Contestaţie la executare. Decizia nr. 170/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 170/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2405/315/2013

DOSAR NR._ RECURS

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 170

Ședința publică din data de 21 mai 2015

Președinte: A. S.

Judecător: D. Ș.

Judecător: G. S.

Grefier: I. M.

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenții contestatori S. C. și S. M.-M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocatură „I. I. I.”, cu sediul profesional în municipiul Târgoviște, .. 14, etajul 2, camera 2, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2677 pronunțată la data de 04.06.2013 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata K. E. S.R.L. (în calitate de cesionar în drepturi al creanței cedentului BCR S.A. asupra debitorilor), cu sediul social în municipiul București, sectorul 4, Calea Ș. V., nr. 133, Central Business Park, Clădirea A, etajul 2, secțiunea A 2.57, înregistrată la ORC sub nr. J40/_/2011, având CUI RO29383710, prin mandatar ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMANIA S.R.L., cu sediul social situat în România, municipiul București, sectorul 1, Calea Floreasca, nr. 246C, Clădirea de birouri Sky Tower, etajul 11, înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO_, sediu ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură, având ca obiect contestație la executare.

Prezența pãrților și susținerile acestora au fost consemnate în încheierea pronunțatã la data de 12 mai 2015, care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, când tribunalul a amânat pronunțarea la 19 mai 2015 pentru ca părțile să depună la dosarul cauzei note scrise, iar apoi a amânat pronunțarea la 21 mai 2015 pentru imposibilitatea reunirii completului de judecată, magistratul S. G. aflându-se în concediu de odihnă, datã la care, deliberând, a pronunțat urmãtoarea decizie:

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

În data de 04.03.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ contestația la executare formulată de contestatorii S. C. și S. M.-M., împotriva executării silite pornite de către Biroul Executorului Judecătoresc T. D. I., în dosarul nr. 146/2012 din 06.02.2013, la cererea creditorului B.C.R. S.A.

Prin această contestație părțile au arătat că solicită anularea tuturor formelor și actelor de executare îndreptate împotriva lor și restituirea sumelor ce le-au fost reținute.

În motivarea cererii, contestatorii a arătat că prin somația nr. 146 li s-a pus în vedere plata sumei de_,47 lei, reprezentând debite neachitate precum și a cheltuielilor execuționale în cuantum de_,00 lei, că toate aceste pretenții rezidă, în accepțiunea părții creditoare, din titlurile executorii invocate, că prin înștiințarea emisă au fost notificați și cu privire la luarea măsurii de scoatere la vânzare a bunurilor mobile asupra cărora au un drept de proprietate și că ulterior încheierii contractului de fidejusiune nr._ /2, între creditoare și debitorul principal a intervenit un acord de voință în sensul modificării contractului de credit, prin care au fost modificate clauze esențiale, inclusiv clauza privind garantarea creditului.

S-a mai arătat că prin art. 8.1 sunt instituite garanții în favoarea băncii, garanția reală mobiliară fără deposedare și că pe cale de consecință s-a renunțat la garantarea personală la care contestatorii erau obligați, astfel că executarea a fost pornită fără a exista un titlu executoriu valid.

La ultimul termen de judecată din 25.04.2013 instanța de fond a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția tardivității formulării acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 2677/04.06.2013 Judecătoria Târgoviște a calificat obiectul cererii ca fiind contestație la executare propriu-zisă, a admis excepția tardivității contestației la executare și a respins cererea ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit art. 401 alin. 1 lit. c) C.proc.civ. din 1865 contestația împotriva întregii executări se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a primit somația ori de la data cand a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație, că prezenta contestație la executare a fost formulată la data de 04.03.2013, astfel cum rezultă din viza de primire a cererii și înregistrare a acesteia și că obiectul contestației, astfel cum rezultă din acțiunea formulată, îl reprezintă anularea tuturor formelor și actelor de executare îndreptate împotriva lor și restituirea sumelor ce le-au fost reținute.

Prima instanță nu a reținut susținerea formulată la ultimul termen de către contestatori prin apărător în sensul că acțiunea vizează întinderea și lămurirea titlului executoriu întrucât din analiza motivelor invocate până în prezent în susținerea acțiunii nu rezultă că partea a invocat eventuale nelămuriri pe care le are cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, apreciind că din analiza motivelor acțiunii rezultă că părțile contestatoare susțin fără echivoc faptul că nu mai au calitate de părți debitoare întrucât partea creditoare a renunțat la garanția personală constituită inițial.

Potrivit prevederilor sus-menționate și față de motivele invocate de contestatori în susținerea contestației, având în vedere că aceștia contestă însăși executarea silită mobiliară pornită împotriva lor, termenul de 15 zile în care trebuie introdusă contestația se raportează la data comunicării somației din data de 23.07.2012. Din procesul verbal de comunicare al acestei somații, rezultă că părțile contestatoare au luat cunoștință de somație și de cererea creditorului la data de 06.08.2012.

Instanța de fond nu s-a raportat la momentul ulterior întrucât părțile contestatoare au precizat în mod expres în acțiune că înțeleg să conteste toate actele de executare efectuate împotriva lor și a reținut că termenul de 15 zile prevăzut de lege a început să curgă la data de 06.08.2012, respectiv data comunicării somației, iar în raport de această situație reținută, s-a constatat că prezenta contestație la executare, a fost introdusă peste termenul de 15 zile de la comunicarea somației prevăzut de art.401 alin. (1) C.proc.civ.din 1865.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii S. C. și S. M.-M., susținând că hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii, respectiv a dispozițiilor art.401 (l1)1 Cod procedura civilă, întrucât la termenul din data de 04.06.2013 contestatorii au precizat cererea în sensul că se contestă titlul executoriu sub aspectul întinderii și aplicării acestuia, această poziție fiind consemnată în practicau sentinței recurate, însă instanța a încălcat principiul disponibilității prevăzut de art.129 pct.6 Cod procedura civila, prin calificarea obiectului cererii ca fiind contestație la executare.

Recurenții au mai susținut că potrivit prevederilor art.401 cod procedura civila (l1) contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, situație întâlnita în speța de față și dat fiind faptul că procesul s-a soluționat fără o cercetare a fondului, în raport de dispozițiile art. 312 alin. 5 C. pr. civ., solicita admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanța.

La termenul de judecată din data de 09.12.2014 tribunalul a încuviințat introducerea în cauză, în calitate de intimată, a cedentei contractului de cesiune – societatea K. E. SRL, prin mandatar ASSET Portofolio Servicing Romania SRL.

Examinând sentința civilă în raport de motivele de apel, de actele și lucrările dosarului ca și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul va admite apelul pentru următoarele considerente:

Din petitul contestației la executare rezultă că debitorii pretind a fi fost înlocuit contractul de fidejusiune 30/4119/A/2008/3 la momentul încheierii actului adițional nr._, respectiv la data de 03.11.2008.

Prin examinarea comparativă a contractului de împrumut respectiv capitolul VIII – art. 8.1 cu actul adițional se constată că într-adevăr contractul de fidejusiune a fost înlocuit cu contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2504/05.11.2008 asupra imobilelor aparținând lui Ș. Alexandr N. și Ș. L..

Într-o atare situație nu se mai puteau efectua acte de executare asupra bunurilor mobile ale contestatorilor întrucât a încetat calitatea lor de fideiusori însă în prezenta cauză nu se poate dispune anularea formelor de executare așa cum solicită contestatorii întrucât nu mai sunt în termen pentru o contestație la executare propriu-zisă cu atât mai mult cu cât așa cum rezultă din practicaua sentinței civile atacate obiectul contestației la executare îl reprezintă întinderea și lămurirea titlului executoriu reprezentat de contractul de fidejusiune în sensul art. 399 (1) teza a II-a din vechiul Cod de procedură civilă și care se poate face conform art. 401 alin. 11 Cod procedură civilă oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

Cât privește bunurile mobile ce au fost executate în temeiul contractului de fidejusiune, contestatorii au la îndemână calea unei acțiuni de drept comun și nu calea contestației la executare propriu-zisă pentru considerentele arătate mai sus.

Pe cale de consecință, față de considerentele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil declarat de recurenții contestatori S. C. și S. M.-M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocatură „I. I. I.”, cu sediul profesional în municipiul Târgoviște, .. 14, etajul 2, camera 2, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2677 pronunțată la data de 04.06.2013 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata K. E. S.R.L. (în calitate de cesionar în drepturi al creanței cedentului BCR S.A. asupra debitorilor), cu sediul social în municipiul București, sectorul 4, Calea Ș. V., nr. 133, Central Business Park, Clădirea A, etajul 2, secțiunea A 2.57, înregistrată la ORC sub nr. J40/_/2011, având CUI RO29383710, prin mandatar ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMANIA S.R.L., cu sediul social situat în România, municipiul București, sectorul 1, Calea Floreasca, nr. 246C, Clădirea de birouri Sky Tower, etajul 11, înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO_, sediu ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură.

Modifică în tot hotărârea atacată, în sensul calificării obiectului cererii ca fiind contestație la titlu, al respingerii excepției tardivității contestației și al lămuririi aplicării titlurilor executorii în sensul că și-a încetat efectul contractul de fidejuisiune nr._ /2, întocmit la 26.03.2008, la momentul încheierii actului adițional nr. 30/4119/A/2008, respectiv la 03.11.2008.

Obligă intimata la 150,5 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 mai 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. S. D. Ș. G. S.

GREFIER,

I. M.

Jud. fond S. A. V.

Judecătoria Târgoviște

Dosar fond nr._

Red. S.G. / Tehnored. A.G-

3 ex - 19.06.2015

PROCES-VERBAL

pentru doamna judecător Ș. D., aflată în concediu medical,

prezenta hotărâre se semnează de către

LOCȚIITOR PREȘEDINTE SECȚIE I CIVILĂ

S. A.

PROCES-VERBAL

pentru domnișoara judecător S. G., președinte de secție, aflată în concediu medical, prezenta hotărâre se semnează de către

PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI

P. D. C.

PROCES-VERBAL

pentru doamna grefier M. I., aflată în concediu medical,

prezenta hotărâre se semnează de către

GREFIER ȘEF SECȚIE I CIVILĂ

S. S. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 170/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA