Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 195/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 195/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 2740/232/2013
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR.195
Sedința publică din data de 19 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. S.
Judecător: D. S.
Grefier: N. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelantul-reclamant B. P., domiciliat în Găești, ..31, județul Dâmbovița, CNP_,, împotriva sentinței civile nr. 748/14.05.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă G. E., domiciliată în Târgoviște, ., ., ., identificată prin CNP_, având ca obiect – hotărâre care să țină loc de act autentic.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, pentru ca părțile să depună note scrise, a amânat pronunțarea la data de 19.03.2015, dată la care a pronunțat următoarea decizie,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._ reclamantul B. P. a chemat în judecată pe pârâta G. E., solicitând să se constate valabilitatea convenției încheiate de părți la data de 10.03.2012 prin care s-a promis vânzarea suprafeței totale de 5000 mp teren extravilan evidențiat în titlul de proprietate nr._/26.06.2001, dispus astfel: 4800 mp în T 26, P 191/10 și 200 mp în T 26, P 192/16 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru această suprafață.
Motivând cererea, reclamantul a arătat că la data de 10.03.2012 între el și pârâtă a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare pentru suprafața menționată, prin care pârâta s-a obligat ca în termen de 90 de zile de la data încheierii convenției, să procure toată documentația necesară încheierii actului în formă autentică, dar aceasta nu și-a respectat obligația.
S-a solicitat atașarea dosarului nr._, în care acțiunea a fost anulată ca insuficient timbrată, iar în probațiune s-au solicitat dovezile cu înscrisuri și interogatoriu.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și deși legal citată, nu s-a prezentat la niciun termen de judecată.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._ care a avut aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, în care acțiunea a fost anulată ca insuficient timbrată.
În cauză au fost încuviințate probele cu înscrisuri(depunându-se certificatul de atestare fiscală și certificatul eliberat de OCPI Dâmbovița) și interogatoriu solicitate de reclamant, pârâta fiind citată cu mențiunea „personal la interogatoriu”.
Prin sentința civilă nr.748/14.05.2014, Judecătoria Găești a respins ca inadmisibilă acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin titlul de proprietate nr._/2001 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița, a fost reconstituit pârâtei și numitelor D. I. și Rusescu I., dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 3,00 ha, teren situat pe raza Găești, Morteni, în care sunt incluse și terenurile de 4800 mp arabil extravilan, în T 26, P 191/10 și 200 mp extravilan în T 26, P 192/16.
În urma partajului voluntar autentificat sub nr. 1934/26.09.2011 de BNP B. I., Găești, pârâtei i-au fost atribuite în proprietate cele două suprafețe de 4800 mp arabil extravilan și respectiv 200 mp extravilan identificate mai sus.
La data de 10.03.2012 reclamantul, în calitate de beneficiar - cumpărător și pârâta, în calitate de promitent vânzător, au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la terenurile de 4800 mp arabil extravilan și 200 mp extravilan identificate mai sus, antecontract îmbrăcând forma unui înscris sub semnătură privată.
Coroborând dispozițiile art. 557 alin. 4 din Codul civil, cu cele ale art. 589 și art. 1676 din același act normativ și având în vedere dispozițiile art. 56 din Legea nr. 71/2011, a rezultat că până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ teritorială și deschiderea cărților funciare, la cerere sau din oficiu, pentru imobilele respective, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
S-a menționat că actul încheiat de părți la data de 10.03.2012 este o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare, prin care părțile s-au obligat, pârâta să vândă, iar reclamantul să cumpere acest teren, o convenție care a dat naștere obligației de a face, dar nu a transmis dreptul de proprietate.
Făcând trimitere Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 1669 alin. 1 din Codul civil, conform cărora când una dintre părțile care au încheiat o promisiune de vânzare refuză nejustificat să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite, judecătoria a subliniat că cerințele de validitate la care se referă acest text de lege privesc în mod evident contractul de vânzare a cărei încheiere este refuzată nejustificat de către una dintre părți, aceste condiții de validitate urmând a fi analizate la momentul pronunțării hotărârii care să țină loc de act de vânzare cumpărare. S-a motivat că în condițiile în care hotărârea judecătorească va ține loc de contract de vânzare și va reprezenta pentru părți actul autentic prin care se face transferul dreptului de proprietate, celelalte condiții de validitate ale contractului de vânzare, mai puțin acordul pârâtului pentru încheierea lui, vor fi cele impuse de lege la momentul pronunțării hotărârii judecătorești. Aceasta deoarece, dacă părțile s-ar prezenta la notariat pentru încheierea contractului de vânzare, legea impusă acestui contract nu va depinde de existența unui antecontract de vânzare cumpărare încheiat de părți cu privire la același bun, iar în cazul în care ar exista un astfel de antecontract, el nu ar impune contractului de vânzare cumpărare condițiile de validitate impuse de lege la momentul încheierii antecontractului, ci aceste condiții trebuie raportate la legea în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Sub acest aspect s-a arătat că potrivit art. 16 din Legea nr. 17/2014, înstrăinarea prin vânzare cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempțiune, potrivit art. 4 din aceeași lege sau fără obținerea avizelor prevăzute la art. 3 și 9 din același act normativ, este interzisă și se sancționează cu nulitate absolută.
Judecătoria a evidențiat că principiul activității Legii nr. 17/2014 nu lipsește de efecte antecontractul încheiat anterior intrării ei în vigoare, căci condițiile de validitate prevăzute de această lege sunt impuse contractului de vânzare cumpărare, un act juridic care nu există la momentul intrării ei în vigoare, iar nu antecontractul încheiat anterior intrării ei în vigoare.
În consecință, pentru a putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, astfel cum a solicitat reclamantul, instanța a trebuit să verifice îndeplinirea condițiilor de validitate ale contractului de vânzare cumpărare prevăzute de dispozițiile imperative ale Legii nr. 17/2014, în vigoare la data pronunțării prezentei hotărâri.
Procedând la verificarea acestor condiții, căci în cauză este vorba despre un teren arabil extravilan și nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 17/2014, s-a constatat că reclamantul nu a prezentat dovada respectării dreptului de preempțiune, potrivit art. 4 din Legea nr. 17/2014 și nici nu a prezentat avizele prevăzute de art. 3 și art. 9 din același act normativ.
Față de acestea, instanța de fond a concluzionat că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condițiile de validitate impuse de Legea nr. 17/2014 pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul B. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că rațiunea instanței de fond concretizata in soluția pronunțata si coroborata cu considerentele hotărârii judecătorești, argumentata pe dispozițiile art. 16 din Legea nr. 17/2014 este greșita si totodată străina de natura pricinii.
În acest sens, s-a arătat că promisiunea bilaterala de vânzare-cumpărare a fost încheiata la data de 10.03.2012 și s-a convenit ca in termen de 90 de zile de la încheierea acesteia, parata sa facă rost de întreaga documentație necesara încheierii unui contract de vânzare-cumpărare în forma autentica, iar nerespectarea acestei obligații l-a îndreptații în conformitate cu dispozițiile art. 1669 alin 1 cod civil sa formuleze prezenta acțiune civila în justiție .
Au fost invocate prevederile art. 6 alin 1 Cod civil corespunzător cărora „ legea civila este aplicabila cat timp ea este in vigoare, aceasta nu are putere retroactivă” iar potrivit art. 6 alin 2 din același act normativ „ actele si faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea in vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
Apelantul a subliniat astfel că ,,Principiul neretroactivității legii noi este regula de drept potrivit căreia trecutul scapă, in principiu, acțiunii legii noi, sau, astfel spus, legea noua nu se aplica situațiilor juridice anterior constituite, modificate sau stinse si nici efectelor produse de asemenea situații juridice daca acestea au fost realizate înainte de . legii noi " [M. N. - Probleme de drept tranzitoriu . Lege aplicabila nulității actului juridic (I ) in RRDP nr. 207 p 100] .
Potrivit aplicării în timp a legii civile, legea noua se aplica de la data intrării ei în vigoare fără a fi retroactivă, nu numai situațiilor juridice ce se vor naște, modifica sau stinge după această dată și în raport cu regula „tempus regit actum” și situațiilor juridice in curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei in vigoare.
Citând doctrina, apelantul a precizat că validitatea actelor juridice „ se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea in vigoare in momentul încheierii actului juridic, fiind fără relevanță faptul ca legea noua ( ulterioara momentului încheierii actului juridic) ar adaugă o condiție de validitate a actului juridic sau ar suprima o astfel de condiție” [ G. B. - D. Civil. Partea generala. Persoanele. Ed a III-A revizuita si adăugită Ed. Hamangiu București, 2008, p. 28 ]
Or, este de observat ca însăși Legea 17/2014 arata in art. 20 ca pana la apariția normelor metodologice se aplica dreptul comun, iar la data pronunțării acțiunii civile in justiție nu erau intrate in vigoare normele metodologice, astfel încât dreptul comun in speța dedusa judecații este Codul civil.
Apelantul a evidențiat că se poate trage concluzia din analiza textelor de lege coroborata cu jurisprudența legata de neretroactivitatea legii civile, ca o lege nu este retroactiva, atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născuta anterior si nici când suprima producerea in viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca in aceste cazuri, legea noua nu face altceva decât sa refuze supraviețuirea legii vechi si sa reglementeze modul de acțiune in timpul următor intrării ei in vigoare, adică in domeniul ei propriu de aplicare. Legea noua este aplicabila de îndată tuturor situațiilor juridice care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum si tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin 3 Cod civil „ interpretarea legii de către instanța se face numai in scopul aplicării el in cazul dedus judecații”
Judecătorul fondului avea obligația sa interpreteze legea aplicabila raportului juridic dedus judecații și să nu facă referire le legea noua.
Un ultim aspect pe care instanța de control judiciar trebuie sa-1 aibă in vedere îl reprezintă si faptul ca pricina era in stare de judecata la un termen anterior pronunțării hotărârii judecătorești, termen la care apărătorul apelantului a transmis prin fax o cerere de lăsare a cauzei la ultima strigare. La acel termen de judecata se puteau pune concluzii pe fondul cauzei si instanța de judecata nu mai putea lua in calcul aspecte legate de un act normativ ce intra in vigoare ulterior acelui termen de judecata.
Se solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii apelate si reținând procesul spre judecare, a se admite cererea de chemare in judecata așa cum a fost formulată.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază apelul ca nefondat.
Se reține că principala critică formulată vizează inaplicabilitatea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, pe considerentul că încalcă principiul neretroactivității legii civile nou intrate în vigoare pe parcursul soluționării fondului cauzei.
Contrar opiniei apelantului, această chestiune a incidenței Legii nr.17/2014 la speța de față a fost tranșată prin decizia nr.755/2014 de respingere a excepției de neconstituționalitate a art.20 alin.1 din actul normativ menționat.
Astfel, prin aceasta s-a constatat că aplicarea prevederilor referitoare la exercitarea dreptului de preempțiune, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, este în concordanță cu principiul activității legii, potrivit căruia orice act normativ acționează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice născute după acest moment.
În acest sens s-a menționat că potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.
În argumentarea soluției s-a precizat că antecontractul de vânzare (promisiunea de vânzare) constituie o obligație de a face care dă naștere la un drept de creanță, una dintre părți fiind obligată față de cealaltă parte să vândă în viitor un anumit bun. Așadar, indiferent de forma antecontractului, notarială sau prin înscris sub semnătură privată, or înscris atestat de către un avocat, având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan, situația juridică este aceeași, întrucât natura juridică a actului - antecontract de vânzare, efectele produse de acesta - obligația de a încheia în viitor contactul de vânzare, precum și momentul încheierii antecontractelor - anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, sunt identice. Astfel, atât antecontractul încheiat în formă autentică, cât și cel neautentificat nu realizau însuși transferul dreptului de proprietate, generând doar obligația părților de a încheia în viitor contractul de vânzare.
Prin urmare, Curtea Constituțională a argumentat că de principiu, efectele generate de cele două tipuri de antecontracte, constând în obligația de a încheia în viitor contractul de vânzare, trebuie să fie guvernate de același act normativ, reprezentat de legea în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate și anume Legea nr. 17/2014.
Raportat la aceste împrejurări care au făcut obiectul analizei excepției de neconstituționalitate ale prevederilor art.20 alin.1 din legea nr.17/2014 și prin care s-a stabilit că în materia cererilor având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic devin aplicabile noile norme reglementate prin art.4 din legea amintită, privitoare la obligativitatea respectării dreptului de preempțiune, tribunalul constată că instanța de fond a apreciat în mod just că în speță nu s-au îndeplinit condițiile legii speciale privind dreptul menționat. Neîntemeiată se consideră și critica referitoare la amânare judecății dispusă de către judecătorul fondului la termenul de judecată din 16.04.2014 când instanța de fond a pus în vedere părților să prezinte concluzii scrise pentru termenul următor, mai ales în condițiile în care reclamantul, prin apărător, nu s-a opus acestei măsuri procesuale, așa încât această măsură de administrare a judecății nu mai poate fi invocată direct în calea de atac.
Față de cele ce preced, constatând legalitatea sentinței atacate, în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge apelul ca nefundat, cu consecința păstrării soluției fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant B. P., domiciliat în Găești, ..31, județul Dâmbovița, CNP_,, împotriva sentinței civile nr. 748/14.05.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă G. E., domiciliată în Târgoviște, ., ., ., identificată prin CNP_.
Păstrează hotărârea atacată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.03.2015.
P., JUDECATOR, GREFIER,
A. S. D. Ș. N. P.
JF N. M. E.
Dosar nr._
Judecătoria Găești
Tehnored.A.S.
4 ex/31.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 95/2015. Tribunalul... | Anulare act. Decizia nr. 90/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
