Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1050/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1050/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 23-12-2015 în dosarul nr. 1050/2015
Dosarul nr._ apel
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1050
Ședința publică din 23.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – S. A.
JUDECĂTOR- C. G.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta reclamanta M. C. F., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocat N. M. din Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.2852/03.07.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. G., cu domiciliul în Târgoviște, ., ., ., dosarul având ca obiect „exercitare autoritate părintească, program vizitare minor”.
Apelul este timbrat cu chitanța nr._/09.11.2015, privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei.
Prezența părților, dezbaterile cauzei au avut loc și s-au consemnat prin încheierea de ședință din data de 18.12.2015 care face parte din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată la data de 23.12.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtei M. C. F., înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ /4.03.2015 reclamantul L. G. a solicitat exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei L. I.-A., născută la data de 15.12.2003 și stabilirea în favoarea acestuia a unui program de vizitare a minorei, la domiciliul reclamantului, în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni, de sâmbătă orele 10:00 până duminică orele 17:00; în vacanța de vară, în luna iulie a fiecărui an; în anii impari, prima jumătate a vacanței de C. și în ziua de C., iar în anii pari, ultima jumătate a vacanței de C.; în anii impari, prima săptămână din vacanța de P. și prima zi de P., iar în anii pari, ultima jumătate a vacanței de P. și a doua zi de P.;
Motivând cererea, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 2146 pronunțată de Judecătoria Târgoviște la data de 06.06.2011, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, cu încredințarea spre creștere și educare a minorei către mamă, fără a se stabili un program de vizitare a minorei în favoarea reclamantului. S-a precizat că de la acea dată și până în prezent nu a reușit să ajungă la un acord cu pârâta în privința unui program rezonabil de vizitare a copilului, iar în prezent pârâta îi permite reclamantului să viziteze minora sporadic și în mod condiționat. A mai arătat că s-a implicat în creșterea și educarea minorei, în măsura în care i s-a permis acest lucru.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 397 și art. 496 Cod civil.
În dovedirea cererii s-au depus înscrisuri și s-a solicitat administrarea probei testimoniale.
Pârâta a formulatîntâmpinare (f.17) prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii. Astfel a apreciat că primul capăt de cerere este neîntemeiat, întrucât reclamantul nu s-a implicat în creșterea și educare minorei. Cât privește programul de vizitare, a apreciat că nu ține seama de nevoile copilului și îndatoririle școlare ale acestuia, întrucât domiciliul relamantului nu oferă condiții ca minora să doarmă și să-și pregătească temele pentru școală. Mai mult, programul solicitat nu i-ar mai permite să-și facă temele. A apreciat ca nejustificată stabilirea în fiecare an a lunii iulie pentru stabilirea programului de vizitare.
În dovedire, s-au depus înscrisuri și s-a solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamantului, ascultarea minorei și ancheta psiho-socială la domiciliul reclamantului. A fost depusă și o anchetă psiho-pedagogică și situația școlară a minorei.
Au fost depuse referatele de anchetă psihosociale la domiciliile părinților.
În completarea probațiunii a fost audiată martora L. I. M. propusă de reclamant și a fost audiată minora în camera de consiliu, conform procesului - verbal din data de 26.05.2015.
Prin sentința civilă nr.2852/3.07.2015, judecătoria a admis în parte cererea, dispunând exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei L. I.-A., născută la data de 15.12.2003, încuviințând ca reclamantul să aibă legături personale cu minora L. I.-A. la domiciliul acestuia, potrivit următorului program: în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni, de sâmbătă orele 10:00 până duminică orele 17:00; în vacanța de vară, o lună, în anii impari în luna iulie, iar în anii pari, în luna august; în anii impari, prima jumătate a vacanței de C. și în ziua de C., iar în anii pari, ultima jumătate a vacanței de C.; în anii impari, prima săptămână din vacanța de P. și prima zi de P., iar în anii pari, ultima jumătate a vacanței de P. și a doua zi de Paști. A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 40 lei reprezentând taxă de timbru.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 2146 pronunțată de Judecătoria Târgoviște la data de 06.06.2011, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, cu încredințarea spre creștere și educare a minorei L. I.-A., născută la data de 15.12.2003, către pârâtă. Nu a fost stabilit un program de vizitare a minorei în favoarea tatălui.
Cu privire la primul capăt de cerere, s-au avut în vedere prevederile art. 403 Cod civil, potrivit cărora modalitatea de exercitare a autorității părintești nu are caracter definitiv, astfel că în situația schimbării împrejurărilor se poate solicita modificarea acestei măsuri precum și împrejurarea că în conținutul său, autoritatea părintească este precizată de art. 487 Cod civil.
S-a argumentat că regula, după divorț, este că autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, în interesul superior al copilului. Ca excepție, instanța poate decide și altfel, în sensul ca ea să fie exercitată doar de un părinte, potrivit art. 398 și art. 399 Cod civil, dacă există motive întemeiate și având în vedere interesul superior al copilului.
În speță nu s-a reținut incidența cazurilor prevăzute la art. 507 Cod civil, important fiind aspectul dacă există motive întemeiate față de care interesul superior al copilului să impună o asemenea măsură.
În ceea ce privește interesul superior al copilului, subsumat dreptului său la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv, la viață de familie, s-a arătat că acesta se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere cum sunt: vârsta, conduita fiecărui părinte, posibilități de dezvoltare fizică, morală, intelectuală, legături de afecțiune.
Analizând în acest sens probele administrate, instanța de fond nu a identificat motive întemeiate care să justifice respingerea acestui capăt de cerere, precizându-se că rezultă implicarea ambilor părinți, dar cu preponderență a mamei, în creșterea și educarea minorei, precum și în condițiile materiale de care dispune.
Față de declarația minorei care demonstrează o oarecare influență din partea mamei în alegerea răspunsurilor, s-a considerat că stabilitatea emoțională a minorei reclamă pe cât posibil menținerea climatului familial, inclusiv legăturile cu rudele sale, mai ales că până la acest moment deplasările reclamantului nu i-au permis exercitarea în mod direct a autorității părintești, ci eventual prin persoane interpuse.
S-a subliniat că nu au fost evidențiate aspecte din care să rezulte că reclamantul nu poate să ofere suficiente garanții morale și materiale care să contribuie la dezvoltare armonioasă a minorei.
S-a mai reținut că aspectele de ordin material au un rol secundar în perioada copilăriei, în sensul că important este să se asigure nevoile curente, posibilitățile materiale neputând suplini lipsurile de ordin afectiv și emoțional care ar putea avea consecințe iremediabile.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a reținut că reclamantul păstrează potrivit art. 401 cod civil dreptul de a avea legături personale cu minora.
În referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantului s-a evidențiat că acesta locuiește în casa părintească împreună cu părinții (bunicii minorei), ambii pensionari, iar imobilul este compus din 2 camere, corespunzător mobilat, curat întreținut cu toate accesoriile unui trai decent.
S-a precizat că pârâta, prin apărător, a fost de acord în parte cu programul de vizitare solicitat de către reclamant, dar cu mențiunea ca minora să nu doarmă la domiciliul reclamantului, intervalul de sâmbătă ora 10.00 până duminică ora 17.00 fiind apreciat ca afectând obligațiile școlare ale minorei. În plus, a apreciat că vara programul trebuie stabilit alternativ pe perioada vacanței, nu numai în luna iulie.
Față de vârsta minorei și distanța dintre domiciliile părților care nu este considerabilă, s-a avut în vedere că este în interesul superior al copilului ca acesta să aibă legături personale cu tatăl său de 2 ori pe lună, respectiv în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni, de sâmbătă orele 10:00 până duminică orele 17:00, cu posibilitatea găzduirii minorei în domiciliul reclamantului.
În considerentele sentinței s-a menționat că este în interesul superior al copilului de a avea o viață de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menținerea legăturilor personale în mod efectiv, fără o ingerință din partea celuilalt părinte. Responsabilizarea părintelui cu care minora nu locuiește, se poate realiza numai printr-un contact mai îndelungat între acesta și minoră, cadru ce poate dezvolta armonios și nestingherit atașamentul reciproc și poate consolida relațiile dintre cei doi. Ca viitor adult, minora trebuie să-și dezvolte un psihic echilibrat, aspect ce presupune legături personale nu numai cu ambii părinți, ci și cu rudele sale și cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie.
În schimb, s-a modificat programul solicitat pe perioada vacanței de vară, având în vedere că cererea pentru stabilirea în mod exclusiv a lunii iulie nu a fost susținută de argumente, impunându-se ca în această perioadă lunile de vară să alterneze.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 40 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.Referitor la capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești de ambii părinți, apelanta a susținut următoarele:
Conform prevederilor art.487 Cod civil, părinții au dreptul si îndatorirea de a creste, îngrijind de sănătatea si dezvoltarea lui fizica, psihica si intelectuala, de educația, învatatura si pregătirea profesionala a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor si nevoilor copilului, ei sunt datori sa dea copilului orientarea si sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.
În speță, in urma divorțului pronunțat in anul 2011, instanța a decis ca minora să-i fie încredințata ei spre creștere si educare, fiind „in interesul superior al minorului sa ramana in continuare cu părintele care e cel mai preocupat de creșterea si educarea sa si cu care are cele mai strânse relații, in același mediu in care a trăit si s-a dezvoltat, prin raportare la dispozițiile art.44 Codul familiei”.
De circa 4 ani, aceasta situație nu s-a schimbat, tot mama fiind cea mai preocupata de creșterea si educarea minorei, reclamantul neimplicându-se, fiind plecat din țară. Deși instanța a reținut acest aspect, a apreciat practic ca lipsa sa din tara a fost adevăratul impediment, nicidecum lipsa sa de interes si preocupare si total nedovedit, a reținut ca acesta si-a exercitat autoritatea părinteasca prin interpuși (care sunt aceștia si in ce context ?).
Din probatoriul administrat in cauza, in opinia apelantei, rezulta următoarele aspecte, de care instanța nu a ținut seama:
Din proba cu înscrisuri, respectiv din încheierea de ședința din 05.03.2015 pronunțata in dosarul nr.l_ aflat pe rolul Judecătoriei Targoviste, din Referatul Politiei Municipiului Targoviste nr._/08.01.2014, cu propunerea de a nu se incepe urmărirea penala, din Referatul de ancheta sociala al Primăriei Targoviste, coroborate cu interogatoriul administrat in cauza, unde datorita neprezentarii reclamantului, facand aplicarea prevederilor art.358 Cod procedura civila, instanța poate socoti aceste imprejurări ca o mărturisire deplina sau ca un inceput de dovada in folosul pârâtei, se impune concluzia ca reclamantul dupa divorț nu a locuit in tara, fiind plecat in Marea Britanie la munca, in tara venind cel mult odată pe an. De asemenea, nici in prezent acesta nu locuiește in tara si nici nu dorește sa informeze instanța si implicit pe apelantă, despre adresa sa si veniturile realizate acolo.
Din Referatul Politiei Municipiului Targoviste nr._/08.01.2014, cu propunerea de a nu se incepe urmărirea penala si din Referatul de ancheta sociala al Primăriei Targoviste, reiese ca reclamantul nu întotdeauna a achitat pensia de întreținere către minora, la care a fost obligat prin hotărâre judecătoreasca, respectiv pentru o perioada de 11 luni (ianuarie 2013 - noiembrie 2013) si nici pentru lunile mai si iunie din acest an.
Din Caracterizarea psihopedagogica depusa la dosarul cauzei, reiese ca minora manifesta trăiri afective negative fata de reclamant, pe care il considera vinovat pentru perioada dificila pe care a traversat-o imediat dupa divorțul părinților, facand referire la situația materiala dificila de atunci.
Nu in ultimul rand, din susținerile minorei la audierea sa in camera de consiliu, reiese ca acesta nu se îngrijește de nevoile sale, nu i-a mai plătit pensia de 2 luni si nu a mai contactat-o din luna martie.
Din referatul de ancheta sociala efectuat la 13.01.2015, in dosarul nr.l_, aflat la dosarul cauzei, reiese condițiile de locuit de care beneficiază minora. De asemenea, cu certificatul de căsătorie a cărei copie a fost depusă la dosarul cauzei, apelanta probează faptul ca din 25.10.2013 este căsătorita, astfel incat, copilul face parte dintr-o familie si dupa o buna perioada de timp se bucura de siguranța si stabilitatea unei familii. Având in vedere problemele emoționale pe care le are si care rezulta din caracterizarea psihopedagogica, consideră ca eventuale noi tensiuni si divergente intre părțile litigante in ceea ce o privește, nu ar avea decât un impact negativ asupra psihicului sau, ceea ce nu este de dorit.
Coroborând toate cele de mai sus, s-a subliniat că există o imagine clara a modului in care intimatul-reclamant s-a implicat in anii scurși de la divorț si pana in prezent, in creșterea si educarea copilului, adică numai in limita obligației impusa printr-o hotărâre judecătoreasca si nici aceasta întotdeauna, si de la distanta. Asa cum s-a făcut dovada cu încheierea de ședința din 05.03.2015, din dosarul nr.l_, doar datorita faptului ca a fost acționat in instanța, pentru majorarea pensiei de întreținere, acesta a venit in tara si a reacționat in acest mod, fiind brusc interesat sa-si exercite autoritatea părinteasca, pana acum nefiind deranjat de faptul ca numai mama a exercitat-o.
Nu este lipsit de importanta faptul ca intre părți nu a fost si nu este posibila comunicarea, intrucat apelanta nu a știut si nu cunoaște numărul de telefon al reclamantului si adresa lui din Anglia (pe care a declarat ca nici el nu o cunoaște) si foarte important, acesta se manifestă în relația cu apelanta în mod josnic, cu cuvinte și fraze extrem de urâte (dovada faptul ca dupa 4 ani de la divorț, continua sa o denigreze si calomnieze, susținând total nefondat ca ea a avut „ multiple relații pasagere” si a plimbat copilul in „ diverse medii cel puțin dubioase”).
S-a menționat că de la divorț reclamantul nu a fost interesat la ce mod a fost afectata minora, nu a contribuit la tratarea problemelor sale afectiv-emotionale, nu a întrebat-o niciodată pe apelantă despre problemele de sănătate ale fetei, despre nevoile ei de orice natură, despre dificultățile pe care le întâmpină și în ce circumstanțe, or, a fi părinte responsabil presupune ca 24 din 24 de ore sa fi preocupat de soarta copilului tau. Exercitarea autorității părintești, nu se rezuma doar la a suporta o mica parte din nevoile copilului si a-1 plimba in parc, facandu-i pe plac, pentru a poza in părintele bun.
Asumarea responsabilității/autorității părintești constă în interese comune în ceea ce privește minorul, respectarea de ambele părți ale aceluiași set de reguli de conduită în privința minorului, altfel rezultatul poate fi devastator.
Se apreciază că autoritatea părinteasca nu se poate exercita de la distanta, nu presupune doar expedierea lunara a unei sume de bani si in rest sa pretinzi sa-ti fie respectate drepturile, presupune mult mai mult. P. acum, intimatul-reclamant nu a dovedit nici ca a intenționat sa se implice, nici ca dispune de mijloacele necesare pentru a o face.
Prin comparație, copilul la acest moment, cand autoritatea părinteasca a fost si este exercitata exclusiv de apelantă, beneficiază de condiții de locuit si de viata foarte bune, are rezultate la invatatura foarte bune . invatamant cotata foarte bine la nivel de județ, se bucura de stabilitatea si siguranța unei familii împlinite, menținerea acestei stări de lucruri fiind in interesul său superior.
În continuare, s-a arătat că este cunoscut faptul ca in materia exercitării autorității părintești, regula este ca aceasta sa fie exercitata in comun de ambii părinți, dar având in vedere ca solicitarea intimatului-reclamant a venit ca urmare a faptului ca in opinia sa copilul ar fi o moneda de schimb intre părți (daca mama cere majorarea pensiei, el cere exercitarea autorității părintești in comun, daca plătește mai mult, considera ca are dreptul la mai mult), urmează ca instanța sa analizeze daca aceasta ar fi in interesul superior al copilului si daca, nu cumva s-ar impune aplicarea in speța, a excepției de la regula.
Aprecierea instanței de fond asupra celor de mai sus este considerată nerealista, dat fiind faptul ca in hotărârea apelata nu indica care au fost motivele pe baza cărora si-a format convingerea ca intimatul-reclamant prezintă suficiente garanții morale si materiale care sa contribuie la dezvoltarea armonioasa a minorei.
Apelanta învederează că in astfel de situații, numai o persoana cu experiența de viata, numai un părinte implicat in creșterea unui copil poate sa inteleaga ce greu este sa-i impui acestuia restricții si privațiuni de ordin financiar, cand solicitările sunt de bun simt si in limite normale. Susținerea instanței potrivit căreia in perioada copilăriei aspectele de ordin material au un rol secundar nu poate fi aplicabila in situația data. Aici este vorba deja de o adolescenta, un copil de 12 ani, ale căror nevoi nu se pot compara cu cele ale unuia de 3 sau 5 ani. Dar si asa, au fost perioade cand intimatul nu a achitat nici măcar pensia de intretinere de 167 lei, iar din salariul modest de cadru didactic al apelantei, a trebuit sa facă fata tuturor provocărilor, pentru ca un părinte adevărat trebuie sa investească in copilul sau toate resursele sale afective si materiale. In speța, daca intimatul mei măcar sub aspect material, (care este „secundar”, in opinia instanței) nu s-a implicat total, nu se știe cum ramane cu latura afectiva, daca nu ii este alături, ci la mii de kilometri distanta, atat la propriu, cat si la figurat.
Nu in ultimul rand, se susține că acum este momentul cand in viata unui adolescent intervin multe schimbări, cand este necesar ca părintele sa-i fie alături, sa-1 călăuzească, sa-1 sfătuiască si sa-1 inteleaga. Or, toate acestea nu se pot face de la distanta si numai cand iti aduci aminte; de aceea copiii ai căror părinți nu le sunt alături, au de cele mai multe ori nevoie de consiliere psihologica, pentru a nu suferi derapaje de la un comportament normal.
Raportat la cele de mai sus, se consideră ca sunt suficiente motive întemeiate, astfel incat, având in vedere interesul superior al copilului, instanța sa hotărască conform prevederilor art.398 Cod civil, ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata numai de către apelantă, in continuare.
Sub aspectul programului de vizitare stabilit de instanța, se consideră ca nu tine seama de condițiile de locuit ale intimatului-reclamant si de îndatoririle școlare ale minorei, având in vedere următoarele:
Din referatul de ancheta sociala rezulta ca apartamentul la care intimatul-reclamant are domiciliul din tara, este compus din doua camere, bucătărie si baie, iar la acea adresa mai locuiesc părinții sai care sunt in vârsta si cu unele probleme medicale, iar potrivit declarației martorei, si aceasta (sora sa), care este de drept proprietara apartamentului. In aceste condiții, se pune firesc intrebarea: „Cand vine si intimatul-reclamant in tara, presupunând ca atunci dorește sa ia copilul in domiciliul sau, unde in cele doua camere, unde mai sunt si 4 adulți, poate fi cazat si copilul, care are 12 ani ?”
Având in vedere ca minora este eleva in clasa a Vl-a la un colegiu (a se vedea adeverința de la dosarul cauzei), unde exista un grad de competiție ridicat, iar acest standard impune lucru suplimentar si pregătire suplimentara (meditații), nu poate sa-si permita la sfârșit de săptămâna, 2 zile, sa nu lucreze nimic sau sa nu invete macar pentru ziua de luni. Aceasta pauza cu siguranța i-ar afecta performanta școlara, de aceea se consideră ca programul de vizita la sfârșit de săptămâna poate fi săptămânal, nu de 2 ori pe luna, dar numai sâmbăta intre orele 15,00-18,00. Asa cum a arătat in răspunsurile la interogatoriul luat, apelanta i-a permis intimatului-reclamant si pana acum si acceptă in continuare ideea ca fetita trebuie sa aiba relații personale cu tatăl sau, sa-1 viziteze in domiciliul sau, dar in situația prezentata, consideră ca acesta nu face dovada ca are condițiile necesare unde copilul sa doarmă si sa-si pregătească temele. Aceasta solicitare a sa, arata lipsa de interes si implicare fata de pregătirea școlara a minorei, de importanta acestui aspect in viata sa. Raportat la aceste aspecte, apelanta consideră ca programul de vizitare trebuie sa fie flexibil, întrucat nu contează cantitatea timpului petrecut împreuna, ci calitatea acestui timp.
În drept, se invocă prevederile art.398 si 487 Cod civil, art.358 si 466 alin.l Cod procedura civila.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea in parte a hotărârii instanței de fond, in sensul respingerii capătului de cerere privind exercitarea autorității părintești de ambii părinți si modificarea programului de vizitare in sensul celor de mai sus.
Intimatul a formulat întâmpinare în sensul respingerii apelului, arătând în esență că din probele administrate nu au rezultat aspecte din care să rezulte că reclamantul nu poate oferi suficiente garanții morale și materiale care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a minorei, aspecte reținute și de instanța de fond.
S-a evidențiat că părintele nu poate să renunțe la autoritatea părintească pentru că este dreptul copilului, nu al său și, mai mult, nu poate fi îngrădit acest drept, doar pentru că mama a trecut printr-un divorț, iar potrivit Legii nr.272/2004, un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în condițiile art.506 Cod civil.
De asemenea, s-a susținut că Legea nr.272/2004 enumeră câteva situații generale care îl îndreptățesc pe judecător să acorde o autoritate părintească exclusivă, dar intimatul nu se regăsește în vreuna dintre acestea sau altele, similare.
Relativ la probele administrate, s-a învederat că în punctul de vedere al minorei se poate observa influența mamei, deoarece un copil de vârsta ei nu poate fi interesat dacă tatăl a achitat sau nu la scadență pensia și după aceea să decidă dacă dorește să vorbească cu acesta la telefon. Pe de altă parte, la interogatoriul administrat, mama copilului a recunoscut atașamentul fiicei față de bunicii paterni. Martora L. I. M. a relevat la rândul său, că tatăl este împiedicat să ia legătura cu fiica sa, motivat de anumite întârzieri la plata pensiei de întreținere, că a achiziționat copilului o tabletă pentru a facilita legătura mai des, s-a implicat în tratarea diverselor afecțiuni, în achiziționarea aparatului dentar, așa încât se poate constata implicarea în creșterea și educarea minorei.
Despre caracterizarea psiho-pedagogică s-a apreciat că este întocmită pro causa, aspectele relației părinte copil neputând fi cunoscute de un cadru didactic, iar pe de altă parte, regula în materie este aceea a exercitării în comun a autorității părintești.
Examinând hotărârea atacată prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază apelul ca nefondat.
Se reține că în conformitate cu prevederile art.504 Cod civil, dacă părinții sunt divorțați, autoritatea părintească se exercită potrivit dispozițiilor referitoare la efectele divorțului în raporturile dintre părinți și copii, iar potrivit art.507din același act normativ, exercitarea autorității părintești de către un singur părinte intervine în situația în care unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat și în apărare, norma înscrisă în art.36 alin.7 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, enumeră exemplificativ situații în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte, respectiv alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Toate circumstanțele evidențiate de apelantă în calea de atac, nu se circumscriu genului de împrejurări, avute în vedere de legea specială și care justifică exercitarea atribuțiilor părintești numai de către unul dintre părinți.
În opinia tribunalului, date fiind particularitățile speței dedusă judecății, este vorba mai degrabă despre exercitarea cu intermitențe de către tată a drepturilor sale de a menține legăturile cu copilul, ca urmare a faptului că trăiește și lucrează în străinătate precum și de întârzieri în plata pensiei de întreținere.
Este adevărat că aceste aspecte nu pledează în favoarea intimatului reclamant, dar nici nu au anvergura care să impună lipsirea sa de dreptul de a decide în legătură cu aspectele importante ce țin de creșterea, educarea și sănătatea copilului, pentru că așa sporadic cum tatăl a dovedit, s-a implicat în atribuțiile sale legale. Astfel cum a declarat martora L. I.-M., în prezența tatălui, copilul este foarte vesel, comunicativ, însă dacă cercul celor prezenți o include și pe mamă, minora devine retrasă, necomunicativă.
După cum se poate observa, criticile apelantei susțin punctul său de vedere subiectiv care exprimă tendința de culpabilizare a intimatului atât pentru absența lui din viața copilului cât și pentru întârzieri în plata pensiei de întreținere, iar din lecturarea declarației minorei, se poate constata inocularea aceluiași punct de vedere („ nu prea se interesează de situația ei”, „știe de la mama că luna trecută și luna aceasta tata nu i-a plătit pensia alimentară”, „nu mai are nici un fel de sentimente față de tatăl ei”).
Or, după cum a argumentat și instanța de fond, pentru o evoluție corespunzătoare a unui copil este vitală relația afectiv-emoțională cu ambii părinți care dacă este firavă sau nu s-a conturat încă, e necesar să i se dea șansa creării, tocmai printr-un program de legături personale care să faciliteze acest lucru.
Indiferent de natura relațiilor dintre foștii soți, copilul nu trebuie să fie tributar modului de gândire au unui dintre părinți, în sensul excluderii din viața sa a prezenței celuilalt, chiar dacă în această privință, nu se înregistrează o constanță din partea celui căruia el nu i-a fost încredințat.
Din această perspectivă nici critica relativă la restrângerea programului stabilit de instanța de fond pentru menținerea legăturii dintre tată și fiică nu se privește ca întemeiată, în condițiile în care pregătirea școlară și suplimentară a copilului nu ar putea fi știrbită sau neglijată de către intimat care oricum locuiește în cea mai mare parte a timpului în Anglia.
Față de cele ce preced, tribunalul concluzionează că instanța de fond a realizat o corectă stabilire a situației de fapt și aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, considerent pentru care, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge apelul, ca nefondat, cu consecința păstrării soluției judecătoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de apelanta reclamanta M. C. F., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocat N. M. din Târgoviște, ., ., împotriva sentinței civile nr.2852/03.07.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. G., cu domiciliul în Târgoviște, ., ., ..
Păstrează hotărârea atacată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.12.2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
S. A. | C. G. | A. Ghiorghița |
Red A.S/ tehnored.A.S.
Ex. 4/8.01.2016
Judecător fond D. L. M.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 1007/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Ordin de protecţie. Decizia nr. 928/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
