Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 5/2013. Tribunalul COVASNA
Comentarii |
|
Decizia nr. 5/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 2742/305/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 5/A/ 2013
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ö. LORAND A. - JUDECĂTOR
JUDECĂTOR: O. N.
GREFIER: P. C. F.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de pârâta L. T. – I., domiciliată în municipiul S. G., ., ., . în contradictoriu cu reclamantul T. S., cu domiciliul în localitatea Micfalău, ., județul C. și A. T. DIN C. PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI S. G., cu sediul în municipiul S. G., ., nr. 2, județul C., respectiv A. T. DIN C. PRIMĂRIEI COMUNEI MICFALĂU, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2754 din 23 octombrie 2012 a Judecătoriei S. G., pronunțată în dosarul civil nr._, având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, părțile sunt lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că, prin serviciul registratură al instanței, apărătorul apelantei, avocat U. G., a depus concluzii scrise.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 08 ianuarie 2013, când părțile au fost lipsă, iar instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 146 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 2754 din 23 octombrie 2012 a Judecătoriei S. G., s-a admis atât acțiunea formulată de reclamantul T. S. împotriva pârâtei L. T., cât și cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională L. T..
S-a stabilit domiciliul minorului T. M. - S., născut la data de 13.06.2008, la mamă.
Reclamantul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului în cuantum procentual de 25% din venitul net lunar al pârâtului, începând cu data introducerii cererii reconvenționale (11.09.2012) și până la majorat sau alte dispoziții ale instanței.
S-a încuviințat reclamantului să aibă legături personale cu minorul T. M. - S. stabilind un program de vizitare a acestuia după cum urmează:
- În a doua și a patra săptămână din lună, sâmbătă de la ora 10,00 și până duminică ora 18,00;
- O lună în vacanța de vară, primele două săptămâni în prima parte a vacanței și două săptămâni în a doua parte a vacanței;
- În timpul vacanței de primăvară în anii impari 4 zile care să includă Paștele și în anii pari 4 zile care să nu includă Paștele;
- În timpul vacanței de iarnă o săptămână, în anii impari în acea parte a vacanței care să nu includă sărbătorile de C., iar în anii pari în acea parte a vacanței care să includă această sărbătoare de fiecare dată cu obligația tatălui de a aduce minorul la domiciliul mamei.
Cheltuielile de judecată au fost compensate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, din relația de concubinaj a părților a rezultat minorul T. M. - S., născut la data de 13.06.2008 care, în urma despărțirii celor doi concubini, a rămas în îngrijirea mamei sale, care nu permitea tatălui să aibă legături personale cu propriul copil.
În soluționarea cererii referitoare la stabilirea unui program de vizitare prima instanță a avut în vedere că, în drept, potrivit dispozițiilor art. 401 cod civil „În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.
În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept”. Ca atare, părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul are dreptul de a păstra legături personale cu acesta, modalitățile de exercitare a acestui drept fiind diferite în funcție de împrejurările speței.
În soluționarea aceleiași cereri, prima instanță a avut în vedere că părintele la care nu a fost stabilită locuința minorului păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională. Ca atare, părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul are dreptul de a păstra legături personale cu acesta, modalitățile de exercitare a acestui drept concretizându-se - conform practicii judiciare statuate în acest sens - în vizitarea copilului la locuința acestuia, petrecerea împreună cu acesta a sfârșitului de săptămână și petrecerea vacanței de către copil împreună cu fiecare dintre părinții săi.
Astfel, prima instanță a apreciat că solicitarea reclamantului privind stabilirea unui program de vizitare a minorului este întemeiată.
În stabilirea modalității concrete a programului de vizitare a minorului pe parcursul întregului an instanța de fond a ținut seama de vârsta acestuia – 4 ani, luându-se totodată în considerare necesitatea ca minorul să petreacă echilibrat și în mod alternativ sfârșitul de săptămână și vacanțele școlare - ce presupun mai mult timp liber - cu fiecare dintre părinți.
Referitor la cererea reconvențională formulată în cauză, instanța de fond, având în vedere și concluziile referatului de anchetă socială, a apreciat că este în interesul minorului - interes ce primează în această materie, conform art. 263 Cod civil, ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți în conformitate cu dispozițiile art. 397 Cod civil.
Instanța de fond, de asemenea, în conformitate cu art. 400 Cod civil, văzând concluziile aceleiași anchete sociale cu privire la locuința minorului, a stabilit locuința acestuia la mama pârâtă – reclamantă reconvențională, care îi oferă toate condițiile necesare atât din punct de vedere afectiv cât și material în vederea unei dezvoltări armonioase.
În soluționarea capătului de cerere referitor la stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea minorului și în sarcina reclamantului – pârât reconvențional, prima instanță a avut în vedere că potrivit art. 487 Cod Civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, iar conform art. 529 alin. 1 Cod civil întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.
Având în vedere situația de fapt reținută de instanță și dispozițiile legale anterior enunțate, prima instanță a admis și acest capăt de cerere, acesta fiind întemeiat, astfel că a obligat pârâtul – reconvențional T. S. la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului T. M. - S..
Văzând dispozițiile art. 530 alin. 3 Cod civil, care prevăd posibilitatea stabilirii pensiei de întreținere într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere, ținând seama și de faptul că reclamantul – pârât reconvențional T. S. nu mai are alți minori în întreținere și văzând și plafonul maxim de1/4 prevăzut de art. 529 alin. 2 – Cod civil pentru ipoteza unui copil în întreținere, instanța a dispus în consecință.
Față de faptul că pensia de întreținere se acordă numai în măsura în care este cerută, prezumându-se deci că reclamanta reconvențională a avut până la data cererii de chemare în judecată mijloacele pentru procurarea celor necesare traiului, pârâtul - reconvențional a fost obligat la plata pensiei începând cu data înregistrării cererii reconvenționale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea sentinței în ceea ce privește programul de vizitare, întrucât acesta este prea lung, minorul fiind un copil bolnav care nu poate fi preluat de tată la domiciliul acestuia din Micfalău.
Apelul este nefondat.
În urma desfacerii căsătoriei, responsabilitatea părinților față de copiii lor nu încetează. Astfel, părintele care trăiește separat de copil, are dreptul și obligația de a ține legături constante cu acesta, iar părintele căruia i s-a încredințat copilul are obligația să faciliteze și să asigure aceste legături.
Toate aceste au consecință situația ca minorul să îi știe aproape în continuare pe ambii părinți, să poată conta pe ajutorul amândurora. În cazul în care unul dintre părinți tinde să împiedice legăturile copilului cu celălalt părinte, poate provoca o întoarcere a copilului împotriva ambilor săi părinți, ceea ce trebuie prevenit.
În cazul de față, tatăl își iubește sincer copilul și dorește să mențină cu acesta legături strânse, firești pentru o relație părinte – copil. Solicitările apelantei, prin care se dorește obstacolarea acestor relații, apar nefondate, arătarea interesului copilului, care peste câteva luni împlinește 5 ani, deci este la o vârstă la care deplasarea sa de la domiciliul mamei la domiciliul tatălui, o distanță de aproximativ de 20 km, nu poate ridica probleme sau greutăți, cum nu este o piedică nici boala sa, care este una acută, temporară, cea de infecție a căilor respiratorii.
Constatând că cele arătate în apel și solicitările formulate sunt vădit neîntemeiate, sentința fiind legală și temeinică sub aspectul programului de vizitare, apelul declarat va fi respins ca nefondat, conform art. 296 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de pârâta L. T. - I. împotriva Sentinței civile nr. 2754 din 23 octombrie 2012 a Judecătoriei S. G., pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
Ö. Lorand A. O. N. P. C. F.
Red. O.L.A./08.02.2013
Tehnored. P.C.F./08.02.2013
- 6 exemplare -
Judecător fond: A. C.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 416/2013. Tribunalul COVASNA → |
---|