Plângere contravenţională. Sentința nr. 799/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 799/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 199/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.199/A
Ședința publică din data de 05 mai 2015
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: P. E.
La ordine fiind pronunțarea asupra apelului declarat de petentul T. B. împotriva sentinței civile nr. 799/10.11.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu S. în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că dezbaterile asupra cauzei de față, au avut loc în ședința din 21.04.2015, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 05.05.2015.
TRIBUNALUL:
Constată că prin sentința civilă nr. 799/10.11.2014, Judecătoria Târgu S. a respins plângerea formulată de petentul T. B., domiciliat în or. C., ., ., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.05.2014 de intimata I.P.J. C. - Serviciul Rutier, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea trimisă prin declinare Judecătoriei Târgu S. la data de 19.09.2014, formulată de petentul T. B. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.05.2014 de intimata I.P.J. C. - Serviciul Rutier s-a solicitat anularea procesului verbal, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment și anularea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării.
În motivare petentul a arătat că nu recunoaște conducerea autovehiculului pe drumul public sub influența băuturilor alcoolice. La 11.05.2014 nu a consumat băuturi alcoolice. A fost mirat de rezultatul testării cu aparatul alcooltest. A semnat procesul verbal dar a cerut agentului constatator să-l ducă imediat la spital pentru recoltarea probelor biologice ceea ce i s-a refuzat. Trebuie să fie vorba de o eroare tehnică.
În dovedire s-a solicitat ca intimata să depună dovada verificării metrologice a aparatului folosit alături de bonul imprimat de aparat după testare. De asemenea, instrucțiunile de utilizare a aparatului.
În drept s-a invocat OG 2/2001.
În dovedire s-a depus procesul verbal de constatare a contravenției.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii pentru motivul că petentul a circulat cu autoturismul_ pe DN 13 E în loc. C. în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul Drager . 0085, la poziția 258 rezultatul testării fiind 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost sancționat cu amendă de 765 lei pentru contravenția prevăzută de art. 102 al. 3 lit. A din OUG 195/2002 R.
În dovedire s-a depus raportul agentului constatator, rezultatul testării cu aparatul Drager.
Din actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.05.2014 de intimată s-a reținut că la acea dată, orele 16,43, pe DN 13 E km 61 - or. C., petentul a condus autovehiculul cu nr. înmatriculare_, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice fiind testat cu aparatul alcooltest marca DRAGER . 0085 la poziția 258 rezultatul testării a fost 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Petentul a fost sancționat cu amendă de 765 lei pentru fapta prevăzută de art. 102 pct. 3 lit. A din OUG 195/2002 R.
Instanța de fond a constatat că înregistrarea alcooltestului indică la poziția 258 valoarea de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, calibrarea expirând la data de 16.10.2014.
La data testării aparatul a fost valabil calibrat, rezultatul indică alcoolemie ce atrage răspunderea contravențională, petentul nu a dovedit eroarea tehnică.
A respins prezenta plângere, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul T. B. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii, iar în subsidiar, a cererii de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertismentul.
În motivarea apelului se arată că în fapt, rezultatul măsurat de etilotest a fost eronat întrucât nu consumase deloc băuturi alcoolice. A solicitat agentului constatator să îl conducă la spital în vederea recoltării de probe biologice însă agentul a refuzat invocând diferite motive.
În drept se invocă disp. art. 466 N.Cp.c.
Intimata I.P.J. C. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului.
În motivare se arată că sentința primei instanțe este legală și temeinică. Petentul nu a solicitat recoltarea de probe biologice ci a recunoscut săvârșirea contravenției. Sancțiunea aplicată are rol de a descuraja încălcarea prevederilor legale în materie.
Analizând sentința atacată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, analizând legalitatea întocmirii procesului verbal atacat, instanța de apel constată că au fost respectate condițiile de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 și nu există nici un motiv de nulitate absolută.
Pe fondul cauzei, în mod corect a reținut prima instanța că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 pct. 3 lit. A din OUG 195/2002 întrucât a condus autovehiculul cu nr. înmatriculare_ în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice fiind testat cu aparatul alcooltest marca DRAGER . 0085 la poziția 258 rezultatul testării a fost 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat
Petentul a completat rubrica alte mențiuni consemnând că nu are de făcut obiecții cu privire la cele consemnate și solicitând, într-adevăr, recoltarea de probe biologice.
Însă, se constată că testarea alcoolemiei a fost făcută cu un mijloc tehnic certificat, așa cum rezultă din buletinul de calibrare depus la dosar în apel ( fila 16). Prin urmare, simplul fapt că petentului nu i s-au recoltat probe biologice, deși a solicitat aceasta, nu este de natură să atragă nulitatea actului constatator, în lipsa unor alte probe sau indicii. Petentul nu a făcut dovada unei erori tehnice sau de manipulare a aparatului, afirmând doar că nu a consumat băuturi alcoolice. Or, simpla sa afirmație nu poate duce la presupunerea că a avut loc o eroare de măsurare.
Instanța constată că sancțiunea aplicată este just individualizată și nu se impune în niciun caz aplicarea avertismentului dat fiind gradul ridicat de pericol social al faptei și urmările grave care s-ar fi putut produce . Conducerea sub influența alcoolului este una din principalele cauze în producerea accidentelor soldate cu răniri grave sau pierderea de vieți omenești.
Pe cale de consecință, reținând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în mod corect fiind respinsă plângerea formulată, tribunalul constată că apelul este nefondat, văzând și art. 480 N.Cp.c. urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul T. B. în contradictoriu cu intimatul IPJ C. împotriva sentinței civile nr. 799/10.11.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-S. pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.05.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. C. A. C. P. E.
Red.A.C./07.05.2015, Tehnored.P.E./ 07.05. 2015, 4 exp.
Jud. fond. - K. S.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 197/2015.... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 91/2015.... → |
|---|








