva debitoarei R. D. L.. (f. 33).
Instanța a reținut că prin Contractul de credit nr. RQ_74/21.11.2007 s-a acordat debitoarei un credit în valoare de_ lei pe o durată de 10 ani. Întrucât debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în contractele încheiate cu creditoarea, aceasta din urmă a declanșat procedura executării silite mobiliare, imobiliare și prin poprire în vederea recuperării creanței.
La data de 25.06.2012 creditoarea a înregistrat la B. M. M. o cerere de continuare a executării silite prin toate formele admise de lege, depunând și o precizare a acesteia (f. 30, 31).
La data de 02.07.2012 executorul judecătoresc stagiar P. A. I. din cadrul B. M. M. a încheiat un proces verbal prin care a stabilit ca executarea silită începută prin Corpul executorilor bancari ai C. B. SA să fie continuată prin B. M. M. în dosarul execuțional 1167/2012 (f. 29). La aceeași dată s-a întocmit proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare (f. 28), iar la data de 30.07.2012 s-a emis către debitoarea R. D. L. somație (f. 27) comunicată acesteia la data de 08.08.2012. (f. 26).
Ulterior acestei date în dosarul execuțional 1167/2012 au fost emise la 30.09.2013 o adresă către Administrația Finanțelor Publice Huedin (f. 21) și o adresă către Primăria Huedin (f. 20), pentru ca la data de 01.11.2013 să se dispună poprirea conturilor debitoarei R. D. L. deschise la terțul poprit RAIFFEISEN B., respectiv NEXTEBANK (f. 16, 17).
Instanța a reținut că potrivit art. 389 alin. 1 C.Pr.Civ. 1865 dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.
Raportat la cele de mai sus instanța a constatat că de la data de 30.07.2012 și până la data de 01.11.2013 în dosarul execuțional 1167/2012 nu au fost întocmite acte de executare, astfel încât a intervenit perimarea.
Perimarea are o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată.
Deși operează de drept perimarea trebuie constatată printr-o hotărâre judecătorească, fiind necesară verificarea îndeplinirii condițiilor pentru ca sancțiunea să opereze. Excepția perimării este o excepție de procedură, absolută și peremtorie. În cazul în care instanța constată că sunt întrunite condițiile legale și admite contestația la executare aceasta are drept consecință desființarea tuturor actelor de executare îndeplinite.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse instanța a constatat că este întemeiată contestația la executare și a fost admisă.
În consecință, în temeiul art. 399 și urm. C.Pr.Civ. 1865, raportat la art. 389 alin. 1 C.Pr.Civ. 1865 33 a constatat intervenită perimarea executării silite în dosarul execuțional 1167/2012 al B. M. M. și a dispus desființarea actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional 1167/2012 al B. M. M..
Față de dispozițiile art. 274 și urm. C.Pr.Civ. 1865 instanța, a reținut culpa procesuală a intimatei și a obligat la plata sumei de 1.000 lei către contestatoare cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul-pârât C. B. SA, solicitând admiterea recursului si modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii contestației la executare ca fiind tardiv introdusă în principal, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivarea cererii se arată că față de reținerile instanței de fond, solicită înlăturarea acestora, ca fiind făcute cu neobservarea dispozițiilor art. 401 alin.1 litera a) si b) C. 1865, contestația la executare fiind tardiv introdusă, după cum arată în continuare, astfel:
Având in vedere ca reclamanta a investit instanța de executare cu o „contestație la executare", intemeiata pe dispozițiile art, 399 Cod proc. civ., este neindoielnic faptul ca cererea dedusa judecații are natura juridica a unei contestații la executare, de vreme ce se invoca dispozițiile art. 399 Cod proc. Civ., care reprezintă dreptul comun in materia contestației la executare, si dat fiind obiectul acestei cereri, care vizează desființarea executării silite, devenind aplicabile prevederile art. 401 alin. 1 lit. a) din același cod conform cărora: „Contestația se poate face in termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștința de actul de executare pe care îl contesta sau de refuzul de a îndeplini un act de executare."
Contestația la executare dedusa judecații in cauza de fata a fost înregistrata la Judecătoria Huedin la data de 24.12.2013 (dupa cum rezulta si din Extrasul de pe Portalul instanțelor de judecata), in condițiile in care este dovedit ca partea contestatoare, a luat cunoștința despre infiintarea popririi la data de 11.11.2013, ca ultim act de executare efectuat in dosarul execuțional nr. 1167/2012 de executorul judecătoresc M. M..
Așadar, fără să invoce ca ar fifost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința sa, contestatoarea a introdus contestația la executare după mai mult de 1 luna de la comunicarea ultimului
act de executare.
Legiuitorul a stabilit in mod imperativ termenul in care se poate promova aceasta cale de atac, fara sa lase loc de interpretare, in sensul ca s-ar admite excepții de la aceasta regula atunci cand se invoca perimarea executării silite, asa cum se invoca in speța.
Astfel, potrivit art. 401 alin. 1 din Codul de procedura civila de la 1865 contestația se poate face doar in termen de 15 zile, in orice ipoteza prevăzuta de textul legal, anume si in cazul in care debitorul contesta executarea silita insasi, solicitând desființarea ei, caz in care termenul de 15 zile curge de la data la care acesta a primit somația ori de la data la care a luat cunoștința de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit somația sau executarea se face fara somație.
D. urmare, fiind in mod indubitabil vorba de o contestație la executare, care poate fi formulata in termenul prevăzut de lege, sub sancțiunea decăderii, învederează instanței ca aceasta nu a fost introdusa in termenul de 15 zile, care curge, in speța, de la data primirii comunicării privind înființarea popririi de la Executor judecătoresc M. M., astfel ca reclamanta este decăzuta din dreptul de a mai contesta executarea silita insasi, indiferent ce motiv ar invoca!
In aceasta situație, făcând aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 137 alin. 1 Cod proc. civ. conform cărora: „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii, roagă onorata instanța de recurs sa retina ca este vorba de o excepție procedurala peremptorie de ordine publica (art. 162 C.) si, in consecința, se impune admiterea recursului si modificarea in totalitate a sentinței fondului, prin respingerea contestației la executare ca tardiva.
In subsidiar, solicită admiterea recursului si schimbarea in totalitate a sentinței pronunțate la fond, prin respingerea contestației ca fiind neîntemeiata in baza motivelor de recurs de la art. 304 pct 8 si 9 astfel instanța a admis contestația la executare, reținând ca "intre data da 30.07 2012 si 01.11.2013 nu au fost îndeplinite acte de executare silita, astfel încât a intervenit perimarea." actelor de executare silita in dosarul execuțional nr. 1167/2012.
Apreciază că instanța de fond nu a observat condiția esențiala prevăzuta de art. 389 alin. I C. și anume aceea a pasivității creditorului timp de 6 luni de la ultimul act de executare, condiție a cărei îndeplinire nu a fost analizată ori verificată.
Raportat la acest aspect, învederează ca a făcut demersuri de continuare a executării silite in dosarul execuțional in discuție prin întocmirea unor cereri de stăruința in executare, materializate prin adresele nr._/22.11.2012, adresa nr. 9949/17 05.2013 si adresa nr._/14.11.2013. Astfel, apreciază că nu a fost in starea de pasivitate care sa duca la perimarea actelor de executare silita, astfel ca reținerea instanței de fond este netemeinica si făcuta cu neobservarea actelor de stăruința.
F. de cele menționate solicită admiterea recursului si modificarea în totalitate a sentinței, in sensul respingerii contestației la executare.
În drept, art. 304 pct. 8 si 9 C. si art. 304 ind. 1 Cod procedura civila, 389 alin. 1 C., art. 401 C., art. 162 C..
Prin întâmpinarea formulată, intimata-contestatoare R. D. L. solicită instanței respingerea recursului, respectiv menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 124/19.03.2014, pronunțată de către Judecătoria Huedin
În motivare intimata - contestatore arată:
Cu privire la tardivitatea contestației la executare; că a învestit instanța cu o contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 399 vechiul C. Proc. Civ., iar termenul în care poate fi introdusă o astfel de cerere este de 15 zile de la data la care contestatorul a luat la cunoștință de actul de executare pe care-1 contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare, considerând că cererea este tardiv introdusă.
În primul rând, după cum este intitulată cererea, cât si conținutul acesteia, reiese foarte clar faptul că a investit instanța cu o cerere de constatare a perimării. În conformitate cu dispozițiile art. 389 vechiul C. Proc. Civ., „dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perima de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei".
Art. 389 trebuie coroborat și cu prevederile art. 391 din vechiul C. Proc. Civ., care prevede faptul că „încălcarea dispozițiilor Art. 384, 385, 387 și 389 atrage anularea executării". Astfel, în măsura în care un dosar execuțional este lăsat în nelucrare mai mult de șase luni, executarea silită se perima, iar toate actele de executare făcute până la acel moment în respectivul dosar execuțional devin nule.
Prin cerere, s-a cerut exclusiv ca instanța să constate perimarea de drept a executării silite, așa cum art. 389 vechiul C. Proc. Civ. oferă posibilitatea oricărei persoane interesate. Motivul pentru care s-a recurs la acest mijloc constă în faptul că executorul judecătoresc nu a invocat din oficiu perimarea de drept si nici nu a refuzat efectuarea oricărui alt act de executare silită, dat fiind faptul că de la data ultimului act de executare 30.07.2012 au trecut mai mult de 6 luni de inactivitate din partea creditorului. Prin urmare, nu este vorba despre o contestație la executare, după cum susține recurenta.
În mod corect, instanța a reținut următoarele: „raportat la cele de mai sus instanța constată că de la data de 30.07.2012 ti până la data de 01.11.2013 în dosarul execuțional 1167/2012 nu au fost întocmite acte de executare, astfel încât a intervenit perimarea".
În conformitate cu prevederile mai sus invocate, orice parte interesată poate să solicite constatarea perimării care produce efecte de drept, instanța doar trebuie să constate acest fapt.
Cu privire la netemeinicia contestației la executare:
În fapt, după cum în mod corect a reținut instanța, în dosarul execuțional nr. 1167/2012, între perioada 30.07.2012 si până la data de 01.11.2013, nu a fost întocmit nici un act de executare silită. însă recurenta afirmă că nu a intervenit perimarea executării silite în dosarul execuțional nr. 1167/2012 aflat pe rolul B. M. M., contrar situației de fapt si de drept reținută de instanță. Recurenta susține că aceasta a efectuat demersuri de continuare a executării silite prin „întocmirea unor cereri de stăruință în executare, materializate prin adresele nr._/22.11.2012, adresa nr. 9949/17.05.2013 si adresa nr._/14.11.2013", motivând că nu a fost în stare de pasivitate. Dosarul execuțional, depus la instanță, nu cuprinde aceste adrese indicate de recurentă.
Referitor la cererile de stăruință concretizate în adresele sus indicate, este imperios necesar să fie stabilită natura juridică a unei cereri de stăruință a creditorului. în acest sens, amintește dispozițiile art. 389 alin. (1) coroborate cu art. 391 C. pr. civ., „dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perima de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei", respectiv „încălcarea dispozițiilor art. 389 atrage anularea executării". Așa cum s-a statuat în literatura de specialitate, o cerere de stăruință sau de continuare a executării silite nu constituie în nici un caz un act de executare, pentru motivele expuse în continuare.
În primul rând, formularea unei cereri de continuare a executării silite, fără să fie indicat actul de urmărire care se dorește a fi efectuat si nici măcar dosarul execuțional la care face referire, nu poate constitui o cerere care să dovedească intenția creditorului de a fi continuată executarea silită într-un anumit dosar. O cerere de acest gen, atât de generală, nu poate constitui un act de executare în sensul art. 389. pentru a fi în măsură să împiedice operarea de drept a perimării. În măsura în care creditorul ar fi dorit cu adevărat finalizarea dosarului execuțional si executarea silită a debitorului ar fi efectuat toate demersurile legale în mod rapid, deci nu ar fi așteptat 5-6 luni ca să formuleze o nouă cerere de stăruință.
În al doilea rând, arată că achiesează opiniei din literatura de specialitate potrivit căreia conduita creditorului de a formula cereri de continuare a executării silite cu puțin timp înainte de expirarea termenului de 6 luni, cu scopul evident șicanator de a împiedica să opereze perimarea de drept si cu scopul de a perpetua în mod netemeinic si nelegal o situația care ar fi putut fi finalizată mult mai repede. În sensul acesta, s-a statuat faptul că „din punct de vedere legal aceasta nu este o practică corectă a creditorului urmăritor, practică care trebuie sancționată de către instanța de executare, evident în măsura în care aceasta este sesizată de „orice parte interesată", (deoarece perimarea de drept nu poate fi constatata din oficiu de către instanța), cu desființarea executării silite, urmare a constatării perimării de drept".
Reiterează faptul că scopul executării silite este acela de a realiza grabnic dispozițiile cuprinse în titlul executoriu, iar creditorul este obligat să se implice în executarea silită, potrivit art. 129 alin. (1) vechiul C. pr. civ., deci nu să se limiteze la formularea periodică a unor cereri de „continuare" a executării silite, care sub nici o formă nu reprezintă acte de executare. Din contră, cererea de executare silită constituie un act de executare, în temeiul căreia începe executarea silită.
„Consideră că trebuie făcută o distincție între cererea de executare silită, prin care organul de executare a fost sesizat pentru începerea executării - aceasta fiind asimilată cu o cerere de chemare în judecată - si cererea de stăruință (de continuare) în executare, făcută periodic de către creditor, cerere neurmată de alte acte efective de urmărire, prin care acesta nu solicită efectuarea unui anumit act de executare, ci doar îi amintește executorului că a fost investit la un moment dat cu o cerere de executare silită."
Mai mult, legiuitorul nu a reglementat necesitatea sau posibilitatea creditorului de a formula cereri de stăruință. Cu atât mai mult, susținerea potrivit căreia o cerere de stăruință constituie un impediment în operarea perimării de drept a executării legale este fără temei legal.
În definitiv, „cererea de continuare a executării silite" concretizată în cazul de fată prin adresele respective, cu puțin timp înaintea împlinirii termenului de 6 luni, nu are caracter întreruptiv al cursului perimării de drept, dat fiind faptul că aceste adrese nu au fost urmate de acte de executare firești, efective si propriu-zise.
Perimarea reprezintă mijlocul prin care creditorul este sancționat pentru pasivitatea sa, iar consecința sancțiunii constă în desființarea tuturor actelor de executare îndeplinite în dosarul execuțional. Consideră că toate condițiile perimării sunt îndeplinite, iar soluția dată de către instanța de fond este legală si întemeiată.
În drept, întâmpinarea se întemeiază pe dispozițiile art. 308 alin. (2), art. 389 vechiul C. Proc. Civ.
Analizând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj invocată,se rețin următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat existența unor raporturi juridice care își au izvorul în contractul de credit nr.RQ_74 din 21.11.2007 prin care CEK B. SA a acordat un credit reclamantei de 53.000 lei pe o durată de creditare de 10 ani, fiind astfel vorba despre raporturi juridice între persoane care au calitatea de profesioniști în materia activităților de producție, comerț sau prestări de servicii și un alt subiect de drept civil.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia „activităților de producție, comerț sau prestări de servicii” (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț”) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și M., în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
Tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea CSM nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură „comercială” era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.248 al.1 se va admite excepția necompetenței materiale și în tem.art.132 al.3 C.proc.civ. tribunalul va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de C. B. S.A. împotriva Sentinței Civile nr. 124 din 19.03.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 Mai 2014.
Președinte, C.-A. C. | Judecător, O. R. G. | Judecător, C.-V. B. |
Grefier, A. R. V. |
Red.CC/dact.AV
11.06.2014
Jud.fond: C. T.
2 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 41/2014. Tribunalul CLUJ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 43/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
