Contestaţie la executare. Decizia nr. 531/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 531/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 531/2015
Dosarul nr._ apel
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 531
Ședința publică din 11.09.2015
PREȘEDINTE – I. M.
JUDECĂTOR- G. S.
GREFIER - N. D.
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta intimată A. C., domiciliată în Târgoviște, . 40, ., județul Dâmbovița, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat Vrezgo Lucreția, din . ..62, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr.521/22.04.2015, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..1A, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: apelanta intimată A. C., reprezentată de avocat Vrezgo Lucreția, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/22.05.2015 (fila 9), intimata contestatoare Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița prin consilier juridic V. B., în baza delegației nr.9070/9.09.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care indică obiectul cererii, stadiul în care se află judecarea cauzei, procedura de citare legal îndeplinită, cererea de apel este motivată, cererea de apel este timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.2107/19.05.2015 (fila 13), s-au formulat întâmpinare și răspuns la întâmpinare, după care:
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
Apărătorul apelantei solicită angajatorului să prezinte situația de achitare a tranșei de bani de la pronunțarea sentinței la fond și până în prezent, dacă până la sfârșitul anului urmează să mai achite și o tranșă de bani aferentă anului 2016. Aceste relații sunt necesare pentru că apelanta a achiesat la concluziile contestatoarei, considerând că nu se mai impune efectuarea unei expertize întrucât s-a susținut că drepturile salariale vor fi restituite în tranșe, însă apelanta a solicitat achitarea sumei integrale. Prin aceste precizări se va ști dacă se mai insistă în această contestație la executare care ar rămâne fără obiect.
Reprezentantul intimatei nu cunoaște situația plăților la acest moment, dacă s-a mai achitat vreo tranșă de bani de la pronunțarea hotărârii de către instanța de fond și până în prezent.
Instanța apreciază că proba solicitată de apelantă prin apărătorul său este nerelevantă, se solicită o atitudine viitoare a intimatei, care nu ar folosi judecării cauzei în raport de obiectul dedus judecății și de motivele de apel.
Cauza este lăsată la ordine pentru concluzii asupra apelului civil de față, când părțile au precizat că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată.
Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților pentru a-și susține cererile și apărările formulate în proces.
Pentru apelanta intimată A. C., avocat Vrezgo Lucreția având cuvântul, a susținut motivele scrise de apel, arătând că nu sunt incidente în cauză dispozițiile OUG 92/2013, este vorba despre o sentință definitivă și executorie din 5.12.2012. Al doilea motiv de apel se referă la faptul că instanța de fond a făcut o confuzie între drepturile salariale și drepturi de natură salarială. Prin hotărâre judecătorească s-a dispus reintegrarea apelantei pe postul avut anterior și plata salariului cu dobânzile leale, însă aceste drepturi nu au fost achitate, au fost eșalonate pe parcursul a cinci ani de zile. Sumele solicitate la plată de către apelanta sunt drepturi salariale de care a fost lipsită nelegal, care urmează a fi plătită împreună cu toate contribuțiile aferente și nu eșalonat, modalitate de plată care îi aduce prejudicii apelantei. A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și menținerea formelor de executare silită, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și cheltuielile din dosarul de executare.
Reprezentantul intimatei contestatoare Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița a pus concluzii de respingerea apelului, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, potrivit susținerilor din întâmpinare
Tribunalul, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. la data de 03.06.2014 Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, a formulat contestație la executare împotriva executării silite din dosarul de executare nr. 72/2014, pornită de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați S. P. și Ș. C. C. la solicitarea creditoarei A. C., solicitând încetarea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 72/2014 și refacerea raportului de expertiză, motivat de faptul că nu respectă prevederile art. 65 din Codul fiscal și nu se actualizează corect drepturile salariale cu rata inflației, conform adresei nr. 86/27.05.2014 emisă de Serviciul Buget.
Prin cererea de executare silită creditorul a solicitat punerea în executare a titlului executoriu arătat anterior în vederea recuperării sumei de 2.161,90, la care se vor adăuga eventualele cheltuielile de executare.
Cererea formulată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița a fost motivată, prin invocarea dispozițiilor art. 2 și art. 3 din Legea nr. 110/2007 pentru modificarea și completarea OG nr. 22/2007 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, respectiv a dispozițiilor art.14 alin. (1) și (2) din OG nr. 17/2012 și dispozițiilor OG nr. 71/2009.
De asemenea, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1 alin. (2) din OUG nr. 71/2009, precizând că orice procedură de executare silită este suspendată de drept.
La data de 25.06.2014 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, susținând că prin încheiere în camera de consiliu Judecătoria P. a admis cererea de încuviințare a executării silite formulate de către de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați S. P. și Ș. C. C., încuviințând executarea silită a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 898/01.03.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, devenită definitivă.
De asemenea, a precizat că dispozițiile art. 1 din OUG nr. 71/2009 nu îi sunt aplicabile, acestea referindu-se la plata unor drepturi de natură salarială, și nici dispozițiile art. 14 alin. (1) și (2) din OG nr. 17/2012 nu sunt incidente pentru aceleași motive.
La termenul de judecată din data de 13.10.2014, termen la care părțile au fost legal citate, instanța de fond a pus în discuție competența sa în ceea ce privește soluționarea contestației la executare apărătorul pârâtei invocând necompetența teritorială a Judecătoriei P. prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014.
Instanța a rămas în pronunțare asupra excepției invocate și în considerarea faptului că sediul debitorului reclamant se află în Târgoviște, județul Dâmbovița, care se afla în circumscripția teritoriala a Judecătoriei Târgoviște, județul Dâmbovița, instanța de fond a apreciat ca întemeiata excepția de necompetență teritorială ridicata de pârâtă, astfel că a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
La Judecătoria Târgoviște cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 24.10.2014.
Judecatoria Târgoviște prin sentința nr. 191 din 14.01.2015 a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei P. și a constatat ivirea conflictului negativ de competență.
În temeiul art.136 alin.1 Cod proc civ s-a înaintat dosarul Tribunalului Dâmbovița în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
La Tribunalul Dâmbovița cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 3.02.2015.
Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 6 – CC din 11.02.2015 a admis sesizarea Judecătoriei P. privind conflictul negativ de competență și a stabilit competența privind soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei P., conform art.650(1) Cod proc civ.
La Judecătoria P. cauza a fost reînregistrata sub nr._ la data de 12.03.2015.
Prin sentința civilă nr. 521/22.04.2015 Judecătoria P. a admis contestația și a dispus încetarea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 72/2014.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice s-a realizat începând cu anul 2009 și până în prezent după o procedură de executare stabilita de catre legiuitor prin actele normative deja menționate, că potrivit fiecăruia dintre aceste dispozitii legale plata acestor drepturi de natura salariala nu se efectueaza . ci în mai multe tranșe cu cuantum diferit în funcție de perioada în care hotărârile judecătorești au devenit executorii și că pentru aceste perioade de timp procedura de executare silită este suspendată de drept, că având în vedere faptul că sentința nr. 1566/2010 a devenit executorie în anul 2013, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile OUG nr., 92/2012 care prevede de asemenea că plata acestor drepturi de natură salarială se va realiza eșalonat într-un termen de 5 ani de zile și un cuantum stabilit de textul legal, în cursul acestui termen orice procedura de executare silită fiind suspendată de drept, că totodată instanța de fond a avut în vedere faptul că normele legale nu fac o distincție între drepturi salariale și drepturi de natură salarială, context în care a reținut că drepturile invocate de către intimată prin întâmpinare care fac obiectul executării silite sunt drepturi care se circumscriu dispozițiilor ordonanței de urgență nr. 92/2012, act normativ aplicabil în prezenta cauză și că deși până la acest moment din înscrisurile depuse la dosar (adresa AJOFM Dâmbovița nr. 4392/21.04.2015) rezultă faptul că AJOFM Dâmbovița a achitat intimatei suma de_ lei care nu este în concordanță cu procentele stabilite de OUG 92/2012, acest aspect nu face obiectul prezentei judecăți reprezentand un act de disponibilitate din partea contestatoarei și că pe de altă parte, potrivit aceleiași adrese a AJOFM Dambovița suma bruta totală cuvenită intimatei este identică cu suma stabilită de către expert prin expertiză și că s-a renunțat la capătul de cerere cu privire la efectuarea unei noi expertize.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata, susținând că dispozițiile OUG nr. 92/2013 nu sunt incidente în cauză, pe de o parte, întrucât acestea se referă la hotărârile judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, pe când sentința nr. 898/01.03.2012 a devenit definitivă și executorie la data de 5 decembrie 2012, prin respingerea recursurilor declarate de ambele părți împotriva acestei sentințe, conform deciziei nr. 5689/05.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, iar pe de altă parte, sumele solicitate la plată reprezintă drepturi salariale, de care a fost lipsită nelegal timp de 3 ani, din vina exclusivă a angajatorului, motiv pentru care a apreciat că aceste drepturi urmează a fi plătite într-o singură tranșă, împreună cu toate contribuțiile aferente acestor drepturi și nicidecum eșalonat.
Apelanta a mai susținut că în jurisprudență, s-a reținut că drepturile salariale nu se confundă cu alte drepturi de natură salarială, cum ar fi diferite sporuri, stimulente, indemnizații, etc, pentru care, prin acte normative, s-a stabilit restituirea acestora eșalonat, că plata eșalonată a drepturilor salariale împreună cu contribuțiile datorate bugetului general consolidat al statului, i-a adus nu numai prejudicii materiale și morale, dar au pus-o în situații dificile în repetate rânduri, în sensul că, bolnavă fiind, nu a putut să fie spitalizată decât cu plata serviciilor medicale, că nu a putut obține un credit de nevoi personale de la bancă, întrucât nu avea realizate venituri pe ultimul an, nu a putut fi promovată în treapta de salarizare, întrucât nu avea vechimea necesară pentru treapta inferioară, din care urma să promovez.
Apelanta a mai invocat și jurisprudență Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din 20 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Midiei împotriva României, prin care CJUE a statuat că „suspendarea executării unei hotărâri judecătorești, pentru o perioadă de peste 5 ani, reprezintă o perioadă anormal de lungă si că autoritățile naționale ar fi trebuit să acționeze cu mai multă diligentă pentru a evita ca reclamantul să sufere o situație de incertitudine juridică o perioadă atât de lungă și a constata încălcarea prevederilor art. 6 Pargraful 1 din Convenție".
DE asemenea s-a arătat că jurisprudența Curții Europene a consacrat, cu titlu de regulă, că „executarea unei hotărâri, indiferent de instanța care a pronunțat-o, trebuie considerată ca parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din Convenție, iar în ipoteza în care autoritățile sunt obligate să acționeze în vederea executării unei hotărâri judecătorești și manifestă absențiune, această conduită este apreciată ca angajând răspunderea statului, în condițiile art. 6 paragraful 1 din Convenție, obligația statului de a asigura celeritatea procedurilor judiciare fiind una de rezultat", iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat nu doar neexecutarea hotărârilor în termen, dar și întârzierea în executarea lor, inclusiv prin eșalonarea pe o perioadă nerezonabilă a sumelor datorate, că prin Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunțată în Cauza Ruianu împotriva României paragraful 65, Curtea Europeană a reținut că, „dreptul la justiție garantat de art. 6 din Convenție protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatohi, care, într-un stat ce respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părți. Prin urmare, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp", că nu este oportun să i se solicite unei persoane, care a obținut în urma unei proceduri judiciare, o creanță împotriva statului să inițieze ulterior o executare silită pentru a obține o reparație, în asemena cazuri, statul, prin autoritățile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse, nu îl pot scuti pe acesta de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive într-un interval de timp rezonabil și totodată, apelanta a mai invocat precizările Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că, termenul de 6 luni sau de 9 luni poate fi un termen rezonabil de punere în executare a unei hotărâri judecătorești, în funcție de complexitatea procedurilor de executare, de comportamentul reclamantului și al autorităților competente, precum și în funcție de natura și cuantumul creanței stabilite de hotărâre, susținând că de la data formulării cererii de punere în executare a sentinței nr. 898/2012 și până în prezent, au trecut 2 ani șl 5 luni, iar în numeroase cauze împotriva României, jurisprudență CEDO a statuat că, în ipoteza în care autoritățile sunt obligate să acționeze în vederea executării și nu fac acest lucru, această inerție angajează răspunderea statului în temeiul art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, neexecutarea unei hotărâri judecătorești putând conduce în mod indirect la lăsarea fără conținut a dreptului de acces la instanță, iar din perspectiva dispozițiilor art. 21 din Constituția României, neexecutarea unei hotărâri judecătorești aduce atingere principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, în aprecierea căruia se ia în considerare durata întregii procedurii judiciare, inclusiv a etapei executării silite și că potrivit jurisprudentei CEDO, executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte din proces, în sensul pe care îl atribuie art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acestei noțiuni.
In drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. C.pr civilă și pe textele de lege enumerate în cerere.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nelegal și netemeinic, întrucât sentința nr. 898/2012 devenită definitivă și executorie la data de 05.12.2012 a fost pusă în executare în termenul legal de 6 luni prevăzute de lege pentru punerea în executare a titlului executoriu.
La data de 26.06.2015 apelanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, precizând că nici textele legale invocate de prima instanță și nici cele invocate de intimată nu sunt incidente în cauză, întrucât drepturile salariale nu sunt susceptibile de a fi achitate eșalonat.
Examinând sentința civilă în raport de motivele de apel, de actele și lucrările dosarului, ca și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul va admite apelul pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr. 898/01.03.2012 s-a anulat decizia nr. 368/08.10.2010, s-a dispus reintegrarea intimatei apelante în postul avut anterior emiterii deciziei contestate și a fost obligată contestatoarea din cauza de față la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raportului de serviciu și până la data reintegrării efective cu actualizarea sumei cu indicele de inflație.
Anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă constituie sancțiunea legală pronunțată de instanța de judecată când constată că măsura a fost luată cu încălcarea unor dispoziții legale.
Anularea are ca efect necesar reintegrarea în funcție și reprezintă o adevărată restituțio in integrum, implicând repunerea salariatului în situația anterioară aceasta implicând necondiționat reintegrarea în postul deținut anterior și corelativ să-și primească salariul ce i s-ar fi cuvenit pentru munca pe care ar fi prestat-o dacă angajatorul nu ar fi decis încetarea raporturilor de serviciu .
Întrucât contestatoarea nu a avut vreo inițiativă în sensul de a se achita de obligația de a plăti drepturile salariale intimatei, aceasta din urmă a solicitat începerea executării silite .
Nu se poate reține în cauză incidența dispozițiilor OUG nr. 92/2012 având în vedere pe de o parte că potrivit codului muncii hotărârile instanței de fond sunt definitive și executorii de drept ceea ce dă dreptul creditorului să solicite executarea hotărârii privind plata salariilor iar pe de altă parte actul normativ se referă nu la plata salariului ci la plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială astfel că nu se poate confunda salariul cu drepturile de natură salarială pentru care prin acte normative s-a stabilit restituirea acestora eșalonată.
Prin urmare, față de considerentele reținute tribunalul în temeiul art. 480 cod procedură civilă va admite apelul .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta intimată A. C., domiciliată în Târgoviște, . 40, ., județul Dâmbovița, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat Vrezgo Lucreția, din . ..62, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr.521/22.04.2015, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..1A, județul Dâmbovița.
Schimbă în tot hotărârea instanței de fond în sensul că respinge contestația la executare, menținând formele de executare.
Obligă intimata la 50 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11.09.2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
I. M. | G. S. | N. D. |
Red SG/ tehnored A.G.-/ A.Gh
5 ex/ 09.10.2015
Jud. fond P. O. A.
| ← Anulare act. Decizia nr. 294/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Întoarcere executare. Decizia nr. 9/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
