Contestaţie la executare. Decizia nr. 1399/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1399/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-08-2013 în dosarul nr. 2517/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1399/2013
Ședința publică de la 21 August 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. N.
Judecător M. R. H.
Judecător L. C. C.
Grefier C. C. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul-intimat S. CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr. 5797 din data de 09.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-contestatori B. A. I. și V. C. și cu intimatul B. C. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a restituit la dosar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu intimații contestatori Bucuioc A. I. și V. C. având mențiunea :" persoana citată schimbându-și adresa, nu s-a aflat noua adresă", s-a depus întâmpinare de către intimații contestatori, se solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, în temeiul art. 98 C.p.civ. ,apreciază procedura legal îndeplinită cu intimații contestatori, aceștia având obligația să înștiințeze instanța despre schimbarea domiciliului, sub sanctiunea neluarii in seama.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin contestația la executare formulată la data de 29.01.2013, înregistrată sub nr._ la Judecătoria C., contestatorii B. A. I. și V. C. au solicitat, în contradictoriu cu intimații S. CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. și B. C. C., anularea somației de executare nr. 49 E/17.01.2013, a procesului verbal privind cheltuielile de executare și a tuturor formelor de executare.
În motivare, au arătat că debitul provine din titlul executoriu reprezentat de sentința penală nr. 90/25.10.2007 a Tribunalului D., definitivă la 16.01.2009, astfel că invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât au trecut mai mult de trei ani de la data rămânerii definitive a sentinței penale.
Au apreciat că dreptul creditoarei de a solicita executarea este prescris.
În drept a invocat prevederile art. 399 C.p.c.
În dovedire, au anexat următoarele înscrisuri: dovada comunicării somației, somația de executare nr. 49E/17.01.2013, sentința penală nr. 90/25.10.2007 a Tribunalului D..
La data de 11.03.2013, la solicitarea instanței, a fost înaintat dosarul de executare nr. 49 E/2013 al B. C. C..
La termenul de judecată de la 09.04.2013, instanța a administrat proba cu înscrisurile de la dosar și a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a B. C. C..
Prin sentința civilă nr.5707/09.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. C. C., invocată de instanță din oficiu.
A fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorii B. A. I. și V. C., în contradictoriu cu intimatul B. C. C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă contestația la executare formulată de contestatorii B. A. I. și V. C., în contradictoriu cu intimatul S. Clinic Județean de Urgență C..
A fost anulată executarea silită începută în dosarul nr. 49/E/2013 al B. C. C. și toate actele de executare emise în cadrul acestui dosar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că cererea prin care se formulează contestația la executare este, în principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silita, o „plângere” specifica acestei proceduri, prin care se poate obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori, uneori, chiar si anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.
Cu privire la subiectele contestației la executare, trebuie precizat ca ea poate fi exercitată, în primul rând de către părțile interesate direct în procedura de executare respectiv debitorul urmărit și creditorul urmăritor, iar in cadrul executării prin poprire și de către terțul poprit, devenit parte în procedura de executare.
Astfel, s-a reținut că părți în procedura executării silite sunt în principal creditorul și debitorul din titlul executoriu, nu si executorul judecătoresc.
Art. 53, alin. 2 si 3 din Legea nr. 188/2000 prevede ca in cazul refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de întocmire a unui act, partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc, iar judecarea plângerii se face cu citarea părților, deci si a executorului judecătoresc.
Deci plângerea împotriva refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de a întocmi un act de executare este singurul caz in care executorul judecătoresc poate avea calitate procesuala pasiva.
Cum in cauza obiectul cererii de chemare in judecata este o contestație la executare prin care se solicita anularea tuturor actelor de executare, instanța apreciază ca parte in aceasta acțiune, in calitate de intimat ar fi trebuit sa apară doar creditorul care a pornit executarea silita pentru a-si putea apăra interesele si nu executorul judecătoresc, astfel încât urmează sa admită excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul Executorului Judecătoresc C. C. si sa respingă cererea ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că titlul executoriu în temeiul căruia s-a pornit executarea silită este reprezentat de sentința penală nr. 90/25.10.2007 a Tribunalului D. pronunțată în dosarul nr._, sentință rămasă definitivă prin decizia nr. 84/16.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (f. 27-30).
În vederea executării silite, creditorul S. Clinic Județean de Urgență C. s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc C. C. la data de 22.10.2012 (f. 25 verso) solicitând executarea pentru suma de_,42 lei împotriva debitorilor B. A. I. și V. C..
Executorul judecătoresc a solicitat la data de 07.12.2012 încuviințarea executării silite, iar prin încheierea nr. 7898/12.12.2012 (f.24) pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012 s-a admis această cerere și s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 90/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul D. - Secția pentru Minori și Familie.
S-a format, astfel, dosarul de executare silită nr. 49 E/2013 al B. C. C., iar în cursul executării silite au fost emise somația de executare și procesul verbal privind cheltuielile de executare, ambele din 17.01.2013.
În speță, contestatorii au invocat drept motiv de anulare a actelor de executare faptul că a intervenit prescrierea dreptului de a cere executarea obligației stabilite prin titlul executoriu.
Astfel, unul din impedimentele la executarea silită este și cel prevăzut de art. 405 C.p.c. privind prescrierea dreptului de a cere executarea silită, termenul de prescripție privitor la acțiunile personal patrimoniale fiind de 3 ani.
Acest termen începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
În speță, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a început să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 90/25.10.2007 a Tribunalului D. - Secția pentru Minori și Familie, pronunțată în dosarul nr._, respectiv de la 16.01.2009, data pronunțării deciziei nr. 84/16.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din referatul grefei aflat pe copia certificată a sentinței penale.
Cum cererea de executare silită a fost formulată la data de 22.10.2012, deci cu mult după împlinirea termenului de prescripție, rezultă că, la această dată, titlul executoriu și-a pierdut puterea executorie.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța reține că debitul este rezultat dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, situație în care termenul general de prescripție este de 3 ani, iar nu dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Mai reține instanța că prescripțiile începute și împlinite sub imperiul reglementării anterioare (cum este și cea din speța de față) nu sunt supuse dispozițiilor legii noi, deoarece ele reprezintă situații juridice trecute.
Prin urmare, legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele (început, termen, suspendare, întrerupere, repunere în termen, efecte, etc.) este legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă, dispoziția înscrisă în art. 6 alin. 4 din Noul cod civil reprezentând o aplicație a principiului neretroactivității legii civile.
Cum executarea silită nu poate porni decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, în temeiul unui titlu executoriu cu putere executorie, iar în speță sentința penală în temeiul căreia s-a început executarea silită și-a pierdut puterea executorie ca urmare a prescrierii dreptului de a cere executarea silită, instanța a constatat că în mod greșit s-a început executarea silită, motiv pentru care a admis contestația la executare și, în temeiul art. 404 alin. 1 C.p.c, a anulat executarea silită începută în dosarul nr. 49/E/2013 al B. C. C. și toate actele de executare emise în cadrul acestui dosar.
Împotriva acestei sentinte civile a declarat recurs intimatul S. Clinic Județean de Urgență C., criticand-o ca fiind nelegala si netemeinica.
In motivarea recursului, s-a aratat ca instanța de fond a dispus admiterea contestației la executare pe motiv că dreptul creditorului de a cere executarea silită s-a prescris în trei ani, dacă legea nu prevede altfel. În speța de față aceste prevederi legale nu se aplică, întrucât este vorba de o creanță fiscală, conform prevederilor art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății coroborate cu dispozițiile art.22 și art.131 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rezultă că nu este incident termenul general de prescripție consacrat de art.2517 din C.civil, deoarece creanța datorată de către contestator este de natură fiscală, astfel că termenul de prescripție a creanțelor fiscale este de 5 ani care în cepe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Astfel, prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată la care face referire art.313 din Legea nr.95/2006 face parte din categoria altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat definit de art.21 C.pr.fiscală cu privire atât la conținut, cât și la cuantumul creanțelor consolidat. Cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot în bugetul de stat, acesta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență, cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate, atât sursa finanțării asistenței medicale, cât și acordarea efectivă a acestei asistențe.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 ind.1 C.pr.civ., Tribunalul constată că recursul este nefondat.
Astfel, se constata ca instanta de fond a interpretat in mod corect probele administrate in cauza si a aplicat in mod corespunzator dispozitiile legale incidente, retinand in mod justificat ca cererea de executare silită nr._/22.10.2012 (fără număr de înregistrare la B. C.) formulată de intimatul S. Clinic Județean de Urgență C. este depusă cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 405 C. proc. civ., astfel incat executarea silită a fost începută în mod nelegal, întrucât creditorul nu mai putea recurge la forța coercitivă a statului..
Tribunalul constata ca nu pot fi retinute ca intemeiate sustinerile recurentului in sensul ca in speta ar fi incident termenul de prescriptie de 5 ani prevazut de art.22 și art.131 din O.G. nr.92/2003 pentru creantele fiscale, intrucat creanta pusa in executare izvoraste dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii, iar nu dintr-un raport fiscal.
Astfel, potrivit art. 21 din OG 92/2003,(1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale;
b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii.
(3) În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptățit să solicite stingerea obligației fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligație în locul debitorului.
(4) În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Potrivit art. 22 din OG 92/2003, prin obligații fiscale, în sensul prezentului cod, se înțelege:
a) obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;
b) obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;
c) obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;
d) obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii;
e) obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă;
f) orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
Potrivit art. 25 din OG 92/2003, 1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanță fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligația corelativă de plată a acestor drepturi.
Tribunalul constata ca in speta, creanta pusa in executare izvoraste dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii, iar nu dintr-un raport fiscal, astfel incat nu poate fi incident termenul de prescriptie de 5 ani prevazut de legislatia fiscala, ci este aplicabil termenul general de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 405 alin. 1 C.pr.civ. si Decr. 167/1958 ( legea in vigoare la data nasterii dreptului de executare silita), in raport de care tribunalul constata ca este corecta retinerea instantei de fond in sensul ca s-a prescris dreptul creditorului S. Clinic Județean de Urgență C. de a cere executarea silita.
Tribunalul constata astfel ca dreptul creditorului S. Clinic Județean de Urgență C. de a cere executarea silita a creantei stabilita prin sentința penala nr. 90/25.10.2007 a Tribunalului D. - Secția pentru Minori și Familie, pronunțată în dosarul nr._ s-a nascut la 16.01.2009, respectiv data ramanerii irevocabile a acestei hotarari, potrivit deciziei nr. 84/16.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, data de la care hotararea penala a devenit executorie inclusiv in privinta laturii civile, astfel incat, cererea de executare silita formulata de creditor la 22.10.2012 apare ca fiind formulata dupa implinirea termenului legal de prescriptie de 3 ani.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul urmează ca în temeiul art.312 C.pr.civ., să respinga ca nefundat recursul promovat de recurentul intimat S. CLINIC JUDETEAN DE URGENTĂ C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-intimat S. CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr. 5797 din data de 09.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-contestatori B. A. I. și V. C. și cu intimatul B. C. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 August 2013.
Președinte, M. E. N. | Judecător, M. R. H. | Judecător, L. C. C. |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.M.E.N.
Tehn.S.V./2 ex.
18.09.2013
Jud.fond-C.M.B.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6435/2013. Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Decizia nr. 922/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
