Întoarcere executare. Decizia nr. 9/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 9/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 188/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.

Ședința publică din data de 9 iunie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: S. D.

Judecător: B. Brînzică

Judecător: C. M. G.

Grefier: S. E. S.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil promovat de recurenta reclamantă . cu sediul în București ., Sector 1, împotriva sentinței civile nr. 256 din 9 mai 2014 pronunțată de Moreni, în dosarul nr._, intimat pârât fiind B. G. domiciliat în ., dosarul având ca obiect recurs întoarcere executare

Cererea de recurs a fost legal timbrată cu suma de 357 lei conform ordinului de plată nr._ din 19 mai 2015.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 iunie 2015 care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea apărătorilor părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi 9 iunie 2015, dată la care a pronunțat următoarea decizie civilă.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ și apoi la Judecătoria Moreni sub nr._, după trimiterea dosarului ca urmare a declinării competenței de către instanța inițial învestită, reclamanta S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B. G. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 23.032,27 de lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că prin intermediul a trei executări silite, pârâtul a obținut executarea aceleiași obligații stabilite în baza unui titlu executoriu, care a fost ulterior desființat prin decizia Curții de Apel Ploiești.

Citat în cauză, pârâtul B. G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a apreciat că executarea silită multiplă a aceleiași creanțe ar fi putut fi contestată în temeiul art. 399 și urm. din Codul de procedură civilă.

Prin Sentința civilă nr. 502 din 06.06.2012 a fost respinsă ca prescrisă acțiunea reclamantei, iar prin Decizia nr. 777 din 03.09.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a admis recursul reclamantei și s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței instanței de fond, apreciindu-se că acțiunea reclamantei a fost introdusă în cursul termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.

Ulterior, prin Sentința civilă nr. 574 din 11.09.2013 pronunțată de Judecătoria Moreni a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă, constatându-se intervenită prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește sumele vizând executarea silită derulată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc S. M., fiind obligat pârâtul la plata sumei de 1047 de lei reprezentând diferențe salariale plătite nedatorat prin executarea silită desfășurată de Biroul Executorului Judecătoresc R. C. C..

Prin Decizia nr. 1029 din 19.11.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a admis recursul reclamantei și s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței instanței de fond, apreciindu-se că acțiunea reclamantei a fost greșit soluționată întrucât nu a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni sub nr._, iar în rejudecare instanța a administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar și a luat interogatoriul pârâtului .

Prin sentința civilă nr. 256/19.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Moreni a admis în parte cererea având ca obiect întoarcere executare silită, formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. G., a obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 1074 de lei, actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective, a admis în parte cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 274 din codul de procedură civilă și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 94,76 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, la cererea pârâtului B. G., în dosarul de executare silită nr. 3786/2008 înregistrat pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc R. C. C., cu sediul în mun. Petroșani, s-a început executarea silită a obligației de plată a unor drepturi salariale în sumă de 9.379 de lei, stabilită în sarcina reclamantei S.C. O. P. S.A. în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1283 din 19.08.2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ (filele 19-25 din dosarul nr._ ). Prin procesul-verbal din 10.09.2008 (filele 28-29 din dosarul nr._ ) executorul judecătoresc a stabilit cuantumul total al debitului urmărit la suma de 2.151,87 de lei, din care 9.433,4 lei reprezintă valoarea actualizată a creanței stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1283 din 19.08.2008, iar restul cheltuieli de executare. În urma popririi înființate în cadrul executării silite asupra sumelor datorate reclamantei de terțul poprit S.C. Reiffeisen Bank S.A., la data de 02.10.2008, terțul poprit S.C. Reiffeisen Bank S.A. a consemnat pe seama și la dispoziția Biroului Executorului Judecătoresc suma de 282,980,94 de lei reprezentând debite urmărite în 33 de dosare de executare silită, printre care figurează și cel înregistrat la cererea pârâtului, așa cum rezultă din extrasul de cont emis de S.C. Reiffeisen Bank S.A. (fila 83 din dosarul nr._ ).

Cu ocazia interogatoriului administrat, pârâtul a recunoscut că în urma executării silite desfășurate prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc R. C. C. a încasat suma de 9379 de lei reprezentând sume stabilite în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1283 din 19.08.2008.

Creanța stabilită în favoarea pârâtului în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1283 din 19.08.2008 a fost urmărită silit în cadrul dosarului de executare silită nr. 191/2008, înregistrat pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc M. S., cu sediul în Târgoviște, ca urmare a cererii formulate în numele mai multor creditori, printre care figura era menționat și pârâtul, de avocat S. C.-E. (fila 41), care și-a legitimat calitatea de mandatar al pârâtului prin împuternicirea avocațială nr. 119 din 09.09.2008, atașată cererii de executare silită.

Conform adresei din 11.09.2008 emisă în dosarul execuțional nr. 191/2008 (fila 42), pentru îndeplinirea obligației de plată a sumelor stabilite în sarcina reclamantei prin Sentința civilă nr. 1283 din 19.08.2008, s-a procedat la înființarea popririi asupra soldului creditor al conturilor bancare ale reclamantei pentru suma de 10,371 de lei reprezentând contravaloarea drepturilor salariale stabilite prin expertiza tehnică și cheltuieli de judecată și de executare. În urma popririi înființate de organul de executare, la data de 11.11.2008, terțul poprit S.C. Reiffeisen Bank S.A. a consemnat pe seama și la dispoziția Biroului Executorului Judecătoresc suma totală de 191.219,07 de lei, reprezentând debite urmărite în mai multe dosare de executare silită, printre care figurează și cel înregistrat la cererea pârâtului, așa cum rezultă din recipisă de consemnare nr._/1 (fila 66). În dosarul de executare silită nr. 191/2008 există o cerere prin care presupusul reprezentant al pârâtului, avocat S. C.-E., a solicitat virarea de către executorul judecătoresc a sumelor rezultate din executarea silită într-un cont bancar. Însă, nu există nicio dovadă că pârâtul a solicitat începerea de către Biroul Executorului Judecătoresc S. M. a executării silite a obligației de plată stabilite prin Sentința civilă nr. 1283 din 19.08.2008 și că reclamanta a plătit pârâtului sumele aferente prin executarea silită derulată în dosarul nr. 191/2008. La interogatoriul la care a fost supus, pârâtul a negat existența unui contract de asistență juridică încheiat cu avocat S. C.-E. pentru depunerea la Biroul Executorului Judecătoresc S. M. a cererii de executare silită a obligației de plată stabilite prin Sentința civilă nr. 1283 din 19.08.2008, iar prin notele scrise depuse la dosar (fila 19) avocat S. C.-E. a confirmat susținerile pârâtului, învederând că nu există un contract de asistență juridică înheiat cu pârâtul pentru desfășurarea executării silite, ci numai pentru reprezentarea în cauza în care s-a pronunțată Sentința civilă nr. 1283 din 19.08.2008.

Prin Decizia nr. 2297 din 12.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (filele 39-46 din dosarul nr._ ) a fost admis recursul declarat împotriva Sentinței nr. 1283 din 19.08.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, care a fost modificată în parte în sensul reducerii valorii drepturilor salariale datorate de reclamantă cu 1047 de lei și fără a se dispune cu privire la întoarcerea executării silite.

În speță s-a reținut incidența dispozițiilor art. 4042 alin. (3) din Codul de procedură civilă, conform cărora dacă instanța care a desființat titlul executoriu nu a dispus restabilirea situației anterioare executării, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.

Instanța de fond a mai reținut că în speță s-a dovedit executarea silită a obligației de plată a creanței stabilite în baza Sentinței civile nr. 1283 din 19.08.2008 în cadrul urmăririi derulate prin intermediul Biroul Executorului Judecătoresc R. C.-C., precum și faptul că instanța care a desființat titlul executoriu nu a dispus și restabilirea situației anterioare, în baza art. 4042 alin. (3) din Codul de procedură civilă, situație în raport de care se impune ca pârâtul să restituie reclamantei suma pe care aceasta a achitat-o nedatorat în cadrul executării silite derulate în baza titlului executoriu desființat ulterior (1074 de lei), actualizată cu rata inflației la data plății efective. Actualizarea debitului reprezintă o modalitate de reparare integrală a pierderii suferite de creditor, prin acoperirea inclusiv a prejudiciului efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate.

Judecătorul fondului a apreciat că este neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la restituirea întregii sume executate silit prin intermediul Biroul Executorului Judecătoresc R. C.-C., întrucât desființarea titlului executoriu s-a realizat numai în parte, pentru suma de 1047 de lei, că cererea reclamantei este neîntemeiată cu privire la restituirea sumelor achitate în cadrul executării silite derulate în dosarul nr. 191/2008 al Biroul Executorului Judecătoresc S. M., câtă vreme nu s-a dovedit că pârâtul a intrat personal sau prin reprezentant în posesia sumelor respective și că, pe cale de consecință, cererea reclamantei este întemeiată numai în parte, respectiv pentru suma de 1047 de lei, fiind admisă numai pentru aceste limite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. O. P. S.A criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând cererea de recurs, reclamanta recurentă a arătat că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii și cu nerespectarea prevederilor art. 129 alin. 5 și art. 1551 Cod procedură civilă, îndatorirea de a ordona probe din oficiu este una din formele cele mai importate sub care se manifestă rolul activ al judecătorului, că la dosarul cauzei au fost depuse toate documentele aflate în posesia reclamantei și că, în atare situație, dacă judecătorul fondului a apreciat că circumstanțele situației de fapt nu au fost pe deplin lămurite avea obligația de a dispune probele pe care le considera utile, concludente și pertinente în vederea soluționării cauzei.

A mai susținut recurenta că din considerentele hotărârii atacate rezultă că, deși la nivel declarativ prima instanță a respins cererea ca neîntemeiată, în realitate soluția pronunțată se bazează pe constatarea instanței că anumite aspecte ale situației de fapt au rămas nedovedite, că documentele depuse de reclamantă la dosar creează prezumția că sumele de bani au ajuns efectiv la pârât, că în completarea acestei prezumții instanța putea ordona probe din oficiu și că soluția pronunțată de instanța de fond nu poate fi justificată de netemeinicia cererii, soluția pronunțată limitându-se la constatarea faptului că o împrejurare a situației de fapt a rămas nedovedită.

În susținerea cererii de recurs, reclamanta – recurentă a mai arătat că, în raport de dispozițiile art. 4041 Cod procedură civilă, întoarcerea executării silite reprezintă instituția juridică prin intermediul căreia se poate obține restabilirea situației anterioare urmăririi silite, că aceste dispoziții se aplică în toate situațiile în care intervine desființarea totală sau parțială a titlului executoriu sau a însăși executării silite, fără a circumstanția momentul la care intervine desființarea titlului executoriu (înainte sau după începerea executării silite) și că este de principiu că orice normă de drept se interpretează în sensul producerii de efecte și nu în sensul neaplicării ei.

Concluzionând recurenta a arătat că, în condițiile în care titlul executoriu în temeiul căruia s-a efectuat executarea silită împotriva sa a fost desființat parțial, este îndreptățită la restabilirea situației anterioare prin restituirea sumelor încasate în mod nejustificat de către intimatul – pârât în cadrul tuturor procedurilor de executare silită, impunându-se ca instanța de judecată să dispună întoarcerea executării silite prin restituirea diferenței dintre sumele executate silit în cadrul dosarelor de executare nr. 191/2008 al B. M. S., respectiv nr. 3786/2008 al B. C. C., față de suma stabilită inițial de instanța de recurs.

Deși legal citat, intimatul – pârât nu a formulat întâmpinare.

Examinând sentința civilă recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză tribunalul recursul declarat de O. P. SA, tribunalul urmează să admită recursul declarat de O. P. SA, conform art. 312 C.pr.civ., cu consecința modificării sentinței civile recurate, pentru considerentele și în limitele ce se vor expune în continuare .

Prin sentința civilă recurată, instanța de fond a apreciat că nu se poate dispune întoarcerea executării pentru suma de_ lei plătită de . în dosarul de executare silită nr. 191/2008, întrucât nu s-a dovedit că paratul B. G. a solicitat B. M. S. începerea executării silite a obligației de plata stabilite prin s. civ. nr.1283/2008 si ca suma respectiva a intrat efectiv în posesia pârâtului .

Reține instanța de fond, pentru a pronunța aceasta soluție, că nu s-a probat existența unui contract de asistență juridică între pârât și avocatul S. C. E., prin care aceasta din urmă să fie mandatat în vederea efectuării actelor de executare silită de către B. M. S..

Apreciază tribunalul că aceste susțineri sunt greșite și în contradicție cu probele administrate în cauză.

Astfel, la filele 27 din dosarul de fond_ există copie de pe împuternicirea avocațiala nr.119/09.09.2008 data de B. N. si altii, d-lui avocat S. C. pentru executare silita a deciziei civ. nr.1283/2008 ,in fata B. M. S., iar la filele 41-47 se afla copii din dosarul de executare silită nr. 191/2008, respectiv cererea adresată și semnată de avocatul S. C., ca reprezentant al pârâtuluiBusuioc G., B. N. si altii, de executare a debitului principal actualizat, precum și a cheltuielilor de judecată și de executare, somație si dispoziție de poprire emise de B. M. S. pentru suma de_ lei, cerere adresata de avocatul S. C. privind virarea sumelor încasate din executarea silita din dos. 191/2008 sa fie virate in contul RO 83 BPOS_ROL01 deschis la B. Post Targoviste, adresa B. M. S. din 20.11.2008catre CEC Targoviste prin care solicita ca din suma de_, 87 lei consemnata de . sa, conform recipisei nr._/1 din 18 .11.2008, sa se vireze in contul avocatului S. C. suma de 167.310 lei, reprezentand c/v drepturi salariale si cheltuieli de judecat din dosarele de executare silita nr. 191/2008, 192/2008.

De asemenea la fila 48 din dosarul de fond, se afla copie de pe recipisa de consemnare nr._/1 din care rezultă depunere la data de 18.11.2008, de către recurenta O. P., pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc M. S. a sumei de_,87 lei lei, reprezentând debite urmărite în mai multe dosare de executare silită printre care și dosarul nr. 191/2008 privind pe creditorul B. G..

Mai mult decat atat, in cadrul relatiilor inaintate de avocat S. C., la solicitarea instantei (filele 39-40 ds_ ), acesta recunoaste ca in virtutea calitatii de aparator al paratului B. G. a facut demersuri pentru executarea s.civ. nr.1283/2008, imediat dupa pronuntarea acesteia, formandu-se dosarul de executare nr. 191/2008 al B. M. stanescu, executare ce a fost finalizata. Se arata in adresa ca titlul a fost executat, banii intrand conform intelegerii pe care a avut-o cu clientul in contul Cabinetului de avocat, adus la cunostinta executorului judecatoresc, pentru toti clientii,dupa care au fost distribuiti fiecaruia, conform sumei cuvenite din titlul executat.

Din aceste acte rezultă cu certitudine că reclamanta . plătit în contul executării silite declanșate la cererea pârâtului B. G. (dosar 191 /2008 ) suma de_ lei, ce a fost ulterior virata in contul aparatorului paratului S. C..

Faptul că pârâtul neagă încasarea efectivă a acestor sume și împrejurarea că l-a împuternicit pe avocatul S. C. sa acționeze în dosarul de executare nr. 191/2008, nu sunt de natură a exonera pârâtul de restituirea acestora, atâta timp cât s-a probat plata făcută de ..A. în contul dosarului de executare nr. 191/2008 ,în care creditor este pârâtul .

Actele din dosarul de executare silită fac dovada celor consemnate în ele, ca acte autentice până la înscrierea în fals, iar eventuala lipsă a mandatului avocatului care a pornit executarea silită în numele pârâtului constituie motiv de desocotire între aceștia, fără a afecta drepturile O. P. S.A., îndreptățit la restituirea sumelor executate de două ori.

Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul apreciază că întoarcerea executării se impune a fi dispusă și pentru suma de 10477lei plătită de reclamantă în dosarul de executare nr. 191/2008 al B. M. S..

Cealaltă critică a recurentei vizând restituirea întregii sume achitate în cadrul dosarului de executare nr. 3786/2008 al B. R. C. C., nu este însă fondată având în vedere că, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond titlul executoriu nu a fost desființat în totalitate ci a fost modificat doar în parte prin decizia nr. 2297/12.11.2008 a Curții de Apel Ploiești în sensul reducerii valorii drepturilor salariale datorate de reclamanta O. P. cu 1047 lei .

Ținând seama de aspectele sus arătate, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art. 312 C.pr.civ., va admite recursul reclamantei O. P. S.A., cu consecința modificării în parte a sentinței civile recurate și a obligării pârâtului și la plata sumei de_ actualizată cu indicele de inflație, reprezentând creanța plătită de reclamanta în dosarul nr. 191/2008, precum și a sumei de 737,82 lei cheltuieli de judecată la fond reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar aferente acestei sume de bani.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței și va obliga, conform art 274 C.pr.civ., pe intimatul B. G. la plata către recurenta O. P. S.A., a sumei de 368,91 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxă de timbru aferentă pretențiilor admise prin calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul promovat de recurenta reclamantă . cu sediul în București ., Sector 1, împotriva sentinței civile nr. 256 din 9 mai 2014 pronunțată de Moreni, în dosarul nr._, intimat pârât fiind B. G. domiciliat în ..

Modifică în parte sentința civilă nr. 256 din 19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Moreni în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamantă și a sumelor de_ lei actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând creanță plătită în dosarul de executare nr. 191/2008 și 737,82 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă intimatul pârât la plata către recurentă a sumei de 368,91 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxa de timbru.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 iunie 2015

PREȘEDINTE, JUDECATORI

S. D. B. Brînzică C. M. G.

GREFIER,

S. E. S.

Judecătoria Moreni

Judecător fond D. C. D.

Redactat Brînzică B

Tehnored S. M

3 ex /30.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia nr. 9/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA