Pretenţii. Decizia nr. 877/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 877/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 877/2015
Dosarul nr._ apel
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR: 877
Ședința publică din 13.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – S. A.
JUDECĂTOR- C. G.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă ., cu sediul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.922/02.03.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 36, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect „ pretenții ”.
Apelul este timbrat cu chitanța nr._/02.06.2015, privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 254 lei.
Prezența părților, dezbaterile cauzei au avut loc și s-au consemnat prin încheierea de ședință din data de 30.10.2015 care face parte din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată la data de astăzi, 13.11.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._, reclamanta ., cu sediul în Targoviste, ., J. Dâmbovița, a chemat în judecată Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Dâmbovița, cu sediul în Targoviste, . nr. 36, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 7.561,92 lei reprezentând contravaloare reparații auto Hyundai Tucson cu nr._, la plata penalităților de întârziere în sumă de 491,52 lei și a cheltuielilor de judecată.
In fapt, reclamanta arătă că, la 27.02.2014, pârâta a introdus în service, pe platformă, autoturismul Hyundai Tucson cu nr._, întrucât acesta nu mai funcționa, pentru reparații.
Se arată că autoturismul a fost adus de numitul T. V., care este responsabilul parcului auto al pârâtei și care a semnat actele de introducere în service al autoturismului, respectiv contractul de reparații nr. C /_/27.02.2014.
Afirmă reclamanta că pârâta a mai reparat și alte autoturisme în service-ul sau, fiind aduse de același reprezentând, T. V., cazuri în care aceasta a achitat reparațiile efectuate, că reparațiile efectuate la autoturismul de mai sus sunt cuprinse în devizul de lucrări service, precum și în factura fiscală nr. 7332/19.03.2014 în valoare de 7.561,92 lei, semnata și de reprezentantul pârâtei, T. V..
Reclamanta spune că, deși a comunicat pârâtei factura și devizul, solicitându-i plata sumei de 7.561,92 lei și făcând în acest sens mai multe demersuri, pîrîta a refuzat plata, susținând ca estimarea făcută de către reprezentantul pârâtei prin referatul înaintat conducerii a fost doar de 5.000,00 lei, fără a achita nici măcar această sumă, așa cum reiese din adresa nr. 4046/2014.
Dovada reparației, spune reclamanta, este faptul că piesele au fost înlocuite, cu ocazia reparațiilor, la solicitarea pârâtei și au fost restituite acesteia odată cu autovehiculul.
Cu privire la contractul părților, se invocă dispozițiile art. 1178 cod civil în care este enunțat principiul libertății formei, în sensul ca încheierea contractului se realizează prin simplul acord de voință al părților, iar potrivit art. 1240 CC „voința de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris”. Astfel, voința poate fi exprimată și printr-un comportament care, potrivit legii, convenției părților ,practicilor stabilite între acestea sau uzanțelor, nu lăsa nicio îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare .Ca atare, manifestarea de voință a părților produce efecte juridice fără alte formalități speciale.
Potrivit art. 1350 CC, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Solicită astfel reclamanta obligarea pârâtei la plata reparațiilor efectuate, conform prev. legale mai sus arătate și în baza art. 5 din contract, precum și la plata penalităților de întârziere calculate conform art. 5.4 din contract.
In drept, art. 1178 CC și art. 1350 CC și următoarele.
S-au depus, alăturat cererii, în copii certificate pentru conformitate: calculul penalităților, foaia de vărsămînt reprezentînd taxa de timbru, adresa nr. 4046/20.03.2014 emisă de APIA, Centrul Județean Dâmbovița, conținînd refuzul de plată, factură fiscală . 7332/19.03.2014, contract de reparație SN/NR: DEV C-_/27.02.2014, deviz lucrări service nr. 9035/27.02.2014.
Pârâta formulează întîmpinare prin care solicită respingerea cererii, invocînd nulitatea relativa a contractului nr. DEV – C24046/27.02.2014 în baza art. 211 cod civil.
Se arată că, în conformitate cu prev. art. 1166 cod civil „contratul este acordat de voințe dintre două sau mia multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic” apreciindu-se că simpla înțelegere între două persoane se poate transforma in contract doar dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, cunoscute drept, condiții de validitate.
Astfel, spune pârâta, art. 1179 alin 1 cod civil prevede condițiile esențiale pentru validitatea unei contract: capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat și licit, o cauză licită și morală.
In ceea ce privește capacitatea de a contracta, arată că APIA Dâmbovița este instituție publică, cu personalitate juridică, condusă de un director general și are 42 de centre județene cu personalitate juridică, conduse de director executivi.
Potrivit art. 209 cod civil, persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare. Au calitatea de organe de administrare persoanele care prin lege, actul de constituire sau statutul sunt desemnate să acționeze în raporturile cu terții în numele și pe seama persoanei juridice .
Potrivit art 211 cod civil, nerespectarea acestor dispoziții se sancționează cu nulitatea relativă a respectivului contract, întrucât funcționarul public T. V. nu a prezentat la . împuternicire din partea directorului executiv al APIA Dâmbovița care să îi dea dreptul să angajeze cheltuieli în numele acesteia.
Pe de altă parte, spune pîrîta, contractul de reparație nr. DEV C_ din 27.02.2014, despre care reclamanta susține ca reprezintă unul din actele de introducere în service a autoturismului_, este un contract de reparație pe asigurare CASCO și nu are legătură cu speța dedusă judecății.
Pe situația de fapt se arată că, în baza referatului 3107/4.03.2014 întocmit de T. V., conducătorul instituției pîrîte a acceptat ca autoturismul cu numărul de înmatriculare_ să fie dus în service-ul . pentru probleme tehnice majore: nu se mai accelera. Service-ului l-a înștiințat pe salariat că valoarea reparației este de 5000 lei.
Când autoturismul a fost dus la service, reprezentanții acestuia au apreciat, verbal, fără încheierea unui deviz, că pentru repararea mașinii se impune a se face o . lucrări: înlocuire distribuție, schimbat ulei, înlocuire kit transmisie, înlocuire acumulator, verificare injectoare ; recondiționare filtru de particule și EGR.
După o lună, autoturismul a fost ridicat pe 19.03.2014 și s-a înmânat angajatului pârâtei factura . nr. 7332/19.03.2014 în valoare de 7500 lei și devizul de lucrări nr. 9035/27.02.2014, cu mențiunea verbală că „problema accelerației” nu s-a rezolvat.
Motivele pentru care pârâta a refuzat plata facturii ar fi fost, potrivit celor arătate în întîmpinare, necomunicarea unui deviz estimativ al lucrărilor care să indice valoarea de 5000 lei; necomunicarea faptului că această valoare a fost depășită și nici nu s-a solicitat acordul pentru continuarea reparațiilor, problema pentru care autoturismul a fost dus în service nu a fost remediată în toată perioada 04.03 – 19.03.2014 .
Cu privire la temeiul de drept al cererii reclamantei, pîrîta arată că, din textul art. 1350 cod civil, rezultă că pentru a se reține culpa APIA trebuie îndeplinite două condiții: să existe o obligație contractuală și, fără justificare, această obligație să nu fie îndeplinită, condiții care nu sunt dovedite de reclamantă prin înscrisurile depuse.
In drept, prev. art. 211 și art. 1180 cod civil.
Reclamantei și pîrîtei le-a fost încuviințată proba cu înscrisuri, fiind completate probele, pentru pîrîtă, și cu interogatoriu.
Cauza a fost soluționată prin sent. civ. nr.922/02.03.2015 prin respingerea acțiunii.
În considerentele sentinței s-a reținut că potrivit cererii de chemare în judecată, dar și recunoașterilor pîrîtei din întâmpinarea formulată, în luna februarie 2014 un angajat al pîrîtei, numitul T. V., a mers la service-ul reclamantei pentru repararea autovehiculului proprietatea pîrîtei marca Hyundai Tucson cu nr. de înmatriculare_ .
Potrivit contractului de reparație SN/NR: DEV C-_/27.02.2014 (fila 10) și despre care reclamanta afirmă că s-ar fi încheiat cu această ocazie, auto a fost adus cu platforma pentru că nu pornea.
Din conținutul contractului rezultă că operațiunile ce urmau a se face în vederea remedierii defecțiunii sunt cele din devizul de comandă DEV C_/27.02.2014, total valoare deviz -0,00 lei.
Alăturat contractului, semnat de un reprezentant al reclamantei și de un reprezentant al clientului, s-ar fi întocmit și devizul de lucrări nr. 9035/27.02.2014, în conținutul căruia sunt bifate o . „Lucrări convenite cu clientul și executate”(fila 11).
Deși prin întîmpinare pîrîta a invocat nulitatea contractului pe motiv că nu a fost semnat de directorul acesteia, instituție publică, din conținutul înscrisurilor depuse, dar și al celorlalte apărări formulate, rezultă că acest accept de a introduce în service autoturismul a existat, la baza lui fiind un referat al conducătorului auto, care era și responsabilul parcului auto al pârâtei.
Din probele dosarului, instanța de fond reține că obligația asumată de reclamantă prin contractul invocat consta în aceea de a repara autoturismul proprietatea pârâtei, care fusese adus cu platforma la service, deoarece nu mai pornea, obligația corelativă a pârâtei fiind aceea de plată a reparațiilor.
Prin întîmpinare, pârâta a invocat și neexecutarea obligației de către reclamantă, aceasta din urmă recunoscînd că la momentul la care autovehiculul a fost luat din service, aceste tot nu pornea.
Rezultă astfel că refuzul de plată al pârâtei se întemeiază pe excepția de neexecutare reglementată de art. 1556 cod civil, reclamanta nejustificînd solicitarea ca pîrîta să achite contravaloarea lucrărilor efectuate atît timp cît acestea nu au avut ca efect repararea autovehiculului.
Împotriva acestei sentințe apelantul . a declarat apel.
În motivarea în fapt a cererii, apelantul a arătat că instanța era obligată să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt și de drept invocate. În cauză, apelanta a formulat cerere pentru decăderea pârâtei din proba cu înscrisuri și interogatoriu, având în vedere că aceasta nu a solicitat nici o probă prin întâmpinarea depusă.
În mod nelegal, instanța fără a pune în discuție actele depuse de pârâtă, ce priveau o altă reparație fără legătură cu cea în cauză, ia în considerare aceste înscrisuri.
Hotărârea instanței de fond este nemotivată, neregăsindu-se argumentele ce justifică soluția pronunțată, ori hotărârea judecătorească este un proces logic de argumentare a probelor aflate la dosar, nu un act discreționar.
Solicită aplicarea art.174 Codul de procedura civila conform căruia nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte, actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale.
Pe fondul cauzei, apelanta a arătat că pârâta a recunoscut că a adus vehiculul pentru reparații la service, dar susține în mod contradictoriu că, contractul de reparație nu a fost semnat de director, fără să spună că acesta a ordonat unui funcționar să aducă autoturismul în reparație. Contractul este valabil atâta timp cât nu s-a cerut anularea lui.
Toate reparațiile sunt cuprinse în devizul de lucrări service, precum și în factura fiscală nr.7332/19.03.2014 semnată de reprezentantul societății T. V., iar autoturismul a fost reparat.
Pârâta a refuzat plata în mod nejustificat, susținând că a fost de acord să achite doar suma de 5.000 lei, fără a o achita însă nici pe aceasta.
În dovedire solicită proba cu înscrisuri.
În drept, art.470 și urm. Codul de procedura civila.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului deoarece motivele invocate de apelantă sunt nefondate.
Pe fondul cauzei, în data de 19.03.2014 autoturismul a fost ridicat din service și i s-a înmânat reprezentantului intimatei factura nr.7332/19.03.2014 și devizul de lucrări nr.9035/27.02.2014 cu mențiunea verbală „problema nu s-a rezolvat”. Cu privire la contractul de reparație invocat în acțiune, intimata a arătat că din art.1350 Cod Civil pentru a fi reținută culpa este necesară îndeplinirea a două condiții: să existe obligație contractuală și fără justificare, aceasta obligație să nu fie îndeplinită, condiții ce nu au fost îndeplinite în cauza de față.
Contractul de reparație nr.C24046/27.02.2014 nu are legătură cu speța, având ca obiect înlocuirea unui parbriz pe asigurare Casco, dovadă fiind valoarea 0 trecută în contract.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată:
Cu privire la decăderea pârâtei din probele administrate, tribunalul constată că într-adevăr la fila 54 dosar fond se găsește o cerere a apelantei prin care aceasta a solicitat aplicarea sancțiunii decăderii din probele cu înscrisuri și interogatoriu încuviințate intimatei, asupra aceste cereri pronunțându-se instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 02.02.2015 (fila 56 dosar fond) în sensul că probele au fost încuviințate în condițiile art.254, alin.5 Codul de procedura civila.
Art.254, alin.1 Codul de procedura civila prevede că probele se propun sub sancțiunea decăderii, de reclamant prin cererea de chemare în judecată și de pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Nepropunerea probelor în condițiile prevăzute de lege, atrage decăderea părții din dreptul de a le mai propune, sancțiunea decăderii putând fi invocată și din oficiu.
Cu toate acestea, probele cu înscrisuri și interogatoriu erau absolut necesare cauzei, fiind aplicabile dispozițiile art.254, alin.5 coroborat cu art.22, alin.2 Codul de procedura civila ce conferă judecătorului posibilitatea de a solicita administrarea unor probe pe care părțile nu le-au propus și care sunt indispensabile aflării adevărului în cauza dedusă judecății.
Față de aceste argumente, tribunalul constată că în mod corect, instanța de fond a respins solicitarea apelantei de decădere a părții adverse, din probele propuse oral în ședința de judecată.
Este adevărat că din punct de vedere formal, nu s-a invocat și nu a fost pusă în discuția părților excepția neexecutării contractului, însă chiar din cuprinsul întâmpinării formulate de intimată (filele 21 și urm. dosar fond), ce a fost comunicată apelantei la data de 22.08.2014 conform dovezii de comunicare de la fila 32 coroborată cu dovada comunicării adresei din 30.06.2014 de la fila 28 dosar fond, se arată că autoturismul în momentul ridicării din service, nu avea problema rezolvată, intimata procedând la preluarea autoturismului în această stare, pentru a evita majorarea facturii. În aceste condiții, nu se poate afirma că apelantei i s-a produs un prejudiciu prin omiterea punerii în discuția părților a excepției de neexecutare a contractului, din moment ce din punct de vedere procedural aceasta a avut atât posibilitatea cât și timpul necesar pentru a-și pregăti apărarea și a aduce la cunoștința instanței, contraargumentele sale.
Astfel, neexistând nici un prejudiciu procesual ca urmare a acestei omisiuni, tribunalul constată că și această critică a apelantei este neîntemeiată.
În ceea ce privește nemotivarea sentinței apelate, tribunalul constată că aceasta cuprinde argumentele ce în opinia instanței de fond, au justificat soluția pronunțată, chiar dacă motivarea nu este una foarte elaborată, ea fiind suficientă pentru ca instanța superioară ierarhic să poată realiza un control judiciar efectiv asupra legalității și temeiniciei hotărârii judecătoreștei apelate. Astfel, nici această critică a apelantei nu va fi avută în vedere.
Pe fondul cauzei, prin contractul de reparație nr.DEV C-_ din 27.02.2014 părțile au încheiat o convenție vizând efectuarea de reparații la un autoturism marca Hyundai Tucson, nr. de înmatriculare_ . În cuprinsul contractului se arată că autoturismul nu pornește, fiind adus cu platforma, arătându-se în cuprinsul primei file a contractului că devizul comandă DEV C-_ din 27.02.2014 are o valoare de 0 lei, fără a se da alte explicații suplimentare.
În devizul pentru lucrări întocmit la aceeași dată – 27.02.2014 sub nr.9035 se arată că valoarea lucrărilor este de 7561,92 lei, sumă ce se regăsește și în factura fiscală nr.7332/19.03.2014 – fila 9 dosar fond. Devizul de lucrări poartă o semnătura la rubrica „client”, ceea ce naște o prezumție simplă potrivit căreia valoarea operațiunilor ce urmau a fi realizată a fost adusă la cunoștința reprezentantului intimatei.
Potrivit prevederilor contractuale (art.1, pct.1.4, art.2, pct.2.1, 2.5, 2.6, 2.7) persoana care aduce autovehiculul pentru reparație și prezintă documentele de identificare ale acestuia este considerată a fi împuternicită pentru a semna din partea clientului, contractul de reparație. Înainte de începerea reparației reprezentantul . va informa clientul asupra costului estimativ și va deschide un deviz estimativ de cheltuieli, pe baza solicitărilor clientului. Devizul estimativ de cheltuieli se consideră acceptatt dacă clientul semnează contractul. Se mai arată în contractul, că acele cheltuieli neprevăzute și necesare nu trebuie să depășească un cuantum de 15% din valoarea devizului estimativ, iar pentru cele care depășesc acest plafon este necesar acordul expres al clientului.
Deși pe parcursul procesului s-a încercat să se acrediteze ipoteza nevalabilității contractului, din aceste dispoziții contractuale coroborate cu faptul că, actul juridic a fost semnat de reprezentantul pârâtei intimate, rezultă că între părți s-a încheiat un contract valabil, ce dă naștere unei obligații de plată a sumei de 7.561,92 lei contravaloare reparație autoturism.
Tribunalul va avea însă în vedere faptul că la doar două zile de la emiterea facturii nr.7332/19.03.2014, același reprezentant al societății – T. V. întocmea referatul nr.4047/21.03.2014 (fila 41 dosar fond) prin care solicita aprobarea reparației autoturismului cu nr. de înmatriculare_ conform devizului atașat, în valoare de 1.500 lei. Conform acestui deviz precum și facturii fiscale nr.4055/21.03.2014 și devizului nr.AAA004516 din 21.03.2014 același autoturism a fost reparat de o altă societate comercială, contravaloarea reparațiilor ridicându-se la suma de 1.444 lei.
Aceste înscrisuri atestă susținerea intimatei, potrivit căreia a refuzat plata sumei solicitate de apelantă, datorită faptului că nu a fost remediată defecțiunea constatată.
Astfel, chiar în lipsa unei recunoașteri a apelantei cu privire la predarea autoturismului, fără a remedia defecțiunea, apărarea intimatei este dovedită de înscrisurile aflate la filele 41-44 dosar fond, înscrisuri a căror forță probantă nu poate fi pusă la îndoială din moment ce sunt emise de un terț față de raporturile juridice dintre părți.
În aceste condiții, așa cum corect a reținut instanța de fond, sunt aplicabile dispozițiile art.1556 NCC care prevăd că atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate într-o măsură corespunzătoare să refuze executarea propriei obligații.
Temeiul juridic al excepției de neexecutare a contractului îl constituie interdependența obligațiilor reciproce din contractele sinalagmatice, împrejurarea că fiecare dintre aceste obligații constituie cauza juridică a obligației corelative.
Pentru invocarea excepției este necesară îndeplinirea anumitor condiții: a) obligațiile părților să-și aibă temeiul în același contract sinalagmatic. Pe de o parte, este necesar ca izvorul obligațiilor părților să îl constituie unul și același contract (și nu un alt izvor de obligații civile), iar pe de altă parte, este necesar ca, contractul să fie sinalagmatic; b) obligațiile părților să presupună executarea simultană. Regula simultaneității executării obligațiilor părților rezultă din prevederile art. 1555 alin. 1 Cod Civil: „în măsura în care obligațiile părților pot fi executate simultan, părțile sunt ținute să le execute în acest fel”; c) obligațiile părților să fie exigibile, conform art. 1556 alin. 1 Cod Civil. Caracterul exigibil semnifică că părțile nu au renunțat, prin acordul lor de voință, la regula executării simultane și de îndată a executării obligațiilor, prin acordarea unui termen de executare a obligației uneia dintre părți sau acest termen nu a fost stabilit de către instanța de judecată, potrivit art. 1495 C. Civ; d) neexecutarea obligației din partea cocontractantului nu trebuie să fie consecința faptei personale și directe a celui care invocă excepția de neexecutare, de natură a-l împiedica în executarea obligației sale, conform regulii generale instituită de art. 1517 C. Civ; e) să fie vorba de o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă, din partea celuilalt cocontractant. Refuzul executării obligației asumată în condițiile legii este justificat în situația unei neexecutări totale, parțiale sau necorespunzătoare de către cocontractant, fără a prezenta relevanță juridică cauzele acestei neexecutări: vinovăția debitorului, sub forma intenției sau culpei acestuia, cazul fortuit sau forța majoră, cu caracter temporar, exceptând fapta creditorului.
În situația de față sunt îndeplinite toate aceste condiții, astfel încât refuzul pârâtei intimate de a achita contravaloarea facturii nr.7332/19.03.2014 este justificat.
Pentru aceste considerente, tribunalul potrivit art.480 Codul de procedura civila va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de apelanta reclamantă ., cu sediul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.922/02.03.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 36, județul Dâmbovița.
Păstrează hotărârea atacată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.11.2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
S. A. | C. G. | A. Ghiorghița |
red C.G./ tehnored.C.G./A.Gh
4 ex/ 18.11.2015
judecător fond N. A. I.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 9/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Partaj judiciar. Decizia nr. 773/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
