Anulare act. Sentința nr. 2721/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2721/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 3192/305/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.228/A
Ședința publică de la 26 mai 2015
Completul constituit din:
Președinte: R. I. C.
Judecător: V. I. A.
Grefier: C. A.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta P. A. K. împotriva sentinței civile nr. 2721 din 23 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Sf. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se constată lipsa apelantei și a intimatei S.C. B. S.A. – Sucursala C..
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și la care se face trimitere, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru data de 19 mai 2015 și 26 mai 2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față,
Prin sentința civilă nr.2721/23 decembrie 2014 a Judecătoriei S. G. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta P. A. K. cu domiciliul în mun. Sf. G., . C. nr. 19, jud. C., CNP_, în contradictoriu cu pârâta . sediul în București, .. 6.A, sector 2 înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ .
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul de credit imobiliar nr.HL9282/28.03.2007 prin care reclamanta a împrumutat suma de_ CHF pentru o perioadă de 420 de luni .
Conform pct.5.1 din contract, rambursarea ratelor lunare urma să se facă în moneda în care s-a acordat creditul, respectiv în CHF. Însă, nu există nici o prevedere contractuală care să oblige clientul împrumutat să cumpere valuta CHF de la pârâta . cursul de schimb practicat de această bancă. Astfel, reclamanta a ales de bună voie valuta în care să obțină creditul, respectiv CHF, a primit creditul în această valută și are obligația de a restitui ratele în aceeași valută. Aceasta are posibilitatea de a achiziționa valuta pentru plata ratelor de la orice unitate financiar bancară, de la casele de schimb valutar sau să obțină aceste sume din resurse personale, fără a se impune din partea pârâtei să cumpere valuta de la S.C. B. S.A. la cursul de schimb practicat de această bancă.
De altfel, reclamanta nici nu a precizat care ar fi clauza contractuală presupus abuzivă în care sunt prevăzute dispoziții cu privire la cursul de schimb în care se achită ratele, instanța constatând că în cuprinsul contractului nu există o astfel de clauză.
Cu privire la clauza prevăzută la pct. 4.3 din contract privind dreptul băncii de a modifica dobânda în funcție de indicele de referință stabilit de bancă, instanța constată următoarele:
La data acordării creditului, dobânda a fost stabilită în procent de 5,35% pe an, menținându-se la acest nivel timp de 12 luni, conform prevederilor contractuale.
Ulterior, dobânda a fost majorată la 7% și 7,35 % până la data de 19.09.2010 când au fost puse în aplicare dispozițiile OUG nr.50/2010. Astfel, dobânda a fost calculată ca suma dintre din maja băncii ( 7,24%) și indicele Libor CHF la 3 luni ( 0,11 %). Începând cu data de 19.01.2011, rata dobânzii a scăzut progresiv, fiind în prezent de 6,261 %.
În drept, instanța a constatat că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența prevederilor Legii 193/2000, fiind raporturi ce decurg dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant, respectiv banca și un consumator, respectiv reclamanta, astfel cum cele două categorii sunt definite în art.2 din lege.
Legea 193/2000 prevede o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv.
Astfel, în cadrul art.4 alin.6 din Legea 193/2000 se arată că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care asemenea clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Legea 193/2000 este legea ce transpune în dreptul național prevederile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și în mod corespunzător art. 4 alin.6 din actul normativ național transpune prevederile art.4 alin.2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”
Potrivit art.4 alin.1 din Legea 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În speță, instanța a constatat că această condiție prevăzută de art.4 alin.2 din Legea 193/2000 este îndeplinită cu privire la toate clauzele contractuale stipulate în contractul intervenit între părți, deoarece acest contract reprezintă un contract tipizat cu clauze nenegociabile, cu excepția clauzei privind dobânda aplicată, reclamanta având posibilitatea de a alege fie dobânda fixă pe toată perioada de derulare a contractului, fie dobânda variabilă, care dă posibilitatea băncii de a modifica nivelul dobânzii pe parcursul derulării contractului. Însă, pentru a avea caracterul unei clauze abuzive, această prevedere contractuală privind modificarea nivelului dobânzii, chiar în mod unilateral, trebuie să dea dreptul băncii de a modifica dobânda fără a avea un motiv întemeiat, care să fie precizat în contract, conform anexei nr.1 la L 193/2002 cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive. Astfel, potrivit alin.1 lit. a din anexă, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Astfel, la pct. 4.3 și 4.4 din contractul de împrumut se prevede că nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția indicelui de referință stabilit de bancă, iar orice modificare a ratei dobânzii va fi comunicată împrumutatului cel mai târziu la data aplicării noii rate. De asemenea, conform pct. 4.6 împrumutatul are posibilitatea de a rezilia contractul prin rambursarea restului sumei din creditul primit.
Cu privire la comisionul de administrare credit prevăzut de pct. 4.11 lit. b din contractul de împrumut, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art.36 alin.1 și 3 din OUG 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor si, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.
Prin urmare, comisionul de administrare a creditului a fost prevăzut în contractul de împrumut, reclamanta a avut cunoștință despre existența acestuia, iar perceperea acestui comision a fost confirmată ulterior încheierii contractului prin OUG nr.50/2010.
Față de aceste considerente, constatând că nici una dintre clauzele menționate de reclamantă nu întrunește condițiile pentru a fi calificată ca și o clauză abuzivă, în sensul dispozițiilor Legii nr.193/2000, prima instanță a respins cererea ca neîntemeiată.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. A. K..
În motivarea apelului se arată că sentința este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În cauză a fost încălcată art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, care trebuie interpretat în sensul:
„termenii” obiectul principal al contractului nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în moneda străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea din cauza mea, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute.
În contract este stipulată efectuarea oricăror plăți în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar, evident și a cheltuielilor generate de mecanismul de schimb valutar din lei în euro și din euro în franci, lipsa francilor elvețieni de la casele de schimb valutar pe perioadă mare de timp, diferențele dintre cursul practicat de bancă și casele de schimb valutar și respectiv cursul stabilit de BNR, diferențele dintre cursul de vânzare și cel de cumpărare au condus la majorarea continuă a costurilor contractului, producând un dezechilibru major al prestațiilor reciproce ale părților, în detrimentul împrumutatului, cu efectul obținerii unor foloase de către banca împrumutătoare fără contraprestație.
O astfel de clauză, potrivit căreia avea obligația de a plăti în cadrul ratelor împrumutului și diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare a monedei străine, lucru notoriu și care nu trebuie dovedit, în loc să pot plăti rata direct la bancă la cursul BNR, nu poate fi considerat ca cuprinzând o „remunerație”, a cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuată de subsemnata să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a stabili dacă este abuzivă în temeiul art.4 alin.2 din Directiva 93/12.
Consideră că faptul plății ratei la cursul de vânzare al monedei CHF, în locul plății la cursul de vânzare stabilit de BNR, poate fi considerată abuzivă.
Cu privire la dobânda variabilă prevăzută la pct. 4.3 și 4.4. din contractul de împrumut, se solicită să se constate că în timp ce la pct.4.2. se prevede o dobândă curentă de 5,35% pe an, la pct.4.3. este prevăzută posibilitatea băncii ca în mod unilateral să schimbe rata dobânzii fără a exista consimțământul subsemnatei, acest nou procent de dobândă aplicându-se la soldul creditului rămas de rambursat, începând cu data de aplicare stabilită de bancă. În caz că nu sunt de acord se spune cum a observat și judecătorul cauzei, să rambursez integral creditul primit. Practic, posibilitatea rambursării întregului credit și a plății ratelor nescadente plus dobânzile aferente nu există, deoarece, dacă aș fi avut suma de bani necesară cumpărării imobilului nu aș mai fi avut nevoie de contractarea creditului respectiv. Consecința ca subsemnata să refuz plata dobânzii stabilite sunt bine cunoscute, aplicarea de penalități de întârziere, introducerea în baza de date ca rău – platnic s.a. Este clar că subsemnata mă aflu pe o poziție de inferioritate față de bancă, neputând nici măcar contesta deciziile băncii.
Cu privire la comisionul de administrare prevăzută la 4.11. „Pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti următoarele comisioane:
a). comision de acordare și gestiune 1,00% calculate la valoarea creditului, plătibil o singură dată, la acordarea creditului
b). comision de administrare lunară a creditului de 0,10% calculat la valoarea soldului creditului,
se solicită a se observa că, comisionul de administrare este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, fără a exista precizări în cuprinsul contractului cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinației acestuia și cum clauza referitoare la comisionul de administrare nu este exprimată în mod clar și inteligibil, instanța trebuia să analizeze caracterul abuziv al acestuia și să nu constate în mod simplist că este un comision de administrare cont, neexistând nici o prevedere în acest sens.
Clauza privind comisionul de administrare este abuzivă în sensul art.4 alin. (1) și (6) din Legea nr.193/2000 republicată, deoarece, pe de o parte, pentru acordarea creditului se percep două costuri: comision de acordare și gestiune, și comision de administrare lunară; fără ca distincția dintre acestea să fie exprimată în mod clar și inteligibil, iar pe de altă parte, față de valoarea comisionului de administrare pe toată durata contractului, s-a creat în detrimentul subsemnatei – consumator și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.302/2014.
Din examinarea sentinței atacate prin prisma motivelor de apel invocate Tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește susținerea reclamantei – apelantă cum că trebuie să plătească rata la cursul de schimb la vânzare și la cel de cumpărare se constată că, potrivit pct.5.1. din contractul de credit, rambursarea ratelor lunare se face în moneda în care s-a acordat creditul, respectiv în CHF.
În urma analizei conținutului contractului de credit, Tribunalul constată că acest contract nu cuprinde nici o clauză care să oblige clientul împrumutat să cumpere valuta CHF de la S.C. B. S.A. la cursul de schimb practicat de bancă. Așa cum, în mod corect, a reținut și prima instanță, clientul are posibilitatea să achiziționeze valuta de la orice unitate bancară, de la casele de schimb valutar sau din resurse personale.
Față de considerentele expuse, Tribunalul nu va reține susținerile apelantei în această privință.
Referitor la clauzele prevăzute la punctele 4.3 și 4.4 privind dreptul băncii de a modifica dobânda în funcție de indicele de referință stabilit de BANCĂ, se constată că, la data încheierii contractului, dobânda a fost stabilită în procent de 5,35% pe an.
Apoi, dobânda a fost majorată la 7% și 7,35% până la data de 19.09.2010 când au fost puse în aplicare prevederile OUG nr.90/2010. În continuare dobânda a fost calculată ca suma dintre marja băncii (7,24%) și indicele Libor CHF la 3 luni (0,11%).
Din interpretarea rațională a dispozițiilor art.4 din Legea nr. 193/2000 raportat la alin.1 lit.a din anexa la lege, se constată că o prevedere contractuală are caracter abuziv dacă dă dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului fără a avea un motiv întemeiat.
Aceste dispoziții legale nu se opun însă posibilității de a insera în contract o clauză în temeiul căreia un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii dacă există o motivație întemeiată, cu obligația de a informa despre acest lucru pe cealaltă parte contractantă.
În speță, la pct.4.3 și 4.4 din contract se prevede că nivelul dobânzii curente se poate modifica în funcție de evoluția indicelui de referință stabilit de bancă iar orice modificare a ratei dobânzii va fi comunicată împrumutatului cel mai târziu la data aplicării noii rate.
În lumina considerentelor ce preced, Tribunalul apreciază că respectivele clauze prevăzute la pct. 4.3 și 4.4 din contract nu au un caracter abuziv în sensul vizat de Legea nr.193/2000.
În legătură cu clauza referitoare la comisionul de administrare credit se arată că, potrivit pct. 4.11 din contract, pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti mai multe comisioane printre care și:
a). comision de acordare și gestiune 1,00% calculate la valoarea creditului, plătibil o singură dată,
b). comision de administrare lunară a creditului de 0,10% .
Cele două comisioane nu sunt identice (astfel, cum în mod eronat, susține apelanta) ci au cauze și finalități diferite. Astfel, comisionul de acordare credit este plătit o singură dată, la acordarea creditului și are în vedere operațiunile efectuate de bancă pentru acordarea creditului în timp ce comisionul de administrare se plătește lunar și vizează operațiunile de administrare (lunară) a creditului.
În continuare, se constată că, potrivit disp. art. 36 alin.1 din OUG nr.50/2010 „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare […]”.
Este adevărat că, în cauză, contractul de credit a fost încheiat în anul 2007 (deci înainte de . prevederilor OUG nr.50/2010) însă nici la acel moment legea nu interzicea perceperea comisionului de administrare.
Apoi, după . OUG nr.50/2001, acest act normativ a confirmat practic perceperea acestui comision.
Față de considerentele expuse, Tribunalul apreciază că nici clauza prevăzută la pct.4.11 lit.b din contract nu are un caracter abuziv în sensul vizat de Legea nr.193/2000.
Așa fiind, în raport cu cele ce preced, Tribunalul constată legală și temeinică sentința atacată, motiv pentru care va respinge apelul potrivit art.480 alin.1 NCpc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de P. A. K. împotriva sentinței civile nr.2721/23 decembrie 2014 a Judecătoriei Sf. G., pe care o pastreaza.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2015.
Președinte Judecător Grefier
R. I. C. V. I. A. C. A.
Se află în imposibilitate de a semna,
aflat în CO, potrivit art.426 al.4 NCpc,
semnează Președintele completului,
R. I. C.
Red.RIC/14.07.2015
Tehnored. CA/14.07.2015,
4 ex.
Jud. fond – B. L. M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2236/2015.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
