Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 106/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 106/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 209/248/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 295/A
Ședința publică de la 17 iunie 2015
PREȘEDINTE: O. N.
JUDECĂTOR: Z. R. I.
GREFIER: I. E. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil formulat de reclamantul C. O. D. C. împotriva sentinței civile nr. 106 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. I., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în temeiul art.396 alin.(1) din codul de procedură civilă în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 17 iunie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 106 din 29 aprilie 2015 Judecătoria Întorsura Buzăului a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul C.-O. D.-C. în contradictoriu cu pârâta C. I. în reprezentarea minorei C. C. G., ca neîntemeiată.
A obligat reclamantul să achite pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
Din relația de căsătorie a reclamantului cu pârâta, au rezultat trei minori, C. C.-G. născută la data de 17.04.2007, C. M. născută la data de 16.09.2011 și C. T. născută la data de 31.07.2013.
Prin sentința civilă nr.43 pronunțată la data de 20.02.2014 de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosar nr._ s-a stabilit domiciliul celor trei minore la pârâta mamă, iar reclamantul a fost obligat să le asigure acestora întreținere, ulterior fiind pronunțat divorțul părților prin sentința civilă nr.79 din 02.04.2014. (f.12-15)
La data de 26.09.2014 reclamantul C. O. D. C. a învestit Judecătoria Întorsura Buzăului cu o cerere, înregistrată sub nr._ prin care a solicitat stabilirea domiciliului minorei C. C.-G. la domiciliul său și obligarea pârâtei să-i asigure întreținere acesteia, cauza nefiind soluționată, părțile împreună cu minora găsindu-se într-un program de consiliere psihologică derulat de Direcția pentru Protecția Copilului C..
Cert este că, între cele două părți există o stare tensionată pe fondul neînțelegerilor ce au avut ca finalitate promovarea acțiunii de divorț, iar de la data despărțirii în fapt, aceste neînțelegeri s-au acutizat, situația de față reprezentând un caz clasic, când leziunile cauzate de divorț, sunt răzbunate prin intermediul copilului, iar acest comportament al părinților nu poate fi benefic pentru copil ci chiar contrar intereselor acestuia.
Astfel cum părțile au recunoscut, de la data despărțirii, în ceea ce privește minora C. G., deși i s-a stabilit prin hotărâre definitivă domiciliul la mama pârâtă și ținând seamă de vârsta acesteia, au convenit ca minora atunci când reclamantul se găsește la domiciliul său în țară, să fie la domiciliul tatălui, iar la momentul când nu se găsește la domiciliu, minora să revină la domiciliul mamei pârâte. Mai trebuie reținut că reclamantul 3-4 zile pe săptămână se deplasează în Italia, după care revine la domiciliu.
Coroborând probele administrate, respectiv declarațiilor martorilor B. M. – învățătoarea minorei, S. C., C. C. și O. I., cu interogatoriile administrate și datele obținute de la Poliția orașului Întorsura Buzăului, instanța reține că motivele invocate de reclamant în promovarea prezentei cereri de ordonanță președințială nu au suport probator.
Astfel, rezultă că la data de 12.03.2015 minora C.-G. se găsea la domiciliul reclamantului și pentru motivul că acesta a plecat pentru câteva zile în Italia, minora a fost adusă din . școală, de către soția acestuia. La sfârșitul orelor de școală, reclamantul a solicitat martorului S. C. să preia minora de la școală, deși înțelegerea cu pârâta a fost aceea ca minora să revină la domiciliul său când reclamantul nu se găsea la domiciliu.
În data de 12.03.2014 la terminarea orelor, minora C. G. a cunoscut de la reclamantul tată că va fi preluată de la școală de martorul S. C., deși are domiciliul legal stabilit la pârâta mamă iar înțelegerea celor doi părinți era de a fi luată de către pârâta mamă. Cert este că, pârâta nu a fost încunoștințată de reclamant că pleacă în cursă în Italia cum de altfel se întâmpla și aflând că reclamantul nu este la domiciliul său, s-a prezentat la școală pentru a lua minora la domiciliul, minora însă refuzând.
Nu există dovezi astfel cum reclamantul a arătat, cum că pârâta a amenințat minora și a bruscat-o la momentul în care s-a prezentat pe coridorul școlii, martorii prezenți în școală la acel moment infirmând cele susținute de reclamant. Astfel, martora B. M. - învățătoarea minorei, nu a auzit sau văzut că pârâta ar fi agresat minora și mai mult de atât martorul O. I., care și acesta s-a prezentat la școală pentru a prelua copilul ce este coleg cu minora C.-G., a văzut că pârâta stătea de vorbă cu minora, discuția era una normală iar după câtva timp minora a fugit de pe coridorul școlii.
Ulterior, astfel cum martorul S. I. a declarat în fața instanței, acesta o aștepta pe minoră în curtea școlii și văzând că minora a ajuns la el fără a avea ghiozdanul și susținând că a venit mama ei să o ia la domiciliu, martorul l-a apelat telefonic pe reclamant, iar acesta i-a recomandat să se prezinte cu minora la poliție, ceea ce martorul a și făcut.
Între timp, motivat de faptul că minora a părăsit coridorul școlii, pârâta a sunat la serviciul 112, aducând la cunoștință faptul că minora a fugit de pe coridorul școlii. Incidentul a avut ca finalitate, preluarea minorei C. G. de către pârâta mamă, la care aceasta avea domiciliul legal stabilit, de la sediul organelor de poliție. Nu există nicio dovadă că minora în prezența organelor de poliție a refuzat să o însoțească pe pârâtă la domiciliul său.
Însă, ajunsă la domiciliu, pârâta a observat că minora prezenta pe corp bubițe – reclamantul recunoscând că el nu a observat aceste împrejurări - motiv pentru care pârâta s-a prezentat cu minora la medicul de familie dr. A. R., fiind diagnosticată cu varicelă și recomandarea a de izolare și repaus două săptămâni. (f.32)
Cu toate acestea, reclamantul C. O. D. C., la data de 15.04.2015. când a revenit în țară din Italia, s-a prezentat la domiciliul pârâtei unde se găsea minora C. G. împreună cu pârâta și celelalte două minore, și deși minora era diagnosticată cu varicelă, a luat minora fără acordul pârâtei din domiciliu și a transporta-o la domiciliul său din . minorei s-a desfășurat pe fondul unui conflict declanșat de reclamant care a solicitat sprijinul organelor de poliție și deși pârâta a prezentat hotărârea definitivă că minora are domiciliul stabilit la ea, totuși în prezența organelor de poliție, reclamantul a luat minora la data de 15.04.2015 iar până în prezent nu a mai adus-o la domiciliul mamei legal stabilit prin hotărâre definitivă.
Susținerile reclamantului privitor la agresiunile fizice ale pârâtei față de minora nu au fost dovedite iar invocarea împrejurării că minora insistă să aibă domiciliul la tată nu poate fi avut în vedere de către instanță în soluționarea prezentei cereri de ordonanță președințială ci poate fi analizată în soluționarea cererii de stabilire a domiciliului minorei, ce se găsește pe rolul Judecătorie Întorsura Buzăului.
Nu s-a dovedit în speță că pârâta, ar avea un comportament ce să afecteze în mod negativ creșterea și educarea minorei, instanța de fond a reținut că acest conflict între părți și în care a fost antrenată minora, se datorează în primul rând tatălui reclamant și urmare a neînțelegerilor părților ce nu au capacitatea de a gestiona interesul minorei. Nici susținerea reclamantului că minora s-ar fi îmbolnăvit la domiciliul mamei, motivat de faptul că locuiește la aceasta, nu are suport probator.
Prezenta cerere de ordonanță președințială este întemeiată pe dispozițiile art.996 Cod procedură civilă, care prevăd că instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a analizat, condițiile de admisibilitate ale promovării cererii de ordonanță președințială potrivit art.996 Cod procedură civilă.
Cum, prin prezenta cerere, reclamantul a indicat ca temei legal, dispozițiile art.996 Cod procedură civilă, practica judiciară constant a recunoscut dreptul instanțelor să ordone pe cale de ordonanță președințială măsuri vremelnice privitor la minori când unul dintre părinți își neglijează în mod grav îndatoririle părintești, ori are o comportare periculoasă ori nu are în vedere interesul superior al acestora.
Judecătoria a analizat aparența dreptului reclamantului C. O. D. C. în raport cu susținerile acestuia în conținutul cererii introductive, respectiv a comportamentului pârâtei legat de minoră și care ar determina urgenței acestei măsuri.
Astfel potrivit art.496 Cod civil, dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului, iar în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. De asemenea potrivit art. 497 Cod civil, dacă afectează exercițiul autorității sau al unor drepturi părintești, schimbarea locuinței copilului, împreună cu părintele la care locuiește, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte, iar în caz de neînțelegere între părinți, hotărăște instanța de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți.
În ceea ce privește caracterul vremelnic al acțiunii promovate de reclamantul C. O. D. C., instanța a reținut, că de altfel în materie de ocrotire a minorilor, nici o măsură nu are caracter definitiv, ea poate fi modificată ori de câte ori se constată că împrejurările care au justificat-o au încetat să mai existe. Pentru aceste motive, este just punctul de vedere adoptat în practică de a recunoaște instanței dreptul de a lua în caz de urgență, pe cale de ordonanță președințială orice măsură reclamată de interesele minorilor, procedură necondiționată de existența unei acțiuni privitoare la fondul dreptului.
Însă caracterul vremelnic al prezentei cereri rezultă și din împrejurarea relatată de reclamant în conținutul cererii, respectiv de a se dispune stabilirea domiciliului minorei C. G. la tată până la soluționarea dosarului nr._, ce în prezent se găsește pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului având ca obiect schimbarea domiciliului minorei la tatăl reclamant.
Ocrotirea minorilor reprezintă una dintre principalele instituții ale dreptului civil, instanța urmând a nu pierde din vedere că interesul copilului minor, reprezintă criteriul principal în legătură cu ocrotirea lui. - art.263 Cod civil.
În speță, așa cum reclamantul C. O. D. C. și-a motivat în fapt cererea, cât și raportat la probele administrate în cauză, așa cum s-a expus starea de fapt, instanța de fond a constatat ca nefiind îndeplinită condiția urgenței în luarea măsurii solicitate.
Urgența poate fi determinată, de pildă, de evitarea unui pericol iminent, în care se află dezvoltarea fizică sau morală a minorei datorită purtării abuzive, imorale sau unor neglijențe ale părinților.
În speță, nu s-a făcut dovada urgenței pentru luarea măsurii de a se stabili domiciliul minorei C. G. în vârstă de 7 ani la reclamant, până la soluționarea definitivă a acțiunii de drept comun formulate, având în vedere că nu s-a dovedit că pârâta C. I. nu se ocupă de creșterea și educarea acesteia și că acestea ar fi amenințat minora sau că a procedat la un comportament violent privitor la minoră.
Instanța nu poate avea în vedere doar motivul invocat de reclamant cum că minora dorește să aibă domiciliul la el, aceste aspecte urmând a fi analiza cu ocazia soluționării pe fond a cererii de drept comun. Cert este că reclamantul nu a respectat înțelegerea avută cu pârâta, ca minora C. G. să aibă domiciliu la tată doar în zilele din săptămână când chiar tatăl se găsește la domiciliu și nu este plecat în Italia.
Rezultă fără nici un dubiu că minora C. G. este victima leziunilor divorțului dintre părinți, având în vedere că în prezent actuala soție a reclamantului este fosta soție a fratelui pârâtei C. I..
Conflictul din data de 12.03.2015 și 15.03._ a fost creat chiar de reclamant care deși cunoștea că minora are domiciliul legal la mamă, în data de 12.03.2015 – deși plecat din țară – nu a încunoștințat-o pe pârâtă și de la sine putere a stabilit ca minora să fie preluată de o persoană străină de familie, după care a angrenat minora într-o dispută soluționată doar prin intermediul organelor de poliție, aceasta la solicitarea sa.
Mai mult de atât, în data de 15.04.2015 deși minora era diagnosticată cu varicelă iar recomandarea medicală a fost de izolare și repaus două săptămâni, din nou reclamantul a fost cel care a iscat un conflict prin prezența sa la domiciliul pârâtei, ce a generat prezența organelor de poliție, iar reclamantul în prezența organelor de poliție a luat minora la domiciliul său unde și în prezent se găsește.
Instanța nu poate împărtăși susținerile reclamantului C. O. D. C., cum că se impune de urgență stabilirea domiciliului minorei C. G. la tată, deoarece pârâta ia decizii nepotrivite cu privire la minoră sau că minora s-ar fi îmbolnăvit, atâta timp cât aceste împrejurări nu s-au dovedit. Chiar reclamantul a recunoscut că în data de 12.03.2015 nu a observat că minora prezintă semne pe corp ce ar fi necesitat prezentarea la medic.
Judecătoria a reținut potrivit art.236 din noul cod civil că orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
Ori de câte ori interesele minorilor se află în primejdie datorită neînțelegerilor dintre părinți cu privire la stabilirea domiciliului acestora, instanța nu are numai dreptul, ci este chiar obligată să intervină urgent în vederea ocrotirii intereselor lor și pentru a hotărî la care dintre părinți să locuiască.
Concluzionând, privitor la poziția părților în calitate de părinți ai celor doi minori, este clar dovedit, că situația de față reprezentând un caz clasic, când leziunile cauzate de relația de concubinaj a părților, sunt răzbunate prin intermediul copiilor, iar acest comportament al părților, nu poate fi benefic pentru cei doi minori ci chiar contrar intereselor acestora, la acest moment.
Nu mai puțin este importantă de reținută jurisprudența CEDO în special cauza Ignaccolo-Zenide contra României și cauza Monroy contra României, în care Curtea Europeană a afirmat că dacă în acest domeniu delicat nu sunt de dorit măsuri coercitive în privința minorilor, nu trebuie exclusă recurgerea la sancțiuni atunci când părintele cu care locuiesc copii, are un comportament ilegal, însă în speță nu s-a dovedit un comportament ilegal al pârâtei.
Pentru motivele expuse, instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit de către reclamant urgența în luarea măsurii privind stabilirea domiciliului minorei C. G. la tată, iar susținerea reclamantului că minora în vârstă de numai 7 ani dorește să aibă domiciliu la el nu reprezintă urgență, acestea urmând a fi analizate în soluționarea cererii de modificare a domiciliului minorei.
Mai trebuie reținut, că rezultă cu evidență, cum că acel comportament al minorei, susținut de reclamantul tată, se datorează în exclusivitate ambilor părinți, care nu au fost în măsură să-și gestioneze neînțelegerile ce au generat divorțul, fără ca acestea neînțelegeri să prezinte influențe asupra minorei C. G..
Pentru motivele expuse, cererea de ordonanță președințială a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamantul fiind în culpă procesuală și văzând dispozițiile art.451 Cod procedură civilă, acesta a fost obligat să achite pârâtei, suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanța nr.1483 emisă la 22.04.2015 de Cabinet de avocat J. C.. (f.57)
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul C. O. D. C. solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială urmând a se dispune schimbarea domiciliului minorei C. C. G. născută în data de 17.04.2007 la tatăl reclamant, până la soluționarea acțiunii de modificare a domiciliului minorei, înregistrată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Întorsura Buzăului, cu stabilirea unei pensii de întreținere în cuantum de 150 lei în sarcina intimatei pârâte C. I. ,până la rămânerea definitivă și revocabilă a hotărârii de schimbare a domiciliului minorei.
S-a solicitat și obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac s-a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală deoarece în mod greșit prima instanță a apreciat că în cauză nu subzistă condițiile promovării unei cereri de ordonanță președințială, în sensul că nu există urgența care să justifice introducerea cererii și nu există un pericol iminent cu privire la creșterea și educarea minorei.
Apelantul a criticat hotărârea primei instanțe pentru respingerea cererii de ascultare a minorei în prezența unui psiholog, subliniind că voința copilului este aceea de a locui împreună cu tatăl său, relația cu mama fiind una distantă, determinată de comportamentul nervos și agresiv al mamei față de copil, trebuind a se avea în vedere că intimata este cea care a încercat să preia minora de la școală întâmpinând refuzul copilului care găsește în familia tatălui un climat de liniște și de echilibru.
S-a mai arătat că inițial apelantul a fost de acord ca minora să locuiască la el trei zile din săptămână, în condițiile în care partea intimată are în întreținere și supraveghere celelalte două minore, de observat fiind că în prezent copilul dorește să locuiască cu tatăl său, dovadă fiind episodul din data de 12.03.2015 când minora s-a smuls din brațele mamei, fiind nevoită să se întoarcă la domiciliul mamei cu sprijinul organelor de poliție alertate de intimată, însă după acest moment copilul a continuat să trimită mesaje de pe telefonul mobil solicitând prezența tatălui, în aceeași perioada pe fondul refuzului de a se alimenta, copilul îmbolnăvindu-se.
Apelantul a susținut că intimata periclitează dezvoltarea minorei, creează copilului o stare de neliniște, drept pentru care copilul reclamă prezența tatălui, condițiile ordonanței președințiale fiind îndeplinite în sensul că urgența provine din suferințele trăite de copil de pe urma actelor de amenințare și intimidare venite din partea mamei sale, aparența dreptului fiind în favoarea tatălui care pe fondul afectivității față de copilul său își dorește în mod întemeiat ca minora să aibă domiciliul la el, în caz contrar există riscul ca minora să fie supusă unor traume care își vor lăsa adânc amprenta asupra sa.
Apelantul a solicitat să fie înlăturate dispozițiile privitoare la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligat în primă instanță, culpa procesuală aparținând intimatei pârâte.
Intimata pârâtă C. I. nu a formulat întâmpinare.
În probațiune apelantul a depus procesul verbal de ascultare a minorei din data de 11.02.2015 întocmit în dosarul de fond, cel cu nr._ al Judecătoriei Întorsura Buzăului, în conformitate cu art.226 NCPC tribunalul procedând la ascultarea minorei în prezența unui psiholog, procesul verbal de ascultare fiind depus la fila 34 din dosarul format în apel.
Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță tribunalul reține că minora C. C. G. are domiciliul stabilit la mama sa, intimata C. I., Judecătoria Întorsura Buzăului constatând acest lucru prin sentința civilă nr.79/02.04.2014 prin care s-a desfăcut căsătoria dintre apelantul C. O. D. C. și intimata C. I..
În fapt stabilirea domiciliului minorei la mamă s-a realizat prin sentința civilă nr.43/20.02.2014 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, când instanță a dispus această măsură luând act că apelantul, având calitatea de pârât în acea cauză, a fost de acord printr-o declarație autentică atât cu exercitarea comună a autorității părintești asupra celor trei fiice minore, printre care și C. G., inclusiv cu stabilirea domiciliului celor trei copii la mama lor, judecătoria reținând că la domiciliul mamei cei trei copii găsesc condițiile necesare creșterii și educării lor corespunzătoare .
Potrivit art.403 NCC instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, în cazul schimbării împrejurărilor, fiind evident că este vorba despre împrejurările avute în vedere la desfacerea căsătoriei prin divorț.
De asemenea, conform art.400 alin.1 și 2 NCC locuința copilului după divorțul părinților săi, se stabilește corespunzător interesului superior al copilului, acest principiu fiind explicitat prin prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.272/2004 conform cărora interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie.
În același timp este de avut în vedere că potrivit art.2 alin.6 din Legea nr.272/2004 în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele: nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor; capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.
Dispozițiile art.497 NCC citate de prima instanță, nu sunt aplicabile cauzei întrucât acestea se referă la schimbarea locuinței copilului împreună cu părintele la care locuiește, așadar situația avută în vedere de această normă juridică este aceea când părintele la care este stabilită locuința minorului, dorește să își schimbă locuința ceea ce implică și modificarea locuinței copilului, or în litigiul de față, niciunul dintre părinți nu și-a schimbat locuința, ci ei au aceleași locuințe diferite .
Așadar, pe calea apelului tribunalul este ținut să verifice dacă împrejurările avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr.43/20.02.2014 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, în ceea ce privește stabilirea locuinței minorei C. G., s-au modificat sau nu, și dacă în raport de eventualele modificări survenite, interesul superior al ocrotirii copilului reclamă schimbarea acestei locuințe.
În acest context este de notat că la desfacerea căsătoriei părților a existat un acord pentru stabilirea locuinței minorei iar în prezent acest acord nu se mai menține, voința copilului fiind în mod expres manifestată în sensul locuirii alături de tatăl său.
Condițiile materiale care se găsesc în locuința tatălui, așa cum minora le-a redat cu prilejul ascultării sale, nu sunt neadecvate creșterii unui copil în vârstă de 8 ani, minora dovedind un real atașament față de părintele său și prezentând noul său domiciliu de fapt ca unul în care își găsește echilibrul și armonia, cu alte cuvinte instanța de apel ascultând copilul a perceput că acesta este foarte bine integrat în actuala familie a tatălui său, nu este stânjenit de compania actualei soții a tatălui și a rudelor acesteia, bucurându-se de animalele din gospodărie și redând cu mult entuziasm modul în care își pregătește lecțiile și serbarea de sfârșit de an școlar.
Copilul pare fericit alături de tatăl său însă este evident că din punct de vedere fizic mama beneficiază de mai mult timp care ar putea fi dedicat copilului, decât tatăl minorei care a arătat că este angajat ca și conducător auto, însă nu trebuie omis că în mod neîndoielnic în acest moment al dezvoltării sale psihosociale copilul este mult mai apropiat sufletește de tatăl său.
Tribunalul nu poate specula asupra cauzei care a determinat ca minora să nu își mai dorească să locuiască cu mama sa, refuzul copilului de a-și urma mama după orele de școală nu trebuie pus neapărat pe seama atitudinii mamei, după cum nu poate fi imputat în totalitate tatălui, prin urmare instanța de apel nu consideră că mama ar fi provocat preferința pe care minora o acordă tatălui său, cert fiind că în prezent de aproape mai bine de o lună de zile copilul locuiește la tatăl său, cu ocazia ascultării sale minora înfățișând un aspect îngrijit, curat, starea de voioșie a copilului estompându-se pe măsură ce a fost nevoită să redea aspecte care țin de relația cu mama sa.
În consecință, la momentul de față împrejurările avute în vedere la stabilirea domiciliului copilului prin sentința de divorț par modificate în sensul că părinții sunt în dezacord cu privire la acest domiciliu iar voința copilului este în sensul de a locui cu tatăl său, instanța de apel considerând că cele comunicate de copil sunt expresia unei voințe sincere, așa cum această voință este particularizată prin prisma vârstei copilului, de 8 ani.
Din perspectiva condițiilor prevăzute de art.996 NCPC tribunalul observă că aparența dreptului este în favoarea apelantului, care locuiește deja cu copilul, situația este una grabnică pentru că locuința minorului trebuie clarificată în sensul ca locuința de fapt să corespundă cu cea de drept ( în prezent locuința de drept este la mamă, locuința de fapt este la tată ), caracterul urgent al situației deduse judecății provenind din faptul că pe fondul acestei stări contradictorii în privința copilului, părinții, ambii animați de dragostea lor față de copil, pot să își dispute în mod agresiv apropierea copilului de oricare dintre ei, neglijând poziția însăși a copilului, care se vede în mijlocul tensiunii dintre cei doi adulți, dovadă fiind incidentul din data de 12.03.2015 de la școala unde învață minora, debusolarea copilului fiind o vătămare adusă acestuia, cu alte cuvinte situațiile de incertitudine în care este pus copilul ( nu știe care este părintele pe care trebuie să îl urmeze ) constituie o pagubă iminentă, care trebuie prevenită.
Așa fiind, în baza art.480 alin.2 NCPC se va admite apelul reclamantului C. O. D. C. în contradictoriu cu intimata C. I., împotriva sentinței civile nr.106/29.04.2015 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, care va fi în tot schimbată, după care în baza art.996 și art.998 NCPC se va admite cererea de ordonanță președințială .
Ca urmare a celor de mai sus tribunalul va modifica în mod provizoriu, respectiv până la soluționarea acțiunii înregistrate sub nr. dosar civil_ al Judecătoriei Întorsura Buzăului, măsurile luate cu privire la minora C. C. G. născută în data de 17.04.2007, prin sentința civilă nr.79/02.04.2014 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, în sensul că se va stabili locuința minorei C. C. G. la tatăl său, reclamantul C. O. D. C., după care în baza art.525 alin.1 și art.529 NCC, având în vedere venitul minim de 900 lei și faptul că părțile au trei copii, va obliga pârâta C. I. să plătească reclamantului C. O. D. C. o pensie de întreținere în sumă de 150 lei lunar pe seama minorei C. G., începând cu data de 12.05.2015 și până la alte dispoziții ale instanței, data de la care se datorează pensia de întreținere fiind cea de 12.05.2015 întrucât conform celor arătate de apelant, de la această dată copilul se găsește la domiciliul său.
Ca efect al admiterii cererii de ordonanță președințială și pentru că reclamantului nu îi aparține culpa procesuală, se vor înlătura dispozițiile sentinței referitoare la obligarea acestuia la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
În baza art.453 alin.1 NCPC tribunalul va obliga intimata pârâtă C. I. să plătească apelantului reclamant C. O. D. C. suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli parțiale de judecată la fond și în apel, instanța de apel procedând la o cenzurare a cheltuielilor de judecată conform art.451 alin.2 NCPC întrucât acestea au fost de 1.300 lei în apel și 1.600 lei la fond, provenind din retribuirea apărătorului.
Onorariul apărătorului reclamantului nu poate fi pus în întregime în sarcina intimatei pârâte deoarece trebuie avut în vedere că pe calea prezentului litigiu nu s-a efectuat cercetarea în fond a procesului, dezbaterile și probatoriul nu au privit aspecte complicate de drept, urmărindu-se doar stabilirea voinței copilului, a relației sale cu ambii părinți și contextul în care a avut loc refuzul copilului de a-și urma mama după orele de școală, așadar trebuie ținut cont de faptul că litigiul a necesitat trei termene de judecată în fond derulate pe durata a 29 de zile iar în etapa apelului s-au consumat doar două termene de judecată, ca atare complexitatea cauzei și activitatea apărătorului impun reajustarea onorariului din punct de vedere al părții care îl suportă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul C. O. D. C., CNP_, cu domiciliul în ..365, județul C. în contradictoriu cu intimata C. I., CNP_, domiciliată în orașul Întorsura Buzăului, ., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.106/29.04.2015 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pe care o schimbă în tot și în consecință:
Admite cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul C. O. D. C. împotriva pârâtei C. I..
Modifică în mod provizoriu, respectiv până la soluționarea acțiunii înregistrate sub nr. dosar civil_ al Judecătoriei Întorsura Buzăului, măsurile luate cu privire la minora C. C. G. născută în data de 17.04.2007, prin sentința civilă nr.79/02.04.2014 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, în sensul că:
- stabilește locuința minorei C. C. G. la tatăl său, reclamantul C. O. D. C..
- obligă pârâta C. I. să plătească reclamantului C. O. D. C. o pensie de întreținere în sumă de 150 lei lunar pe seama minorei C. G., începând cu data de 12.05.2015 și până la alte dispoziții ale instanței .
Înlătură dispozițiile sentinței referitoare la obligarea reclamantului la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
Obligă intimata pârâtă C. I. să plătească apelantului reclamant C. O. D. C. suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli parțiale de judecată la fond și în apel.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința public astăzi, 17.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
O. N. Z. R. I. I. E. M.
Red. O.N. / 19.06.2015
Tehnored.IE/19.06.2015
4 ex.
judecător fond M. T.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2405/2015. Tribunalul COVASNA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 618/2015. Tribunalul... → |
|---|
