Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 86/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 86/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 8808/256/2011
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.86
Ședința publică din 23 ianuarie 2014
PREȘEDINTE - A. L.
JUDECĂTORI – M. C. M.
- C. R. D.
GREFIER - G. B.
S-a luat în examinare recursul civil având ca obiect constatare nulitate act juridic, recurs declarat de recurenta reclamantă S. E., cu domiciliul în Medgidia, Valea Dacilor, județ C., împotriva sentinței civile nr.360/04.02.2013 pronunțate de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte A. R. și S. A., ambele cu domiciliul în Medgidia, Valea Dacilor, județ C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatele pârâte avocat B. R., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind recurenta reclamantă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.88 și următoarele Cod procedură civilă și că recurenta reclamantă a depus, prin serviciul registratură, la data de 23 decembrie 2013, cerere de repunere a cauzei pe rol, care este timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei, conform chitanței de la dosar și timbru judiciar de 5 lei și precizări cu privire la valoarea obiectului litigiului, suplimentând timbrajul aferent cererii de recurs cu suma de 118 de lei, conform chitanței de la dosar și timbru judiciar de 3 lei, iar la data de 21 ianuarie 2014 a depus cerere de judecare a cauzei chiar și în lipsa părților legal citate, după care:
Instanța pune în discuție cererea de repunere pe rol formulată de către recurenta reclamantă.
Reprezentantul convențional al intimatelor pârâte apreciază că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune repunerea cauzei pe rol, având în vedere că recurenta reclamantă trebuia să demonstreze printr-un act oficial valoarea actuală a imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare, nefiind suficiente precizările pe care le-a depus la dosar.
Instanța, având în vedere dispozițiile art.155 indice 1 alin.2 Cod de procedură civilă și reținând împrejurarea că prin cererea de repunere pe rol a fost precizată valoarea obiectului litigiului la 3300 de lei, încuviințează cererea recurentei reclamante și repune cauza pe rol apreciind că a fost îndeplinită obligația stabilită în sarcina acesteia.
Totodată, instanța, în raport de valoarea precizată de către recurenta reclamantă, în funcție de care s-a stabilit și la fond taxa judiciară de timbru, fără să fi fost contestată, constată că prezentul recurs este legal timbrat.
Reprezentantul convențional al intimatelor pârâte solicită a se lua act că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Luând cuvântul, reprezentantul convențional al intimatelor pârâte solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, urmând a se avea în vedere că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a respins acțiunea formulată întrucât nu a constatat niciunul dintre cazurile care ar fi condus la nulitatea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între recurenta reclamantă, pe de o parte și fiul acesteia și nora, pe cealaltă parte în anul 1996. Corect a constatat instanța de fond că acest contract a fost recunoscut și și-a produs efectele timp de 15 ani, fără a fi denunțat.
Cu privire la problemele de drept care sunt invocate prin cererea de recurs, în sensul că hotărârea atacată s-a motivat pe eroare și nu pe dol, se va observa că în cauză nu există nici eroare, nici dol, astfel cum rezultă din probe și cum a argumentat instanța de fond. Niciuna dintre cauzele de nulitate prevăzute de în Codul civil nu pot fi regăsite în motivarea și în probatoriile care au fost administrate în fața instanței de fond.
Totodată, solicită, în temeiul prevederilor art.274 Cod procedură civilă, obligarea recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea cauzei, potrivit chitanței de plată a onorariului de avocat.
Constatând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. _, reclamanta S. E. a chemat în judecată pe pârâții S. A. și A. R., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 373/29.10.1996 la B.N.P. V. E. din Medgidia.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.373/29.10.1996 la B.N.P. V. E. din Medgidia, vânzătorii S. G. și S. E. au vândut fiului lor S. A. imobil- casă de locuit și teren în suprafață de 2008 m.p., situat în Valea Dacilor- Medgidia, județ C..
A susținut reclamanta că prețul din contractul de vânzare-cumpărare este fictiv, fiind trecut la momentul încheierii actului pentru calculul taxelor de timbru, faptul că au vândut imobilul fiului lor pentru ca acesta în schimbul casei să-i întrețină pe tot parcursul vieții, să le asigure cele necesare traiului de zi cu zi, să se ocupe de înmormântări și de cheltuieli legate de pomenirea tradițională conform religiei creștine. Actul încheiat la notariat nu a fost practic o vânzare pentru că nu s-a cerut și nu s-a plătit vreun preț, intenția vânzătorilor fiind aceia de a o da unuia din copii, în schimbul întreținerii pe timpul vieții. Ambii soți au avut convingerea când au vândut imobilul fiului lor S. A., că vor avea o bătrânețe liniștită și stabilă material. Ulterior au aflat că acest contract nu asigura garantarea contractuală a întreținerii, iar reclamanta S. E. este abandonată de toți membrii familiei de circa 3-4 ani, soțul acesteia, S. G., fiind decedat.
A mai menționat reclamanta că ceilalți 3 copii ai reclamantei nu sunt de acord să o întrețină, deoarece toate bunurile au fost date fiului, S. A..
În drept s-au invocat prevederile art.948 C.civ. coroborat cu art.1303 C.civ.
În susținerea cererii s-au depus înscrisuri: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.373/29.10.1996 la B.N.P. V. E. din Medgidia.
S-a solicitat de părți administrarea probei cu interogatoriul pârâților, a probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martori.
Pârâta S. A., legal citată, a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, arătând faptul că: cele susținute de reclamantă nu corespund realității; împreună cu defunctul soț- decedat la data de 08.01.2012 au plătit prețul conform contractului de vânzare-cumpărare nr.373/29.10.1996; au respectat clauza în sensul că reclamanta și defunctul ei soț și-au păstrat dreptul de habitație în partea de sud a imobilului în două camere, hol, anexă și bucătărie.
S-a mai menționat de pârâtă faptul că în cei 16 ani de la data de la care a cumpărat imobilul împreună cu soțul său, S. A., i-au adus o . îmbunătățiri: au construit o cameră, bucătărie și o baie complet utilată; au renovat complet trei camere și un hol; au schimbat 11 ferestre, două uși; au construit 90 metri liniari gard de ciment; au montat 2 porți mari de fier și una mică; au construit un garaj; au construit mai multe anexe pentru animale.
S-au depus la dosarul cauzei: certificatul de deces al pârâtului S. A. – fila 18 dosar, având .- nr._ eliberat de Primăria Municipiului Medgidia la data de 10.01.2012.
La termenul de judecată din data de 05.03.2012 a fost introdus în cauză unicul moștenitor al pârâtului defunctul S. A., decedat la data de 08.01.2012, respectiv A. R..
Prin sentința civilă nr.360/04.02.2013 Judecătoria Medgidia a respins cererea formulată de reclamantă ca nefondată, reținând din interogatoriul luat reclamantei că: aceasta a semnat în fața notarului contractul de vânzare-cumpărare împreună cu soțul său S. G. după ce în prealabil au citit actul; le-a fost respectat dreptul de habitație la ambii soți, și în prezent reclamantei; după încheierea contractului de vânzare-cumpărare au conviețuit în bune relații familia vânzătorilor cu familia cumpărătorilor; atunci când pârâta S. A. era plecată din țară, reclamanta era ajutată de fiul său și de nepoata sa; reclamanta și soțul său nu s-au opus la nicio îmbunătățire a imobilului în cauză de-a lungul timpului.
Din declarațiile martorilor propuși de pârâți a reieșit faptul că părțile litigioase erau în relații amiabile, mâncau împreună, lucrau pământul împreună, baza veniturilor comune constituind în creșterea și vânzarea de animale.
Martorii au mai susținut faptul că: pârâții au construit încă un corp de casă în curtea comună- de fapt, au prelungit vechiul imobil- casă de locuit, corp format din 2-3 camere, bucătărie, baie și alte anexe, construcții edificate în mare parte cu banii câștigați de pârâta S. A. în Italia cam prin anul 1997; bătrânii erau ajutați de pârâți în sensul că aceștia îi duceau la medic de câte ori aveau nevoie, le plăteau facturile la Enel, impozite și taxe le cumpărau alimente; pe ceilalți copii ai familiei S. G. și S. E., aceștia i-au ajutat în sensul că le-au cumpărat la unii imobile, la alții bunuri mobile, ajutându-i cu bani când aceștia s-au căsătorit.
Din declarațiile martorilor propuși de reclamantă, s-a reținut că: la vânzarea imobilului nu s-ar fi plătit prețul; părțile au convenit să încheie vânzarea-cumpărarea deoarece dacă s-ar fi perfectat un contract de donație sau testament acestea ar fi putut fi atacat în justiție de către ceilați moștenitori, respectiv ceilalți copii ai soților S. G. și S. E.; de la decesul lui S. G., reclamanta nu a mai fost vizitată prea des de pârâta S. A..
Martorii au mai declarat că pârâtul S. A., până la data decesului a afirmat că ar dori să se anuleze actul de vânzare-cumpărare încheiat de părți, deoarece nu se mai înțelegea cu soția sa S. A. și că până la decesul acesta lucra 4 ha de teren agricol care aparținea părinților săi, iar cu produsele obținute creștea animale și cu banii obținuți din vânzarea acestora o ajuta și pe mama sa, S. E..
Instanța de fond a arătat că este discutabil termenul după care reclamanta a înțeles să conteste contractul de vânzare-cumpărare din prezenta cauză, și anume 15 ani, în condițiile în care după ce le-a fost citit actul de către notar, vânzătorii S. G. și S. E. au semnat actul, n-au obiectat cu privire la prețul și obiectul acestuia. De fapt, din anul 1966 și până în prezent nu a existat nici o obiecțiune legată de clauzele contractuale însușite de ambele părți contractante.
S-a reținut că reclamanta a promovat prezenta acțiune sub presiunea celorlați copii, care n-ar fi de acord cu hotărârea pe care părinții lor au luat-o în anul 1996- anul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care părinții și-au ajutat material și ceilalți copii, oferindu-le acestora diferite bunuri, bani pentru nunți și imobile.
Mai mult s-a făcut dovada faptului că părinții nu au avut nimic împotrivă ca pârâții să-și construiască în curte un alt imobil, ca și îmbunătățirile aduse imobilului inițial al părinților.
În fine, tot din probele administrate rezultă că, în permanență, vânzătorii au beneficiat de întreținere și îngrijire și de dreptul de a habita în corpul de clădire construit de părinți inițial, chiar facă aceste condiții nu au fost stipulate în contractul de vânzare-cumpărare din prezentul litigiu.
În termen legal, împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea și pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunii sau trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru a se pronunța asupra tuturor cererilor cu care a fost investită.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că: tardivitatea formulării cererii nu a fost invocată nici din oficiu, nici de pârâți prin întâmpinare; pârâții nu au formulat cerere reconvențională cu privire la pretinse îmbunătățiri; s-a invocat nulitatea absolută a contractului în temeiul art.948 și 1303 C.civ., pentru cauză falsă, ilicită etc., preț neserios sau lipsa prețului, iar instanța de fond a analizat un motiv de nulitate relativă-dolul ca și viciu de consimțământ.
A mai precizat recurenta-reclamantă că din probele administrate rezultă incidența dispozițiilor referitoare la pactele asupra unei succesiuni nedeschise lovite de nulitate, contractul fiind încheiat pentru ca după deces copiii să nu se mai certe. Efectul cert a fost însă lichidarea viitorului patrimoniu succesoral și înlăturarea celorlalți copii de la succesiune, dar instanța nu s-a pronunțat asupra acestei apărări.
De asemenea, s-a arătat că din probe au rezultat următoarele: nu s-a plătit niciun preț; nu sunt îndeplinite condițiile de validitate a contractului; reclamanta și soțul ei au dorit să beneficieze de îngrijire și întreținere, pe care cumpărătorii le-au acordat doar pentru scurt timp; deși în vârstă și cu reale probleme de sănătate, reclamanta este de mult timp abandonată de către pârâte.
Intimatele-pârâte au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Nu s-a cerut administrarea de probe noi în calea de atac.
Examinând sentința civilă atacată prin prisma motivelor de recurs (ce se circumscriu cazului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.) și a materialului probator existent la dosarul cauzei, în conformitate cu disp.art.3041C.proc.civ., tribunalul constată următoarele:
Motivele de nulitate invocate prin cererea introductivă de instanță, precizate ulterior prin notele de ședință atașate la f.34 din dosarul de fond, au vizat exclusiv eroarea obstacol, prețul fictiv și prețul neserios.
A susținut reclamanta că prețul a fost trecut în act doar pentru plata taxei de timbru, că suma trecută formal a fost infimă față de valoarea de circulație a bunului și că intenția reală a părților a fost de a încheia o donație cu sarcini, iar nu un contract de vânzare-cumpărare.
În aceste condiții, tribunalul constată că niciunul dintre aspectele relevate în cererea de recurs nu este de natură să conducă la reformarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității absolute a contractului autentificat sub nr.373/29.10.1996 la B.N.P.V. E. din Medgidia.
Sub un prim aspect, este de menționat faptul că prima instanță a soluționat cauza pe fond, iar nu prin admiterea excepției tardivității (prescripției), și că îmbunătățirile pretinse de către pârâte nu au fost apreciate ca determinante pentru respingerea acțiunii, astfel încât sunt neavenite aserțiunile din recurs referitoare la aceste aspecte.
Se mai afirmă în recurs că s-ar fi invocat nulitatea absolută a contractului pentru cauză falsă și ilicită, respectiv că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra apărării întemeiate pe nulitatea pactelor asupra unei succesiuni nedeschise, or la judecata în primă instanță nu s-a făcut niciodată trimitere, oral sau în scris, la acest motiv de nulitate sau la această instituție, iar în calea de atac a recursului este inadmisibilă formularea de cereri noi (în cazul de față motive noi de nulitate a contractului), potrivit art.294 alin.1 rap. la art.316 C.proc.civ.
În fine, se constată că probele administrate nu au demonstrat incidența vreunui motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare în discuție, astfel că apare justă soluția adoptată în primă instanță.
Nulitatea este o sancțiune de drept civil care exprimă efectele actului juridic potrivnice scopului urmărit de dispozițiile legale referitoare la condițiile sale de validitate, contemporane cu nașterea actului juridic, iar în cauză nu s-a demonstrat lipsa vreuneia dintre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, prevăzute de art.948 C.civ.
În primul rând, nu se poate aprecia că ar fi fost analizate alte motive de nulitate decât cele învederate de reclamantă. Deși nu s-a invocat în mod expres dolul, ca și viciu de consimțământ, un asemenea motiv de nulitate putea fi dedus din expunerea de motive a cererii de chemare în judecată, câtă vreme reclamanta a încercat să dea de înțeles că a fost înșelată de fiul său, respectiv că acesta a convins-o să semneze actul garantându-i întreținerea și locuința pentru tot restul vieții. Pe de altă parte, analiza făcută de prima instanță a fost suficient de cuprinzătoare prin raportare la împrejurările de fapt rezultate din probele administrate, astfel că prin argumentația expusă în considerentele hotărârii s-a răspuns în mod implicit și motivelor de nulitate invocate în mod expres de către reclamantă.
În ceea ce privește eroarea-obstacol, se reține că vizează însăși naturii actului juridic (error in negotio) și este produsul neconcordanței involuntare dintre voința reală internă, comună a părților contractante și voința exprimată în actul juridic. Instituția erorii-obstacol, neprevăzută de Codul civil, a fost acceptată în practică și doctrină, cu motivarea că fiind o eroare asupra naturii actului juridic (error in negotio) sau a identității obiectului actului juridic (error in corpore) este distructivă de consimțământ, astfel încât atrage sancțiunea nulității absolute.
Pentru corecta determinare a naturii contractului este necesar a se stabili intenția părților care rezultă din conținutul actului, precum și din împrejurările de fapt, pe baza materialului probator existent la dosar.
În speță, contractul încheiat nu conține nicio clauză, nefăcându-se referiri la eventualele prestații de întreținere din partea pârâților. S-a trecut în mod expres numai dreptul de abitație viageră al vânzătorilor în imobilul înstrăinat or, dacă scopul contractului ar fi fost întreținerea, așa cum s-a menționat dreptul de abitație, s-ar fi trecut și clauza de întreținere.
Din răspunsul reclamantei la interogatoriu reiese fără niciun dubiu că aceasta a avut reprezentarea clară a naturii actului pe care l-a semnat și că până la introducerea acțiunii de față nu a pretins niciodată că în realitate s-a intenționat încheierea unei donații cu sarcini și nu a unui contract de vânzare-cumpărare.
O asemenea ipoteză nu a putut fi relevată nici de martorii audiați la cererea părților, în condițiile în care niciunul dintre ei nu a asistat la încheierea contractului și la eventuale discuții care ar fi avut loc între părțile contractante înainte de acest moment, în legătură cu natura convenției sau cu anumite obligații pe care și le-ar fi asumat cumpărătorii.
De asemenea, reclamanta nu a oferit o justificare logică pentru care pretinsa intenția reală a părților, de a încheia un contract de întreținere/donație cu sarcini, nu ar fi putut fi transpusă în act la momentul întrunirii acordului de voință.
Prin urmare, nici din conținutul actului, nici din probele aduse de părți nu se poate reține natura juridică a unui contract de întreținere sau a unui contract de donație, ci a unui contract de vânzare-cumpărare propriu-zis în condițiile art.1294 C.civ., în care se arată că “Vinderea este o convenție prin care două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul lui.”
Nu se poate reține nici că prețul a fost fictiv, respectiv că a fost prevăzut fără intenția de a fi plătit, câtă vreme declarația vânzătorilor inserată în contract, în sensul că au primit în întregime prețul de la cumpărători anterior încheierii contractului, nu a fost combătută prin dovezi concludente. Niciunul dintre martori nu a evidențiat împrejurări concrete, de natură a susține afirmația reclamantei privind neplata prețului, depozițiile lor sub acest aspect nefiind bazate pe percepții proprii, nemijlocite, ci pe simple presupuneri. Astfel, doar martorul S. I. a declarat că „știe de la bătrân” că nu s-au dat bani la vânzare-cumpărare, în timp ce martorul V. I. a fost și mai evaziv, arătând că, „din câte a înțeles, din discuțiile avute cu S. A., suma trecută în act nu era reală, așa se făceau actele înainte, fără să se dea bani”.
În ceea ce privește caracterul de seriozitate a prețului, în sensul textului art.1303 C.civ., acesta implică o echivalență valorică relativă, raportată atât la valoarea lucrului vândut, cât și la subiectivismul părților contractante care, prin efectul voinței lor, sunt libere să aprecieze întinderea valorii care se plătește ca preț și i pot să determine chiar un preț inferior valorii reale a bunului în considerarea unor relații speciale dintre acestea ( rudenie în cazul de față).
În speță, prețul la care s-a perfectat vânzarea între părți-3.000.000 lei este unul rezonabil la nivelul anului 1996, reprezintă expresia liberului consimțământ al părților contractante și exclude o disproporție prea mare în raport de valoarea reală a bunului, care să nu fie susceptibilă de o justificare firească.
Pentru a putea fi considerat derizoriu și pentru a atrage astfel nulitatea actului pentru absență de cauză, prețul la care s-a perfectat convenția între pârâți ar fi trebuit să fie atât de disproporționat în raport cu valoarea bunului vândut, încât să treacă drept ridicol adică, în sens juridic, inexistent. Ori, prețul amintit anterior a fost de natură să constituie o cauză suficientă a obligației de transmitere a dreptului de proprietate și a contraprestației cumpărătorului, astfel încât nu se poate aprecia că pârâții ar fi urmărit prin încheierea actului de vânzare-cumpărare fraudarea drepturilor reclamantei.
Pentru toate aceste argumente și în temeiul disp.art.312 alin.1 C.proc.civ.,
din susținerile părților și din declarațiile martorilor audiați rezultând fără niciun dubiu că prezenta acțiunea fost introdusă de către reclamantă numai la insistențele celorlalți trei copii, nemulțumiți de faptul că nu-și mai pot valorifica drepturile succesorale asupra imobilului înstrăinat, se va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, în conformitate cu disp.art.274 alin.1 C.proc.civ., recurenta-reclamantă va fi ținută la plata cheltuielilor efectuate de intimați în vederea soluționării prezentei căi de atac, respectiv onorariul apărătorului ales în cuantum de 500 lei, potrivit dovezii de plată atașate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă S. E., cu domiciliul în Medgidia, Valea Dacilor, județ C., împotriva sentinței civile nr.360/04.02.2013 pronunțate de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte A. R. și S. A., ambele cu domiciliul în Medgidia, Valea Dacilor, județ C..
Obligă recurenta în favoarea intimaților la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. L. M. C. M. C. R. D.
GREFIER,
G. B.
Jud.fond A.V.V./Red.și tehnored.dec.jud.A.L./29.01.2013/2ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 279/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Reziliere contract. Decizia nr. 845/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
