Pensie întreţinere. Decizia nr. 775/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 775/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 6800/328/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 775/R/2014
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2014
Instanța de fond constituită din:
PREȘEDINTE C.-V. B.
Judecător C.-A. C.
Judecător D. T.
Grefier C.-G. H.
Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe recurent G. M. V. și pe intimat G. R. T., având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 896/2014 din data de 15 mai 2014 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., dosar având ca obiect pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurenta reclamantă av. V. A.-Giorgia, lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că recursul este formulat în termen, motivat, comunicat, scutit de la plata taxei de timbru.
Întrebată fiind cu privire la condițiile în care a fost încheiat actul anterior între părți, în sensul ca intimatul să nu plătească pensie de întreținere, reprezentanta recurentului arată că este vorba de o modalitate de a divorța acceptată în statul Michigan, prin care în legislația acestui stat este acceptată înțelegerea părților realizată prin încheierea unei convenții de divorț prin acord care poate să dureze până la o nouă convenție a părților.
Reprezentanta recurentului mai arată că procesul s-a desfășurat pe temeiul de drept al statului american, în convenția părților se face mențiune că această înțelegere poate să dureze până la o nouă înțelegere a părților.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., Tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și, raportat la înscrisul reprezentând convenția părților, depus în recurs, să se dispună modificarea hotărârii pronunțată de instanța de fond de fond în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtului la plata lunară în favoarea minorului G. Andrew a unei pensii de întreținere stabilită în raport de înțelegerea părților începând cu luna ianuarie 2014, respectiv plata sumei de 100 lei/ săptămână până când minorul împlinește 18 ani. Intimatul a fost de acord cu plata acestei pensii și a solicitat ca această sumă fie plătită începând cu luna ianuarie 2014.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 896/2014 pronunțată de Judecătoria T. la data de 15 mai 2014 in dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta G. M. V., în calitate de reprezentant legal al minorului G. Andrew, în contradictoriu cu pârâtul G. R. T..
In considerentele sentinței, instanța a reținut că din căsătoria dintre reclamantă și pârât a rezultat minorul G. Andrew, născut la data de 20.02.2006 (filele 14, 17 dos.). În prezent minorul locuiește în mun. T., împreună cu reclamanta, așa cum se arată și în cererea introductivă de instanță.
Căsătoria dintre părți a fost desfăcută prin hotărârea pronunțată în acest sens de Tribunalul Detroit, Districtul Wayne, Statul Michigan, SUA, la data de 23.06.2008, această hotărâre fiind recunoscută pe teritoriul României prin Sentința civilă nr. 958/2011 a Tribunalului Cluj, Secția civilă.
Analizând cuprinsul hotărârii pronunțate de Tribunalul Detroit, Districtul Wayne, Statul Michigan, SUA, la data de 23.06.2008, recunoscută pe teritoriul României, instanța de fond constată că părțile au convenit atât asupra desfacerii căsătoriei prin acordul părților, dar și asupra aspectelor accesorii desfacerii căsătoriei, inclusiv asupra sprijinului material și pensiei alimentare în favoarea minorului G. Andrew. În acest sens, se arată explicit în cuprinsul respectivei hotărâri că „nu va fi niciun sprijin plătit pentru copil, atât timp cât Acuzata se află în România cu copilul minor...”, că „nu va fi emisă o Hotărâre de Reținere Venituri, atâta timp cât acuzata se află în România cu copilul minor...”, respectiv „se dispune și se hotărăște ca nici dintre Părți nu va plăti pensie alimentară, aceasta fiind exclusă pentru totdeauna”.
Trebuie subliniat că pronunțându-se o astfel de hotărâre prin care se ia act de acordul părților, instanța de fond veghează printre altele la interesul superior al minorului. Mai mult, toate dispozițiile unei astfel de hotărâri trebuie analizate unele prin altele, făcând parte dintr-un cadru general de concesii reciproce făcute de părți.
Aceste precizări fiind făcute, instanța de fond remarcă faptul că ceea ce elimină hotărârea pronunțată de Tribunalul Detroit, Districtul Wayne, Statul Michigan, SUA, la data de 23.06.2008, astfel cum a fost recunoscută pe teritoriul României, este sprijinul material în favoarea minorului atât timp cât Acuzata se află în România cu copilul minor.
Așadar, nu este o vătămare de plano adusă minorului, ci o modalitate în care părțile au convenit de comun acord să suporte cheltuielile cu creșterea, întreținerea și educarea minorului în funcție de localizarea în spațiu a minorului. Mai mult, din coroborarea dispozițiilor de mai sus, ar rezulta că este eliminată condiționat doar pensia alimentară – sumă de bani echivalent al întreținerii în fapt care lipsește din partea unui părinte, fără a rezulta însă că este exclusă prestarea în natură de către pârât a obligației de întreținere.
Față de cele de mai sus, instanța de fond apreciază că, atâta timp cât hotărârea pronunțată de Tribunalul Detroit, Districtul Wayne, Statul Michigan, SUA, la data de 23.06.2008, recunoscută pe teritoriul României, este producătoare de efecte juridice, precum și atâta timp cât starea materială a pârâtului nu a suferit modificări față de momentul pronunțării respectivei hotărâri, prezenta instanță nu poate obliga pârâtul să plătească pensie alimentară minorului atâta timp cât se află pe teritoriul României. A hotărî altfel ar echivala cu o modificare de către instanță a acordului dintre părți, respectiv a echilibrului stabilit între părți prin concesii reciproce. Situația ar fi alta în măsura în care minorul nu s-ar afla în România, condiție asupra cărora părțile au căzut de acord cu ocazia divorțului.
Pe cale de consecință, rămâne în sarcina reclamantei să parcurgă procedurile necesare pentru a obține modificarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Detroit, Districtul Wayne, Statul Michigan, SUA, la data de 23.06.2008, din perspectiva condiționării unui anume tip de sprijin material în funcție de localizarea minorului, urmând ca apoi să se aibă în vedere interesul superior al minorului în a beneficia de o pensie de întreținere inclusiv în condițiile în care acesta se află pe teritoriul României.
Reclamanta G. M.-V. a declarat recurs in termen impotriva sentintei, solicitand modificarea în totalitate a Sentinței civile nr. 896/2014, in principal in sensul admiterii acțiunii și obligarii pârâtului la plata lunară în favoarea minorului G. Andrew a unei pensii de întreținere în cuantum de 20% din veniturile lunare nete ale acestuia începând cu data înregistrării acțiunii (01.11.2012) și până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar in subsiadiar, in sensul obligarii pârâtului la plata lunară în favoarea minorului G. Andrew a unei pensii de întreținere în cuantum de 20% din veniturile nete ale acestuia începând cu data înregistrării acțiunii (01.11.2012) și până la 31.12.2013 și să se ia act de înțelegerea părților în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 100 lei în fiecare săptămână cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului G. Andrew începând cu 01.01.2014 și până la împlinirea vârstei de 18 ani. Cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a sustinut urmatoarele motive de nelegalitate si netemeinicie a a sentintei atacate:
Analizând cuprinsul hotărârii de divorț pronunțate de Tribunalul Detroit, instanța de fond arată că părțile prin concesii reciproce au stabilit că pârâtul nu datorează pensie alimentară cât timp minorul se află în România, fără a rezulta însă că este exclusă prestarea în natură de către pârât a obligației de întreținere.
Această interpretare este nelegală și ilogică pentru că dispozitivul unei hotărâri menționează obligația unei părți dacă există această obligație și nu invers, faptul că nu se exclude o obligație înseamnă că ea există. Interpretarea instanței ar duce la situații absurde, orice nu este menționat în dispozitiv înseamnă că nu este exclus de instanță
Prestarea de către pârât a întreținerii în natură este și imposibilă deoarece pârâtul locuiește în SUA, iar minorul în România
Pârâtul nu a făcut dovada că a prestat și prestează întreținere în natură -recurenta nu avea cum face dovada unui fapt negativ - că pârâtul nu a prestat și nu prestează întreținere în natură
Instanța de fond face referiri la situația materială a pârâtului și apreciază că aceasta nu a suferit modificări față de momentul pronunțării hotărârii de către Tribunalul Detroit. Aprecierea este nelegală deoarece nu se bazează pe nicio probă. Instanța de fond nu cunoaște situația materială a pârâtului din momentul pronunțării hotărârii de către Tribunalul Detroit, ca atare nu poate aprecia dacă s-a modificat sau nu
Față de considerentul principal al respingerii acțiunii - localizarea minorului în România și convenția părinților - nu ar avea relevanță pentru instanță dacă situația materială a pârâtului ar fi suferit modificări
Arată instanța de fond că nu poate modifica acordul părților atâta timp cât hotărârea din Detroit își produce efectele juridice și minorul se află în România. Pe cale de consecință, apreciază instanța de fond că recurenta trebuie să parcurg „procedurile necesare pentru o obține modificarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Detroit din perspectiva condiționării unui anume tip de sprijin material în funcție de localizarea minorului.
Recurenta nu s-a adresat Tribunalului din Detroit pentru că nu este instanța de fond competentă, ci s-a adresat Judecătoriei T..
Instanța de fond a încălcat dispozițiile legii române privind obligația legală de întreținere, anume:
- orice cerere în privința unui minor este guvernată de principiul interesului superior al minorului. De aceea, apreciază că, dacă legea sa națională (determinată conform art.2568 NCC) este mai favorabilă, urmează a se aplica. Aceasta și în considerarea prevederilor art.4 alin.2 NCC.
- potrivit dispozitiilor art. 515 NCC „nimeni nu poate renunța pentru viitor la dreptul său de întreținere. Chiar dacă, conform legii americane, o dată cu divorțul părinților minorului aceștia au stabilit că până la o nouă hotărâre tatăl minorului nu îi datorează sprijin material, adică pensie de întreținere, legea română prevede că minorul nu poate renunța la dreptul său la întreținere. Tranzacționarea în acest fel, deși admisibilă în dreptul american, în dreptul român contravine prevederilor arătate. Pensia de întreținere este un drept al minorului, părintele neputând renunța la acest drept nefiind al său.
- orice dispoziții privind pensia de întreținere pot fi modificate ulterior, printr-o altă hotărâre.
- obligația de întreținere între un părinte și minor este o obligație legală, expres prevăzută de legea română în art.516 NCC.
Pârâtul nu și-a exprimat nicio poziție procesuală în fața instanței de fond. Nu a răspuns nici interogatoriului comunicat.
Cunoscând despre existența procesului pe rolul Judecătoriei T. (instanța de fond comunicându-i cererea de chemare în judecată inclusiv pe e-mail), pârâtul a dat o declarație autentică în 2 iunie 2014 pe care i-a transmis-o pe e-mail, dar pe care încă nu a primit-o în original. Declarația este dată cu referire la prezenta cauză.
Discutând telefonic cu pârâtul, au convenit de comun acord ca acesta să achite pensie de întreținere în cuantum de 100 lei/săptămână în favoarea minorului, acesta obligându-se să achite această sumă începând cu ianuarie 2014, dată aleasă de pârât, nu la înțelegere cu recurenta.
Este de acord cu această suma începând cu ianuarie 2014, dar apreciază că pârâtul urmează a fi obligat la plata pensiei de întreținere începând cu data introducerii acțiunii - 01.11.2012, în cuantumul solicitat de 20% din veniturile nete având în vedere că mai are un copil în întreținere.
Ca atare, apreciaza că în subsidiar (în cazul în care va fi în măsură a depune la dosar originalul declarației autentice), solicită admiterea recursului, modificarea sentinței Judecătoriei T., în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 20% din veniturile nete ale acestuia începând cu data înregistrării acțiunii (01.11.2012) și până la 31.12.2013 și admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul de a lua act de înțelegerea părților în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 100 lei în fiecare săptămână cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului începând cu 01.01.2014 și până Ia împlinirea vârstei de 18 ani.
Nu s-a formulat întâmpinare în recurs.
Analizand sentinta prin prisma motivelor invocate, a actelor aflate la dosar si a dispozitiilor legale incidente in cauza, tribunalul constata temeinicia recursului dedus judecatii, avand in vedere urmatoarele considerente:
Instanta de fond a respins actiunea reclamantei pe considerentul ca, atata timp cat nu s-au urmat proceduri pentru modificarea hotararii instantei din Detroit iar copilul se afla in Romania, nu s-a modificat termenii intelegerii partilor, iar aceasta isi produce efectele.
Or, instanta scapa din vedere ca tocmai actiunea de fata este o procedura prin care se urmareste modificarea intelegerii consfintita de instanta americana.
Potrivit sustinerilor recurentei, necontestate de intimat, copilul este si cetatean roman si are resedinta in Romania.
Potrivit art. 8 N.C.C., art. 2557 N.C.C. coroborat cu art. 2612 N.C.C. legea aplicabila raportului de drept international privat referitor la obligatia de intretinere se determina conform dreptului Uniunii Europene.
In Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, legea aplicabila obligatiei de intretinere a fost reglementata de art. 34-35, insa conform art. 209 din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a N.C.C., dispozitiile art. 34-35 se aplica pana la data inceperii aplicarii Regulamentului nr. 4/2009 al Consiliului din 18.12.2008, respectiv a inceperii aplicarii in Uniunea Europeana a Protocolului de la Haga din 23.11.2007. Conform art. 15 din Regulament legea aplicabila obligatiilor de intretinere se stabileste in conformitate cu Protocolul de la Haga din 2007.
In UE, protocolul de la Haga din 2007 a inceput sa se aplice inca din data de 18.06.2011.
Potrivit art. 15 din acest Regulament, legea aplicabilă obligației de întreținere este cea prevăzută în Protocolul de la Haga din 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere.
Și dreptul internațional privat român face trimitere tot la reglementările dreptului Uniunii Europene pentru determinarea legii aplicabile obligației de întreținere (art. 2612 NCC). Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că pentru a stabili legea aplicabilă obligației de întreținere instanțele noastre trebuie să aplice dispozițiile Protocolului de la Haga în raport cu orice stat, indiferent dacă acesta este sau nu membru al Uniunii Europene sau dacă este sau nu parte la Protocol.
Temeiul aplicării acestor dispoziții este însă diferit: dreptul UE pentru statele membre participante la protocol, Conferința de D. Internațional Privat de la Haga, pentru statele care au aderat la Protocol în sistemul acestei convenții sau dreptul internațional român pentru celelalte state.
Conform art. 3 alin 1 din Protocolul de la Haga, legea aplicabila obligatiei de intretinere este cea a statului de resedinta al creditorului.
Cum creditorul obligatiei de intretinere din speță are resedinta in Romania, legea aplicabila obligatiei de intretinere este legea romana.
In ceea ce priveste instanta competenta sa solutioneze cererea in materia pensiei de intretinere pentru un rezident in Romania, art. 149 pct. 3 din Legea 105/1992, instanta romana este competenta daca reclamantul din pensia de intretinere are domiciliul in Romania.
Cum reclamanta are domiciliul in T., Judecatoria T. este instanta competenta sa stabileasca cu privire la pensia de intretinere, modificand astfel intelegerea anterioara a partilor.
Prin declaratia autentica depusa la fila 15 in dosar de recurs, paratul intimat s-a obligat sa plateasca fiului sau G. Andrew, incepand cu luna ian. 2014 si pana cand aceste a implineste varsta de 18 ani, ori dupa caz varsta de 26 de ani, daca fiul sau se va afla in continuarea studiilor, o suma in cuantum de 100 lei pe saptamana, cu titlu de pensie de intretinere. Arata ca acest cuantum al pensiei l-a stabilit de comun acord cu mama copilului.
Astfel, convenind asupra achitarii unei pensii de intretinere de 100 lei, paratul insasi a recunoscut implicit caracterul revizuibil al intelegerii lor in ceea ce priveste modalitatea de suportare a costurilor de intretinere a copilului, chiar in situatia in care se mentin conditiile in care partile au tranzactionat initial referitoare la localizarea copilului.
Asadar, reclamanta a apelat la o procedura judiciara menita sa modifice efectele hotararii judecatoresti prin care s-a consfintit acordul partilor asupra modalitatii de suportare a pensiei de intretinere.
Instanta a retinut ca nu se impune stabilirea pensie de intretinere, caci nu s-au modificat situatia financiara avuta de acesta la momentul incheierii intelegerii partilor.
Retinerea instantei este lipsita de fundament, caci necunoscand nici situatia financiara de la momentul incheierii, nici cea actuala, nu poate aprecia intemeiat ca a intervenit vreo modificare a situatiei paratului sub acest aspect.
Instanta de fond a apreciat ca intelegerea parintilor nu este contrara interesului copilului, caci aceasta a exclus numai plata pensiei de intretinere nu prestarea in natura a intretinerii.
Este intemeiata in aceasta privinta sustinerea recurentei potrivit careia interpretarea instantei este gresita, caci dispozitivul unei hotărâri menționează obligația unei părți dacă există această obligație și nu invers, faptul că nu se exclude o obligație înseamnă că ea există. Este apoi neverosimil ca partile sa fi avut in vedere prestarea intretinerii in natura, data fiind distanta mare dintre domiciliul tatalui si cel al copilului, care face imposibila aceasta forma de executare a obligatiei ce presupune prestatii zilnice .
Paratul nu a pretins si nu a probat executarea obligatiei de intretinere in natura.
Astfel, ceea ce ramane cert este faptul ca mama a renuntat la pensia de intretinere a copilului.
Renuntarea parintelui la pensia de intretinere a copilului nu poate fi privita in niciun caz ca servind interesului copilului.
Potrivit legii romane aplicabila in cauza, art. 14 din Legea 272/2004 si art. 486 NCC, masurile dispuse de instanta . privitoare la copil trebuie sa urmareasca interesul superior al copilului.
Potrivit legii romane, respectiv art. 531 NCC, dispozitiile cu privire la obligatia de intretinere sunt supuse modificarii, daca se schimba nevoia creditorului intretinerii si posibilitatile debitorului intretinerii.
Or, conditiile existente la data intelegerii initiale a partilor s-au modificat cel putin in privinta creditorului obligatiei de intretinere, care in anul 2008 avea varsta de 2 ani si 4 luni, pe cand la data introducerii actiunii avea varsta de 6 ani si 9 luni, vasta la care incep cursurile iar cheltuielile parintilor cu cresterea si educatia copilului cresc simtitor, caci se adauga cheltuielile legate de scoala, rechizite, seminternat, excursii cu scoala si altele asemenea.
Potrivit art. 525 NCC, copilul este prezumat a fi in nevoie si este indreptatit la obtina plata pensiei de intretinere de la tata.
Raportat la considerentele retinute mai sus, rezultă că sunt indeplinite conditiilepentru a se stabilit in sarcina copilului o pensie de intretinere iar instanta de fond a pronunțat hotărârea cu incălcarea dispozițiilor legale mai sus indicate, care impun urmărirea interesului copilului in orice procedură judiciară privitoare la copii, inclusiv deci in privința obligației de intretinere, și permit modificarea măsurilor anterioare privitoare la pensiei, atunci când s-au schimbat nevoia debitorului obligației de intreținere sau posibilității creditorului obligației de intretinere.
Sunt incidente in cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr.civ.
In consecință, in temeiul disp. art. 312 alin 1, 2 si 3 Cod pr.civ, coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod pr.civ, instanta va admite recursul declarat de reclamanta G. M.-V. împotriva Sentinței civile nr. 896/2014 din data de 15 mai 2014 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., pe care o va modifica, în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta G. M.-V., împotriva pârâtului G. R. T. si in temeiul art. 499 și 530 alin 2 N.C.C. va obliga pârâtul să plătească în favoarea copilului G. Andrew o pensie de întreținere în sumă de 100 lei săptămânal, începând cu data introducerii acțiunii, 01.11.2012 și până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Suma de 100 lei saptamanal a fost convenita de parti incepand cu data de 01.01.2014.
Pentru perioada cuprinsă intre data introducerii acțiunii si data de 01.01.2014, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unui procent de 20% din veniturile sale.
Instanța apreciază neîntemeiată această cerere, intrucât reclamanta nu a făcut dovada nivelului veniturilor pârâtului, pentru a verifica dacă acestea sunt superioare nivelului de pensie propus de acesta, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța apreciază că suma de 100 lei săptămânal convenită de părți incepând cu data de 01.01.2014 este suficientă pentru satisfacerea nevoilor copilului la această vârstă, dat fiind că și mama la rândul său trebuie să contribuie la cheltuielile de creștere si educare ale copilului.
Convenind la suma arătată, reclamanta însăși a apreciat mulțumitoare această sumă.
Pentru considerentele arătate, instanța va dispune ca pensia de 100 lei săptămânal să fie achitată începând cu data introducerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta G. M.-V. împotriva Sentinței civile nr. 896/2014 din data de 15 mai 2014 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., pe care o modifică în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta G. M.-V., împotriva pârâtului G. R. T..
Obligă pârâtul să plătească în favoarea copilului G. Andrew o pensie de întreținere în sumă de 100 lei săptămânal, începând cu data introducerii acțiunii, 01.11.2012 și până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.11.2014.
Președinte, C.-V. B. | Judecător, C.-A. C. | Judecător, D. T. |
Grefier, C.-G. H. |
C.H. 28 Noiembrie 2014
RED. C.B. /DACT C.H. 02.02.2015
2 ex./ decembrie 2014.
Jud. fond. C. M. Ș. - JUDECĂTORIA T.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 595/2014. Tribunalul CLUJ | Pensie întreţinere. Decizia nr. 764/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
