Contestaţie la executare. Decizia nr. 570/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 570/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 1241/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 570/2013
Ședința publică de la 27 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G. P.
Judecător A. M. Tăruș
Judecător R. Steluța G.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de contestatorii B. H., B. V., P. G. și a recursului formulat de intimații Ș. M., Ș. A. împotriva sentinței civile nr. 4978/30.03.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții contestatori asistați de avocat S. G. care depune la dosar împuternicire avocatială și avocat Ș. A. I. pt. recurenții intimați, care depune chitanță onorariu avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la termenul anterior a fost reținută excepția netimbrării recursului și a fost prorogată proba cu înscrisuri.
Instanța aduce la cunoștință părților prezente că a fost prorogată proba cu înscrisuri pentru acest termen de judecată.
Avocat S. G. pentru recurenti nu se opune administrării probei cu înscrisuri.
Apărătorul conventional al intimatilor solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 167 C.pr. civilă coroborat du art. 305 C.pr. civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind proba necesară și utilă soluționării cauzei.
Interpelate fiind, părțile învederează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul conventional al recurentilor contestatori, solicită admiterea recursului,modificarea în parte a sentinței și admiterea contestației așa cum a fost formulată,fără cheltuieli de judecată.
Arată că prin decizia nr. 1381/2009 a fost stabilit hotarul dintre proprietățile contestatorilor și al intimaților, și au fost obligate părțile să suporte în mod egal costul gardului comun și au compensat cheltuielile de judecată, partea adversă ar fi avut posibilități, nu a realizat acest lucru, buna credință a contestatorilor rezultă din faptul că aceștia au realizat toate lucrările pe cheltuiala lor, contestatorii nu au fost convocați de executor, onorariul executorului judecătoresc a fost redus de la 5456 lei la 2598 lei reprezentând suma de 2200 lei cu titlu de onorariu pentru efectuarea actelor de executare pentru grănițuire și stabilirea servituții și 236 lei cu titlu de onorariu pentru executarea silită,iar la un simplu calcul aritmetic suma de 2200 lei adunată cu 236,24 lei totalizează suma de 2436,24 lei și nicidecum suma de 2598,68 lei.
Pe excepția netimbrării recursului de către recurentii intimati, solicită admiterea excepției recursului formulat de aceștia.
Avocat Ș. A. I. pt. recurenții intimați, având cuvântul pe exceptie, solicită admiterea exceptiei și anularea recursului formulat de intimatii S. M. și S. A. ca netimbrat.
Având cuvântul pe recursul formulat de recurentii contestatori, solicită respingerea recursului și mentinerea sentintei recurate ca temeinică și legală.
Din motivele de recurs se observă că ceea ce s-a executat,a fost gardul comun și s-a stabilit în sarcina contestatorilor de a crea un drum de servitute de trecere, urmând ca acest drum să fie stabilit pe terenul contestatorilor, aceștia nu s-au conformat asupra acestui aspect,nu există culpa părții pe care o reprezintă,în cauză nu sunt aplicabile dispozitiile art. 1570 și 1522 C.civil invocate de contestatori,nu s-a rămas în pasivitate, s-au adresat executorului judecătoresc, obligația individualizării terenului revenind acestuia și s-a stabilit prin decizia Curții de Apel servitutea de trecere în favoarea pârâților,fiind analizate toate aspectele de fond, avându-se în vedere toate criteriile,somația a fost corectă și legală, cu privire la suma datorată au fost aplicate corect dispozițiile legale privind onorariul pentru executor,taxe poștale,taxe timbru și cheltuielile de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor civile de față:
La data de 19.01.2012 contestatorii B. H., B. V. și P. G. au formulat contestație la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei C., sub nr._ în contradictoriu cu intimații S. M. și S. A., solicitând anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1176/2011 al B. Asociați I. și I..
În motivarea contestației, contestatorii au arătat că prin decizia nr. 1381/19.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel, s-a stabilit hotarul despărțitor între proprietatea contestatorilor și proprietatea intimaților, delimitarea urmând a se face conform suplimentului nr. 3 varianta VI la raportul de expertiză întocmit de expert C. A., așa cum a fost modificată de către instanță. Tot prin această decizie, instanța de recurs Curtea de Apel C. menține dec. Tribunalului D., în sensul că obligă părțile la suportarea în mod egal costul gardului comun și compensează cheltuielile de judecată.
În continuare, contestatorii au susținut că la data de 10.01.2012 au fost somați prin intermediul B. Asociați I. și I., să achite fiecare, creditorilor – intimați, suma de 5615,74 lei reprezentând cheltuieli de executare, urmând a adăuga și alte cheltuieli care se vor ivi pe parcursul executării.
Menționează totodată petenții că suma solicitată reprezintă onorariu executor judecătoresc, conform procesului-verbal privind cheltuielile de executare, întocmit la 10.01.2012, învederând că de la data rămânerii definitive și irevocabile a deciziei, nu au fost notificați sau somați de către creditori, conform art.1522 C.CIV., arătând că sunt incidente și disp. art. 1517 C.CIV.
De asemenea, contestatorii au arătat că prin decizia civilă pronunțată, nu s-a stabilit nici un termen în care părțile ar avea obligativitatea de a executa obligațiile ce au fost stabilite în sarcina fiecăruia de către instanță. Astfel, executorul judecătoresc în afara somației, pe care solicită să fie anulată, nu a făcut alt act de executare și în mod nejustificat solicită achitarea unei sume considerabile de către fiecare dintre contestatori, sumă ce ar fi încasată în mod injust de către B. Asociați I. și I., întrucât nu au fost obligați la plata acestei sume prin titlul executoriu.
În drept, au invocat dispozițiile art. 399 și urm. C.P.CIV.
La dosar s-au depus în copie următoarele acte: împuterniciri avocațiale, comunicări, somații emise la 10.01.2012 fiecărui contestator, proces-verbal privind cheltuielile de executare/10.01.2012, d.c.nr. 328/2009 a tribunalului D., dec.nr. 1381/2009 a Curții de Apel C., procură specială aut. la nr. 8612/27.10.2008 de BNP T. M.-D., planșe foto.
La data de 15.02.2012 intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației la executare, arătând că susținerilor contestatorilor, nu corespund realității.
La data de 24.02.2012 intimații au depus la dosar o completare la întâmpinare, prin care au arătat că în plus față obligația de realizare a gardului, contestatorii aveau obligația de a le crea drumul de servitute între punctele indicate de instanță și nu au făcut-o, iar executorul judecătoresc a procedat conform normelor legale, solicitând respingerea contestației la executare,cu cheltuieli de judecată.
La prezenta cauză s-a atașat dosarul de executare nr. 1176/E/2011 al B. Asociați I. și I..
Prin sentința civilă nr. 4978/30.03.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorii B. H. și B. V. în contradictoriu cu intimații S. M. și S. A..
A fost anulat în parte procesul-verbal de cheltuieli de executare și somația emise la data de 10.01.2012 în dosarul de executare silită nr. 1176/2011 al B. Asociați I. și I. în ceea ce privește cuantumul onorariului executorului judecătoresc.
A fost redus onorariul executorului judecătoresc de la 5 456 lei la 2 598,68 lei, reprezentând suma de 2 200 lei cu titlu de onorariu datorat pentru efectuarea actelor de executare directă privind grănițuire și stabilirea servituții, precum și suma de 236,24 lei cu titlu de onorariu pentru executare silită indirectă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 1381/19.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel, au fost admise recursurile declarate de creditorii intimati și s-a dispus modificarea deciziei civile nr. 328/21.05.2009 a Tribunalului D., în sensul admiterii apelului și modificării sentinței civile nr._/2000. Astfel, instanța de recurs a schimbat sentința menționată, a admis în parte cererea intimaților creditori și a stabilit hotarul despărțitor între proprietatea contestatorilor și proprietatea intimaților, delimitarea urmând a se face conform suplimentului nr. 3 varianta VI la raportul de expertiză întocmit de expert C. A., așa cum a fost modificată de către instanță prin înserarea pct. 421 .Tot prin această decizie, instanța de recurs Curtea de Apel C. menține dec. Tribunalului D., în sensul că a obligat părțile la suportarea în mod egal a costului gardului comun și a cheltuielilor de judecată.
La data de 10.01.2012 contestatorilor debitori li s-a comunicat somația emisă de B. Asociați I. și I. în dosarul de executare silită nr. 1176/2011, prin care au fost somați să achite creditorilor – intimați, suma de 5615,74 lei reprezentând cheltuieli de executare. Odată cu somația fiecărui contestator i s-a comunicat atât titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 1381/19.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel, cât și procesul-verbal privind cheltuielile de executare din data de 10.01.2012.
Ca atare susținerile petenților conform cărora de la data rămânerii definitive și irevocabile a deciziei aceștia nu au fost notificați sau somați de către creditori sau executori sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, instanța a constatat că s-a stabilit în sarcina debitorilor P. G., B. H. și B. V. cheltuieli de executare în cuantum de 5615,74 lei, dintre care suma de 5456 lei, reprezentând onorariu de executare.
Analizând motivele contestației împotriva procesului - verbal și somațiilor de mai sus, în contextul celor reținute mai sus, instanța a constatat, în primul rând, că potrivit dispozițiilor art. 387 Cod procedură civilă începerea executării silite este precedată de comunicarea unei somații debitorului prin care acestuia i se acordă un termen în vederea executării de bună voie a obligației stabilite prin titlu.
În cauza de față, astfel cum s-a reținut mai sus, prin somațiile din data 10.01.2012 emise de către executor la declanșarea procedurii execuționale, au fost somat debitorii să se conformeze titlului executoriu, prin care dispus suportarea în mod egal a costului gardului comun și a cheltuielilor de judecată, precum și să achite cheltuielile de executare în cuantum de 5615,74 lei (stabilite prin procesul-verbal de cheltuieli din data de 10.01.2012).
În ceea ce privește obligația de plata cotei egală din costul gardului și de cheltuieli de judecată, în sarcina debitorilor contestatori și invocată de către aceștia ca nefiind exigibilă la momentul declanșării executării silite, întrucât în titlul executoriu nu s-a prevăzut in termen de executare, instanța a reținut referitor la această că în situația în care printr-o hotărâre judecătorească nu s-a acordat un termen ( de grație în favoarea debitorului), obligația stabilită în sarcina acestuia este susceptibilă de executare silită la momentul rămânerii definitive a acesteia. Or, în cauza de față titlul executoriu este o decizie civilă irevocabilă.
Potrivit art. 371 indice 1 alineat 1 Cod procedură civilă ,, Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie ,,, iar în conformitate cu dispozițiile alineatului 2 și 3 ,, În cazul în care debitorul nu execută obligația sa de bunăvoie, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.,,
În aceste condiții, instanța a reținut că alineatul 1 al textului normativ consacră principiul conform căruia obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie de către debitor. Executarea silită nu reprezintă o fază obligatorie a procesului civil, din contra, trebuie să fie una de excepție, pentru că executarea silită este un substitut al executării voluntare a unei obligații stabilite în sarcina debitorului, printr-o hotărârea judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu.
În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, astfel prin Decizia nr. 774/2007 și Decizia nr. 281/2006 Curtea a reținut că ,, executarea silite intervine numai în cazul neexecutării de bunăvoie a măsurilor dispuse de judecător .,,
De asemenea, faza executării silite este guvernată și ea de principiul disponibilității, în măsura în care este vorba despre dreptul de care titularul poate dispune.
Mai mult, articolul 387 alineatul (1) Cod procedură civilă stipulează în mod imperativ că începerea executării silite este precedată de comunicarea unei somații debitorului. Astfel, nu este posibilă începerea executării silite sau efectuarea vreunui act de executare fără somație, decât în cazurile expres prevăzute de lege, prin norme de strictă interpretare și aplicare, care nu sunt în incidente în executarea contestată.
În cauza de față, dreptul recunoscut creditorilor prin titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 1381/19.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel nu a fost realizat de către debitori prin executarea atât a unei obligații de a face cât și a unei obligații de plată. Astfel, instanța nu a reținut executarea voluntară a acestora și nici în termenul acordat în acest sens de către executorul judecătoresc prin somație.
De asemenea, instanța a reținut că executarea obligației de plată în cursul executării silite nu conduce la desființarea acesteia ci doar la încetarea executării silite. Însă, pentru încetarea executării silite, potrivit dispozițiilor art. 371 indice 5 litera a) Cod procedură civilă, pe lângă realizarea integrală a obligației prevăzute în titlul executoriu, trebuie achitate și cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii.
În cauza de față, instanța a reținut că sumele reprezentând cheltuieli de executare nu au fost achitate de debitori.
În ceea ce privește criticile aduse cu privire la cuantumul onorariul executorului judecătoresc, instanța a reținut că sumele solicitate cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006, în cazul obligațiilor având ca obiect obligațiile de a da și de a face, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestui act normativ.
Instanța a constatat că, în cauză, executorul judecătoresc nu a aplicat corect, pentru a determina cuantumul onorariului său, dispozițiile Ordinului nr. 2550/2006, prin care s-a stabilit, pentru executarea silită directă și indirectă (ca în speță) un onorariu maxim. Astfel, în cauza de față onorariul executorului depășește limitele onorariul maxim stabilit prin actul normativ menționat.
Instanța poate interveni pentru a micșora sau mări cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul executorului judecătoresc, doar dacă acestea depășesc plafoanele maxime stabilite prin lege, oferind astfel protecție debitorilor. Prin urmare, având în vedere limitele impuse de Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006, instanța a redus onorariul executorului judecătoresc de la 5 456 lei la 2 598,68 lei, reprezentând suma de 2 200 lei cu titlu de onorariu datorat pentru efectuarea actelor de executare directă privind grănițuire și stabilirea servituții, precum și suma de 236,24 lei cu titlu de onorariu pentru executare silită indirectă
În consecință, față de cele ce preced instanța a admis în parte contestația la executare formulată și să anuleze în parte procesul-verbal de cheltuieli de executare și somația emise la data de 10.01.2012 în dosarul de executare silită nr. 1176/2011 al B. Asociați I. și I. în ceea ce privește cuantumul onorariului executorului judecătoresc.
Împotriva sentinței civile nr.4978/30.03.2012 au declarat recurs contestatorii B. H., B. V. și P. G. și intimații S. M. și S. A..
Contestatorii-recurenți B. H., B. V. și P. G. au solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare.
În esență, recurenții au arătat că instanța de fond s-a referit doar într-un mod vag la solicitările pe care le-au formulat și împrejurarea că în cauză sunt incidente prevederile art.1517 și art.1522 NCC. Mai mult, de la data rămânerii definitive și irevocabile a deciziei nr.1381/19.11.2009 a Curții de Apel C. nu le-a fost solicitat niciodată din partea intimaților să contribuie la edificarea construcției gard, astfel încât nu pot invoca neexecutarea obligațiilor ce decurg din decizia civilă având în vedere că neexecutarea acestei obligații este cauzată și de propria ei omisiune și inacțiune. Obligația de a face incumba inclusiv intimaților fiind și aceștia obligați să participe în comun la executarea acesteia, de unde rezultă că vinovății în neexecutarea acestei obligații le aparține.
În continuare, recurenții au arătat că întreaga motivare se referă exclusiv la modul de calcul al cuantumului cheltuielilor de executare și că instanța de fond a apreciat în mod greșit că doar ei au fost obligați la a face prin decizia Curții de Apel C., nereținând faptul că aceeași obligație o aveau și intimații. S-a criticat de asemenea modul de calcul al instanței privind reducerea cuantumului onorariului executorului judecătoresc.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041 C.proc.civ.
Recursul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 97 lei, achitată prin chitanța nr._/20.02.2013 și timbru judiciar de 3 lei.
Recurenții-intimați Ș. M. și Ș. A. au formulat recurs prin care au solicitat modificarea hotărârii doar în ceea ce privește soluția instanței privind stabilirea onorariului de executor, în sensul că la suma de 2200 lei trebuie adăugat și TVA-ul, astfel că suma cheltuielilor de executare, inclusiv TVA ar fi de 2728 lei pentru grănițuire.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.299 și următ. C.proc.civ.
Intimații Ș. M. și Ș. A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
În esență, au arătat că în mod corect prima instanță a apreciat că este numai în parte întemeiată contestația recurenților privind onorariul datorat executorului juduecătoresc. Nu era necesară notificarea în scris a contestatorilor câtă vreme conform deciziei civile știau că au obligațiile stabilite prin dispozitivul hotărârilor judecătorești și că trebuie să le execute. Nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.1517 și art.1522 C.civil. Contestatorii aveau obligația să participe de bună-voie la stabilirea hotarului de a crea drumul de servitute între punctele indicate de instanță și nu au făcut-o. Hotărârea judecătorească a devenit executorie de la momentul pronunțării, nefiind stabilit un termen de executare. Executorul judecătoresc a procedat conform normelor legale și nu se impune desființarea actelor de executare întocmite de acesta. În mod corect instanța a stabilit că dreptul recunoscut creditorilor prin titlul e executoriu nu a fost realizat de către debitori și că nu sunt incidente textele de lege invocate de contestatori. Instanța a redus cuantumul sumei stabilite de executor ca și cheltuieli de executare în mod corect, întrucât cât timp există debitori solidari datoria se poate recupera integral de oricare dintre aceștia.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.572, 577, 5802 și următ. C.proc.civ.
Recurenții-contestatori au formulat întâmpinare princ are au solicitat respingerea recursului declarat de intimații Ș. M. și Ș. A. invocând faptul că niciuna dintre părți nu poate fi obligată la plata unor cheltuieli efectuate cu privire la executarea deciziei cât timp nu și-a îndeplinit obligațiile care decurg din decizia Curții de Apel.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor recurenților și în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C.proc.civ,., Tribunalul reține următoarele aspecte:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenții -contestatori B. H., B. V. și P. G.:
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art.261 C.proc.civ., are în vederea stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
În speță, aceste cerințe legale sunt respectate prin sentința recurată iar forța de convingere a hotărârii judecătorești atacate rezidă nu dintr-o "motivare inventată", așa cum susțin recurenții, ci din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
Astfel, se susține de către recurenți că instanța de fond nu a făcut decât referiri vagi la solicitările formulate și în ceea ce privește incidența prevederilor art.1517 și art. 1522 N.C.C.
Potrivit art.1517 N.C.C. "o parte nu poate invoca neexecutarea obligațiilor celeilalte părți în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acțiune sau omisiune iar prevederile art.1522 N.C.C. se referă la punerea în întârziere de către creditor, prin notificarea scrisă,extrajudiciară și notificarea judiciară, cererea de chemare în judecată.
Nu se pot reține criticile recurenților în sensul că instanța de fond nu ar fi făcut referire la susținerile lor, întrucât se analizează aceste aspecte în mod efectiv în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, fiind reținut corect că în situația în care printr-o hotărâre judecătorească nu s-a acordat un termen de grație în favoarea debitorului, obligația stabilită în sarcina acestuia este susceptibilă de executarea silită la momentul rămânerii definitive a acesteia, nefiind necesară o notificare suplimentară.
De asemenea, în mod corect s-a reținut că dreptul recunoscut creditorilor prin titlu executoriu nu a fost realizat de către debitor prin executarea atât a unei obligații de a face, cât și a unei obligații de plată, nefiind vorba așadar, de o omisiune în ceea ce privește executarea obligației de către intimații-contestatori, câtă vreme prin decizia civilă nr.1381/19.XI.2009 a Curții de Apel C. ce constituie titlu executoriu în speță, s-a menținut nu numai obligația comună a părților de a suporta în mod egal costul gardului comun ci s-a dispus și stabilirea hotarului despărțitor dintre proprietățile părților și stabilirea unei servituți de trecere în favoarea pârâților Ș. M. și Ș. A., pe terenul reclamantului, pe suprafața de 108,24 m.p. teren, ceea ce presupunea demersuri și din partea recurenților-contestatori pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse irevocabil de instanță.
Cererea de executare silită care a stat la baza executării silite contestate a fost formulată de intimații Ș. M. și A. și a vizat stabilirea liniei de hotar și a servituții de trecere precum și recuperarea cheltuielilor de executare avansate pe parcursul procedurii execuționale.
Prin raportare la acest aspect, sunt nefondate de asemenea, susținerile recurenților privind faptul că nu le-a fost solicitat să contribuie la edificarea gardului pentru că nu acesta a constituit obiectul executării silite și nici criticile privind inserarea în conținutul somației a prevederile art.5803 C.pr.civ. nu pot fi primite, întrucât executarea silită avea ca obiect, așa cum se menținonează în cererea de executare contestată și stabilirea servituții de trecere în favoarea creditorilor, pe terenul reclamanților, pe suprafața de 108,24 m.p.; pe cale de consecință, stabilirea unei servitute de trecere presupune în mod implicit necesitatea de a individualiza traseul servituții, în mod evident, era vorba despre o obligație " a face", ceea ce făcea incidența prevederilor art. 5803 C.pr.civ. care reglementează situația de neconformare în cazurile unei obligații "a face".
Prin somația contestată, executorul nu a urmărit să notifice contestatorii doar cu privire la sumele de plată cu titlu de cheltuieli de executare, ci în primul rând, obiectul somației l-a constituit avertizarea legală a recurenților de a se conforma titlului executoriu prin care s-a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților și servitutea de trecere.
Sunt nefondate, de asemenea, susținerile recurenților privind motivarea instanței în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de executare, instanța având în vedere pe de o parte detalierea lor și deci justificarea în cuprinsul procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare dar și necesitatea reducerii în raport cu dispozițiile legale incidente-Ordinul nr.2550/2006, ca urmare a depășirii limitelor stabilite prin actul normativ menționat.
Pe cale de consecință, față de considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, în baza art.312 C.proc.civ., Tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-contestatori B. H., B. V. și P. G..
În ceea ce privește recursul declarat de intimații Ș. M. și Ș. A., Tribunalul reține următoarele aspecte:
În conformitate cu dispozițiile art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, aceasta însemnând că taxa de timbru trebuie achitată anterior înregistrării – ori expedierii spre înregistrare – a cererii, inclusiv a celei de declarare a apelului. O asemenea obligație este stipulată și de art.35 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 aprobate prin O.M.J. nr.760/C/1999, de vreme ce textul dă posibilitatea instanței, cu totul excepțional, să rețină spre înregistrare cereri netimbrate ori insuficient timbrate, urmând ca partea să fie obligată a plăti taxa de timbru până la primul termen de judecată.
Accesul liber la justiție, consacrat de art.21 din Convenție nu înseamnă gratuitate; nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxei de timbru în justiție, fiind justificat ca persoana care se adresează autorității judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție.
Cererile de recurs se timbrează potrivit criteriului procentual ori cu o sumă fixă, ambele fiind prevăzute de art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997. Astfel, cererea pentru exercitarea recursului se taxează cu 50 % din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță sau taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
Având în vedere dispoziția conținută de art.1 alin.3 din Normele metodologice nr.2083/1997 date în aplicarea Ordinului nr.32/1995 privind timbrul judiciar, cu completările ulterioare, acesta din urmă se aplică în toate cazurile pentru care se percep taxe de timbru, potrivit Legii nr.146/1997.
Dând eficiență dispozițiilor art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, instanța a citat la data de 07.02.2013 pe recurenți cu mențiunea de a achita taxă de timbru în valoare de 97 lei și timbru judiciar de 3 lei, pentru termenul din 20.02.2013.
Cum nici la termenul de dezbatere în fond a recursului, aceștia nu au înțeles să-și îndeplinească obligația legală prevăzută de art. 20 alin.1 din Legea nr. 146/1997 și de art. 9 alin.1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu aplicarea dispozițiilor art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin.2 din O.G. nr. 32/1995, recursul urmează a fi anulat ca netimbrat.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, Tribunalul va reține că dreptul la un proces echitabil include în conținutul său o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor de judecată, astfel că în conformitate cu dispozițiile art.274 alin.1 C.proc.civ, potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligat la cerere să plătească cheltuielile de judecată, va obliga recurenții contestatori la plata către intimați a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu avocat, achitat prin chitanța nr.22/19.02.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția netimbrării recursului declarat de recurenții intimați Ș. M. și Ș. A..
Anulează ca netimbrat recursul intimatului Ș. M. și Ș. A. împotriva sentinței civile nr. 4978/30.03.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu contestatorii B. H., B. V. și P. G..
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții contestatori contestatorii B. H., B. V. și P. G., împotriva aceleiași sentințe în contradictoriu cu intimații Ș. M. și Ș. A.
Obligă recurenții contestatori la plata către intimat a sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2013.
Președinte, I. G. P. | Judecător, A. M. Tăruș | Judecător, R. Steluța G. |
Grefier, I. C. |
Red.jud.I.G.P.
04.04.2013
Tehn.S.V./2 ex.
Jud.fond: Cl.M.R.
| ← Fond funciar. Hotărâre din 29-10-2013, Tribunalul DOLJ | Legea 10/2001. Sentința nr. 102/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
