Fond funciar. Decizia nr. 440/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 3488/120/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR.440
Sedința publică din data de 18 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. S.
Judecător: C. M. G.
Grefier: N. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelantele-reclamante S. E. și C. G., ambele cu domiciliul in ., împotriva sentinței civile nr. 887/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele-parate Stancu E., cu domiciliul in ., C. judeteana de fond funciar Dambovita, cu sediul in Targovi§te, Plata Tricolorului, nr. 1, judet Dambovita și C. locala de fond funciar Poiana, cu sediul in ., având ca obiect – fond funciar.
Apel scutit de plata platei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat avocat S. D. (împuternicire avocațială nr._/2015), reprezentând pe intimata-pârâtă S. E., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află pricina, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
După referatul cauzei, conform dispozițiilor art.154 (7) Cod procedură civilă președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând ca fiind legal îndeplinită.
Avocat S. D. având cuvântul pentru intimata-pârâtă S. E. solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât instanța de fond în mod corect a admis excepția autorității de lucru judecat invocat de pârâta S. E. și a respins cererea reclamantelor, având în vedere că în cauza de față reclamantele au solicitat același lucru ce au solicitat în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1059/2011, pronunțată de Judecătoria Răcari; cu privire la cheltuielile de judecată urmează a le solicita pe cale separată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată a pârâților S. E., C. locala de fond funciar Poiana si C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița, înregistrata pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr._ /25.02.2014, reclamantele S. L. si C. G. au solicitat sa se constate nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr._/03.11.2010 emis pe numele de S. F. cu privire la terenul din T 14 P 18 in suprafata de 3525 mp, in sensul ca suprafata de 1525 mp inglobata in aceasta . niciodata in proprietatea acestuia sau a autorului sau Purcarus loana si, pe cale de consecinta sa se dispuna modificarea titlului de proprietate nr._/08.02.1995 emis pe numele S. M. V. prin includerea suprafetei de 1525 mp, teren ce a apartinut autorului lor S. V. M..
In motivarea cererii s-a arătat ca in cadrul procedurii de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor in baza legii fondului funciar a fost emis titlul de proprietate cu nr._/08.02.1995 pentru suprafata totala de 1,26 ha pe numele S. M.V. teren provenind de la S. V.M..
Nemultumirile privesc in exclusivitate modul greșit in care s-a dispus restituirea doar a suprafetei de teren de 3417 mp. situat in vatra satului, tarlaua 14, . de suprafata de 5000 mp. la care avea dreptul autorul reclamantilor conform registrului agricol.
Terenul in suprafata de 5000 mp. situat in vatra satului este un lot compact iar suprafata de 1525 mp. din cei 5000 a fost atribuita unei persoane neandreptatita la aceasta portiune de teren avand in vedere ca defunetul S. F. nu detinea in vatra satului decat o suprafata de 2000 mp. conform registrului agricol.
Din cuprinsul titlului de proprietate nr._/03.11.2010 emis pe numele defunctului S. F. pentru suprafata de 3525 mp. rezulta ca suprafata de 1525 mp. i-a fost atribuita acestuia in tarlaua 14, . acest teren nu a fost niciodata in proprietatea autorului sau care nu avea dreptul decat la reconstituirea unei suprafete de 2000 mp. conform registrului agricol.
Ca urmare a acestei situatii, au solicitat Judecatoriei R. nulitatea absoluta partială a titlului de proprietate nr._/03.11.2010 emis pe numele defunctului S. F. pentru suprafata de 1525 mp, actiune ce a format obiectul dosarului nr._ solutionat pe cale de exceptie prin decizia civila nr. 1144/08.11.2011 pronuntata de Tribunalul Dambovita, in sensul ca „...nu s-a urmat procedura plangerii reglementata de Legea 18/1991”.
S-a menționat că din adeverinta nr.727/08.05.1998 emisa de Primaria Poiana a rezultat ca S. V.M. figureaza in registrul agricol din anii 1959 ~ 1963, vol.1, fila 16 cu o suprafata de teren de 5000 mp. situat in vatra satului, iar din adeverinta nr.728/08.05.1998 emisa de aceeași autoritate, a rezultat ca autoarea defunctului S. F., Purcaruș I., figureaza in registrul agricol din anii 1959 - 1963 doar cu o suprafata de teren de 2000 mp. situat in vatra satului, ceea ce inseamna ca suprafata de 1525 mp a fost inclusa in mod nelegal in proprietatea pârâtului.
Reclamantele au învederat că pe cale de consecinta, in prezenta speta și-a găsit aplicarea dispozitiile art. III alin. 1 lit. a pct. i din Legea nr. 169/1997, in sensul ca defunctul S. F. ca beneficiar al titlului de proprietate nr._/03.11.2010 nu era indreptatit la reconstituirea suprafetei de teren de 1525 mp. deprinsa din suprafata compacta de 5000 mp. ce a fost in proprieatea autorului partilor, deoarece aceasta suprafata de teren nu a fost niciodata in proprietatea lui S. F. și nici nu a fost dobandita in vreun alt mod de dobandire legala.
Pe de alta parte, conf art. 11 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 republicata, stabilirea dreptului de proprietate se face pe baza situatiei detinuta de cooperativa agricola de productie la data de 01.01.1991 inscrisa in sistemul de evidenta a cadastrului general sau a registrului agricol iar disp.art. 8 alin. 2 și 3 din același act normativ stabilesc ca dreptul de proprietate se face ia cererea persoanelor care au adus teren in cooperativa agricola de productie.
Or, suprafata de 1525 mp desprinsa din lotul compact de 5000 mp. situat in vatra satului și atribuit in mod nelegal paratului a fost in proprietatea exclusiva a autorului reclamantelor, conform registrului agricol din anii 1959 - 1963 in timp ce autorul defunctului S. F. a detinut in proprietate doar o suprafata de 2000 mp in vatra satului.
F. de cele expuse, s-a apreciat ca s-a facut dovada interesului personal și direct, legitim, nascut și actual in promovarea actiunii și dovada ca reconstituirea s-a facut in favoarea defunctului S. F. care nu era indreptatit la reconstituire cat și a dreptului reclamantilor la reconstituirea suprafetei de 1525 mp.
Referitor la pretinsa nerespectare a procedurii plangerii reglementate de Legea nr. 18/1991, exceptie pa baza careia a fost respinsa prima actiune ce a facut obiectul dosarului nr._ s-au arătat următoarele:
Datorita trecerii unei perioade de timp de 23 de ani de la aparitia Legii nr. 18/1991 cat și a modului deficitar de arhivare a dosarelor depuse conform acestei legi, multe din actele și cererile formulate nu s-au mai gasit iar chestiunile administrative de neinregistrare in evidentele Primariei Poiana nu pot fi imputete autorului reclamantilor.
Totuși, in urma unor diligente, s-a intrat in posesia unei adrese emisa de Prefectura Judetului Dambovita catre C. Locala care face dovada certa ca aceasta procedura a fost parcursa in conformitate cu legea.
Astfel, din continutul acestui inscris a rezultat, pe cale de logica juridica faptul ca in urma plangerii depuse de S. M.V. la C. Locala de Fond Funciar, Prefectura Judetului Dambovita, a hotarat: „Conform adeverintei d-lui S. M.V. in punctul Vatra Satului a primit mai putin cu 0,25 ha”.
Celelalte acte care insoteau adeverinta și care atestau dreptul de proprietate al autorului reclamantilor nu s-au mai gasit insa la dosarul de reconstituire.
F. de practica jurisprudentiala constantă, cat și de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus a rezultat in mod indubitabil ca invocarea unui motiv de nulitate absoluta poate fi invocata pe cale de actiune sau de exceptie și nu este conditionata, ca și in speta de fata, de obligativitatea parcurgerii cailor de contestare a actelor premergatoare conform legii fondului funciar.
În drept, s-au invocat disp. art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, Legea nr. 18/1991.
In dovedirea acțiunii s-au anexat in copie: titlul de proprietate nr._/08.02.1995, titlul de proprietate nr._, adeverintele nr. 727/08.05.1998 si nr. 728/08.05.1998 emise de Primaria Poiana, inscris datat 27.03.1992 avand aplicata stampila Prefectului Judetului Dambovita, sesizare nr. 852/17.02.2012 dupa S. V., acte de stare civila, certificate nr._/07.03.2014 emis de OCPI Dambovita.
Prin intampinare, parata S. E. a invocat exceptia puterii de lucru judecat, exceptia lipsei de interes si exceptia inadmisibilitatii.
In motivare, s-a aratat ca potrivit art. 431 C. și art. 163 C. (1865) „nimeni nu poate fi chemat in judecata de 2 ori in aceeași calitate in temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Oricare dintre parti poate opune lucrul anterior judecat . daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma".
Analizand cele relatate de reclamante in cererea de chemare in judecata și un litigiu anterior ce s-a derulat intre aceleași parti, avand același obiect și aceeași cauza, s-a putut observa cu ușurinta ca exista putere de lucru judecat.
Astfel, prin sentinta civila nr. 1059/2011 pronuntata de Judecatoria R. reclamantele solicita același lucru cu cele solicitate prin prezenta cerere de chemare in judecata.
Prin aceasta sentinta, instanta de fond a admis cererea de chemare in judecata insa aceeași hotarâre judecatoreasca este răsturnata de Decizia Tribunalului Dambovita.
Daca se analizeaza aceasta decizie 1144/2011 a Tribunalului Dambovita, din punct de vedere al considerentelor și dispozitivului acestei hotarari judecatorești se poate observa fara putinta de tagada ca exista putere de lucru judecat.
Daca se trece peste aceasta exceptie și se va considera ca nu exista putere de lucru judecat și se va analiza cererea de chemare in judecată, se solicită urmatoarele:
cu privire la nulitatea TP nr._ emis pe numele S. F., s-a invocat exceptia lipsei de interes. Acest titlu de proprietate este emis pe numele defunctului său soț și vizeaza suprafata de teren solicitata in temeiul legii fondului funciar, iar suprafata de teren reconstituita prin acest titlu de proprietate nu afecteaza in vreun fel titlul de proprietate_/1995;
cu privire la constatarea nulitatii absolute partiale a TP_/1995 se solicită respingerea acelei solicitari ca fiind inadmisibila deoarece o astfel de solicitare incalcă disp. art. 53 din Legea nr. 18/1991 și art. 27 din HG 890/2005.
In dovedire s-a anexat in copie: decizia civila nr. 1144/08.11.2011 pronimtata de Tribimalul Dambovita in dosarul nr._ .
In sedinta publica din 01.10.2014 aparatorul reclamantilor a depus raspuns la intampinare si a solicitat decaderea paratei din dreptul de a propune probe si de a invoca exceptii relative in baza art. 208 alin. 2, intrucat a fost depusa la termenul din 03.06.2014; s-a depus note de aparare prin care s-a solicitat respingerea exceptiilor puterii de lucru judecat si lipsei de interes.
In motivare, s-a ratat ca din analiza considerentelor și a dispozitivului acestei hotarari se constată ca aceasta cauza a fost tranșata in mod irevocabil pe cale de exceptie, fara a se rezolva fondul cauzei.
Astfel, din motivarea acestei decizii instanta a arătat ca admite pe cale de exceptie recursurile declarate, fara a rezolva fondul cauzei, considerând ca la acea data „nu s-a urmat procedura plangerii reglementate de Legea nr. 18/1991..."
Autoritatea lucrului judecat și puterea lucrului judecat sunt expresii ale aceleiași entitati juridice și desemneaza forta cu care se impune o hotarare judecatoreasca.
Practica jurisprudentiala a instantelor este constanta și unanima in a statua ca este necesar insa ca hotararea invocata cu putere de lucru judecat „sa fi rezolvat in fond procesul dintre parti. Atunci cand, prin prima hotarare, actiunea a fost respinsa pentru consideratii procedurale, fara sa se fi discutat temeinicia motivelor invocate este evident ca existenta unei asemenea hotarari nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi actiuni, din moment ce in primul proces fondul raporturilor juridice dintre parti nu fusese solutionat" -decizia nr. 220/10.02.2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiești.
De altfel, prin aceasta exceptie, parata a incearcat sa acrediteze ideea ca Legea nr. 169/1997 ar contine obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile obligatorii, situatie inadmisibilă, avand in vedere că acest act normativ nu prevede o asemenea procedura, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face, in sensul ca nu putea adauga la lege prevederi care nu au fost incluse de legiuitor.
În ipoteza in care s-ar considera ca Legea nr. 169/1979 impune o procedura prealabila obligatorie in privinta îndeplinirii procedurii reglementate de Legea nr. 18/2991, la dosar a depus un act emis de Prefectura Judetului Dambovita adresat C. Locale a . ulterior prin diligențele sale proprii care face dovada certa a parcurgerii și acestei proceduri.
Mai mult, cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate a fost formulata in termen legal, dovada indubitabila fund emiterea titlului de proprietate conform legii nr. 18/1991, dar și actul emis de Prefectura Dambovita, act administrativ care se bucura de prezumtia de legalitate care, la randul sau, se bazeaza pe prezumtia de autenticitate (actul emana de la cine se afirma ca emana) și pe prezumția de veridicitate (actul exprima ceea ce in mod real a decis autoritatea emitenta).
Astfel, la data de 27.03.1992, cand a fost emis actul, toata procedura reglementata de art.53 din Legea nr. 18/1991 a fost indeplinita, Prefectura Dambovita analizand dosarul autorului său constatand ca :" Conform adeverintei d-lui S. M. V. trebuie ca in total sa primeasca 1,26 ha. R. sa se retina ca in punctul Vatra Satului a primit mai putin cu 0,25 ha".
Referitor la exceptia lipsei de interes:
In aceasta privinta, interesul, folosul practic îl constituie tocmai restabilirea situatiei juridice legale a terenului și revenirea acestuia in patrimoniul adevaratului proprietar, iar calitatea autorului lor de fost proprietar al acestui teren justifica formularea prezentei actiuni, folosul practic fiind constituit de reluarea dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul prezentei cauze.
Pe cale de evidenta, din actele și lucrarile dosarului a rezultat un alt fapt cert, probat, autorul paratei nu a avut niciodata in proprietate acest teren cu care sa adere fosta gospodarie agricola, singurul proprietar fiind autorul lor, iar aceasta reconstituire in favoarea unei persoane neindreptatite este lovita de nulitate absoluta.
Anularea este permisa intrucat este prevazuta de lege, urmarește un scop legitim și pastreaza un just echilibru intre interesul general al comunitatii și imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale individului, intrucat dreptul autorului paratei a fost dobândit cu nerespectarea legii fondului funciar.
Prin urmare acest teren nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea autorului paratei conf. art. 8 din Legea nr. 18/1991, republicata care prevede ca „de prevederile legii beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de productie sau carora li s-au preluat in orice mod teren de catre aceasta...”, iar acest teren ce a apartinut autorului nostru a fost predat cu ocazia cooperativizarii fostei CAP.
In cuvantul acordat pentru sustinerea exceptiilor, aparatorul reclamantei a facut referire la exceptie autoritarii de lucru judecat, a renuntat la exceptie lipsei de interes si a invocat inadmisibilitatea subsidiar exceptiei autoritarii de lucru judecat.
A fost atasat dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr.887/08.10.2014 Judecătoria Răcari a respins cererea privind decaderea paratei S. E. din dreptul de a propune probe si de a invoca exceptii relative, a admis exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de parata S. E. prin aparator și a respins cererea de chemare in judecata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
In privinta decaderii paratei S. E. din dreptul de a propune probe si de a invoca exceptii relative, s-a constatat ca aceasta a primit comunicarea adresei instantei la data de 24.03.2014 ( f 45) avand la dispozitie un termen de 25 zile libere pentru depunere intampinare.
Calculand acest termen, a rezultat ca se sfarseste in data de 22.04.2014 ( prima zi lucratoare ce urmeaza datei limita de 19.04.2014 - zi de sambata urmata de zilele de Paste -sarbatori legale), la acesta data fiind inregistrata intampinarea la instanta ( f. 49), motiv pentru care cererea de decadere a fost respinsa.
Cu privire la exceptia autoritarii de lucru judecat:
In vederea verificarii conditiilor impuse de art. 430-431 din noul Cod de procedură civilă, instanta a analizat situatia retinuta in cadrul dosarului atasat nr._ .
Prin cererea formulata in dosarul mentionat, reclamantii S. V., S. L., S. M., V. F. si C. G. au chemat in judecata pe paratul S. F. (beneficiarul TP) si cele doua Comisii de fond funciar.
In prezenta cauza, doar doua dintre reclamantele mentionate, respectiv S. L. si C. G. au formulat cererea si a fost indreptata impotriva numitei S. E., mostenitoare a paratului initial S. F., nefiind formulate obiectiuni in privinta calitatii acesteia.
S-a constatat ca exista identitate de parti intre cele doua cauze.
În al doilea rând, s-a reținut că obiectul dosarului nr._ l-a reprezentat constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr._/03.11.2010 si modificarea titlului de proprietate nr._/08.02.1995 sustinand reclamantii ca autorului lor, S. V. M. i-a fost reconstituit in mod gresit dreptul de proprietate numai pentru suprafata 820 mp in intravilan deoarece, potrivit registrului agricol din perioada 1959-1963 figura cu suprafata de 0,50 ha in vatra satului si 0,06 ha curti construetii, in timp ce in titlul de proprietate nr._/03.11.2010 lui Purcarus loana i-a fost reconstituit dreptul de proprietate in T 14 P 18 suprafata de 3520 mp fata de 0,20 ha cat era indreptatita. Au solicitat ca diferenta de 1520 mp sa fie reconstituita lui S. M. V..
S-a conchis că obiectul prezentei cauze este acelasi cu cel mentionat anterior.
Și în privința cauzei dosarelor s-a motivat că este aceeasi, in fiecare dintre ele reclamantii apreciind ca autorii paratei au fost persoane neindreptatite, fiind invocate disp. art.. art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997.
Judecătoria a argumentat că prin decizia civila nr. 1144/08.11.2011 pronuntata de Tribunalul Dambovita in dosarul nr._ a fost respinsa cererea introductiva de instanta considerand ca pe calea actiunii in constatare a nulitatii titiului de proprietate al altei persoane nu se poate obtine indirect reconstituriea dreptului de proprietate daca nu s-a urmat procedura plangerii reglementata de Legea nr. 18/1991 si detaliata in Regulamentul de punere in aplicare a ei.
Instanta de control judiciar a retinut faptul ca nu a fost urmata procedura prevazuta de art. 53 din Legea nr. 18/1991.
In cauza de fata, reclamantele au sustinut ca au facut o astfel de dovada prin depunerea unui inscris datat 27.03.1992 avand aplicata stampila Prefectului Judetului Dambovita- f. 21 dosar si prin sustinerea ca este suficient pentru a considera ca este un raspuns la plangerea formulata de S. M. V. la C. Locala de Fond Funciar, in timp ce restul actelor ce o insoteau nu s-au mai gasit.
Insa, nici chiar apreciind astfel inscrisul depus, nu sunt au fost intrunite conditiile pentru a se considera indeplinita procedura reglementata de art. 53 din Legea nr. 18/1991 si art. 27 din HG nr. 890/2005.
Aceste dispozitii au aratat ca in situatia in care persoana este nemultumita de propunerea comisiei locale poate sa formuleze contestatie la comisia judeteana ( ceea ce au sustinut reclamantele ca ar dovedi inscrisul comunicat de ele), iar impotriva hotararii comisiei judetene se va formula plangere la instanta de judecata.
Chiar si in situatia in care, urmare a comunicarii acelui inscris de la Prefectul Judetului Dambovita catre comisia locala, aceasta din urma entitate nu ar fi comunicat niciun raspuns catre petent, acesta era indreptatit si trebuia sa urmeze aceeași procedura a plangerii la instanta de judecata in baza art. 53 din Legea nr. 18/1991.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru admiterea greșită a excepției autorității de lucru judecat, arătând că prin notele de apărare scrise depuse la dosarul cauzei au solicitat instanței de fond sa răspundă la întrebarea daca o hotărâre judecătoreasca prin care s-a tranșat irevocabil un litigiu pe cale de excepție poate fi invocata ca având autoritate de lucru judecat . .
Astfel, din motivarea Deciziei civile nr. 1144/2011, invocata cu putere de lucru judecat instanța arata ca admite recursurile declarate, fara a rezolva fondul cauzei, pe considerentul ca „nu s-a urmat procedura plângerii reglementata de Legea 18/1991...”, excepție ce a stat la baza soluției adoptate.
În susținerea respingerii excepției autorității de lucru judecat au invocat practica jurisprudentiala a instanțelor, constanta si unanima in a statua ca este necesar insa ca hotărârea invocata cu putere de lucru judecat „sa fi rezolvat in fond procesul dintre parti Atunci cand, prin prima hotărâre, acțiunea a fost respinsa pentru considerații procedurale, fara sa se fi discutat temeinicia motivelor invocate, este evident ca existenta unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acțiuni, din moment ce in primul proces fondul raporturilor juridice dintre parti nu fusese soluționat”- Decizia nr. 220/10.02.2010 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești.
Mai mult, Legea nr. 169/1997 nu prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile prevăzute de legea nr. 18/1991, asa cum sugerează prima instanța, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face, ceea ce înseamnă ca prin aceasta hotărâre instanța de fond nu face altceva decât sa adauge la lege, in mod inadmisibil, prevederi ce nu au fost adoptate de legiuitor.
Pe de alta parte, practica jurisprudentiala a instanțelor de judecata in materie este unanima in a constata ca invocarea unui motiv de nulitate absoluta in baza art. III din Legea nr. 169/1997, pe cale de excepție sau de acțiune, nu este condiționata, ca si in prezenta cauza, de obligativitatea parcurgerii cailor de contestare a actelor premergătoare conform legii fondului funciar:
Decizia nr. 15/17.10.2011 pronunțata de Î.C.C.J. în recurs in interesul Legii, ce poate fi reținuta in prezenta cauza, mutandis mutatis: „Stabilind ca nulitatea actelor la care se refera alin. (1) poate fi invocata side alte persoane care justifica un Interes legitim, art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare, nu face altceva decât sa transpună, ., acela al actelor emise cu încălcarea prevederilor legii fondului funciar, regula de drept comun potrivit căreia nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes..., fie de terți care se pretind prejudiciați de actul atacat. Pe planul dreptului procesual, regula enunțata justifica legitimare procesuala activa in constatarea nulității absolute întemeiate pe dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997...INDIFERENT DACA ACEASTA A FOST SAU NU PARTE IN PROCEDURA LEGII SPECIALE A FONDULUI FUNCIAR IN CARE AU FOST EMISE ACTELE ATACATE”.
Tribunalul D., Decizia nr. 758/09.04.2012: „in ceea ce privește critica referitoare la faptul ca reclamantul nu a formulat contestație împotriva actelor premergătoare, tribunalul are in vedere reținerea justa si de necombatut potrivit căreia dreptul la acțiunea in constatarea nulității titlului emis in favoarea persoanei neindreptatite la reconstituire este distinct si necondiționat de exercitarea sau neexercitarea dreptului recunoscut de Legea nr. 18/1991 de a formula plângere In constatarea nulității poate fi invocata oricând, reclamanta neputand fi considerata decăzuta din dreptul de a invoca un motiv de nulitate absoluta prin faptul ca nu a urmat calea contestării actelor premergătoare”.
Tribunalul V., Decizia civila nr. 921/2009: „art. 63 din Legea nr. 18/1991 prevede ca în cazul în care legea prevede nulitatea unor acte juridice, litigiul se judeca potrivit dreptului comun si nu conform procedurii special prevăzute de capitolul care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor si plângerilor formulate in temeiul acestei legi. Pe de alta parte, art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997conține dispoziția potrivit căreia nulitatea prevăzuta de aliniatul 1 al aceluiași articol poate fi invocata de primar, prefect, ANRP, si de alte persoane care justifica un interes legitim... Din examinarea acestor texte legale rezulta ca se exclude de la obligația de a formula plângere prealabila situația în care este vorba de nulitatea unor operațiuni sau acte juridice, indiferent de persoana care formulează acțiunea în nulitate.”
De asemenea, practica instanțelor este constanta si in concordanta si cu practica jurisprudentiala Curții Constituționale care a statuat ca:
„sancțiunea aplicabila actelor civile prevăzute de Legea nr. 169/1997este nulitatea absoluta... ca expresie a garantării liberului acces la justiție si a dreptului la un proces echitabil, asa cum acestea sunt consacrate constitutional”- Decizia CCR nr. 984/30.09.2008
„in ceea ce privește art.III alin. 1 lit a din Legea nr. 169/1997, Curtea retine ca acest text de lege, instituind sancțiunea nulității absolute...reprezinta consacrarea legala a principiilor constituționale privind garantarea si ocrotirea proprietății private cuprinse In art. 44 alin. 1 teza I și alin. 2 teza I din legea fundamentala”;
In lumina acestor dispoziții legale, a practicii Curții Constitutionale si a instanțelor de judecata a confirma un act nelegal, așa cum in mod greșit a procedat instanța de fond printr-o soluție absolut contrara legii, conduce in mod implicit la o recunoaștere a legalității unui titlu emis in mod ilegal, situație inadmisibila in drept .
In prezenta cauza, este vorba de un act nelegal, lovit de nulitate absoluta iar confirmarea expresa sau tacita a acesteia este inadmisibila ceea ce înseamna ca un eventual act de confirmare, chiar si de către o instanța, ar fi lovit si el de nulitate.
Mai mult, la dosarul cauzei au depus un act emis de Prefectura Județului Dambovita adresat Comisiei Locale a Comunei Poiana, act pe care au reușit sa-l descopere ulterior prin diligente proprii care face dovada certa a parcurgerii, inclusiv a acestei proceduri.
Mai mult, cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate a fost formulata in termen legal, dovada indubitabila fiind emiterea titlului de proprietate conform legii nr. 18/1991, dar si actul emis de Prefectura Dambovita, act administrativ care se bucura de prezumția de legalitate care, la rândul sau, se bazează pe prezumția de autenticitate(actul emana de la cine se afirma ca emana) si pe prezumția de veridicitate (actul exprima ceea ce in mod real a decis autoritatea emitenta).
Astfel, la data de 27.03.1992, când a fost emis actul, toata procedura reglementata de art. 53 din Legea nr. 18/1991 a fost îndeplinita, Prefectura Dambovita analizând dosarul autorului lor constatând ca: „Conform adeverinței d-lui S. IVI. V. trebuie ca in total sa primească 1,26 ha. R. sa se retina ca in punctul Vatra Satului a primit mai puțin cu 0,25 ha”.
Acest fapt a fost confirmat inclusiv printr-o expertiza judiciara in care se precizează: „Conform suprafețelor trecute in registrul agricol, reclamantului trebuia sa i se retrocedeze o suprafața de 5000 mp (fata de 3417mp), iar paratului trebuia sa i se retrocedeze o suprafața de 2000 mp (fata de 3525 mp)”.
Pe de alta aparte, apelând la argumentul per a contrario, in situația in care invocarea nulității absolute a unui titlu de proprietate emis nelegal in procedura Legii 18/1991 ar fi condiționata de procedura prealabila instituita de aceasta lege, atunci dispozițiile Legii nr. 169/1997 ar fi golite de conținut si nu s-ar putea aplica .
Or, Legea nr. 169/1997 a fost edictata tocmai pentru sancționarea cu nulitatea absoluta a titlurilor emise cu nerespectarea Legii nr. 18/1991 iar suprafața de teren ce face obiectul prezentei spete care excede suprafeței la care autorul paratei avea dreptul, a fost atribuita unei persoane neindreptatite la reconstituire .
Astfel, dreptul de proprietate este conferit de lege celor care l-au deținut la data cooperativizării si sunt in măsura a-l justifica prin înscrisuri probatorii relevante.
In speța, recurentele dețin acte emise de chiar Primăria Poiana din care rezulta cu certitudine ca suprafața de teren de 1525 mp a aparținut autorului lor, nu autorului paratei si, mai mult, au făcut dovada ca au uzat si de procedura speciala de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzut de Legea nr. 18/1991 desi, așa cum au arătat mai sus, legea nu condiționează invocarea nulității absolute a unui act emis nelegal de o alta procedura prealabila.
In concluzie, nici legea, nici practica jurisprudentiala a Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație si Justiție si nici a celorlalte instanțe de judecata nu prevăd in sarcina primarului, prefectului sau a unor terțe persoane, obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile de contestare a actelor premergătoare prevăzute de legea 18/1991 pentru a invoca nulitatea absoluta a unui titlu de proprietate emis in favoarea unor persoane neindreptatite conform art. III din Legea nr. 169/1997 .
O altă critică se referă la faptul că instanța de fond nu si-a îndeplinit obligația motivării hotărârii in sensul ca a omis in totalitate sa analizeze argumentele si apărările reclamantelor, cu consecința incalcarii dreptului de acces la instanța si a unei soluții în vădita contradicție cu practica jurisprudentiala a instanțelor.
Astfel, dreptul de acces la înfăptuirea actului de justiție consacrat de art. 6 din Convenția Europeana si art. 21 din Constituția României, in aceste condiții, devine teoretic si iluzoriu cu consecința unei insecurități juridice si a unei greșite administrări a justiției.
Practica instanțelor de judecata a statuat in unanimitate ca motivarea hotărârilor judecătorești presupune stabilirea in considerentele hotărârii a situației de fapt expusa in detaliu, încadrarea in drept, examinarea argumentelor pârtilor si punctele de vedere ale instanței fata de fiecare argument relevant, precum si raționamentul logico-juridic care a stat la baza soluției adoptate .
Aceeași practica arata ca motivarea clara, convingătoare si pertinenta a hotărârii constituie o garanție pentru părțile in proces in fata arbitrariului judecătoresc si singurul mijloc prin care se da posibilitatea de a se exercita controlul judiciar.
Pe de alta parte, motivarea hotărârilor justifica echitatea procesului si prin prisma dreptului justitiabilului de a fi convins ca justiția a fost înfăptuita, respectiv, judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale si procedurale propuse de parti (cauza Achina c. României, cauza G. c. României, cauza Albina c. României, cauza B. c. României).
De asemenea, conform Avizului nr. 7/2005 al Curții Europene de Justiție, în hotărâre trebuie sa se nominalizeze toate probele administrate iar judecătorul este obligat sa le analizeze in mod echitabil, egal si sa răspundă flecarei sustineri/aparari formulate de parti.
In acest mod, apărările au fost excluse analizei instanței de fond care era obligata conform legii sa răspundă printr-un raționament clar si coerent, chiar daca nu necesita un răspuns foarte detaliat, care au fost motivele respingerii sau inlaturarii argumentelor invocate.
Referitor la chestiunea de drept privind modul greșit de interpretare si aplicare a dispozițiilor art.III din Legea nr. 169/1997 de către instanța de fond, se susține că desi chestiunea de drept privind dezlegarea modului de interpretarea si aplicare a dispozițiilor art. III din Legea nr. 169/1997 nu prezintă dificultăți din perspectiva practicii unitare si constante a instanțelor, așa cum au arătat in cuprinsul cererii, in situația in care se va considera ca soluționarea pe fond a prezentei cauze depinde de aceasta chestiune de drept, se solicită ca in baza dispozițiilor art. 519 si urm. din Codul de procedura civila, sa se dispună sesizarea Înaltei Curți de Casație si Justiție in vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept care, la nivelul Judecătoriei R., are o rezolvare contrara voinței legiuitorului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 si urm. din Codul de procedura civila;
S-a solicitat proba cu înscrisuri si orice alta proba a cărei necesitate ar rezulta din dezbateri și sa anexat copia xerox certificata a raportului de expertiza de care au făcut vorbire.
Se solicită admiterea apelului, casarea in întregime a hotărârii atacate si pe cale de consecința, a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
În temeiul art. 223 alin. 3 C. s-a solicitat judecata in lipsă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma actelor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază apelul ca nefondat.
Se reține, contrar criticilor apelantelor, că instanța de fond a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.430-431 Cod procedură civilă, incidente în speță.
Corespunzător art.430 alin.1, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricăruia alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.
Tot astfel, în conformitate cu prevederile art.431, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
După cum bine a evidențiat instanța de fond în analiza elementelor autorității lucrului judecat, în cele două dosare se regăsește identitatea de părți, obiect și cauză.
Pe de altă parte, autoritatea de lucru judecat operează ca impediment pentru declanșarea unei noi proceduri judiciare, între aceleași părți, în aceeași calitate, pentru același obiect și în aceeași cauză nu doar când în dosarul anterior s-a soluționat fondul dreptului litigios, cum afirmă apelantele, ci, așa cum textul evidențiază expres și atunci când s-a statuat asupra unei excepții ori asupra oricărui alt incident, cum se constată în acest proces.
Astfel cum a fost motivată decizia civilă nr.1144/8.11.2011 a Tribunalului Dâmbovița, prin cererea de chemare în judecată, în condițiile în care cel interesat nu a contestat întinderea suprafeței de teren reconstituită, corespunzător prevederilor art.53 din Legea fondului funciar nr.18/1991, se tinde la încălcarea acestor norme imperative, prin majorarea suprafeței de teren reconstituite.
Altfel spus, s-a apreciat că această împrejurare este determinantă în dezlegarea problemei dedusă judecății, ea având semnificația unui „alt incident”, evidențiată mai sus.
Comparativ cu dosarul inițial nr._, în cauza pendinte, reclamantele nu au dovedit nici un element de noutate pentru a se putea constata caracterul inoperabil al autorității lucrului judecat, în ciuda trimiterilor la practica judiciară citată ce nu ține seama de conținutul art.430 alin.1 Cod procedură civilă.
Instanța de fond, analizând înscrisul sub semnătură privată datat 27.03.1992 prin care directorul Prefecturii Dâmbovița a înștiințat pe viceprimar că S. V. care a fost în audiență a primit mai puțin cu 0,25 ha în punctul „Vatra satului”, a considerat în mod justificat că acest act nu echivalează cu urmarea procedurii contestării în instanță, corespunzător art.53 din Legea nr.18/1991, a limitelor în care s-a dispus reconstituirea proprietății private.
Numai în ipoteza în care, într-adevăr s-ar fi dovedit parcurgerea acestei proceduri, autoritatea de lucru judecat nu ar opera în litigiul de față.
Decizia în interesul legii nr.15/17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care privește exclusiv legitimitatea procesuală activă în promovarea cererii de constatare a nulității actelor de reconstituire a dreptului de proprietate privată, nu prezintă relevanță juridică deoarece în speță nu s-a negat calitatea procesuală activă a succesorilor fostului proprietar de a se adresa instanței de judecată.
Tribunalul constată că este nereală critica privitoare la nemotivarea sentinței de fond, câtă vreme, în mod sistematic și logic s-a pus în evidență, prin comparare, existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două dosare, subliniindu-se în finalul considerentelor incidența ultimei teze a normei juridice reprezentată de art.430 alin.1 Cod procedură civilă, ce nu lasă vreo îndoială sub aspectul legalității sau temeiniciei soluției atacate.
Odată constatată incidența autorității lucrului judecat, este evident că prima instanță nu putea să cerceteze și fondul cauzei, pentru că acest lucru devenea de prisos.
În acest context, nu se poate admite raționamentul apelantelor conform căruia judecătoria a interpretat greșit prevederile art.III din Legea nr.169/1997, în condițiile în care aceasta s-a pronunțat exclusiv cu privire la excepția autorității lucrului judecat, în baza căreia a soluționat procesul, așa încât nefiind îndeplinite condițiile art.519 Cod procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, nu se va da curs acestei solicitări.
Față de cele ce preced, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge apelul ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii pronunțată în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantele-reclamante S. E. și C. G., ambele cu domiciliul in ., împotriva sentinței civile nr. 887/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele-parate Stancu E., cu domiciliul in ., C. judeteana de fond funciar Dambovita, cu sediul in Targovi§te, Plata Tricolorului, nr. 1, judet Dambovita și C. locala de fond funciar Poiana, cu sediul in ..
Păstrează hotărârea atacată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.06.2015.
P., JUDECATOR, GREFIER,
A. S. C. M. G. N. P.
JF M. N. M.
Dosar nr._
Judecătoria Răcari
Red.AS/Tehnored.A.S./N.P.
7 ex/24.06.2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 107/2015.... → |
|---|
