Contestaţie la executare. Decizia nr. 654/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 654/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 39115/215/2014/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 654/2015
Ședința publică de la 06 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător V. P.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul – contestator C. R. DE FORMARE PROFESIONALĂ A ADULȚILOR D. împotriva încheierii de ședință din 18.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ 14 în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-contestator, prin avocat A. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
- apelul este declarat și motivat în termen;
- au fost comunicate motivele de apel,
- s-a depus întâmpinare
- a fost înaintat dosarul de fond cu nr._ 14.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea doamnei avocat A. B. să depună la dosarul cauzei împuternicire avocațială.
La a doua strigare a cauzei a răspuns apelantul-contestator, prin avocat A. B., care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței, apărătorul apelantului contestator, învederează că a observat întâmpinarea și nu solicită acordarea unui termen de judecată în acest sens.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Apelantul-contestator, prin avocat A. B., având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune în acest sens la dosarul cauzei un set de înscrisuri pentru a justifica motivele pentru care solicită admiterea cererii de suspendare a executării.
Instanța, după deliberare, constatând că proba cu înscrisuri solicitată de apelantul-contestator, este utilă soluționării cauzei și admisibilă potrivit dispozițiilor art.254 Cod procedură civilă, sens în care o va încuviința.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apelantul-contestator, prin avocat A. B., având cuvântul, solicită admiterea apelului, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.2 aliniatul 1 litera ș și t din Legea nr. 554/2004. Învederează că în mod greșit instanța de fond a reținut că la baza titlului executoriu nr. 1323/2014 ar sta procesul verbal nr. 8491/2012, proces verbal care de altfel este contestat în instanță. Din dosarul de executare reiese clar că a fost avut în vedere pentru executarea silită procesul verbal nr. 1323/07.02.2013, acesta fiind procesul verbal în care este trecută creanța bugetară, astfel că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, dat fiind faptul că există îndoieli puternice cu privire la legalitatea actelor contestate. Chiar din actele comunicate de pârâtă, adresa nr._ /10.09.2014 rezultă că în baza procesului verbal nr. 1323/07.02.2013 aceasta ar mai avea de plată doar suma de_ lei. Pentru toate aceste motive solicită admiterea apelului și pe fond admiterea cererii de suspendare a executării silite a titlului executoriu nr.1323/30.09.2014. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin încheierea din 18.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că titlul executoriu nr. 1323/30.09.2014 a fost emis față de debitoarea contestatoare și somația a fost emisă la data de 30.09.2014, așadar după . Noului Cod de Procedură Civilă; ca urmare instanța a aplicat în speță dispozițiile NCPC potrivit art.24 din NCPC.
Potrivit dispozițiilor art. 718 alin.1 din NCPC, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, și potrivit alin.2, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
În speță, instanța a constatat că reclamantul contestator a achitat cauțiunea în sumă de 1223 lei.
Contestatoarea a solicitat, în speță, suspendarea executării, în temeiul art.718 alin.1 C., până la soluționarea prezentei contestații la executare, motivând doar că pe rolul Tribunalului D. se află dosarul nr._ având ca obiect anularea procesului verbal nr. 8491/2012 ce stă la baza titlului executoriu nr. 1323/2014.
La dosar, contestatoarea nu a făcut dovada că pe rolul Tribunalului D. se află dosarul nr._ , conform celor menționate în cererea de chemare în judecată și nu a motivat în nici un fel cererea de suspendare a executării. D. achitarea cauțiunii stabilită de instanță nu determină suspendarea executării.
Instanța a reținut că, prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării, deoarece contestatoarea nu a precizat circumstanțe concrete care să demonstreze că executarea silită, dacă ar continua, i-ar cauza prejudicii nejustificate ce cu greu s-ar putea repara, fiind necesar oprirea temporară a acestei proceduri până la examinarea și verificarea pe fond a motivelor invocate în cererea principală.
Instanța, având în vedere faptul că suspendarea executării silite a unui titlu executoriu nu se poate dispune decât în cazuri cu totul excepționale, existând riscul de a fi prejudiciat creditorul prin temporizarea executării, motive excepționale ce nu au fost arătate și dovedite de contestatoare în prezenta cauză, a respins cererea de suspendare a executării silite ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul contestatoarei, pentru a formula răspuns la întâmpinarea depusă de intimată, instanța a apreciat ca fiind întemeiată, având în vedere că nu a fost depusă în termenul procedural, fiind comunicată în ședință publică, motiv pentru care a încuviințat cererea de amânare a cauzei.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel contestatorul C. R. de Formare Profesională a Adulților D., arătând că, în fața instanței de fond, au fost susținute argumentele potrivit cărora suspendarea se impunea deoarece erau îndeplinite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția privind iminența producerii unei pagube, așa cum sunt definite conform art.2 alin.1 lit.ș și t din Legea nr.554/2004.
Susține că, în mod greșit, instanța de fond a reținut faptul că la baza titlului executoriu nr.1323/2014 ar sta procesul-verbal nr.8491/2012. din dosarul de executare se poate observa în mod clar că a fost avut în vedere, pentru executarea silită, procesul-verbal nr.1323/07.02.2013, în care a fost trecută suma de 14.463 lei, drept creanță bugetară, sumă care se regăsește în titlul executoriu nr.1323/30.09.2014. Pentru această sumă s-au emis actele de executare, împotriva cărora a formulat contestație la executare, respectiv somația nr.DJ_/11.07.2014 și titlul executoriu nr.1324/11.07.2014.
Arată că, în ceea ce privește prejudiciul ce li se produce în mod nejustificat, prin executarea sumei de 14.463 lei, s-ar bloca activitatea apelantei, fiind o sumă neprevăzută în bugetul instituției, care nu a fost alocată.
Solicită admiterea apelului, casarea încheierii, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării titlului executoriu nr.1323/30.09.2014, până la soluționarea definitivă a contestației la executare.
Intimata A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice D., solicitând respingerea apelului și menținerea încheierii din 18.02.2015, ca fiind temeinică și legală.
Arată că instanța de fond a reținut că în cauză contestatoarea nu a precizat circumstanțe concrete care să demonstreze că dacă executarea silită ar continua i-ar cauza prejudicii nejustificate care cu greu s-ar putea repara, fiind necesar oprirea temporară a acestei proceduri până la examinarea și verificarea pe fond a motivelor invocate în cererea principală.
Analizând încheierea apelată, prin prisma criticilor formulate de către apelanta contestatoare și, având în vedere și disp. art. 477-479 N.C.pr.civ., instanța consideră că acesta este nefondat pentru următoarele motive:
Prin încheierea de ședință din data de 18.02.2015, pronunțată de către Judecătoria C., în dosarul nr._ 14, s-a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatorul C. R. de Formare Profesională a Adulților D. până la soluționarea definitivă a prezentei contestații la executare.
Potrivit disp. art. 718 alin. 1 N.C.p.c., până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Prin acțiunea formulată de către contestatorul C. R. de Formare Profesională a Adulților D., acesta a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE C.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE D., anularea titlului executoriu nr. 1323/30.09.2014 și a somației nr. DJ_/30.09.2014, ambele emise de către intimată, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată și suspendarea executării titlului executoriu până la soluționarea contestației la executare.
În cauză au fost respectate disp. art. 718 alin. 2 C.p.c. și s-a achitat cauțiunea legală fixată de instanță în cuantum de 1223 lei în cadrul dosarului de fond, fiind îndeplinite condițiile formale de admisibilitate a cererii de suspendare a executării silite.
Aceste condiții nu sunt însă suficiente, instanța trebuind să verifice și motivele de fond pentru judecarea cererii privind contestația la executare, simpla depunere a cauțiunii fixate de către instanță neatrăgând automat acordarea suspendării executării silite până la soluționarea contestației.
În acest sens, instanța trebuia să cerceteze sumar motivele contestației la executare și să aprecieze dacă, printre problemele invocate de către contestator, se înscriu aspecte care ar putea constitui nereguli săvârșite de către organul de executare sau motive care ar determina încetarea executării silite, fără a se pronunța asupra temeiniciei contestației promovate.
Astfel, în mod corect s-a reținut de instanța de fond că în motivarea cererii de suspendare a executării silite, contestatorul a învederat doar că pe rolul Tribunalului D. se află dosarul nr._ având ca obiect anularea procesului-verbal nr. 8491/2012 ce stă la baza titlului executoriu nr. 1323/2014, însă numai acest aspect nu poate constitui temei al suspendării executării silite. În cadrul concluziilor orale formulate în fața primei instanțe și a motivelor de apel, cu privire la cererea de suspendare a executării silite, s-au invocat aspecte noi, care nu au fost cuprinse în contestația la executare, privind emiterea mai multor acte în baza aceluiași titlu executoriu și a unui proces-verbal în care figurează altă sumă decât cea pentru care a fost încuviințată executarea, arătând că intimata chiar a făcut mențiunea în întâmpinare că din eroare a trecut în titlul executoriu un alt proces-verbal.
Ori, în raport de dispozițiile art. 148 N.C.P.C., orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris, trebuind să cuprindă, printre alte elemente obligatorii, motivele cererii, iar potrivit alin. 4 numai în cazul în care legea prevede expres, cererile pot fi formulate și oral, făcându-se mențiune despre aceasta în încheiere.
Dispozițiile art. 718 alin. 1 stabilesc că suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată, fără a prevedea expres că se poate solicita și oral, aspect față de care sunt incidente disp. art. 148 alin. 1 privind forma scrisă a cererilor în general.
În consecință, instanța de fond nu putea analiza motive cu care nu a fost legal investită prin cererea de suspendare a executării silite, formulată în cadrul contestației la executare, motive expuse în cadrul concluziilor orale formulate la termenul din data de 18.02.2015 .
Oricum aceste motive, reiterate și prin motivele de apel, nu se circumscriu tezei expuse în cadrul disp. art. 718 alin. 1 N.c.p.c., care impun existența unui motiv temeinic, având în vedere că intimatul contestator are deschisă o altă cale, în temeiul legii nr. 554/2004, pentru a putea solicita suspendarea actului administrativ fiscal contestat în procedura reglementată de disp. art. 175-188 din OG nr. 92/2003 rap. la art. 205 din OG nr. 92/2003, procedură expres prevăzută de disp. art. 185 din OG nr. 92/2003.
În speța de față, din ansamblul probelor administrate în cauză, nu a rezultat că există premisele că executarea silită, dacă ar continua, ar cauza contestatorului prejudicii nejustificate ce cu greu s-ar repara, fiind astfel necesară oprirea temporară a acestei proceduri până la examinarea și verificarea pe fond a motivelor invocate în cererea principală, acesta nefăcând dovada că, prin derularea procedurii executării silite, ar fi prejudiciat, în mod nejustificat, în contextul în care, în susținerea cererii sale de suspendare a executării silite, contestatorul nu a invocat astfel de motive.
Astfel, simpla declanșare a procedurii administrative prealabile prin contestarea titlului de creanță care a stat la baza titlului executoriu contestat în speța de față, nu reprezintă un motiv temeinic, în sensul disp. art. 718 alin. 1 N.c.p.c., care să justifice suspendarea executării silite.
Pentru toate aceste motive, în baza art. 480 N.C.P.C., tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul de apelantul-contestator C. R. DE FORMARE PROFESIONALĂ A ADULȚILOR D., cu sediul în C., ., nr.31, jud.D., cod fiscal_, împotriva încheierii de ședință din 18.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ 14 în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., ..2, județul D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Aprilie 2015.
Președinte, D. G. | Judecător, V. P. | |
Grefier, E. D. C. |
Red.jud.D.G.
Tehn.S.V./4 ex., 07.05.2015
Jud.fond-A.G.
← Anulare act. Decizia nr. 763/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 313/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|