Anulare act. Sentința nr. 10/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 27297/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1115/2015
Ședința publică de la 19 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător G. C. F.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanții-reclamanți B. I. M., B. A. împotriva sentinței civile nr._/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata –pârâtă M. E., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 12.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 19.06.2015 când instanța a hotărât:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. I. M. și B. A., în contradictoriu cu pârâta M. E..
Au fost obligați reclamanții în solidar la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 09.07.2014, reclamanții B. I. M. și B. A., în contradictoriu cu pârâta M. E., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate fals înscrisul denumit "chitanță", încheiat între F. D. și M. A. la data de 17.10.1975.
În fapt, reclamanții au menționat că în anul 1975 F. D. proprietar( autorul subsemnatei B. I. M. și al sorei sale D. L. A.), a vândut lui M. A. și M. Elana un imobil compus din casă și teren în suprafață de 250 mp conform contractului de vânzare cumpărare nr. 8213/28.10.1975 autentificat de notariatul de Stat.
Reclamanta menționează că ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare s-a întocmit un înscris denumit "chitanță" cu rol de a confirma primirea avansului și rezervarea dreptului de locuință asupra a două camere până la mutarea definitivă, arătând că F. D. fusese desproprietărit de către regimul comunist, luându-i-se întreg terenul anterior în suprafață de 48.600 mp, din care 10.000 mp intravilan.
Au mai arătat că după apariția legii 18/1991, împreună cu sora sa D. L. A. au depus cereri de retrocedare pentru suprafețele confiscate autorului lor F. D., iar pentru a intra în posesia fizică a terenului, arată că au întâmpinat numeroase dificultăți din partea celor care îl stăpâneau în mod abuziv, iar după numeroase cereri formulate în temeiul legilor privind retrocedarea au primit în proprietate suprafața de 1737 mp, conform TDP_/29.05.2009.
Au mai arătat că în martie 2012, subsemnata B. I. M. a vândut prin contract de vânzare cumpărare această suprafață de teren fiilor săi B. A. și B. D., în scopul de a-și construi locuințe.
Prin acțiunea înregistrată la data de 04.10.2011, sub nr. dosar_/215/2011, precizată ulterior, numita M. E. a chemat in judecata pe pârâții COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 - PRIMĂRIA C., COMISIA JUDEȚEANĂ D. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, D. L. A., B. I. M., B. A., B. D., solicitand instantei sa constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului in suprafața de 2750 mp. situat in C., .. 77, jud. D., prin efectul legii, in temeiul art. 23 si 36 alin. 3 si 4 din Legea 18/1991 si de asemenea să constate nulitatea absoluta a TDP nr._/29.05.2009 emis paratelor D. L. si B. I., in calitatea lor de moștenitoare ale autorului F. D., pentru terenul in suprafață de 1737 mp., inclusiv a HCJ nr. 1981/18.12.2008 si nr. 224/12.03.2009.
Prin încheierea din 28.05.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._/215/2011, s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect fond funciar – constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/29.05.2009 emis pe numele pârâtelor D. L. și B. I. și a HCJ nr. 1981/18.12.2008 și nr. 224/12.03.2009 care au stat la baza emiterii acestuia, formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu Comisia Locală C. de Aplicare a L18/1991, Comisia Județeană D. de Aplicare a L18/1991 și beneficiarii titlului de proprietate, D. L. și B. I. si suspendarea acțiunii având ca obiect constatarea dreptului de proprietate în temeiul art. 23 și art. 36 alin. 3 și 4 din Legea 18/1991, până la soluționarea cauzei având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/29.05.2009 emis pe numele pârâtelor D. L. și B. I. și a HCJ nr. 1981/18.12.2008 și nr. 224/12.03.2009 care au stat la baza emiterii acestuia.
Prin sentința civilă nr. 7061/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011 a fost admisă în parte cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta M. E., în contradictoriu cu pârâții Comisia locală C. de aplicare a Legii 18/1991, Comisia județeană D. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, D. L. A., B. I. M., B. A. și B. D. și s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 2384,66 mp, reprezentând teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, care face corp comun cu suprafața de 250 mp atribuită în proprietate prin Decizia nr. 15/1992, teren situat în C., .. 77 (fost nr. 63), jud. D., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică și suplimentul la acesta, întocmite de către expertul A. P..
Au mai arătat că înainte de încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 8213/28.10.1975, la data de 17.10.1975, s-a încheiat o convenție între F. D., în calitate de vânzător și M. A. și M. E. în calitate de cumpărători, convenție ce a fost consemnată într-un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță", prin care părțile au consimțit asupra vânzării cumpărării unui teren în suprafață totală de 3000 mp, în schimbul unui preț de 100.000 lei, din care 50.000 lei au fost achitați la data încheierii acestui înscris, urmând ca restul să fie achitat la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, ulterior la data de 28.10.1975, părțile încheind contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 8213/28.10.1975.
În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 308 NCPC și art. 194 NCPC.
S-au depus înscrisuri enumerate în cererea introductivă de instanță.
La termenul de judecată din data de 10.12.2014, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității invocată din oficiu, instanța de fond a reținut următoarele :
În fapt, prin cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost ea precizată sub aspectul obiectului juridic, prin precizarea depusă la data de 25.07.2014, la solicitarea expresă a instanței, respectiv ulterior prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții B. I. M. și B. A. au solicitat instanței de judecată "să constate fals înscrisul denumit chitanță încheiat între F. D. și M. A. la data de 17.10.1975", acțiunea fiind întemeiată pe prevederile art. 308 C., potrivit cărora în cazul în care, potrivit legii, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă.
Cererea introductivă de instanță are, prin urmare, ca obiect constatarea unei stări de fapt, respectiv a caracterului fals al înscrisului anterior menționat.
Conform art. 35 al. 1 C., cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept, iar o asemenea cerere nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
În speța dată, față de dispozițiile art. 35 al. 1 C., acțiunea promovată de reclamanți apare ca fiind inadmisibilă în ambele teze ale acestui text de lege și oricare ar fi interpretarea voinței interne a reclamanților la momentul promovării acțiunii, întrucât, pe de-o parte, s-a solicitat constatarea existenței unei stări de fapt, ci nu a existenței sau inexistenței unui drept, iar pe de altă parte, reclamanții aveau la dispoziție acțiunea în declararea nulității absolute, ca acțiune în realizare, care exclude posibilitatea formulării unei acțiuni în constatare, privitoare la existența sau inexistența unui drept (ceea ce nu este cazul în speță).
Este adevărat că ÎCCJ a statuat în Decizia nr. 15/21.11.2005 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, că în cazul stingerii acțiunii penale, procurorul are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat în cazurile prevăzute de art. 45 C., în celelalte cazuri acțiunea civilă aparținând părților, însă obiectul unei asemenea acțiuni este expres specificat ca fiind desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, nicidecum constatarea unui înscris ca fiind fals, fără ca instanța să-l și desființeze, astfel cum a fost formulată și menținută de reclamanți acțiunea în justiție pendente.
În consecință, față de cele expuse, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu și a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. I. M. și B. A..
Totodată, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 453 C., instanța de fond a obligat pe reclamanți în solidar la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la fila nr. 88 din dosar, onorariu diminuat corespunzător, potrivit art. 451 al. 2 C..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții solicitând admiterea acestuia, casarea soluției adoptate de Judecătoria C. și, rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții au arătat că obiectul acțiunii introductive de instanță nu era doar constatarea ca fiind fals a înscrisului în litigiu ci și desființarea acestuia, astfel cum a fost statuat prin decizia nr. 15/2005 pronunțată de ICCJ și invocată în considerentele sale de însăși instanța de fond.
Aceste aspecte rezultau din motivele de fapt și de drept invocate de către reclamanți în acțiunea precizată, instanța de fond urmând să califice cererea de chemare în judecată și obiectul acțiunii, potrivit art. 22 Ncpciv.
Raportat la prevederile art. 35 Ncpciv invocate de instanța de fond, în vederea controlului admisibilității cererii de chemare în judecată, acțiunea în realizarea dreptului în speța de față, este prezentă câtă vreme tinde la desființarea totală sau parțială a unui înscris după constatarea acestuia ca fiind fals având în vedere cele statuate prin decizia 15/2005.
Așadar, calea prevăzută expres de legiuitor pentru dezlegarea pricinii în textul art. 308 Cpciv este cea urmată de către reclamanți în prezenta acțiune.
Pentru acest petit –constatarea ca fiind fals a înscrisului denumit "chitanță" încheiat la data de 17.10.1975 între F. D. și M. A.-precum și pentru desființarea totală sau parțială a acestuia, reclamanții nu aveau nicio altă acțiune în realizare.
De asemenea,constatarea acestui înscris ca fals naște posibilitatea de a introducerii unei acțiuni în realizare, pentru reformarea unor soluții anterioare adoptate în baza acestui înscris, posibilitatea expres prevăzută de către legiuitor.
Cererea de apel nu a cuprins temeiul de drept.
Intimata M. E. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului întrucât în cauză nu sunt incidente disp. art. 22 alin. 4 Cpciv, în condițiile în care apelanții au beneficiat de apărare calificată, iar instanța a dat dovadă de rol activ în soluționarea cauzei.
Acest proces a fost folosit ca probă în procesul civil având ca obiect revendicare imobiliară introdus în anul 1992 de către B. A. M., aceasta încercând să conteste acest înscris sub semnătură privată și în cauza civilă soluționată definitiv și irevocabil prin sentința civilă prin care s-a constatat dreptul de proprietate al intimatei, dobândit prin efectul legii, asupra întregii suprafețe de teren intravilan. În acel proces, apelanta B. a fost decăzută din dreptul de a se mai înscrie în fals împotriva acestui înscris.
Apelanții au formulat răspuns la întâmpinare arătând că legiuitorul prevede posibilitatea cercetării falsului ulterior soluționării nefavorabile a unei plângeri penale pe motiv că acțiunea penală mu mai poate fi pusă în mișcare sau nu mai poate continua, în cadrul unui proces civil, acțiunea în acest sens fiind perfect admisibilă.
Părțile nu au solicitat administrarea de noi mijloace de probă.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Analizand inscrisurile atasate dosarului cauzei in raport de obiectul precizat al cererii de chemare in judecata, Tribunalul retine ca reclamantii au solicitat să se constate fals înscrisul denumit „Chitanță” încheiat între F. D. și M. A..
Altfel spus, în raport de temeiul juridic invocat, aceștia s-au inscriu in fals pe cale principala.
Tribunalul apreciază considerentele instanței de fond în susținerea excepției inadmisibilității invocată din oficiu, potrivit cărora reclamanții aveau la dispoziție acțiunea în declararea nulității absolute ca acțiune în realizare ca fiind greșite.
Astfel, Tribunalul considera ca nu exista echivalenta de notiuni de drept intre actiunea in nulitate absoluta si actiunea in declararea falsului (constatarea falsului în exprimarea reclamanților), pentru ca prima să poată fi apreciată o acțiune în realizare ce exclude posibilitatea formulării unei acțiuni în constatare, pentru argumentele ce vor succede.
Nulitatea, ca sanctiune de drept civil material, lipseste de efecte juridice actul juridic civil incheiat cu nesocotirea dispozitiilor de fond sau de forma, prevazute de lege la momentul incheierii actului.
Prin urmare, nulitatea vizeaza actul juridic ca negotium, atunci cand nu sunt intrunite cerintele de fond sau cand forma ceruta de lege ad validitatem nu este respectata. Dar si in acest din urma caz lipsa de efecte nu vizeaza aspectul formal (instrumentum) ci tot aspectul material, deoarece acordul de vointa al partilor nu a imbracat forma ceruta de lege si deci nu poate produce efectele firesti.
Așadar, nulitatea lipseste de efecte actul juridic, manifestarea de vointa, negotium iuris. Premisa esentiala este existenta unui acord de vointa ce urmeaza a fi constata ca nevalabil.
In cauza, se solicita a se constata ca inscrisurile nu puteau fi folosite ca proba . decat prezentul, insa nu ca urmare a neindeplinirii unei conditii de fond sau de forma, ci ca urmare a falsitatii acestora.
Or, in materia falsului, acordul de vointe nu a existat niciodata. Actul cuprinde mentiuni care nu au fost niciodata insusite de autor, in cazul actului unilateral sau niciodata convenite de parti in cazul celui bi sau multilateral.
Altfel spus, in materia falsului nu a existat niciodata o manifestare de vointa care sa poate fi lipsita de efecte juridice. Prin declararea falsului, situatia pretinsa prin actul fals este confirmata ca inexistenta (negotium neexistand, niciodata).
Ca atare, în mod greșit a apreciat instanța de fond că reclamanții au la îndemână acțiunea în realizare a declarării nulității absolute a înscrisului.
Tribunalul apreciază, însă, soluția adoptată de prima instanță ca fiind corectă, dar pentru argumentele ce urmează a fi expuse:
Astfel, promovarea unei astfel de actiuni nu este, de plano, inadmisibila, chiar daca legea nu reglementeaza in terminis o astfel de actiune.
Astfel cum se arata in mod unitar in doctrina, nimic nu se opune ca o parte sa solicite instantei declararea unui inscris ca fals, atat timp cat prin aceasta conduita poate preveni imprejurarea ca, ., sa i se opuna acel inscris.
Concluzia doctrinei, pe care instanta si-o insuseste, in sensul ca actiunea in declararea falsului, având natura juridică a unei acțiuni în constatare(o actiune in constatarea inexistentei unui drept al adversarului, decurgand din aparenta creata de actul-instrumentum fals,- art. 35C.p.c), este admisibila numai daca nu este sau nu a fost un proces pe rol in care sa se fi opus inscrisul, este justa.
Astfel, in cazul in care exista un proces pe rol, care nu este finalizat printr-o hotarare definitiva, partea poate defaima inscrisul ca fals pe cale incidentala, conform regulilor prevazute de art. 304 si urm. din C.p.c., astfel ca nu mai are la indemana o actiune de sine statatoare, cu caracter principal, legea (art. 301 Cpciv) impunandu-i sa precizeze pozitia sa.
Dimpotriva, daca s-a desfasurat un proces, finalizat printr-o hotarare definitiva, in care s-a opus inscrisul fals, insa partea in drept nu l-a defaimat, considerand, spre exemplu, din eroare, ca este valabil, aceasta are la indemana revizuirea, intemeiata pe dispozitiile art. 509 pct. 3 din C.p.c. Din nou, aceasta cale de urmat este obligatorie, deoarece hotararea pronuntata a intrat in puterea lucrului judecat care poate fi invalidată numai prin retractarea hotararii definitive, iar nu prin pronuntarea alteia (sub sanctiunea aplicarii art. 322 pct. 8 C.p.c.).
Prin urmare, calea principala a declararii falsului ramane deschisa, in conditiile art. 305 C.p.c., numai in cazul în care nu există sau nu a existat un proces pe rol in care sa se opuna sau sa se fi opus un inscris hotarator.
Din aceasta perspectiva, in cauza, Tribunalul constata ca partile s-au judecat ., soluționată irevocabil
Rezulta, asadar, ca, pronuntandu-se o hotarare irevocabilă, reclamantii nu mai au la indemana calea actiunii principale de declarare a falsului, ci numai calea revizuirii, conform art.509 pct. 3 Cpciv. posibilitatea instantei civile de a cerceta falsul ea insasi, fiind aplicabila in cursul revizuirii.
Respingerea actiunii reclamantei ca inadmisibila nu reprezinta o suprimare a accesului sau la justitie, avandu-l deschis in lumina celor aratate, iar nimeni nu poate invoca necunoasterea legii. Disciplina procesuala in materia alegerii caii de acces potrivite nu este o sarcina disproportionata si corespunde unui scop legitim urmarit-siguranta circuitului civil.
In consecinta, exceptia inadmisibilitatii se dovedeste a fi intemeiata, pentru argumentele anterior expuse, iar sentința civilă apelate se impune a fi păstrată cu consecința respingerii apelului ca neîntemeiat.
În temeiul disp. Art. 453 Cpciv, va obliga apelanții, la plata către intimată a cheltuielilor de judecată avansate de aceasta în cuantum de 1000 lei reprezentând contravaloarea onorariului avocațial conform chitanței nr.347/15._ emisă de Cabinet Avocat L. M. (f 52).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul de apelanții-reclamanți B. A. și B. I. M. domiciliați în C., Bariera Vîlcii, nr. 77, jud. D., împotriva sentinței civile_/2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ . în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. E., domiciliată în C., Bariera Vîlcii, nr. 77, jud. D..
Obligă apelanții reclamanți la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2015
Președinte, L. A. | Judecător, G. C. F. | |
Grefier, E. D. C. |
Red LA/5 ex/18.09.2015
J fond V L.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 1073/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 1077/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
