Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 502/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 502/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 502/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 502
Ședința publică din data de 8 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. M. G.
Judecător: S. D.
Grefier: S. E. S.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă Z. M. S. domiciliată în comuna Răzvad ., ., județul Dâmbovița, dar cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinetul de avocatură D. C. R. cu sediul profesional în Târgoviște, .. 6, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2668 din 15 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, intimat pârât fiind A. Ș. domiciliat în Târgoviște, .. 6, ., ., dosarul având ca obiect apel ordonanță președințială.
Cererea de apel a fost legal timbrată, cu suma de 20 lei conform chitanței nr._ din 3.08.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat apelanta petentă Z. M. S. personal și asistată de avocat D. C. R. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, iar pentru intimatul A. Ș. lipsă a fost prezent avocat R. C. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invederează instanței că la acest termen procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, cererea de apel fiind timbrată legal.
Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta pricină, constatând competența sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.
Apărătorii părților având pe rând cuvântul precizează că nu mai au cereri de formulat sau incidente de soluționat.
În conformitate cu art. 482 din codul de procedură civilă raportat la art. 238 din Codul de Procedură Civilă, judecătorul, ținând cont de împrejurările cauzei și susținerile apărătorului intimatei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la două luni apreciind că procesul poate fi soluționat în acest termen care este considerat optim și previzibil, în lipsa formulării de cereri sau invocării de excepții.
În conformitate cu art. 482 din Codul de Procedură Civilă raportat la art. 244 alin. 1 și 3 din Codul de Procedură Civilă, tribunalul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința din aceeași zi, față de acordul părților prezente .
Apărătorul apelantei reclamante Z. M. S. avocat D. C. R., având cuvântul solicită în principal admiterea cererii de apel astfel cum a fost formulată, modificarea sentinței apelante în sensul de a se constata nulitatea hotărârii și drept urmare se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar solicită admiterea apelului, modificarea sentinței civile a instanței de fond în sensul stabilirii provizorii a domiciliului minorei la domiciliul mamei din Spania. Precizează că prima instanță nu a avut în vedere actele depuse la dosar, din care rezultă că condițiile de care dispune apelanta sunt net superioare față de condițiile de care dispune bunica paternă. Mai mult prima instanță nu a avut în vedere declarația minorei care a spus că își dorește să locuiască cu mama precum și faptul că bunica ar fi lovit-o. Solicită a se avea în vedere și interesul superior al copilului și voința acestuia. Solicită așadar admiterea apelului fără cheltuieli de judecată.
La interpelarea instanței apelanta Z. M. S. precizează că în prezent minora locuiește împreună la domiciliul ei din România fiind înscrisă la școală.
Apărătorul intimatului A. Ș. avocat R. C. având cuvântul solicită respingerea apelului și a se menține sentința civilă a instanței de fond ca fiind legală și temeinică, prima instanță în mod corect a stabilit domiciliul minorei la bunica paternă întrucât aceasta a fost crescută de bunica paternă, fiind foarte atașată de bunică. Solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2668/15.07.2015 Judecătoria Târgoviște formulată de reclamant a admis cererea reclamantului pârât A. Ș. și a respins cererea reclamantei pârâte Z. M. S. și: a stabilit provizoriu la bunica paternă A. M. (în Târgoviște, . 6, ., .), locuința minorei A. S. A. M., născută la 26.08.2008, fiica părților; a dispus ca măsura luată prin prezenta să dureze până la soluționarea cererilor formulate în dosarele_, respectiv,_ .
Pentru a pronunța aceste soluții, instanța a reținut, în esență, că atâta vreme cât părinții nu locuiesc împreună, aceștia având locuințe stabile în Spania, și se judecă, pe calea dreptului comun, și pentru stabilirea locuinței minorei, există o urgență în stabilirea provizorie a acestei locuințe; a reținut și că nu există nici un motiv pentru a-i schimba minorei locuința de fapt avută până când a fost reținută de mamă, contra voinței bunicii paterne la care locuise în toată această perioadă în care părinții au lucrat în Spania-de unde aceștia veneau doar în concedii.
Așa cum rezultă din art. 996, pentru a se putea lua măsuri pe calea ordonanței președințiale, este necesar a fi îndeplinite următoarele condiții:
Afirmarea de către reclamant, a unei aparențe de drept spre deosebire de calea dreptului comun, ordonanța președințială nu presupune dovedirea de către reclamant a temeiniciei pretenției formulate.
Caracterul provizoriu al măsurilor ce ar urma să fie dispuse, aceasta înseamnă, pe de o parte, că măsurile ce pot fi luate pe calea ordonanței președințiale trebuie să aibă caracter reversibil; pe de altă parte, aceste măsuri au o durată limitată în timp.
Caracterul urgent al măsurilor trebuie stabilit prin raportare la scopul luării acestora și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unor pagube iminente și care nu s-ar putea repara; înlăturarea unor piedici care s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.
Întrucât textul de lege nu se referă la posibile pagube sau piedici, trebuie ca viitoarea pagubă sau piedică să aibă caracter cert.
Cerința neprejudecării fondului, așa cum spune și textul de lege, ,,pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond”.
În procedura ordonanței președințiale, judecata trebuie limitată doar la verificarea aparenței dreptului afirmat de către reclamant.
Aceasta presupune și că pârâtul nu poate supune propriul drept analizei instanței, dar va putea aduce critici relativ la aparența dreptului afirmat de către reclamant.
Referitor la condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, instanța constată că există situații prevăzute de lege în care, este prezumată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate; acest lucru înseamnă că, chiar legea prezumă aparența dreptului, caracterul provizoriu, urgența și neprejudecarea fondului, dispensând persoana interesată de obligația dovedirii lor.
O asemenea prezumție este cea reglementată de art. 919 Cod de procedură civilă, care prevede că instanța poate lua pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire (și la) stabilirea locuinței copilului.
Din declarațiile tuturor și din afirmațiile ambelor părți, a rezultat cu certitudine că: de când minora avea mai puțin de un an, aceasta a locuit numai cu bunicii paterni; părinții, aflați în Spania de atunci și până în prezent, veneau/vin în țară în perioade scurte (de regulă concedii). De asemenea, deși martora propusă de mama copilului, a afirmat că, dacă ar fi nevoie, aceasta din urmă ar fi de acord să rămână și în țară, este evident că aceasta este o afirmație gratuită; astfel, prin chiar cererea pe care reclamanta pârâtă a formulat-o în dosarul conexat, se cere stabilirea locuinței în Spania, se descriu condițiile din Spania și se motivează urgența prin aceea că ar urma a fi înscrisă fetița la școală, ceea ce înseamnă că în mod evident mama copilului nu are intenția să rămână în România.
De asemenea, martorul propus de reclamanta pârâtă a afirmat că aceasta a venit în România și că nu mai are un loc de muncă în Spania întrucât nu i s-ar fi permis să plece și ar fi fost nevoită să renunțe la locul de muncă.
Ori reclamanta pârâtă nu și-a modificat cererea în sesnul stabilirii locuinței minorei în țară, la o anume adresă, astfel încât și această afirmație este fără corespondent cu realitatea.
Deși în cererea sa, reclamanta a arătat că se află cu copilul în Târgoviște, în realitate aceasta și copilul se află în Răzvad, la locuința mătușii sale prin alianță, martora Z. E. audiată în cauză .
Ca urmare, din toate cele de mai sus, a rezultat cu evidență că reclamanta pârâtă intenționează să o ia pe minoră în Spania, iar nu să rămână în România; de altfel, instanța este obligată ca, în privința cererii acesteia, să se pronunțe în limitele în care a fost învestită și nu poate stabili locuința la mamă dar în țară.
Instanța a constatat că martora propusă de reclamanta pârâtă a arătat expres că aceasta din urmă doar a pretins în fața bunicii paterne că dorește să o ia pe minoră pentru câteva zile și că, în realitate, s-a intenționat reținerea minorei.
Ca urmare, faptul că minora se află acum la mamă, nu poate reprezenta un motiv pentru a considera că aceasta ar fi locuința în fapt a minorei, cu atât mai mult cu cât reținerea ei s-a făcut în mod abuziv.
Instanța a mai apreciat că, deși reclamanta afirmă în cererea sa că la bunici nu există un mediu propice, totuși aceasta a lăsat-o pe fetiță atâția ani în locuința acestora, ceea ce denotă că aceștia nu sunt persoane care să nu aibă capacitatea de a o mai ține pe fetiță până când se vor soluționa cererile pe calea dreptului comun.
Este ilustrativ faptul că reclamanta pârâtă, a recunoscut că fetița a fost bine îngrijită de bunica paternă, dar afirmă că nu ar fi fost bine educată pentru că nu ar fi fost dusă să facă un sport, un dans, etc. Ori, dacă reclamanta considera că acest lucru este atât de important, atunci se ridică problema de ce a acceptat atâta timp ca o persoană care nu i-ar educa bine copilul, să i-l crească? Ca urmare, nu se poate considera că există o urgență determinată de faptul că bunica nu i-ar fi asigurat aceste activități.
Instanța a apreciat că, deși prin cererea sa de chemare în judecată și prin concluziile orale, reclamanta, prin avocat, încearcă să sublinieze ideea că ea ar fi interesată de oferirea unor condiții de instruire superioare celor oferite de buncă, totuși este evident că aceasta doar teoretizează, neexistând vreo urgență derivată din neaducerea la îndeplinire a unor asemenea deziderate teoretice.
Instanța a constatat că reclamanta pârâtă este despărțită de tatăl copilului de mai bine de un an, dar totuși a acceptat ca minora să rămână la bunică și nu a încercat mai înainte, pe calea dreptului comun (singura situație în care se poate face o anchetă prin comisie rogatorie, efetuarea acesteia în ordonanța președințială fiind incompatibilă cu art. 998 alin 3 Cod de procedură civilă), să ceară stabilirea la ea, în Spania, a locuinței.
Instanța a apreciat că niciunul din argumentele aduse de reclamantă nu este de natură a conduce instanța la concluzia că mediul în care trăiește fetița (la bunicii paterni) ar fi unul care să-i pună acesteia în pericol integritatea ori dezvoltarea emoțională.
Instanța a apreciat că nu este nevoie de prea multe explicații pentru a demonstra că a fost inventat așa-zis episod al unei violențe ce ar fi fost exercitat de bunica paternă, nefiind firesc ca într-un moment în care fetița relata despre o așa-zisă agresiune, adulții să fie preocupați să o filmeze, în loc să o liniștească.
Instanța a constatat că prin declarația martorei propusă de reclamanta pârâtă s-a dorit a se demonstra că tatăl nu este prea atent cu fetița câtă vreme, venind în iarnă în țară, a stat la sora lui, fără fetiță. Și prin declarațiile martorelor propuse de reclamantul pârât (vecine ale buncii paterne) s-a dorit a se sublinia că fetița ar fi mai atașată de tată.
Instanța a apreciat însă că prin raportare la cadrul procesual și la datele speței, nu interesează tranșarea unei asemenea probleme întrucât, pe de o parte, tatăl nu a pretins că va rămâne în țară, interesul său fiind acela ca fetița să rămână în mediul în care a crescut, până când se vor soluționa cererile pe calea dreptului comun; pe de altă parte, mama dorește să o ia pe minoră în Spania pentru a o înscrie la școală.
Nici modul de cheltuire a banilor de către bunică, nici cuantumul sumelor trimise nu prezintă vreo relevanță în cadrul procesual în care se soluționează cele două cereri.
În concluzie, instanța a apreciat că, până la soluționarea cererilor pe calea dreptului comun, este în interesul minorei să aibă locuința provizorie acolo unde a locuit de când era mică, bunica paternă și tatăl trebuind să cunoască faptul că legea recunoaște mamei dreptul de a avea legături personale cu copilul, dar și să fie conștienți că desfășurarea unor asemenea legături este în interesul minorei.
De altfel, instanța a constatat că, din analiza sumară care se poate face în ordonanță, rezultă că tatăl și bunica paternă nu au împiedicat contactul mamei cu copilul iar afirmația reclamantei pârâte privind interzicerea legăturii copilului cu familia ei este contrazisă chiar de martora propusă de ea.
Instanța a notat că luarea măsurii dispusă prin prezenta s-a făcut după o analiză sumară a probelor, analiză care a avut ca scop a stabili dacă există vreo urgență pentru a stabili locuința minorei în altă parte decât în mediul în care a crescut și a lua, chiar și în lipsa anchetei sociale în Spania, măsura stabilirii locuinței provizorii în această țară. A constatat că nu există o asemenea urgență.
În analiza făcută instanța a urmărit să stabilească doar aparența care rezultă în privința raporturilor juridice derivate din filiația copilului, cercetarea fondului putând a se face doar pe calea dreptului comun, ocazie cu care se poate stabili dacă este în interesul minorei să locuiască împreună cu mama, cu tatăl sau, dacă este cazul, cu bunica paternă sau cu o altă persoană. Ca urmare, nu s-a prejudecat fondul iar măsura luată este limitată în timp, reținând că litigiul a fost determinat de reținerea fetiței de către mamă, în contra voinței celei care a crescut-o efectiv (chiar, dacă este cazul, și cu resurse provenite de la mamă), instanța a apreciat că reclamanta pârâtă este în culpă procesuală în promovarea cererii admisă reclamantului pârât.
Ca urmare, în aplicarea art. 451 și următoarele, instanța a obligat pe reclamanta pârâtă Z. M. S. la 1020 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat și taxă timbru) către reclamantul pârât A. Ș..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Z. M. S. solicitând în principal, admiterea apelului, constatarea nulității hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea apelului și stabilirea provizorie a locuinței minorei în Spania.
În motivare s-a solicitat a se constata că hotărârea apelată este nulă și în baza art.480 Ncpc trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că apărătorul intimatului reclamant nu avea dreptul de a formula concluzii deoarece legitimația de avocat nu a fost vizată pe anul trecut, potrivit Statutului profesiei.
În subsidiar, se solicită admiterea apelului și anularea hotărârii apelate având în vedere că la dosarul cauzei au fost depuse o . înscrisuri privind susținerea cererii, iar instanța de fond nu le-a luat în considerare, aceasta a analizat cererile doar prin prisma declarațiilor martorilor propuși de reclamantul pârât, mai puțin martorii propuși la solicitarea sa.
Tribunalul, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit disp.art.476 Cod procedură civilă, reține că apelanta, prin motivele de apel, consideră că hotărârea atacată este lovită de nulitate deoarece apărătorul intimatului-reclamant nu avea dreptul de a pune concluzii.
Pentru a interveni nulitatea absolută a hotărârii, conform art.174 alin.2 Cod procedură civilă, este necesar ca cerința nerespectată să fie instituită printr-o normă ce ocrotește un interes public.
În cauză, dreptul la apărare era un drept al pârâtului-reclamant și în consecință nu suntem în prezența unui interes public, ci privat, și numai partea vătămată putea invoca încălcarea propriului interes.
Mai susține apelanta că instanța de fond a analizat cererea prin prisma martorilor propuși de reclamantul –pârât, aspect ce se constată a fi nefondat deoarece instanța de fond a analizat și declarațiile martorilor propuși de reclamanta-pârâtă, însă a apreciat că nu sunt în concordanță cu cererea reclamantei, concluzionând că mama minorei dorește să o ia pe aceasta în Spania.
Tot apelanta precizează că instanța, prin audierea martorilor pârâtului-reclamant, a cercetat fondul cauzei, aspect ce, de asemenea, se constată a fi nefondat cât timp au fost audiați martori pentru ambele părți, fiind astfel asigurat dreptul la un proces echitabil, iar pentru stabilirea condițiilor de trai ale minorei se impunea administrarea de astfel de dovezi.
Un ultim motiv de apel se referă la starea emoțională a minorei, însă raportul întocmit de psiholog stabilește drept cauză tocmai starea conflictuală dintre părți, astfel că un mediu stabil, cum este cel în care a crescut, este benefic, la acest moment, minorei.
De altfel, raportul a fost întocmit în urma unei singure întâlniri, în perioada în care minora s-a aflat la mamă și nu a concluzionat că ar fi în detrimentul minorei să rămână în locuința în care a crescut.
În ceea ce privește refuzul minorei de a merge la bunica paternă, refuz constatat cu ocazia executării silite a sentinței instanței de fond, această împrejurare nu poate fi reținută de către instanță deoarece nu se cunoaște cauza acestui refuz, cât timp minora stătea deja, de o perioadă de timp, la mamă.
Se reține însă că tatăl a dat dovadă de înțelegere și a lăsat minora la domiciliul mamei, fără a o lua împotriva voinței acesteia.
Față de toate aceste considerente, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre deopotrivă legală și temeinică, urmează ca tribunalul în baza art.480 Cod procedură civilă să respingă apelul ca nefondat.
În baza art.257 Cod procedură civilă apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimat, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil promovat de apelanta reclamantă Z. M. S. domiciliată în ., ., județul Dâmbovița, dar cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinetul de avocatură D. C. R. cu sediul profesional în Târgoviște, .. 6, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2668 din 15 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, intimat pârât fiind A. Ș. domiciliat în Târgoviște, .. 6, ., ..
Păstrează hotărârea atacată.
Obligă apelanta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2015.
Președinte Judecător
C. M. G. S. D.
Grefier
S. E. S.
Jf. M. T.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Red.CMG/tehnored.G.G
Ex.4/14.09.2015
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 446/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Pensie întreţinere. Decizia nr. 992/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
