Pretenţii. Decizia nr. 31/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 7015/211/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 31/A/2014
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. O.-S.
Judecător D.-I. T.
Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelanții . împotriva sentinței civile nr._ din 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat S. R. DE RADIODIFUZIUNE, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 al. 2 din noul C.pr.civ.
Tribunalul din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj –Secția civilă, raportat la obiectul litigiului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Reține că prin sentința civilă nr._ din 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a admis în parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S. R. de Radiodifuziune, in contradictoriu cu parata ., înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, si in consecința:
A fost obligată parata la plata către reclamanta a sumei de 736,34 lei, respectiv 630 lei reprezentand taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferenta perioadei aprilie 2010 – august 2010, octombrie 2010-decembrie 2010 si suma de 110,21 lei, cu titlu de penalitati de întârziere la plata.
S-a respins capatul de cerere accesoriu avand ca obiect obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondat.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
In temeiul art. 3 din Legea nr. 41/1994, reclamanta este obligata sa asigure, prin întreaga sa activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor si opiniilor, libera comunicare a informațiilor, precum si informarea corecta a opiniei publice.
In același timp, potrivit prevederilor art. 40 alin. 1 si 3 din același act normativ, veniturile proprii ale Societății Romane de Radiodifuziune provin, printre altele, si din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune si penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate, persoanele juridice cu sediul in România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, având obligația sa plătească o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, in calitate de beneficiare a acestor servicii.
In considerarea dispozițiilor legale sus reținute, precum si a HG nr. 977/2003, privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, reclamanta a prestat serviciul public instituit de lege in sarcina sa, pentru care a emis in sarcina paratei, prin intermediul FFEE Electrica Furnizare Transilvania Nord SA, facturile fiscale corespunzătoare, anexate in copie la filele 8-31 dos., care însumează 736,34 lei cu titlu de taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferenta perioadei, aprilie 2010 - august 2010,octombrie 2010-decembrie 2011 pentru care penalitățile de întârziere calculate pana la data de 26.02.2013 sunt in suma de 110,12 lei.
Din interpretarea textelor legale incidente in cauza se desprinde concluzia ca societățile comerciale cu sediul in România, inclusiv dezmembramintele acestora fara personalitate juridica, si reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine sunt considerate beneficiare ale serviciului public prestat de reclamanta in temeiul legii.
Așadar, raportul juridic dintre prestatorul de servicii publice, in speța reclamanta, si beneficiarii acestuia, cum este si parata, s-a născut din lege, paratei revenindu-i astfel obligația de plata a taxei lunara stabilita prin HG nr. 977/2003 si penalităților de întârziere la plata, drept care susținerile paratei in sens contrar sunt inlaturate de instanța.
De asemenea, faptul ca alin. 1 al art. 3 din HG nr. 977/2003 a fost anulat prin Sentința civila nr. 810/2010 a Curții de Apel Cluj, nu profita reclamantei întrucât textul art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003 a fost modificat ulterior, prin HG nr. 1012/2009, iar potrivit formei sale in vigoare, parații ii revine obligația de plata a taxei pretinsa de parata, pentru sediul sau social.
Conform susținerilor reclamantei, necontestate de parata, aceasta din urma nu a achitat contravaloarea facturilor in discuție si in condițiile sus reținute, refuzul sau este nejustificat.
Raportând starea de fapt reținuta la ansamblul temeiurile de drept incidente, instanța constata ca acțiunea formulata de reclamanta este întemeiata.
Cheltuieli de judecata nu s-au dovedit, motiv pentru care nu vor fi acordate.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea civila formulata de reclamanta, in sensul obligării paratei la plata in favoarea reclamantei a sumei de 736,34 lei, din care suma de 736,34 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe perioada aprilie 2010 - august 2010,octombrie 2010-decembrie 2011 si suma de 110,12 lei cu titlu de penalități de întârziere la plata calculate pana la data de 26.02.2013.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal apel parata ., solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a Sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul apel.
În fapt, reclamanta, invocând prevederile art. 40 alin. 3 și 4 din Legea nr. 41/1994 și M- 5 și 6 din HG nr. 977/2003, în baza facturilor emise de FFEE ELECTRICA FURNIZARE TRANSILVANIA NORD SA., a solicitat obligarea subscrisei la plata taxei pentru serviciul ide radiodfuziune aferentă lunilor aprilie 2010 - august 2010, respectiv octombrie 2010 -decembrie 2011.
Învederează faptul că subscrisa nu deține receptoare radio, neavând astfel calitatea de beneficiar a acestor servicii, față de care reclamanta intimată solicită plata taxelor.
Apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond, în sensul admiterii acțiunii reclamantei S. Română de radiodifuziune, se bazează pe interpretarea greșită a dispozițiilor art. 40 din Legea nr.41/1994.
Astfel, dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 condiționează obligația de plată a unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune de calitatea de beneficiar al acestor servicii. Se face astfel distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune între persoanele juridice
care au calitatea de beneficiari ai acestor servicii si cele care nu au aceasta calitate.
Pentru a putea pretinde taxa de la apelanta, reclamanta ar fi trebuit să dovedească faptul ca aceasta beneficiază de serviciul public de radiodifuziune, fără a achita contravaloarea acestui serviciu, ceea ce nu a făcut.
A accepta ca taxa este datorată de orice persoană juridică, indiferent dacă aceasta beneficiază sau nu de serviciul public de radiodifuziune echivalează cu o îmbogățire fără just temei pentru prestatorul de servicii de radiodifuziune, care ar putea taxa și alte persoane juridice în favoarea cărora nu prestează niciun serviciu.
În această materie, instanțele s-au pronunțat deja irevocabil asupra nulității art. 3 alin (3) ale HG 977 din 22/2003 înțelegem să invocăm cu titlu de practică judiciară Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 607 din data de 3 februarie 2011[1], având ca obiect anularea prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 978 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune.
Prin această Decizie, Curtea a respins ca nefondate recursurile formulate împotriva sentinței de fond care a dispus anularea prevederilor menționate.
Pentru a da această soluție, instanța de fond, a constatat ca "cele două hotărâri ale Guvernului nu au aplicat în art. 3 alin. (2) în mod corect dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, având în vedere că această taxă incumbă numai beneficiarilor celor două servicii publice, noțiunea de "beneficiar" fiind atribuită atât în interpretarea oficială, cât și în interpretarea gramaticală numai subiectelor care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii."
Mai departe, potrivit art. 3 alin. 1 din HG 977/2003 așa cum au fost modificate prin HG 1012/2009, de care se prevalează reclamanta-intimată, persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul publk"de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale.
Or, așa cum s-a consacrat deja în practica instanțelor[2] "Dispozițiile art.3 alin. (1) din H.G. nr.977/2003 [..] impun obligativitatea persoanelor juridice de a plați o taxă lunara pentru aceste servicii, indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale acestora. Sunt instituite astfel derogări de la dispozițiile art.40 alin.(3) din Legea nr.41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce nu este posibil, întrucât aceste derogări se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementarii de bază, această interdicție fiind instituită de art .4 din Legea nr._, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Faptul că prevederile art.3 alin.il) din H.G. nr.977/2003 impun obligativitatea plății taxelor pentru serviciul public de radio difuziune, fără niciunfel de distincție, contrar dispozițiilor art.40 alin.(3) din Legea nr.41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a determinat constatarea nelegalității și anularea acestora prin Decizia nr._ pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia examinării recursului declarat de S.C K. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr.712/2008 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ."
5 din i
Prin aceeași Decizie Curtea conclzionează că „cele două hotărâri ale Guvernului, nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și, respectiv, nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. (1) dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, așa cum s-a menționat, face distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii."
În lumina argumentelor expuse, rezultă foarte clar că prevederile din HG 337/2003 de care se prevalează intimata sunt inaplicabile, deoarece contravin Legii 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, încălcându-se astfel normele de tehnică legislativă, iar practica înaltei Curți de Casație și Justiție este foarte clară în sensul că obligația la plata acestor taxe revine numai acelor persoane care au calitatea de beneficiar al serviciilor prestate de S. Română de Radiodifuziune, nu și acelora care nu beneficiază de aceasta. Or, a accepta ca taxa este datorată de orice persoană juridică, indiferent dacă aceasta beneficiază sau nu de serviciul public de radiodifuziune echivalează cu o îmbogățire fără just temei pentru prestatorul de servicii de radiodifuziune.
Pentru toate aceste considerente solicită respectuos onoratei instanțe să constate temeinicia prezentului apel și să dispună în consecință admiterea lui și modificarea în tot a Sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept, își întemeiază prezentul apel pe prevederile art. 466 și urm. din N.C.pr.civ., art. 40 al (3) din Legea nr. 41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare precum și toate celelalte acte normative indicate.
Prin întampinarea formulată intimata S. Romană de Radiodifuziune a solicitat respingerea apelului ca nefundat.
La termenul de judecată din data de 09.01.2014, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj-Secția civilă.
Analizând excepția invocată, tribunalul constată că este întemeiată, astfel că urmează să fie admisă pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S. Română De Radiodifuziune a solicitat obligarea pârâtei . plata sumei de 736,34 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, fiind vorba despre raporturi juridice între persoane care au calitatea de profesioniști, astfel cum este definită această calitate prin art.3 alin.2 și 3 C.civ., conform căruia „Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale, precum si, in raport cu natura si numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia „activităților de producție, comerț sau prestări de servicii” (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț”) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzand posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și M., în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
Tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea CSM nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură „comercială” era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Ca urmare, tribunalul va admite excepția necompetenței Tribunalului Cluj-Secția civilă și va declina competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
Declina competența de soluționare a apelului declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr._ din 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Ianuarie 2014.
Președinte, M. O.-S. | Judecător, D.-I. T. | |
Grefier, L. C. |
L.C. 21 Ianuarie 2014
Red.M.O.S./Tehn.L.C. 21.01.2014/2 ex.24.01.2014
Jud. fond: E. E. P.-Jud. Cluj-N.
| ← Actiune in regres. Decizia nr. 405/2014. Tribunalul CLUJ | Prestaţie tabulară. Decizia nr. 803/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
