Rectificare carte funciară. Sentința nr. 130/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 130/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 222/248/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 147/A
Ședința publică de la 3 aprilie 2015
Completul constituit din:
Președinte: V. I. A.
Judecător: U. G.
Grefier: V. E.
Pe rol se află, în pronunțare, apelul declarat de reclamanta JWS R. SRL împotriva sentinței civile nr. 130 din 26 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr._, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în ședința publică din 20 martie 2015, în lipsa părților, instanța a constatat apelul în stare de judecată și a reținut cauza spre soluționare, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință din acea zi, pronunțarea fiind amânată la data de 27 martie 2015, apoi la 3 aprilie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin sentința nr. 130 din 26 iunie 2014 a Judecătoriei Întorsura Buzăului s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. J. R. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții S. G., B. M., C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate B. și S. R., prin Ministerul de Finanțe, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut asupra cererii de suspendare a cauzei conform art. 411 pct. 1 Cod procedură civilă că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada acordului tuturor părților.
Referitor la obiecțiunile privind expertiza tehnică judiciară de specialitate topografie întocmită de expert tehnic judiciar N. D., avizată de O.C.P.I. C. (f. 97-130), prima instanță a reținut că acestea sunt neîntemeiate, întrucât acesta a răspuns în mod clar și complet asupra tuturor obiectivelor stabilite.
Pe fond, prima instanță a constatat că reclamanta este proprietarul tabular al imobilului înscris în CF nr._ Întorsura Buzăului, nr. top. 3248/1/2, fâneață, în suprafață de 2.418 mp.
În drept, instanța de fond a reținut că potrivit art. 907 alin. 1 cod civil când o înscriere în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificare acesteia, iar conform art. 914 Cod civil proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii.
În cazul de față, astfel cum rezultă din expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie întocmită de expert tehnic judiciar N. D., avizată de OCPI C. (f. 97-130), instanța de fond a reținut că imobilul indicat de reclamantă ca fiind cel înscris în CF nr._ Întorsura Buzăului, nr. top. 3248/1/2 nu se află în realitate în locul indicat de aceasta. În urma expertizei topografice a rezultat că în realitate, imobilul asupra căruia se cere rectificarea pozitivă de suprafață corespunde cu nr. top. 3248/28/2/2, 3248/29/2, 3248/19/2 și 3248/20/2, proprietari ai acestora fiind Movilean G. și M. G., iar nu reclamanta, vecini de teren fiind pârâții, iar pe imobilul în cauză există aceleași construcții care au fost identificate și prin expertiza topografică extrajudiciară realizată de reclamantă (f. 17 și f. 117).
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că imobilul identificat prin expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie întocmită de expert tehnic judiciar N. D., avizată de OCPI C. (f. 97-130) nu este identic din punct de vedere al identității de numere topografice cu cel indicat de reclamantă, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.C. J. R. S.R.L prin care a solicitat modificarea sentinței civile nr. 130/26.06.2014 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
Apelanta a arătat că este proprietara unei suprafețe de teren de_ mp, situată în loc. Întorsura Buzăului și care este compusă din mai multe loturi, înscrise în C.F._ nr. top 3252/1/2, C.F. nr._ nr. top 3248/1/2 și C.F. nr._ nr. top 3248/2/2. În urma măsurătorilor realizate de expertul T. I. M. a constatat că suprafața pe care o folosesc este mai mare decât cea înscrisă în acte.
S-a motivat cererea de apel sub aspectul că instanța de fond nu a ținut cont de proba cu expertiza tehnică topometrică efectuată de expert T. I. M. și care atestă susținerile sale.
Astfel, instanța de judecată și-a însușit concluzia expertului N. D., reținând că în urma expertizei topografice a rezultat că în realitate imobilul asupra căruia se cere rectificarea pozitivă de suprafață corespunde cu nr. top 3248/28/2/2, 3248/29/2, 3248/19/2 și 3248/20/2, proprietari ai acestora fiind Movilean G. și M. G., iar nu reclamanta, vecini de teren fiind pârâții, iar pe imobilul în cauză există aceleași construcții care au fost identificate și prin expertiza topografică extrajudiciară realizată de reclamantă.
Prin urmare, apelanta apreciază sentința ca fiind neîntemeiată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 noul Cod procedură civilă, art. 907 și următoarele din Codul civil.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză topometrică.
Pârâții S. G. și B. M. nu au formulat întâmpinare, deși li s-a comunicat cererea de apel și au fost citați procedural în cauză.
Pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate B. nu a formulat întâmpinare în cauză.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de apel formulată de S.C. J. R. SRL cu consecința menținerii sentinței civile nr. 130/26.06.2014 a Judecătoriei Întorsura Buzăului.
S-a arătat că terenul ce face obiectul litigiului se învecinează pe latura de sud cu un teren proprietate publică a Statului R. - C. Națională de Căi Ferate CFR-SA, fiind concesionarul acestui teren și față de anexa 1 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică și prevederile art. 136 alin.3 din Constituția României, consideră că terenul aflat în proprietatea Statului R. este din categoria bunurilor din domeniul public de interes național.
La data de 17 februarie 2015, apelanta S.C. J. R. S.R.L a depus la dosar o cerere prin care a solicitat ca instanța, în baza dispozițiilor art. 406 alin.5 noul Cod procedură civilă, să ia act de renunțarea sa la judecarea acțiunii ce face obiectul dosarului_ și să dispună anularea sentinței civile nr. 130/26.06.2014 a Judecătoriei Întorsura Buzăului( f. 61).
Astfel, tribunalul reține că potrivit art. 406 Cod procedură civilă, renunțarea la judecată poate fi făcută oricând în cursul judecății, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, personal sau prin mandatar cu procură specială.
Instanța reține că apelanta prin cererea formulată la data de 17 februarie 2015 nu a renunțat la judecarea cererii de apel, ci a renunțat la judecarea cererii de chemare în judecată ce a fost înregistrată la Judecătoria Întorsura Buzăului la data de 4 aprilie 2014 sub dosarul nr._ . Cererea de renunțare la judecarea acțiunii a fost comunicată tuturor intimaților din cauză.
Față de această comunicare, tribunalul constată că nici unul dintre intimați nu a formulat concluzii cu privire la această cerere de renunțare și nici nu a solicitat, vreunul, cheltuieli de judecată.
Văzând prevederile art. 406 alin.5 Cod procedură civilă, potrivit cărora „ când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz a hotărârilor pronunțate în cauză”, tribunalul urmează să admită apelul formulat de apelanta S.C. J. R. S.R.L și pe cale de consecință să ia act de această cerere de renunțare la judecarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect - constatarea suprafeței reale a terenului situat în or. Întorsura Buzăului, jud. C., înscris în CF a orașului Întorsura Buzăului nr._ top 3248/1/2 este mai mare decât suprafața tabulară, având o arie de 7090 mp și de modificarea suprafeței tabulare a acestui imobil, cu consecința anulării, în tot, a sentinței civile nr. 130 din 26 iunie 2004 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, potrivit dispozitivului de mai jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite apelul declarat de J. R. SRL, cu sediul procesual ale la Cabinet de avocat F. P. din mun. B., ..14, ., în contradictoriu cu intimații S. G., cu domiciliul în or. Întorsura Buzăului, ., jud. C., B. M., cu domiciliul în or. Întorsura Buzăului, ., jud. C., C. Națională de Căi Ferate CFR SA București- Sucursala Regională de Căi Ferate B., cu sediul în mun. B., ., jud. B., și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, .. și în consecință:
Dispune anularea sentinței civile nr. 130 din 26 iunie 2014 a Judecătoriei Întorsura Buzăului.
Ia act de renunțarea reclamantei J. R. SRL la judecarea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții S. G., B. M., C. Națională de Căi Ferate CFR SA București - Sucursala Regională de Căi Ferate B. și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect să se constate că suprafața reală a terenului situat în or. Înt. Buzăului, jud. C., înscris în CF a orașului Întorsura Buzăului nr._ top 3248/1/2 este mai mare decât suprafața tabulară, având o arie de 7090 m.p. și de modificarea suprafeței tabulare a imobilului înscris în CF nr._ Înt. Buzăului nr. top 3248/1/2 de la 2418 mp la suprafața de 7090 mp.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2015.
Președinte Judecător Grefier
V. I. A. U. G. V. E.
Red. V.I.A./24.04.2015
Tehnored. V.E./24.04.2015
7 ex.
Judecător fond – G. S.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 97/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2036/2015.... → |
|---|








