Legea 10/2001. Sentința nr. 102/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 102/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 7351/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 102/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Grefier F. C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. MIRELLA A. și pe pârâții U. D. C., P. C. CÎRCEA PRIN PRIMAR-COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LG.18/91, P. C. COȘOVENI PRIN PRIMAR-COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LG.18/91, S. B. M., P. C. PRIN PRIMAR-COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LG.18/91, P. D.-COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LG.247/2005, având ca obiect legea 10/2001, disjuns din dosarul nr._/63/2008*.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care a învederat instanței următoarele:
- la termenul anterior s-a încuviințat cererea de amânare formulată de reclamanta B. MIRELLA A., prin apărător, pentru a lua cunoștință de întâmpinarea depusă de pârâtă P. C. CÎRCEA - COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR și a formula concluzii cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului D.;
- s-a pus în vedere apărătorului reclamantei să indice domiciliul actual al reclamantei;
- reclamanta a depus note de ședință prin care și-a indicat domiciliul procesual ales.
Constatând că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța invocă, din oficiu în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. și o reține pentru soluționarea excepției.
După strigarea cauzei, dar înainte de închiderea ședinței de judecată se prezintă avocat T. Rebeleș T. A., pentru reclamanta B. MIRELLA A., căreia i se aduce la cunoștință că din oficiu a fost invocată excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. și care pune concluzii de admitere a excepției.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față ;
La data de 30 octombrie 2008, reclamanta B. M.-A. a chemat în judecată pârâta U. din C., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr.4840/24.09.2008 emisă de Rectoratul Universității din C. și să se dispună restituirea în natură a suprafeței de 6 ha teren plantat cu vie nobilă situate în C., . Hanul Doctorului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată sub nr.5631/21.11.2005 la U. din C., cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr.247/2005, a solicitat pârâtei restituirea suprafeței de 6 ha teren plantat cu vie nobilă în punctul Hanul Doctorului, preluat în mod abuziv de regimul dictatorial comunist prin Decretul-lege nr.115/1959.
Prin decizia rectorului Universității din C., împotriva căreia a introdus plângerea de față, a fost respinsă cererea cu motivarea că terenurile aflate în extravilanul localităților nu intră sub incidența prevederilor Legii nr.10/2001.
Este de observat că acest teren s-a aflat atât la momentul preluării cât și actualmente în zona intravilană a municipiului C..
Reclamanta a menționat că terenul în discuție a fost dobândit de către defuncta C. G. de la tatăl său defunct M. N.P. prin actul de donație nr.3395/20.04.1934 autentificat sub nr.1115/20.04.1934. La rândul său, reclamanta a dobândit terenul de la defuncta G. C. conform certificatului de moștenitor nr.61/28.04.1999 întocmit de BNP E. D. și are ca vecinătăți: la Est- Gh.M. și moștenitori Gh. M., la vest- N.B.Ionescz și E. A.P., la Sud- moștenitorii N.D.P. și la Nrod- șoseaua națională.
În drept, invocă dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr.247/2005.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele acte: decizia nr.4840/24.09.2008 emisă U. din C., proces-verbal încheiat la data de 17.03.2006 între reclamantă și pârâtă, certificat de moștenitor nr.42/21.05.1997 BNP E. D., certificat de moștenitor nr.61/28.04.1999, adresele nr. 660/08.02.2006 și nr.1290/17.03.2006 emise de U. din C., act de donație 19 aprilie 1934, act de schimb din 26 august 1993, act de schimb din 11 iulie 1938, ordonanța de adjudecare nr.25/25 noiembrie 1933, ordonanța de adjudecare nr.20, adresa nr.1176/10 martie 2003 emisă de Ministerul de Interne-Arhivele Naționale ale României – Direcția Județeană D. a Arhivelor Naționale, decizie de impune pentru plata impozitului, contract de concesiune nr.52/17.04.2002, protocol, O.G. nr.78/4 septembrie 2003, Hotărâre nr.2065/24.11.2004, decizia nr.20 C/24.01.2007 emisă de pârâtă, adresa nr._/10.04.2001, sentința civilă nr.398/19 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/CIV/2004, certificat nr.257/1946, certificat nr.1623/19 iunie 1942,
La data de 20 noiembrie 2008, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Terenul solicitat de reclamantă a fost preluat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată tocmai în vederea punerii la dispoziția Comisiilor Locale ale comunelor Coșoveni și C., în scopul retrocedării terenurilor aparținând foștilor proprietari.
Cererea reclamantei se raportează direct la competența Comisiei Județene de pe lângă Instituția Prefectului D. care are posibilitatea exclusivă de a retroceda petentei cele 6 ha teren de la Stațiunea Didactică B. M. aflate în prezent în proprietatea privată asupra terenurilor agricole și forestiere de pe lângă Instituția Prefectului Județul D..
Reclamanta a invocat ca și titlu de proprietate a terenului un act de donație din 1934 al defunctului M. N.P., precum și un certificat de moștenitor din 1999, dar în ultimul act nu se regăsește niciun fel de drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 6 ha în favoarea reclamantei, existând o minimă probabilitate ca din anul 1934 și până în 1999 terenul în cauză să aparțină continuu autorilor acesteia.
Pârâta a arătat că nu există titlu ca și temei al acțiunii în retrocedare.
La dosar s-au mai depus hotărârea nr.504/5 februarie 2008, hotărârea nr.505/5 februarie 2008, adresa nr.6607/30.12.2008.
Prin încheierea de la 11 iunie 2009, instanța a dispus citarea în cauză, în calitate de pârâți, a Primăriei C. Cîrcea, Consiliului Local Cîrcea, Primăriei C. Coșoveni, Consiliului Local Coșoveni, având în vedere cererea de chemare în judecată depusă la acest termen, punând în vedere reclamantei, prin av. C-tin M., să indice temeiul juridic al acțiunii, în sensul de a preciza pe care din legile modificate de Lg 247/2005 își întemeiază acțiunea, sub sancțiunea suspendării în baza art 1551 C.p.civ.
La data de 4 iunie 2009, pârâta P. C. a formulat întâmpinare, invocând lipsa calității procesuale pasive a Primăriei și Consiliului Local C. și învederând că în cauză Comisia Locală are calitate procesuală pasivă.
În baza Legii nr.247/2005, reclamanta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate către Comisia Locală C., iar între Comisia Locală Cîrcea și U. din C. nu exista, până în prezent, un protocol de predare-primire a suprafeței de teren solicitată de pârâți pentru reconstituirea dreptului de proprietate persoanelor validate în anexele întocmite în baza Legii nr.247/2005 de către Comisia Locală C.; așadar, această suprafață de teren va fi folosită exclusiv pentru punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate persoanelor validate la Legea nr.247/2005 și nu pentru reclamantă, care nu are nici un raport juridic cu Comisia locală C..
Reclamanta și-a modificat cererea, arătând că anularea deciziei emise de Rectorul Universității din C. are ca unic temei legal prevederile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 și a solicitat introducerea în cauză a Primăriei C. Cîrcea, Consiliului Local Cîrcea, Primăriei C. Coșoveni, în calitate de interveniente în interes propriu, în baza art. 57,58 C.pr.civ..
Prin încheierea din 22 aprilie 2010, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. D. pentru a comunica regimul juridic al terenurilor care au aparținut Stațiunii Didactice „ B. M.”, terenuri care au transferate prin Hot. Nr. 504 și 505 din data de 05 02 2008 în proprietate Primăriei C. C. și Primăriei Coșoveni, în sensul de a preciza dacă aceste terenuri sunt extravilane sau intravilane și pentru a comunica actele ce au stat la baza emiterii acestor hotărâri, iar prin adresa nr.6794/06.05.2010 Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a înaintat răspunsul la această adresă.
La termenul din data de 20 mai 2010, avocat M. O. pentru. reclamantă a arătat că a observat înscrisurile înaintate la dosar de P. D., dar nu a fost depus planul de delimitare în baza Legii nr. 18/1991. A depus la dosar în copie, raport de expertiză tehnică efectuat în dosar nr._/2001 cu schițe anexe, pentru a face dovada că terenul în litigiu este intravilan, precum și cerere de probatorii, solicitând cercetarea la fața locului și în care reiterează cererea privind încuviințarea unei expertize tehnice specialitatea topografie.
Instanța a respins proba cu cercetarea la fața locului și proba cu expertiza specialitatea topografie, solicitate de reclamantă prin apărător.
La data de 21 noiembrie 2011, reclamanta a solicitat și retrocedarea în natură a imobilului și a suprafeței aferente conacului, ce face parte integrantă din suprafața de 6 ha vie, arătând că mătușa G. C. a figurat ca acționară la S.D.E.C. cu suprafața de 4,25 ha teren arabil, iar după anul 1994, această suprafața a fost diminuată la 3,75 ha și trecută la Holding C..
La dosar au fost depuse mai multe adrese, procura nr.522/12.04.2002, certifiate de moștenitor nr.547/23.07.1996, nr.42/21.05.1997, nr.137/08.09.1998, Decretul nr.115/1959, C.I., contract de concesiune nr.52/17.04.2002.
Prin încheierea de ședință de la 03.02.2011, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu expertiza topografică, pentru a dovedi că terenul revendicat aparține Primăriei C., fiind în intravilanul Mun. C.. Propune drept obiective ale expertizei: identificarea terenului situat în .. 264 (fosta zonă Plaiul Vulcănești), ca întindere și vecinătăți; stabilirea dacă terenul este situat în intravilanul Mun. C. și aparține de administrația Mun. C. sau în extravilan și instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu expertiza tehnică, în specializarea topografie și a stabilit drept obiective ale expertizei: 1. identificarea terenului situat în .. 264 (fosta zonă Plaiul Vulcănești), ca întindere și vecinătăți;2. stabilirea dacă terenul este situat în intravilanul Mun. C. și aparține de administrația Mun. C. sau în extravilan și a desemnat expert tehnic, în specializarea topografie, în lipsa acordului părților, prin tragere la sorți de pe lista experților autorizați comunicată de Biroul Local de Expertiză, pe domnul expert I. M.-G..
Expertiza a fost depusa la data de 17.11.2011, instanța formulând obiecțiuni din oficiu în ședința de judecată din data de 19.01.2012.
Răspunsul la obiecțiuni a fost depus la data de 29.02.2012 de către expertul desemnat.
Prin sentința civilă nr.47/08.03.2012 Tribunalul D. a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de U. din C. și S.D.E. B. M., P. C. și Consiliul Local C..
A fost respinsă plângerea formulată și precizată de reclamanta B. MIRELLA A., cu domiciliul în București, ..14, ., în contradictoriu cu pârâții U. D. C., cu sediul în C.,, . nr.3, județul D., P. C. C. PRIN PRIMAR - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LG.18/91, P. C. COȘOVENI PRIN PRIMAR - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LG.18/91, S. B. M., P. C. PRIN PRIMAR - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LG.18/91, COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LG.247/2005.
A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta a formulat notificare de retrocedare pe calea Legii 10/2001 a suprafetei de 6 ha vie nobila care, pretinde aceasta, se afla situata in intravilanul municipiului C..
Notificarea a fost depusa la U. din C., in cadrul căreia funcționează Stațiunea Didactică "B. Maracine", aceasta din urmă având în concesiune suprafața de teren solicitată, potrivit înscrisurilor de la filele 37-30 dosar.
Prin Hotărârea 504/05.02.2008 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor din cadrul Instituției Prefectului Jud. D. și respectiv prin Hotărârea 505/05.02.2008 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor din cadrul Instituției Prefectului Jud. D. s-a dispus preluarea unei suprafețe totale de 437,4948 ha teren agricol de la Stațiunea Didactică și Experimentală "B. Maracine" și trecerea ei în domeniul privat al . al . punerii în posesie a persoanelor îndreptățite la retrocedare conform prevederilor Legii 18/1991 cu modificări.
Datorită litigiilor existente, până la rămânerea definitivă a acestor două hotărâri, nu s-a realizat și efectiva lor punere în aplicare.
Litigiul ce a avut ca obiect contestarea celor doua hotărâri administrative s-a finalizat prin respingere prin sentința civilă nr. 6943/2009 a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Tribunalul D..
Ca urmare a soluționării sale, la data de 08.02.2012 s-a încheiat protocolul de predare primire a suprafețelor de teren în discuție, între U. din C. – Stațiunea Didactică "B. Maracine", și Comisia Locală C. .
Notificarea la care face referire reclamanta a fost depusă în cursul anului 2005, perioadă în care încă nu se adoptase nici una din cele doua hotărâri menționate, astfel ca instanța a constatat că, la acea dată, potrivit art. 21 din Legea 10/2001 în forma în vigoare la momentul promovării notificării în discuție, calitatea de unitate deținătoare asupra terenului solicitat o avea pârâta U. din C.. Potrivit aceluiași text legal din Legea 10/2001 în forma în vigoare la data promovării contestației dedusă judecății – dată la care ambele hotărâri, deși emise, nu erau definitive, legalitatea lor fiind în curs de cercetare de instanțele judecătorești -, și la data promovării prezentei contestații, calitatea de unitate deținătoare o avea tot U. din C..
Ulterior datei de 08.02.2012, calitatea de unitate deținătoare este dobândită de . amplasat, așa cum reiese din expertiza efectuată în cauză, pe raza acestei comune.
Potrivit art. 25 al.1 Legea 10/201 notificările referitoare la suprafețe de teren de pe raza unei unități administrativ teritoriale sunt în competența de soluționare a Primarului.
Având în vedere acest aspect, precum și având în vedere că terenul a fost predat efectiv la dispoziția Comisiei Locale C. de Aplicare a Legii 18/1991 din cadrul Consiliului local C. în timpul soluționării prezentului litigiu, instanța a constatat că toate unitățile care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive au această calitate în cauză, fiind necesar ca hotărârea ce se va pronunța să le fie opozabilă acestora.
S-a reținut, de asemenea, că transmisiunea terenului în discuție, și deci, a calității procesuale pasive a avut loc în cursul soluționării prezentului litigiu prin acte care nu sunt opozabile reclamantei, litigiul prin care s-a cenzurat legalitatea Hotărârilor 504/2008 și respectiv 505/2008 nefiind, de asemenea, purtat în contradictoriu cu reclamanta.
Ca atare, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții U. din C., S. B. Maracine, P. . Local C., fiind necesar ca toți acești pârâți să figureze în cauză în calitate de pârâți pentru a le fi opozabilă hotărârea pronunțată și pentru că dreptul reclamantei să se analizeze în contradictoriu cu drepturile acestora.
In ce privește fondul litigiului, instanța a constatat următoarele:
In fapt, prin notificarea formulata și înregistrata la U. din C. sub nr. 378/N/2001 – fila 110 dosar - reclamanta a solicitat retrocedarea următorului imobil: casa cu 4 camere; teren aferent in suprafata de 3000 mp.
Acesta este singurul imobil pentru care reclamanta a formulat notificare ca sa-i fie retrocedat.
Notificarea menționată a fost rezolvată prin admitere prin Decizia nr. 20 C/24.01.2007, reținându-se că este persoana îndreptățită la retrocedare și fiindu-i restituită integral suprafața de teren solicitată.
Instanța a constatat că reclamanta este legatară universală a mătușii sale, C. F. G., așa cum s-a reținut și în cuprinsul sentinței civile nr.398/2003 a Tribunalului D., iar C. F. G. a fost unica moștenitoare a soțului său, A. G.. Ca atare, reclamanta este, potrivit celor doua certificate de moștenitor de la filele 7-8 dosar, moștenitoarea lui G. A...
In cuprinsul notificării, reclamanta face vorbire de faptul că imobilul casă și teren de 3000 mp făcea parte dintr-o suprafață mai mare de 4,25 ha teren plantat cu viță de vie care a fost preluat de către stat, fără, însă, să solicite a-i fi retrocedat și restul din acest teren.
Ulterior adoptării Legii 247/2005, reclamanta a formulat cererea înregistrată la U. C. sub nr. 5631/2005 – fila 235 dosar -, cerere considerată de reclamantă ca fiind notificare în baza Legii 10/2001, prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de 6 ha vie care, pretinde aceasta, este situată în intravilanul mun. C..
Această notificare este formulată cu depășirea termenului prevăzute de art. 22 al. 1 Legea 10/2001 în forma în vigoare la data formulării notificării menționate, acesta fiind un termen de 6 luni, prelungit succesiv cu cate 3 luni prin OUG 109/2001 și respectiv OUG 145/2001, și care nu a mai fost prelungit și prin Legea 247/2005.
De asemenea, terenul la care se referă noua notificare îi fusese în mare parte retrocedat reclamantei, așa cum reiese din propria cerere.
Astfel, din adresa referitoare la rolul autorului sau si din contractul aflat la fila 15 dosar reiese ca, . G. i s-a constituit dotă suprafața de aproximativ 6 ha teren cultivat cu vie. In realitate, această suprafață dată dotă era de 5,5 ha, potrivit susținerilor reclamantei și contractelor de la filele 18-23 dosar.
D. extrasul procesului verbal de preluare de către stat în baza Decretului 115/1959 al terenului deținut de G. A. – poziția 32 - reiese că autorul reclamantei deținea în proprietate la momentul preluării de către stat suprafața de 4,25 ha teren plantat cu viță de vie. Deci acesta nu deținea 5,5 ha la momentul preluării.
D. suprafața de 4,25 ha teren preluat de stat, autorul G. A. a continuat să muncească o perioada suprafața de 0.30 ha teren cultivat cu viță de vie.
Terenul de 4,25 ha a fost inițial în totalitate retrocedat familiei reclamantei, fiind calificat ca fiind teren arabil. Modalitatea de retrocedare a fost de emitere de acțiuni pe numele mătușii reclamantei, G. Constanta – prima moștenitoare a autorului, conform certificatului de moștenitor de la filele 7-8 dosar- la S.D.E. C.. Suprafața de teren retrocedată a fost ulterior diminuată la 3,75 ha și trecută la .. Aceleiași moștenitoare i-a fost retrocedată și suprafața de 5,25 ha în echivalent acțiuni la ..
Suprafața de 3000 mp ce făcea parte din același lot de 4,25 ha i-a fost retrocedată reclamantei, așa cum am indicat deja, prin Decizia nr. 20 C/24.01.2007 emisă de Rectorul Universității din C..
In cuprinsul sentinței civile nr. 398/2003 a Tribunalului D., hotărâre definitivă și irevocabilă și ce a stat la baza emiterii deciziei de retrocedare a celor 3000 mp, s-a reținut că acest teren făcea parte din suprafața totală de 4,25 ha teren cultivat cu vie nobilă și preluat de către stat.
S-a constatat deci, din coroborarea înscrisurilor de mai sus, ca, la momentul preluării averii sale de către stat, numitul G. A. mai deținea doar 4,25 ha teren din terenul de 5,5 ha ce fusese constituit dota soției sale, si din acest teren li s-a restituit moștenitorilor săi suprafața de 4,05 ha..
Faptul ca la nivelul anului 1946, G. A. si Constanta dețineau 5,5 ha teren conform certificatului de la fila 51 dosar nu presupune în mod automat că aceștia au continuat să dețină aceeași suprafață până la momentul preluării sale de către stat.
Având în vedere că în procesul verbal de preluare întocmit ca urmare a aplicării dispozițiilor Decretului 115/1959 – la cca 12 ani de la emiterea certificatului de rol de la fila 51 dosar - se menționează că autorii reclamantei au deținut suprafața totală de 4,25 ha, și având în vedere prev. art.24 al.1 Legea 10/_ rep și modif, instanța a constatat că de la autorul reclamantei a fost preluată doar suprafața de 4,25 ha teren, nu întreaga suprafață de 5,5 ha teren, întrucât diferența de teren nu se mai afla în proprietatea acestuia la momentul preluării.
Ca atare, față de această constatare, și luând în considerare că din acest teren suprafața de 3000 mp s-au restituit în natură reclamantei, iar 3,75 ha s-au restituit autoarei reclamantei prin echivalent acțiuni, instanța a reținut că pe calea notificării prevazută de Legea 10/2001, în mod teoretic, se mai putea retroceda doar suprafața de 0,20 ha, cu condiția ca acest teren să se găsească în intravilanul unei localități și să fie supus dispozițiilor Legii 10/2001.
Instanța a constatat, însă, din expertiza efectuată în cauză, că acest teren este, în prezent, ca urmare a adoptării Hotărârii Comisiei Județene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar nr. 505/2008, introdus domeniul privat al .> D. răspunsul la obiecțiuni al expertului, terenul a cărei retrocedare o solicită reclamanta nu făcea parte, pana in anul 2011, când a fost introdus in intravilan printr-o modificare a Planului Urbanistic General- deci nici în 2001 și nici în 2005 – din intravilanul vreunei unități administrative teritoriale.
D. răspunsul expertului la obiecțiuni reiese că la data formulării cererilor de retrocedare, acest teren era situat în extravilanul .> In plus, întreaga suprafață de teren de 3,90 ha a făcut obiectul Legii 18/1991, fiind solicitată retrocedarea sa în baza acestei legi, și dispunându-se retrocedarea, după o reducere proporțională aplicată terenurilor, doar a suprafeței de 3,75 ha.
Ca atare, având în vedere acest aspect și prevederile art. 8 al.1 Legea 10/2001 republicată și modificată, conform cărora nu fac obiectul Legii 10/2001 terenurile situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data formulării notificării, și nici terenurile ce au făcut obiectul Legii 18/1991, s-a constatat că terenul solicitat nu putea face obiectul reglementarilor prevăzute de Legea 10/2001.
In concluzie, întrucât din probele cauzei a reieșit că reclamanta a formulat cererea de restituire a suprafeței de teren în discuție cu depășirea termenului prevăzut de lege, că obiectul acestei cereri este un teren care se află în extravilan, că mare parte din acest teren a fost retrocedat reclamantei sau autoarei acesteia, că, de asemenea, suprafața de 3,90 ha teren a și acut obiectul unei cereri întocmite în temeiul Legii 18/1991 cu modificări, instanța a constatat că susținerile reclamantei din cererea formulată sunt neîntemeiate, drept pentru care a fost respinsă cererea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. Mirella A., arătând că instanța de fond, în mod greșit a respins plângerea formulată, motivat de faptul că a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001, interpretând că cererea nr.5731/21.11.2005 este o cerere nouă, cu toate că la fila 5 alin.3 din considerentele sentinței, a reținut că terenul de 4,25 ha a fost inițial retrocedat, fiind calificat ca teren arabil. Instanța se contrazice în argumente întrucât interpretând certificatul de moștenitor nr.61/1999 apreciază că autoarei recurente G. C. i-a fost diminuată suprafața de la 4,25 ha la 3,75 ha și trecută la .. Față de această suprafață i-a fost retrocedată și suprafața de 5,25 ha în echivalent în acțiuni la .. Este nereal acest raționament întrucât, însumând suprafața de 3,75 ha cu suprafața de 5,25 ha, se ajunge la concluzia că autoarei G. C. i-a fost restituită suprafața de 9 ha în echivalent în acțiuni la cele două societăți. Instanța a creat o confuzie între cele două suprafețe de teren, pentru suprafața de 5,26 ha s-a emis decizia nr.54/25.11.1996 prin care s-au acordat acțiuni la . SA, fiind emis titlul dee proprietate nr.4045/2005 în satul Răcarii de Sus, Filiași, fiind vorba de un teren care nu are legătură cu obiectul prezentei cauze.
Instanța nu s-a pronunțat asupra probatoriului administrat în cauză de reclamantă, respectiv asupra mențiunilor din raportul de expertiză prin care expertul concluzionează că terenul revendicat este amplasat în T3 în intervalul localității C., cu precizarea că punerile în posesie în această . de către P. C., conform planului parcelar avizat de P. C.. Instanța avea posibilitatea să oblige U. din C. să înainteze notificarea spre soluționare către P. C., ca urmare a demersurilor întreprinse în timpul procesului de către acestea.
Prin decizia civilă nr._/15.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul declarat de reclamantă, casată sentința civilă nr.47/08.03.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2008 și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a contestat Decizia 4840/2008 emisă de U. din C., prin care s-a respins Notificarea înaintată acestei entități (5631/21.11.2005, dupa . Legii 247/2005), de retrocedare pe calea unei legi reparatorii, indicata ca fiind Legea 10/2001, a suprafetei de cca. 6 ha vie nobila (aflată în patrimoniul Stațiunii Didactice B. M.), solicitând instanței anularea acestei decizii și restituirea în natură a terenului în discuție.
Reclamanta a depus mai multe precizări la acțiune (filele 77,87), solicitând extinderea cadrului procesual cu privire la părți și precizări privind obiectul, menținându-și capătul de cerere privind anularea deciziei emise de pârâta U. din C. și precizând în același timp, că este necesară desființarea actului, întrucât terenul a fost predat altor entități, respectiv autorități cu atribuții în baza legilor fondului funciar așa cum au fost modificate prin Legea 247/2005.
Totodată, reclamanta a solicitat ca după anularea actului și în contradictoriu cu aceste autorități, instanța să se pronunțe pe fondul dreptului și să dispună restituirea în natură a terenului în litigiu.
Instanța a dispus conceptarea și citarea, dar și comunicarea precizărilor la acțiune, către comisiile locale, respectiv comisia județeană de aplicare a legilor fondului funciar.
Prin notele scrisedepuse la dosar – fila 236, reclamanta aduce argumente suplimentare în sprijinul acțiunii sale având ca obiect desființarea deciziei contestate, arătând faptul că actul atacat este nul absolut în raport și cu împrejurarea că la momentul emiterii deciziei, pârâta U. din C. nu mai avea competența legală să soluționeze notificarea formulată în temeiul Legii 247/2005, având în vedere hotărârile de transfer al terenului din patrimoniul său. Susține că prin anularea deciziei, reclamanta se află în situația dinainte de emitere, respectiv de titular al unei notificări, al unei cereri nesoluționate.
Mai arată că, însăși U. menționează în actul atacat că, reclamanta va putea beneficia de hotărârile 504 și 505/2008, dar din cuprinsul acestora rezultă că au fost emise pentru finalizarea procedurilor administrative de reconstituire a dreptului și de punere în posesie, numai ca procedura în ceea ce o privește, nu se află într-un asemenea stadiu. De aceea, solicită anularea deciziei contestate, repunerea în situația anterioară emiterii deciziei și soluționarea pe fond a Notificării de către instanță, prin aplicarea deciziei pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii nr. XX/2007, prin care s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să judece nu numai contestația împotriva deciziei, ci însăși cererea, atunci când entitatea refuză să soluționeze notificarea.
Nu în ultimul rând, la data de 20.01.2011, reclamanta a depus o precizare la acțiune – filele 281-282, arătând, este adevărat, că temeiul acțiunii introductive de instanță este Legea 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea 247/2005, amintind că parte din teren și conacul situat pe acesta, i s-au retrocedat prin hotărâre judecătorească in baza legii 10/2001 și că pentru diferența de teren solicitată chiar din anul 2001, nu a putut să-și valorifice dreptul, decât după apariția Legii 247/2005. În orice caz, arată că după emiterea hotărârilor de transfer în baza cărora terenul stațiunii s-a împărțit către trei unități administrativ teritoriale, pârâta U. nu era competentă să soluționeze cererea și că se impunea înaintarea notificării către comisia competentă teritorial să soluționeze cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, potrivit Legii 247/2005.
De subliniat că la finalul acestei precizări, reclamanta a solicitat efectuarea probei cu expertiza pentru a se determina amplasamentul terenului în litigiu, susținând atât faptul că aparține categoriei de folosință intravilan, cât și faptul că se află pe raza teritorială a mun. C..
Pe de altă parte, în mod corect, tribunalul a fost preocupat în a determina care este regimul juridic al terenului în litigiu, teren ce a aparținut Stațiunii Didactice B. M. și care a fost transferat prin Hot. 504 si 505 din 5.02.2008 în proprietate privată, comunelor C. și Coșoveni în scopul soluționării cererilor formulate de beneficiarii Legii 247/2005.
Dar, în același timp, scopul identificării regimului juridic al terenului, nu era acela de a stopa orice acces la procedurile administrative și/sau judiciare prevăzute de legea specială care avea ca obiect de reglementare inclusiv modul de stabilire a dreptului de proprietate prin reconstituire asupra unor astfel de terenuri, precum și autoritățile competente, ci tocmai acela de a face posibile continuarea, dar și efectivitatea unor asemenea proceduri.
În aceeași ordine de idei, instanța a încuviințat nu numai proba cu înscrisuri, ci și proba cu expertiza tehnică de specialitate topografie, stabilind obiectivele prin încheierea de ședință de la dat 3 feb. 2011, subsumat tocmai susținerilor reclamantei din ultima precizare la acțiune.
Dar, după administrarea completă a probatoriului încuviințat și după încheierea dezbaterilor, tribunalul a pronunțat o hotărâre fără analizarea acțiunii așa cum a fost precizată, sub toate capetele de cerere, dar și cu o motivare inadecvată și contradictorie, folosindu-se un raționament logico-juridic incomplet.
Astfel, o discuție legată de tardivitatea notificării în contestația părții și în condițiile în care emitentul actului nu a respins notificarea pe tardivitate, ci pe fond, este greșită.
În primul rând, apare evident că reclamanta a formulat cererea, respectiv Notificarea, în scopul restituirii în natură a terenului, după apariția Legii 247/2005, care în egală măsură, aduce modificări atât Legii 10/2001, cât și legilor fondului funciar. Diferența este că, în materia legii 10/2001, nu se aduc modificări cu privire la termenul de formulare a unei noi cereri, pe când în materia fondului funciar, se aduc astfel de modificări.
Prin urmare, stabilirea clară și fără echivoc a regimului juridic al terenului, în sensul stabilirii cărei legi aparține bunul ca obiect de reglementare, reprezintă un element hotărâtor în răspunsul corect la întrebarea privind valorificarea în termen a unui drept conferit de legile reparatorii.
Cu alte cuvinte, s-ar putea înțelege din considerente că, terenul aflat în patrimoniul SD, ar fi putut face obiectul Legii 10/2001, cel puțin sub aspectul procedurilor, dar persoana îndreptățită formulează o cerere tardiva, respectiv Notificare, cu o întârziere de 5 ani de la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Sau, având în vedere împrejurarea că anumite concluzii se resping reciproc, s-ar putea înțelege că terenul nu a făcut/ nu face obiectul acestei legi, ci avea un regim juridic reglementat prin legea fondului funciar. Or, în acest caz, o discuție privind tardivitatea unei cereri, chiar greșit indreptate, sau neredirecționate corespunzator, nu se poate raporta la cerințele unei legi inaplicabile, ci la disp. art. III titlul VI din legea 247/2005 (formularea cererii până la 30 noiembrie 2005).
În această din urmă ipoteză, având în vedere succesiunea și multitudinea evenimentelor legislative modificatoare, nu se poate trece cu vederea faptul ca terenurile s-au restituit în natură între anumite limite, în anumite situații s-a stabilit dreptul în acțiuni și ulterior, s-a stabilit în natură, inclusiv pentru terenuri ce au aparținut altor entități fie comerciale, fie unor stațiuni didactice și/sau experimentale.
Or, în această din urmă situație, când modificarea legislativă a intervenit în anul 2005 și persoanele îndreptățite au fost repuse în drepturi prin lege, o cerere în acest sens, indiferent de titulatura ei, sau de categoria de folosință a terenului in raport cu legea fondului funciar (extravilan sau intravilan), nu putea fi formulată mai înainte de anul 2005, deci prematur.
Pe de altă parte, împrejurarea că o persoană s-a adresat cu o asemenea cerere pârâtei U. din C., în raport cu un criteriu specific celeilalte legi reparatorii, respectiv Legea 10/2001, care se referă la o entitate deținătoare, nu face ca regimul juridic al terenului să devină un criteriu secundar și nu conferă acestei entități competență legală, fie ea si sub aspect strict procedural, să se pronunțe pe fond asupra acestei cereri privind un bun imobil reglementat prin norme cu caracter imperativ și care nu atribuie competență legală de soluționare pârâtei, ci altor entități/autorități
Asupra tuturor acestor aspecte evidențiate chiar de reclamantă, prima instanță nu s-a pronunțat.
Mai mult, deși a apreciat că regimul juridic al terenului este stabilit de legea fondului funciar, a socotit ca procedurile urmate pot fi analizate separat de acest act normativ și in raport cu legea 10/2001, neidentificând un remediu pentru ca procedurile sa fie subsumate regimului juridic, iar nu invers. Or, a admite coexistenta dintre regimul juridic stabilit de o lege si procedurile stabilite de o alta lege, fără reașezarea acestora din urma pe coordonatele primei legi, conduce fără echivoc la paralizarea oricărui demers declanșat de reclamanta în valorificarea unui drept legal. Nu aceasta a fost intenția legiuitorului, iar legea a fost edictată pentru a produce efecte.
Nu în ultimul rând, privitor la calitatea procesuala pasivă a pârâtei U., abordarea primei instanțe este greșită, întrucât nu a fost analizată pur și simplu din perspectiva de emitent al actului atacat, ci exclusiv în raport cu calitatea de unitate deținătoare la data notificării în raport cu legea 10/2001. (deși s-a reținut în același timp, ca bunul excede obiectului de reglementare a acestei legi.)
In aceeași ordine de idei, calitatea procesuală a celorlalți pârâți atrași în proces prin precizările la acțiune, aceasta a fost abordata exclusiv din perspectiva teoretică, în raport cu atribuțiile specifice stabilite prin legile fondului funciar în sarcina acestor autorități, întrucât terenul aparține domeniului privat al unei unități administrativ teritoriale. Dar, nu s-a observat aplicat, la speță, dacă cererea precizatoare și extinderea cadrului procesual privind părțile, reclama identificarea unui nou raport procesual, calificarea juridica a cererii cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv în planul interesului urmărit de parte în raport cu obiectul cererii de restituire în natură a terenului. Neanalizarea calității procesuale a comisiilor în raport cu obiectul concret al cererii si neidentificarea unui raport obligațional în această privință, conduc la concluzia că opozabilitatea hotărârii indicată ca argument de către tribunal, a fost privită ca un scop în sine, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, tribunalul, deși expune un istoric al redobândirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri de către reclamantă, evidențiind regula aplicabilității legilor fondului funciar, ceea ce implică existența unui regim juridic reglementat de aceste legi - apreciază a fi important de stabilit diferența de suprafața de teren față de care ar putea exista vocația restituirii. Or, în raport cu celelalte considerente, întinderea dreptului era un element nerelevant, în sensul că nu rezolva problema tardivității, pe cea a regimului juridic al bunului, nici pe cea a competenței legale a pârâtei U. din C., așa cum a fost pusă în discuție chiar de către reclamantă.
De asemenea, de vreme ce instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra precizărilor la acțiune, respectiv asupra cererii ca tribunalul să se pronunțe pe fondul dreptului după anularea deciziei, nu s-au pus ca urmare în discuția părților, o corectă calificare juridică a acestei cereri și competența după materie și în complet specializat, în prima instanță, aspecte care ar ridica la rândul lor, alte probleme subsecvente de rezolvat privind disjungerea, declinarea și/sau suspendarea, după caz, până la soluționarea contestației împotriva deciziei pârâtei U. din C..
Procedând în acest mod, prima instanță a pronunțat o hotărâre fără a soluționa procesul pe fond și, pe de altă parte, fără a fi susceptibilă de a fi supusă unui control judiciar complet în raport cu toate cererile si apărările părților.
Se impune reluarea judecății în fața aceleiași instanțe, pentru ca niciuna dintre părți să nu fie lipsită de un grad de jurisdicție, nefiind posibilă analizarea cererilor și apărărilor părților direct de către instanța de recurs.
Având în vedere prioritatea in examinare a acestor aspecte și soluția de casare cu trimitere care s-a impus, analizarea celorlalte motive de recurs care vizează fondul, apare de prisos.
În rejudecare, tribunalul va pune în discuția părților, pentru soluționarea temeinică și legală a cererilor cu care a fost investit, inclusiv în virtutea rolului activ conferit de disp. art. 129 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă, si următoarele împrejurări de drept, în raport cu care se va analiza legalitatea deciziei contestate: Potrivit art. 8.2. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare.
În aceste condiții, se ridică problema de a stabili din interpretarea acestor dispoziții legale, dacă pârâta emitenta deciziei, avea atributul conferit prin lege de a se pronunța pe fond asupra notificării formulate de reclamantă prin care aceasta a declanșat o procedura administrativă privind restituirea în natură a unui teren ce face obiect de reglementare al art. 9 din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 – așa cum a fost modificată prin Legea 247/2005, sau avea obligația de a înainta această notificare organului competent, respectiv Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar.
Deci, instanța trebuia să stabilească în rezolvarea cererii principale, dacă demersul pârâtei de a soluționa notificarea pe fond prin respingere, motivată de împrejurarea că terenul nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr.10/2001, este legal, daca soluția corectă pe care trebuia să o dea notificării era aceea de trimitere spre competenta soluționare în favoarea comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, respectiv dacă decizia a fost emisă cu încălcarea normelor legale referitoare la competență, competență care are caracter exclusiv, deci de la care părțile nu pot deroga, sub sancțiunea nulității.
Acestea sunt considerentele în temeiul cărora, în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 5 teza I Cod procedura, fiind incident cazul de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 și de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă, s-a admis recursul ca fondat, s-a casat sentința în totalitate pentru o judecată unitara și s-a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, Tribunalul D..
În rejudecare, reclamanta a depus precizare, prin care a învederat că înțelege să se judece în temeiul Legii nr. 10/2001, dat fiind faptul că U. din C. era datoare să înainteze plângerea către organul competent – Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar. Prin arogarea de către Universitate a prerogativelor date prin lege către Comisia Locală s-a încălcat flagrant legea, sancțiunea acestei acțiuni fiind nulitatea.
Prin sentința civilă nr.66/02.04.2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în doarul nr._/63/2009*, a fost admisă în parte acțiunea precizată privind pe reclamanta B. Mirella A., în contradictoriu cu pârâții U. D. C., P. C. Cîrcea Prin Primar-Comisia Locală de Aplicare a Lg.18/91, P. C. Coșoveni Prin Primar-Comisia Locală de Aplicare a Lg.18/91, S. B. M., P. C. Prin Primar-Comisia Locală de Aplicare a Lg.18/91, P. D.-Comisia Județeană de Aplicare a Lg.247/2005.
S-a dispus anularea Deciziei nr. 4840/24.09.2008 emisă de pârâta U. din C..
S-a dispus disjungerea cererilor aflate la filele 77 și 87 din dosarul nr._/63/2008 și având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafață de 6 ha teren plantat cu vie nobilă situat în C., . Hanul Doctorului și formarea unui nou dosar cu termen la data de 30.04.2013.
Cererile disjuns au fost înregistrate sub nr._ .
Analizând excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, instanța
reține că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civ., "tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția … cererilor privind materia fondului funciar", pentru acestea competența de soluționare în primă instanță revenind judecătoriei.
Având în vedere că litigiul de față este unul în materia fondului funciar, așa cum reiese din decizia civilă nr._/15.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel, instanța constată că excepția necompetenței materiale este întemeiată, urmând a o admite și a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B. MIRELLA A., cu domiciliul în București, ..14, ., și pe pârâții U. D. C., cu sediul în C., . nr.3, județul D.,P. C. CÎRCEA PRIN PRIMAR-COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LG.18/91, P. C. COȘOVENI PRIN PRIMAR-COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LG.18/91, S. B. M., P. C. PRIN PRIMAR-COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LG.18/91, P. D.-COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LG.247/2005, în favoarea Judecătoriei C..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013.
Președinte, D. G. | ||
Grefier, F. C. C. |
Tehn.S.V./9 ex.
30.05.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 570/2013. Tribunalul DOLJ | Legea 10/2001. Decizia nr. 131/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
