Pretenţii. Decizia nr. 351/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 351/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 15336/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 351/R/2014
Ședința publică de la 23 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-S. S.
JUDECĂTOR: D. T.
JUDECĂTOR: F. S. B.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul C. I. P. împotriva Sentinței civile nr. 537/23.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat . SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentului, avocat A. M., în substituirea avocat C. S. și reprezentanta intimatului, avocat T. I. C., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta intimatului depune la dosar împuternicire avocațială.
Reprezentantul recurentului depune la dosar delegație avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 393 lei și timbru judiciar în cuantum de 8 lei, recursul fiind astfel legal timbrat.
Tribunalul invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj-Secția civilă apreciind că această excepție are prioritate față de celelalte cereri și pune în discuție această excepție.
Reprezentantul recurentului depune la dosar un înscris prin care invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, fiind comunicat și prin fax la data de 23.04.2014.
Reprezentantul recurentului solicită instanței admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și declinarea competenței de soluționare a prezentului recurs în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției.
Tribunalul reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Reține că prin Sentința civilă nr. 537/23.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a admis cererea formulată de reclamanta . SRL, in contradictoriu cu pârâtul C. I. P..
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 6136,5 lei cu titlu de pretenții cu dobânda legală calculată de la data de 8 03 2012 și până la achitarea integrală
S-a respins cererea reconvențională.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2711 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorar avocațial.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Între părți s-a încheiat convenția din data de 19.04.2011 prin care pârâtul se obliga să achite penalitățile de întârziere aferente antecontractului 41/B1/A3/11 11 2010 în suma de 1500 euro în 10 transe lunare a câte 150 de euro fiecare
Aceste penalități se afla stipulate în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părți cu nr. 41/B1/A3/11 11 2010 la art. 4.5 fiind în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere în condițiile în care potrivit art.4.2 restul de preț datorat în vederea achiziționării apartamentului ce face obiectul antecontractului urma să se achite de pârât prin credit prima casa cel mai târziu la 30.11.2010 .
În cele din urma contractul autentic a fost încheiat în aceiași zi cu actul contestat respectiv la data de 19.04.2011 contract autentificat sub nr.693/2011 de notar public S. V. B..
În cauza a fost luat interogatorul reclamantei care a învederat că a trimis toate actele solicitate de pârât la timp pentru angajarea împrumutului însă opțiunea de a încheia contract cu Banca Românească i-a aparținut pârâtului Nu recunoaște aspectul legat de faptul că a înțeles să încunoștințeze pe pârât că în cazul în care nu va semna convenția în cauză se va rezilia antecontractul cu daune arata că întâi s-a semnat actul autentic și apoi convenția în discuție
Din interogatoriul luat pârâtului reiese că, convenția în discuție a fost semnată anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare arătând că a fost forțat să o semneze, deoarece în caz contrar nu se mai încheia contractul autentic și pierdea și contractul cu banca recunoaște ca nu a achitat suma în discuție însă nu recunoaște că în acea perioada urmarea și închirierea în paralel a unui apartament ANL .
In cauza a fost audiat martorul reclamantei M. I. care a declarat că este persoana care s-a ocupat de actele de vânzare-cumpărare deoarece pârâtul era clientul acesteia arată că reclamanta a obținut extrasul de carte funciară în termen, dar nu aceasta a fost problema. Practic pârâtul a ales să obțină creditul de la Banca Românească, dar nu l-a obținut pentru că aceasta banca cerea o . documente suplimentare. Arată că la momentul încheierii convenției atacate era deja încheiat contractul de vânzare cumpărare Arata ca aceasta convenție s-a încheiat datorită perfectării cu întârziere a contractului de vânzare-cumpărare și pârâtului i s-a explicat ce reprezintă suma, a fost de acord însă acesta a dorit eșalonarea și reclamanta a fost de acord. Arată ca nu s-a adus nici o amenințare pârâtului. Arată că reclamanta văzând că se tergiversează obținerea creditului de către pârât i-a propus acestuia schimbarea unității finanțatoare respectiv cu BCR unde nu se cereau atâtea formalități. A dedus că pârâtul tergiversa obținerea creditului fiindcă dorea să obțină și un apartament ANL. Arată nici un client nu a tergiversat așa de mult obținerea creditului iar o convenție de genul celei atacate a fost încheiată doar cu acesta.
Din declarația martorului pârâtului B. D. reiese că știe de la pârât că acesta a întâmpinat dificultăți în ceea ce privește obținerea anului credit bancar deoarece, lipsea din dosarul băncii un extras de carte funciara insa nu poate preciza la ce anume se referea un teren sau o dezmembrare .Acest extras de carte funciară nu a fost remis de către vânzător. A fost nevoit să renunțe din aceasta cauza la banca aleasă și să contracteze creditul de la BCR în condiții avantajoase. Arată că a fost prezentă la notar unde reclamanta a comunicat pârâtului că dacă nu înțelege să plătească penalitățile nu vor mai încheia contractul autentic. Arată că pârâtul s-a speriat și la început nu a vrut să plătească arătând că nu s-a încheiat convenția din cauza faptului că reclamanta nu a remis extrasul de carte funciară în discuție. Astfel apoi s-a speriat că va pierde și avansul și apartamentul și a semnat convenția mai ales ca reprezentanții reclamantei au zis că nu semnează contractul autentic ridicându-se să place. De altfel arată că nu își amintește cu exactitate dacă convenția de penalități s-a semnat înainte de contractul autentic dar crede că da .Nu își amintește că în afară de faptul că reprezentanții reclamantei au spus că nu semnează contractul autentic să se fi exprimat în sensul că pârâtul va suportă și alte prejudicii, decât că părțile au stabilit împreună cuantumul penalităților și faptul că se vor achita în transe.
F. de cele de mai sus instanța a considerat cererea întemeiată urmând să o admită în baza art. 969 cod civil.
Astfel a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 6136,5 lei cu titlu de pretenții cu dobânda legală calculată de la data de 8.03.2012 și până la achitarea integrală în baza OG. 13 /2011.
S-a respins însă cererea reconvențională formulată de pârât pentru următoarele:
Se invocă violența ca și viciu de consimțământ art.953 cod civil arătând că, consimțământul nu este valabil dacă este smuls prin violență. Instanța a apreciat că în cauză nu a intervenit acest viciu de consimțământ, în condițiile în care, faptul că reclamanta a comunicat pârâtului că nu semnează convenția de vânzare-cumpărare dacă pârâtul nu înțelege să semneze convenția de penalități, nu este de natură să confere acestei acțiuni caracterul unei violențe nelegitime.
Aceasta, deoarece chiar dacă reclamanta nu înțelegea să încheie contractul autentic, pârâtul avea la dispoziție acțiunea în prestație tabulară, deci putea pe calea justiției să determine pe reclamanta să-și îndeplinească obligația, pârâtul neaflându-se astfel într-o situație fără ieșire care l-ar fi obligat să semneze. Alte acte de amenințare nu au fost relevate de martori Astfel, practic convenția atacată s-a încheiat în urma negocierilor purtate de părți, chiar după cum reiese din cuprinsul convenției suma urma să se plătească în rate la cererea pârâtului, așa cum reiese și din proba testimonială, aspect care arată că practic termenii convenției au fost negociați de părți fapt ce exclude violența. De altfel, așa cum martorul reclamantei a arătat, cel al pârâtului neputând preciza exact, convenția de penalități s-a semnat ulterior semnării contractului autentic, ori acest fapt duce la concluzia că părțile în urma negocierilor au ajuns la înțelegere, respectiv pârâtul a fost de acord să plătească penalitățile, altfel societatea nu și-ar fi asumat riscul să semneze prima dată contractul autentic.
De asemenea, nu se poate reține excepția de neexecutare a contractului invocată de pârât, raportat la invocarea faptului că reclamanta nu și-a îndeplinit propriile obligații.
Acest fapt nu este real, contratul autentic a fost până la urmă încheiat ,însă culpa pentru faptul că s-a încheiat cu întârziere nu aparține reclamantei ci pârâtului care a ales de buna voie pentru obținerea creditului o unitate bancară care cerea foarte multe formalități pentru obținerea acestuia .
De aceea, s-a ajuns practic ca în cele din urmă creditul să fie contractat de la BCR la sugestia reclamantei, practic reclamanta fiind clar interesată să încheie contractul cât mai repede pentru că o astfel de tergiversare. Practic creează societății reclamante pierderi pe care nu își permite să le suporte față de natura comercială a activității prestate.
Astfel faptul că reclamanta nu a remis extrasul de carte funciară nu a fost probat, martorul reclamantei neconfirmând această teză, arătând că acesta a fost remis în septembrie 2010, martorul pârâtei știind aceste aspecte doar din spusele pârâtului. Ori din e –mail-urile depuse de pârât reiese că se solicită extras de carte funciară asupra terenului în 8.09.2010, iar din e-mailul din 1.11.2010 trimis de banca contactată de pârât inițial nu reiese că nu s-ar fi depus extras de carte funciară.
Și chiar dacă ar fi fost așa, nu s-a dovedit că acest fapt îi este imputabil reclamantei, cu atât mai mult cu cât unul din martori a arătat că pârâtul ar fi fost interesat în acea perioada și de o locuință ANL, obținerea acesteia excluzând existența altor proprietăți.
Împotriva sentinței civile nr.537/2014 pronunțată de Judecătoria Clu-N. a declarat în termen legal recurs pârâtul C. I. P. solicitând instanței admiterea recursului și modificarea Sentinței atacate, în sensul: anulării Convenției din data de 19.04.2011 încheiate între pârât și reclamanta . Cluj SRL; restabilirea situației anterioare, prin obligarea reclamantei Ia restituirea sumei de 3.688,96 lei
(echivalentul sumei de 811,58 Euro achitate de pârât în baza Convenției menționate); respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de către . SRL;cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că între pârâtul în calitate de promitent-cumpărător și reclamanta în calitate de promitentă-vânzătoare s-a încheiat Antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 41/B1/A3, având ca obiect dreptul de proprietate asupra Apartamentului nr. 39, situat în blocul de pe ., nr. 3, Cluj-N., împreuna cu cota indiviza din dreptul de proprietate asupra spatiilor comune, cota indiviza de proprietate asupra terenului aferent blocului, cota indiviza de proprietate asupra terenului aferent condominiumului si cota indiviza din dreptul de proprietate aferenta spatiilor comune ale condominiumului, loc de parcare si boxa. Antecontractul a dobândit data certa la data de 11.11.2010, ulterior datei la care s-a semnat inițial (08.04.2010).
Prețul de 52.196 Euro inclusiv TVA, aferent imobilului mai-sus descris, urma a fi achitat astfel, potrivit art. 4 din antecontract: un avans de 5000 de Euro, potrivit art. 4.2 lit. i; restul prețului, de 47.126 Euro, la data semnării contractului autentic de vânzare-cumpărare, cel târziu la 30.11.2010, prin credit Prima Casa.
Antecontractul prevede expres faptul că pârâtul dorește să semneze Contractul de vânzare cumpărare în forma autentică doar în temeiul și cu aplicarea OUG nr. 60/2009 privind Programul Prima Casă, respectiv a H.G. nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima Casa adoptat prin OUG nr. 60/2009. Aceste aspecte reies din prevederile art. 1.10 din cadrul art. 14 Diverse aflat la finalul antecontractului menționat. Cu alte cuvinte, pârâtul era în măsură să plătească diferența de preț rămasă după achitarea avansului doar în momentul obținerii unui credit prin programul Prima Casa, fapt acceptat expres de către reclamanta prin antecontract.
Pârâtul a început imediat demersurile pentru semnarea contractului de credit Prima Casa, contactând in acest sens . in cursul lunii aprilie 2010. În urma analizării situației personale, reprezentanții băncii înscrise in programul Prima Casa au considerat ca subsemnatul îndeplinesc condițiile financiare pentru acordarea creditului necesar acoperirii întregii diferențe de preț, adică de 47.000 euro. urmând a îi acorda acest credit daca imobilul ce urma a fi achiziționat avea toate actele in regula. In acest sens, in mod evident au fost solicitate reclamantei . SRL actele aferente apartamentului, in speța schițe, CF-uri, etc.
In acest sens, exista și mail-uri existente la dosarul cauzei care confirmă faptul că în luna iunie 2010 pârâtul a solicitat reclamantei acte solicitate de Banca Românească: cartea funciară a terenului, act dobândire teren, certificat de urbanism, autorizație de construcție, certificat de atestare a edificării construcției, cf colectiv, act apartamentare, cf apartament, releveu dosar cadastral apartament^ se vedea mail-ul transmis către reclamantă la data de 15 iunie 2010),
În afara de prevederile art. 953 din Codul Civil din 1864. consimțământul nu este valabil când este (...) smuls pr/"n violenta, violenta mai este amintita prin art. 956 C.civ. potrivit căruia este violenta totdeauna când, spre a face o persoana a contracta, i s-a insuflat temerea, raționabilă după dansa, ca va fi expusa persoana sau averea sa unui mu considerabil si prezent.
Violenta în cazul de față a fost exercitată prin amenințarea nelegitimă și injusta adresata de către reclamanta, care in lipsa oricărei culpe contractuale a declarat că va semna contractul autentic de vânzare-cumpărare doar dacă recurentul acceptă plata acelor penalități de întârziere, iar in caz contrar va trece la desființarea antecontractului încheiat. subsemnatul urmând sa pierd apartamentul contractat, creditul obținut după eforturi considerabile si avansul achitat de 5000 Euro, ce semnifica o pierdere patrimoniala importanta pentru subsemnatul.
Nelegitimitatea demersurilor reclamantei rezulta din conduita pe care aceasta a adoptat-o, exprimându-și în mod clar intenția de a îi provoca o pierdere patrimoniala (pierderea apartamentului, a creditului si a avansului) in măsura in care nu semnam Convenția amintita. Conform art. 970 din Codul Civil 1864. Convențiile trebuie executate cu bună-credință, prevedere pe care reclamanta a încălcat-o în mod flagrant prin amenințarea cu neexecutarea obligațiilor contractuale (neîncheierea contractului autentic) și cu desfacerea abuzivă (fără nicio culpă a pârâtului) a antecontractului).
Amenințarea reclamantei a fost injustă și presupunea consecințe grave pentru subsemnatul. Această constrângere a fost singurul motiv pentru care am semnat Convenția privitoare la penalități. Atitudinea pârâtului anterior exercitării constrângerii a fost de respingere categorică a pretenției reclamantei cu privire la penalități, așa cum reiese din Răspunsul la notificarea reclamantei din data de 14.03.2011. In cuprinsul acestui răspuns subsemnatul am arătat că nu datorez penalități de întârziere, deoarece această întârziere este imputabilă exclusiv reclamantei, și nu pârâtului.
În ședința publică din data de 23.04.2014, instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
Analizând excepția invocată, tribunalul reține următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată în reprezintă convenția încheiată între un profesionist și u particular, ceea ce imprimă caracter de acțiune între profesioniști întregului litigiu.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului Cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia „activităților de producție, comerț sau prestări de servicii” (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț”) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și M., în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
Tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea CSM nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură „comercială” era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.158 C.proc.civ. tribunalul va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj-Secția civilă.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de C. I. P. împotriva Sentinței civile nr. 537/23.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Definitivă.
Fără cale de atac.
Dată și pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2014.
Președinte, A.-S. S. | Judecător, D. T. | Judecător, F. S. B. |
Grefier, L. C. |
L.C. 06 Mai 2014
Red.A.S.S./Tehn.L.C.
Jud. fond: I. V.-Jud. Cluj-N.
3 ex./08.05.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 380/2014. Tribunalul CLUJ | Fond funciar. Decizia nr. 681/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
