Evacuare. Hotărâre din 29-09-2015, Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 5618/305/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 387/A
Ședința publică de la 29 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. N.
JUDECĂTOR: B. A. D.
GREFIER: S. M. M.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta Direcția de Asistență Comunitară S. G. împotriva sentinței civile nr. 154 din 30 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intimata-pârâtă G. A. E., lipsă fiind apelanta-reclamantă Direcția de Asistență Comunitară S. G. și intimații-pârâți G. G. E., G. G. E. junior, G. I. A. și G. Ș. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulată de apelanta Direcția de Asistență Comunitară S. G. a fost respinsă prin încheierea din 6 august 2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ /a1, iar apelanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Față de această împrejurare, instanța invocă excepția de netimbrare a apelului.
Intimata G. A. E. lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare a apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 154 din 30 ianuarie 2015, Judecătoria S. G. a respins acțiunea civilă intentată de către reclamanta Direcția de Asistență Comunitară S. G. împotriva pârâților G. G. E., G. G. E. jr., G. I. A. și G. Ș. A..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de închiriere nr. 266/2014 încheiat între Municipiul S. G., prin primar și G. G.-E., acesta din urmă a primit în folosință locuința situată în municipiul S. G., .. 15, . contra unei chirii de 31 de lei lunar. Printre altele, s-a obligat și la plata cheltuielilor de întreținere, neplata chiriei și a cheltuielilor de întreținere timp de trei luni consecutiv sau cumularea unei restanțe mai mari de 1000 de lei constând în chirie și cheltuieli de întreținere, ducând la rezilierea contractului, conform art. IX pct. c din contract.
La data intentării prezentului proces, 26.11.2014, pârâtul G. G.-E. avea față de reclamantă datorii de 93 de lei, reprezentând chiria restantă și 757 lei, reprezentând restanța la cheltuielile de întreținere. În cursul procesului, reclamantul a depus chitanțele doveditoare privind plata sumelor de 923 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, chitanța nr. 12.12.2014 și 124 lei, reprezentând chiria restantă, chitanța nr._/12.12.2014.
În consecință, instanța a constatat că temeiul încetării contractului de închiriere nr. 266/2014 a fost înlăturat prin plata datoriilor, dispozițiile art. 1830 cod civil nefiind aplicabile în cauză.
Cum acest capăt de cererea este principal în raport cu cel de evacuare a pârâților din locuință, instanța a respins și acest capăt de cerere, cum de altfel l-a respins și pe cel de obligare
a pârâților la plata chiriei restante și a cheltuielilor de întreținere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcția de Asistență Comunitară din cadrul Consiliului Local S. G. solicitând, în contradictoriu cu intimații G. G. E., G. A. E., G. G. E. junior, G. I. A. și G. Ș. A., schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Intimații G. G. E., G. A. E., G. G. E. junior, G. I. A. și G. Ș. A. nu au depus întâmpinare.
La primirea cererii de apel, tribunalul a stabilit în sarcina reclamantei plata unei taxe de timbru în cuantum de 44,85 lei aferentă căii de atac și a unei taxe de timbru de 89,7 lei pentru judecata în primă instanță. Apelanta a fost înștiințată asupra necesității timbrării cererii sale, atât în etapa regularizării cererii de apel, prin adresa comunicată în data de 15.04.2015, cât și prin citația predată în etapa cercetării procesului în apel, în data de 28.05.2015.
Direcția de Asistență Comunitară din cadrul Consiliului Local S. G. nu a timbrat cererea de apel, a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilite a taxei de timbru, susținând că taxa este nedatorată, prin încheierea din 06.08.2015 tribunalul respingând cererea de reexaminare ca tardivă.
Potrivit art. 197 Cod procedură civilă, netimbrarea atrage anularea cererii de chemare în judecată, această dispoziție legală fiind aplicabilă și judecății în apel în temeiul art. 482 Cod procedură civilă.
Apelanta avea posibilitatea ca, în baza art. 470 alin. 3 Cod procedură civilă, să complinească lipsa dovezii achitării taxei de timbru până la primul termen de judecată la care a fost legal citată în apel, respectiv până la termenul din 23.06.2015, depunerea cererii de reexaminare a taxei de timbru determinând prorogarea termenului până după momentul soluționării cererii, respectiv până la termenul de judecată din 29.09.2015.
În condițiile în care taxa de timbru nu a fost achitată până la acest termen, în baza art. 248 Cod procedură civilă tribunalul va admite excepția de netimbrare și, în baza art. 197 coroborat cu art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul reclamantei va fi anulat ce netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția de netimbrare.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de reclamanta Direcția de Asistență Comunitară din cadrul Consiliului Local S. G., cu sediul în municipiul S. G., ., județ C., în contradictoriu cu intimații pârâți G. G. E., CNP_, G. A. E., CNP_, G. G. E. jr., CNP_, G. I. A., CNP_ și G. Ș. A., CNP_, cu toții domiciliați în municipiul S. G., . 15, apartament 24, județ C., împotriva sentinței civile nr. 154/30 ianuarie 2015 a Judecătoriei S. G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.09.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
O. N. B. A. D. S. M.-M.
Red. N.O., 7.10.2015
Tehnored. S.M.M., 8.10.2015, 8 ex.
Judecător fond, C. J.
| ← Evacuare. Decizia nr. 81/2015. Tribunalul COVASNA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 366/2015. Tribunalul... → |
|---|








